$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1731: În această zi, a murit Daniel Defoe. Daniel Defoe (n. cândva între anii 1659 și1661) a fost un jurnalist şi scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială.

Se născuse în familia unui negustor, în jurul anului 1660, an în care revenise la cârma Angliei monarhia, răsturnată cu un deceniu mai înainte de revoluţia burgheză a lui Cromwell. Defoe a trăit într-o epocă de călătorii active, întrucât Anglia îşi extindea imperiul colonial şi stăpânirea asupra mărilor lumii. După cât se pare, şi Defoe a călătorit încă din tinereţe în Spania, Italia, Germania şi Franţa. După ce s-a ocupat vreme îndelungată de negustorie şi politică, începând din 1697 Defoe a scris numeroase eseuri, broşuri şi pamflete, fiind, cum am spune astăzi, publicist — carieră ce începuse să fie la modă în acea vreme. Defoe s-a remarcat imediat în acest domeniu, mai ales pentru că în scrierile lui se ocupa de problemele cele mai arzătoare ale epocii: dezvoltarea studiilor umaniste, progresul descoperirilor geografice, avântul capitalismului, luptele religioase.

În 1702, Defoe a atacat unul din subiectele sale favorite — tirania preoţilor — în broşura cu caracter de pamflet Cum să scăpăm mai uşor de eretici, care i-a atras persecuţii cumplite — punerea la stâlpul infamiei şi întemniţarea.După eliberarea din închisoare, a participat la viaţa publică mai ales ca ziarist. Deşi a avut câţiva înaintaşi în acest domeniu, se consideră că Defoe a întemeiat gazetăria în Anglia, prin publicaţia The Review, care a dăinuit nouă ani (1704—1713), fiind apoi înlocuită de Mercator. Activitatea sa de gazetar, ca şi sutele de poezii, de eseuri, broşuri şi tratate publicate în decurs de treizeci de ani au făcut din Defoe scriitorul cel mai fecund şi cel mai citit în vremea aceea. Dar ceea ce i-a adus scriitorului englez faima mondială a fost munca într-un alt domeniu al scrisului. Fără să părăsească celelalte laturi ale activităţii sale, la aproape şaizeci de ani, personalitatea neobosită, inepuizabilă a lui Defoe a păşit pe un drum nou: romanul.

Actul de naştere al romanului modern englezesc, zămislit de mintea rodnică a lui Daniel Defoe, a fost apariţia în 1719 a primului şi celui mai celebru din romanele sale, Robinson Crusoe. Uşurinţa în mânuirea condeiului i-a permis lui Defoe să dea apoi lumii, în decurs de cinci ani, o adevărată cascadă de asemenea romane, toate scrise la persoana întâi şi folosind în repetate rânduri procedeul curent pe atunci, de a le înfăţişa sub forma unor manuscrise aparţinând altcuiva. În 1720 apare Căpitanul Singleton, povestea unui alt mare călător care stabileşte rute noi pe oceane şi deschide drumuri prin pădurile virgine din Africa Centrală. Este o prezentare rezumativă, o reducere la esenţial a epocii de aur a navigaţiei şi pirateriei în care a trăit autorul.Urmează Memoriile unui cavaler, o povestire plină de aventuri militare, dar şi de interesante portrete contemporane. Prin Moll Flanders, care a cunoscut un succes fenomenal (chiar în anul apariţiei,1722, s-au publicat trei ediţii succesive), Defoe inaugura în literatura engleză genul de roman de aventuri cunoscut sub numele de roman picaresc. Moll Flanders este un tablou al moravurilor din epoca reginei Anna (începutul secolului al XVIII-lea), îndeosebi al corupţiei şi intoleranţei care se manifestau în diverse domenii de activitate.Moll Flanders ilustrează unul din meşteşugurile moderne ale lui Dafoe — identificarea cu personajul care-şi relatează viaţa, analizîndu-şi totodată acţiunile şi sentimentele. Tot în 1722, anul cel mai fertil al activităţii lui, Defoe întrerupe seria romanelor propriu-zise şi scrie o altă lucrare memorabilă: Jurnalul din anul ciumei. Întrucât epidemia de la Marsilia din 1721 reînviase spaima pricinuită de acest flagel, Defoe abordează, cu un acut simţ al actualităţii, un subiect senzaţional, al cărui succes era asigurat în faţa publicului contemporan. El evocă o cumplită epidemie de ciumă care secerase vieţile multor londonezi în 1665. Sub forma relatării unui martor ocular, inspirată de fapt din documente oficiale şi scrieri contemporane (peste două sute de surse), din povestirile unor cunoştinţe sau poate chiar ale unor rude, Defoe scrie un mare reportaj, brodând pe marginea elementelor documentare o serie de întâmplări şi aventuri, colorate de prezenţa unor tipuri pline de vioiciune şi a unor descrieri de un realism viguros, în care uneori îşi face loc macabrul şi grotescul. 

Îmbinând trăsăturile reportajului cu cele ale romanului istoric şi ale romanului picaresc, Jurnalul din anul ciumei a căpătat o celebritate mondială. Semnificativă în acest sens este aprecierea lui Walter Scott, care spunea despre Defoe că şi dacă n-ar fi scris Robinson Crusoe sau celelalte romane ale sale, tot şi-ar fi câştigat un loc în literatură şi epitetul de scriitor genial, fie chiar numai cu această carte. Opera lui Defoe este prea vastă, multilaterală şi diversă pentru a fi cuprinsă într-o scurtă caracterizare. Dacă ne limităm la romanele sale, se impun de la sine câteva aprecieri generale. Nu numai că Defoe a pus bazele romanului de acţiune, dar el a format în mare măsură gustul publicului pentru literatura de aventuri, căreia i-a dat o strălucire fără precedent. Faţă de alte descrieri de călătorii imaginare — cum ar fi Călătoriile lui Gulliver de Swift — romanele lui Defoe ocupă un loc aparte. Deşi multe din subiectele lui erau stranii şi neverosimile, ţinând aparent de domeniul fantasticului, Defoe era realist în manieră şi stil. Neavând preocupările alegorice şi satirice ale lui Swift, şi nici umorul acestuia, Defoe scrie romane propriu-zise, concentrând atenţia cititorului asupra naraţiunii, asupra faptelor şi întâmplărilor.

Succesul extraordinar al literaturii de aventuri în ţări îndepărtate ieşită de sub pana lui Defoe se datorează mai ales faptului că în ele este vorba de întâmplări actuale şi uşor de crezut, întrucât Defoe se ţinea în permanenţă la curent cu noile descoperiri atât prin lecturi, cît şi prin contactul cu diverşi călători, marinari, negustori şi chiar piraţi. În afară de descrierile pornind de la o temeinică documentare, Defoe a izbutit să înfăţişeze şi ţinuturi necunoscute sau prea puţin explorate pe vremea lui (de exemplu, călătoria prin inima Africii din Căpitanul Singleton). Robinson Crusoe este o carte de aventuri în cel mai bun sens al cuvântului — întrucât se bazează nu atât pe imaginaţie, cât pe realitatea epocii. Una din sursele de inspiraţie ale romanului a fost relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene.

Deşi Robinson Crusoe este o carte a izolării, ea rămâne totuşi deopotrivă un tablou al societăţii timpului, deoarece Robinson reproduce chiar şi pe insula pustie tradiţiile, datinile şi felul de a gândi al contemporanilor; el rămâne prizonier al unor norme de care nu se poate dezbăra chiar dacă ele nu-şi găsesc pe deplin rostul în singurătatea insulei. Aceasta este un adevărat simbol al societăţii omeneşti, redusă la proporţii minuscule. Pe insula pustie, Robinson străbate pe rând treptele de evoluţie a omenirii. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă,care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835).

Defoe a oglindit în scrierile sale aspecte multilaterale ale vieţii contemporane. Mai mult decât atât, dat fiind că şi viaţa sa a fost strâns legată de evenimentele timpului, este justificată părerea că Defoe a fost o întruchipare, un simbol al epocii sale. Opera sa imensă (aproape patru sute de lucrări) constituie o enciclopedie a vremurilor pe care le-a trăit.Locul lui Defoe în literatura lumii poate fi stabilit în lumina următoarei aprecieri făcute de Jean-Jacques Rousseau (care în romanul său Emile, ca şi în alte opere ale sale, afirma că societatea a corupt firea iniţial bună a omului):„Din moment ce tot trebuie să avem cărţi, atunci după părerea mea există una care ne oferă cel mai faimos tratat de educaţie. Emile al meu va citi această carte înaintea tuturor celorlalte: multă vreme ea va trebui să constituie întreaga lui bibliotecă şi va sta întotdeauna la loc de cinste. Atâta timp cât gustul nostru va rămâne neprihănit, o să ne facă plăcere s-o citim”. Cartea la care se referea Rousseau era Robinson Crusoe.

Surse:

Andrei Bantas în Prefaţa cărţii Robinson Crusoe scrisă de Daniel Defoe

https://www.biography.com/people/daniel-defoe-9269678

https://www.britannica.com/biography/Daniel-Defoe

https://www.ro.biography.name/scriitori/9-anglia-uk/438-daniel-defoe-1660-1731

https://www.bbc.co.uk/programmes/articles/1NKhjb2HrlD1TDzQ6pbqqrR/the-secret-life-of -daniel-defoe

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1870: În această zi, s-a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale carei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu. Piatra de temelie i-a fost pusă, în 1870, de către Elisabeta, prima regină a României. Întreaga construcţie a fost ridicată pe cheltuiala exclusivă a lui Carmen Sylva. A fost bombardată de nemţi în 1944, abandonată de comunişti în 1948 şi vandalizată şi incendiată de satanişti în 2003. 

Construcția în formă de pătrat, cu o singură turlă, are elemente ce o aseamănă cu celebra Bazilica Sfântul Petru din Vatican.Capela a fost construită în incinta unui azil de fete, ridicat de soţii Davila. În 1862, Carol Davila a înfiinţat pe Dealul Cotrocenilor, în casa soţiei sale Ana Davila, născută Golescu, un mic orfelinat de fete. La scurt timp de la înfiinţarea orfelinatului, Elena Cuza a donat o mie de galbeni din avutul personal pentru construirea unei clădiri adecvate care să adăpostească elevele. Câteva luni mai târziu, în 18 iulie 1862, la rugămintea ei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Azilului de copii orfani „Elena Doamna”.

Regina Elisabeta este cea care, după primele vizite la şcoală, a luat iniţiativa ridicării unei capele ce lipsea azilului. A lansat o listă de subscripţii, înscriindu-se în fruntea acesteia cu suma de 12.000 lei şi făcând apel la generozitatea femeilor românce. Astfel, în 24 aprilie 1870, de ziua onomastică a Reginei Elisabeta, a fost pusă piatra de temelie a Capelei Elisabeta, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, slujba fiind oficiată de mitropolitul Nifon. În 1944, nemţii, ambiţionându-se să bombardeze Palatul Cotroceni - aflat la o aruncătură de băţ - lovesc din greşeală turla bisericii. Până în 1948, slujbele au fost ţinute de preoţii de religie ai azilului. În perioada comunismului, capela a fost propusă de Nicolae Ceaușescu pentru a fi demolată, împreună cu toate clădirile din spatele Palatului Cotroceni, dar cel care se ocupa de lucrări a cerut realizarea unui gard provizoriu, pentru a se putea concentra pe proiectarea Casei Poporului.

Gardul provizoriu a rămas până în ziua de azi şi astfel a fost salvată nu numai Capela, ci întregul complex de clădiri care cuprinde Căminul Panduri şi Facultatea de Chimie. În urma unui incendiu care a avut loc în 2003, monumentul istoric, a rămas fără picturile originale de pe pereţii interiori, realizate de Gheorghe Tattarescu și fără acoperiş. Lăcașul de cult a fost reconstruit prin bunăvoința credincioșilor Parohiei „Sfântul Vasile” – Cotroceni și redeschis în 2010.

Surse:

https://basilica.ro/singura-biserica-ortodoxa-din-romania-construita-in-stil-italian-si-a-serbat-hramul/

http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/capela-elisabeta-doamna-5908.html

http://ziarullumina.ro/capela-elisabeta-doamna-in-slujba-tinerilor-14739.html

http://www.noutati-ortodoxe.ro/capela-elisabeta-doamna-din-bucuresti-in-slujba-tinerilor_l12091 _p0.html

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1915: La această dată, începea primul genocid al secolului al XX-lea, atunci când sute de mii de armeni din Imperiul Otoman au fost deportați, mulți dintre ei uciși (1,5 milioane potrivit surselor armenești) și cele mai multe dintre averile lor au fost confiscate. La 24 aprilie 1915, elitele intelectuale, religioase, politice și economice ale armenilor din Istanbul au fost arestate, întemnițate și ucise. Populația armeană din Turcia a început apoi să fie deportată în masă. Turcia refuză și azi să recunoască evenimentele de atunci drept genocid. România, ca poziţie oficială ezită și ea să recunoască la nivel oficial că ce s-a întâmplat în 1915 constituie genocid. Însă Bucureștiul nu a recunoscut această pagină neagră a istoriei nici drept „masacru”, așa cum a făcut Germania, care a evitat în acest fel termenul. Inițial, atunci când s-au întâmplat evenimentele, România a fost, totuşi, primul stat care și-a deschis porțile către refugiații armeni și i-a ajutat. A fost chiar primul stat, pe vremea guvernului Brătianu, care a primit refugiați din Armenia și a organizat împreună cu Uniunea Armenilor de atunci din România foarte multe lucruri care țin inclusiv de infrastructură, orfelinatul de la Strunga, care să sprijine refugiații armeni care au scăpat din genocid. A fost o acțiune foarte bine coordonată și făcută cu inima deschisă și cu un sprijin major din partea guvernului României de atunci. Deputatul Varujan Pambuccian, unul dintre liderii comunităţii armene din România afirma acum ceva timp că: „România nu refuză să recunoască. România spune că vrea să aibă o poziție echilibrată între cele două puncte de vedere. Adică nici nu recunoaște, nici nu neagă”. 

Disputa istorică privind genocidul armean este actuală. Până în prezent, mai multe state europene au recunoscut tragedia de acum un peste un secol drept genocid al armenilor. Inclusiv Parlamentul austriac, în urmă cu două zile.Tendința este una clară, pe plan european, de recunoaștere a evenimentelor drept genocid. Ce s-a întâmplat atunci, în 1915? Armenia, precum și mulți istorici susțin că până la 1,5 milioane de armeni au fost uciși de forțele otomane într-o campanie gândită să extermine etnicii armeni din Anatolia. Ankara are o viziune radical diferită și insistă că sute de mii de oameni, și nu 1,5 milioane, deci sute de mii, printre care însă și turci, și-au pierdut viețile în timp ce forțele otomane se luptau cu cele ale Rusiei pentru controlul asupra Anatoliei. Chestie de statistică în această logică, nu?...Ceea ce avea să fie calificat drept primul genocid al secolului al XX-lea urma să aibă pentru istoria armeană consecinţe nefaste mult mai ample şi de durată decât plănuiseră iniţiatorii şi făptuitorii lui. Menţionarea genocidului în legătură cu evenimentele din 1915-1918 în Imperiul Otoman nu relevă decât o parte a tragediei armene, şi anume – cea referitoare la anihilarea fizică.

Al doilea aspect al aneantizării întreprinse în acei ani îl constituie negarea genocidului. Cele două etape ale programului de exterminare care ar fi trebuit să ducă la dispariţia totală a armenilor din Asia Mică de pe propriul lor teritoriu istoric au fost: mai întâi, eliminarea fizică şi eradicarea materială a prezenţelor armeneşti din estul imperiului, iar apoi, negarea sistematică a genocidului comis.Nu s-a aflat, însă, în intenţia Junilor Turci supravieţuirea, fie şi parţială, a celor pe care ei îi condamnaseră la o decimare totală.Ca rezultat al politicii de nimicire a populaţiei armene din Asia Mică, a apărut o nouă diasporă, compusă din cei care supravieţuiseră masacrelor şi deportărilor. Dacă armenocidul n-a reuşit să extermineze total o etnie, el s-a completat cu un genocid alb, prin asimilarea diasporanilor armeni în naţiunile străine care-i găzduiesc. Genocidul exemplar, integral, ca etnocid continuat în deceniile de după consumarea evenimentelor propriu-zise, va fi avut loc atunci când armenii din diasporă un vor mai fi supravieţuind decât prin trupurile lor, când memoria originii lor va fi rămas ruptă de realitate, când ei se vor fi înecat în valorile ideologiilor dominante în străinătăţi, când unii vor fi crezut că prin bani sau prin carieră ar putea zăgăzui mormanele de cadavre ignorate, iar alţii se vor fi dedicat unui cult anacronic şi steril al lumii defuncţilor, în sfârşit – când noile generaţii, din cauza aculturalizării, nu vor fi ştiut să aprecieze valorile pro-priului lor neam.

Genocidului armean i-au premers deportarea şi masacrarea grecilor în 1914. Liderii otomani au fost încurajaţi de succesul obţinut în expulzarea populaţiei greceşti, încât au decis să aplice aceeaşi metodă tuturor celorlalte naţionalităţi din imperiu.Turcizarea Anatoliei, plănuită de Junii Turci, avea să se facă prin purificare etnică, vizând toate naţiunile creştine şi neturcice din imperiu: armeni, greci, bulgari, macedonieni, albanezi, bosniaci, cretani, kurzi, circasieni.Modificarea compoziţiei etnice a populaţiei prin strămutări de grupuri naţionale a culminat cu deportarea şi decimarea armenilor. Organizarea genocidului armean a fost facilitată, în plus, de contextul primului război mondial, care permitea turcizarea Anatoliei fără impedimente. De mai mulţi ani, cei mai fanatici dintre panturcişti îşi exprimau dorinţa de a se debarasa de armeni, afirmând că războiul le-ar permite-o fără să rişte represalii din partea puterilor europene. Şi astfel, planul elaborat în cel mai strict secret este pus în aplicare. Decizia de exterminare a armenilor a fost luată la începutul anului 1915, proiectul legii de lichidare a armenilor fiind semnat la 15 februarie de trei dintre capii Junilor Turci de curând veniţi la putere în Imperiul Otoman – Talaat, Şakir şi Naazım.

Comitetul Central al Ittihadului (Partidul Unire şi Progres al Junilor Turci, cu denumirea originală completă Ittihad ve Terakki Teşkilati) stabilea ca debarasarea de elementul armean să se facă, spre deosebire de masacrele anarhice anterioare, printr-o centralizare birocratică planificată, iar executarea operaţiilor, pusă sub un control exclusiv, să se facă total, curat, discret, cu minime riscuri şi cu minime cheltuieli.În privinţa datei, ea depindea de răgazul pentru aplicarea structurilor pe care le cerea planul general de exterminare şi de evenimentele care puteau fi exploatate ca pretext. În funcţie de acest plan, s-a prevăzut ca, în fiecare provincie şi conform unei cronologii prealabil definite în raport cu datele geografice, procedura să aibă următoarea succesiune: dezarmarea soldaţilor armeni şi regruparea lor în batalioane de muncă; rechiziţionarea armelor; deportarea armenilor.Taberele de deportare aveau să fie doar un pretext pentru masacrare, dovadă – decretul adresat de Talaat valiilor în septembrie 1915: „Dreptul armenilor de a trăi şi de a munci pe teritoriul Turciei este total abolit. Guvernul, asumându-şi toate responsabilităţile în această privinţă, a ordonat să nu fie cruţaţi nici măcar pruncii din leagăne“.

Valiii şi responsabilii locali ai Ittihadului sunt informaţi oral sau prin telegrame asupra misiunii pe care o au.Executarea programului este încredinţată jandarmilor şi bandelor din Organizaţia Specială. Este instituită o Comisie a deportărilor, cu sediul în Constantinopol, sub direcţia lui Mithat Şükrü, secretar general al Comitetului Central al Ittihadului, avându-şi centrul operativ în Alep, unde se afla sub direcţia generală.Marea inovaţie a genocidului o constituie deportarea, întrucât până atunci armenii erau masacraţi la locurile lor de domiciliu, unde supravieţuitorii aveau apoi posibilitatea să-şi reconstruiască viaţa.Deportarea trebuia să soluţioneze definitiv Chestiunea armeană. Dezrădăcinaţi şi alungaţi, armenii aveau să dispară în cursul exilului. Pretextul furnizat de război este îndepărtarea de front a populaţiei suspecte, în fapt – cetăţeni inocenţi şi inofensivi, loiali imperiului. După declararea războiului, în ianuarie-februarie 1915, soldaţii armeni sunt acuzaţi de spionaj şi dezertare, brutarii armeni sunt suspectaţi că otrăvesc alimentele, iar sătenii sunt învinuiţi că procură hrană şi îmbrăcăminte soldaţilor ruşi. La începutul lui februarie, autorităţile îi dezarmează pe soldaţii şi pe jandarmii armeni, grupându-i în batalioane de muncă de câte 50-100 de persoane, după care, la scurtă vreme, aceştia sunt exterminaţi.

Circa 300.000 de bărbaţi valizi recrutaţi în Armata Otomană sunt dezarmaţi şi lichidaţi, ceea ce va face imposibilă rezistenta armată a armenilor, cum se întâmpla în trecut. Simultan, funcţionarii armeni sunt concediaţi, iar documentele care le permit armenilor să se deplaseze în interiorul ţării sunt anulate.Cenzura militară va asigura discreţia şi va bloca informaţiile.Contrar aşteptării armenilor, noul sistem otoman de recrutare militară universală nu numai că nu a ameliorat situaţia armenilor din imperiu, dar, în conjunctura războiului, i-a furnizat în masă pe aceştia anihilării prin exterminare. Executarea a zeci de mii de soldaţi armeni de către colegii lor din armata aceluiaşi stat, care avea misiunea de a-şi apăra cetăţenii, este un act criminal rareori întâlnit în istoria mondială. S-a făcut evidentă existenţa unui plan de eradicare a întregului grup etnic căruia îi aparţineau militarii, căci eliminarea bărbaţilor recrutaţi facilita considerabil îndeplinirea programului.

Când, la sfârşitul lui martie 1915, flota aliată, care ajunsese la Dardanele, se retrage pentru a se pregăti de debarcare lângă Gallipoli, Ittihadul se vede liber să lichideze Chestiunea armeană. Sâmbătă 24 aprilie 1915, în Constantinopol, o razie vastă se soldează cu arestarea intelectualilor şi a notabililor armeni, echivalentă cu decapitarea comunităţii armene private astfel de liderii săi.Ea începe la redacţia publicaţiei „Azadamard“, organul partidului naţionalist Federaţia Revoluţionară Armeană, şi se continuă la şcoli, la biserici, la Patriarhia Armeană. În noaptea de 23 spre 24 aprilie, 235 de oameni politici, clerici, savanţi, profesori, avocaţi, medici, scriitori etc, dintre care mulţi erau prieteni ai Junilor Turci, sunt ridicaţi, apoi deportaţi şi, în cursul lunilor următoare, asasinaţi. Operaţia continuă câteva zile, timp în care numărul celor arestaţi şi deportaţi urcă la peste șase sute. Numai celor doi deputaţi din Parlamentul Otoman, Vartkes Serenghiulian şi Krikor Zohrab (un reputat prozator), datorită legăturii lor de amiciţie cu conducătorii Junilor Turci li se amână cu câteva săptămâni soarta, însă când vor fi duşi spre Diyarbakır pentru a fi judecaţi chipurile de un consiliu de război, înainte de a ajunge la destinaţie, chiar a doua zi de la plecare, în apropiere de Alep, sunt ucişi cu bestialitate.

Planul arestării intelectualilor armeni din Constantinopol fusese elaborat de şeful poliţiei, Bedri Bey, şi de adjuncţii săi, Canpolat Bey şi Reşad Bey, cu concursul comisarilor de poliţie din cartierele Üsküdar şi Pera. El a fost, însă, rezultatul deciziei luate de membrii Comitetului Unire şi Progres la 21 aprilie, de a extermina populaţia armeană. La 24 aprilie, însuşi guvernul otoman va recunoaşte că 235 de intelectuali şi oameni politici armeni din Constantinopol au fost arestaţi în mod abuziv. Ministrul de interne Talaat, capul Junilor Turci, va declara diplomaţilor germani: „Desigur, dintre deportaţi, mulţi sunt cu totul nevinovaţi“.

Surse:

https://www.armenian-genocide.org/genocide.html

https://www.rfi.ro/social-77586-genocidul-armenilor-de-ce-ezita-romania-sa-il-recunoasca

http://100years100facts.com/facts/the-armenian-genocide-began-on-the-24th-of-april/

https://www.unitischimbam.ro/genocidul-armean/

https://medium.com/@efekerem/modern-turkey-is-built-on-the-armenian-genocide-ec61d3115333

https://www.history.com/topics/world-war-i/ar menian-genocide

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1918, 24. aprilie/7 mai: La această dată, avea loc încheierea Tratatului de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Tratatul, cunoscut și ca „Pacea de la Buftea-București” nefavorabil României, nu a fost niciodată ratificat, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor, în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României

La 24 aprilie/7 mai 1918, are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte, prin care se stabilea  :

– Armata română era demobilizată;

- România trebuia să retrocedeze Dobrogea de Sud („Cadrilaterul”) și să cedeze o parte a Dobrogei de Nord (la sud de linia Rasova – Agigea) Bulgariei, care re-anexase deja „Cadrilaterul” în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania si Bulgaria până la semnarea unui tratat care ulterior  urma sa devina  definitiv ;

– Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor şi trecătorilor Carpaţilor (România  pierzând o suprafata care insuma 5 600 kmp  în favoarea  Austro-Ungariei);

 – Se stabilea controlul german asupra economiei Romaniei, prin instituirea unui  monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române etc de către Germania.

 – Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale  acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu Romania, astfel că, deși învins, regatul român ar fi ieșit oricum mărit din război….Adică ne dădeau ce nu le aparţinea lor!

În acel moment, România nu mai avea nici o cale să se apere: o nouă ofensivă a armatelor germane, austro-ungare şi bulgăreşti, ar fi dus la distrugerea totală a ţării. În Consiliul de Coroană care a hotărât negocierile cu Puterile Centrale, regele Ferdinand ceruse părerea generalilor – şi toţi au spus că vor rezista, dar un colonel de intendenţă a scos un tabel şi a informat conducerea ca armata mai dispunea de gloanţe pentru șapte zile de luptă, obuze pentru patru zile şi hrană pentru șase zile. Liniile de aprovizionare prin Rusia ţaristă fuseseră spulberate de revoluţia bolşevică, iar trupele ruseşti din România se bloşevizau în ritm alert. Pacea de la Bucureşti ar fi trebuit să încheie participarea României la Primul Război Mondial şi a venit ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi al Păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918).

Din partea română tratatul a fost semnat de prim-ministrul Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, dat fiind faptul ca era un germanofil. Din păcate, mulţi oameni îl blamează pe Marghiloman, atribuindu-i eticheta de trădător dar cineva trebuia să-şi asume ingrata misiune… Iar Ferdinand a ştiut asta, încredinţând-i lui Marghiloman „cartoful fierbinte”…Totuşi, Tratatul de Pace de la Bucureşti nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României Ferdinand I, iar  dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decît timp de şase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor, în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot.

Au urmat: războiul româno-ungar din 1919, care s-a soldat cu înfrângerea Ungariei sovietice, precum şi desâvărşirea Unirii, prin care toate teritoriile istorice cu populație majoritar românească au intrat în componența României.

Surse:

http://www.romania-actualitati.ro/tratatul_de_pace_de_la_bucuresti_mai_1918-116934

http://ziarullumina.ro/100-de-ani-de-la-semnarea-tratatului-de-pace-de-la-buftea-133257.html

https://moldova.europalibera.org/a/pacea-de-la-bucurești-24-aprilie-7-mai-1918-(iii)/29533791.html

https://www.rfi.ro/politica-103091-pagina-de-istorie-pacea-bucuresti-1918-fila-neagra-is toria-romaniei

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1942: În această zi, s-a născut Barbra Streisand, actriţă, cântăreaţă, producător şi regizor de film din SUA. Ea s-a remarcat în industria divertismentului de peste Ocean, în mai multe domenii de activitate, pentru realizările sale de excepţie fiind răsplătită, printre altele, cu două premii Oscar, zece premii Grammy şi alte două, speciale, pentru cariera sa legendară, şase premii Emmy şi un premiu Tony. 

Barbara Joan Streisand s-a născut la 24 aprilie 1942, în faimosul cartier Brooklyn, din New York, într-o familie de origine evreiască, fiind fiica Dianei (născută Ida Rosen) şi a lui Emanuel Streisand. Mama sa a fost soprană în primii ani ai carierei, apoi a devenit secretară de şcoală, iar tatăl, a fost profesor de şcoală.Bunicii ei din partea tatălui erau emigranţi din Polonia iar cei din partea mamei aveau origini ruseşti. Copilăria ei fragedă a fost marcată de decesul prematur al tatălui, la doar 34 de ani, în urma unei crize de epilepsie, survenită imediat după ce Barbara a aniversat primul an de viaţă. Astfel soţia sa, Barbara şi fratele ei mai mare cu şapte ani, Sheldon, au rămas fără principalul sprijin financiar, ei fiind nevoiţi să se mute într-un apartament foarte modest.Au urmat ani de sărăcie cruntă pentru familie, în care dorinţa mamei sale de a aduce bani pentru plata nevoilor familiei a pus în umbră educaţia şi dezvoltarea copiilor.

În anul 1949, mama sa se recăsătoreşte cu Louis Kind, un bărbat care a arătat foarte multă indiferenţă faţă de ea şi fratele ei, în schimb s-a dovedit foarte atent cu sora vitregă a Barbarei, Rosalind. Mai mult, suferinţa Barbarei avea să devină accentuată, de fiecare dată când cei apropiaţi, ba chiar şi mama ei, îi sugerau că nu este tocmai cel mai frumos copil.Însă durerile copilăriei nefericite au dat naştere unor vise de viaţă îndrăzneţe, în care tânăra a crezut cu consecvenţă. A urmat cursuri de balet şi de canto şi a fost eleva Liceului Erasmus din Brooklyn, o unitate şcolară extrem de respectată în acei ani. Barbara s-a dovedit extrem de silitoare, a cântat şi în corul liceului, lucra în paralel la un restaurant chinezesc, cu jumătate de normă, însă în plan personal, anii copilăriei au făcut din ea o fire retrasă, departe de a dori să atragă atenţia în vreun fel.După ce, la vârsta de 14 ani, este profund impresionată de vizionarea filmului „The Diary of Ann Frank” (Jurnalul Annei Frank), a început să cânte în localuri de noapte, demonstrând încă din acei ani, o voce particulară, inconfundabilă.

În anul 1961, ea debutează într-un spectacol de revistă, iar un an mai târziu apare în primul ei musical. A urmat, apoi, timp de un an, cursuri de actorie la Cherry Lane Theatre, unde profesorul Allan Miller mărturisea că, deşi a asistat la „cea mai proastă audiţie din viaţa lui”, entuziasmul şi personalitatea Barbarei i-au atras atenţia în mod iremediabil. A fost perioada în care devenise un star temperamental şi capricios, se prezenta mereu ultima la repetiţii şi se certa din orice nimic cu toţi regizorii. Însă tocmai temperamentul ei a apropiat-o de unul din partenerii ei de scenă, Elliot Gould, un inadaptat ca şi ea la rigorile cerute de cei care puneau în operă spectacolele. Cei doi, deveniţi iubiţi, au pus în scenă show-ul „Wholesale“, iar premiera a fost primită cu cuvinte dintre cele mai măgulitoare venite din partea spectatorilor şi criticilor. Au urmat nenumărate invitaţii în emisiuni TV, şi o ascensiune fulminantă în apariţiile pe primele pagini ale revistelor de specialitate.

În anul 1963, în ciuda programului încărcat, Barbra îşi face timp şi pentru viaţa personală şi acceptă cererea în căsatorie a lui Elliot Gould, cu care va avea un copil, Jason Gould – născut în 1966, însă la 9 iulie 1971, cei doi aveau să divorţeze. În anul 1964, Barbra Streisand a primit premiul Grammy pentru cea mai bună voce feminină şi un alt Grammy pentru Albumul Anului, fiind, la doar 21 de ani, cea mai tânară artistă cu două astfel de premii în acelaşi an, o realizare rămasă unică până în prezent. În anul 1967 şi-a schimbat prenumele din Barbara în Barbra, în semn de „rebeliune”, iar în anul 1968 debutează în film, în producţia lui William Wyler, „Funny Girl”, în rolul celei care i-a fost model în viaţă, actriţa şi cântăreaţa americană Fanny Brice. Era povestea unei evreice simple, din New York, cu un nas proeminent, o voce puternică şi un caracter năbădăios, adică exact povestea vieţii ei transpusă pe peliculă.Apare apoi în „Hello, Dolly!”, apărut în 1969, în regia lui Gene Kelly, care îi aduce un succes imens.

La 21 iunie 1969, fondează, împreună cu Paul Newman şi Sidney Poitier, First Artists Production Co., o companie care finanţa producţiile cinematografice.Au urmat apariţiile în „On a Clear Day You Can See Forever” (O zi pentru totdeauna), în 1970, în regia lui Vincente Minnelli, „The Owl and the Pussycat” (Bufniţa şi pisicuţa), în acelaşi an, în regia Herbert Ross, primul ei film ne-musical şi singurul film în care a filmat o scenă nud, decupată, în final, la montaj, „For Pete’s Sake” (Soţia mea este demnă), realizat în 1974 în regia lui Peter Yates, sau în „Funny Lady”, în anul 1975, în regia lui Herbert Ross. În anul 1972 îşi înfiinţează propria casă de producţie, Barwood Films, iar în 1974, începe o relaţie cu Jon Peters, cel care i-a devenit apoi şi manager şi producător.În anul 1976 se află în distribuţia producţiei „A Star is Born” (S-a născut o stea), în regia lui Frank Pierson, pentru care realizează şi coloana sonoră, un film care a devenit un real succes comercial, şi pentru care oţine Oscarul.În anul 1983 realizează primul ei film în calitate de producător şi regizor, musicalul „Yentl“, în care joacă şi rolul principal, tot Barbra fiind şi producătorul peliculelor „The Prince Of Tides“, în anul 1991 şi „The Mirror Has Two Faces“, în 1996.

În anii ’90, figurează în „Black Listing ’89”, pentru non-conformisul său, o listă iniţiată de Brent Bozell, director la Research Center, o societate culturală având ca obiectiv purificarea mijloacelor de informare în masă.Pe listă se aflau şi alte nume importante ale lumii filmului de la Hollywood, precum Whoopi Goldberg, Jane Fonda, Jon Voight, Paul Newman, Kathleen Turner sau Valerie Harper.Tot în această perioadă, are o relaţie foarte apropiată cu tenismenul Andre Agassi, iar de-a lungul vremii presa a vorbit despre alte idile din viaţa artistei, printre cuceririle sale aflându-se personalităţi precum Ryan O’Neil, Don Johnson sau Steve McQueen, iar potrivit versiunii readaptate a biografiei „Barbra: The Way She Is“, de Christopher Anderson, chiar Prinţul Charles ar Marii Britanii ar fi curtat-o în anul 1974.Din 1 iulie 1998 este măritată cu actorul James Brolin.

În anul 2004 revine în film în distribuţia comediei „Meet the Fockers“, în regia lui Jay Roach, un rol care la acea vreme a demonstrat că trecerea anilor nu i-a afectat deloc calitatea interpretării, însă ultimele sale două filme – în 2010, „Little Fockers”, în rolul Roz Focker şi în 2012, „The Guilt Trip”, în rolul Joyce Brewster, nu au convins, aducându-i chiar şi nominalizări la nedoritele premii „Razzie”, pentru cea mai slabă actriţă.În noiembrie 2010, celebra cântareaţă şi actriţă a debutat în mediul literar cu volumul „My Passion for Design”, o carte în care artista îşi dezvăluie dragostea pentru arhitectură, artă, mobilă şi peisagistică.Barbra Streisand este o luptătoare pentru diferite cauze sociale, participând la campanii. Este foarte activă şi în plan politic, fiind o puternică susţinătoare a cauzei israeliene – nu e de mirare având în vedere originea sa -, dar se implică şi în viaţa politică de peste Ocean, fiind o susţinătoare a Partidului Democrat şi având un rol important în ultima campanie prezidenţială, când l-a criticat vehement pe candidatul de atunci, actualul preşedinte al SUA, Donald Trump.

Activităţile sale filantropice sunt remarcabile: în anul 1984, Streisand a donat o sumă consistentă pentru construcţia clădirii Emanuel Streisand pentru Studii Ebraice de la Universitatea Mount Scopus din Israel, în memora tatălui său, iar în anul 1986 a înfinţat The Streisand Foundation, care a contribuit cu aproximativ 25 de millioane de dolari pentru finanţarea unor organizaţii care realizau spectacole live şi cu peste 16 milioane de dolari pentru peste 1000 de graturi acordate unor cauze dedicate mediului înconjurător, femeilor sau dezarmării nucleare.În 2006, ea a donat un milion de dolari pentru cauza susţinută de William J. Clinton Foundation pe tema schimbărilor climatice, iar în anul 2009, ea a donat cinci milioane de dolari în beneficiul Centrului de Cercetări Cardiovasculare ce-i poartă numele, din cadrul Spitalului Cedars-Sinai. În anul 2007, Parade Magazine a remarcat-o ca fiind una dintre celebrităţile care au realizat cele mai mari donaţii caritabile şi ca cea mai generoasă personalitate publică a Americii. În anul 2012, ea a colectat peste 22 de milioane de dolari pentru sprijinirea aceluiaşi Centru de Cercetări Cardiovasculare, ea contribuind personal cu circa 10 milioane din această sumă.Cotidianul The Daily Telegraph a plasat-o pe Barbara Streisand în primele 10 cântăreţe şi compozitoare din istorie, A&E’s Biography magazine a denumit-o una din favoritele sale pentru Vocile Secolului XX, şi, nu în ultimul rând, se află printre cele mai mari 50 de artiste din toate timpurile, desemnate de Billboard.

Surse:

https://barbrastreisand.com/walls/

https://www.biography.com/people/barbra-streisand-9497402

https://www.facebook.com/barbrastreisand/

http://www.rador.ro/2018/04/24/portret-barbara-streisand-implineste-76-de-ani/

https://www.facebook.com/ba rbrastreisand/

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie 1990: În această zi, primul telescop spaţial construit de oameni, Hubble, a fost lansat de naveta spaţială Discovery, şi plasat pe orbită la o distanță de 570 de kilometri deasupra Terrei. Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a bulversat percepţia asupra Universului dezvăluind într-un sfert de secol un milion de imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, planete, asteroizi şi comete.

Edwin Hubble a fost un astronom american care s-a născut în 1889 şi a trăit până în 1953. A jucat un rol crucial în studierea astronomiei extragalactice şi e privit ca unul dintre cei mai influenţi cosmologi ai secolului XX. Hubble a demonstrat că Universul se extinde, potrivit legii care-i poartă numele.De asemenea, Hubble a demonstrat că multe nebuloase erau de fapt galaxii de dincolo de Calea Lactee. Hubble a demonstrat că Universul se extinde dincolo de Calea Lactee. Cu toate acestea, Hubble nu a luat Premiul Nobel, pentru că acesta nu răsplătea cercetările ştiinţifice din astronomie.

Lansat pe 24 aprilie 1990, de naveta spaţială Discovery, telescopul Hubble a fost plasat pe o orbită aflată la 570 de kilometri deasupra Terrei.De la conceperea lui în 1946 și până la lansare, proiectul construirii unui telescop spațial a fost întârziat repetat de probleme tehnice și de buget. În plus, imediat după lansarea din 1990 s-a descoperit că oglinda lui principală suferea de o aberație de sfericitate, aberație care compromitea grav capacitățile telescopului.Totuși, după o misiune de întreținere din 1993, telescopul a atins calitățile preconizate în proiect, devenind un instrument vital atât pentru astronomie, cât și pentru publicul larg. Începând din 1993, acest dispozitiv extraordinar a început să transmită imagini uluitoare ale unor supernove.Printre ele se aflau şi fotografii cu exploziile cataclismice marcând moartea unor stele, dar şi imagini surprinzătoare cu alte corpuri cereşti.

Una dintre fotografiile cele mai emblematice realizate de Hubble este o imagine cu alură biblică, ce prezintă coloane uriaşe de gaz şi praf interstelar, aflate la 6.500 de ani-lumină de Terra, în roiul galactic Messier 16 din constelaţia Şarpelului, cunoscută sub denumirea „Stâlpii Creaţiei". Acest telescop cu o greutate de 11 tone, care poartă numele unui pionier al astronomiei, Edin Powell Hubble (1889-1953), a dezvăluit de asemenea existenţa unor găuri negre în centrul galaxiilor, fapt bănuit de oamenii de ştiinţă, dar niciodată verificat până atunci.Hubble a realizat peste un milion de fotografii cu corpuri cereşti, inclusiv ale unora aflate la limitele Universului, permiţând astronomilor să calculeze cu o precizie mai mare vârsta Universului, estimată la 13,8 miliarde de ani.Graţie tuturor acestor observaţii, astrofizicienii au putut să confirme, în 1988, că expansiunea Universului se accelerează, o descoperire care le-a adus premiul Nobel pentru fizică pe anul 2011 cercetătorilor americani Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt şi Adam G. Riess. Această accelerare rezultă dintr-o forţă misterioasă, ipotetică, denumită „energie întunecată", care ar reprezenta aproape 70% din Univers şi ar echilibra forţa de gravitaţie. Mai aproape de Terra, Hubble a detectat un ocean vast de apă sărată sub suprafaţa groasă şi îngheţată de pe Ganymede, cel mai mare satelit natural al planetei Jupiter, sporind pistele de căutare a formelor de viaţă extraterestre.

Surse:

http://hubblesite.org/

https://playtech.ro/2018/telescop-hubble-stea-icarus-imagine/

https://www.descopera.ro/dnews/4880590-imagini-spectaculoase-universul-asa-cum-nu-ti-l-ai-inchipuit-vreodata

https://adevarul.ro/tech/stiinta/25-ani-telescopul-hubble-instrumentul-vazut-dincolo-imposibil-1_5535fedecfbe376e3561eb95/index.html

https://www.jwst.nasa.gov/

https://www.esa.int/Our_Activities/Space_Science/New_launch_date_for_James_Webb_Space _Telescope

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie…

- 1184 î.Hr.: Grecii intră în Troia folosind un cal construit din lemn (legendă).

- 1345: A murit Richard de Bury, episcop de Durham; lord cancelar al Angliei; bibliofil celebru, autorul primei cărţi despre bibliofilie, „Philobiblion" (n. 1287)

-1434: Prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului

- 1514: Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania, a fost numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rákos, lângă Buda

-1574: A avut loc bătălia de la Jilişte, o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan Vodă „cel Cumplit” şi Petru Şchiopul, susţinut de fratele său, domnul Valahiei, Alexandru II Mircea. Mazilirea lui Ioan Vodă cauzată de refuzul de a plăti tributul otomanilor şi de uneltirile domnului muntean pentru a-l instala pe fratele său, Petru Șchiopul, pe tronul Moldovei a fost anunţată de Poartă încă în februarie 1574, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul a primit învestitura din partea sultanului. Răzvrătindu-se împotriva turcilor, Ioan Vodă a reuşit să strângă o armată de 20.000 de pedestraşi, 10.000 de călăreţi şi solicită ajutor de la cazaci

- 1706: S-a născut Giovanni Battista Martini (numit, în mod obişnuit, Padre Martini), teoretician şi istoriograf muzical, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1784)

- 1731: A murit scriitorul englez Daniel Defoe.Daniel Defoe (n.1659/1661?) a fost un jurnalist şi scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială.

- 1740: A murit compozitorul şi organistul Daniel Croner (n. 1656)

– 1743: S-a născut Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de ţesut mecanic, brevetat în 1785 (m. 1823) 

- 1800: Preşedintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziţionării de cărţi „pentru uzul Congresului". Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, conform originalului, The Library of Congress of the United States of America, cunoscută sub forma prescurtată adesea folosită de The Library of Congress, sau doar Library of Congress, este biblioteca publică cea mai mare şi importantă a Uniunii, fiind de fapt biblioteca naţională a Statelor Unite ale Americii.Situată în trei clădiri în Washington, D.C., Library of Congress este simultan şi cea mai mare bibliotecă a lumii după numărul de rafturi, numărul de cărţi şi numărul de obiecte aflate în colecţia sa. Aceasta conţine mai mult de 30 de milioane de cărţi şi alte materiale tipărite în peste 470 de limbi, mai mult de 61 de milioane de manuscrise, cele mai rare colecţii de cărţi din America de Nord, inclusiv forma nefinisată a Declaraţiei de Independenţă, una din cele patru copii existe în toată lumea a Bibliei lui Gutenberg, peste 1 milion de ediţii ale ziarelor din toată lumea din ultimele trei secole, peste 6.000 de benzi desenate, filme, 4.8 milioane de hărţi, 2.7 milioane de îngeristrări, peste 13.7 milioane de poze şi imagini, inclusiv desene arhitecturale şi piese de artă. Actualul director al bibliotecii este James H. Bullington, care are titlul oficial de Librarian of Congress, cel de-al treisprezecelea director al Bibliotecii Congresului de la fiinţarea sa.

- 1801: Prima audiţie, la Viena, la Palatul Schwarzenberg, a oratoriului „Anotimpurile” („Die Jahreszeiten”) de Joseph Haydn

- 1845: S-a născut, la Liestal, Carl Spitteler (m.1924), scriitor elveţian de limbă germană.Laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1919).A scris poeme de inspiraţie mitică (Prometeu martirul, 1924; Primăvara olimpică, 1910) lirică neoromantică (Fluturii, 1889; Cântecele clopotelor, 1906) şi proză de factură naturalistică (Imago, 1906; Locotenentul Conrad, 1898).

– 1853: S-a născut grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii; în octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor; celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (m. 1914)

- 1856: S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 - august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich; condamnat la moarte (1945), pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul primului război mondial (m. 1951).Erou din primul război mondial, acţiunile sale din timpul celui de-al doilea război mondial l-au adus în faţa tribunalului care l-a condamnat la moarte cu anularea drepturilor şi onorurilor civice şi militare pentru înaltă trădare şi colaboraţionism cu Germania nazistă.Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de Charles de Gaulle în închisoare pe viaţă. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacţionară.

- 1868: S-a născut inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu inginerul Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1928 -1931) (m.23.IX.1934).Specializat în istoria arhitecturii medievale româneşti şi a legăturilor ei cu lumea Orientului Creştin (Bisericile lui Ştefan cel Mare, 1926; Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din sec. XVI-XVIII, 1928).

- 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (m.8.VI.1943) 

- 1870: S–a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale carei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu. 

- 1871: S-a născut, la Iaşi, pictorul român Theodor Pallady(m.1956).A pictat îndeosebi peisaje (Peisaj la Bucium; Pod pe Sena), naturi moarte (Natură statică cu pălărie; Natură statică cu ceas), flori, nuduri, scene de interior şi foarte multe autoportrete. El s-a înfăţişat în numeroase autoportrete care dezvăluie o latură specifică a acestei arte complexe. Peisajele sale – mai ales cele din Moldova natală – au o mare căldură care se degajă din vegetaţia bogată, din zidurile albe ale caselor, din apariţia unor siluete umane.Critica plastică îl consideră pe Theodor Pallady ca reprezentant de frunte al nudului în pictura românească. A primit Premiul Naţional pentru pictură (1926) şi titlul de Maestru Emerit al Artei din România.

- 1883: S-a născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh (m.3.I.1923).Hašek a fost autorul a mai multor schiţe umoristice şi satirice publicate în revistele Humoristické listy şi Národní listy.Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială Peripeţiile bravului soldat Svejk (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) reprezintă capodopera sa şi este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX.

- 1888: S-a născut Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (exclus în 1948) (m. 1958). 

-1888: S-a născut Gheorghe K. Constantinescu, medic veterinar şi zootehnician; creatorul şcolii româneşti de zootehnie; a organizat Institutul Naţional Zootehnic (1926) (m.18.VII.1951) 

- 1898: SUA invadează Cuba, declanşând războiul hispano-american care se va încheia prin Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10.XII.1898; prin acest tratat erau pierdute ultimele colonii spaniole din America şi Asia - insulele Porto Rico, Guam şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată, formal, independentă 

- 1904: S-a născut Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză, figură dominantă a expresionismului abstract (m. 1997)

- 1911: S-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1974. Eugen Jebeleanu (n. Câmpina — d. 21 august 1991, Bucureşti), academician, poet, publicist şi traducător român, membru al Partidului Comunist Român.Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internaţional odată cu apariţia volumului „Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa.Laureat al premiului de poezie „Etna Taormina" din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse şi publicate, mai ales în SUA şi America Latină, dar şi în Republica Moldova.

-1915: Începutul primului genocid al secolului al XX-lea, când sute de mii de armeni din Imperiul Otoman au fost deportați, mulți dintre ei uciși (1,5 milioane potrivit surselor armenești) și cele mai multe dintre averile lor au fost confiscate

- 1917: S-a născut Teodor Carţiş, dirijor şi compozitor (m. 1999) 

- 1918, 24.IV/7.V.: Încheierea Tratatului de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Tratatul, cunoscut și ca „Pacea de la Buftea-București” nefavorabil României, nu a fost niciodată ratificat, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor, în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României 

- 1919: S-a născut Mihu Dragomir (numele real: Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (m. 1964)

- 1925: S-a născut istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (m. 2007, la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954)

- 1926: A murit Vladimir Cavaler de Repta, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (1902-1924); militant pentru unirea Bucovinei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 25 decembrie 1841/6 ianuarie 1842, la Ceremuş, azi în Ucraina)

- 1928: S-a născut saxofonistul american Johnny Griffin, supranumit „Micul Gigant", care a cântat alături de artişti precum Lionel Hampton, Art Blakey şi Thelonious Monk (m. 2008)

- 1932: S-a născut graficianul Florin Pucă. Florin Pucă (n. Bucureşti - d. 23 februarie 1990) a fost un artist plastic, poet şi actor român.A fost colaborator al mai multor scriitori, ale căror cărţi le-a ilustrat, printre care pot fi numiţi Gheorghe Pituţ, Mircea Micu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Băieşu, Modest Morariu, Leonid Dimov, Constantin Marafet.

- 1934: S-a născut actriţa americană de film Shirley MacLaine

– 1935: S-a născut Elisabeta Polihroniade, maestră internaţională al şahului; a devenit maestru internaţional în 1960, iar din 1982 era mare maestru internaţional; campioană naţională a României de şapte ori, în anii 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 şi 1977 (m. 2016)

- 1938: S-a născut medicul Constantin Popa; a înfiinţat primul Laborator de hemodinamică şi metabolism cerebral din România (1974), ca şi primul Institut de boli cerebrovasculare (1995); membru al Academiei Române 

- 1941: S-a născut Richard Holbrooke, diplomat american, figură importantă a politicii externe americane (printre altele, arhitectul planului de pace din Bosnia, 1995), editor, profesor (m. 2010)

- 1942: S-a născut Barbra Streisand, actriţă, cântăreaţă, producător şi regizor de film din SUA .Barbra Joan Streisand (născută Barbara) este câştigătoare a premiului Oscar. A activat şi ca producătoare de film, regizor, compozitor şi activist politic.A câştigat două premii Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” şi „Cel mai bun cântec original”, precum şi multiple premii Emmy, Grammy şi Globuri de Aur.

- 1953, 24/25: A murit (în închisoarea de la Sighet) Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească) şi om politic liberal; membru al Academiei Române; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (n.21.I/3.II.1898).

- 1956: A murit compozitorul Vadim Şumski (n. 1900, la Chişinău, azi în R. Moldova)

- 1959: S-a născut Garbis Dedeian, saxofonist şi compozitor de muzică de jazz, de teatru şi film

- 1964: A murit bacteriologul şi patologul german Gerhard Domagk; Premiul Nobel pentru medicină pe 1939 pentru descoperirea primului medicament eficient împotriva infecţiilor bacteriologice (prontosilul); doctorul Domagk a fost obligat să refuze premiul, la presiunile guvernului nazist (n. 1895)

- 1967: Cosmonautul rus V.M. Komarov moare în timp ce naveta „Soiuz–1” s-a prăbuşit la aterizare      

- 1970: Este lansat primul satelit chinez, „Dong Fang Hong I" 

- 1970: Premiera filmului de desene animate Pisicile aristocrate realizat de studiourile Disney. Pisicile aristocrate (engleză The Aristocats) este un film de animaţie în regia lui Wolfgang Reitherman, produs de Walt Disney Productions . Este al douăzecilea film din seria de filme animate Disney, serie care a început în 1937 o dată cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, şi filmul de animaţie clasică cu cele mai importante încasări din toate timpurile.

- 1976: A murit Aurel Decei, istoric şi orientalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (n. 1905)

- 1977: A murit Nagy István, scriitor maghiar din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904) 

- 1980: A murit (la Paris) Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (n. 1904)

- 1987: A murit sculptoriţa Iulia Oniţă (n. 1923) 

-1990: Primul telescop spaţial construit de oameni, Hubble, a fost lansat de naveta spaţială Discovery, şi plasat pe orbită la o distanță de 570 de kilometri deasupra Terrei. Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a bulversat percepţia asupra Universului dezvăluind într-un sfert de secol un milion de imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, planete, asteroizi şi comete

- 1995, 24/25: A murit actriţa Gilda Marinescu (n. 1933)

- 1997: A murit Sava Ţolov Ganovski, filosof, pedagog şi om politic bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1897) 

- 2001: S–a desfăşurat „Gala Hagi", marcând retragerea lui Gică Hagi – „unul dintre cei mai buni fotbalişti români din toate timpurile" 

- 2004: A murit Estée Lauder (numele adevărat - Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (n. 1906). NOTĂ: Data naşterii este confirmată de familie; după alte surse, anul naşterii ar fi 1908

- 2005: A murit Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul, încheiat în 1979 (n. 1924)

- 2008: A murit poetul Cezar Ivănescu (n. 1941)

- 2011: A murit Nawang Gombu, primul om care a escaladat Everestul de două ori; a făcut parte din grupul cunoscut ca „Tigrii Zăpezii", un grup de şerpaşi pionieri în escaladele pe vârfurile din Munţii Himalayei (n. 1935) 

- 2011: A murit actriţa franceză Marie-France Pisier (n. 1944, în Vietnam) 

–2012: A murit cineastul american Amos Vogel, personalitate a cinema-ului independent (n. 1921)

– 2015: A murit compozitorul american Sid Tepper, autorul a numeroase hituri pentru staruri precum Frank Sinatra, Elvis Presley, Louis Armstrong, Dean Martin sau Peggy Lee (n. 1918)

– 2016: A murit cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (n. 1934)