$$$

 S-a întâmplat în 29 ianuarie…

– 1119: A murit Papa Gelasius al II-lea

– 1427: A murit Andrei Rubliov, călugăr și pictor de icoane rus (n. 1360)

– 1601: A murit Louise de Lorraine-Vandémont, soția regelui Henric al III-lea al Franței (n. 1553)

– 1616: Navigatorul olandez Willem Cornelis Schouten (n. 1567 – m. 1625) a fost primul explorator care a ocolit Capul Horn, în expediția pentru căutarea unui nou drum spre Oceanul Pacific.

– 1814: Franța învinge Rusia și Prusia în Bătălia de la Brienne.

– 1845: „Corbul” (The Raven), de Edgar Allan Poe, este publicat pentru prima dată în „New York Evening Mirror”.

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871)

– 1820: A murit Regele George al III-lea al Angliei (n. 1738)

– 1837, 29.I / 10.II: A murit poetul Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799)

– 1854, 29.I / 9.II: S-a născut Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922) 

– 1856:Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei. De atunci, medalia a fost acordată de 1356 de ori unui număr de 1353 de persoane. Doar 13 medalii, nouă militarilor britanici şi patru celor australieni, au fost acordate după al doilea război mondial

– 1857: S-a născut Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921)

– 1860: S-a născut Anton Cehov, scriitor rus (d. 1904)

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934)

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1915 (m. 1944)

– 1867: S-a născut Vicente Blasco Ibáñez, scriitor, jurnalist şi politician spaniol (m. 1928)

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949)

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944)

– 1873: S-a născut Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, prinț italian, alpinist și explorator (d. 1933)

– 1874, 29.I/10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina)

– 1881: S-a născut Lajos Ady, scriitor, istoric literar, pedagog maghiar (d. 1940)

–1886: Patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă

– 1890, 29.I. /10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1958 (m. 1960)

– 1892: S-a născut Ernst Lubitsch, regizor de film, actor, scenarist şi producător german (m. 1947)

– 1893: S-a născut Marțian Negrea, compozitor și muzicolog român (d. 1975)

–1895: S-a născut Dumitru D. Roșca, filosof român, membru al Academiei Române (d. 1980)

– 1896: Medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839) 

– 1901: A murit Regele Milan I al Serbiei (n. 1855)

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

– 1916: Primul război mondial: Germania a efectuat primul raid aerian cu aparate „Zeppelin” deasupra Parisului.

– 1918: S-a născut actorul american John Forsythe, cunoscut mai ales după rolul său din serialul „Dinastia” (m. 2010)

– 1918: A murit, la Paris, Constantin Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850)

– 1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR).

– 1924: S-a născut Dorothy Malone, actriță americană de film (m. 2018) 

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990) 

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007).

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989)

–1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996)

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982) 

–1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004)

–1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1918 (n. 1868) 

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice; a înfiinţat Muzeul Lugojului (n. 1850)

– 1939: S-a născut interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (m. 2000). Unele surse menționează decesul la 25.X.2000

– 1939: S-a născut Mircea Popa, istoric şi critic literar, scriitor şi profesor

– 1940: S-a născut actorul Mihai Gingulescu; fondator, în anul 1962, al companiei române a teatrului târgumureşean (m. 2016)

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999)

– 1945: S-a născut actorul de film american Tom Selleck

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002)

– 1947: Ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

– 1950: La Johannesburg (Africa de Sud) izbucnesc primele tulburări provocate de politica rasială a Africii de Sud.

–1954: S-a născut vedeta TV afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri

–1956: S-a născut Matei Vișniec, poet și dramaturg român, stabilit din 1987 la Paris

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875)

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octavian Teodorescu, muzician, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile)

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886)

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011)

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 28.VI.1903

– 1981: S-a dat în exploatare cel mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934)

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926)

– 2002: În Discursul despre Starea Națiunii, președintele american George W. Bush a declarat guvernele Irakului, Iranului și Coreei de Nord drept „Axa răului”.

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938)

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918)

– 2012: Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), au câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams, prima artistă de culoare care a fost angajată de o importantă companie de operă din SUA, Opera din New York (n. 1919)

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930)

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului „Pasărea spin” (n. 1937)

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918)

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933)

– 2016: A murit Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre „părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (n. 1928)

– 2018: Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de învestitură al Parlamentului, fiind cel de-al 129-lea guvern al României; Vasilica-Viorica Dăncilă a devenit astfel prima femeie prim-ministru din istoria României

$$$

 ALEXANDRU STURDZA

Principele Alexandru Sturdza (Александр Скарлатович Стурдза; Iași , Moldova , 18 noiembrie 1791 – Odesa , 13 iunie 1854) a fost un publicist și diplomat rus de origine română . În scrierile sale, el s-a referit la sine cu o interpretare franceză a numelui său, Alexandre Stourdza .

Alexandru Sturdza a fost membru al Casei Sturdza , născut în Iași , în Moldova , ca fiu al lui Scarlat Sturdza , guvernator al Basarabiei și al prințesei Ekaterina Mourousis , fiica lui Constantin Mourouzis, prinț al Moldovei . Prin mama sa, era înrudit cu toate familiile grecești fanariote . Alexandru Sturdza a fost fratele Roxandrei Edling-Sturdza și văr cu Mihail Sturdza , prinț al Moldovei între 1834 și 1849. După ce familia sa a fugit din Basarabia în 1802 pentru a evita represiunea otomanilor , a fost educat în Germania și Rusia .

A intrat în serviciul diplomatic rus în 1809 și a fost secretarul lui Ioannis Kapodistrias în timpul Congresului de la Viena . În această calitate, a redactat prima versiune a tratatului Sfintei Alianțe , pornind de la notițele scrise cu creionul țarului Alexandru I. Datorită originilor sale grecești și prieteniei sale cu Ioannis Kapodistrias, a fost un susținător puternic al filelenismului înainte și în timpul Războiului de Independență al Greciei . Împreună cu sora sa Roxandra, a sponsorizat activități filantropice pentru a ajuta refugiații de război greci. S-a retras la Odessa în 1830, unde s-a dedicat operei sale literare.

În 1819 s-a stabilit la Dresda și s-a căsătorit cu Elisabeth Hufeland, fiica medicului german Christoph Wilhelm Hufeland . Au avut un fiu și două fiice:

Principele Ionita Sandu Sturdza (n. 1820)

Prințesa Maria Sturdza (1821-1890) s-a căsătorit cu prințul Eugen Gagarin și a fost strămoșa Casei Gagarin-Sturdza .

Prințesa Olga Sturdza (d. 1895) s-a căsătorit cu prințul Mihail Aleksandrovici Obolenski (1821-1886)

Fabrică

Străduindu-se să dezvolte o formă renovată de creștinism ortodox și să o promoveze în Europa Occidentală , a scris „Considérations sur la doctrine et l'esprit de l'Église orthodoxe” ( Stuttgart , 1816).

Lucrarea sa, *Mémoire sur l'état actuel de l'Allemagne* (Mémoire sur l'état actuel de l'Allemagne) , scrisă la cererea țarului Alexandru I în timpul Congresului de la Aix-la-Chapelle , a fost un atac asupra universităților germane, repetat în *Coup d'oeil sur les universités de l'Allemagne* ( Aachen , 1818). A stârnit o mare indignare în Germania, indignare atribuită lejerității cu care autorul său a acuzat caracterul național german și a etichetat universitățile drept focare ale spiritului revoluționar și ale ateismului. Celelalte lucrări importante ale sale sunt *La Grèce* în 1821 (Leipzig, 1822) și * Oeuvres posthumes religieuses, historiques, philosophiques et litteraires* (5 vol., Paris , 1858–1861).

$$$

 CECENII

Cecenii reprezinta una dintre cele mai vechi si mai interesante populatii din spatiul caucazian (caspic-pontic). Aceasta populatie apare in spatiul in care traieste si astazi acum 7-6 mii de ani, migrand din “Cornul Abundenței”, probabil impinsi de populatiile semite care apar acolo in aceeasi perioada. Stramosii ancestrali ai cecenilor se numeau Nakh si le-au lasat limba de care se folosesc pana astazi. Nu avem cunostinte antropologice despre acest popor, stim insa ca limba nakh a cunoscut o ramificare acum 5-6 mii de ani si din ea, ramura Vainakh (tr. limba noastra) a generat doua limbi foarte asemanatoare – cecena si inguşeta si o limba (poate un alt dialect) care astazi se numeste Batsb sau Batsi cu un numar extrem de redus de vorbitori (mai putin de 2000 de persoane). Descoperirile arhelogice arata ca poporul Nakh cunostea domesticirea animalelor, agricultura si irigatiile. De mentionat ca in aceasta perioada, in regiunea Cornului Abundentei, singurii care au avut asemenea cunostinte au fost sumerienii (5500 – 4000 î.Hr.).

In perioada 3500-3000 î.Hr, populatia autohtona domesticise si folosea calul, roata, prelucrarea metalelor (cupru, aur si argint). Lucrarile arheologice au descoperit si multe locatii aparate de fortificatii de piatra care puteau adaposti cateva sute de oameni.

Stramosii directi ai cecenilor si ingusilor au fost o ramura a poporului Nakh, Gargarii, care au facut parte din puternicul regat caucazian Alania. Prezenta femeilor inarmate in randul gargarilor ne aminteste de democratia militara spartana, in care traiau si stramosii cecenilor de azi. Ingusii, cei mai apropiati etnic de ceceni, se autodenumesc si in prezent Galghai, in onoarea stramosilor care au pus pe fuga legiunile romane. Gargarii i-au invins de doua ori pe romani. Impotriva lor, Pompei a intreprins o campanie militara in Muntii Caucaz, soldata cu numeroase esecuri.

Razboinicilor gargari au opus o rezistenta continua in fata valurilor de invadatori care au migrat in tinuturile Caucazului de Nord. Au facut fata invaziilor hunilor, avarilor, arabilor, khazarilor, mongolilor, tatarilor, persanilor si turcilor cu aceeasi inversunare cu care o fac astazi impotriva rusilor. Au luptat in trecut si cu vecinii lor, georgienii si cazacii crestini, precum si cu kalmucii budisti. Cecenii nu au fost supusi niciodata in totalitate de nimeni. Razboiul de gherila a fost inventat pe meleagurile Cecene. Cecenii atacau si hartuiau armatele celor care le cotropeau pamanturile, refugiindu-se in munti, atunci cand erau coplesiti de multimea dusmanilor. Alte multe ori dispareau in stepa nesfarsita de la poalele podisurilor caucaziene.

Cecenii traiesc pana in zilele noastre impartiti in 131 (dupa alte considerente o uniune de numai 67) de clanuri, denumite Teipe. Puterea traditionala era tripartita, fiind impartita in mod egal intre inteleptii clanurilor, sefii de Teipe si liderii religiosi. Popoarele caucaziene traiau intr-un sistem social putin ierarhizat. Nici otomanii, nici Rusia tarista si nici URSS-ul nu au inlocuit niciodata adevaratele legi nescrise ale locurilor, cutumele Adat.

Pana la patrunderea islamului la inceputul secolului al XVI-lea, cecenii au avut o religie samanista. Paganismul cecen a ramas prezent si astazi in cadrul unei societati traditionale unde islamul, in ciuda opiniei generale, nu a reusit sa se impuna peste tot. In prezent, cecenii inca se jura pe Soare, apa, pamant, foc sau diversi arbori, ca o reminiscenta vie a stravechiului paganism caucazian. O alta marturie a acestuia ramane cultul zeitatilor pagane tribale, Dela, Tusholi, Myatzil, Sieli, Yerdy, Gurmet-Tsuu, Erdzeli, Tamyz Yerdy. Pentru o perioada de cateva secole, s-au considerat crestini, crestinismul ortodox intrand in Cecenia din regatele georgiene. Abundenta de morminte crestine, precum si prezenta numelui de Zhaar (cruce) este dovada acestei metamorfoze. La mijlocul Evului Mediu, inexplicabil, cecenii au abandonat crestinismul, intorcandu-se la vechile practice pagane si la slavirea stramosilor sau divinitatilor tutelare ale familiei, vetrei, razboiului. Pe fondul schimburilor comerciale si politice cu Imperiul Otoman, Hanatul Crimeei si Persia apare in cecenia islamul, intr-o forma ciudata, aproape neintalnita nicaieri. Vechile moschei cecene au peretii pictati cu imagini de calareti, arme, cai, lupi si pasari. Dupa cum se stie, in Islam este interzisa reprezentarea de fiinte vii.

Organizarea tribala unitatii printr-o confederatie strabate veacurile din timpurile cele mai stravechi si pana astazi. Fiecare clan, Teipe, depune juramant de credinta natiunii cecene. In ultimii 2000 de ani nu este cunoscut nici macar un singur caz in care un Teipe a tradat alianta nationala. Indivizii care au facut-o au incalcat cele mai sfinte cutume fiind declarate in afara clanului si a natiunii, incalcand legile nescrise ale codului cecen, asa zisele Adat . Cei care incalca legea tradind pot fi urmariti si ucisi fara judecata.

Cele peste 100 de clanuri, Teipe , sunt unite in 9 Tukum (Tukkhum). Uniunea este de obicei geografica, dar are la baza si traditii familiale, adica clanuri care s-au despartit pentru a imbogati stratificarea genetica si a anula marile probleme generate de imperecherea intre rudele de sange.

Cele 9 tukum sunt – Akkhi, Malkhi, Nokhchmakhkakhoi, Orstkhoi (Arshtkhoy), Terloi, Chanti, Cheberloi (Chebarloi), Sharoi, Shotoi. Cele 9 federatii de clanuri alcatuiesc impreuna natiunea cecena – Kham. Clanurile au o conducere militară reprezentată de un conducator unic – Byacha . Tukumul este condus de un “sfat” de batrani in care sunt reprezentate toate clanurile tukumului.

Daca structura etnica straveche a cecenilor este omogena in majoritatea ei, poporul cecen include si clanuri care etnic sunt diferiti dar, care prin traditie ( Yakh ), s-au alaturat confederatiei tribale cecene. Vorbim de o perioadă de mii de ani. Spre exemplu clanul Zhugti este de origine evreiasca si sa alaturat natiunii cecene dupa primul exil (Babilonian) in secolul al IV-lea i.Hr. Alte clanuri, de exemplu, Ardaloi, Batsoi, Chartoi, Gurzhii, Mekhaloi si Shoi sunt de origine georgiana; Arseloi si Ors sunt de origine rusa si Gezloi de origine Tatara. Toti cei enumerati si altii sunt parte din confederatia clanurilor (Teipe) si parte din natiunea cecena.

Islamul original adoptat de ceceni a fost Sufismul (tashawu), sau aici , cea mai sofisticată și mai blândă forma a islamului din toate timpurile. Din nefericire, dupa caderea URSS au patruns in regiune misionarii sauditi, care au introdus wahabismul – cea mai extremista si represiva forma a islamului.

Omul perfect si codul de onoare cecen 

Omul perfect, numit la ceceni Nohala (Nokhchallah), este omul care trebuie să respecte datinile tribului, sa-si apere familia si sa-i protejeze pe batrani, femei (in special cele vaduve) si copii. Nohala este o traditie care se transmite din tata in fiu si implica curaj pana la sfidarea mortii, rabdare, loialitate, comportament politicos si un grad ridicat de cunoastere a armelor traditionale, pumnalul caucazian Kindjal si a sapiei Sashk (dar si a armamentului modern). Limba cecena este singura limba cunoscuta care nu contine termenii: umilinta, nehotarare, cersetorie sau adulatie.

Nokhchallah obliga ca nici un cecen sa nu aiba conflicte cu un nemusulman . Conform acestor reguli, este de preferat sa ramai certat cu un musulman, deoarece la Judecata de Apoi, cand vor fi judecate toate neamurile in functie de religia lor, este mai usor sa te intalnesti cu el in locul de adunare al sufletului musulman, decat sa cauti sufletul unui crestin, evreu sau budist pentru a-ti cere iertare.

Surse;:

 A. Suleimanov, Toponimia Ceceno-Ingushetii, Editura de carte Ceceno-Ingushskoe, Grozny, 198

CA&CC Press, Suedia, 1998-2014 – Mayrbek Vachagaev, Societatea cecenă de astăzi: mituri și realitate

Jaimoukha, A., Cecenii: un manual , Londra și New York: Routledge, 2005.

$$$

 CODEX CUMANICUS

Codex Cumanicus este un manual lingvistic din Evul Mediu , conceput pentru a ajuta misionarii catolici să comunice cu cumanii , un popor nomad turcic . În prezent, se află în Biblioteca Sfântului Marcu din Veneția.

Codexul a fost creat în Crimeea în secolul al XIV-lea și este considerat una dintre cele mai vechi atestări ale mai multor limbi turcice, inclusiv kazahă , kirghiză , tătară și tătară crimeeană , care este de mare importanță pentru istoria limbilor kipchak și turcice în general - fiind direct legată de kipchaki (poloviți, kumani). 

Este alcătuit din două părți. Prima parte constă dintr-un dicționar în latină , persană și cumană, scris în alfabet latin , și o coloană cu verbe, nume și pronume cumane cu semnificația lor în latină. A doua parte constă dintr-un dicționar cumano- german , informații despre gramatica cumană și poezii aparținând lui Petrarca . Cu toate acestea, codexul se referea la limbă ca fiind „tătară”. 

Prima parte a Codex Cumanicus a fost scrisă în scopuri practice, pentru a ajuta la învățarea limbii. A doua parte a fost scrisă pentru a răspândi creștinismul printre cumani , iar diferite citate din cărțile religioase au fost furnizate în traducerea cumană. În aceeași secțiune există cuvinte, expresii, propoziții și aproximativ 50 de ghicitori, precum și povești despre viața și activitatea liderilor religioși. 

Probabil că codexul s-a dezvoltat în timp. Liderii mercantili , politici și religioși, în special cei din Ungaria, au căutat o comunicare eficientă cu cumanii încă de la mijlocul secolului al XI-lea. Pe măsură ce orașele-stat italiene, precum Republica Genova, au început să înființeze posturi comerciale și colonii de-a lungul coastei Mării Negre , nevoia de instrumente pentru învățarea limbii cumane a crescut brusc.

Se crede că cele mai vechi părți ale codexului datează din secolul al XII-lea sau al XIII-lea. Probabil că de-a lungul timpului au fost făcute adăugiri substanțiale. Copia păstrată la Veneția este datată 11 iulie 1303. Codexul este alcătuit dintr-o serie de lucrări independente combinate într-una singură.

Ghicitori

„Ghicitorile cumane” (CC, 119–120; 143–148) sunt o sursă crucială pentru studiul folclorului turcic timpuriu. Andreas Tietze le-a numit „cele mai vechi variante de tipuri de ghicitori care constituie o moștenire comună a națiunilor turcice ”.

Printre ghicitorile din codex se numără următoarele fragmente: 

Aq küymengin avuzı yoq. Ol yumurtqa.

„ Iurta albă nu are gură (care se deschide). Acesta este oul.”

Kökçä ulahım kögende semirir. Ol huvun.

"Copilul meu albăstrui de la frânghia de legare se îngrașă, Pepenele."

Oturğanım oba yer basqanım baqır canaq. Ol zengi.

„Stau eu într-un loc deluros. Calc într-un castron de cupru. Scara.”

$$$

 CONSTANTIN ANTONIADE

Constantin Antoniade (16 august 1880 – 19 iulie 1954) a fost un jurist, scriitor, istoric, filosof și diplomat român de origine etnică greacă . Ca istoric, s-a preocupat în principal de Renaștere. De asemenea, a tradus în limba română lucrări ale lui John Ruskin și Thomas Carlyle.

Antoniade s-a născut la București pe 16 august 1880. După ce a urmat cursurile Liceului Matei Basarab din oraș , a studiat la Universitatea din București , absolvind cu o licență în drept în 1902 și una în filosofie în 1903. A obținut apoi un doctorat în filosofie în 1907, cu teza Iluzie realistă scrisă sub conducerea lui Constantin Rădulescu-Motru . 

A participat la Conferința de Pace de la Paris din 1919 ca expert juridic. Ca diplomat, a fost reprezentantul României la Liga Națiunilor între 1928 și 1936. După preluarea puterii de către regimul comunist în România, Constantin Antoniade a primit autorizația de la Iuliu Maniu și Dinu Brătianu de a stabili contacte în țările occidentale în numele Partidului Liberal Român și al Partidului Național Țărănesc .

În 1948, Antoniade a fost membru al Comitetului Director al Asociației pentru Ajutorul Refugiaților Români CAROMAN , creată la Paris de Nicolae Caranfil ca reprezentant al Crucii Roșii Române Libere. Ceilalți membri ai comitetului erau Raoul Bossy , Mihai Răuț și Dan Geblescu.

A murit la Madrid pe 19 iulie 1954. 

Lucrări:

C. Antoniade, Filosofia lui Henri Bergson - Studii filosofice, București, 1908, Vol. II

Constantin Antoniade - Figuri din cinquecento: principese, curteni și curtizane - Fundația pentru Literatura și Arta "Regele Carol II", București 1939

Constantin Antoniade - Trois Figures de la Renaissance: Pierre Arétin, Guichardin, Benvenuto Cellini - Paris: Brouwer 1937.

Constantin Antoniade - Machiavelli. Omul. Timpurile. Opera: vol. I, Secretarul florentin, vol. II, Politic. Istoricul. Patriotul - București, Editura Cultura Națională, [1932], ed. a II-a [1934]; reeditată: Timișoara, Editura Helicon, 1993.

$$$

 CRĂCIUNUL - NAȘTEREA A DOUĂ MARI PUTERI

Crăciunul este poate cea mai frumoasă perioadă a anului pentru că zâmbim şi ne bucurăm de fiecare lucru mărut, indiferent de vârsta pe care o avem. De-a lungul istoriei, Crăciunul nu a însemnat doar o sărbătoare de factură religioasă, ci şi o zi care a jucat un rol important în viaţa politică a popoarelor europene, mai ales la începul Evului Mediu.

Sărbătoarea de Crăciun apare în Occident odată cu creştinismul. În unele cazuri, acceptarea creștinismului a fost o mișcare strategică. De pildă, Clovis, întemeietorul regatului franc, se creştinează pentru a câştiga sprijinului populaţiei galo-romane. Convertirea lui este un caz aparte pentru că trece de la păgânism direct la creștinism, fără a mai parcurge o etapă ariană, ca alţi regi germanici, şi astfel creează premisele sintezei rapide dintre franci şi populaţia galo-romană, condiţie a solidităţii statului franc.

La puţin timp după creştinizarea francilor, în 597 începe convertirea anglo-saxonilor, prin botezul regelui Aethelbert din Kent. Cel care duce această misiune de evanghelizare este Augustin de Canterbury, la îndemnul Papei Grigorie cel Mare.

Atât pentru franci, cât şi pentru anglo-saxoni, Crăciunul va căpăta, în timp, şi o însemnătate politică deloc neglijabilă. Va deveni una dintre rarele ocazii de întâlnire a regelui cu supuşii săi, iar mulţi regi, între care şi Carol cel Mare şi William Cuceritorul, vor alege să fie încoronaţi în ziua de Crăciun.

Carol cel Mare a fost încoronat ca rege al francilor de către Papa Leon al III- lea în dimineaţa de Crăciun a anului 800. Acest eveniment a fost foarte important la acea vreme pentru că îl putem găsi consemnat în patru surse primare: Liber Pontificalis, Annales Laureshamenses, Analele Regale şi cartea lui Eginhard, Vita Karoli Magni. Nu putem contesta importanţa zilei din punct de vedere politic, însă interesant este faptul că, dacă analizăm fiecare sursă în parte, avem impresia că nu ni se prezintă acelaşi eveniment.

În prima sursă menţionată, Liber Pontificalis, Carol apare cumva în plan secund, accentul căzând pe Papă şi pe relaţia sa cu Sfântul Petru:

„După toate acestea, venind ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Christos, s-au adunat cu toţii din nou în biserica sfântului apostol Petru. Atunci, venerabilul şi augustul pontif, l-a încoronat, cu propriile sale mâini, cu o coroană foarte preţioasă.”

Importanţa încoronării este diminuată şi în Annales Laureshamenses, unde totul pare a se învârti în jurul a doi poli – Dumnezeu şi Papă:

„Deoarece în acea vreme, în ţara grecilor nu mai era împărat şi puterea imperială era deţinută de o femeie, urmaşului apostolilor, papei Leon, şi tuturor sfinţilor părinţi adunaţi atunci în conciliu, precum şi întregului popor creştin, li s-a părut de cuviinţă să dea titlul de împărat regelui Carol […] Cum Dumnezeul atotputernic consimţise să le pună toate sub stăpânirea sa […] în ziua Naşterii Domnului, Iisus Hristos, a primit titlul de împărat cu consacrarea papei Leon.”

Lucrurile încep să capete o cu totul altă pespectivă în Analele Regale, unde Papa este subordonat împăratului, iar încoronarea este făcută după obiceiul vechilor împăraţi:

„În preasfânta zi a Naşterii Domnului, înaintea slujbei, în biserica preafericitului apostol Petru, în timp ce regele s-a ridicat după rugăciune, papa Leon i-a pus coroana pe cap şi întregul popor l-a aclamat: „Lui Carol Augustul, încoronat de Dumnezeu, mare şi pacificator împărat al Romanilor, viaţă şi izbândă.” Şi, după aclamaţii, el a primit închinarea papii după obiceiul vechilor împăraţi, şi, renunţând la titlul de patriciu, a fost numit Împărat şi August.”

Lucrurile devin şi mai complicate atunci când îl citim pe Eginhard pentru că el spune că toată încoronarea a fost la iniţiativa Papei şi că dacă ar fi ştiut Carol, nici nu ar fi intrat în biserică:

„Venind deci el la Roma pentru a restabili pacea foarte tulburată a bisericii, şi-a petrecut acolo toată iarna. Vreme în care a primit şi titlul de împărat şi august. Lucru căruia i-a fost, la început, atât de potrivnic, încât spunea că n-ar fi intrat în biserică în acea zi, deşi era zi de mare sărbătoare, dacă ar fi putut cunoaşte dinainte intenţiile pontifului.”

Chiar dacă aceste diferenţe de perspectivă produc confuzie în mintea unui istoric, clarifică în acelaşi timp un lucru: încoronarea din ziua de Crăciun a anului 800 a fost un eveniment pe care fiecare autor a vrut să îl noteze pentru a-şi atinge propriul scop.

Dacă încoronarea lui Carol cel Mare a fost păstrată în patru surse scrise, a lui William Cuceritorul a fost trecută cu vederea. În 1066, William Cuceritorul a fost încoronat, tot în ziua de Crăciun, la Catedrala Westminster, ca întâiul rege normand al Angliei. Din păcate pentru istorie, acest eveniment nu este consemnat. Cucerirea Angliei este povestită în Tapiseria de la Bayeux. Această sursă vizuală a ridicat şi ea multe semne de întrebare, dar cel mai mare mister rămâne finalul, ultimi 6 metri care lipsesc şi care bănuim că ar constitui chiar scena încoronării lui William.

Aceste două încoronări sunt un capitol foarte important în istoria Franţei, respectiv a Angliei. Sunt actele de naştere a unor Mari Puteri Europene, care au avut loc în una dintre cele mai importante zile ale creştinismului – Naşterea lui Iisus Hristos.

Surse:

Alexandru-Florin Platon (coord.), O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu, Editura Polirom, 2010.

Eginhard, Vita Karoli Magni (Viaţa lui Carol cel Mare), Editura Vremea, 2001.

Alessandro Barbero, Carol cel Mare, un părinte al Europei, Editura ALL , 2005.

Marian Coman, Dominium şi Ecclesia în Occidentul medieval, Ed. Universitǎţii din Bucureşti, 2006

$$$

 Încă o săptămână și... Mă gândesc că mai sunt încă cinci ani până la pensie. Asta dacă nu se prelungește vârsta de pensionare sau nu "dau colțul" înainte. 

Sincer vorbind aș ieși la pensie și mâine. Parcă nu mă mai încântă să mă trezească ceasul deșteptător la șase dimineața chiar și în weekend ca să mă duc la cabinet, oricare ar fi acela. Parcă nu mă mai încântă faptul că am uitat să am grijă de mine străduindu-mă să fac față solicitărilor. Parcă nu mă mai încântă faptul că am cam uitat cum este să citesc o carte sau să port o discuție cu prietenii. Parcă nu mă mai încântă faptul că, intrând în casă, fac cei câțiva pași până în sufragerie aproape urlând de durere de genunchi, înțepeniți de stat în picioare sau pe scaun, cu picioarele strânse sub mine. Parcă nu mă mai încântă faptul că nu știu când voi reuși să-mi pun casa și viața în ordine pentru că sunt săptămâni când cu greu mai ajung pe acasă după amiază,o dată la două zile, pentru a pleca a doua zi dimineață spre o nouă locație, asta pentru că am o gardă între două cabinete medicale școlare.

Nu regret că muncesc; aș munci mult mai eficient dacă aș avea perioade de timp în care să pot sta acasă mai mult pentru a reface ceea ce se deteriorează în timp. Pentru că nu vreau să mă agit să câștig bani pentru a-și cheltui pe medicamente cu care să încerc să refac distrugerile date de uzura fizică. 

Abia aștept să ies la pensie: cărțile încă necitite mă așteaptă, câteva teancuri de reviste de rebus se cer completate, amicii de la clubul de carte s-ar bucura să mă implic mai mult în discuțiile despre cărți, amicii rebusiști se așteaptă și ei să mai dau soluții la câte o șaradă, un careu sau la toate tipurile de probleme logice. Dar pentru asta trebuie să accept că plăcerea se obține și altfel decât munca la cabinet.