vineri, 3 mai 2019

Clasament final Spring SuperBlog 2019

Bine v-am regăsit, superbloggeri! S-a încheiat și cea de-a 18-a ediție SuperBlog, așadar vă prezentăm mai jos clasamentul final Spring SuperBlog 2019.
Vă mulțumim că ați petrecut primăvara alături de noi și că ne-ați oferit din timpul și energia voastră pentru articolele pe teme SuperBlog. Vă felicităm pe toți și vă dorim succes în toate proiectele! Suntem convinși că antrenamentul la scris și experiența acumulată în competiție vă vor ajuta să răspundeți cu brio oricărei provocări (de blogging și nu numai) 😉
Iar dacă vreți să reveniți în arena SuperBlog, pentru mai multe premii și adrenalină pe măsură, vă anunțăm că înscrierile în ediția de toamnă încep la 1 septembrie, conform tradiției (vă puteți abona la newsletter pentru a primi vești în acest sens).
Între timp, abia așteptăm să petrecem împreună week-end-ul 3-5 mai, la Gala Spring SuperBlog 2019, găzduită de Hotel Miorița Neptun. Premiile vor pleca degrabă spre câștigători. Pe curând!
În clasamentul de mai jos, cei 50 de finaliști ai competiției sunt marcați cu bold.
# Concurent Blog Nota finală
1 Mădălina Sultan Căsuța Oliviei 1743
2 Irninis Miricioiu Irninis Miricioiu 1722
3 Cătălina Popa Cătălina Popa 1719
4 Daniela Vereș EsenȚĂ de… blog 1714
5 Oana Pană OanaHRP 1713
6 Mirela-Carmen Stancu Viața de blogger 1712
7 Otilia Dima Cu ghilimele 1705
8 Diana-Elena Neață Illusion’s street 1704
9 Oana M. Ștefan Blogmedia 1703
10 Lelia Iancu Atlantidei.eu 1697
11 Andreea Mihaela Hristea Lazăr Chestiuni serioase 1697
12 Constantin Sebastian Târnoveanu Una alta cu Costică 1695
13 Dana Codori DanaCodori 1691
14 Enikő – Beatrice Kovacs Keni 1691
15 Dana – Maria Jugăurs Bibelou 1688
16 Camelia – Maria Cîmpean Toamna mea 1682
17 Alina Iosub Georgescu Alegerile Sandei 1681
18 Radu Țuglea Dincolo de nori 1680
19 Ioana Vlad Mari si mici 1668
20 Andrei Neagu Andrei Neagu 1664
21 Corina Podocea Aproape de prieteni 1663
22 Georgiana Albu Lady butterfly dreams 1662
23 Andra Dan Marchiza de stih 1661
24 Alina Lerca Madmoiselle Sarcastique 1659
25 Alexandra – Petronela Enache Just me 1659
26 Emil Călinescu Cel mai minunat.eu blog 1653
27 Silvia Puiu Rayuela 1652
28 Mirela Marin Unique by MM 1650
29 Dora Carmen Bărtuș Viața bate filmul 1650
30 Ramona Badea Random prin viață 1649
31 Ramona Alexandra Popescu Ramona’s read with love blog 1649
32 Dana – Teodora Mierluț Be special, be you 1648
33 Roxana – Gabriela Clapa Jurnal de mămică 1646
34 Giulieta Gabriela Marin Blogurici 1643
35 Mădălina Marincaș Mădălina Pintea 1642
36 Ioana Sipatchin Puiul mamii 1634
37 Veronica Glodeanu Pe muchie de cuțit 1621
38 Cristian Lucian Hatschner Cluc 1614
39 Roxana Elena Trandafir Copilărie la rang de poveste 1613
40 Denisa Grigoraș Atitudine slaba 1610
41 Lilia Toma Mamă în fiecare zi 1596
42 Marius Ionel Voinea Marius blog 1577
43 Nucu Morar Nuculus 1559
44 Amalia Marinescu Amalia Marinescu blog 1542
45 Cristian Berbece Cris B – povești, valuri și marketing 1538
46 Elena Diana Lupu Viața în culori 1536
47 Adriana Popa A capriccio 1529
48 Ramona Gheorghe Kamy journey 1515
49 Luminița Tudosă Magia cuvintelor 1508
50 Elvira Maria Bogos Suflet de turist 1493
51 Larisa – Maria Mustață Să călătorim 1491
52 Cristina Scacun Jurnalul Cristinei 1459
53 Ștefan Bogdan Trepăduș Agenția False Press 1355
54 Diana Niță Today escapes 1285
55 Dana Toader Transmiteri 1224
56 Violeta Giol Povești_de_neadormit 1165
57 Izabella Stefania Stoica Fata-cu-cafea 1108
58 Anca Florentina Hilohi Stylish cocktails 1093
59 Givan Iusein La Gigel 1089
60 Lucia Blendea Healthkipedia (lecții de medicină) 1082
61 Georgiana Sabina Rusescu Frumusețea vorbește 943
62 George Anghel Joie Negru Blog 883
63 Cornelia Rus În cabina de probă 853
64 Elena – Cristina Alexandroaia Blogul Cristinei 800
65 Cătălina Coman Porția de citit 731
66 Gerlinde Iuhasz Lindemona.ro 705
67 Federico Cristian Fede’s Today 686
68 Adriana Ivan Tot despre 671
69 Voichița Ioana Bondor Ichmeisme 658
70 Eva Ancuța Hamza Rândurile Evei 632
71 Florina Cordos Florina Cordos 631
72 Almona Țilea Almona călătorește 576
73 Ella Popescu Miss Bunica 570
74 Mihaela Mîța Madame Mitza 569
75 Raluca Mărgean Atelier Marbelle 548
76 Ana Tugearu Teenerete 536
77 Daniel Duță Glam News Magazine 525
78 Cristina Chifu Cristina din Moinești 515
79 Diana Moraru Believeinangel 502
80 Alina Scutariu Viață de felină 477
81 Georgiana Mihut Born to travel 471
82 Georgiana Țonef – Filip Ordine sau dezordine 469
83 Codruța Romanța Blog de Codru 454
84 Mihaela Dobre My mind 449
85 Roxana Ciobanu Sophisticat 428
86 Alin – Nicolae Boncea Jurnalul unui visător 427
87 Corina Savu Savu Corina 381
88 Cătălina Bianca Cucu Blog de zâmbit 380
89 Ana M Marin Bloggermarin 354
90 Ramona Morar Apois 331
91 Alexandra Ciucanu Alexandra Ciucanu – my thirties stories 310
92 Luiza – Ioana Simonescu Outline beauty 291
93 Cătălina Lungu Jurnal de vărsător 289
94 Ramona Stefana Manolita The soul keeper 288
95 Adelina Poenar Blogul Zeiței Mătură 244
96 Marian Manea Brandabil 244
97 Mihaela Datcu Mihaela Datcu 228
98 Ruxandra – Lidia Ciupitu Ariciu with wild wings 225
99 Camelia Ștreangă Amellia 217
100 Marius Mandache Mandachisme 197
101 Dumitru Alexandru Filimon Bucuresti City News 186
102 Theodora Istrati Theodora Istrati 185
103 Adriana Barar Barar Adriana Delia 185
104 Valerica Oprișanu Vavaly 184
105 Georgiana Cimpu Fericirea începe cu un zâmbet 175
106 Iuliana Alina Casian 6 tălpi prin lume 169
107 Florentina Coman O lacrimă de cerneală 168
108 Laurentiu Artugyan Laurentiu artugyan 162
109 Loredana Anghel Lorelai’s world 151
110 Ionela Alina Moldovanu Ialina222.blog 137
111 Raluca Filimon Ralu story 129
112 Laura Vasiliu Călător în bascheți 95
113 Ana Ulmanu Ana Ulmanu’s blog 93
114 Patricia Andreea Berbec Macasoi Gânduri 91
115 Diana Ion Dianaantesofi 90
116 Sorin Vlad Sorin’s kitchn 86
117 Beatrix Cozma Pasiune veche în straie noi 85
118 Cristian Sarkozi Sarkozi Cristian 80
119 Natalia Constantin Natalia C. – beauty & lifestyle 77

joi, 18 aprilie 2019

INVITAȚIE la Gala Spring SuperBlog 2019

Bine v-am regăsit!
Cum a trecut și termenul ultimei probe, deja ne gândim la Gala SuperBlog care se apropie, prilej să ne (re)cunoaștem și să ne distrăm și offline 😀
Dragi superbloggeri, sponsori și parteneri ai competiției,
Vă invităm să petrecem împreună un week-end special, între 3-5 mai 2019, la Hotel Miorița Neptun.
Vineri, 3 mai, spargem gheața cu socializare offline.
Sâmbătă, 4 mai, de la ora 11:00, Direcţia Cultură şi Sport Mangalia ne oferă un tur ghidat al orașului.
Începând cu ora 18:00, îi cunoaștem și aplaudăm pe laureații competiției, la Gala de premiere Spring SuperBlog 2019.
Blizzard Fashion susține o prezentare de modă, iar Asociația Cultural-Educativă “Zestrea Callatiană” ne oferă un program artistic la cina festivă. Apoi, încingem distracția la Party SuperBlog, alături de DJ Andreas.
Partener: Florăria Povestea florilor / Janette Garden Decor
Duminică, 5 mai, după micul-dejun, vă așteaptă cu porțile deschise Parc Aventura Paradis Land din Neptun.
Hotelul Miorița, sponsor al competiţiei, ne oferă gratuit găzduire pentru nopțile de 3 și 4 mai, în ordinea confirmărilor și în limita locurilor disponibile.
Check-in – de la ora 12, check-out – până la ora 12.
Invitația se adresează tuturor participanților la SuperBlog, sponsorilor, partenerilor media și bloggerilor parteneri ai competiției.
Așteptăm confirmările voastre până la 26 aprilie a.c., la adresa claudia.patrascu@swissplan.biz. Accesul este permis numai pe baza confirmărilor prealabile.
Vă rugăm să ne confirmați participarea explicit pentru turul ghidat în Mangalia, Gală & Party SuperBlog și Parc Aventura Paradis Land, să vă menţionaţi numele şi blogul participant și să precizați dacă veniți însoțiți.
Ulterior, așteptăm articolele voastre cu feedback despre eveniment și/sau competiție până la data de 31 mai 2019, vă rugăm.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag! 🙂 Pe curând!

miercuri, 10 aprilie 2019

Pariu cu mine însămi. O poveste neobişnuită pe un blog neobişnuit...

Se spune uneori că am venit pe lume ca să căpătăm experiență, să învățăm o lecție (sau poate mai multe!) și să transmitem mai mult sau mai puțin din experienșa noastră și altora. Nu rareori experiența căpătată este exact ceea ce ne-am dorit să învățăm, să primim, să experimentăm. Dar tot așa se spune că niciodată nu primim mai mult decât putem duce. Și totul curge ca o poveste obișnuită scrisă pe un blog neobișnuit, așa cum ar fi blogul Dodo Pizza ce descrie conceptul unei pizzerii neobișnuite.
În urmă cu mai mulți ani am trăit o experiență de viață mai puțin plăcută, pe care nu mi-aș fi dorit-o nici în acel moment și nici într-un alt moment al vieții, oricare ar fi fost acela. Într-adevăr, am ales să deprind și să profesez o meserie extrem de frumoasă, de nobilă, dar și extrem de dificilă atât ca și învățare cât și ca practicare. Și în plus extrem de solicitantă. Și mi-am asumat din plin acest lucru. După terminarea studiilor, în momentul în care a trebuit să hotărăsc să îmi aleg un loc de muncă și un domeniu de activitate în care să îmi practic meseria și să folosesc cunoștințele și deprinderile dobândite, am ales să încerc șă ocup primul post liber scos la concurs. Și iarăși mi-am asumat acest lucru. Chiar dacă momentan mi-aș fi dorit, poate, ceva mai mult din punct de vedere profesional, am considerat că pentru moment trebuia în primul rând să muncesc și mai apoi să văd cum pot avansa în activitatea profesională, avansare ce necesita ceva mai mult timp pentru a fi realizată.
Din păcate, viața nu îți oferă doar ceea ce îți dorești, ci te solicită și destul de mult peste ceea ce îți dorești și în direcții pe care nici nu le-ai fi bănuit că există și că vei fi împins tocmai tu pe acele căi de viață. Poate tocmai de aceea și, în plus, și pentru că nu doream să mă fac de râs și de rușine, am tras tare pentru a nu face greșeli, pentru a nu lăsa lucrurile nefăcute și a nu primi critici și reproșuri ce ar fi putut să nu-și aibă locul în viața mea; era ca și cum ar fi fost o chestiune de onoare și demnitate personală faptul că trebuia să fac față provocărilor vieții profesionale și personale deopotrivă fără să fiu văzută ca un om neserios, care nu se tine de treabă și de promisiunile spuse direct sau subînțelese.
Faptul că începea să îmi placă ceea ce făceam m-a determinat să îmi împing activitatea dincolo de limitele pe care le știusem până atunci și să văd cât de departe pot să îmi împing limitele propriului organism. Și cum viața îți mai oferă și lucruri neașteptate, inevitabile, pe care trebuie să încerci să le accepți și să treci peste ele cu demnitate, acestea constituie provocări suplimentare ce solicită în plus organismul, consumându-i energia. Ca atare, la un moment dat, inevitabilul s-a produs și am clacat lamentabil. Eram epuizată de energie, căci împinsesem prea tare limitele dintr-o dată, fără să calculez bine ritmul în care trebuia să-mi desfășor activitatea. Astfel organismul epuizat era suprasolicitat, obligat să își desfăsoare activitatea în toate direcțiile, deși era evident că nu aveam energie suficientă uneori nici măcar să mă țin pe picioare, să țin ochii deschiși și mintea în funcțiune.
Luni întregi care, la un moment dat, se transformau în ani, încercam să înțeleg de ce nu mai aveam puterea să alerg prin viață la fel de mult și de repede ca înainte. Începeam să conștientizez că organismul își pierdea abilitățile rând pe rând. Începeau să apară frustrările prin faptul că aveam senzația că în orice moment puteam claca și mai mult. Așa că am început să intru în acțiune. Am învățat că nu este o rușine să ceri ajutorul celor din jur, că trebuie încetul cu încetul să înveți să trăiești viața după alte planuri, după alt ritm, să reconsideri prioritățile.
  Am încercat să gust altfel din viață, părticică cu părticică, așa cum ai savura cel mai delicios desert. Să încerc să recuperez tot ceea ce pierdusem atâția ani de zile, să înlătur senzația de cruntă frustrare determinată de faptul că incepeam să mă consider aproape neputincioasă în unele privințe. Și mi-am promis la un moment dat că trebuie să dovedesc că pot să nu mă consider dependentă de ajutorul celor din jurul meu, că pot să fac cât mai multe din lucrurile care odinioară nu îmi produseseră probleme. Și lucrul cel mai important pe care trebuia să învăț să-l fac era să spun NU atunci când simțeam că nu era necesar să fac lucruri ce mi-ar fi putut produce probleme, ce m-ar fi solicitat mai mult decât era necesar și m-ar fi readus la incapacitatea de a încerca să redevin independentă.
 să prepar propria mea viață ca pe cel mai delicios și pufos aluat din ingrediente de calitate pe care trebuia să le am permanent la îndemână.
Am început să îmi trăiesc viața așa cum ai mânca dintr-o pizza delicioasă: bucățică cu bucățică, savurând fiecare înghițitură și încercând să furnizezi organismului toate principiile nutriționale din hrană ca și toată cantitatea de energie ce poate fi furnizată de aceasta. Și am încercat să îmi promit mie însămi că îmi voi oferi la timp tot ceea ce aș fi avut nevoie la un moment dat. Era ca și cum, în cazul în care nu aș fi primit la timp ceea ce aș fi cerut de la viață și de la mine însămi, ar fi trebuit să îmi acord un supliment substanțial din acel ceva pe care nu l-aș fi primit la momentul potrivit, fie că ar fi fost vorba de hrană, odihnă sau delectarea cu măcar unul dintre hobbyurile mele. Era ca și cum aș fi încercat
Nu știu cât de mult și de bine voi reuși să mă țin de promisiunea făcută. Sper să reușesc, dar dacă nu se va întâmpla total acest lucru, sper să-mi țin sub control rateurile.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Interviu cu Ioana Marinescu alias Pisica pe sârmă

Astăzi vă prezentăm o prietenă veche și dragă a comunității noastre, care cunoaște proiectul SuperBlog încă de la începuturi: Ioana Marinescu, artist în cuvinte și în flori, creator de emoții și de amintiri.
Te invităm să te prezinți. Cine este Ioana Marinescu?
Ooo, complicat, pentru că am mai multe roluri, care se schimbă mereu. Sunt femeie, mamă, profesionist în comunicare, florist, creator de conținut și blogger. În oricare ordine. Cred că întâi de toate sunt un om, cu slăbiciuni, cu defecte, cu frici, care încearcă să își facă un drum pe lumea asta și să lase și ceva în urma lui.
Foto: Event Portrait
Când și cum a apărut blogul pisicapesarma.ro și de ce ai ales nișa de parenting? Cum a fost trecerea de la viața de corporatist la cea de antreprenor și blogger?
“Pisica pe sârmă” a apărut în urmă cu trei ani și jumătate, din plăcerea de a scrie și din nevoia de a împărtăși lumii experiențe prin care treceam și care am crezut că pot ajuta alți părinți. Nișa este mai mult de familie, pentru că nu mai sunt chiar în targetul de parenting, copilul meu fiind acum măricel. Am scris despre ce mă preocupa, despre ce mi se întâmpla ca mamă și așa s-a ales nișa.
Trecerea de la corporație către antreprenoriat s-a făcut brusc și firesc, în același timp. Am avut la un moment dat oportunitatea să fac o alegere – să o iau fie pe cărarea cunoscută și să mă angajez în continuare la corporație, fie pe cărarea destul de anevoioasă a muncii pe cont propriu. E evident ce am ales ☺ Timp de 4 ani am fost florist, am realizat aranjamente florale pentru nunți, botezuri, evenimente corporate. În paralel, am făcut și consultanță de PR. În ultimii ani m-am concentrat mai mult pe blog și pe crearea de conținut pentru diferiți clienți.
Afacerea ta, Magia Florilor, are deja o vârstă frumoasă și organizezi ateliere de creație florală pentru copii. Cum reușești să îmbini antreprenoriatul cu bloggingul și viața de familie? Care este “secretul” reușitei, în cazul tău?
O vreme am încercat să jonglez cu toate la același nivel de implicare și mi-am dat seama că nu pot să o fac decât cu prețul epuizării, așa că am luat pedala de pe unele și am apăsat mai tare pe altele. Cât am simțit, m-am implicat mult în design floral, apoi am renunțat la evenimente, am dezvoltat partea de ateliere și m-am concentrat mai mult pe blog. Când simt că Ana are nevoie mai mare de mine, iau puțin energia din celelalte și o canalizez mai mult pe ea și tot așa. E un fel de balet. Uneori îmi iese cu grație, alteori cu julituri, dar cumva îmi iese.
Care sunt cele mai căutate subiecte de parenting de pe blogul tău? Dacă ai rezuma într-o idee mesajul pe care vrei să-l transmiți cititorilor, care ar fi aceea?
Sunt multe subiecte populare. Cele mai citite sunt clar cele de educație  – serialul Școala în lume și mai sunt cele emoționale, scrise din suflet, cum este E atât de mișto să fii mamă de fată.
Mesaje le transmit prin fiecare articol cititorilor mei, dar, dacă ar fi să le spun un singur lucru acum, este să nu își piardă niciodată speranța că va fi bine, indiferent cât de greu le este într-un moment la vieții lor.
Citindu-ți articolele de pe blog, am observat că îți pui adesea sufletul pe tavă. Care este punctul de echilibru între comunicarea deschisă și viața personală? Ți-ai creat vreun filtru în acest sens?
Când mi-am făcut blogul, mi-am asumat expunerea, iar filtrul este după cum îl simt. Sunt subiecte pe care nu le-am abordat pe blog decât tangențial sau deloc, fie pentru că sunt prea dureroase pentru mine, fie pentru că ar afecta alte persoane implicate și atunci am preferat să pun această limită. Sunt momente în care simt să scriu despre anumite lucruri foarte personale, fie ca vindecare, fie pentru că știu că ceea ce scriu poate ajuta alți oameni care trec printr-o situație similară. Sunt și momente de cumpănă în care aleg să mai aștept până să fac public ceea ce trăiesc. Dar nu am un plan, fac exact așa cum simt și îmi e confortabil.
Ce consideri că ar trebui să știe și/sau să facă oricine înainte de a deveni părinte? Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să-l transmitem copiilor noștri?
Nu cred că ești niciodată pregătit să devii părinte și, dacă aștepți momentul în care să te simți pregătit, s-ar putea să nu se întâmple. Cred că cea mai mare problemă în multe situații, inclusiv înainte de a deveni părinți, este că ne creăm foarte multe așteptări, ne facem iluzii și apoi ne panicăm când lucrurile se întâmplă altfel decât am plănuit. Așa că un pic de detașare, relaxare chiar, e cheia, dar asta e ușor să o spun de la nivelul celor 10 ani de experiență ☺
În ceea ce privește ce cred eu că ar trebui să le transmitem copiilor noștri, cel mai important este să îi învățăm să fie ei înșiși și să își urmeze inima.
Foto: Event Portrait
Care a fost cea mai mare reușită în blogging? Dar cea mai mare provocare?
Fiecare articol care ajunge la oameni este o reușită. Fiecare comentariu, fiecare mesaj, fiecare moment în care simt că am ajutat pe cineva cu rândurile mele. Succesul serialului “Școala în lume”, dar și al campaniilor umanitare în care m-am implicat. Faptul că oamenii au ajuns să mă cunoască, că sunt invitat ca speaker la evenimente, iar din luna octombrie a anului trecut, realizarea cea mai mare este titlul de blogger oficial al Operei Comice pentru Copii. Sunt primul lor blogger official, iar asta mă onorează și mă bucură enorm.
Provocări sunt și ele multe, de la timpul limitat pentru scris, uneori lipsa de inspirație, avântul tot mai mare al conținutului video în detrimentul scrisului și, probabil, încă pe atâtea. Dar, dacă nu pierzi din vedere cine ești și ce vrei să faci, reușești să treci cu bine și de provocări.
Ce le recomanzi bloggerilor la început de drum?
Să aibă răbdare. O spune omul care, la un moment dat, stătea cu mâna blocată pe butonul de visitors din analytics și era pe punctul de a renunța, pentru că cifrele nu arătau așa cum și-ar fi dorit. Și, brusc, nici nu știu cum și când, au început să se miște și tot în sus se duc. Răbdare și încrederea că lucrurile vor începe să se așeze și că, oricum ar fi, e bine. Și aș mai avea un sfat: să nu facă deloc compromisuri pentru cifre sau pentru bani și să își păstreze autenticitatea.
Ai construit o comunitate frumoasă și numeroasă în jurul blogului tău. Ce planuri ai pentru pisicapesarma.ro?
Sunt într-un moment în care nu mai fac planuri, ci doar las lucrurile să curgă și am încredere că vor merge în direcția potrivită pentru mine. Pe pisicapesarma.ro vor continua lucrurile frumoase, colaboarea cu Opera Comică pentru Copii, proiectele pe educație și blogul va merge cu mine și va urmări evoluția mea ca om și părinte.
Un mesaj pentru superbloggeri, te rugăm.
Sunteți foarte tari! Recunosc că eu nu știu cum reușiți să scrieți azi despre instalații, mâine despre vacanțe și poimâine despre medicamente, dar dacă v-a ieșit asta, să fiți siguri că o să vă iasă orice!

luni, 8 aprilie 2019

Cea mai frumoasă destinație din lume pentru vacanța de vară

Iată că primăvara începe să-și intre în drepturi încetul cu încetul, deși debutul său este încă timid. Vremea capricioasă nu ne poate păcăli ... Cu toții ne dăm seama că timpul trece rapid și ireversibil.
Acum când scriu aceste rânduri, mă gândesc că mai este puțin până la sărbătorile de Paști. Și îmi aduc aminte de vorbele unei vechi prietene: „Oare pentru ce ne zbuciumăm atâta să ne pregătim de sărbători? Vin sărbătorile de iarnă? Trec cât ai clipi și ne dăm seama că vine Paștele. Trece și acesta și intrăm aproape imediat în vară. Nu apucăm să ne încărcăm bateriile cu energie în timpul concediului, chiar dacă ar dura întreaga vară, că intrăm imediat în toamnă și ne muncim să profităm de ea și să facem provizii pentru iarnă. Și uite-așa ne trezim iar la Crăciun”...
Și uite că acum, în prag de Paști, încep deja să mă gândesc la vacanță vara 2019, care se apropie cu pași repezi. Și recunosc că îmi doresc extrem de mult să am parte de un sejur 2019 cât mai bine organizat. Ca atare mă gândeam: ce să fac? Pe de o parte aș putea să merg la mâna întâmplării și să aleg o destinație mai mult sau mai puțin oarecare și să mă orientez la fața locului. Dar aceasta ar putea însemna riscul de a nu găsi prea multe alternative și să găsesc ceva doar cu ajutorul unui noroc extrem de mare. Pe de altă parte însă aș putea cere ajutorul unei firme specializate în turism, o firma cu experiență de ani buni în acest domeniu. Și în acest caz experiența în domeniu își poate spune cuvântul și organizarea vacanței va fi cât mai aproape de perfecțiune.
Ca atare aș putea lua în considerare, de pildă, o vacanță cu Christian Tour ca și colaborare cu specialiști în turism. Numai că sunt destul de nehotărâtă cu privire la destinație. Asta nu înseamnă că nu știu ce vreau, dar trebuie să țin cont că, deși aș vrea să cunosc cât mai multe locuri frumoase, nu le pot cuprinde pe toate într-o singură vacanță. Așa că am hotărât să elimin, momentan doar, cât mai multe variante de destinații de vacanță, și asta doar pentru a le trece pe lista destinațiilor de vacanță pentru anii viitori. În final, mă gândesc să analizez mai bine doar două posibilități, pentru a face o alegere cât mai puțin frustrantă. Din aceste două variante voi alege doar una singură pentru organizarea vacanței de anul acesta, urmând ca varianta „perdantă”, ca să o numim așa, să o păstrez pentru viitorul apropiat.
Nu voi renunța cu nici un preț la România, ca și destinație de vacanță atât acum cât și pe viitor.  Pentru mine, România este ACASĂ. Este locul unde mă simt cel mai bine, unde orice om pe care îl întâlnesc este parte din familia și din viața mea. Este locul unde natura este mai mult decât primitoare: îți purifică trupul și sufletul și îți înalță spiritul spre zările pe care nu sperai niciodată să le atingi. Este locul unei civilizații și unei culturi unice în felul său în lume, unde tradițiile sunt extrem de bine păstrate și trimise mai departe, din generație în generație, din timpurile vechi până astăzi. Este locul unde geniul uman a lăsat peste tot urmele creației sale, pentru a vorbi generaților urmatooare, peste veacuri, despre istorie, cultură și tradiție.
Cu siguranță nu aș ocoli nici Grecia. O țară cu un mediu natural aparte, în care marea sărută baza muntelui, de parcă ar vrea ca muntele însuși să se prăbușească în adâncurile sale pentru ca, munte și mare împreună, să se contopească cu nemărginirea cerului. Este țara unei civilizații străvechi, leagănul civilizației moderne, din care au renăscut civilizațiile moderne. Este una dintre țările care mai păstrează, dăltuite în piatră și în sufletele oamenilor, adânc întipărite, urmele trecutului și legendele ce au străbătut veacurile. Este una din țările în care spiritul soarelui și al cerului s-au contopit cu profunzimea mării tocmai pentru a crea sufletul omenesc. Este țara de unde valurile înspumate ale mării au preluat oameni și corăbiii ce au purtat spiritul locurilor spre țărmuri îndepărtate, căutate frenetic de spirite de exploratori. Este țara ritmurilor alerte și a sufletelor deschise, dar și țara piscurilor înalte de unde te poți avânta spre infinitul cerului.
Este greu să mă decid încotro să-mi îndrept pașii în această vară. Totuși primul pas trebuie făcut, pentru a putea deschide drumurile viitoarelor vacanțe.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

vineri, 5 aprilie 2019

Descoperă România cu tichetele de vacanță!

Dragii mei prieteni superbloggeri!
Ne cunoaștem de câțiva ani, Atât cât ne-am putut cunoaște din spatele monitoarelor, prin intermediul blogurilor cu care ne-am înscris în competiție. De fapt nu știu cât am apucat să ne cunoaștem; prea am fost absorbiți cu toții să scriem cât mai mult și mai bine. Mai că-mi vine să spun că nici măcar cu blogurile celorlalți poate nu am reușit să venim în contact, atât de mult am fost preocupați ca blogurile fiecăruia dintre noi să arate cât mai bine și să fie cât mai bine apreciate... de către juriu. Doar luptam și pentru punctaj cât mai mare și pentru premii, nu-i așa?
Să trecem peste acest aspect... Se pare că și această ediție a competiției se apropie de sfârșit. Parcă simt parfum de vacanță. Iar vacanța merită trăită din plin, mai ales după un an destul de greu de muncă.
Să nu credeți că plec în vacanță de cum se termină competiția. Încă mai am câteva luni de muncă; probabil că nici nu voi apuca să ajung nici de această dată la gala finală, deși mi-aș fi dorit să ne cnoaștem mai bine. Dar sper să vin odată și odată să ne cunoaștem în viața reală, așa că voi trage tare în edițiile următoare să urc tot mai sus în clasament. Nu, nu plec chiar acum în vacanță, dar cum mai este puțin până atunci, este cazul să fac de pe acum planurile de vacanță.
În vara trecută am petrecut o săptămâna de vacanță la munte folosindu-mă de voucherele de vacanță primite. Au fost binevenite, căci am petrecut o săptămănă de vacanță atât de bine încât sunt hotărâtă să repet experiența atâta vreme cât voi beneficia de pachetul de tichete de vacanță primit an de an.
Odată stabilit bugetul, următorul punct de stabilit este destinația. Un prim aspect demn de luat în considerație ar fi preferința mea pentru munte. Și un al doilea aspect ar fi posibilitatea de a mă întâlni cu prietenii sau rudele aflate în apropierea locului unde îmi petrec vacanța. Iar alt aspect, deloc de neglijat, ar fi posibilitatea de a folosi o agenție sau o platformă online care să poată intermedia rezervarea locurilor de cazare și masă. găsirea de pachete de vacanță cât mai avantajoase cât și plata tuturor costurilor folosind tichetele de vacanță.
Una dintre platformele online pe care găsești mii de cazări din România și Ungaria este Travelminit.ro. Avantajul este că Travelminit.ro asigură o legătură directă între clienți și proprietari. În plus, în spatele platformei este o echipă de profesioniști care oferă garanție și ajutor pe tot parcursul rezervării, chiar și după. Este platforma online de rezervări preferată a familiilor, grupurilor și a organizatorilor de conferințe, mulțumită sistemului eficient de cerere de oferte.
Un alt avantaj deloc de neglijat este că se poate face orice  rezervare online prin Travelmint.ro și se poate face plata cu tichete de vacanță prin Travelminit.

Care este avantajul rezervării prin Travelminit?
  • Punem la dispoziție peste 1500 unități de cazare din România, de toate tipurile (hoteluri, cabane, apartamente, vile, pensiuni etc.) pentru care se pot folosi tichetele.
  • Experții noștri în rezervări ajută clienții în alegerea unității potrivite, precum și în efectuarea rezervării, și în trimiterea tichetelor.
  • Travelminit garantează, conform condițiilor unității alese, faptul că, în cazul în care se finalizează rezervarea, iar clientul transmite tichetele de vacanță, acesta va beneficia de serviciile solicitate la fața locului.
Cum se pot utiliza tichetele de vacanță prin Travelminit?
  • Se trimite o solicitare/rezervare cazărilor alese, menționând din start că se va achita cu tichete de vacanță.
  • După rezervarea reușită, se trimit tichetele de vacanță către sediul Travelminit în Cluj-Napoca, menționând pe plic numărul rezervării.
Cum se trimit tichetele de vacanță către Travelminit?
  1. Prin curier (ex. FAN Courier, Urgent Cargus), la adresa: TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, 400267 Cluj-Napoca, Str. Gării, Nr. 21, D1/1B.
  2. Prin prioripost (!), de la orice oficiu poștal din România, la adresa: TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, CP 335, OP 1, Cluj-Napoca
Următorul pas ar fi căutarea locurilor de cazare  care se pot plăti cu tichete de vacanță prin Travelminit. Este extrem de simplu. Se pot căuta în funcție de regiunea preferată, județ și chiar localitate, fie localitatea dorită, fie localitățile din imediata apropiere.
Să vedem așadar... Vreau la munte și vreau, cu această ocazie, să îmi vizitez și rudele. Pentru început am ales județul Suceava. Mă găndesc că cele mai multe șanse de a găsi un loc de cazare, date fiind zonele cu potențial turistic mai mare de unde pot avea acces spre rudele din zonă, ar fi in Vatra Dornei sau Gura Humorului. Într-adevăr, sunt destul de multe opțiuni de cazare, atât în cele două locații, ca șiîn zonele învecinate. Atât de multe opțiuni, încât nu mă pot decide pe moment.
Aleg o altă locație: Brașov. Nu este prea departe de casă și în plus am o verișoară acolo. La fel de multe opțiuni, dar una îmi atrage atenția: La Maisonnette.
Este situată central, chiar in Piața Sfatului, pe latura opusă a Bisericii Negre. Intreaga unitate a fost recent renovată.
Rezervarea în această locație prin Travelminit.ro are câteva avantaje:

  • Cel mai bun preț garantat
    La Maisonnette Brașov garantează prin contract faptul că prețul de aici este prețul cel mai mic. Niciunde nu vei putea rezerva mai ieftin aceeași unitate de cazare!
  • Fără avans
    La Maisonnette Brașov nu percepe avans! Poți anula rezervare oricând, fără să plătești taxă de renunțare.
  • Fără taxă de rezervare
    Rezervarea prin Travelminit este gratuită, nu se percep costuri de intermediere, nu se vor ivi alte cheltuieli ascunse, pentru cazare vei plăti direct proprietarului.
  • Direct de la proprietar
    La Maisonnette Brașov îți va răspunde personal, fără mediator, la toate întrebările!
Din această locație pot vizita extrem de ușor centrul vechi al Brașovului sau pot ajunge să mă plimb prin parc. Sau pot vizita și alte obiective turistice.
Da! Este o variantă bună de petrecere a vacanței. Merită luată în considerare. Încă mai oscilez, dar mă voi hotarî curând pentru una dintre variante.
Așa că dragii mei superbloggeri ne revedem în viitoarea ediție a competiției. Până atunci sper să postez pe blogul acesta impresiile din vacanță imediat ce mă întorc acasă.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019


miercuri, 3 aprilie 2019

Relaxare estivală pentru întreaga familie, la Hotel Miorița Neptun

Sunt născută într-o familie de geografi. Oameni obișnuiți cu drumurile, prin natura profesiei lor: profesori cu specializare dublă, geografi și biologi. Și nu știu dacă este doar educație sau este ceva mult mai mult, transmis prin codul genetic, dar cred că pe undeva am moștenit apetitul și predispoziția lor pentru călătorii în aer liber și natură.
Probabil semăn mult cu tata: singuratică și independentă, prefer să mă izolez oarecum atât în universul cărților și lecturii cât și în natură și mediul înconjurător și să explorez tot ceea ce se poate explora. Tata îmi povestea adesea că nu prea era amator de socializare, ci mai degrabă prefera să citească mult, atât de mult încât era spaima bibliotecarilor în perioada studiilor, dar pe de altă parte hălăduia mult pe toate coclaurile, fie că erau munți sau Delta Dunării. Îi semăn în ambele privințe: prefer să îmi petrec timpul citind, în orice loc, în orice moment al zilei și chiar al nopții și în orice poziție. Și chiar dacă nu sunt o fire sportivă, sau poate tocmai de aceea, aproape singura formă de a mă mișca care mă poate caracteriza este... mersul pe jos.
În copilărie părinții mă luau cu ei în vacanțe. Astfel mereu petreceam zile frummoase în excursii sau săptămâni întregi de concediu în diverse stațiuni. Și chiar dacă o vreme nu am mai avut parte de prea multe evadări în afara mediului obișnuit de viață și de muncă, pasiunea pentru evadări în afara orașului a rămas.
Acum, ca om matur, prefer să savurez natura și tot ce mă înconjoară cu toate simțurile de care dispun: văz, miros, auz, pipăit... Ador să privesc peisajele în toată splendoarea lor, admirând atât ansamblul cât și fiecare detalii în parte. Ador să completez ceea ce văd cu sunete și parfumuri. Și nu mă pot abține de multe ori să ating ceea ce îmi apare în cale pentru a simți textura corpurilor, asperitățile sau, dimpotrivă, netezimea, căldura și vibrația lor.
De regulă prefer muntele... Pădurea cu parfum de cetină, cu răcoarea sa parfumată și plină de sunetele apei, aerului și viețuitoarelor. Moliciunea vegetației sau, dimpotrivă, duritatea rocilor. Murmurul apei curgânde și sunetele viețuitoarelor venind de pretutindeni și parca de nicăieri. Dar ador și marea înspumată, cu toată varietatea ei de culori, cu parfumul sării, nisipului umed și al algelor aduse de valuri până spre țărm.
Mi-e dor de mare. N-am mai văzut-o și n-am mai simțit-o aproape de suflet de decenii. Parcă aș face o călătorie spre ea, doar să petrec măcar câteva zile în preajma ei. Sigur s-au schimbat multe pe litoral, deși marea, ca spirit al naturii pure, a rămas aceeași ca întotdeauna, în permanentă schimbare și zbucium continuu.
Oare de ce n-aș merge la Hotel Miorița Neptun? Ar fi tocmai potrivit pentru un sejur la mare. Este localizat în partea nordică a stațiunii Neptun într-o vegetație bogată, la 150 m de centrul stațiunii și 700 m de plajă.
 Dacă până prin anul 2018, înainte de renovare, hotelul nu oferea o perspectivă foarte atrăgătoare raportat la exigențele turismului actual, după renovare hotelul oferă condiții substanțial îmbunătățite.

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...