_$$$

 CONCEPTUL DE ANXIETATE 

1) Teme principale:

Dificultățile fundamentale ale minții umane sunt plictiseala, anxietatea și disperarea, iar Kierkegaard folosește cea mai mare parte a literaturii sale pentru a aborda aceste trei afecțiuni. Oamenii se plictisesc atunci când nu sunt stimulați nici fizic, nici intelectual. Ameliorarea plictiselii poate fi doar temporară. Pasiunea, o piesă bună, Bach sau o discuție interesantă pot oferi o mică răgaz de la monotonie, dar este trecătoare.

Plictiseala este mai mult decât o supărare: o persoană sănătoasă din punct de vedere psihologic trebuie să descopere o soluție pentru a o evita. Anxietatea apare din conflictele dintre obligațiile etice și cele religioase ale unei persoane. Cadrele etice sociale duc adesea la decizii dăunătoare sănătății spirituale a unei persoane și invers. Conflictul dintre aceste responsabilități concurente generează anxietate, care, la fel ca plictiseala, trebuie depășită pentru ca o persoană să fie fericită. În cele din urmă, disperarea apare din conflictul dintre limitat și nelimitat. Oamenii se tem să moară, dar se tem și să trăiască la nesfârșit.

Kierkegaard a studiat psihologia anxietății și a angoasei și a corelat-o cu religia. El considera că scopul esențial al unei persoane în viață ar trebui să fie dezvoltarea unui sine care are încredere deplină în Dumnezeu, deoarece mântuirea este posibilă doar prin credință. Prin urmare, persoana are responsabilitatea, deoarece deciziile sale în viață vor determina dacă va fi sau nu mântuită. O persoană aflată într-un astfel de scenariu simte frică și agonie cu fiecare decizie pe care o ia în viață, deoarece libertatea de alegere o înviorează, dar consecințele acțiunilor sale o privesc.

Kierkegaard credea că, deși toată lumea va muri, fiecare posedă și un sine etern, sau un suflet, care va continua la nesfârșit. Plictiseala și anxietatea pot fi ameliorate în diverse moduri, dar încrederea deplină în Dumnezeu este singura modalitate de a evita disperarea.

2) Despre autor:

Søren Aabye Kierkegaard, autor religios, teolog și filosof danez, s-a născut pe 5 mai 1813 la Copenhaga într-o familie bogată. Mama sa, Ane Sorensdatter Lund Kierkegard, a lucrat ca menajeră în aceeași casă cu tatăl său, Michael Pedersen Kierkegard, înainte de a se căsători cu acesta. Mama sa nu era foarte atrăgătoare sau bine educată; de fapt, era destul de simplă. Tatăl său, pe de altă parte, era un tip sever, care părea destul de plictisitor și sec, iar el a reușit să-și păstreze ascunsă imaginația activă în ciuda vârstei înaintate.

A mers la școală în 1830 și ulterior la Universitatea din Copenhaga pentru a studia religia. Soren este considerat pe scară largă fondatorul existențialismului, pe care l-a împărțit în trei sfere: existența umană, cavaler al credinței și distincție calitativă infinită. Creștinismul, metafizica, epistemologia, estetica, etica, psihologia și filosofia s-au numărat printre alte pasiuni ale sale. A criticat scrierile lui Karl Wilhelm Friedrich Schlegel, Fredrick Wilhelm Joseph Schelling și

Georg Wilhelm Friedrich Hegel pe tot parcursul vieții sale. Nu numai atât, dar s-a opus statului, precum și practicării creștinismului în biserica daneză.

Primul filosof existențialist a fost Søren Kierkegaard. Toată munca sa în acest sector s-a concentrat asupra modului în care cineva trăiește singur ca individ, punând un accent mai mare pe realitatea umană decât pe gândirea abstractă, concentrată pe angajament și alegerea personală. În ceea ce privește opera sa teologică, aceasta se concentrează pe etica creștină, și anume pe instituția Bisericii și pe diferențele dintre dovezile creștinismului. De asemenea, a vorbit despre relația personală a fiecărei persoane cu Iisus Hristos. Majoritatea scrierilor sale se concentrează pe dragostea creștină. Studiul său psihologic, influențat de Socrate și de metoda socratică, a scos la iveală emoțiile și sentimentele pe care o persoană le experimentează atunci când se confruntă cu decizii dificile în viață. Lucrările anterioare ale lui Søren au fost scrise sub pseudonime și au inclus conversații între personaje cu puncte de vedere diferite. A făcut-o și pentru feedback. A scris mai multe publicații, inclusiv Upbuilding Discourse, dedicată unei singure persoane sub numele său, care dorea să aprofundeze esența operei sale.

Oamenii de știință credeau în general că observația îi poate învăța despre lume, însă Soren Kierkegaard nu era de acord, susținând că aceasta nu îi poate învăța despre tărâmul spiritual. Comediile lui Ludvig Holberg, filosofia lui Christian Wolff și publicațiile lui Georg Johann Hamann, în special cele despre Platon și Gotthold Ephraim Lessing, s-au numărat printre preferatele sale. La vârsta de 42 de ani, a murit pe 11 noiembrie 1855. Mulți filozofi ai secolului al XX-lea au fost influențați de opera lui Soren, care a subliniat centralitatea individului. Opera sa s-a limitat la Scandinavia, dar gândirea sa a fost reînviată în secolul al XX-lea, deoarece a avut un impact de durată asupra Occidentului.

3) Anxietatea în vremurile noastre:

Anxietatea, conform lui Kierkegaard, ne informează despre opțiunile pe care le avem. El începe cu povestea biblică a lui Adam, căruia i s-a pus în fața deciziei de a mânca sau nu din pomul interzis al cunoașterii din Grădina Edenului. Deși Adam nu avea conceptul de bine sau rău, corect sau greșit, Kierkegaard subliniază faptul că anxietatea apare atunci când Adam decide să mănânce din pom în ciuda interdicției lui Dumnezeu. Kierkegaard a recunoscut caracterul păcătos al lui Adam pentru umanitate prin faptul că a mâncat din pom, dar a subliniat și importanța constructivă a conceptului conform căruia anxietatea ne educă despre opțiunile disponibile.

Aceasta implică o dezvoltare sub forma unei conștientizări de sine sporite, a dorinței de responsabilitate personală și a capacității de a învăța și de a crește din experiență. Modul în care Kierkegaard a văzut anxietatea, ca o șansă de progres de la o cerere mai egocentrică de imediatitate la o condiție mai autoreflexivă, mai conștientă de sine, este crucial pentru studiul mai actual al anxietății. Este convingerea că anxietatea poate duce la o mai bună înțelegere a propriei identități autentice și a sentimentului de libertate, precum și la o mai bună cunoaștere a propriului potențial. Gândirea ulterioară a lui Sigmund Freud despre anxietate, precum și cea a psihanaliștilor mai actuali, poate fi urmărită până la filosofia anxietății a lui Kierkegaard.

Pentru a putea simți „amețeala libertății” lui Kierkegaard – libertatea de a alege, de a avea opțiuni – trebuie mai întâi să fim capabili să suportăm niveluri enorme de anxietate, care sunt prezente în mod viu în acele momente formative ale existenței. După cum am văzut, aceasta nu este o abilitate pe care o putem învăța singuri. În astfel de circumstanțe, avem nevoie de prezența unui intelect pregătit și interesat, capabil să ofere reverie celor mai fundamentale temeri și preocupări ale noastre, care adesea provin din interior.

Utilizarea terapiilor biomedicale pe scară largă nu este singura soluție. Conceptul de anxietate al lui Kierkegaard a fost o „deliberare psihologică” inovatoare, combinând strălucit adevărurile umane cu teologia creștină, argumentând că cea mai bună modalitate de a depăși anxietatea este să o îmbrățișezi cu brațele deschise, mai degrabă decât să folosești „pudră și pastile”.

Trebuie să dobândim capacitatea de a rezista gradelor excesive de anxietate care sunt profund prezente în acele etape timpurii ale existenței, așa cum subliniază Kierkegaard, având în vedere incidența actuală a persoanelor care vin cu anxietate în centrele de sănătate mintală din întreaga lume. Având în vedere pandemia actuală de anxietate din societatea noastră, trebuie să ne întrebăm dacă instituțiile, organizațiile, guvernul și societatea în ansamblu oferă funcții de izolare adecvate locuitorilor săi pentru a ajuta la atenuarea acestor temeri primare. Sau, poate mai rău, trăim din ce în ce mai mult în comunități în care neizolația servește doar la creșterea nivelului de anxietate și excitare.