$$$

 Din seria: eu am tradus, Voi, daca doriți, citiți! 

___________________________________________________

Lina Grossi, ''Borges, minunat, intens și dureros visător''

''Știam că destinul meu va fi să citesc, să visez, poate să scriu, dar acest lucru nu este esențial. Și mereu m-am gândit la rai ca la o bibliotecă, nu ca la o grădină. Înseamnă că mereu am visat.

                Jorge Luis Borges, ''American Conversations''

''O carte este un obiect fizic într-o lume de obiecte fizice. Este un întreg de simboluri moarte. Atunci sosește cititorul bun și cuvintele – sau, mai bine zis, poezia din spatele cuvintelor, pentru că cuvintele în sine sunt simple simboluri – revin la viață. Și iată învierea cuvântului.''

               Jorge Luis Borges, ''Invenția poeziei''

Borges, nu numai că este unul dintre cei mai mari poeți și scriitori ai secolului al XX-lea, dar este și un vorbitor fascinant care vorbește despre sine, despre dragostea lui pentru literatură, despre sensul pe care îl atribuie artei, de-a lungul ''Convorbirilor americane''. Într-una dintre aceste conversații cu interlocutorul care îi cere să vorbească despre o temă centrală și recurentă în scrisul și reflecțiile sale, aceea a viselor cu ochii deschiși și închiși, și îi pune întrebarea „Vorbești mult despre vise. Ce înțelegi prin vis? Care este diferența dintre starea de vis și starea de veghe?”, Borges răspunde:

„Diferența este că visul este o creație. Desigur, starea de veghe poate fi și creativă […]. În cazul visului se știe că totul este creat de noi înșine, în timp ce în starea de veghe multe dintre lucrurile care ți se întâmplă nu vin de la tine, decât dacă crezi nebunește în solipsism. [...] Diferența fundamentală dintre starea de veghe și somn, sau vise, constă în faptul că experiența visului este ceva ce poate fi generat, creat de noi, dezvoltat de noi. [...] Când creezi o poezie, nu există nicio diferență între a fi treaz și a fi adormit, [...] parcă ar fi același lucru”.  

A visa și a scrie (sau a-și dicta visele, când orbirea îl împiedică să scrie) sunt așadar două momente ale aceluiași act creator, alcătuit tot din cuvinte dar mai ales din imagini și vise. În vasta sa producție de volume de poezie, eseuri, povestiri filosofice și fantastice, Borges este, așa cum declară el însuși, „mai interesat de imagini decât de idei”, în sensul că utilizarea limbajului, ca activitate creativă, este exprimată nu numai în termeni de logică, ci mai ales de fabule și metafore, de muzica cuvintelor, ceea ce el indică drept „unelte ale meseriei”.

Tocmai în contextul reflecțiilor exprimate în cursul ''Convorbirilor'' afirmă de fapt „firește, din când în când trebuie să gândesc. O fac foarte stângaci. Prefer să visez. Prefer imaginile.” .

Un întreg volum este dedicat visului, intitulat ''Cartea visurilor'', publicat inițial în 1985, în seria de lecturi fantastice ''Biblioteca lui Babel'', alcătuit, selectat și introdus de marele scriitor argentinian și editat de Franco Maria Ricci. 

„Într-un eseu apărut în „The Spectator” (în septembrie 1712), și reluat în această carte, Joseph Addison a observat că sufletul uman, atunci când scapă de corp și de visuri, este, în același timp, teatru, actori și public. Am putea adăuga că el este și autorul poveștii pe care o vede”.

Așa începe Prefața lui Borges la ''Cartea viselor'', care cuprinde extrase, mai mult sau mai puțin scurte, din lucrări de diverse origini și chiar din epoci foarte îndepărtate, selectate de ilustrul curator, în căutarea celei mai râvnite intenții: de a explica visul. Procedând astfel, pleacă de la o interpretare literală a metaforei lui Eddison și formulează o teză originală și fascinantă: visele constituie cel mai vechi gen literar din lume, gen care a avut o influență notabilă asupra literelor din toate timpurile. În construirea istoriei genului, își propune să exploreze evoluția acestuia și ramificarea dintre visele inventate de somn și cele inventate de veghe.

„Această carte de vise, la care cititorii se vor întoarce să viseze, cuprinde vise de noapte – de exemplu cele semnate de mine – vise de zi, care sunt un exercițiu voluntar al minții noastre, și alte vise, ale căror rădăcini s-au pierdut. ".

Borges, făcându-și propria a sa tradiție literară în cultura visului, își susține teza cu contribuții intense, printre care include și pagini personale: de la viziunile profetice ale Orientului până la cele alegorice și satirice ale Evului Mediu, de la cele două uși ale visului Penelopei din „Odiseea'' la porțile gemene ale viselor false și profetice din ''Eneida'', de unde și cum vin visele din Timaios-ul lui Platon la visul lui Scipio spus de Cicero, de la jocurile pure ale visului lui Lewis Carroll al Regelui Roșu, și de la Kafka la visul povestit de Roderic Bartius despre studentul Bertrand Russell, care visează să aibă pe masă o foaie de hârtie pe care scrie „Ceea ce este scris pe cealaltă parte nu este adevărat”, o întoarce și descoperă că foaia de pe masă nu este acolo, la imaginile din "În semi-trezie" de Ungaretti.

Dintre visele nopții semnate de scriitorul argentinian, unele sunt în formă poetică, precum ''Căprioara albă'', prezentat mai jos.

''Căprioara albă''

Din ce baladă agrestă a Angliei verzi,

din care miniatură persană, din care tărâm arcan 

al nopților și al zilelor închise de ieri,

venise căprioara cea albă la care visam în zori?

A durat doar o clipă. Pajiștea o străbătea 

spre a se pierde în aurul unei amiezi iluzorii.

Ușoară creatură făcută din o fărâmă de amintire

și dintr-un strop de uitare, numai o o căprioară.

Zeii stăpâni ai acestei lumi curioase

îngăduitu-mi-au să te visez, nu de a-ți fi stăpân:

poate cândva, la vreo cotitură din viitorul profund

din nou te voi întâlni, alba mea căprioară de vis.

Eu însumi sunt visul lucid dăinuind doar cu ceva 

mai mult decât acel vis despre pajiște și candoare.

Alte vise sunt sub forma unei nuvele, precum ''Visul lui Coleridge'', o scurtă narațiune în care Borges relatează visul poetului englez Samuel Taylor Coleridge, autor al poemului oniric ''Kubla Khan”, visat și scris la trezire. Acesta este începutul povestirii.

''Visul lui Coleridge''

Fragmentul liric Kubla Khan (puțin peste cincizeci de rânduri, rimate și neregulate, de prozodie rafinată) a fost visat de poetul englez Samuel Taylor Coleridge, într-o zi de vară a anului 1797. Coleridge spune că se retrăsese la o fermă din mlaștină Exmoor; o ușoară indispoziție l-a forțat să ia un hipnotic și somnul l-a biruit la câteva minute după ce a citit Purchas, care povestește despre construcția unui palat de către Kubla Khan, un împărat făcut celebru în Occident de către Marco Polo. În visul lui Coleridge, textul citit întâmplător a încolțit și s-a înmulțit: omul adormit a perceput o serie de imagini vizuale și, pur și simplu, cuvinte care le exprimau; după câteva ore s-a trezit cu certitudinea că compusese, sau primise, o poezie de poate trei sute de rânduri. Și le-a amintit cu o claritate singulară și a reușit să termine fragmentul care apare printre lucrările sale.

În scrisul și viața lui Borges au existat întotdeauna, așa cum ne spune în ''Dreamtigers'', tigrii, animalele care l-au impresionat și l-au interesat cel mai mult în copilărie, care i-au comunicat o idee de frumusețe și putere. Apoi, la maturitate, aveau să vină și alți tigri, nu reali, ci creaturi generate de visele sale cărora avea să încerce necontenit să le dea aceeași vigoare și aceeași perfecțiune estetică a tigrului adevărat.

''Dreamtigers''

În copilărie am practicat cu fervoare adorarea tigrului: nu tigrul brun al insulelor Parana și al deltei Amazonului, ci tigrul dungat, asiatic, regal, care nu poate înfrunta decât războinicii, într-un turn de pe spatele „elefantului”. Am stat ore și ore în fața unei cuști în grădina zoologică, am iubit marile enciclopedii și cărțile de istorie naturală pentru splendoarea tigrilor lor [...] Când copilăria s-a încheiat, tigrii și pasiunea mea pentru ei s-au stins, dar ei au rămas în visele mele. În acele ape haotice continuă să predomine, și astfel, când dorm, un vis îmi distrage atenția și înțeleg imediat că este un vis. Așa că mă gândesc: acesta este un vis, o recreare pură a voinței mele și, din moment ce am o putere nelimitată, voi crea un tigru. Ce inaptitudine! Visele mele nu reușesc niciodată să genereze râvnitul tigru [...].

Simbolul tigrului revine din nou în ''Celălalt tigru'', din care sunt raportate câteva versuri, pentru a reprezenta creația artistică. Borges însuși, în comentariul acestei poezii făcut în timpul uneia dintre Convorbiri, comunică sensul ei profund, adică conștientizarea că arta, poezia, nu poate exprima lucruri ci doar face aluzie la ele; dacă și nu se poate imita natura „mai e posibil să faci artă”. Deși multe lucruri sunt cu adevărat de neatins, ca și celălalt tigru, rămâne posibil să se construiască „structuri de cuvinte, simboluri, metafore, adjective, imagini, iar aceste lucruri există, iar această lume nu este aceea [...] a tigrului, ci este lumea artei, care poate fi la fel de lăudabilă, la fel de reală”.

''Celălalt tigru''

Gândesc la un tigru. Penumbra saltă

prin vasta bibliotecă laborioasă 

și pare că distanțează rafturile;

puternic, inocent, sângeros și nou,

dimineața va rătăci prin pădure

își va imprima urmele în noroi

pe malul unui râu al cărui nume nu-l știe

(puterea sa n-are nume și nici trecut

și nici viitor, ci doar anumite clipe)

[...]

Seara se răspândește în sufletul meu

și cred că tigrul poemelor mele,

un tigru de simboluri și umbre,

o serie de tropi literari

și amintiri din enciclopedie 

nu diamantul fatal, cel fatal

care, sub soare ori sub o altă lună,

o să împlinească-n Sumatra ori în Bengal

un ritualul de iubire, de lenevie și moarte.

[...]

Vom căuta un al treilea tigru. Acela,

ca toți ceilalți, fi-va o figură

a visului meu, un sistem de cuvinte 

umane, nu tigrul acela

ce dincolo de toate mitologiile,

apasă pământul. Știu, dar ceva 

îmi impune acea aventură vagă,

străveche și fără de sens, iară, 

la vremea serii, mă obligă să-l caut

pe celălalt tigru, inexistent în poem.

„Mai mult decât să citesc, recitesc încontinuu”, spune Borges vorbind despre sine. La rândul nostru, ținând cont de cuvintele sale, propunem o lectură plăcută sau mai degrabă o recitire a acestei miscellanea alcătuită în mod explicit „pentru plăcerea cititorului curios”, care să fie înaintată tinerilor ca o invitație – sperăm bine acceptată – către (re)descoperirea acestui mare intelectual al secolului al XX-lea.

________________________________

-traducere de Cătălina Frâncu-

_____________________________

Douanier Rousseau, ''Le Tigre''