$$$

 Via Iulia Gorneanu 

TONTOROIUL FEMEILOR🌲SPARTUL CETELOR DE FECIORI

SÂNTIONUL reprezintă punctul final al sărbătorilor iniţiate la Sfântul Nicolae. Chiar dacă este vorba de intervalul de timp cel mai important din punct de vedere al concentrării de sacralitate creștină, acesta coincide cu practicarea unor acte ceremoniale străvechi de regenerare a timpului. Anul s-a înnoit, soarele a triumfat nebiruit, timpul a fost revigorat, cerurile au fost deschise. Anularea trecutului şi a păcatului, individual sau colectiv, s-a făcut printr-o purificare rituală. La toată această reordonare a lumii, contribuția colindătorilor a fost decisivă. Timp de 12 zile, prin repetiția colindelor la fiecare casă, au activat forța magică a cuvântului rostit. Colinda este o urare scandată ce vine din străvechime, cu funcția rituală de prevedere şi asigurare a viitorului, de provocare a primăverii, de comunicare cu sufletele moșilor. 

De Sântion, Cetele de Feciori se sparg. Nu înainte, însă, de a organiza o ultimă masă la casa gazdei, unde toţi cei prezenți rup o bucată din colacul ritualic. Apoi se colindă gazdele, părinții spirituali ai Feciorilor pe durata Cetei. Urmează jocul ce anunță sfârșitul petrecerii comune şi totodată anularea atribuțiilor pe care le-au avut în perioada dintre ani. Capra, turca, cea care a prins viață la Sfântul Nicolae, odată cu Ceata pe care a însoțit-o ceas de ceas, dansează solitar înaintea morții. 

Jucând rolul zeului-An, masca este omorâtă simbolic spre a renaște odată cu timpul cel nou. Atât confreriile feciorilor/junilor (Cetele), cât și măștile, în tot acest răstimp au căpătat sacralitate. Colindătorii au fost singurii care au asigurat conectarea cu o cultură atât de importantă și îndepărtată, stranie și simbolică, însă fără o istorie scrisă.

TONTOROIUL/ IORDĂNITUL FEMEILOR

Este ziua în care femeile se organizează și ele în cete, urmând scenariul unui obicei numit Iordănitul femeilor/ Tontoroiul femeilor/ Carnavalul femeilor. 

Acesta este o enigmatică reprezentare a unor ritualuri de iniţiere feminine, ce jalonează în momentele calendaristice importante întregul an. 

Considerată de unii etnologi o relicvă a cultului închinat zeului Dionysios, de această sărbătoare, posibil matriarhală, sunt abolite normele stricte ale satului tradițional: femeile devin mai puternice decât bărbații, le preiau libertatea și comportamentul. Este momentul din an în care primesc tinerele neveste în comunitatea femeilor măritate, după care îşi aleg o gazdă unde petrec până în zori, dansând, cântând și bând peste măsură. Așa se încheie o perioadă marcată de veselie, în care au fost îngăduite excesele de comportament ce amintesc de acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor matriarhale, de Saturnaliile romane, de sărbătorile dionisiace legate de moarte şi renaştere, ca mod de a reacționa la crizele din viața divinității, a lumii şi a omului.

Sigur că sărbătoarea creștină a preluat-o pe cea păgână, atât prin ceremoniile de celebrare a celor ce poartă numele Sfântului, cât şi prin fixarea „Zilei moaşei”, Ioan Botezătorul fiind considerat patronul pruncilor. Se spune că naşterea lui a fost vestită de Înger, că mai târziu a fost păstor de capre, că propovăduia pocăinţa şi îi boteza în apele Iordanului pe cei care îi ascultau predicile. Când unii oameni s-au grăbit să îl considere Mesia, Sfântul Ioan Botezătorul le-a spus: „sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.

LA MULȚI ANI!