$$$

 Copilul care a ales iubirea în locul siguranței: povestea adevărată a lui Luigi Ferri

Luigi Ferri avea unsprezece ani când a făcut o alegere care, în mod normal, ar fi trebuit să-l condamne la moarte. Era iunie 1944, la Trieste, ora nouă seara, imediat după intrarea în vigoare a stingerii. Poliția a bătut în ușa apartamentului bunicii sale, Rosa, de pe Via della Conta 4. Actele au fost verificate rapid: Rosa era evreică. Trebuia să plece cu ei.

Luigi stătea acolo, mic, tăcut, ascultând. Polițiștii i-au spus că el putea rămâne. Era „arian” conform legilor rasiale italiene, botezat catolic, fiu al unei căsătorii mixte. Era, pe hârtie, în siguranță. Bunica urma să se întoarcă, i-au spus. Curând.

Luigi avea unsprezece ani. Tatăl îi murise cu șapte ani înainte. Mama se recăsătorise și se afla la Roma, oraș deja eliberat de Aliați, imposibil de contactat. La Trieste nu avea prieteni, nu avea rude. S-a uitat la bunica lui și a spus, cu o hotărâre care nu aparține copiilor: nu voi fi despărțit de ea. Vin și eu.

În acea noapte au fost arestate șase persoane. Toți au fost urcați într-o dubă, sub escorta SS, și duși la o închisoare improvizată lângă o fabrică de orez, la patru kilometri de oraș, cunoscută drept Risiera di San Sabba. Au ajuns la miezul nopții. Au fost bătuți, loviți cu picioarele, insultați. Un gardian a râs spunând că are doisprezece câini.

Interogatoriul a fost scurt. Nume. Evreu sau arian. Apoi celulele.

Luigi a rămas cu bunica sa, Rosa, timp de trei săptămâni în lagărul de tranzit San Sabba. La sfârșitul lunii iunie 1944 au fost îmbarcați într-un transport împreună cu alți treizeci și opt de evrei italieni. Destinația: Auschwitz.

Nu era istorie îndepărtată. Era 1944, anul debarcării din Normandia, anul în care penicilina salva primele vieți civile, anul în care Casablanca câștiga Oscarul. Și, în același timp, copiii erau trimiși spre camerele de gazare în vagoane de marfă.

Luigi și Rosa au ajuns la Auschwitz-Birkenau pe 1 iulie 1944. A doua zi au fost separați. Femeile într-o parte, bărbații în cealaltă. Luigi plângea și nu voia să-i dea drumul bunicii. A fost lăsat să rămână cu ea până la „dușuri”. Când femeile au ieșit, rase în cap, îmbrăcate în rochii subțiri marcate cu o cruce roșie pe spate, Luigi și Rosa au fost trimiși spre sectorul de carantină.

Apoi un SS cu o listă a plecat. A venit altul, fără listă, fără informații. Nu a întrebat nimic. A decis că sunt evrei. I-a aliniat câte cinci și i-a pus în mișcare. Femeile leșinau. Alte deținute le cărau pe brațe. Li s-a spus că merg la baie.

Mergeau spre camerele de gazare.

În a doua zi la Auschwitz, Luigi și bunica lui erau trimiși la moarte. O eroare în procesul de selecție a făcut însă ca Luigi să fie separat și trimis în sectorul de carantină al bărbaților, în timp ce Rosa a continuat drumul spre moarte. Luigi a rămas singur, pierdut într-o mare de oameni flămânzi.

Autoritățile lagărului nu știau ce să facă cu el. Insista că este arian. Vorbea germană, studiase în școli cu predare germană la Fiume. Când l-a văzut pe medicul SS Heinz Thilo, Luigi a făcut ceea ce i s-a părut logic unui copil: a fugit spre el și i-a cerut ajutor. Voia să fie trimis înapoi la femei, la bunica lui.

Thilo s-a oprit, s-a uitat la copil și a spus rece adjunctului său: nu vreau să-l mai văd aici mâine.

Aceasta era o condamnare la moarte.

Dar cineva văzuse scena. Dr. Otto Wolken, medic evreu austriac, prizonier la Auschwitz, a înțeles imediat ce înseamnă acele cuvinte. L-a luat pe Luigi, l-a ascuns, l-a mutat din baracă în baracă. Timp de luni de zile, prizonierii l-au protejat. În cele din urmă, Wolken a reușit să-l introducă pe Luigi într-un transport nou sosit, ca și cum ar fi fost unul dintre deținuți.

În august 1944, Luigi a fost înregistrat oficial. Tatuat. Prizonierul B-7525. Era „legal”. A devenit mesagerul doctorului Wolken, alergând prin lagăr, ducând mesaje, aducând uneori mâncare în plus. Un supraviețuitor italian avea să scrie mai târziu că Luigi era singurul zâmbet dintre fețele schimonosite.

Din 776 de copii italieni sub 14 ani deportați la Auschwitz, doar 25 au supraviețuit. Luigi a fost unul dintre ei.

În ianuarie 1945, când SS-ul a evacuat lagărul prin marșurile morții, Otto Wolken a ales să rămână cu bolnavii. Și l-a păstrat pe Luigi lângă el. Pe 27 ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat Auschwitz.

Luigi Ferri a supraviețuit.

În aprilie 1945, la doar 12 ani, a depus mărturie despre camerele de gazare. O fotografie îl arată ridicând mâna cu numărul tatuat: B-7525. Alta îl arată zâmbind lângă omul care i-a salvat viața.

Luigi s-a întors în Italia, a trăit discret, aproape fără să vorbească despre trecut. A murit la Roma, pe 12 februarie 2024, la 91 de ani.

A supraviețuit pentru că un medic a ales să riște totul pentru un copil. Și pentru că acel copil, deși putea rămâne în siguranță, a ales iubirea în locul fricii, familia în locul vieții ușoare, urcând într-un tren despre care știa exact unde duce.

Morală

Uneori, adevărata măsură a curajului nu este dorința de a trăi cu orice preț, ci puterea de a nu-ți abandona umanitatea atunci când lumea întreagă te învață să o faci. Alegerea lui Luigi Ferri ne amintește că iubirea, chiar și în fața morții, poate deveni cea mai puternică formă de rezistență.

#LuigiFerri

#Auschwitz

#Holocaust

#MemorieIstorică

#Curaj

#IubireMaiPresusDeFrica

#NuUita

#DemnitateUmană