$$$

 La plăcinte înainte — o modestă descoperire care leagă balcanitatea latină a românilor de proiectul meu de carte de bucate (ajungem și la Bosch):

— s-a tot crezut că româna (plăcintă) și aromâna (plătsintă) sunt singurele limbi care au păstrat cuvântul latin « placenta » cu sensul inițial. Acum mai bine de două mii de ani, înainte de a primi sensul său medical metaforic din latinitatea tardivă, « placenta » nu era pentru latini decât… o plăcintă cu brânză, identică cu cea păstrată de români și aromâni (alt argument împotriva continuității nord-dunărene, iată, căci asemenea lucruri, cuvinte și rețete, se păstrează doar în comunități compacte). 

Caton cel Bătrân (Caton, De Re Rustica, LXXVI), în sec. II î.e.n. (!) oferă rețeta completă, identică cu cea de azi : “Placentam sic facito” = “plăcinta se face așa”:

— făină, unt, puțină apă caldă, brânză de oaie și miere (azi punem zahăr). 

Cuvântul însuși era luat de romani de la numele unei turte plate grecești. Dar tocmai am descoperit cel puțin un alt caz de perpetuare a cuvântului « placenta » până în Evul Mediu. Scrie cronica mănăstirii din Sint-Truiden, în Belgia de azi (copia manuscrisului datează din 1503), cum ducele Henricus de Brabant (mai zis și Hendrik van Leuven / Henricus dux Lovaniensis) a asediat orașul în iunie 1189. „Dregători și târgoveți” (scabini et burgenses) din Sint-Truiden au știut să-l îmbuneze oferindu-i „plăcintă" (“placenta” în latină medievală):

— placenta coaptă după vechile rețete locale ; i-au oferit, spune textul “ignatiae delicatae prout ab olim in opido consuete sunt confici, quas alio nomine vocant PLACENTAS”, adică în traducere : « turte delicate, așa cum se fac în oraș din cele mai vechi timpuri, pe care ei le numesc “plăcinte”».

Căutând termenul « ignatia », pe care l-am tradus prin “turtă”, în neprețuitul lexicon al latinei medievale al lui Du Cange (Charles du Fresne, sieur du Cange, “Glossarium mediae et infimae Latinitatis”, 1678), găsim următoarea definiție :

— « IGNATIA, Placentæ species : “ignatia, fouace, ab igne.”», adică : « ignatia » = « un soi de “placenta”», definiție circulară, cu precizarea suplimentară că placenta era o “fouace”, derivat de la “focus”, de la care mai avem și italianul “focaccia”, devenită în Balcani “pogace” (pogacea ardelenească e un împrumut din sîrbă). 

Nu știm dacă plăcinta târgoveților din Brabantul lui Bosch (cf. foto, Bosch : un spiriduș flamand mâncând plăcintă) rămăsese tot un foietaj cu brânză, dar cuvântul latinesc era încă folosit în mod corect de călugării flamanzi…

— Dan Alexe

https://radiomoldova.md/p/44980/o-sama-de-cuvinte--divanul-sau-galceava-psihanalistului-cu-lumea-