$$$

 Din ciclul reciclat "E caută postarea asta aici?"

Rumânurile și cultura scrisă pe... pielea clientului

Răzbunarea tatuatorului de la scara B. 

— Dana Fodor Mateescu 

Înainte de glorioasa epocă de aur, tatuaţi erau doar marinarii, minerii sau pârnăiaşii. Mai răsărea la ştrand, din valuri, câte un mâhnit care avea scrijelit pe peptu’ păros (în formă de „T”) avertismente gingaşe de genul : „Jur răzbunare”, apoi nume de gagici interbelice cu trupuri de sirene : Jeanette, Ginela, sau Geta.

Unii dintre lucrătorii de la STB puşi să sape linii de tramvaie, fascinarii, aveau pe trupurile lor ceva tatuaje, primitive, e drept. Găseai pe ei, de la nume de muieri, până la oraşe sau zile importante din viața lor. Să nu le uite.

Tatuajul era un fel de tataie al complicatelor desene de azi.

Dr. Nicolae S. Minovici a și făcut cercetări în domeniul tatuajelor, a scris o carte și a jupuit câteva piei tatuate, care au aparținut cândva unor deținuți triști, apoi le-a expus în faimosul muzeu de la IML. Le-am văzut și eu. Faine ! S-au păstrat destul de bine.

În urmă cu vreo optsprezece ani, mi-am propus să citesc și să scriu într-un caiet tot ce văd pe brațele bărbaților tatuați. A fost o documentare foarte interesantă timp de o săptămână. Și dificilă, recunosc.

Am clasificat tatuajele, așa cum le-am observat, în funcție de nivelul material al persoanei respective, de educație și de semnul zodiacal. Și pun'-te, Dano, pe răsfoit piepturi, spinări și antebraţe. Am cutreierat cârciumi penale, străzi mărginaşe, blocuri, șine de cale ferată, trenuri de navetişti, autobuze de țară, închisori... Oamenii își tatuau sentimentele, numele iubitelor, orașele pe unde au fost, anii care i-au marcat.

Cei mai amărâți își tatuaseră corpul cu nume de muieri : cel mai des întâlnite (de mine) fiind Myța, Coryna, Nyna, Tya, Myoara toate cu Y ! Și Geta ! Din păcate, la Geta nu putea intra un Y, că poate l-ar fi pus și acolo !

Litere strâmbe, grosolane, „bătute” la beție, dar cum altfel ?! Foștii pârnăiași aveau „cinciul de la zar” pe una dintre mâini, între degetul arătător și opozabilul. 

Ah ! Singur între patru pereți…

Cei mai răsăriți, îmbrăcați mai bine, și care trăgeau și de fiare, aveau tatuate ancore, pistoale, pumni, cruci, foarte multe cruci, crucea de pe Caraiman,

chipul Mântuitorului pe piept, în fața unei jumătăți de soare (care ținea de la țâța stângă, până la aia dreaptă), păsări, păianjeni, scorpioni, balanțe, gemeni, capricorni, lei, raci, fecioare, sirene belalii și pești. Unele dintre desene erau făcute aproape de glezne, pe părțile exterioare.

Ăia care trăiau mai bine, se vedea și după țoale, erau șucari, ai naibii, și mulți dintre ei chiar simpatici. Am văzut, într-o zi, la penitenciarul Jilava, un tip cam la vreo 1,90 înălțime, gras și cam periculos, care avea scrijelită toată spinarea de bivol cu faze de genul: „Jur răzbunare ! Dușmani (un singur i) să plătească, sunt regele la bani, Sony lu Mandela” etc. Literele nu erau umplute toate cu cerneală, semn că poliția și-a făcut datoria la timp și l-a săltat.

Altul, străbătut de un puternic sentiment de iubire față de familia lui, și-i tatuase pe mă-sa și pe tac-su pe spate. 

„Ie părinții mei, mi i-a făcut un meseriaș, i-am dus tablou dă la cununie și i-a pictat la fel.”

Pe piept era desenată nevastă-sa, Flory, și cei doi copii minori. Omul era turbat de supărare pentru că Flory a pus palma la popou și a plecat în Spania, cu un „șmenar”, și a lăsat puradeii la bunici. „Mai am trei ani și ies. Poate chiar mai repede, dacă mă port bine. Și mi-o șterg dă pă pept, târfa dracului !”

Tot atunci, am scris un text despre un tatuator clandestin, erau mulți de genul ăsta prin București, in anii '90. Dădea băiatul găuri peste tot, adică piercinguri, în nas, bot, urechi, sprânceană, buric, sfârc, limbă sau, la dorinţa fierbinte a clientei, chiar în zone intime. Și tatua tot ce prindea. La Niki preţurile erau infinit mai mici, pentru că tatua în bucătărie, printre oale și tingiri, când mă-sa era la muncă. Avea clienţi mulţi, de toate naţiile, cu cele mai tâmpite dorinţe şi idei. Ce fel de clienți ?

„Deci, legionari, care au venit cu poza lui Codreanu la piept, metalişti, marocani din Ferentari, hipioţi, reivări, drogaţi”, explica Niki în timp ce-mi scuipa-n reportofon. 

„Drogații voiau să le tatuez prafuri dă cocaină pă spate, ca să se lingă unul pe altul, când le vine nebuneala. Dar n-am alb. Ăla să termină repede. Și costă. Le-am făcut galbene.”

Când am fost eu la el, Niki renunțase să mai facă piercinguri în sfârcuri : 

„S-a infectat o proastă din Gorjului şi a venit tac-su cu toporu’ dupe mine, să mă omoare. Ce spaimă am tras ! Uite, mi-a spart ușa. N-am apucat să o repar.”

„Și ce fel de cerneală bagi în oameni?”, l-am întrebat.

„Naturală, cum altfel ? Vegetală !”, zice.

Nu l-am crezut. Văzusem pe hol niște tuburi de tempera (din comerț) și cerneală chinezească neagră, pentru stilou.

Apoi, în timpul interviului, a apărut un client, mare cât troleibuzul 66, năduşit la subraţ. Îi începuse Niki mai demult un tatuaj pe spate, era ca un joc de puzzle neterminat : câțiva dragoni cu mutre de câini se luptau de zor și, printre ei, am deslușit un mic Sfânt Gheorghe nervos (semăna leit cu Chuck Norris), ce lovea în dreapta și-n stânga cu o ghioagă, încă necolorată. Nu-mi venea să cred ! Era sfântul Gheorghe în persoană și pe mătăhălosul din fața mea îl chema, îl chema... dar cum altfel ? Gică.

Mai departe, aici : https://revistatreispe.wordpress.com/2019/01/31/povesti-cu-tatuaje/