$$$

 Tainele viorilor Stradivarius.

Timp de trei secole, secretul celui mai măreț meșter al lutieriei a rămas nedeslușit. Doar viorile sale cântă asemenea unor îngeri. Nici știința modernă, nici cele mai noi tehnologii nu au izbutit să atingă ceea ce pentru un geniu era doar meșteșug.

Marele maestru Antonio Stradivari și-a închinat întreaga existență creării instrumentelor muzicale care aveau să-i slăvească numele în eternitate. De-a lungul celor 93 de ani de viață, a dat naștere la peste 1100 de viori, violoncele, contrabași, chitare și viole. O singură dată a făurit chiar și o harpă.

Despre viața sa s-au păstrat puține mărturii. Era un om retras, dar un lucru este cert: geniul său era dublat de o trudă neostoită. A lucrat până în ceasul morții. Astăzi mai există între 630 și 650 de instrumente ieșite din mâinile sale, majoritatea viori, deși numărul exact rămâne necunoscut.

Viorile moderne, rod al celor mai avansate descoperiri tehnologice și fizice, nu pot reda însă aceeași vibrație. Trei sute de ani s-au purtat dezbateri despre „misterul Stradivarius”, iar savanții au înaintat ipoteze dintre cele mai fanteziste. O teorie susține că maestrul poseda secretul unei lăcuri magice, care conferea instrumentelor un timbru unic. Legendele spun că rețeta ar fi aflat-o într-o farmacie, apoi a desăvârșit-o, adăugând în lac aripi de insecte și praful adunat pe podeaua atelierului său.

Altă tradiție afirmă că folosea rășini din arbori crescuți în pădurile tiroleze, tăiate în întregime la scurt timp după aceea. Unii cercetători cred că Stradivari lucra lemnul brazilor înalți, crescuți în vremuri de ierni neobișnuit de aspre, ceea ce le-ar fi sporit densitatea și calitatea sonoră. Alții sunt convinși că taina stă în forma instrumentului însuși. Această aură de mister nu face decât să adauge un farmec aparte creațiilor sale.

Soarta instrumentelor lui Stradivari a fost însă departe de a fi liniștită. Valoarea fiecăruia variază astăzi între jumătate de milion și zeci de milioane de euro, deși, în esență, sunt neprețuite. Toate au un nume, sunt riguros înregistrate și păzite ca lumina ochilor, dar aceasta nu i-a împiedicat pe hoți să le fure cu o regularitate tulburătoare.

Cea mai enigmatică poveste este legată de vioara „Koșanski”.

Înainte de revoluție, în Rusia strălucea un virtuoz numit astfel, asemănat de critici cu însuși Paganini. Întreaga Europă îi aclama măiestria. Într-o zi, a fost invitat să cânte în fața țarului, iar Nicolae al II-lea i-a oferit după concert un instrument Stradivarius. Nu era un dar, ci o încredințare menită să glorifice în lume școala rusească de vioară. Revoluția l-a găsit în străinătate și nu s-a mai întors. După moartea familiei imperiale, a socotit vioara ca fiind a lui.

În realitate, aparținea Rusiei. Muzicianul a sfârșit în sărăcie și uitare, iar nici banii obținuți pe instrument nu i-au adus salvare. „Koșanski” a trecut din mână în mână, fiind furată de cinci ori. Cea mai răsunătoare dispariție s-a petrecut când aparținea violonistului Pierre Amoyal. Atât de mult o prețuia, încât comandase un toc blindat. Însă după un concert, automobilul său a fost furat cu tot cu relicva de neprețuit. Pista a dus la un dependent de droguri și recidivist, găsit mort înainte să fie capturat. De atunci, nimeni nu mai știe cu adevărat unde se află.

Șirul disparițiilor continuă. În 2005, în Argentina a fost sustrasă o vioară Stradivarius din 1736, estimată la patru milioane de dolari, descoperită întâmplător într-un anticariat. În Viena, în 2022, vioara lui Christian Altenburger, în valoare de 2,5 milioane de euro, a fost furată după ce hoții au tăiat seiful cu autogen. În America, o violoncelă de 3,5 milioane a fost recuperată grație vigilenței comunității muzicale și unui filantrop anonim.

Uneori, destinul acestor instrumente cunoaște întorsături miraculoase. În 2004, violoncelul lui Peter Stumpf, concertmaistru la Filarmonica din Los Angeles, a fost furat și aruncat într-un container. A fost găsit de o asistentă medicală, care l-a scos din tomberon fără să bănuiască ce comoară descoperise.

Dar cea mai uimitoare poveste îi aparține unui maghiar de 68 de ani, Imre Horváth. Răscolind podul șoprului său, a dat peste o vioară ce s-a dovedit a fi un Stradivarius autentic. Dintr-o clipă, viața i s-a schimbat: a hotărât să o vândă și să-și asigure o bătrânețe lipsită de griji. Cel mai probabil, comoara fusese ascunsă acolo de tatăl său, care plecase pe front și nu s-a mai întors niciodată.

Astfel, între legendă și realitate, viorile lui Antonio Stradivari rămân nu doar instrumente, ci simboluri vii ale unei perfecțiuni inaccesibile, ce înfruntă timpul și destinul.