$$$

 DIN CRONICA PREGĂTIRII LOVITURII DE STAT DE LA 23 AUGUST 1944 

Alesandru DUȚU 

• 3 august 1944. Generalul Hans Friessner: ,,Situația politică și militară din România nu e suficient de sigură”.

• 6 august 1944. Ion Antonescu: ,,Credeţi-mă, în ceea ce mă priveşte, pot să-mi culc capul liniştit pe genunchii generalilor mei”. • Adolf Hitler: ,,Antonescu! Antonescu! Sub niciun motiv să nu puneţi piciorul în Palatul Regal! Să nu intraţi în Palatul Regal!”. 

• 8 august 1944. Iuliu Maniu: ,,De azi, dragă d-le Brătianu, nu mai avem niciun minut de pierdu... Trebuie să vedem pe rege şi să-l convingem că a sosit momentul să ia o hotărâre; ori sileşte pe Antonescu să înceteze războiul ori îl demite şi face imediat un guvern de unitate naţională”.

• 10 august 1944. Ion Antonescu: ,,Eu nu sunt nebun, cum crede dl. Maniu, să mă desprind de nemţi tocmai acum”. • Iuliu Maniu: ,,Între un Antonescu, un dictator şi un uzurpator şi-ntre Suveran, un rege constituional, nu văd cum generalii la care s-ar face apel ar ezita de partea cui să treacă. • Manfred von Killinger: ,,Situaţia este pe deplin sigură. Regele Mihai garantează alianţa cu Germania”.

• 12 august 1944. Colonelul Nicolae Dragomir: ,,În momentele decisive care vor urma este indispensabil să luăm în mâini româneşti frânele conducerii trupelor de pe frontul român. Aceasta ne va da putinţa de a reanaliza pe deplin manevra militară şi politică pe care o impune situaţia internaţională în curs de răsturnare”.

• 16 august 1944. Ion Antonescu: ,,Noi trebuie să continuăm războiul alături de nemţi, chiar cu riscul de a pierde toată Moldova, Basarabia şi o parte a Dobrogei”. • Iuliu Maniu: ,,Trebuie înlăturat imediat... Îl înlăturăm prin toate mijloacele; mai întâi poate fi convins să se retragă de bunăvoie, iar dacă rezistă, trebuie înlăturat cu forţa... Vorbiţi cu Regele, înţelegeţi-vă cu el asupra măsurilor celor mai potrivite pentru a înlătura pe Antonescu”.

♦ 1 august 1944. Lucreţiu Pătrăşcanu cere lui Iuliu Maniu două ministere (Ministerul Muncii pentru Lothar Rădăceanu şi Ministerul Justiţiei pentru el) şi două subsecretariate de stat în guvernul ce urma a se constitui după demiterea mareşalului. 

• C.I.C. Brătianu respinge ideea cooptării comuniştilor în guvern, considerând că aceştia erau ,,ori agenţii Moscovei ,ori ai Siguranţei”. Liderul naţional-ţărănist precizează că nici el nu-i agrea, dar a trebuit să ţină seama de recomandarea Aliaţilor şi ,,mai ales a Regelui, care a ţinut mult să-i acceptăm în Bloc (Blocul Naţional Democrat – n.n.). 

• Generalul Mihail Racoviță, care cunoștea planurile generalului Constantin Sănătescu privind ieșirea țării din război, pleacă în concediu de odihnă, împreună cu șeful său de stat major, generalul Petre Antonescu, fiind înlocuiți cu generalul Gheorghe Avramescu, respectiv colonelul Nicolae Dragomir.

♦ 2 august 1944. Constantin Sănătescu îndeamnă pe Mihai Antonescu să trimită ,,pe cineva la Moscova pentru a nu pierde condiţiile de armistiţiu” şi face cunoscut că generalul Aurel Aldea ,,se oferă să plece, cu toate riscurile”.

♦ 3 august 1944. La Snagov, Constantin Sănătescu, şi Grigore Niculescu-Buzeşti discută cu Iuliu Maniu şi Mihai Popovici ,,evenimentele interne şi externe” şi stabilesc să se întâlnească cu generalul Aurel Aldea şi ,,cu câţiva generali ce sunt în Bucureşti, veniţi de pe front”. Decid că dacă guvernul nu va trimite un delegat la Moscova, va trimite ,,opoziţia” pe generalul Aurel Aldea. Seara, mareşalul Palatului de întâlneşte cu Gheorghe Tătărescu, care ,,nu se are deloc bine cu Maniu”. 

• Generalul Hans Friessner apreciază (într-o scrisoare adresată lui Hitler) că ,,situația politică și militară din România nu e suficient de sigură spre a se putea conduce fără grijă trupele în luptă”. În final apreciază că ,,Dacă simptomele de nesiguranță în ceea ce privește trupele operative române s-ar adeveri ar trebui ordonată retragerea imediată a frontului înapoia râului Prut, iar apoi pe linia Galați – Focșani – Carpați”. 

• Şeful de Stat major al Grupului de corpuri de armată ,,Kirchner” raportează generalului Otto Wöhler atitudinea ostilă a militarilor români faţă de cei germani şi comportarea suspectă a unora dintre ei: ,,1. Generalul Korne, comandantul Diviziei blindate «România Mare» a ordonat aseară ca blindatele care se află la divizie să fie ocupate, ca în condiţii de luptă de către servanţii români. Începând de aseară, blindatele sunt deosebit de atent supravegheate de către români... 3. Un translator al instructorului subordonat locotenentului major Hossfeld a comunicat că românii ar avea ordin să nu mai tragă în avioane inamice, şi respectiv, în desantul aerian... 5. Atitudinea ofiţerilor români este ciudat de rezervată. Se pare că începând de ieri ofiţerii germani sunt supravegheaţi mai atent. 6. Începând de alaltăieri soldaţii români nu mai poartă cămaşa în pantaloni, ci o poartă aşa cum o poartă ruşii, pe deasupra, şi încinşi cu centura (Aceasta ar putea fi un semn de recunoaştere). Comandamentul de luptă român din Roman a cerut astăzi Comandamentului local german ca în câteva ore să-i comunice efectivul exact al trupelor combatante germane. Acest ultim fapt şi cele comunicate de căpitanul Bergnmann pot fi puse în legătură cu indiciile deja menţionate, anterior, reieşind că din partea românilor ar exista planuri îndreptate împotriva aliatului german, posibil chiar puse de acord cu inamicul. Astfel, s-ar putea ca momentul hotărâtor să fie foarte apropiat”. 

♦ 4 august 1944. • În urma consfătuirii şefilor detaşamentelor germane de legătură de la corpurile 1, 4, 5, 6, 7 şi Divizia 18 munte române, germanii concluzionează: ,,Există pericolul unui puci în interior. Nu sunt excluse efectele asupra unor unităţi ale armatei de operaţii.

♦ 6 august 1944. Arătându-se surprins de încercarea de asasinat asupra lui Hitler din 20 iulie 1940, Ion Antonescu l-a asigurat pe feldmareşalul Heinz Guderian: ,,Credeţi-mă, în ceea ce mă priveşte, pot să-mi culc capul liniştit pe genunchii generalilor mei”. Mai realist, Hitler avea o altă percepţie, colonelul Erik von Amsberg auzindu-i ultimele cuvinte adresate mareşalului român, în momentul în care maşina acestuia se îndrepta spre avion: ,,Antonescu! Antonescu! Sub niciun motiv să nu puneţi piciorul în Palatul Regal! Să nu intraţi în Palatul Regal!”.  

♦ 7 august 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti informează pe George Duca, consilier al Legaţiei române din Stockholm, că ,,spre a face un pas înainte pentru ieşirea României din Război, s-a decis trimiterea unui ofiţer general pe lângă Armata Roşie”, cu misiunea de ,,a discuta cu Comandamentul sovietic coordonarea acţiunilor militare”. 

♦ 8 august 1941. ♦ Ioan Hudiţă consemnează în Jurnal discuţia dintre Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu (în timpul dejunului oferit de liderul naţional-liberal). C.I.C. Brătianu: ,,Cât timp această chestiune (intrarea Turciei în război – n.n.) rămâne deschisă, putem noi cere lui Antonescu să se despartă de nemţi, care ne înconjoară din toate părţile şi au atâtea trupe pe teritoriul nostru?”. Iuliu Maniu: ,,Desigur, situaţia noastră este foarte grea, însă trebuie să ne gândim că dacă turcii nu vor intra şi frontul aliat din Balcani nu va avea loc, atunci situaţia ţării va fi şi mai grea, mai ales dacă ruşii pornesc într-o bună zi ofensiva şi pe frontul nostru; cu cât întârziem mai mult, cu atât situaţia va fi mai grea, din momentul ce ajuns aici noi trebuie să înţelegem că nu se poate omletă fără ouă sparte şi, indiferent de riscurile la care ne expunem, noi trebuie să ieşim cât mai repede din alianţa germană... De azi înainte, dragă d-le B., nu mai avem niciun minut de pierdut; trebuie să facem imposibilul ca să ieşim din război; trebuie să vedem pe Rege şi să-l convingem că a sosit momentul să ia o hotărâre; ori sileşte pe Antonescu să înceteze războiului, ori îl demite şi face imediat guvern de uniune naţională”. 

♦ 9 august 1944. Iuliu Maniu încearcă să-l convingă pe Constantin Sănătescu că ,,trebuie să ieşim cât mai repede din război”, cu sau fără voia mareşalului Ion Antonescu, şi îl roagă să-i aranjeze ,,cât mai repede” o întâlnire cu regele Mihai I, la care urma să participe şi C.I.C. Brătianu. 

♦ 10 august 1944. Dinu C. Brătianu încearcă să-l convingă (şi în numele lui Iuliu Maniu) pe Ion Antonescu ,,să vadă realitatea şi să înţeleagă că nu mai avem nicio clipă de aşteptat pentru a nu ne găsi sfârşitul războiului cu arma în mână alături de învinşi”. • La rându-i, mareşalul îl roagă să-i transmită lui Maniu: ,,Eu ştiu şi nu pot spune în prezent mai mult că pacea sau continuarea războiului stă în mâinile lui Hitler şi numai ale lui; eu nu sunt nebun, cum crede dl. Maniu, să mă desprind de nemţi tocmai acum; vă rog să aveţi încredere în mine căci ştiu ce am de făcut”. • Informat, Maniu avea să afirme: ,,Eu l-am considerat totdeauna pe Antonescu un om dezaxat, un amestec de fanatism şi de dezechilibru mintal, inteligent, priceput în chestiuni militare, dar cu totul superficial în problemele politice, încăpăţânat ca un catâr, extrem de vanitos şi preţios, un timp de conducător de anvergură, cum Istoria lumii a cunoscut din nenorocire multe exemplare; el şi-a legat soarta de celălalt condotier, mai teribil decât el, Hitler, care joacă pe o singură carte, a dezechilibrului său mintal, soarta unui întreg popor; se încurajează unul pe altul, căci au soartă comună şi puţin le pasă dacă naţiunile lor se vor prăbuşi odată cu ei; acestea sunt părerile mele despre Antonescu şi de aceea, eu cred că noi nu mai avem ce aştepta de la el şi trebuie să ne debarasăm de el cât mai repede cu putinţă pentru a salva ce se mai poate salva din interesele ţării noastre atât de nenorocite”. • ,,În timpul dejunului care a urmat – consemnează Ion Hudiţă – Maniu s-a înţeles cu Brătianu să-i ceară Regelui demiterea imediată a lui Antonescu, dacă ele refuză să înceteze războiul”. • După masă, Ion Antonescu prezintă regelui Mihai I sinteza discuţiilor cu Hitler şi îi mărturiseşte că avea impresia că că Germania nu mai putea câştiga războiul, că Hitler era depăşit de evenimente, considera că: ,,O desprindere de ea, în împrejurările de azi, când ea dispune de atâtea trupe pe teritoriul nostru, în Balcani şi în Ungaria, e cu neputinţă, căci ne-ar face praf; singura posibilitate care o întrevăd este intrarea în război a turcilor şi o eventuală sosire de trupe aeropurtate anglo-americane pe teritoriul nostru, ceea ce eu personal nu cred cu putinţă”. În final l-a rugat pe rege ,,să fie prudent şi să se abţină de la orice contact cu oamenii politici” deoarece era informat că ,,în ultimele zile se observă o anumită mişcare în unităţile germane din Capitală şi împrejurimi precum şi-n Bulgaria şi Ungaria, gata să ne atace la primul semnal al Berlinului” şi că nu s-ar mira dacă ,,Germania nu ne-ar trimite în ţară pe Sima şi pe ceilalţi trădători pentru a-mi rea dificutăţi din partea legionarilor”. • Întrebat de Maniu care era poziţia militarilor în cazul unei eventuale desprindere de germani şi înlăturarea forţată a lui Antonescu, Constantin Sănătescu afirmă: ,,Majoritatea ofiţerilor nu mai cred în victoria Germaniei; totuşi, mai sunt unii generali care mai speră că nemţii ar putea ajunge la o pace de compromis cu anglo-americnaii; toţi însă, fără deosebire, urăsc de moarte bolşevismul şi se tem de el; disciplina este mult mai tare decât părerile lor şi cât timp mai există o singură licărire de speranţă, aceşti oameni sunt hotărâţi să lupte mai departe contra ruşilor; dacă ar fi vorba de anglo-americani, armata noastră ar fi capitulat de mult. Câtă vreme armata noastră nu este bătută definitv, fără nicio speranţă de redresare, nici eu, nici Regele n-o poate cîştiga într-o acţiune pentru răsturnarea lui Antonescu; aceasta este convingerea mea adâncă şi a Regelui, pe care eu nu vreau să-l împing într-o aventură mai mult decât periculoasă”. • Dându-i dreptate, Iuliu Maniu îi cere, totuşi, să găsească un număr de militari care să-l urmeze pe rege: ,,Între un Antonescu, un dictator şi un uzurpator şi-ntre Suveran, un rege constituional, nu văd cum generalii la care s-ar face apel ar ezita de partea cui să treacă. Primul lucru este să-l convingi pe Rege să fie ferm şi să înţeleagă că a sosit momentul când el trebuie să salveze ţara, Coroana şi pe el însuşi; apoi trebuie să luaţi contact cu militarii care comandă unităţi în Capitală şi împrejurimi şi să căutaţi să-i convingeţi că este cu totul iunutilă continuarea războiului alături de nemţi”. • La Stockholm, George Duca informează pe Aleksandra Kollontay că opoziţia din România a decis, cu aprobarea regelui Mihai I, trimiterea peste linia frontului a generalului Aurel Aldea, investit ,,cu puterile necesare” pentru a stabili cooperarea cu forţele sovietice. • De la Bucureşti, ambasadorul german Manfred von Killinger îl dezinformează pe Hitler: ,,Situaţia este pe deplin sigură. Regele Mihai garantează alianţa cu Germania”.

♦ 12 august 1944. • Colonelul Nicolae Dragomir, şeful de stat major al Armatei 4, aflată în dispozitiv de luptă în Moldova, se pronunţă pentru adoptarea unor măsuri politice şi militare care să permită evitarea eminentului dezastru: ,,În momentele decisive care vor urma este indispensabil să luăm în mâini româneşti frânele conducerii trupelor de pe frontul român. Aceasta ne va da putinţa de a reanaliza pe deplin manevra militară şi politică pe care o impune situaţia internaţională în curs de răsturnare”.

♦ 15 august 1944. Maniu îşi menţine convingerea că o debarcare în Balcani era exclusă şi că în acest context, Antonescu trebuia să pună capăt războiului sau să demisioneze, în caz contrar regele trebuind să-l demită, iar dacă refuză să-l aresteze.

♦ 16 august 1944. Constantin Sănătescu informează pe Iuliu Maniu şi colaboratorii săi despre discuţia avută cu Ion Antonescu, care i-a declarat: ,,Noi trebuie să continuăm războiul alături de nemţi, chiar cu riscul de a pierde toată Moldova, Basarabia şi o parte a Dobrogei, întrucât ei dispun de 22 divizii şi sunt hotărâţi să mai aducă şi altele la nevoie, iar ruşii nu vor împinge atacurile lor dincolo de linia Nămoloasa – Galaţi – Cahul – Ismail pentru simplu motiv că nu vor să alarmeze pe turci, intrând în Bulgaria”. • La întrebarea ce este de făcut, Maniu a răspuns: ,,Trebuie înlăturat imediat, întrucât prezenţa lui în capul guvernului devine o primejdie mortală pentru ţara noastră; Hitler este la pământ; armata germană este gata să se prăbuşească dintr-un moment în altul, iar calculele lui, în special acelea referitor la o pace separată cu Anglia, sunt simple utopii de om nebun şi disperat... Dacă plecăm de la ideea că prezenţa lui la conducerea statului este o primejdie pentru naţiune, atunci răspunsul e simplu; îl înlăturăm prin toate mijloacele; mai întâi poate fi convins să se retragă de bunăvoie, iar dacă rezistă, trebuie înlăturat cu forţa, arestându-l şi izolându-l pentru a nu crea dificultăţi noului guvern; Regele n-are decât să-l cheme la Palat, să-i ceară de faţă cu d-stră se demisioneze, iar dacă se opune să-l aresteze pe loc şi să procedeze imediat, la fel, cu colaboratorii săi apropiaţi; pentru acesta, d-stră, ca militar, împreună cu ceilalţi ofiţeri credincioşi Regelui ştiţi ce aveţi de făcut, n-am să vă învăţ eu ce măsuri trebuie să luaţi; eu, cu Dinu Brătianu şi cu celelelalte partide din Blocul Democrat, vă asigurăm spijinul politic al întregii ţări; restul vă priveşte pe d-stră şi pe Rege... Vorbiţi cu Regele, înţelegeţi-vă cu el asupra măsurilor celor mai potrivite pentru a înlătura pe Antonescu şi veţi vedea că scrupulele d-stră de conştiinşă se vor atenua în faţa hotărârii Suveranului de a salva ţara”.

♦ 18 august 1944. George Duca este informat, la Stockholm, printr-un mesaj de la Bucureşti, că ,,misiunea Aldea” trebuia soluţionată ,,de urgenţă” deoarece ,,timpul pierdut agravează situaţia României prin posibilitatea de indiscreţiune şi prin întărirea controlului german în interior”.

♦ 19 August 1944. Ion Antonescu atenţionează pe Carl Clodius că dacă germanii nu vor readuce în Moldova cel puţin o divizie blindată îşi va rezerva libertatea de acţiune.