$$$

 GRIGORE GAFENCU

A fost numit ca ministru al afacerilor străine la 23 decembrie 1938, și, datorită eforturilor sale ca România, alături de Polonia, să primească garanțiile de independenţă ale Angliei și Franței, oferite statelor cele mai expuse amenințării germane. În schimbul acestei garanții din partea celor două state occidentale, Polonia și România trebuiau să-și acorde garanții reciproce în cazul unui atac din partea Germaniei, însă cele stabilite nu aveau să fie respectate.

Gafencu devine colaborator al regelui Carol al II-lea, ca membru al directoratului Frontului Renașterii Naționale, creat de acesta, apoi devine ministru ad interim al Propagandei naționale. Intrat în dezacord cu regele Carol al II-lea, Grigore Gafencu a părăsit conducerea Ministerului de Externe, nu însă și serviciul în slujba Patriei. Când suveranul i-a solicitat să plece la Moscova, în calitate de reprezentant al României, a acceptat cu conştiinţa că este un „soldat” pe frontul diplomatic.

În anul 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța erau anexate de către Uniunea Sovietică, iar Gafencu este trimis, la 12 august 1940, ca ambasador la Moscova - poziţie din care s-a străduit să apere interesele ţării sale -, unde rămâne în post până la începutul războiului împotriva Uniunii Sovietice, la 21 iunie 1941.

În perioada războiului, după o scurtă revenire în ţară, s-a exilat la Geneva, în Elveţia, de unde a continuat să militeze pentru interesele ţării sale.

În Elveția, Grigore Gafencu colaborează la „Journal de Genève” și la alte ziare din Europa, unde va publica în 1944 volumul de referință „Preliminariile războiului din Răsărit”, iar în 1946, la Paris, lucrarea „Ultimele zile ale Europei” - în care prezintă călătoriile pe care le-a întreprins în anii 1939 și 1940 în mai multe capitale „în căutarea Europei”. În prefața cărții autorul avansează ideea că „lumea a făcut un război ca să omoare zonele de influență: noi trebuie să facem o pace ca să le omorâm a doua oară”.

Tot în anul 1946, în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Grigore Gafencu, alături de alţi oameni politici români din exil, a prezentat două memorii, în care erau enunţate drepturile românilor, iar în întreaga perioadă petrecută în exil și-a făcut un ţel din apărarea intereselor poporului român, mai ales cu prilejul întâlnirilor pe care le-a avut cu personalităţi de prim rang ale politicii și diplomaţiei mondiale.

Prin activitatea sa, Gafencu avea să intre în totală contradicție cu conducere comunistă, instaurată de ruși la putere, fiind considerat trădător.

În anul 1947 este invitat la „Yale University Press”, în S.U.A., pentru o serie de conferințe, apoi susţine cursuri la „New York University”. Tot peste Ocean, unde avea să locuiască până în anul 1952, Gafencu inițiază formarea unor grupuri care să propage „Mișcarea Europeană”, o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă și România.

A participat la înființarea „Comitetului pentru Europa Liberă” - în care se milita pentru apariţia unui post de radio prin care să se întocmească programe pentru „eliberarea popoarelor captive” – și a organizat, în apartamentul său din New York, întrunirile „Tuesday Panels”, care reuneau, în fiecare seară de marţi, figuri politice mondiale din ţări comuniste, aflate în exil, pentru a dezbate problemele politice aflate la ordinea zilei. În aprilie 1948, la Londra, într-un Comitet prezidat de Winston Churchill, respectiv: „Congresul Statelor Unite ale Europei” a prezentat drama postbelică a României.

Din 1951, a semna rubrica „Cronica externă” a ziarului „Românul”, organ al „Ligii Românilor Liberi”, înfiinţat în martie 1951.

Grigore Gafencu a făcut parte dintre membri fondatori ai „Ligii Românilor Liberi”, fiind și preşedinte al Uniunii Europene a Federaliştilor, membru al conducerii “Mişcării Europene”, membru al Uniunii Pan-Europene și membru al Comitetului Naţional Român - încă de la formarea lui - în 1949, aflându-se în fruntea grupului personalităților din afara partidelor politice, până la prima criză politică a organizaţiei din anul 1952, când a părăsit Comitetul.

În anul 1952, Gafencu s-a stabilit la Paris. A trecut în eternitate la 30 ianuarie 1957, chiar în ziua în care împlinea 65 de ani, în urma unei crize cardiace. Ceremonia funerară a fost organizată la Biserica română Sf. Jean de Beauvais, unde circa 200 de persoane, prieteni, personalităţi, printe care Robert Schuman, unul din „părinţii fondatori” [1] ai Uniunii Europene, l-au însoţit pe ultimul drum.

Abia după anul 1990, s-a produs reconsiderarea activităţii și operei sale, prin publicarea volumelor: „Însemnări politice, 1929-1939” - în 1991, „Ultimele zile ale Europei” - în 1992, „Misiune la Moscova, 1940-1941” - în 1995, „Politica în exil, 1942-1957” - în 2000, „Jurnal”, două volume - în perioada 2006-2008.

-----------------------------------------

 [1] Gestul făcut de Robert Shuman arată o similitudine existenta între cei doi mari diplomați români în însuflețirea lor europenistă. /Nicolae Mareș/.