$$$

 Podul de la țară - Comoara casei

Așa arăta în trecut podul de la țară, un loc plin de taine și bogății ascunse în umbra grinzilor de lemn bătrân. Acolo se depozitau ceapa, usturoiul, struguri la uscat, menta și alte plante pentru ceai, dar și grâul întins direct pe pod, ca pe un covor auriu.

Era o muncă grea, istovitoare, care îți încerca puterile și răbdarea. Toată familia, chiar și copiii ajutau la urcatul grâului în pod. Bărbații cărau sacii grei pe scara îngustă de lemn, care scârțâia sub greutatea pașilor, în timp ce femeile organizau spațiul și întindeau boabele în straturi uniforme. Copiii alergau încoace și încolo, ducând găleți mici sau ajutând la sortarea cerealelor, cu ochii mari și curioși, învățând tainele gospodăriei de la cei mari.

Nu era ușor, dar era tare frumos. Exista o armonie în toată această muncă. Aerul era plin de mirosul îmbătător al grâului proaspăt, amestecat cu aroma ierburilor uscate și a usturoiului ce se zvânta în legături mari împletite, agățate de grinzi ca niște ghirlande.

Podul era o lume în sine, un sanctuar al abundenței. Acolo se păstrau comorile toamnei pentru lungile zile de iarnă. Strugurii se ofileau încet, transformându-se în stafide dulci, în timp ce menta și celelalte plante medicinale își concentrau aromele, devenind remedii prețioase pentru răceli și dureri.

Iarna, din făina păstrată cu grijă se făceau gogoși în ulei sau în untură de porc, cu zahăr, alături de ceaiul cald care te încălzea până în măduva oaselor. Era o bunătate de nedescris, gustul copilăriei și al casei părintești, care te făcea să uiți de frigul de afară și de greutățile zilei.

Ceapa se cobora pentru ciorbe aromante care umpleau casa cu mirosul lor îmbietor, iar usturoiul se folosea pentru friptura de duminică, dându-i un gust aparte care rămânea în amintire mult timp după ce masa se terminase. Fiecare urcare în pod era ca o vizită la o comoară, unde găseai întotdeauna ceea ce îți trebuia pentru masa zilei.

Podul era comoara casei, dar nu doar prin ceea ce păstra între pereții săi de lemn vechi. Era comoara memoriilor, a tradițiilor transmise din generație în generație, a muncii făcute cu dragoste și răbdare. Era locul unde se învăța prețul muncii și valoarea prevenirii, unde copiii se educau în spiritul solidarității familiale și al responsabilității.

În zilele noastre, când totul se cumpără gata făcut din magazine, podul de la țară rămâne un simbol al unei lumi dispărute, o amintire prețioasă a unor vremuri când familia se strângea în jurul muncii comune, când fiecare avea rolul său și când comoara cea mai mare nu era aurul, ci hrana păstrată cu grijă pentru zilele grele de iarnă.