$$$

 Prostul, această specie invincibilă și letală

Ce îi face pe oameni proști și de ce prostia, mai ales cea vocală și sigură pe ea, este una dintre cele mai periculoase forțe sociale moderne.

Prostul, această specie invincibilă și letală

(sau cum am învățat să nu mai râdem, ci să fugim)

Ce îi face pe oameni proști? 

Prostul nu se naște. El se cultivă. Crescut cu grijă în soluri sărace în educație, udat zilnic cu televiziuni de scandal și fertilizat cu mândria de a nu fi „citit niciodată o carte, da’ uite ce bine o duc”, prostul ajunge la maturitate fix când tu începi să ai dubii despre tot. El nu are dubii. Are convingeri.

Omul devine prost în clipa în care refuză să mai învețe. Nu din lene, ci din convingerea sfântă că știe deja tot. Efectul Dunning-Kruger i-a mângâiat sinapsele și acum se crede un soi de mesia digital care trebuie să-ți explice cum funcționează vaccinurile, gravitația și economia globală – toate într-un comentariu scris cu caps lock.

Prostul trăiește într-un univers paralel în care opinia bate realitatea. În care citatele sunt inventate, logica e o boală modernă, iar adevărul e o conspirație a celor care știu carte. Ce-i drept, nu citește, dar are simțul realității. Un simț pe care îl confundă cu mirosul de mici de la colțul blocului și cu ce-a zis vărul lui Fane de la gaz.

Cea mai mare dramă? Nu lipsa informației. Ci lipsa nevoii de informație. Prostul nu vrea să afle. Nu are întrebări. Are doar certitudini și, din păcate, și cont de Facebook.

Ce îi face pe proști periculoși? 

Dacă s-ar limita la a spune prostii în cerc restrâns, l-am putea trata ca pe-un bibelou spart: îl ignori, te ferești de colțuri. Dar nu. Prostul acționează. Se implică. Candid(ea)ză. Votează. Conduce. Comentează. Se filmează.

Ce-l face periculos? Faptul că nu doar că nu știe, dar nici nu vrea să știe. Și că în prostia lui e ferm, entuziast și molipsitor. E convingător prin ton, nu prin conținut. Și trăim într-o epocă în care cine vorbește tare e crezut mai mult decât cine are dreptate.

Prostul e și imprevizibil. Azi crede în energii, mâine în reptilieni, poimâine în „statul paralel”. Nu-l poți anticipa, pentru că logica lui e scrisă într-o limbă moartă, vorbită doar de troli și mătușa lui de la țară.

Dar ce-l face cu adevărat letal e că nu e singur. Ba chiar face parte din majoritate. Iar când majoritatea decide că nu mai contează adevărul, că e „doar o opinie”, te trezești că trăiești într-o țară unde realitatea e opțională, dar prostia e obligatorie.

Să nu ne amăgim: prostia nu e un defect de fabricație. E o alegere. O formă de confort mental. O religie fără zei, dar cu influenceri.

Și când prostul ajunge să aibă putere, funcție, cameră de luat vederi sau microfon, începe cu adevărat dezastrul. Pentru că are butoane. Și le apasă. Convins că face bine. Și când totul explodează, dă vina pe „alții”.

Scris cu spume la colțul gurii și disperare controlată de un supraviețuitor al logicii comune –

Marian Benone Mihai