$$$

 

Un oraș întreg de 272 de oameni trăiește într-o singură clădire de 14 etaje.

În Alaska există un oraș care pare ieșit dintr-un film distopic. Whittier, o comunitate de 272 de locuitori, are particularitatea că aproape toată populația sa trăiește într-o singură clădire gigantică. Begich Towers, o fostă cazarmă militară din 1953, adăpostește nu doar locuințe, ci întregul oraș - școala, primăria, magazinul alimentar, poșta, spitalul, biserica și chiar departamentul de poliție.

Această bizară aglomerare urbană nu e o excentricitate, ci o necesitate de supraviețuire. Whittier e prins între munții Chugach și Golful Prince William, iar iarna aici durează peste 8 luni, cu temperaturi de -40 de grade și vânturi de 100 km/h. În timpul iernii, oamenii pot trăi săptămâni întregi fără să iasă din clădire, circulând pe coridoarele interioare între casă, serviciu și magazin ca într-un labirint vertical.

Pentru a ajunge în Whittier, există doar două opțiuni, ambele extreme. Prima e cu feribotul, disponibil doar vara și dependent de vremea capricioasă a Alaskăi. A doua e prin Anton Anderson Memorial Tunnel, considerat unul dintre cele mai periculoase tuneluri din lume. Tunelul lung de 4 kilometri e atât de îngust încât poate fi folosit doar într-o singură direcție la un moment dat, alternând între mașini și trenuri după un program strict de 15 minute.

Viața în Begich Towers e ca într-o comunitate forțată unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, fie că îți convine sau nu. Copiii coboară cu liftul la școală, părinții merg pe holuri la serviciu, iar seara toată lumea se întâlnește în aceeași cafenea de la parterul clădirii. Nu există intimitate sau anonimat - dacă cineva face scandal noaptea, întreg etajul aude. Divorțurile și certurile de familie devin rapid știrea întregului oraș.

Cel mai ciudat aspect al vieții aici e că oamenii dezvoltă o mentalitate de "navă spațială" - se simt izolați de restul lumii și depind complet unii de alții pentru supraviețuire. Unii locuitori spun că după câțiva ani încep să se simtă claustrofobici și pleacă, în timp ce alții nu mai pot trăi nicăieri altundeva. E un experiment social involuntar despre cum supraviețuiesc oamenii când sunt forțați să trăiască ca într-o colonie spațială pe o planetă ostilă.