marți, 15 aprilie 2025

$$$

 Curriculum Vitae

"Am fost Director la o mare întreprindere socialistă. Cafeaua de dimineaţă era pregătită de o secretară sexy, mergeam la serviciu cu Dacia neagră. Odată am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăş din Comitetul Central. Am spus, că, cu atâţia bani aş înmormânta intregul Comitet....

.... Din acest moment am devenit director la o întreprindere mai mică. Cafeaua zilnică era pregatită de o secretară mai în vârstă, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii. Odată am fost apostrofat că nu am fost la ultima şedinţă de partid. Am răspuns ca dacă ştiam că e ultima m-aş fi dus sigur...

.... Din acest moment am lucrat ca maistru. La serviciu mergeam cu maşina proprie si eu făceam cafeaua de dimineaţă. În atelier aveam pe perete poza lui Ceauşescu şi a Ginei Lolobrigida. Odată mi-au spus că de ce nu dau jos poza c**vei de pe perete? Am luat poza lui Ceauşescu....

.... Din acest moment am lucrat zilier la săpat şanţuri. Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasă în termos. Odată în timp ce săpam şantul au venit şi mi-au spus să-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegaţie de partid de la Bucureşti. Am răspuns să nu-şi facă probleme deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt ...

.... din acest moment am rămas fără lucru...

.... o vreme am fost şomer până la schimbarea orânduirii ... M-am reabilitat, am intrat în partid, am intrat în politică... Cafeaua îmi este servită de o secretară sexy, la serviciu merg cu un Audi A6 cu şofer personal. În rest îmi ţin gura şi din când în când ridic mâna să votez."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

_$$S-a întâmplat la 15 octombrie1884: În această zi, s-a născut inginerul român Ion Constantinescu. El a brevetat, în 1919, aparatul telegrafic, aparat care stă la baza teleimprimatoarelor moderne. Inginerul Ion C. Constantinescu (n. Recea, comuna Valea Mare, judeţul Olt - d. 5 februarie 1963, Bucureşti) a fost inventatorul aparatului teletipografic şi proiectantul primei centrale telefonice automate, „Dacia II”. Studiile liceale le-a încheiat la Şcoala de telegrafişti, iar apoi s-a înscris la Facultatea de matematici a Universităţii din Bucureşti. A continuat studiile la Şcoala superioară de electricitate din Paris, iar apoi a devenit profesor universitar la Institutul Politehnic din Bucureşti (1924-1950). În cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, a fost cel care a pus bazele învăţământului superior de telecomunicaţii. În timpul studiilor de la Paris a obţinut un brevet de invenţie francez pentru aparatul teletipografic care stă la baza teleimprimatoarelor moderne. În 1925 a studiat propagarea undelor electromagnetice, stabilind condiţiile pentru obţinerea dipolilor complementari. A fost cel care a studiat şi proiectat în 1927 prima centrală telefonică automată, „Dacia II”. Opera: Manual de aparate şi instalaţiuni telegrafice şi telefonice, Bucureşti (1923) Curs de transmisiuni telegrafice şi telefonice (1928) Curs de unde electromagnetice şi circuite electrice (1941) Transmisii electromagnetice (1947) Surse: Stanciu, N., Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

 S-a întâmplat la 15 octombrie1884: În această zi, s-a născut inginerul român Ion Constantinescu. El a brevetat, în 1919, aparatul telegrafi...