Home, sweet home!

 Practic o meserie pe care am învăţat-o cu plăcere. Și poate tocmai de aceea nu mi se pare tocmai o corvoadă munca mea de zi cu zi. Și, cu toate acestea, atunci când oboseala se face resimțită, abia aștept să ajung, în fine, ACASĂ... Acel ACASĂ unde încerc să mă odihnesc, să mă relaxez, să-mi încarc bateriile cu energia necesară efortului de muncă din ziua/zilele următoare.

Ajunsă acasă, încerc să pătrund în universul bibliotecii pentru a mă detașa de cotidian și de a pătrunde într-o lume nouă, total nouă. Și totul se transformă magic, de parcă toată locuința se transformă total cu ajutorul magiei dată de FAVI.ro...

Mă așez pe canapeaua din sufragerie cu privirea îndreptată spre bibliotecă. Cărțile parcă se revarsă spre mine, năvălind cu toatele, parcă voind să mă acopere cu totul, pagină cu pagină. Deși stau unele peste altele, unele în fața celorlalte, de mă mir cum de reușesc să mai încapă nu doar în bibliotecă ci în toată casa, nu mi se par deloc prea multe. Dimpotrivă, parcă aș vrea să fie din ce în ce mai multe, noi sau vechi, cu parfumurile lor diferite în raport de vechime, dar la fel de atrăgătoare. Aș vrea să le țin în mână, simțind căldura coperților ce se vor a fi deschise, să simt textura paginilor pe care le întorc una după alta, pe măsură ce le citesc. Cănile de ceai fierbinte pe care le-am pus fierbinți pe măsuța din fața mea, pentru a simți aroma aburilor de ceai ce se ridică alene din ele, se răcoresc pe nesimțite încă înainte de a începe să fie băute.

Parcă nu mai contează dacă sunt singură în casă sau mai este cineva cu mine. Lumea în care am pătruns treptat-treptat este acea lume plina de magie a poveștilor dintre pagini. Aproape că nu mai văd scrisul de pe paginile cărților, căci literele de pe pagini se amestecă între ele, cuvintele se amestecă printre rânduri și totul prinde viață prin imagini, sunete, parfumuri, texturi ale materiei topită în spiritul poveștilor. Timpul trece altfel, pe măsură ce mă afund în magia cititului,de parcă aș fi alunecat pe alte tărâmuri unde viața, timpul și spațiul au cu totul alte dimensiuni

Nici nu știu cum trece timpul și se face (deja!) seară. Mă retrag în dormitor cu gândul la culcare și la somn, dar tot cu cartea-n mână. Nu o las decât când reușesc să o termin sau când ochii mi se închid și nu mai pot citi. Și mă retrag în întunericul nopții visând... povești. Nu neapărat poveștile din cărțile citite sau din cele pe care, poate, le voi citi în viitor. Doar povești transpuse în visele ce-mi vor reface organismul și-l vor încărca cu energia și liniștea necesară pentru munca de a doua zi.

Articol scris pentru SuperBlog 2021