Gata cu concediul, deși copiii sunt încă în vacanță. Ca atare am început să umblu prin cabinetele din școli tocmai ca să-mi intru în ritm. Deodată primesc o veste. Neoficial... că oficial... Dar despre secretomania asta voi vorbi mai târziu...Deși aparent nu ar fi nici o logică, o logică există.
În urmă cu câteva zile asistenții medicali au avut de făcut inventarul stocurilor de medicamente și materiale și dotarea fiecărui cabinet medical. Perfect. Ei au gestiunea în primire , eu ar trebui să fac doar aprovizionarea. Ca idee... Și în final să transmită, în scris, toate datele către direcția de asistență socială. Este normal și firesc să existe comunicare între oameni.
De ieri a început să circule prin școli comisia responsabilă cu verificarea inventarului. Pe neanunțatelea. Inteleg că cei vizitați ieri nu au știut, dar se pare că nici unul dintre ei nu au spus mai departe. Și probabil că nu li s-a permis să comunice. Dar sper să mă înșel eu în privința asta.
Sincer vorbind, nu mi se pare normal să nu se comunice, fie și doar în trecere, că primesc vizită în cabinet. Mai ales de la instituția în subordinea căreia lucrez. Doar în condițiile în care se vrea să fiu lăsată să plec acasă din timpul programului liniștită, că vorba aceea tot nu sunt elevi în școală și nu aș avea pentru cine sta. Greșit. Chiar dacă nu sunt elevi în școală, eu nu am de ce chiuli la greu. În această perioadă părinții își mută copiii de la o școală la alta, unii vin, alții pleacă și au nevoie de adeverințe medicale pentru a se înscrie la altă școală. Să fie clar: nu stau la școală ca să dau bine la controale că fac act de prezență, ci stau pentru că efectiv este nevoie de mine pentru diverse activități.
Într-adevăr aflasem. Pe șest... Nu contează de la cine, în fond este de bun simț să mi se spună, chiar dacă șeful meu ierahic nu dorește acest lucru. Sincer vorbind, nu am nimic împotriva controalelor în sine, nu sunt nici pro nici contra. Sunt doar pro-verificare a informațiilor și pro-comunicare.
În fine... Comisia a venit. „Poftiți, vă așteptam. Știam că trebuie să veniți”... „De unde?” a spus una dintre doamne. Am spus un nume... „Tocmai am vorbit pentru o problemă oarecare cu ea...”. „Dar abia am fost azi acolo”, am primit replica. În fine, am aplanat discuția... „În fond mă așteptam să veniți. Poate nu azi, poate nu acum. Puteați veni și mâine, nu contează ziua”. Și am încheiat discuția; într-adevăr persoana de la unul dintre cabinetele vizitate azi tocmai îmi spusese că, in fine, ar putea ajunge echipa de control și săptămâna viitoare.
În fond, cred că, dacă aș fi fost dispusă să continui, aș fi spus și câteva locații in care fuseseră cu o zi înainte. Și aș fi putut da numele asistenților, tocmai vorbisem cu una dintre ele. Deci puteam spune că aș fi știut de ieri, deși secretomania, indirect spus, a funcționat. Uneori mă gândesc că intenționat nu se comunică vizitele tocmai ca să fie făcute inopinat, să nu fim găsiți la locul de muncă și să fim sancționați. Par paranoică, dar reacțiile personalului prin lipsa de comunicare mă poate determina să gândesc așa.
În fine, totul a ieșit ca și cum m-a luat gura pe dinainte și nu am făcut jocul cuiva. Nu este cazul. Și nu aș fi eu primul om care face acest lucru. Dar de ce, de față doar cu mine, tu, colega mea întru suferință, te plângi că nu te pune cineva în temă, iar de față cu persoanele vizitatoare te întreabă de unde știi și de ce, dacă tot ai aflat, nu îi spui și colegei, pentru a o pregăti sufletește?
Ca și concluzie... Lucrez singură în domeniu și în oraș de ani buni. Nimeni nu mă informează, nimeni nu mă pune în temă, nimeni nu-mi dă un sfat de leac și de sămânță. Tot ceea ce am nevoie să aflu trebuie să aflu singură, ba chiar să-i informez și pe ceilalți. Si Dumnezeu mi-e martor că dau informațiile necesare cui pot și ori de câte ori pot. Ca atare măcar, dragii mei, nu mă întrebați pe ton de reproș de unde știu anumite lucruri și de ce nu le-am spus, chipurile, și altora. Vă mulțumesc anticipat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu