Jurnalul Cristinei: Te simți singur și ai impresia că nu te înțelege nimeni?

Știi momentul acela în care-i spui cuiva de ce ești amărât și acel cineva dă din cap în semn că nu înțelege?
De câte ori nu ți s-a întâmplat asta?
De multe ori, sunt sigură. Rețelele de socializare sunt pline de astfel de doleanțe.
Există oameni care se plâng din orice motiv și sunt permanent nemulțumiți, bolnavi și cătrăniți. Dacă e soare nu e bine, dacă plouă e și mai rău – dacă-s într-o țară străină vor acasă, dacă-s acasă vor să plece unde văd cu ochii și tot așa. Nici nu-și dau seama că se plâng, deoarece o fac atât de des încât li se pare o simplă conversație. Dar tu stai și asculți la nesfârșit aceleași cuvinte, aceleași probleme, aceleași temeri… Iar dacă îndrăznești să le spui că schimbarea vremii nu stă în puterile oamenilor, dar restul da, se uită la tine ca la nebun. „Cum să râd când afară-i înnourat și plouă, iar eu n-am în casă ouă?!”
Cunosc o mulțime de astfel de oameni. Mult prea mulți. Vampiri energetici, așa sunt numiți acești semeni mereu mâhniți. Și, dacă ești o ființă sensibilă, acești vampiri te trag în jos, te influențează, te afectează și te deprimă – adică-ți consumă toată energia.
Pe de altă parte, există oameni care țin totul în ei și zâmbesc în fiecare moment, deși cară pe umeri greutăți incredibile. Nu se plâng, deși sunt grav bolnavi și fiecare zi este o luptă pe care ar putea să o piardă. Iar dacă o dată îndrăznesc și ei să-și deschidă inima sângerândă și mintea zdruncinată, mai mult ca sigur, unii nu vor înțelege și se vor simți neconfortabil în fața durerii adevărate.
Și când acei oameni, care nu se plâng decât în momentul în care totul se dărâmă în jurul lor ca un castel de nisip, realizează că nimeni nu dă doi bani pe ceea ce simt, se izolează, ridicând un perete între ei și restul lumii. Se închid în ei și-și văd de treaba lor.
Că ești singur, în doi sau în grup, viața merge înainte.
Aș putea să scriu la infinit despre singurătate, despre ziduri și castele de nisip, despre vreme și despre oameni care se plâng la nesfârșit – de parcă ar recita o poezie, despre cei care sunt constrânși să asculte – că, altfel, iese scandal, despre cei care suferă în tăcere și zâmbesc angelic când totul înăuntrul lor urlă de durere, dar nu vreau să te plictisesc. În cartea „Ce ești azi, ai decis ieri” dezvolt pe larg aceste subiecte – dacă ești interesat.
Oamenii se împart în multe categorii și sub categorii. Cei care se plâng permanent, cei care o fac din când în când (cum este normal), cei care țin totul în ei, cei care ascultă, cei care se prefac că ascultă (sau ascultă, dar nu aud), cei care suferă pentru calvarul altora și cei care nu dau o ceapă degerată pe necazurile altcuiva.
Chiar aseară m-am uitat la un film în care am auzit o frază de genul: „Majoritatea suferă pentru cei dragi, dar, în general, oamenii sunt complet insensibili la problemele celor din jur.”
Dar cine admite asta?
Ne supărăm de moarte când vedem că ceilalți nu ne înțeleg, dar permite-mi să întreb:
— Tu îi înțelegi pe ceilalți?
Nu trebuie să răspunzi în fața altora, uită-te în oglindă și fii cinstit cu tine însuți/însăți. Numai oglinda îți va ști secretul. Și oglinzile nu vorbesc.
Dacă ai răspuns că-i înțelegi, permite-mi să-ți pun o altă întrebare:
— De unde știi că ai înțeles exact ceea ce altcineva ți-a destăinuit?
Adevărul adevărat este că oamenii nu ne pot înțelege, pentru că fiecare dintre noi este unic în felul său. Fiecare dintre noi simte, gândește și acționează diferit. Fiecare dintre noi are visuri, planuri, dorințe, idei, credințe, priorități etc. complet diferite de aproapele nostru… .
— Când cineva îți spune că-i crapă inima dacă vede un șoarece, tu, care nu te temi de acești mici patrupezi, ce faci? Ce simți? Nu râzi?
Multe persoane suferă de fobii – frici incontrolabile – cum ar fi frica de spații închise, de injecții, de oameni etc.
Noi râdem de ei și le explicăm că nu au de ce să fie terifiați, că nimeni n-a murit sufocat într-un lift. Dar dacă am avea noi fricile lor, cum ne-am simți când temerile noastre sunt călcate în picioare?
Și asta-i valabil în orice context.
Cum să înțeleagă cineva de ce vreau să fiu scriitoare și ce simt când cititorii îmi lasă recenzii negative?
Nici măcar un scriitor care are exact aceleași experiențe ca mine nu poate înțelege.
Știi de ce. Pentru că nu simțim și nu gândim la fel!
Eu vreau să-mi vând cărțile ca să mă pot îngriji de mama mea și să-mi plătesc facturile. Poate celălalt scriitor vrea să câștige bani ca să meargă în vacanță sau să-și ia o bijuterie din aur. Pentru el nu este chestiune de viață și de moarte, pentru mine este!
Iată de ce este imposibil ca altcineva, în afară de noi, să ne înțeleagă. Numai noi știm de ce facem ceea ce facem. Numai noi știm ce simțim cu adevărat. Și, câteodată – poate de multe ori – nici noi nu avem habar de ce suntem atât de nenorociți când avem un acoperiș deasupra capului, un pat în care să dormim și pâine pe masă… . Dar când necazurile se adună ori nu se mai termină, parcă, niciodată ne împrăștiem pe pământ ca praful în văzduh. Și suntem singuri. Complet singuri.
De aceea nu avem dreptul să judecăm sau să criticăm pe nimeni pentru trăirile, alegerile și acțiunile lor. Nu știm ce-i în inima altora. Nu știm ce bătălii dau în fiecare zi, nu știm pentru cine și ce muncesc. Când judecăm, o facem din prisma noastră, pe baza sentimentelor, a priorităților noastre și a lucrurilor în care credem noi. Și asta nu-i corect. Fiecare dintre noi cară în cârcă griji și nevoi individuale. Ce-i greu pentru noi e ușor pentru alții și invers.
Dar mai ales, nu ar trebui să ne simțim deprimați sau poate ofensați de moarte că alții nu ne înțeleg. Nu au cum să ne înțeleagă, chiar dacă (unii) fac eforturi uriașe.
Putem să plângem cu cei care suferă, puteam să-i ajutăm, să-i încurajăm, dar n-avem cum să-i înțelegem cu adevărat. Important este să nu luăm în derâdere temerile și nevoile lor.
Și la fel de important este să ne ferim de vampirii energetici, adică de cei care-n loc să caute soluții la probleme, să accepte vremea și să-și asume responsabilitatea acțiunilor, se plâng de câte-n lună și-n stele și-și varsă năduful pe noi. De parcă viața noastră ar fi lipsită de nevoi sau nu am avea destule lucruri și persoane de care trebuie să ne îngrijim. Căci vampirii energetici se dezvoltă când sunt ascultați. Iar alții (sensibili și empatetici) se sufocă, striviți de necazurile lor (despre care nu știe nimeni, poate) și de multe altele care nu le aparțin.
Fii om cu oamenii.
Dacă ai apreciat, te aștept pe rețelele de socializare, YouTube și pe bloguri:

CRISTINA GHERGHEL