sâmbătă, 25 aprilie 2026

&&&

 S-a întâmplat în 23 aprilie 1921: În această zi, a fost semnată, la Bucureşti, Convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), formează baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma primului război mondial. Cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, aceasta şi-a încetat activitatea în 1938.

Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după primul război mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici. Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare întreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi, în final, au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale. Primul pas a fost semnarea la 14 august 1920 a Convenţiei de alianţă cehoslovaco-iugoslavă. În aceeaşi lună, ministrul de externe cehoslovac, Edvard Beneš, s-a deplasat la Bucureşti, moment în care România şi-a dat pentru prima oară acordul de principiu faţă de o posibilă alianţă cu Cehoslovacia şi Iugoslavia. 

Take Ionescu, ministrul de externe de atunci, plănuia o alianţă mai mare care să includă şi Polonia şi Grecia. Iugoslavia şi Cehoslovacia erau şi ele foarte favorabile alierii cu Polonia. Proiectul de alianţă care se înfiripa, avea susţinerea Franţei, Marii Britanii şi, la început, a Italiei. Proiectul alianţei celor cinci s-a lovit de neînţelegerile cehoslovaco-poloneze, între care exista o dispută teritorială. Cu toate acestea, Polonia s-a arătat foarte dispusă să se alieze cu România, astfel că, la 3 martie 1921, la Bucureşti, cele două ţări au semnat o Convenţie de alianţă defensivă româno-polonă şi o Convenţie militară. Era un pas prin care România a încercat şi ea să medieze disputa dintre Cehoslovacia şi Polonia, în scopul final de atragere a polonezilor în alianţă, însă fără un succes direct.

În fine, pe 23 aprilie, se semnează la Bucureşti Convenţia de alianţă defensivă româno-slovacă (intră în vigoare la 27 mai 1921), iar pe 7 iunie 1921 se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică. Încă de la începutul activităţii, organizaţia a încercat să atragă în interiorul său Polonia şi Grecia. Mica Înţelegere devenise un punct de atracţie pentru statele mici. Cele trei state au luat de la bun început măsuri rapide şi concrete pentru a crea o zonă central europeană, aşa cum şi-au propus încă din 1918, dar pentru atingerea acestui scop era esenţial ca cele trei state să acţioneze în mod unitar. Principalul obstacol îl reprezentau cercurile revanşarde din Ungaria, Germania şi Italia, care doreau desfiinţarea Micii Înţelegeri.

Pentru a apăra pacea şi stabilitatea în zonă şi pentru a crea un spaţiu central european viabil, era imperativ ca cele două state învinse, Austria şi Ungaria, să se redreseze economic, deoarece economiile României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei continuau să fie interdependente cu cea austriacă şi cea ungară. Încă de la constituire, Mica Înţelegere a făcut demersurile necesare pe lângă Budapesta şi Viena pentru a relansa cooperarea, în special pe plan economic. În acest sens, România a renunţat la ipoteca datorată de Ungaria, cu condiţia ca banii să nu fie folosiţi împotriva alianţei, iar la 14 martie 1924, Franţa, Marea Britanie, Italia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au semnat două protocoale destinate reconstrucţiei financiare a Ungariei. În ce priveşte Austria, protocoalele pentru reconstrucţia economică a acesteia s-au semnat la Geneva, la 4 octombrie 1922, iar în următorii ani au fost semnate numeroase acorduri de colaborare bilaterale între state.

Pe plan internaţional, Mica Înţelegere s-a prezentat de la început ca un grup unitar şi solidar. Problema majoră cu care se confrunta era că tratatele semnate de marile puteri după încheierea războiului, lăsau cale largă revizionismului şi revanşismului. De aceea Mica Înţelegere era decisă să acţioneze ferm pentru a păstra ordinea politică, juridică şi teritorială instituită după război. Pentru prima dată se impune la conferinţa de pace de la Lausanne, unde reuşeşte să se afirme, susţinută fiind şi de statele mici şi mijlocii. Se poate spune că Mica Înţelegere a fost efectiv a cincea mare putere europeană.Un capitol important din istoria Micii Înţelegeri l-a constituit combaterea agresivităţii crescânde a nazismului şi fascismului, care începe odată cu semnarea acordurilor de la Locarno dintre Marea Britanie şi Franţa pe deoparte şi Germania pe de altă parte. Ca răspuns, Mica Înţelegere creează un Locarno central european şi încearcă crearea unui Locarno balcanic, care să marginalizeze influenţa marilor puteri şi să afirme principiile Societăţii Naţiunilor: egalitatea în drepturi a statelor participante, garantarea integrităţii teritoriale, rezolvarea litigiilor prin arbitraj.

Atitudinea concesivă faţă de Germania a dus inevitabil la manifestarea veleităţilor acesteia faţă de Austria şi apoi a ofensivei către Europa centrală. Pe de altă parte, Italia era deosebit de iritată de iniţiativele Micii Înţelegeri. Mussolini rupe tratatul de pace cu Iugoslavia şi anexează Fiume, căruia tratatul de pace îi asigura statutul de oraş liber. În aceste condiţii, Mica Înţelegere este nevoită să treacă la măsuri serioase de autoapărare. La conferinţa de la Ioachymow din 1927, cele trei state decid elaborarea unui plan economic comun. Fiecare stat îşi păstra suveranitatea, dar urmau să fie înlăturate slăbiciunile economice din interiorul alianţei, până atunci axată mai mult pe latura politică şi diplomatică. Sunt semnate numeroase tratate economice bilaterale. Cooperarea economică s-a adâncit odată cu înfiinţarea în 1933 a Consiliului Economic al alianţei. Erau vizate aplicarea de tarife preferenţiale între cele trei state, un sistem de contingentare, colaborarea în industrie şi agricultură, camere de comerţ mixte, unificarea tarifelor pe căile ferate, colaborarea în navigaţia aeriană şi maritimă. Era urmărită circulaţia rapidă a obiectelor de aprovizionare şi a armamentului. 

Cehoslovacia a propus formarea unui cartel industrial care să facă faţă marilor carteluri internaţionale. România acorda Cehoslovaciei o zonă franco-porto la Galaţi. S-au mai luat măsuri de îmbunătăţire a navigaţiei pe Dunăre, a comunicaţiilor feroviare, aeriene, poştale, telefonice, telegrafice şi radiofonice. În ce priveşte colaborarea pe latura militară, fiecare stat a pus la punct un plan amănunţit de mobilizare economică şi industrială în caz de război. Toate aceste măsuri au iritat Germania şi Italia, care considerau că astfel statele alianţei duceau o politică agresivă.

Cu toate eforturile depuse pentru menţinerea păcii, după 1936 principiul forţei se impune definitiv în relaţiile internaţionale. Planul Hodza de reconciliere a Europei centrale este subminat de marile puteri fasciste şi revizioniste. Germania şi Italia reuşesc să spargă solidaritatea alianţei şi conving Iugoslavia să semneze pacte separate cu Bulgaria şi Italia. În acest climat tensionat se constituie un nou Directorat în patru. Sub presiunea Marii Britanii şi a Franţei, România şi Cehoslovacia se văd nevoite să adopte o atitudine concesivă faţă de Ungaria horthystă, sperând astfel să îşi salveze integritatea teritorială. În 1938 Germania anexează Austria, bizuindu-se pe aceeaşi politică concesivă a Marii Britaniei şi a Franţei. În fine, după mai multe eforturi disperate de a-şi păstra integritatea şi de a menţine principiul dreptului în relaţiile internaţionale, prin Acordurile de la München din 29 septembrie 1938, Directoratul european în patru distruge Mica Înţelegere. În acest fel se deschide drumul larg pentru planurile expansioniste ale Germaniei, care va dezmembra Cehoslovacia şi va atrage mai târziu România în rândurile Axei.

Surse:

Campus, Eliza, Mica Înţelegere (ediţia a II-a), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997 

Vanku, Milan, Mica Înţelegere şi politica externă a Iugoslaviei, Editura Politică, Bucureşti, 1979

Georgiana-Margareta Scurtu, Tratative între Franța și Mica Înțelegere pentru încheierea unui pact de asistență mutuală (1936-1937), SMIC, 2003

https://istoriecontemporana.wordpress.com/2011/05/07/cum-s-a-format-mica-intelegere/

https://www.scribd.com/doc/75387160/Mica-Intelegere-Si-Inteleg erea-Balcanica

&&&

 23 aprilie – Ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. La mulți ani tuturor celor care-i poartă numele!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, supranumit „purtătorul de biruinţă" (gr. tropeophoros), prăznuit în fiecare an pe 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi veneraţi apărători ai creştinismului. Acesta a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (sec. IV). Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia (Turcia de astăzi), în jurul anului 270, din părinţi creştini – tatăl său fiind general roman iar mama palestiniană. A avut parte de o educaţie aleasă, fiind o fire bună, cinstită şi credincioasă, apoi, pe vremea împăratului Diocleţian (284 – 305) şi-a dovedit vitejia în războaie. Ca urmare, primeşte mai întâi rangul de numerie, încă pe când era tânăr, iar apoi este înaintat la gradul de comit, în condiţiile în care nu şi-a făcut cunoscută credinţa creştină. 

La vârsta de 20 de ani, el rămâne orfan de tată, care este ucis în lupte, moment în care pleacă, alături de mama sa, din Capadocia, stabilindu-se în Palestina. Curând şi mama sa avea să moară, iar Gheorghe a moştenit o avere uriaşă. În jurul anului 303, împăratul Diocleţian începe o prigoană asupra creştinilor, după hotărârile împotriva acestora luate la Consiliul de la Nicomedia din acel an, manifestată prin dărâmarea lăcaşurilor de cult, interzicerea reuniunilor creştinilor, arderea cărţilor de rugăciune şi uciderea celor care refuzau să aducă jertfă zeităţilor. Sfântul Gheorghe decide să îşi împartă toată averea săracilor, apoi îşi declară public credinţa creştină, chiar în cadrul sfatului stăpânitorilor romani, în faţa împăratului Diocleţian. Drept consecinţă, el a fost închis şi torturat în cele mai cumplite moduri: a fost împuns cu suliţa, a fost pus pe roată, a fost aruncat într-o groapă plină cu var sau bătut cu vine de bou, i s-au pus lespezi de piatră pe piept dar, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat nevătămat din toate aceste încercări, refuzând să-şi schimbe credinţa.

A atras către credinţa creştină pe însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, a creştinat nenumăraţi alţi păgâni, însă a stârnit mânia lui Diocleţian care l-a introdus în temniţă grea, fiind legat cu lanţuri. Însă, într-o noapte, Sfântului Gheorghe i se arată Hristos care i-a vestit că îl aşteaptă întâmplări bune în viaţa sa. A doua zi, la 23 aprilie anul 304, Sfântul Gheorghe este ispitit din nou cu onoruri pentru a aduce jerfă zeilor, însă el îşi mărturiseşte şi mai aprig credinţa, este condamnat la moarte şi decapitat, în cetatea Diospolis, lângă Lidda. De atunci, ziua de 23 aprilie a rămas zi de prăznuire a Sfântului Gheorghe. Un an mai târziu, Constantin devine împărat, iar drept-credincioşii primesc libertatea de a se manifesta. Sfântului Gheorghe i se ridică o biserică mare şi frumoasă în Lidda, iar trupul său este luat din locul neînsemnat în care zăcea şi adus în acea cetate, moaştele sale devenind izvoare aducătoare de minuni. Ulterior moaştele sale au fost duse şi împrăştiate în întreaga Europă, la biserici şi mănăstiri.

În anul 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, îl alege pe Sfântul Gheorghe ca patron spiritual al Casei Regale şi al întregii ţări, apoi Edward al III-lea a înfiinţat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, ulterior, simbolul steagului Angliei. În timp, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a devenit ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei şi Serbiei. La biserica din Lidda (actualmente Lodd, în sudul oraşului Tel Aviv) se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță. În România, Sfântul Gheorghe a devenit, încă din vremea lui Ştefan cel Mare, patron şi ocrotitor al armatei şi al Moldovei, iar venerarea sa a devenit un cult naţional. Tot Ştefan cel Mare a zidit Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos, aceasta fiind închinată Sfântului Gheorghe şi fiind înzestrată cu steagul de luptă al Moldovei cu imaginea Sfântului ucigând balaurul şi cu o preţioasă icoană de lemn a Sfântului.

În timp, nenumărate mănăstiri şi biserici au fost ridicate în întreaga ţară, purtând Hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mai mult, în aprilie 2014, o raclă cu moaștele Sfântului Gheorghe a fost adusă la Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța, cu ocazia praznicului, acestea fiind dăruite definitiv spre închinare de cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano. Sărbătoarea Marelui Mucenic Gheorghe, este bogat reprezentată şi în tradiţiile şi obiceiurile populare din ţara noastră. Se spune că Sfântul Gheorghe este ocrotitorul măcelarilor, agricultorilor, călăreților, fermierilor și al bolnavilor de lepră dar este şi patronul spiritual al Forţelor Terestre ale Armatei României. Denumirea populară a sărbătorii, Sân-George, provine de la zeul vegetaţiei, protectorul naturii, al vitelor şi oilor. Sân-George alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru, sunt cei doi stâlpi ai tradiţiilor noastre, între care există o legătură cosmică. Astfel se spune că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă – fiind numit şi Cap mare de primăvară, iar toamna, Sâmedru, primeşte înapoi cheia de la Sân-George pentru a aduce anotimpul rece.

În ziua dinaintea lui Sân-George, oamenii obişnuiau să pregătescă brazde verzi, pătrate, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară. A doua zi dimineaţa, capul familiei aşeza brazdele „de strajă” la stâlpii porţilor şi caselor, la ferestre şi la uşile grajdurilor, crezându-se că astfel oamenii, animalele şi culturile agricole erau protejate de forţele malefice.În unele zone, precum Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau erau amestecate în hrana animalelor. Ajunul sărbătorii de Sân-George este cunoscut sub numele de Sângiorzul vacilor sau Alesul și este sărbătoarea ciobanilor, un obicei care marchează începutul anului pastoral când, conform tradiției, se aleg ciobanii, mieii și locul stânei, se pregătesc oile pentru muls și se prepară primul caș.

Un alt obicei îl reprezenta împodobirea doniţelor de muls vacile cu verdeaţă şi flori de primăvară, existând credinţa că astfel va spori laptele vitelor şi că acestea vor fi protejate de toate relele. În seara din ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat priveau într-o cofă plină cu apă, fiindcă se spunea că astfel îşi vor vedea ursitul. De asemenea, în dimineaţa de Sân-George, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, iar dacă feciorii dragi lor nu călcau pe coroniţe, credeau că în acel an se vor căsători. Feciorii, la rândul lor, mergeau în ajun în pădure unde ascundeau o cofă cu apă neîncepută rostind în gând numele fetei iubite, până la ivirea zorilor se prindeau în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere, iar la răsăritul soarelui fiecare privea în cofă: dacă în vas se afla un fir de iarba, însemna că se vor căsători cu fata iubită, iar dacă în apă se afla o floare uscată însemna că tânărul va trebui să mai aştepte pentru însurătoare.Se spune că cine dormea în ziua de Sân-George avea să fie somnoros întregul an.

În Bucovina se întâlnea obiceiul urzicatului, prin care tinerii se atingeau pe piele, pe furiş, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai harnici şi mai sănătoşi în perioada următoare. Un alt obicei întâlnit la noi era aprinderea de focuri vii, peste care tinerii obişnuiau să sară, crezând că astfel se purifică şi sunt apăraţi de rele. Conform unor date statistice, circa 880.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe, dintre care aproximativ 180.000 sunt femei şi 700.000 sunt bărbaţi. Dintre femei, circa 132.000 poartă numele de Georgeta, 33.000 se numesc Gheorghiţa, iar aproape 15.000 poartă numele de Geta. Dintre bărbaţi, 540.000 se numesc Gheorghe, aproape 150.000 poartă numele George, 24.000 au numele Gheorghiţă şi 5.000 se numesc Ghiţă...

Surse:

https://doxologia.ro/imagine/sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta-6

http://www.fundatiasfantulgheorghe2008.ro/content/despre-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://basilica.ro/sfantul-mare-mucenic-gheorghe/

https://ortodoxinfo.ro/2017/04/22/documentar-despre-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta/

http://www.rador.ro/2017/04/23/documentar-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul- de-biruinta-2/

&&&

 23 aprilie - Ziua Forţelor Terestre din Armata României, marcată în ziua patronului spiritual - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La mulți ani tuturor foștilor mei camarazi din Forțele Terestre ale oștirii române! 

Sfântul Gheorghe a fost ocrotitorul oștirii lui Ştefan cel Mare. Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă care se lupta cu balaurii, era pictată sau cusută pe steagurile de luptă ale domnului moldovean. Un astfel de exemplu este Steagul Sfântului Ştefan cel Mare, unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice şi liturgice păstrate până în zilele noastre. Acesta îl înfăţişează, pe o parte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldaţilor şi al armatei, şezând pe un tron domnesc şi având la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra, se află doi îngeri ai Domnului, care ţin în mâini o sabie şi o coroană, încununându-l, astfel, pe sfânt cu o cunună mucenicească veşnică.

Istoria Forţelor Terestre însumează, în paginile sale, faptele de arme ale luptătorilor infanterişti, artilerişti, vânători de munte, tanchişti, rachetişti şi artilerişti antiaerieni, transmisionişti, cercetaşi, genişti, apărători CBRN şi paraşutişti etc. Bazele constituirii şi consacrării Forţelor Terestre Române moderne pot fi fixate, în timp, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluţionar paşoptist, a Unirii de la 1859 şi a înfăptuirii reformelor în domeniul militar sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Proclamată de Parlamentul de la Bucureşti la 9 mai 1877, independenţa de stat a României a fost consolidată prin efortul oştirii române, implicit al Forţelor Terestre. România dispunea, la acea vreme, de patru divizii de infanterie, grupate în două corpuri de armată. 

La începutul primului război mondial, armata de uscat avea în componenţă cinci corpuri de armată, 15 divizii de infanterie, două brigăzi de roşiori şi cinci de călăraşi, 25 regimente de artilerie şi două de geniu (cu batalioane de pionieri şi pontonieri), semibatalioane de căi ferate, companii de telegrafie, secţii de aerostaţie, de automobile şi de porumbei. Aceeaşi perioadă a marcat şi apariţia distinctă a unităţilor de armă - artilerie, cavalerie, geniu. În anul 1940 a apărut Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, ale cărui atribuţii vizau instrucţia cadrelor şi a trupei, asigurarea materială, disciplina şi controlul comandamentelor, unităţilor şi formaţiunilor de uscat ale armatei. În luptele purtate în ultima parte a anului 1944 în nord-vestul ţării, în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, România a mai folosit, pe lângă cele două comandamente de armată, patru corpuri de armată, corpurile de munte, cavalerie şi motomecanizat şi alte structuri luptătoare aparţinând celorlalte arme, inclusiv instituţii de învăţământ. În Cehoslovacia au luptat un corp de armată, o divizie de infanterie şi două de cavalerie, iar în Austria un regiment de care de luptă.

Reorganizarea armatei române din anul 1947 a vizat şi Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat, atribuţiile acestuia fiind preluate de cele patru regiuni militare înfiinţate cu acest prilej de comandamentele de armată şi de direcţiile subordonate nemijlocit Marelui Stat Major: Comandamentul Infanteriei, Comandamentul Cavaleriei, Comandamentul Geniului, Direcţia Înzestrării Auto şi Blindate. În septembrie 1956 a luat fiinţă Direcţia Tancuri şi Auto, care din 1960 se va numi Comandamentul Trupelor de Tancuri şi Auto. În anul 1969 se constituie Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor. În contextul schimbărilor survenite în România după decembrie 1989, la 1 august 1990 Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor se reorganizează în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea acestuia intrând Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto, Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte, Inspectoratul General al Blindatelor, Inspectoratul General al Artileriei, Inspectoratul General al Geniului, Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice, Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat.

Necesităţile operaţionale au determinat, în 1993, transformarea Comandamentului Trupelor de Uscat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în compunere armate de arme întrunite, instituţii de învăţământ şi formaţiuni de diferite arme subordonate direct. Un deceniu mai târziu, Statul Major al Trupelor de Uscat îşi modifică denumirea în Statul Major al Forţelor Terestre. După ce România a devenit stat membru „de facto” al Alianţei Nord-Atlantice, Forţele Terestre au continuat să se constituie într-o componentă importantă a securităţii ţării noastre. În prezent, Forţele Terestre reprezintă o componentă importantă a securităţii României, având capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiilor militare. În garnizoanele din ţară unde există garnizoane care au în componenţă unităţi militare din Forţele Terestre se desfăşoară la această dată ceremonii militare de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor, precum şi adunări festive, simpozioane, evocări, expoziţii de carte şi foto, ziua porţilor deschise, competiţii sportive şi aplicativ militare.

La mulţi ani, multă sănătate şi împliniri tuturor camarazilor din Forţele Terestre din Armata României!

Surse:

https://www.forter.ro/ministerul-apararii-nationale/ziua-forţelor-terestre/18730

https://www.mapn.ro/cpresa/2040_De-Sfantul-Gheorghe-T-Ziua-Fortelor-Terestre-Romane

http://www.fundatiasfantulgheorghe2008.ro/content/ziua-forţelor-ter estre-2018

&&&

 S-a întâmplat în 23 aprilie…

– Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (Calendarul Creştin-Ortodox); Sf. Mare Mucenic Gheorghe (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică); Sf. Gheorghe, martir (Calendarul Romano-Catolic)

- „Ziua Forţelor Terestre ale Armatei României”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora - Sf. Mare Mucenic Gheorghe

-  „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor"; instituită de UNESCO pe baza unei Rezoluţii din 1995. Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor comemorează moartea, în aceeaşi zi, a aceluiaşi an (23 aprilie 1616), a trei mari scriitori ai lumii: unul britanic, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, şi Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă, precum şi a altor scriitori: poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) si poetul englez Rupert Brooke (1915). De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a multor oameni care au slujit peniţa, cum ar fi Maurice Druon, K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.

-„Ziua Bibliotecarului din România", marcată pe baza Hotărârii de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005; coincide cu „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor" instituită de UNESCO în anul 1995

- „Ziua feroviarilor" (instituită prin H.G. 815/1994 şi modificată printr-o hotărâre a Guvernului din 15.IV.1999), sărbătorită de Sf. Mare Mucenic Gheorghe (Monitorul Oficial 13/19.IV.1999). Este noua denumire, începând din anul 1999, a fostei „Zile a ceferiştilor", care era marcată la 16 februarie

- 1400: Alexandru cel Bun urcă, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti), pe tronul Moldovei; domnia acestuia este una dintre cele mai lungi din istoria ţării (până în ianuarie 1432); pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea Moldovei (organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea Mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol); pe plan extern a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei (1420) 

- 1563: Începerea construcţiei Palatului Escurial (El Escorial – în spaniolă) - palatul-simbol al monarhiei spaniole.

-1564:La această dată este celebrată în mod tradiţional ziua de naştere a dramaturgului şi poetului englez William Shakespeare (m. 23.04.1616).

- 1597: „Văduvele vesele din Windsor", piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezenţa reginei Elizabeth I a Angliei 

- 1616: A murit dramaturgul şi poetul englez William Shakespeare

- 1616: A murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra. Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares - d. Madrid) a fost un romancier, poet şi dramaturg spaniol. E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozităţii”.Don Quijote de la Mancha este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 şi s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. 

– 1616: A murit Garcilaso de la Vega (născut Gómez Suárez de Figueroa), cronicar şi scriitor un scriitor peruan de origine spaniolă, recunoscut ca fiind primul autor născut în „Americi” a cărui operă a pătruns în partea de vest (n. 1539). 

– 1748: S-a născut Félix Vicq-d’Azyr, medic şi anatomist francez, considerat fondatorul anatomiei comparate; a descoperit teoria omologiei în biologie; a făcut, de asemenea descoperiri importante în neuroanatomie (m. 1794) 

- 1775: S-a născut pictorul englez Joseph William Turner, precursor al impresionismului.Joseph Mallord William Turner (n. Londra - d. 19 decembrie 1851, Chelsea, Londra) a fost pictor şi gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului.Specializat în peisaje şi scene marine, era considerat de impresioniştii francezi ca unul dintre principalele modele artistice.

- 1850: A murit poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor". William Wordsworth (n. 7 aprilie 1770, Cockermouth, Cumberland, Lake District - d. Rydal Mount) a fost un poet englez din prima perioadă a romantismului. Împreună cu Coleridge şi Southey aparţine de aşa zisă Școală a lacurilor, Wordsworth fiind cel mai vârstnic dintre poeţii acestui grup.Wordsworth şi-a compus primele lucrări, „An Evening Walk" („Plimbare de seară", 1793) şi „Descriptive Sketches" („Schiţe descriptive", 1793), în spiritul poeziei didactice descriptive ale sentimentaliştilor.

- 1851: A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar român. Constantin Daniel Rosenthal, (n. 1820) pictor şi revoluţionar român de etnie evreiască, s-a născut la Budapesta într-o familie de negustori. A absolvit Academia de belle-arte din Viena. Se împrieteneşte cu Ion Negulici, cu Constantin A. Rosetti şi cu alţi tineri din generaţia paşoptistă. În 1842 se stabileşte la Bucureşti, graţie pictorului Ioan D. Negulici ca trimis al masoneriei, pentru a sprijini mişcarea de trezire naţională care a generat revoluţiile de la 1848. A fost membru al societăţii secrete Frăţia, din cercul lui C. A. Rosetti, împreună cu care a plecat în emigraţie după înfrângerea revoluţiei de la 1848, spre a reveni mai apoi la Pesta. În anul 1845, este iniţiat, în Franţa, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, apoi în 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeaşi lojă din capitala Franţei. Studiază şi pictează la Paris şi Londra în anii 1845-48, în condiţii materiale dificile. Aici, devine membru al Societăţii studenţilor români din Paris. A trecut la creştinism în 1847 şi şi-a luat prenumele Constantin. În 1848, revine la Bucureşti şi participă activ la revoluţia română din 1848, pentru care guvernul revoluţionar îi acordă naturalizarea. Merge şi el un timp la Paris, dar trăieşte în exil în Elveţia şi la Graz. Apoi, pleacă spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revoluţionar român de la Paris. Este arestat la Budapesta, având asupra lui materiale revoluţionare. Moare în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, în urma torturilor suferite în închisoare, fără să-şi fi trădat prietenii şi tovarăşii de luptă

- 1858: S-a născut Max Planck, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen) a fost un fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.

- 1859: S-a născut, la Ploieşti, Lazăr Şăineanu (m.1934), lingvist şi folclorist român, slabilit în Franţa (1900).A publicat lucrări despre limba şi folclorul român (Încercare asupra semasilogiei limbii române, 1887; Istoria filologiei române, 1892; Dicţionarul universal al limbii române, 1896; Basmele românilor, 1895). A elaborat studii referitoare la limba franceză (Limba lui Rabelais, 2 vol., 1922-1923 ş.a.).

- 1872: S-a născut, la Bucureşti, Alexandru Tzigara-Samurcaş (m.1952), istoric român al artei vechi româneşti şi al artei populare.Membru corespondent al Academiei Române (1938).A fost director al Muzeului de Artă Naţională (din 1906). Specialist în istoria artei culte şi populare din România. A publicat: Muzeul nostru naţional (1906), Arta în România (1909), Arcul de Triumf (1929), Trofeul de la Adam Klissi (1945), Vechimea portului ţărănesc (1945) etc. 

– 1872: S-a născut (la Abdela, Grecia) Nuşi Tulliu, poet şi prozator aromân; director al ziarului „Ecoul Macedoniei” din Bucureşti (m. 1941)

- 1874: S-a născut, la Maddalone, Italia, Alfonso Castaldi (m.1942), compozitor şi pedagog român de origine italiană.A luat parte la fondarea Societăţii Compozitorilor Români (1920). A lucrat ca profesor la Conservatorul din Bucureşti.A compus muzică de teatru, piese vocal-simfonice, muzică de cameră, piese corale şi vocale. A impus poemul simfonic în muzica românească. 

- 1875: S-a născut, la Roşia, jud. Bihor, Gheorghe Ciuhandru (m.1947), preot publicist român. Membru de onoare al Academiei Române.A militat pentru apărarea şcolilor confesionale româneşti din eparhia Aradului împotriva tendinţelor de maghiarizare. A lăsat numeroase lucrări de teologie şi istorie.

- 1880: A fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Primul conducător al Direcţiei Princiare CFR, înfiinţată prin Decretul 1248/1880 a fost colonelul Ştefan Fălcoianu. Principele României Carol I şi I. C. Brătianu, ca ministru secretar de stat la lucrări publice, au semnat decretul nr. 1848 publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880, prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România

- 1880, 23.IV / 5.V: A murit (la Foeni,Timiş) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic; a militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator (1866) şi apoi membru de onoare (1870) al Societăţii Academice Române (n.27.VI.1812, la Budapesta)

- 1887: Sfinţirea Catredalei mitropolitane de la Iaşi.

– 1891: S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus (m. 1953)

- 1894: S-a născut, la Drăgăşani, jud. Olt, Gib .I. Mihăescu (m.1935), prozator român.

- 1899: S-a născut Vladimir Nabokov, scriitor american de origine rusă (d. 1977).

 - 1902: S-a născut Halldór Laxness, scriitor islandez, laureat al Premiului Nobel.

- 1904, 23.IV / 6.V: S-a născut chimistul Giorgio Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române (m. 1984)

- 1910, 23.IV / 6.V - 24.IV / 7.V: A avut loc, la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga şi A. C. Cuza; a fost adoptat un program de esenţă conservator-junimistă, care se adresa mai ales tineretului intelectual provenit din mediul rural şi unei părţi a populaţiei cu venituri mici şi mijlocii de la oraşe (Istoria României în date, 2003)

- 1918: S-a născut scriitorul şi academicianul francez de origine rusă, Maurice Druon, autorul cărţii „Regii blestemaţi". Maurice Druon (n.Paris - d. 14 aprilie 2009) a fost un scriitor francez, membru al Academiei Franceze şi membru de onoare al Academiei Române din 1996.

- 1920: S-a născut Edmond Deda, compozitor, pianist, dirijor şi profesor (m. 2006).A absolvit Conservatorul „Alberto della Pergola” si “The Billy Mayerl School of Modern Orchestration” din Londra. Edmond Deda a fost profesor la Scoala Populara de Arta din Bucuresti, director muzical al Teatrului „ Ion Vasilescu” din Capitala, profesor si director al Departamentului Canto Pian al Scolii de Arta Populara din Brasov. 

- 1920: A luat fiinţă Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană, unind pe calea aerului Parisul cu Constantinopolul. Era prima companie aeriană de zboruri regulate transcontinentală internaţională din lume pentru pasageri, mărfuri şi poştă. 

-1921:A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), formează baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma primului război mondial. Cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, aceasta şi-a încetat activitatea în 1938

- 1922: S-a născut Pavel Chihaia, prozator, dramaturg, istoric de artă; stabilit, din 1978, în Germania, la München.

- 1928: S-a născut Shirley Temple (Black), actriţă de film (copilul-vedetă al anilor '30) şi diplomat american.Shirley Temple (n. 23 aprilie 1928 in Santa Monica, California, USA) a fost o actriţă americană, considerat în acel timp un copil minune, care a avut un succes deosebit în filmele jucate de ea în perioada copilăriei. Ea este considerată actriţa din istoria cinematografiei care a jucat cel mai bine rolurile de copil.

- 1935: S-a născut chimistul Zeno Simon; cercetări în domeniul chimiei cuantice; a aplicat metoda orbitalelor moleculare la probleme chimice; membru corespondent al Academiei Române 

- 1936: S-a născut solistul american Roy Orbison (m. 1988). Supranumit şi „The Big O", Roy Kelton Orbison s-a născut pe 23 aprilie 1936 şi a avut o carieră de peste patru decade, fiind considerat un pionier al rock and roll-ului.Este cunoscut pentru piesele sale „Ooby Dooby", „In Dreams", „Oh, Pretty Woman", „Crying", „You Got It" sau „California Blue".În 1987, Roy a fost introdus în „Rock and Roll Hall Of Fame", pentru ca în 1989 să fie inclus postum (a decedat în 1988) în „Songwriters Hall of Fame".Ca un fapt divers, cântecul „Please Please Me" al celor de la The Beatles a inspirat melodia „Only The Lonley" a lui Roy Orbison.

– 1941: S-a născut Raymond S. Tomlinson, programator american care a inventat sistemul e-mailului şi unul dintre primii pioneri ai reţelei ARPANET; cunoscut pentru desemnarea simbolului „@” pentru a indica faptul că un mesaj trebuie trimis către un computer diferit al unei reţele (m. 2016)

- 1944: S-a născut, La Şomcuta Mare, jud. Maramureş, Gheorghe Petrescu (m.1978), folclorist român. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A înregistrat peste 2000 de melodii din circa 100 de localităţi din zonele Bihor, Huedin, Valea Gurghiului, Sălaj etc. A elaborat studii şi monografii folclorice.

- 1950: S-a născut Geo Costiniu, actor şi scenarist 

- 1954: S-a născut Michael Moore, regizor de film american, scenarist şi producător

- 1958: S-a născut Radu Mihăileanu, regizor de film şi scenarist francez de origine română

- 1960: A murit Toyhiko Kagawa, scriitor şi om politic japonez (n. 1888) 

- 1962, 23-25: Printr-o plenară specială a Partidului Muncitoresc Român şi o sesiune specială a Marii Adunări Naţionale (27-30 aprilie) se marca încheierea cooperativizării agriculturii în România, proces început în martie 1949 şi care trebuia, teoretic, să se realizeze prin asocierea pe baza liberului consimţământ al ţăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri şi violenţe; zeci de mii de ţărani au fost supuşi unor presiuni, dar şi represiuni judiciare, fiind judecaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă pentru a se fi opus colectivizării forţate

- 1965: A murit ufologul american de origine poloneză George Adamski, un autodidact bizar, care a declanşat, de fapt, fenomenul „contacţilor"; el afirma că a văzut încă din 9.X.1946, prin telescopul său personal, un OZN în formă de trabuc; în anii următori a făcut mai multe fotografii spectaculoase, în care se poate urmări modul în care „nave de cercetare" discoidale, luminoase, părăsesc pe rând o „navă mamă" lunguiaţă, mult mai mare; deşi fotografiile au fost ridiculizate, specialiştii, înarmaţi cu aparatura cea mai sofisticată, nu au putut dovedi că au fost trucate; Adamski a scris ulterior o serie de cărţi de succes în care vorbea despre întâlnirile sale cu extratereştrii (n. 1891) 

- 1975: A murit medicul Iuliu Niţulescu; cercetări originale asupra glicemiei, vitaminei C, a rolului sistemului nervos în metabolismul glucidic; membru de onoare al Academiei Române (n. 1895) 

- 1979: A murit Maurice Clavel, eseist, scenarist, filosof şi jurnalist francez (n. 1920). 

--1990: A murit actriţa de film americană Paulette Goddard, parteneră de film şi de viaţă a actorului şi regizorului Charlie Chaplin (n. 1910) 

- 1996: A murit poetul şi prozatorul Mircea Ciobanu (Mircea Sandu) (n. 1940)

- 1999: A murit Melba Liston, cântăreaţă şi compozitoare americană de jazz (n. 1926)

- 2005: A murit Sir John Mills, actor de film britanic (n. 1908) 

- 2007: A murit Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei ales liber (1991) (n. 1931)

-2008, 23/24: A murit Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani. Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Buşteni, judeţul Prahova) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultăţii de matematică şi fizică din Bucureşti, 1952, urmând simultan şi studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1953.Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi şi sculpturi, fiind în acelaşi timp şi autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri Apocalipsa.

– 2011: A murit omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condu s echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (n. 1930)

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie 1574: La această dată, a avut loc bătălia de la Jilişte, o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan Vodă „cel Cumplit” (1572 – 1574) şi Petru Şchiopul1574 – 1579, 1582 – 1591), susţinut de fratele său, domnul Valahiei, Alexandru II Mircea (1568 – 1577).

Mazilirea lui Ioan vodă – cauzată de ura marelui vizir Mehmed Sokollü şi de uneltirile domnului muntean, aflat în sprijinul fratelui său – a fost anunţată încă de la 21 februarie 1574, de un ceauş, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul primeşte învestitura din partea sultanului. Ioan Vodă, văzând primejdia, „strângându ţara”, cere tuturor să-l ajute în greaua încercare. Toţi cei prezenţi „cu glas mare strigară că lângă dânsul vor pieri” (Grigore Ureche). Astfel, Ioan vodă a reuşit să strângă o „armată mare de băştinaşi şi locuitori ai graniţelor care vin din toate părţile” (raportul trimisului austriac la Poartă): 20.000 de pedestraşi (formaţi din răzeşi, stăpâni de ocini), 10.000 de călăreţi (steagurile de curteni şi boiereşti), la care se adaugă cei 1.200 de cazaci, conduşi de hatmanul Swierczowski.

În acest timp, trupele lui Petru Şchiopul fac joncţiunea cu cele ale domnului muntean, la Săpăţeni (50 km de Hârşova) şi se îndreaptă spre Milcov. La Jilişte (la sud-est de Focşani, judeţul Vrancea), în seara de 23 aprilie 1574, sunt atacaţi de avangarda oastei moldovene, condusă de marele vornic Dumbravă şi Swierczowski, care distruge în totalitate straja munteană (400 de oameni). A doua zi dimineaţă, Ioan vodă îşi împarte oastea „în trei polcuri”, năvăleşte asupra duşmanilor pe care „i-au lovit cându ei dormiia fără grijă … şi multă moarte făcând într-înşii” (Ibidem).

Cei doi fraţi au scăpat cu greu, domnul muntean s-a retras la Târgul de Floci, iar Petru la Brăila, aşteptând întăriri. Un corp de oaste, condus de vornicul Dumbravă, înaintează spre Bucureşti, unde-l instalează pe fiul lui Pătraşcu cel Bun (1554 – 1557), Vintilă Vodă (apr. – mai 1574). Ioan vodă asediază Brăila, cucerind oraşul, dar fără cetate. O oaste otomană, venită să restabilească situaţia, este nimicită în Bugeac, oraşul Tighina este ars şi o altă oaste otomano-tătară este zdrobită la răsărit de Nistru. Această îndrăzneală a domnului mazilit întrece orice măsură, de aceea conducătorii otomani din zonă iniţiază o expediţie de pedepsire a acestuia.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011

https://crispedia.ro/batalia-de-la-jiliste-roscani-1574/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ioan-voda-cel-cumplit-un-personaj-unic-in-istoria-romaneasca

https://www.bzi.ro/sub-ce-context-a-avut-loc-batalia-de-la-batalia-de-la-jiliste-770494

http://www.istoria.md/articol/788/14_aprilie,_istoricul_zilei

https://www.timpul.md/articol/ioan-voda-cel-cumplit-%28v%29-marele-strateg- 54506.html

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1731: În această zi, a murit Daniel Defoe. Daniel Defoe (n. cândva între anii 1659 și1661) a fost un jurnalist şi scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială.

Se născuse în familia unui negustor, în jurul anului 1660, an în care revenise la cârma Angliei monarhia, răsturnată cu un deceniu mai înainte de revoluţia burgheză a lui Cromwell. Defoe a trăit într-o epocă de călătorii active, întrucât Anglia îşi extindea imperiul colonial şi stăpânirea asupra mărilor lumii. După cât se pare, şi Defoe a călătorit încă din tinereţe în Spania, Italia, Germania şi Franţa. După ce s-a ocupat vreme îndelungată de negustorie şi politică, începând din 1697 Defoe a scris numeroase eseuri, broşuri şi pamflete, fiind, cum am spune astăzi, publicist — carieră ce începuse să fie la modă în acea vreme. Defoe s-a remarcat imediat în acest domeniu, mai ales pentru că în scrierile lui se ocupa de problemele cele mai arzătoare ale epocii: dezvoltarea studiilor umaniste, progresul descoperirilor geografice, avântul capitalismului, luptele religioase.

În 1702, Defoe a atacat unul din subiectele sale favorite — tirania preoţilor — în broşura cu caracter de pamflet Cum să scăpăm mai uşor de eretici, care i-a atras persecuţii cumplite — punerea la stâlpul infamiei şi întemniţarea.După eliberarea din închisoare, a participat la viaţa publică mai ales ca ziarist. Deşi a avut câţiva înaintaşi în acest domeniu, se consideră că Defoe a întemeiat gazetăria în Anglia, prin publicaţia The Review, care a dăinuit nouă ani (1704—1713), fiind apoi înlocuită de Mercator. Activitatea sa de gazetar, ca şi sutele de poezii, de eseuri, broşuri şi tratate publicate în decurs de treizeci de ani au făcut din Defoe scriitorul cel mai fecund şi cel mai citit în vremea aceea. Dar ceea ce i-a adus scriitorului englez faima mondială a fost munca într-un alt domeniu al scrisului. Fără să părăsească celelalte laturi ale activităţii sale, la aproape şaizeci de ani, personalitatea neobosită, inepuizabilă a lui Defoe a păşit pe un drum nou: romanul.

Actul de naştere al romanului modern englezesc, zămislit de mintea rodnică a lui Daniel Defoe, a fost apariţia în 1719 a primului şi celui mai celebru din romanele sale, Robinson Crusoe. Uşurinţa în mânuirea condeiului i-a permis lui Defoe să dea apoi lumii, în decurs de cinci ani, o adevărată cascadă de asemenea romane, toate scrise la persoana întâi şi folosind în repetate rânduri procedeul curent pe atunci, de a le înfăţişa sub forma unor manuscrise aparţinând altcuiva. În 1720 apare Căpitanul Singleton, povestea unui alt mare călător care stabileşte rute noi pe oceane şi deschide drumuri prin pădurile virgine din Africa Centrală. Este o prezentare rezumativă, o reducere la esenţial a epocii de aur a navigaţiei şi pirateriei în care a trăit autorul.Urmează Memoriile unui cavaler, o povestire plină de aventuri militare, dar şi de interesante portrete contemporane. Prin Moll Flanders, care a cunoscut un succes fenomenal (chiar în anul apariţiei,1722, s-au publicat trei ediţii succesive), Defoe inaugura în literatura engleză genul de roman de aventuri cunoscut sub numele de roman picaresc. Moll Flanders este un tablou al moravurilor din epoca reginei Anna (începutul secolului al XVIII-lea), îndeosebi al corupţiei şi intoleranţei care se manifestau în diverse domenii de activitate.Moll Flanders ilustrează unul din meşteşugurile moderne ale lui Dafoe — identificarea cu personajul care-şi relatează viaţa, analizîndu-şi totodată acţiunile şi sentimentele. Tot în 1722, anul cel mai fertil al activităţii lui, Defoe întrerupe seria romanelor propriu-zise şi scrie o altă lucrare memorabilă: Jurnalul din anul ciumei. Întrucât epidemia de la Marsilia din 1721 reînviase spaima pricinuită de acest flagel, Defoe abordează, cu un acut simţ al actualităţii, un subiect senzaţional, al cărui succes era asigurat în faţa publicului contemporan. El evocă o cumplită epidemie de ciumă care secerase vieţile multor londonezi în 1665. Sub forma relatării unui martor ocular, inspirată de fapt din documente oficiale şi scrieri contemporane (peste două sute de surse), din povestirile unor cunoştinţe sau poate chiar ale unor rude, Defoe scrie un mare reportaj, brodând pe marginea elementelor documentare o serie de întâmplări şi aventuri, colorate de prezenţa unor tipuri pline de vioiciune şi a unor descrieri de un realism viguros, în care uneori îşi face loc macabrul şi grotescul. 

Îmbinând trăsăturile reportajului cu cele ale romanului istoric şi ale romanului picaresc, Jurnalul din anul ciumei a căpătat o celebritate mondială. Semnificativă în acest sens este aprecierea lui Walter Scott, care spunea despre Defoe că şi dacă n-ar fi scris Robinson Crusoe sau celelalte romane ale sale, tot şi-ar fi câştigat un loc în literatură şi epitetul de scriitor genial, fie chiar numai cu această carte. Opera lui Defoe este prea vastă, multilaterală şi diversă pentru a fi cuprinsă într-o scurtă caracterizare. Dacă ne limităm la romanele sale, se impun de la sine câteva aprecieri generale. Nu numai că Defoe a pus bazele romanului de acţiune, dar el a format în mare măsură gustul publicului pentru literatura de aventuri, căreia i-a dat o strălucire fără precedent. Faţă de alte descrieri de călătorii imaginare — cum ar fi Călătoriile lui Gulliver de Swift — romanele lui Defoe ocupă un loc aparte. Deşi multe din subiectele lui erau stranii şi neverosimile, ţinând aparent de domeniul fantasticului, Defoe era realist în manieră şi stil. Neavând preocupările alegorice şi satirice ale lui Swift, şi nici umorul acestuia, Defoe scrie romane propriu-zise, concentrând atenţia cititorului asupra naraţiunii, asupra faptelor şi întâmplărilor.

Succesul extraordinar al literaturii de aventuri în ţări îndepărtate ieşită de sub pana lui Defoe se datorează mai ales faptului că în ele este vorba de întâmplări actuale şi uşor de crezut, întrucât Defoe se ţinea în permanenţă la curent cu noile descoperiri atât prin lecturi, cît şi prin contactul cu diverşi călători, marinari, negustori şi chiar piraţi. În afară de descrierile pornind de la o temeinică documentare, Defoe a izbutit să înfăţişeze şi ţinuturi necunoscute sau prea puţin explorate pe vremea lui (de exemplu, călătoria prin inima Africii din Căpitanul Singleton). Robinson Crusoe este o carte de aventuri în cel mai bun sens al cuvântului — întrucât se bazează nu atât pe imaginaţie, cât pe realitatea epocii. Una din sursele de inspiraţie ale romanului a fost relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene.

Deşi Robinson Crusoe este o carte a izolării, ea rămâne totuşi deopotrivă un tablou al societăţii timpului, deoarece Robinson reproduce chiar şi pe insula pustie tradiţiile, datinile şi felul de a gândi al contemporanilor; el rămâne prizonier al unor norme de care nu se poate dezbăra chiar dacă ele nu-şi găsesc pe deplin rostul în singurătatea insulei. Aceasta este un adevărat simbol al societăţii omeneşti, redusă la proporţii minuscule. Pe insula pustie, Robinson străbate pe rând treptele de evoluţie a omenirii. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă,care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835).

Defoe a oglindit în scrierile sale aspecte multilaterale ale vieţii contemporane. Mai mult decât atât, dat fiind că şi viaţa sa a fost strâns legată de evenimentele timpului, este justificată părerea că Defoe a fost o întruchipare, un simbol al epocii sale. Opera sa imensă (aproape patru sute de lucrări) constituie o enciclopedie a vremurilor pe care le-a trăit.Locul lui Defoe în literatura lumii poate fi stabilit în lumina următoarei aprecieri făcute de Jean-Jacques Rousseau (care în romanul său Emile, ca şi în alte opere ale sale, afirma că societatea a corupt firea iniţial bună a omului):„Din moment ce tot trebuie să avem cărţi, atunci după părerea mea există una care ne oferă cel mai faimos tratat de educaţie. Emile al meu va citi această carte înaintea tuturor celorlalte: multă vreme ea va trebui să constituie întreaga lui bibliotecă şi va sta întotdeauna la loc de cinste. Atâta timp cât gustul nostru va rămâne neprihănit, o să ne facă plăcere s-o citim”. Cartea la care se referea Rousseau era Robinson Crusoe.

Surse:

Andrei Bantas în Prefaţa cărţii Robinson Crusoe scrisă de Daniel Defoe

https://www.biography.com/people/daniel-defoe-9269678

https://www.britannica.com/biography/Daniel-Defoe

https://www.ro.biography.name/scriitori/9-anglia-uk/438-daniel-defoe-1660-1731

https://www.bbc.co.uk/programmes/articles/1NKhjb2HrlD1TDzQ6pbqqrR/the-secret-life-of -daniel-defoe

$$$

 S-a întâmplat în 24 aprilie1870: În această zi, s-a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale carei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu. Piatra de temelie i-a fost pusă, în 1870, de către Elisabeta, prima regină a României. Întreaga construcţie a fost ridicată pe cheltuiala exclusivă a lui Carmen Sylva. A fost bombardată de nemţi în 1944, abandonată de comunişti în 1948 şi vandalizată şi incendiată de satanişti în 2003. 

Construcția în formă de pătrat, cu o singură turlă, are elemente ce o aseamănă cu celebra Bazilica Sfântul Petru din Vatican.Capela a fost construită în incinta unui azil de fete, ridicat de soţii Davila. În 1862, Carol Davila a înfiinţat pe Dealul Cotrocenilor, în casa soţiei sale Ana Davila, născută Golescu, un mic orfelinat de fete. La scurt timp de la înfiinţarea orfelinatului, Elena Cuza a donat o mie de galbeni din avutul personal pentru construirea unei clădiri adecvate care să adăpostească elevele. Câteva luni mai târziu, în 18 iulie 1862, la rugămintea ei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Azilului de copii orfani „Elena Doamna”.

Regina Elisabeta este cea care, după primele vizite la şcoală, a luat iniţiativa ridicării unei capele ce lipsea azilului. A lansat o listă de subscripţii, înscriindu-se în fruntea acesteia cu suma de 12.000 lei şi făcând apel la generozitatea femeilor românce. Astfel, în 24 aprilie 1870, de ziua onomastică a Reginei Elisabeta, a fost pusă piatra de temelie a Capelei Elisabeta, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, slujba fiind oficiată de mitropolitul Nifon. În 1944, nemţii, ambiţionându-se să bombardeze Palatul Cotroceni - aflat la o aruncătură de băţ - lovesc din greşeală turla bisericii. Până în 1948, slujbele au fost ţinute de preoţii de religie ai azilului. În perioada comunismului, capela a fost propusă de Nicolae Ceaușescu pentru a fi demolată, împreună cu toate clădirile din spatele Palatului Cotroceni, dar cel care se ocupa de lucrări a cerut realizarea unui gard provizoriu, pentru a se putea concentra pe proiectarea Casei Poporului.

Gardul provizoriu a rămas până în ziua de azi şi astfel a fost salvată nu numai Capela, ci întregul complex de clădiri care cuprinde Căminul Panduri şi Facultatea de Chimie. În urma unui incendiu care a avut loc în 2003, monumentul istoric, a rămas fără picturile originale de pe pereţii interiori, realizate de Gheorghe Tattarescu și fără acoperiş. Lăcașul de cult a fost reconstruit prin bunăvoința credincioșilor Parohiei „Sfântul Vasile” – Cotroceni și redeschis în 2010.

Surse:

https://basilica.ro/singura-biserica-ortodoxa-din-romania-construita-in-stil-italian-si-a-serbat-hramul/

http://merg.in/bucuresti/de-vizitat/capela-elisabeta-doamna-5908.html

http://ziarullumina.ro/capela-elisabeta-doamna-in-slujba-tinerilor-14739.html

http://www.noutati-ortodoxe.ro/capela-elisabeta-doamna-din-bucuresti-in-slujba-tinerilor_l12091 _p0.html

$$$

 Băi, Gheorghe, de ce mergi în fiecare zi la crâșmă?   - Păi, dacă nu avem filarmonică! ***** - Băi, Gheorghe, tu când te-ai însurat, nevast...