$$$

 Femeia care a scris ca să poată trăi

Marguerite Duras nu a scris povești ca să distreze, ci ca să supraviețuiască, pentru că pentru ea scrisul nu a fost niciodată un refugiu comod, ci o formă de respirație, o metodă de a rămâne în viață într-o lume care o modelase prea devreme prin pierdere, violență și tăcere.

Născută în 1914, în căldura sufocantă a Indochinei franceze, ceea ce astăzi numim Vietnam, a crescut într-un peisaj care avea să lase urme adânci în fiecare frază pe care avea să o aștearnă pe hârtie: fluviul Mekong, soarele tropical neiertător, matematica brutală a vieții coloniale, unde culoarea pielii decidea aproape totul, iar banii hotărau restul.

Copilăria ei s-a încheiat prea devreme, odată cu moartea tatălui, lăsând-o pe mama ei, o învățătoare cu trei copii, să lupte singură pentru supraviețuire, într-un sistem care nu avea nicio intenție să o ajute. Guvernul colonial i-a vândut mamei o bucată de pământ fără valoare, inundată constant, imposibil de cultivat, iar Marguerite a privit cum aceasta își investea toate speranțele în acel sol blestemat, cum se frângea încet, cum disperarea se transforma în ceva mai întunecat.

Acea expunere timpurie la pierdere, la destrămarea cuiva iubit sub presiunea unor sisteme construite să zdrobească, a devenit motorul întregii ei creații, pentru că a învățat devreme că viața nu urmează povești curate, că adevărurile esențiale se ascund în tăceri și că uneori ceea ce nu poate fi spus contează mai mult decât ceea ce este rostit.

În 1929, la cincisprezece ani, traversa fluviul Mekong cu feribotul, întorcându-se la internatul din Saigon, când un bărbat chinez bogat, într-o mașină scumpă, a observat-o, iar ea a simțit privirea aceea fixându-se asupra ei. Ceea ce a urmat a fost periculos și transgresiv, o relație care încălca toate liniile trasate de societatea colonială, de la rasă și clasă până la vârstă și putere, o relație imposibilă și inevitabilă, care avea să o schimbe pentru totdeauna.

Dar nu a scris despre asta atunci.

Mai întâi și-a construit meșteșugul, iar în 1950 a publicat „The Sea Wall”, inspirată de lupta sortită eșecului a mamei sale cu pământul inundat, apoi a urmat „The Ravishing of Lol Stein”, în 1964, un roman care a spulberat convențiile narative, fragmentând timpul, repetând fraze ca niște incantații și obligând cititorul să reconstruiască sensul, exact așa cum funcționează memoria, fragmentată, circulară, incapabilă de rezoluții clare.

Construia, fără să știe poate, către un singur punct.

În 1984, la șaptezeci de ani, a scris în sfârșit The Lover, romanul care a devenit un fenomen internațional și i-a adus cel mai prestigios premiu literar francez, nu pentru că ar fi fost o poveste romantică, ci pentru că Marguerite Duras petrecuse cincizeci și cinci de ani învățând cum să disece un singur moment atât de complet încât lectura să semene cu trăitul în interiorul conștiinței altcuiva.

A scris despre acea fată de cincisprezece ani de pe feribot cu luciditatea dură a cuiva care a trăit suficient de mult ca să înțeleagă ce conținea cu adevărat acel moment: dorința, dezechilibrul de putere, violența colonială infiltrată chiar și în cele mai intime gesturi, complexitatea de a dori ceva care, în același timp, te distruge.

Stilul ei, repetițiile hipnotice, fragmentele reasamblate în dezordine, revenirea obsesivă la același punct din unghiuri diferite, nu au fost o tehnică literară, ci singura formă onestă de a reda felul în care funcționează memoria și dorul.

Ea însăși a scris cândva că povestea vieții ei nu există, că nu are centru, drum sau linie, iar din această absență a făcut artă.

Marguerite Duras a murit în 1996, după opt decenii în care a demonstrat că cele mai importante povești nu sunt despre ce s-a întâmplat, ci despre cum s-a simțit, ce a însemnat și cum continuă să ne modeleze mult timp după ce momentul a trecut.

Fiecare scriitor care a încercat să surprindă greutatea tăcerii, care a folosit fragmentarea pentru a reda adevărul psihologic, care a refuzat să transforme durerea în ceva confortabil, lucrează pe teritoriul pe care ea l-a deschis.

A avut cincisprezece ani când a traversat acel fluviu.

Și nu a încetat niciodată să îl traverseze.

#MargueriteDuras #TheLover #Literatură #Memorie #Tăcere

Oare câte dintre amintirile care ne definesc cel mai profund nu au fost încă scrise, pentru că încă nu suntem suficient de pregătiți să le privim cu adevărat?

$__$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie 2003: La această dată, s-a pierdut comunicarea radio cu sonda spaţială Pioneer 10. Pioneer 10 este o navă spațială lansată la 3 martie 1972 de către NASA, aeasta fiind destinată, în primul rând, studierii planetei Jupiter, totodată fiind și prima navă spațială care a zburat în apropierea de Jupiter și a realizat fotografii ale planetei. Nava geamănă, Pioneer 11, a cercetat planeta Saturn.

În 1973, Pioneer 10 pentru prima dată a traversat centura de asteroizi și a examinat doi asteroizi apropiați, după care a descoperit centura de praf mai aproape de Jupiter. Nava a trecut la o distanță de 132 de mii de km de Jupiter la 4 decembrie 1973. Au fost obținute date despre compoziția atmosferei lui Jupiter, a fost calculată masa și câmpul magnetic al planetei, s-a constatat de asemenea că fluxul de căldură totală de pe planetă este de 2,5 ori mai mare decât energia primită de la Soare. Pioneer 10 a permis de asemena specificarea densității celor mai mari patru sateliți galileeni. 

La inițiativa lui Carl Sagan, Pioneer 10 și Pioneer 11 transportă câte o placă din aluminiu anodizat cu aur (152 și 229 mm). Plăcile Pioneer conțin un mesaj pictural, în eventualitatea că navele Pioneer vor fi interceptate de forme de viață extraterestră. Plăcuțele prezintă nudurile unui om de sex masculin și feminin, împreună cu mai multe simboluri care sunt concepute pentru a furniza informații despre originea navei spațiale. La 21 octombrie 2012, nava se depărta de Soare cu o viteză medie de aproximativ 12,046 km/s, sau 2,54 UA, ceea ce este suficient pentru a ieși în spațiul interstelar. Distanța de la Soare fiind de aproximativ 106.960 UA sau 160,01 miliarde km.

În 2025, Pioneer 10 este demult inactivă, fiind acum o sondă interstelară, aflată la o distanță imensă de Soare și de Pământ, continuând să se îndepărteze, deși legătura cu ea s-a pierdut de mult timp, devenind un artefact uman în afara Sistemului Solar, care nu mai trimite date.  

Surse:

http://www.thisdayinworldhistory.com/january-23-2003-nasa-loses-contact-with-pioneer-10/

https://solarsystem.nasa.gov/missions/pioneer-10/in-depth/

https://nasa.fandom.com/wiki/Pioneer_10

http://lasp.colorado.edu/outerplanets/missions_pioneers.php

$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie…

– 1465: Între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

– 1512: În Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n.1498) 

– 1556: A avut loc cel mai dezastruos cutremur din lume, ducând la uciderea a 830.000 de oameni, în provincia chineză Shaanxi.

– 1598: S-a născut arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (m. 1666)

– 1744: A murit Giambattista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668) 

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832)

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat (m. 1842) 

– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)

– 1821: Începea revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al Ţării Româneşti) care cuprindea o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești. Deşi înfrântă, mişcarea a inaugurat revoluţiile româneşti moderne şi a determinat înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (m. 1883)

– 1878: Armistițiul din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Sfârșitul Războiului de Independență.

– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832)

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)

–1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (m. 1948)

– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860)

– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991)

– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999)

– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (m. 1983)

– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855)

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă de film şi regizoare franceză; legendă a cinematografiei franceze (m. 2017)

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011)

– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992 (m. 2017)

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014)

– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator şi litograf francez (n. 1867)

– 1949: Apariţia Decretului pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

– 1955: Avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

– 1955: A avut loc prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu”, de Gh. Dumitrescu

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)

– 1973: Preşedintele american, Richard Nixon, anunţa încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam. Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)

–1981:Municipiul București înglobează, alături de cele șase sectoare administrative, și Sectorul Agricol Ilfov. Acest al șaptelea sector al Capitalei, alcătuit din 38 de comune și orașul Buftea a fost transformat (24 septembrie 1996) în județ, cu reședința în București.

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)

–1986:În Rock and Roll Hall of Fame au fost introduși primii membri: Little Richard, Chuck Berry, James Brown, Ray Charles, Fats Domino, Everly Brothers, Buddy Holly, Jerry Lee Lewis și Elvis Presley.

– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

– 1990: Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotăra participarea FSN la alegeri şi stabilirea datei acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea demisionează din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana. La 6.II.1990, FSN a fost înregistrat la Tribunal ca partid politic, avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu

– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)

– 1997: Madeleine Albright devine prima femeie secretar de stat al SUA.

– 1997: Guvernul elvețian anunță acordul privind crearea unui fond „de ajutorare a victimelor Holocaustului".

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 2001: Camera Lorzilor a Parlamentului Marii Britanii a adoptat o lege care autorizează clonarea embrionilor umani în scopuri științifice.

– 2002: A murit Pierre Bourdieu, sociolog, antropolog şi filosof francez (n. 1930)

– 2003:S-a pierdut comunicarea radio cu sonda spaţială Pioneer 10

– 2005: Viktor Iușcenko a fost investit oficial președinte al Ucrainei.

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925)

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944)

– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926) –

– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926) 

– 2015: A murit Abdullah Bin Abdulaziz, rege al Arabiei Saudite între anii 2005-2015 (n. 1924)

– 2018: A murit muzicianul sud-african Hugh Masekela, o legendă a jazzului mondial şi reprezentant de seamă al luptei anti-apartheid (n. 1939) 

– 2018: A murit Nicanor Parra, poet, fizician, matematician și profesor chilian; definitoriu pentru întreaga creaţie a lui este volumul „Poeme şi antipoeme” (1954), care marchează trecerea de la poem la antipoem; a câștigat în 2011 prestigiosul Premiu Cervantes, considerat premiul Nobel al literaturii hispanice (n. 1914)

$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie1465: Între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor. Domnitorul Ştefan cel Mare ar fi pierdut doar două bătălii, dintre care una fiind asediul Chiliei din 1462. La doi ani şi jumătate de la eşec, la data de 25 ianuarie 1465, după un asediu început la 23 ianuarie, Ştefan cel Mare reuşeşte să cucerească Cetatea Chiliei pe care o stăpâneşte până în 1484. La mijlocul secolului XIV, Cetatea Chilia reprezenta un pol comercial important râvnit atât de munteni, cât şi de moldoveni. Mircea cel Bătrân a fost cel care a pus stăpânire pe Cetatea Chilia, după care aceasta a ajuns în posesia moldovenilor aflaţi sub conducerea lui Alexandru cel Bun. 

În anul 1448, Petru al II-lea, domnitorul Moldovei, a cedat cetatea lui Iancu de Hunedoara. „Atâta vreme cât Chilia şi Cetatea Albă le ţin în stăpânire vlahii, iar ungurii Belgradul sârbesc, noi nu vom putea avea nici o biruinţă”, spunea în 1551 sultanul Mahomed al II-lea. Cum Chilia reprezenta un punct strategic şi comercial important, voievodul Ştefan cel Mare s-a hotărât să cucerească cetatea. La data de 22 iulie 1462, marele voievod moldovean a asediat Cetatea Chilia, însă atacul său a fost respins de garnizoana ungară. Pe lângă faptul că a fost învins, Ştefan cel Mare s-a ales cu o rană la glezna unui picior, care îl va chinui întreaga viaţă. După doi ani şi jumătate, la data de 23 ianuarie 1465, domnitorul Moldovei atacă din nou Chilia, reuşind de această dată să o cucerească, două zile mai târziu. numindu-l pârcălab al cetăţii pe cumnatul său Isaia. 

„Vă leatul 6973 [1465] meseţa ghenarie 23, adunându Ştefan vodă multă oaste de ţară, vrându să rascumpere cetăţile carile le luase păgânii de la alţi domni, pogorât-au cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Şi sosindu la cetate miercuri spre joi, la miază-noapte, au încunjurat cetatea. Însa joi nu s-au apucat de harţu, iară vineri dins-de-dimineaţă au început a bate cetatea şi aşa toată ziua s-au hărţuit până în seară. Iară sâmbătă se inchinară cei din cetate şi intră Ştefan vodă în cetatea Chiliei. Şi acolo petrecând trei zile veselindu-să, laudându pre Dumnezeu, îmblânzea oamenii în cetate. Decea şi la Cetatea Albă au tras şi multă năvală făcându, dobândi şi Cetatea Albă. Şi aşa amandoao cetăţile cu multă moarte şi peire de ai săi le dobândi, carile întărindu-le cu bucate şi cu slujitori, au lăsat pre Isaia (cumnatul său) şi pre Buhtea pârcălabi, ca să le grijască, iară el s-au întorsu la scaunul său la Suceava. Iară în al zecilea an a domnii sale, în anii 6974 [1466], iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei”, relata cronicarul Grigore Ureche.

În vara anului 1479, Ştefan cel Mare a reconstruit Cetatea Chilia, la lucrări luând parte circa 8.000 de zidari şi 17.000 de alţi muncitori. Cetatea a fost înconjurată de un şanţ plin cu apele Dunării, fiind transformată practic într-o mică insulă. Otomanii nu au acceptat extinderea Moldovei, astfel că în anul 1474 au cerut să le fie cedate cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, lucru ce nu s-a întâmplat. În anul 1484, sultanul Baiazid a asediat Chilia, reuşind să o cucerească după 10 zile de luptă. Aceasta era văzută de Baiazid drept „cheia şi poarta a toată Ţara Moldovei şi a toată Ţara Ungurească şi ţărilor de la Dunăre”.

Surse:

Giurescu, Constantin C. (1992). Istoria Romaniei în date. Editura Crai Nou.

Manea, Mihai (1996). Istoria românilor din cele mai vech timpuri până la Revoluția din 1821. București: Editura didactică și pedagogică.

http://bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Papacostea-Stefan_cel_%20Mare.pdf

https://ava.md/2015/04/27/dovezile-istorice-ale-moldovei-documenta/

https://adevarul.ro/locale/suceava/cum-cucerit-Stefan-celmare-cetatea-chilia-cheie-poarta-Tara-moldovei-Taraungureasca-tarilor-dunare-1_58b8

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-s-a-luptat-stefan-cel-mare-cu-turcii

$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie1549: În această zi, a murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498, Brașov).

Tatăl său, Georg Austen (ori Aust), maistru tăbăcar, poseda și o fermă, aparținea burgheziei înstărite din Brașov. Fiul său, Johannes, a primit o educație solidă, probabil de la călugării dominicani. În anul 1520 se înscrie la universitatea din Viena sub numele de Johannes Aust, unde primește deja în anul 1522 gradul de „Baccalaureus", iar în anul 1525 titlul de „magister artium", de data aceasta pe numele de Johannes Holler Coronensis (Kronstadt = Orașul Coroanei). În timpul asediului Vienei de către armatele Imperiului Otoman, în 1529, Honterus se refugiază la Regensburg, la istoricul Johannes Turmair-Aventinus. În acest timp purta deja numele de Johannes Hynter-Hunterus. În 1530, predă la Universitatea Iagellonă din Cracovia (Polonia), sub numele de Johannes Georgii de Corona, Artium Magister Viennesis. În același an publică primele sale lucrări, o descriere a lumii și o gramatică latină. În următorii trei ani se află la Basel, centrul umanismului european din acel timp, în special prin persoana lui Erasmus din Rotterdam. În Basel învață gravura în lemn și se inițiază în arta tipografiei. Aici tipărește în 1532 cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei: „Chorographia Transylvaniae Sybembürgen".

În anul 1533, Honterus se întoarce la Brașov prin chemarea lui de către primarul Braşovului din acele timpuri, din Basel, se căsătorește în 1535, este ales în „Adunarea celor o sută", iar în 1536 devine Consilier Comunal. În Brașov a înființat una din primele tipografii din Transilvania (începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj). Printre altele, Honterus tipărește în 1543 cartea „Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland" („Cărticica de reformă pentru Brașov și Țara Bârsei") și „Apologia", iar în 1547, „Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen" („Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania"), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterană. În anul 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele lui Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie și în Țara Românească și Moldova.

Johannes Honterus se interesează în mod deosebit de educația tineretului. El reorganizează vechea școală orășenească de limbă germană din Brașov, ce data din 1388. În 1541 se construiește o nouă clădire pentru școală, în locul unei mănăstiri, iar un an mai târziu, clădirea unei biblioteci proprii a școlii. În 1542 are loc, în cadrul școlii, prima reprezentație teatrală din regiune. Honterus elaborează un regulament de funcționare a școlii, „Constitutio Scholae Coronensis" (1543) și pune bazele unei organizații a elevilor, „Coetus", unde elevii aveau multă libertate de decizie și acțiune, cu scopul dezvoltării și pregătirii lor pentru viața în societate. Gimnaziul umanist înființat de Honterus a jucat un rol deosebit în viața culturală a Transilvaniei și a rămas până în zilele noastre o instituție de prestigiu. Johannes Honterus moare la 23 ianuarie 1549 în Brașov și este înmormântat în Biserica Neagră. Pe mormântul lui se află inscripții și sculpture de excepţie.În curtea Bisericii Negre din Brașov se află Statuia lui Johannes Honterus, o operă a sculptorului berlinez Haro Magnussenm, dezvelită în 21 august 1898. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri din bronz. Placa de pe latura vestică îl arată pe umanist în tipografia sa, unde s-au realizat primele tipărituri în anul 1539, iar cea de pe latura estică prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtășania unui bolnav în prezența familiei acestuia.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Johannes-Honterus

http://liceulhonterusbrasov.ro/lic/despre-noi/johannes-honterus/

http://www.musica.coronensis.ro/johannes-honterus/

$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie1783: În această zi, s-a născut Stendhal (pseudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat. Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (n.1783, Grenoble – d.23 martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției franceze și din perioada Primului Imperiu Napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.

Stendhal se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea șapte ani. În 1796 el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801, viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de Dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din Roșu și Negru. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franța, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal își va grava pe cărțile de vizită: „Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans". În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul „Despre dragoste”. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de carbonari - influență sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este expulzat din Milano.

Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roșu și Negru, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia. La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute (Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen...). După ce termină ultima sa capodoperă, Mânăstirea din Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris. Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca Viața lui Henri Brulard) cât și romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma. Roșu și Negru este primul mare roman al lui Stendhal și primul care combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă, (după Erich Auerbach în celebrul său studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de ambiție, după lectura Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon, conștient că de la Revoluție nu numai nașterea ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.

Opera lui Stendhal este inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien Leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un Jurnal, conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viața lui Henri Brulard și Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeași idee ca Jurnalul, dar și ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. În sfârșit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărților, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viața lui Henri Brulard). Opera autobiografică la Stendhal nu se deosebește atât de scopul urmărit (Rousseau urmărind aceeași idee) decât prin importanța pe care o dobândește, exprimându-se la fel de bine prin romane ca prin autobiografii propriu-zise, și chiar critica de artă la Stendhal ia forma unei autobiografii.

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/114-franta/459-stendhal-1783-1842

https://www.britannica.com/biography/Stendhal-French-author

https://libermundi.livejournal.com/66614.html

http://scriitoricelebri.blogspot.com/2009/09/stendhal-1783-1842.html

https://www.scribd.com/document/326109874/Prezentare-Stendhal

_$_$$$

 S-a întâmplat în 23 ianuarie1922: La această dată, s-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, o personalitate care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului. Generalul Grigore Baştan este considerat părintele paraşutiştilor militari români. Pe lângă meritele de a reforma această armă de elită, Baştan a devenit un reper în istoria paraşutiştilor. A deţinut timp de 45 de ani recordul naţional la saltul cu paraşuta, până pe 12 aprilie 2015, şi se spune că ar fi sărit cu fiul său, Marius, în braţe (care avea cinci ani), pentru a demonstra cât de sigură e paraşuta inventată de el.

Generalul-maior Grigore Baștan s-a născut în localitatea Coșcodeni, comuna Flămânzeni, jud. Bălți (azi în Republica Moldova) și a decedat la 8 februarie 1983 la București. A făcut parte din prima companie de parașutiști militari din armata română, subunitate care a fost înființată la 10 iunie 1941, iar în anul 1944 a participat la luptele din nordul Bucureștiului. În anul 1950 și-a adus o contribuție esențială la reînființarea primului batalion de parașutiști și a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialități militare, în pregătirea a mii de parașutiști militari. A avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator și inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de parașute BG-7M (principală) și BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României. La 20 august 1970, generalul Grigore Baştan, comandant în acel moment al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare, a stabilit un record naţional de paraşutare, executând un salt din aeronavă de la înălțimea de 10.000 m cu o cădere liberă de 7.000 m, record care a fost, timp de 45 de ani, de neatins. 

„Această zi de 20 august a intrat în istoria paraşutismului românesc, privind atât pe cel sportiv cât, mai ales, pe cel militar: sportiv pentru că atunci a fost efectuată o paraşutare de la altitudinea de 10.000 de metri cu cădere liberă 7.000 m, şi militar pentru că a fost executată cu completul de paraşute BG7M şi BG3M care, începând de atunci, echipează unităţile de paraşutişti din Sistemul Naţional de Apărare. Parametrii paraşutării mai conţin şi două elemente semnificative: deplasarea pe orizontală s-a produs pe o distanţă de 11 kilometri. Paraşutarea s-a efectuat dintr-un avion AN-24T pilotat de către colonelul Iacob Mihai, aflat în echipaj cu copilotul Malaicu Iosif, cu Bratu Genone, navigator de bord, cu Păştin Vasile, mecanic de bord”, scria în 1997, generalul Iosif Rus, într-o publicaţie dedicată memoriei generalului Baştan.

Grigore Baştan a devenit o legendă vie a paraşutiştilor militari şi sportivi. A fost implicat în mod activ și în coordonarea parașutismului sportiv în România. În anul 1971, el devenea primul general parașutist din armata română și va conduce destinele parașutismului militar românesc până la trecerea sa în rezervă în anul 1979. Ca o încununare a unei activităţi deosebite desfăşurate în slujba armatei, a apariţiei, dezvoltării, organizării şi pregătirii trupelor de paraşutişti, a unei activităţi de excepţie în domeniul paraşutismului sportiv, a activităţii de inventator al unor tipuri de paraşute aflate în dotarea trupelor de paraşutişti, prin Decretul din 7 mai 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, i s-a acordat gradul de general-maior. Pe durata celor patru decenii de carieră militară, din care peste trei decenii în slujba paraşutismului militar românesc, Grigore Baştan a executat un număr de 677 salturi cu paraşuta, în toate condiţiile meteo, inclusiv iarna, salturi pe apă, lacuri sau pe Marea Neagră, în zona muntoasă, pe timp de noapte şi salturi de la mare altitudine. 

A fost trecut în retragere la data de 7 martie 1979. În ultimii ani de carieră şi după pensionare a lucrat la redactarea unei istorii a paraşutismului militar românesc, lucrare care nu a putut fi publicată decât mult mai târziu, după căderea regimului comunist, în parte și din cauza caracterului confidenţial a activităţilor de organizare şi instruire a trupelor de paraşutişti. A murit după o scurtă suferinţă, în urma unui infarct miocardic, produs în urma unor emoţii puternice şi a unor discuţii contradictorii cu anumiţi factori de răspundere, în ziua de 8 februarie 1983. A fost înmormântat cu onorurile militare cuvenite în Cimitirul Militar Ghencea. Drept omagiu pentru activitatea depusă în slujba paraşutismului militar românesc numele său a fost atribuit Centrului de Instruire pentru Forţele Speciale care a funcționat o vreme la Buzău, precum şi unei străzi din acest oraş, considerat leagăn al paraşutismului militar. De asemenea, Şcoala generală nr. 6 din municipiul Buzău a primit numele generalului în toamna anului 2014. 

Surse:

Eugen-Dorin Spătaru, Generalul-maior paraşutist Grigore Baştan, Revista Document

Eugen-Dorin Spătaru, O viaţă sub cupola de mătase. Generalul paraşutist Grigore Baştan,Editura Militară, 2015

https://bastan.ro/

https://www.facebook.com/fundatiageneralgrigorebastan/posts/1369640629743801/

http://www.romania-actualitati.ro/file_din_istoria_parasutismului_militar_romanesc_grigore_bastan-98811

https://adevarul.ro/locale/buzau/bastan-inventatorul-parasutei-militare-romanesti-detinut-45-ani-record-national-sarit-avion-fiul-brate-demonstratiei-1_553634cbcfbe376e35651858/index.html