$$$

 Am 78 de ani, iar o sărbătoare petrecută fără ai mei m-a învățat o lecție simplă și crudă, despre care lumea vorbește prea rar:

Oamenii nu încetează să ne iubească atunci când îmbătrânim.

Doar că, la un moment dat, pașii lor devin mai rapizi decât ai noștri.

Cândva, fiecare sărbătoare începea în casa mea.

Zgomot. Agitație. Căldură.

Astăzi, aici domnește liniștea.

Și apasă greu.

Fața de masă stă împăturită în dulap, la fel ca în alți ani. Pe raft se află o farfurie ciobită – fiul meu a spart-o demult, când era copil și ajuta la masă. Nu mai miroase a mâncare gătită. Doar a detergentul cu care am spălat podeaua din obișnuință, ca și cum cineva chiar urma să vină.

Cu câteva zile înainte de sărbătoare, am sunat-o pe fiica mea:

— Spune-mi… când să vin?

A făcut o pauză.

— Mamă… de data aceasta ne strângem la rudele soțului meu. Dar poți veni mai târziu. Seara…

Mai târziu.

După ce râsetele se vor fi stins.

După ce îmbrățișările se vor fi terminat fără mine.

— Bine, am spus încet. Cum credeți voi.

În ziua sărbătorii m-am trezit devreme, din obișnuință.

Am pus două cești pe masă.

Apoi am îndepărtat una.

Am rămas privind scaunul gol, ascultând ceasul.

Pe la zece a bătut cineva încet la ușă.

Vecinul meu.

Optzeci și doi de ani. Văduv. Cu un pulover vechi.

Ținea două căni cu ceai fierbinte.

— Într-o zi de sărbătoare nu ar trebui să fie nimeni singur, a spus.

Am stat printre lucruri pregătite pentru oameni care nu au mai venit.

Am vorbit despre copii, despre ani, despre cum timpul ne îndepărtează încet, chiar și atunci când inimile încă se iubesc.

El a spus încet:

— Sărbătorile nu dispar. Uneori doar ne mutăm din centrul lor.

Seara m-a sunat fiica mea:

— Mamă, acum poți veni…

M-am uitat la ceștile goale.

La bilețelul vecinului: „Nu ești singură.”

La masa rămasă neatinsă.

— Nu mai e nevoie, draga mea, am spus blând. Eu deja am avut sărbătoarea mea.

A tăcut.

— Iartă-mă…

— Doar să-ți amintești de mine data viitoare, am răspuns. Atât.

Pentru că iubirea nu pleacă nicăieri.

Ea doar așteaptă să nu fie uitată.