&&&

 S-a întâmplat în 5 septembrie 2004: La această dată, a murit Grigore Gheba, matematician român, autor a zeci de culegeri de probleme de matematică pentru elevi. Grigore Gheba (n. 15 august 1912, Poienița, Dumitrești, Vrancea– d. București) a fost general și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste șase milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.

A urmat liceul la Râmnicu-Sărat. Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu. La începutul războiului a luptat pe front într-o unitate de artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin trei lagăre de prizonieri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al doilea război mondial. Grigore Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit opt decorații. Grigore Gheba a participat chiar și la luptele de la Cotul Donului, o tragică operație militară din istoria armatei române, unde au murit peste 150.000 de soldați. A scăpat cu viață, dar a fost capturat de ruși și ținut prizonier un an.

După război, a fost numit prefect al județului Râmnicu-Sărat în 1947. Din cauza conflictelor cu autoritățile comuniste, Grigore Gheba  refuzând constant să devină membru al Partidului Comunist Român, a demisionat din funcția de prefect și s-a dedicat matematicii. După experiența administrativă nereușită, a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975. În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.

Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice. 

Surse:

https://www.romai.ro/documente_poze/Anunturi-informatii/Gheba.pdf

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-i-a-schimbat-ana-pauker-destinul-ilustrului-matematician-grigore-gheba

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/viata-generalului-matematician-grigore-gheba-125803.html

https://www.art-emis.ro/personalitati/capetele-luminate-ale-romanilor-grigore-gheba

https://adevarul.ro/educatie/scoala/portret-grigore-gheba-matematicianul-ne-a-chinuit-anii-scoala-1_5629d547f5eaafab2cf2d2ab/i ndex.html

&&4

 S-a întâmplat în 5 septembrie…

- 1187: S-a născut regele Ludovic al VIII-lea al Franţei (d. 1226). Ludovic al VIII-lea al Franţei (Louis VIII de France) (d. 8 noiembrie 1226), a fost rege în perioada 1223-1226.S-a născut la Paris, ca fiu al regelui Filip al II-lea şi al Isabellei de Hainaut. Era supranumit Ludovic „Inimă de Leu".

- 1450: Lupta din pădurea de lângă Crasna (in apropiere de Vaslui). Bogdan al II-lea, domnul Moldovei, înfrânge oastea nobililor poloni din Halici şi Podolia, care încercau să-l reînscăuneze pe Alexăndrel, refugiat în Polonia după înfrângerea de la Tămășeni 

- 1568: S-a născut Tommaso Campanella, filosof şi scriitor italian (m. 1639).

- 1638: S-a născut regele Ludovic al XIV-lea al Frantei (Regele Soare) (d. 1715). In timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu"); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m.1.IX.1715).

-1660: S-a născut scriitorul englez Daniel Defoe (m.1731). Primul mare romancier realist englez (Robinson Crusoe, 1719 şi altele). Întemeietor al ziaristicii moderne în Anglia.  Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială.

- 1698: Ţarul Petru cel Mare al Rusiei a introdus un impozit pe bărbi, pentru a-si determina poporul să renunte la obiceiurile orientale. Bărbaţii trebuiau să plătească 100 de ruble pe an, pentru a obţine acest drept. Numai preoţii şi ţăranii sunt scutiţi de această taxă

- 1704: S-a născut pictorul francez Maurice Quentin de la Tour. Maurice Quentin de La Tour (d.17 februarie 1788) a fost un  portretist francez stilul rococo care la inceput a pictat  pasteluri. Printre faimoasele personalităţi cărora le-a pictat portretele se numără Voltaire, Rousseau, Louis XV şi Madame de Pompadour.

- 1733: S-a născut Christoph Martin Wieland, scriitor iluminist german (m. 1813)

- 1735: S-a născut compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach. Johann Christian Bach (d. 1 ianuarie 1782) a fost un compozitor si pianist german din perioada clasică. A fost al unsprezecelea şi cel mai tânăr fiu al lui Johann Sebastian Bach.O mare parte a vieţii a trăit la Londra. Creaţia sa (opere, simfonii, sonate), care se caracterizează prin simplitate şi spontaneitate, l-a influentat pe Mozart.

-1745, 5/16: S-a născut Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (m. 1813)                   

   - 1774: S-a născut pictorul suedez Caspar David Friedrich. A văzut lumina zilei  în Greifswald, un mic oraş din Pomerania de pe coasta Mării Baltice, locuit mai ales de marinari şi pescari. Oraşul Greisfwald aparţinea în acel timp de Suedia şi viitorul pictor a păstrat toată viaţa sa cetăţenia suedeză. În 1781, când nu împlinise încă şapte ani, îi moare mama. Începând de atunci, de cei şapte fii şi două fiice ale familiei Friedrich se va ocupa o guvernantă, căreia i se adaugă un profesor de latină. În 1787, tânărul Caspar trăieşte o mare dramă. Pe când se juca pe marea îngheţată a Balticii, gheaţa cedează sub el. Fratele său, Christoffer, îi sare în ajutor, îl salvează, dar se îneacă el sub gheaţa mării. Pictorul nu va vorbi niciodată despre această întâmplare tragică. Până în anul 1791, îi mai mor doi fraţi şi o soră. Singurătatea se simte în întraga sa viitoare operă artistică. În 1790, după încercări în domeniul literaturii, Caspar începe să studieze desenul. Frecventează timp de patru ani cursurile profesorului Johann Quistrop, arhitect, pictor şi gravor deopotrivă. Quistrop îl îndeamnă să ia ca model pentru desenele sale reproducerile după operele marilor maeştri, şi îi pune la dispoziţie propria sa colecţie de tablouri şi gravuri. În acelaşi timp îl sfătuieşte să deseneze după natură. Natura va fi principala sursă de inspiraţie a primelor sale lucrări.În 1794, Friedrich pleacă la Copenhaga, unde lucrează cei mai buni maeştri ai acelor timpuri. Acolo stă patru ani şi dobândeşte cunoştinţe temeinice prin studierea perspectivei şi compoziţiei. În mai 1798 se stabileşte la Dresda, unde frecventează cea mai importantă Academie de Artă din Germania, fondată în 1769. În această perioadă începe să picteze în culori, la început acuarele, mai târziu în ulei. În 1801, Friedrich descoperă insula Rugen din Marea Baltică. Este fermecat de câmpiile pitoreşti, de stâncile majestoase de pe ţărmul mării şi de pădurile de stejari, imagini pe care le fixează în nenumărate schiţe. În vara anului 1803, artistul se stabileşte la Loschwitz, lângă Dresda. În atmosfera mai sumbră a meleagurilor Germaniei pictorul îşi regăseşte dorinţele şi dispoziţia sufletească. Caspar David Friedrich moare la Dresda, la 7 mai 1840. 

- 1791: S-a născut Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1864). Creaţia sa este prin excelenţă romantică. A rămas în istoria muzicii ca un maestru al mijloacelor de expresie muzicală: recitativul şi declamaţia, mai ales în operele sale Hughenoţii şi Africana. A mai compus cantate, lucrări simfonice, marşuri, muzică bisericească. 

- 1803: A murit Pierre Choderlos de Laclos, scriitor francez. Pierre Ambroise François Choderlos de Laclos (n. 17 octombrie 1741) a fost un romancier francez, cunoscut mai ales pentru romanul epistolar Legăturile primejdioase („Liaisons dangereuses").Apărut în patru volume în 1782, romanul, sub titlul complet Les Liaisons dangereuses ou lettres recueillies dans une société et publiées pour l’instruction de quelques autres (Legăturile primejdioase sau scrisori adunate într-o societate si publicate întru instruirea altor câteva), ilustrează psihologia erotică a societătii artificiale si rafinate a marii aristocratii franceze (a vieţii „împotriva naturii") din perioada anterioară Revoluţiei franceze.

- 1842: S-a născut Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1916 (m. 1922) 

- 1851: S-a născut Gheorghe Şonţu, maior, erou al Războiului de Independenţă (1877-1878), căzut pe câmpul de luptă, în timpul asaltului pentru cucerirea Redutei Griviţa 2 (m. 30.08/11.09.1877) 

- 1854: S-a născut Emanoil Riegler, medic şi farmacolog român. Emanoil Riegler (n.Grozeşti, Bacău - d. 30 august 1929, Iaşi) a fost un medic, farmacolog, membru corespondent al Academiei Române. A fost elev al Seminarului „Sfântul Gheorghe” din Roman şi a urmat studiile medicale la Universitatea din Viena. Emanoil Riegler a fost ales membru corespondent al Academiei Române în martie 1904. În perioada 1904 - 1905 el a fost preşedintele Societătii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, societate ce publică Revista Medico-Chirurgicală, prima revistă medicală românească.Emanoil Riegler a fost medic internist şi profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi. Preocupat de dezvoltarea asistenţei medicale, el a fost organizatorul serviciului de asistenţă de urgenţă (Salvarea) în Iaşi şi a înfiinţat Serviciul de clinică terapeutică. Drept omagiu, amfiteatrul Clinicii a III-a Medicală din Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi îi poartă numele.

- 1857: A murit Auguste Comte, filosof, matematician, sociolog francez.Isidore Marie Auguste François Xavier Comte (n. 19 ianuarie 1798, Montpellier –d. Paris), a fost un sociolog şi filosof francez.Absolvent al Școlii Politehnice, în anii 1817 - 1824 a fost secretar al lui Saint-Simon şi a fost profund influenţat de acesta. Saint-Simon a întrebuinţat pentru prima oară termenul de filozofie pozitivistă. Totuşi lui Comte îi revine meritul de a fi elaborat un sistem coerent, cu o logicăşi o bază ştiinţifică superioară faţă de Saint-Simon.Auguste Comte a urmărit crearea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să aspire în viziunea sa, după ce a trecut prin faza teologică şi acea metafizică, care erau considerate drept faze necesare în dezvoltarea omenirii de la copilărie spre maturitatea din cea de a treia fază, a spiritului pozitiv.

- 1857, 5/17: S-a născut inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (m. 1935).

- 1858: S-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (d. 19 noiembrie 1919, Bucureşti).

- 1862: S-a înfiinţat, la Arad, „Asociaţia naţională pentru cultura şi conservarea poporului român'' 

- 1879: S-a născut Nicolae T. Deleanu, fitofiziolog şi biochimist; a fost primul cercetător, pe plan mondial, care a semnalat procesul de homeostazie (menţinerea în anumite limite a constantelor fiziologice) a ionilor în organismele vegetale (d.29.05.1959) 

- 1882: Prima „Sărbătoare a muncii" la New York 

- 1887: S-a născut, la Bârlad, jud. Vaslui, Constantin Vasiliu-Răşcanu (m.1980), general român. S-a remarcat în luptele de la Sevastopol şi în Kuban, precum şi în operaţiunile militare împotriva trupelor germane de pe Valea Prahovei, în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost ministru de război (1945-1946) în guvernul dr. Petru Groza, contribuind la promovarea procesului de politizare a armatei. 

- 1902: S-a născut Darryl F. Zanuk, producător de filme american. A fost director al studioului „Warner Brother” (1928-1933), apoi întemeietor al studiourilor „20th Century”, la conducerea cărora rămâne până în 1956, când devine producător independent. A fost cel mai longeviv dintre magnaţii de la Hollywood. (d.22.12.1979)

- 1895: S-a născut, la Dej, jud. Cluj, Victor Cheresteşiu (m.1971), istoric român. Membru al Societăţii Române de Ştiinţe Istorice. A efectuat cercetări asupra istoriei moderne a Transilvaniei, domeniul predilect fiind revoluţia de la 1848-1849. Asupra ei a elaborat mai multe studii şi o amplă lucrare cu caracter monografic: Din istoria Transilvaniei, 2 vol., 1961. 

- 1902: A murit Rudolf Virchow (din cauza unei complicaţii survenite în urma fracturii femurului, după ce a căzut din tramvai), geniul teoriei celulare; medic şi anatomist german, fondatorul patologiei celulare (n. 13.10.1821 în or. Schivelbein, aflat astăzi pe teritoriul Poloniei) Rudolf Ludwig Karl Virchow (n. 13 octombrie 1821, Schivelbein, Pomerania, azi: Swidwin/Polonia - d.Berlin) a fost un medic şi renumit patolog german, fondator al patologiei celulare. Virchow s-a străduit să reunească medicina clinică cu fiziologia şi cu anatomia patologică, fiind considerat unul din cei mai importanţi creatori ai medicinii moderne. Celebrul său dicton Omnis cellula e cellula („Orice celulă provine din altă celulă") a modificat radical gândirea medicală în direcţia unui nou concept, şi anume considerarea apariţiei bolilor drept consecinţă a turburărilor în structura şi funcţiunea celulelor organismului. Alte contribuţii esenţiale ale lui Virchow la dezvoltarea medicinii sunt descoperirea şi izolarea nosologică a leucemiei, precum şi studiile sale asupra naturii trombozei, inflamaţiei venoase şi emboliilor, principiile stabilite de el fiind şi astăzi valabile. 

- 1905: S-a născut (la Budapesta, în familia unui industriaş evreu) romancierul şi jurnalistul britanic Arthur Koestler (m. 1983, s-a sinucis)

- 1905: A fost semnat Tratatul de la Portsmonth (Marea Britanie), care a dus la încheierea ostilităţilor militare dintre Rusia şi Japonia 

-1906: A murit Ludwig Boltzmann, fizician si matematician austriac.Ludwig Eduard Boltzmann (n. 20 februarie 1844) a fost un fizician şi matematician austriac, membru al Academiei de Stiinţe din Viena, faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor. A generalizat legile teoriei cinetice a gazelor cu ajutorul metodelor statistice şi a fundamentat pe cale cinetico-moleculară principiul al doilea al termodinamicii. Boltzmann a fost unul dintre adepţii concepţiei atomiste ştiinţifice, situându-se ferm pe poziţii materialiste în interpretarea fenomenelor fizice.

- 1908: S-a născut Josué de Castro, medic, sociolog şi economist brazilian; autorul celebrei lucrări „Geografia foamei" (1946), una dintr-o lungă serie de lucrări abordând probleme grave atât pentru ţara sa, cât şi pentru alte zone ale globului - sărăcia şi malnutriţia; preşedinte al FAO (1952-1956); ambasador al Braziliei la Naţiunile Unite, la Geneva (1962-1964); după lovitura de stat militară din martie 1964 se va stabili la Paris, unde va înfiinţa (1965) Centrul Internaţional pentru Dezvoltare (CID), al cărui preşedinte va fi până la sfârşitul vieţii (m. 1973)

- 1908, 5/18: S-a născut Viktor Ambarţumian, astronom şi astrofizician armean; a descoperit asociaţiile de stele, structura şi evoluţia acestora (m.12.VIII.1996)  

- 1912: S-a născut John Cage, compozitor şi pianist american; inventatorul „pianului preparat" (între ale cărui corzi sunt plasate obiecte din diferite materiale, care modifică sunetele); a introdus în muzică noţiunea de indeterminare, ideile hazardului şi creativităţii interpretului (m. 1992)

- 1918: Începe odioasa teroare roşie. După asasinarea lui Uriţki şi după tentativa de asasinat asupra lui Lenin, Sovnarkomul emite dispoziţia „despre teroarea roşie". Una dintre cele mai crunte consecinţe fiind împuşcarea la Petrograd a 512 reprezentanţi ai elitei ruseşti. VCK (CEKA, instanţa superioară a securităţii ruseşti) deportează, doar pe parcursul anului 1918, 31.000 persoane şi execută alte 6000 de persoane

- 1918: În această zi s-a născut Rin-Tin-Tin, câine-lup, primul animal vedetă de cinema. În Primul Război Mondial, în Franţa, un soldat american, a salvat de sub dărâmături un căţeluş şi l-a luat cu el. Câinele-lup a apărut în vreo 30 de filme ale studioului „Warner Brothers". Rin-Tin-Tin a avut chiar un talk-show personal şi a primit chiar şi o stea pe Aleea Onoarei din Hollywood. 

 - 1920: S-a născut Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2010) 

- 1920: Apare Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc; salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii; adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară 

- 1921: S-a născut Adrian Marino, istoric, teoretician literar şi eseist (m. 2005). A publicat monografii literare (Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1965; Opera lui Alexandru Macedonski, 1967). Are studii de hermeneutică şi critica ideilor literare (Dicţionar de idei literare, 1973; Biografia ideii de literatură), cu valoare de pionierat în plan european. A fost prezent cu contribuţii teoretice în literatura comparată. Între anii 1949 şi 1963, a fost deţinut politic.Adrian Marino a fost laureat al premiului Herder.

- 1925: S-a născut psihologul suedez David Magnusson; specialist în studiul personalităţii; contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) 

- 1926: S-a născut compozitoarea Carmen Petra-Basacopol. Carmen Petra Basacopol (n. Sibiu) este o compozitoare si profesoară de muzică română. Studiile muzicale le-a urmat la conservatorul din Bucureşti cu Paul Constantinescu si Tudor Ciortea. A absolvit Facultatea de filosofie şi compoziţie la Universitatea Natională de Muzică din București. A participat la Concursurile internationale de vară la Darmstadt si si-a completat studiile la Paris, obtinând doctoratul în muzicologie la Sorbona. Este laureată a premiilor UCMR, a Premiului Academiei Române. Din 1962 predă armonie, contrapunct şi forme la Universitatea de Muzica Bucureşti. Între cele 80 de opusuri semnate de Petra Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat. A obţinut Diploma de Onoare la Concursul Internaţional de Compozie la Mannheim, Premiul Uniunii Compozitorilor.

- 1929:S-a născut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (m. 1981)

- 1926: S-a născut pictorul Diodor Dure (m. 2003)

- 1931: S-a născut actorul Constantin Codrescu.

- 1938: A încetat din viaţă Gheorghe D. Mărdărescu (n.1866), general şi om politic român. 

- 1940: Regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri

- 1940: Guvernul Marii Britanii declară că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei horthyste 

- 1940: S-a născut actriţa americană de film Racquel Welch. 

- 1940: Vasile Ionescu este numit director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, funcţie pe care o va deţine până la 15 februarie 1945, cu întrerupere pe durata guvernării legionare. Personalitatea lui Vasile Ionescu (1898-1978), militar şi jurist de profesie, este legată nemijlocit de istoria Radioului românesc (angajat ca avocat în 1931, va urca treptat în ierarhia administrativă a instituţiei; rol important în anihilarea încercării legionarilor de a prelua cu forţa controlul Radioului după asasinarea premierului Armand Călinescu - septembrie 1939)

- 1944: Armata a IV-a Română opreșste ofensiva germano-ungară din centrul Transilvaniei.

- 1946: S-a născut (în Zanzibar) cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei "Queen" (m. 1991).

- 1948: A fost înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova (s-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România), prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983). Clubul de fotbal Universitatea Craiova a fost dezafiliat de la FRF la 20.VII.2011, fiind exclus din toate competiţiile  

- 1950: S-a născut caricaturista americană Cathy Guisewite, cunoscută autoare de benzi desenate

- 1953: A murit Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog si imunolog roman, considerat unul din fondatorii virusologiei pe plan mondial şi un promotor al chimioterapiei; a murit la Paris. Membru de onoare al Academiei Române (1926), membru titular al Academiei Franceze de Medicină (1928). A efectuat cercetări originale în domeniul sifilisului, poliomielitei, encefalitei etc.

- 1959: A murit Gheorghe Danga, compozitor şi dirijor român (n. 1905). Dirijor al Societăţii corale „Zori de zi” din Capitală (1923-1934), al corului „Lyra” din Câmpina (1934-1941), corului Radiodifuziunii Române (1949-1959). A scris muzică pentru cor, laică şi religioasă.

- 1960: Generalul de Gaulle anunţă într-o conferinţă de presă că refuză integrarea şi reforma NATO, fără acceptarea Franţei la conducerea organizaţiei; după 9 zile va fi făcut public planul francez de conducere în trei a NATO 

- 1960: S-a născut actorul Claudiu Istodor

- 1972: J.O. de la Munchen: Opt terorişti arabi, reprezentând grupul militant  „Septembrie Negru", au pătruns în Satul Olimpic, au ucis 2 membri ai delegatiei Israelului şi i-au luat ostateci pe alti 9. În timpul operaţiunii de salvare au murit ostaticii, 5 terorişti şi un politist.

- 1973: A murit cântăreţul de operă Petre Ştefănescu-Goangă (n. 1902)

- 1980: Inaugurarea tunelului St. Gotthard din Elvetia; cel mai lung tunel rutier din lume (16,22 km), la vremea respectivă, si se întinde de la Goschenen la Airolo.

- 1982L Inaugurarea barajului Itaipu, care include cea mai mare hidrocentrala din lume, pe Parana, între Brazilia şi Paraguay.Centrala are 18 generatoare de 700MW fiecare. Primul generator a început să funcţioneze în mai 1984, iar ultimul generator a început să funcţioneze în 9 aprilie 1991.Deşi nu este cea mai mare centrala din lume, produce cea mai mare cantitate de electricitate. În primele luni ale anului 2005 au fost puse în funcţiune încă 2 generatoare.Asigură 26% din necesarul de energie al Braziliei şi 78% din cel al Paraguayului Itaipu a fost declarată una din cele 7 minuni ale lumii moderne de către Societatea Americană a Inginerilor.

- 1986: A murit prozatorul Nicuţă Tănase (n. 1924)

- 1995: A murit Eduard Pamfil, profesor, academician, intemeietorul scolii romanesti de psihiatrie Edouard Pamfil (scris şi Eduard Pamfil, decedat la 5 septembrie 1995 a fost medic psihatru care a trăit şi a lucrat la Timişoara. Tatăl lui a fost de origine greacă iar mama de origine franceză. Între anii 1950 până in 1978 - cu o întrerupere între 1955-1961 – a fost şef al disciplinei de psihatrie al Facultăţii de Medicină a Universităţii Timişoara. A fost fondatorul disciplinei de psihatrie al facultăţii, care s-a înfiinţat odata cu venirea lui la Timişoara în 1950. După moartea lui Edouard Pamfil, Clinica de Psihiatrie  „Edouard Pamfil" din Timişoara a primit numele acestuia. Între 1955 şi 1961 a fost repartizat în Moldova ca urmare a criticii sale la adresa psihatriei sovietice staliniste.În perioada interbelică, Edouard Pamfil a fost student al cunoscutului psihiatru şi psihanalist Henri Ey la Paris, unde a studiat şi chitară clasică. Chitara o cânta cu virtuozitate. Festivalul internaţional de chitară Eduard Pamfil care are loc anual în decembrie a primit numele acestuia. Eduard Pamfil a fost o personalitate de cultură universală, considerat un  „adevărat umanist, un om mare" (Stefan Bertalan) „un ultim renascentist al secolului" (Ilie Stepan). Opera lui cuprinde şi lucrări de artă grafică. Cercul de bionică organizat şi găzduit de el la Timişoara în anii 1970, unde s-au discutat curente şi tendinţe noi în diferite discipline ştiinţifice şi culturale, a avut o influenţă susţinută asupra intelectualilor care au participat, printre ei artişti şi literaţi.

- 1996: A murit Leonard Katzman, cel care a produs şi scris scenariul pentru aproape 350 de episoade ale serialului de televiziune  „Dallas''. 

- 1997: A murit Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic  „Misionarele Carităţii", cu sediul la Calcutta (India); Premiul Nobel pentru pace pe 1979 (n.27.VIII.1910, în Albania) - 1997: A murit Radu Boureanu, scriitor, publicist şi traducător (n. 1906) 

- 1997: A murit Sir Georg Solti, dirijor englez de origine maghiară (n. 1912) 

- 2000: A fost efectuată, pentru prima dată în România, o operaţie de transplant de rinichi de la copil la adult, la Clinica de Urologie a Spitalului Fundeni 

- 2004: A murit Grigore Gheba, matematician român, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul "Între viaţă şi moarte") (n.15.08.1912).

- 2004: S-a desfasurat, la Bucuresti, prima editie a „Festivalului Artelor”, festival muzical de toamna, organizat de Artexim; festivalul se va organiza din doi în doi ani, în alternanta cu Festivalul International de Muzica „George Enescu”

- 2009: A murit Jöel Holmes (numele real: Jöel Covrigaru), cântăreţ, compozitor şi poet francez de origine română; stabilit cu părinţii în Franţa în 1934 (n. 1928)

- 2011: A murit tenorul italian Salvatore Licitra (n. 1958)

$$$

 1. Divorțată? — Nu poate păstra un bărbat!

2. Hărțuită sexual? — Era îmbrăcată prea provocator!

3. Căsătorită, dar fără copii? — Ea este stearpă!

4. Bogată și independentă? — A găsit unul cu bani!

6. Copilul ei face prostii? — E numai vina ei, pentru că l-a răsfățat!

7. Necăsătorită la 30/40 ani? — Este iresponsabilă!

8. Căsătorită? — Devine proprietatea soțului ei!

9. Soțul a înșelat-o? — Este vina ei, nu i-a oferit tot!

10. Văduvă? — Abia aștepta să îi rămână averea!

11. Recăsătorită după moartea soțului? — Nu și-a iubit niciodată fostul soț!

12. Violență domestică? — E numai din vina ei!

13. Este în depresie fiindcă nimeni nu o înțelege? Este anxioasă și își pierde încrederea în sine? — Este vina ei!

14. Se aranjează? — Sigur are pe cineva!

15. Nu se aranjează? — Nu are grijă de ea!

RESPECTĂ FEMEILE!

Nu le mai puneți etichete dacă nu le știți poveștile! Cine suntem noi, oamenii, să îi jud ecăm pe alții!?

&&&

 Sultana Kösem, cea mai puternică femeie a Imperiului Otoman

Kösem Mahpeyker Sultan s-a născut pe 2 septembrie 1590, în insula Tinos din Grecia, fiind fiica unui preot ortodox. Tânăra a fost cumpărată ca sclavă de către guvernatorul otoman al Bosniei și a fost oferită în dar, când a împlinit vârsta de cincisprezece ani, curții otomane, unde a fost crescută pentru a deveni favorita prințului Ahmed I.

Kösem a devenit treptat una dintre cele mai influente femei din istoria Imperiului Otoman, fiind mama sultanilor Murad al IV-lea și Ibrahim I și a trăit în timpul domniei a șase sultani: Ahmed I, Mustafa I, Osman al II-lea, Murad al IV-lea, Ibrahim I și Mehmed al IV-lea, iar după moarte a fost cunoscută sub numele “mama magnifică”, “mama ucisă” sau “mama martiră”.

După moartea soțului ei, sultanul Ahmed I, Sultana Kösem a decis ca fratele acestuia, Mustafa I, să urmeze la tronul Imperiului Otoman, deși bărbatul era bolnav psihic. Acesta va conduce imperiul timp de trei luni în 1618, până când este detronat chiar de către Kösem, în urma unui complot.

După aceea Osman al-II-lea, fiul vitreg al sultanei Kösem, va ajunge la cârma imperiului și prima măsură va fi să își exileze mama vitregă în Vechiul Serai, căruia i se spunea “Seraiul Lacrimilor”. Tânărul sultan este detronat după patru ani de către ieniceri si ucis în fortăreață Edikule. După moartea lui, Sultana Halime, mama sultanului Mustafa, îl urca din nou pe fiul ei debil psihic pe tronul Imperiul și, de data aceasta, el va conduce imperiul pentru un an. Va fi apoi din nou detronat și închis într-o camera păzită până în anul 1639, când va fi omorât din ordinul nepotului său, Murad al-IV-lea.

Este momentul în care Sultana Kösem începe să își arate adevărata putere. Era susținută de ieniceri și iubită de popor și decide ca fiul ei, Murad al-IV-lea, care va fi supranumit și cuceritorul Bagdadului, să ajungă la conducerea imperiului, iar ea să-i fie regentă. Timp de nouă ani, din 1623 până în 1632 Sultana Kösem ia decizii și participă la ședințele de divan așezată pe tronul sultanului, fiind singura femeie care s-a așezat vreodată pe tronul Imperiului Otoman.

În 1632 sultanul Murad, ajuns la maturitate, ia decizia de a-i încheia regența mamei sale, dar ea va continua să asculte ședințele de divan din spatele unei perdele. După ce cucerește Bagdadul și revine în capitală, sultanul Murad, care știa că nu mai are mult de trăit pentru că suferea de ciroză, ia decizia de a-i omorî pe frații săi, Kasîm și Ibrahim, pentru că nu voia ca mama sa, Kösem, să ajungă din nou să conducă țara după moartea sa.

Murad reușește să-l omoare doar pe Kasîm, Ibrahim fiind salvat în ultima clipă de către sultana Kösem. După moartea lui Murad al-IV-lea, începând din 1640 până în 1648, pe tron s-a aflat fratele lui, sultanul salvat de propria-i mamă, care, însă, era incapabil să conducă statul din cauza problemelor psihice.

Sultana Kösem se numește regentă pentru a doua oară și conduce țara timp de opt ani. În anul 1648 sultanul Ibrahim este detronat, închis într-o temniță și apoi ucis. Mama lui nu mai avea niciun alt fiu pe care să-l urce pe tron, așa că este nevoită să se retragă la Vechiul Serai, așa cum cerea tradiția.

Sultana Hatice Turhan, văduva lui Ibrahim și noră a sultanei Kösem, intenționează să îl urce pe tron pe fiul ei, Mehmed al-IV-lea, și să-i fie regentă. Însă bătrâna sultana Kösem nu se lasă bătută și, cu sprijinul ienicerilor, preia tot ea regența nepotului Mehmed.

Timp de trei ani, din 1648 până în 1651, conduce statul având puteri absolute, în ciuda opoziției constante a nurorii ei. Când relațiile cu văduva lui Ibrahim ajung la un punct critic, Kösem plănuiește să-și omoare nepotul, pe Mehmed, și pe nora sa, Turhan, și să îl înlocuiască cu un alt nepot, dar planul ei este dat în vileag de o servitoare.

În noaptea de 2 spre 3 septembrie 1651, când bătrâna sultană Kösem aștepta vestea morții nepotului si a nurorii ei, un eunuc plătit de Hatice Turhan a sugrumat-o cu o perdea de mătase în odaia ei din Palatul Topkapi, apoi a târât-o în fața ienicerilor.

Timp de trei zile locuitorii capitalei Imperiului Otoman au ținut doliu în onoarea sultanei de 61 de ani care era foarte iubită de popor pentru că avea obiceiul de a le oferi fetelor care trebuiau să mărite daruri. Kösem făcea donații doar pentru oamenii simpli, vizita închisorile imperiului în fiecare an și plătea datoriile persoanelor încarcerate, avea grijă ca servitoarele care ieșeau din slujba ei să primească zeste și se îngrijea să le găsească soți bine situați, construia fântâni publice, școli și moschei, începuse să finanțeze lucrări de irigare în Egipt și oferea ajutor oamenilor săraci din Mecca.

Sultana Kösem a fost înmormântată în Moscheea Imperială a sultanului Ahmed, cunoscută astăzi sub numele de Moscheea Albastră.

&&&

 Delicata Pauline Viardot și scriitorul Ivan Turgheniev. 

Iubirea l-a făcut pe romancierul rus să trăiască în familia sopranei, alături de soțul și cei patru copii ai acesteia

Ivan Turgheniev s-a născut în orașul Oriol din Rusia pe 28 octombrie 1818, fiind fiul lui Serghei Nikolaievici Turgheniev, fost colonel în Cavaleria Imperială Rusă, și al Varvararei Petrovna Lutovinova. A decedat pe 3 septembrie 1883... Tatăl său moare când copilul de-abia împlinise vârsta de 16 ani, lăsându-l pe acesta, împreună cu fratele său Nicolai, în grija mamei, o femeie foarte severă, care îi bătea frecvent.

Tânărul studiază literatura rusă și psihologia la Universitatea din Moscova și apoi la Universitatea din Petersburg. La 19 ani face o călătorie în Germania, dar în timp ce se află pe vapor izbucnește un incendiu și zvonurile că s-ar fi comportat ca un laș în acel context s-au răspândit în toată Rusia. Această întâmplare l-a marcat profund, devenind mai târziu tema povestirii sale „Foc pe mare”.

În perioada 1843 – 1845 a lucrat la Ministerul de Interne, începe să scrie și după succesul a doua poeme se dedică literaturii și călătoriilor.

Scriitorul o cunoaște pe cântăreața de operă Paulina Garcia Viardot și va rămâne alături de ea și de soțul acesteia pentru tot restul vieții. Cei trei călătoresc împreună în Franța între anii 1845 – 1846 și 1847 – 1850. Deși în tinerețe a mai avut o relație cu o servitoare care slujea în casa familiei, în urma acestei legături rezultând o fiică nelegitimă, Paulinette, frumoasa Paulina Viardot va rămâne marea dragoste a lui Turgheniev.

Soprana Michelle Ferdinande Pauline García Sitches se născuse la Paris, tatăl ei fiind profesor de canto, compozitor și impresar. În copilărie a călătorit cu familia la Londra și New York, iar până la vârsta de șase ani vorbea fluent spaniola, franceza, engleza și italiana. Mai târziu ea a cântat arii rusești atât de bine încât a fost considerată vorbitoare nativă de rusă.

După moartea tatălui în 1832, mama ei, soprana Joaquina Sitchez, i-a dat lecții de canto și a forțat-o să-și concentreze atenția asupra vocii, deși fata voia să devină pianistă profesionistă și luase lecții cu tânărul Franz Liszt.

În 1837, Pauline García, în vârstă de doar 16 ani, a susținut primul concert la Bruxelles, iar în 1839 și-a făcut debutul în operă jucând rolul Desdemonei în Otello, la Londra.

La vârsta de 17 ani, a fost curtată de Alfred de Musset, care a cerut-o în căsătorie, dar tânăra a refuzat. Louis Viardot, scriitor și director al companiei Théâtre Italien, un bărbat cu douăzeci și unu de ani mai mare decât Pauline, bine situat financiar, avea să-i fie soț tinerei soprane. Căsătoria lor a avut loc pe 18 aprilie 1840. Cuplul a avut patru copii – băiatul, Paul, a devenit violonist de concert, una dintre fiice, Louise Héritte-Viardot, a devenit compozitoare și scriitoare, iar celelalte două fiice au fost și ele cântărețe de operă.

În 1843 s-a produs întâlnirea dintre frumoasa și delicata soprană și romancierul Ivan Turgeniev care s-a îndrăgostit de ea după ce a auzit-o în Bărbierul din Sevilla, în timpul unui turneu în Rusia.

În 1845, el a părăsit Rusia pentru a o urmări pe Pauline, următorii 20 de ani fiind o continuă călătorie între Rusia și Franța sau Germania și în cele din urmă s-a instalat cu familia Viardot, s-a purtat cu cei patru copii ai cuplului ca și cum ar fi fost ai săi și a adorat-o pe Pauline până când a murit.

Relația lor este însă un mister. Și alți bărbați celebri au curtat-o, printre ei fiind compozitorii Charles Gounod și Hector Berlioz. Tânăra a fost bună prietenă cu George Sand și cu iubitul acesteia, Frédéric Chopin. De altfel, la înmormântarea pianistului, pe 30 octombrie 1849, Pauline a fost mezzo-soprana care a interpretat Requiemul lui Mozart în Église de la Madeleine din Paris, fără să știe nimeni dintre cei prezenți că ea se afla în spatele cortinei negre.

În 1863, Pauline Viardot s-a retras de pe scenă. Ea și familia sa au părăsit Franța din cauza opoziției publice a soțului ei față de împăratul Napoleon al III-lea și s-au stabilit la Baden-Baden, în Germania.

După căderea lui Napoleon al III-lea, Pauline și soțul ei au revenit în Franța însoțiți de Ivan Turgheniev. Ea a predat la Conservatorul din Paris și, până la moartea soțului ei, în 1883, a prezidat un salon de muzică pe Bulevardul Saint-Germain.

În 1852 Turgheniev devenise celebru în Rusia cu ciclul de proze scurte Povestirile unui vânător, dar opiniile lui i-au adus o lună de detenție în Sankt Petersburg și 18 luni de arest la domiciliu.

În următorii zece ani scrie o parte din cele mai bune povestiri, nuvele și romane ale sale, Rudin, în 1856, Un cuib de nobili, în 1859, În ajun, în 1860 și Părinți și copii, în 1862. Reacția ostilă stârnită de romanul „Părinți și copii” va contribui la decizia scriitorului de a părăsi definitiv Rusia și de a se stabili în Germania. În 1871 se mută la Paris, urmându-i pe soții Viardot și va locui în Franța până la sfârșitul vieții sale.

Pe data de 3 septembrie 1883, Turgheniev moare la Bougival, în apropiere de Paris, în Villa Viardot pe care i-o făcuse cadou adoratei sale Pauline în 1874, dar trupul său a fost transportat în Rusia, fiind înmormântat în Cimitirul Volcov din Sankt Petersburg.

Pauline Viardot a murit în 1910, la vârsta de 88 de ani și a fost înmormântată în Cimitirul Mo ntmartre din Paris.

&&_

 O relație complicată. La moartea tatălui său, fiul lui Caragiale a scris «rânduri nereproductibile. Să le lăsăm uitării»

„Mateiu nu avea nimic din generozitatea sufletească a tatei. Era dispreţuitor. Amar, plin de morgă şi mai ales snob. Aceasta ne făcuse pe noi, fraţii mai mici, să-l botezăm «domnul conte» şi să râdem de aerele ce şi le dădea. Râdea şi el, dar cu atâta superioritate, încât parcă tot el ieşea învingător”, scrie Ecaterina Logadi, fiica lui Caragiale, despre mai marele ei frate vitreg, Mateiu.

Când a început idila dintre Caragiale şi Maria Constantinescu, ea n-avea 20 de ani, el se îndrepta spre 33. El, autor dramatic şi funcţionar la Regia Monopolurilor, ea, simplă lucrătoare la fabrica de tutun. Cât de curând, Caragiale se mută la tânăra femeie ce stătea pe strada Frumoasă, într-o casă vagon, la numărul 14. Din fotografiile păstrate, Maria Constantinescu ne zâmbeşte trist. Aduce puţin cu Veronica Micle, eventual indiciu al preferinţelor lui Caragiale: „era o femeie plăcută, sveltă, nu lipsită de oarecare cochetărie vestimentară, era de condiţie mic-burgheză” (Şerban Cioculescu). Cât despre Caragiale, acesta, destul de mitocan, o părăseşte în momentul în care pune mâna pe averea Momuloaiei, mutându-se pe Calea Victoriei, la numărul 248. Mateiu îşi petrece copilăria între o mamă posesivă, dornică să-şi pună toată dragostea pe unicul ei fiu, şi un tată care îl ia la el în casă, dar îl înscrie la şcoală sub numele de Mateiu Constantinescu, refuzându-i astfel recunoaşterea legală.

Deabia în 1896, Ion Luca se decide să-l treacă pe Mateiu în foaia matricolă a liceului privat „Sfântul Gheorghe” cu numele său. Copilul învaţă foarte bine, mai puţin la caligrafie, făcând o adevărată pasiune pentru istorie, atât de cu har povestită de profesorul său, Anghel Demetriescu. Se arată interesat de heraldică, genealogie şi decoraţii, preocupări care îl vor însoţi toată viaţa. Ion Luca, pe de altă parte, nu este tocmai cel mai bun tată. E veşnic nervos, veşnic în agitaţie, adept ferm al principiului autorităţii în relaţiile cu copiii. „Între părinţi ostili, având a suporta nevricalele paterne, odioase lui, şi lamentele materne, nu mai puţin stresante, Mateiu a avut parte de o copilărie scurtă şi agitată” (Barbu Cioculescu).

Tolerat cu greu de familia legală (se nasc, între timp, copiii lui Caragiale cu soţia Alexandrina Burelly), confruntat cu dezinteresul tatălui (acesta „uită să-l înscrie în septembrie 1901 la liceu”), Mateiu se refugiază în trecut, într-o lume a fantasmelor, convingându-se singur de o pretinsă origine nobiliară. „Această obârşie trebuie aflată, îşi spune Mateiu, care simte un sânge albastru curgându-i prin vene. Şi începe o cercetare minuţioasă înapoi, pe arborele genealogic al spiţei” (Ion Iovan). Îşi va urma tatăl în peregrinările sale mai apropiate (excursiile la Sinaia) sau mai îndepărtate (exilul berlinez), veşnic nemulţumit de condiţia sa şi de comportamentul mic-burghez al părintelui. Puţinii bani pe care îi are îi cheltuieşte doar pe haine scumpe şi pe cărţi de genealogie. Începe să frecventeze cursurile facultăţii de drept – după sfatul lui Caragiale – dar se gândeşte să urmeze o carieră de ofiţer. Visele sale se leagă insistent de moştenirea pe care ar fi urmat să o primească de la mătuşa sa Lenci, sora paternă – vreo 40.000 de lei aur. Ion Luca, veşnic în căutare de bani, îşi convinge însă sora să-şi schimbe testamentul şi să-i lase lui întreaga sumă. Mateiu, revoltat, explodează: „Eram cât pe aci să fiu legatarul unei moşteniri de aproape 40.000 de lei. Tatăl meu mi-a şterpelit-o. Aceşti patruzeci de mii de lei mi-ar fi schimbat cu desăvârşire viaţa; pierderea lor mi-a fost fatală.”

Disperat, se refugiază din nou în terfeloagele vechilor familii inventându-şi o nouă ascendenţă, potrivit căreia bunica paternă, Ecaterina Caraboas, ar fi urmaşa contelui de Szhatmar, Karabetz de Nagy-Buny. Mulţumit în sfârşit, îşi adaugă coroana comitală pe cartea de vizită şi începe să semneze Mathieu-Jean, conte de Karabey. Totuşi, în toamna lui 1911, Caragiale revine la sentimente mai bune faţă de Mateiu, aflând că acesta a început să scrie. Îi citeşte versurile şi se decide să-l ajute să debuteze, profitând de relaţia de prietenie pe care o avea cu Garabet Ibrăileanu, directorul „Vieţii româneşti”. George Topârceanu, redactor al publicaţiei, strâmbă din nas văzând producţia lirică a junelui Caragiale, fapt ce îi atrage mânia tatălui: „Cine eşti tu, mă, să judeci?” Incidentul e închis de Ibrăileanu care acceptă manuscrisul. Şase luni mai târziu, Caragiale moare. Mateiu vine la Berlin. „N-a îmbrăţişat pe nimeni, a înaintat cu paşi lenţi până la odaia în care Caragiale era întins, acoperit cu garoafe. L-a privit lung”, va rememora clipa sora sa vitregă, Ecaterina (Tuşchi) Caragiale, mai târziu.

Criticul Şerban Cioculescu însă nu-l iartă: „În carnetul său intim a scris, la moartea lui Caragiale, rânduri nereproductibile. Să le lăsăm uitării”.

$$$

 S-a întâmplat în 4 septembrie1870: La această dată, s-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”. Cu peste un secol și jumătate, înainte, la 11 iunie 1714, Dimitrie Cantemir începe să scrie, la solicitarea Academiei de la Berlin, „Descriptio Moldaviae”, în condiţiile în care fostul domnitor fusese exilat în Rusia.

„Descriptio Moldaviae”, sau „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, adică „Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei”, este un document ce tratează istoria românilor şi a fost gândită pentru a avea trei părţi, una geografică, una politică şi o alta care să acopere starea bisericească şi literară a Moldovei. Prima parte este dedicată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor, aici fiind inserată şi prima hartă cunoscută a Moldovei, realizată de autor. De asemenea, acest capitol prezintă flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.

A doua parte a cărţii se referă la organizarea politică și administrativă a țării, conţinând detalii despre forma de stat, înscăunarea sau schimbarea domnilor, dar şi aspecte legate de obiceurile privind naşterea, logodna, nunta sau înmormântarea. În fine, ultima parte a lucrării cuprinde referiri la cuvintele şi graiul moldovenesc, despre calităţi sau defecte caracteristice acestui neam. De asemenea, Cantemir face aici o descriere aprofundată a religiei molodvenilor, autenticitatea ordodoxiei de aici fiind susţinută cu admiraţie de autor: „Occidentul, şi nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credinţă, iar în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie“.

Primul manuscris al lucrării avea să fie definitivat la 2 martie 1716, şi putea fi expediat la Berlin, însă din diferite motive, încă neelucidate, Cantemir nu a timis manuscrisul, cu toate insistenţele celor din Academia berlineză. Problemele survenite în cadrul Academiei după decesul preşedintelui Leibniz, este posibil să-l fi determinat pe Cantemir să nu mai manifeste încredere în această instituţie sau este posibil să fi dorit publicarea ei înainte, după care să o expedieze.

După moartea autorului, în anul 1723, manuscrisul a rămas în posesia fiului mai mic, Antioh, care fiind numit ambasador al Rusiei la Londra, a luat cu el manuscrisul cu intenţia de a-l publica în Occident. De aici traseul manuscrisului a fost realmente un labirint. În anul 1744, după moartea la Paris a lui Antioh Cantemir, care fusese ambasador în Franţa, manuscrisul latin al „Descrierii” avea să fie vîndut la o licitaţie contelui Thomson, ginerele marelui medic Boerhaave. La rândul său, acesta moare, iar soţia sa cedează manuscrisul unui văr, Abraham Raas Boerhaave, profesor la Petersburg. Acesta îl dăruieşte, la rându-i, unui medic imperial, von Kruse, pentru ca în final să ajungă la consilierul imperial G. F. Müller din Petersburg. Acesta apreciază valoarea deosebită a acestui manuscris şi îl încredinţează unui specialist geograf, Anton Friedrich Büsching, care îl traduce în limba germană cu ajutorul lui Johann Ludwig Redslob din Berlin şi o publică, la 53 de ani distanţă de la definitivarea lucrării (1769 – 1770).

A urmat, în anul 1789, publicarea lucrării în limba rusă, şi în greacă, în anul 1819, iar în anul 1825, pe 19 august, este publicată, la Mănăstirea Neamţ, traducerea românească, sub titlul „Scrisoarea Moldovei“. A doua ediţie a lucrării apare la Iaşi în anul 1851, după traducerea lui Vasile Vîrlav, sub îngrijirea lui Costache Negruzzi, la Tipografia francezo-română, iar ediţia a treia apare tot la Iaşi, în 28 noiembrie 1865, la Imprimeria A. Berman, fiind îngrijită de antiunionistul Teodor Boldur-Lăţescu, redactorul ziarului Moldova din Iaşi.

În anul 1869, episcopul Melchisedec Ştefănescu comunică Societăţii Academice Române faptul că în biblioteca Academiei de teologie din Moscova se află manuscrisul latinesc al „Descrierii Moldovei”, iar guvernul rus împrumută manuscrisele lui Dimitrie Cantemir, în anul 1870. S-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”

La două secole de la moartea lui D. Cantemir, George Pascu redactează a doua traducere din latină a lucrării pe care o publică la Bucureşti în anul 1923, iar a treia traducere din latină, independentă de celelalte, o realizează acad. Gh. Adamescu şi o publică în „Cartea românească”, în anul 1942. Au urmat şi alte ediţii ale lui Petre Pandrea, cu o prefaţă de C. I. Gulian – în 1956, Constantin Măciucă (1961-1965-1967), iar la 300 de ani de la naşterea lui Cantemir, Academia Română a luat iniţiativa să editeze o lucrare bilingvă cu un comentariu istoric şi un studiu cartografic, care apare în anul 1973.

„Descriptio Moldaviae” nu a fost însă singura lucrare importantă a lui Cantemir. Merită amintite „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea”, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în anul 1698, considerată prima lucrare filosofică românească, apoi lucrarea filosofică „Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700”, „Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705), considerată prima încercare de roman politico-social, „Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane”, redactată în latină între 1714 şi 1716 sau „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scrisă mai întâi în latină, dar tradusă apoi de autor în română (1719 – 1722).

Surse:

http://epochtimes-romania.com/news/scrisa-acum-301-ani-descriptio-moldaviae-a-lui-cantemir-ne-pune-pe-ganduri-si-astazi---258286

https://1md.online/ro/m/comentariu/dimitrie-cantemir-descrierea-moldovei-carte-fundamentala-eseu-rezumat

https://ziarullumina.ro/documentar/294-de-ani-de-la-descriptio-moldaviae-33042.html

https://radioromaniacultural.ro/documentar-descriptio-moldaviae-prima-enciclopedi e-a-moldovei/