$$$$

 S-a întâmplat în 3 septembrie1998: În această zi, a plecat în eternitate actorul Dinu Manolache. Dinu Manolache (n. Rogova, judetul Mehedinti — d. Bucureşti ) a fost un renumit actor român de teatru și film. 

Dinu Manolache, născut în comuna Rogova din judeţul Mehedinţi la 13 mai 1955, a urmat studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale, în anul 1980. În 1979, a debutat pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul „Cine mă strigă?”, regizat de Letiţia Popa. Anul 1981 îi aduce distribuţia în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din „Semnul Şarpelui”, în regia lui Mircea Veroiu şi respectiv, rolul lui Virgil din „Fata Morgana”, film regizat de Elefterie Voiculescu.

În anul 1982, Dinu Manolache apare, alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea şi de fostul său profesor, Octavian Cotescu, în documentarul de scurt metraj „Mitul lui Mitică” de Mihnea Columbeanu şi în pelicula lui George Cornea, „Rămân cu tine”. Are un rol foarte reuşit în filmul  „Mult mai de preţ e iubirea” (1982), în regia lui Dan Marcoci, alături de Leopoldina Bălănuţă şi de viitoarea sa soţie, actriţa Rodica Negrea. Nume mari ale cinematografiei româneşti, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică se numără printre cei care vor juca alături de Dinu Manolache  în seria a doua a celebrului film „Lumini şi umbre” (1982)

Debutul său în televiziune a avut loc în anul 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul „Hangiţa”, o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu, unde apare alături de câţiva actori din generaţia de aur, precum Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher. Între 1983 şi 1989, actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuţie cinematografică.

Joacă pe scena Teatrului Mic din Bucureşti roluri spumoase, ca Ligurio din „Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, Jean din „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din „Nişte ţărani” de Dinu Săraru sau Azazelo din „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu, prin care se face remarcat. De asemenea, joacă şi semnează regia câtorva spectacole notabile din teatrul radiofonic, precum „Idolul si Ion Anapoda” de G.M. Zamfirecu, „Desculţ în parc” de Neil Simon sau „Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec

La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a devenit  asistent universitar la clasa profesorului Mircea Albulescu, unde a regizat şi a scris scenarii pentru piese interpretate de studenţi ca „Pădurea” de W. Shakespeare. A scris și poezii păstrate încă în manuscris. Cu rolul din producţia „Campioana”  (1990) de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Ileana Stana Ionescu revine în atenţia iubitorilor de film. În 1994 actorul apare în ecranizarea lui Dinu Cernescu, după comedia „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr Mihai Constantin şi Cesonia Postelnicu.

Dinu Manolache a fost căsătorit cu actriţa Rodica Negrea. Are o fiică actriţă la Teatrul Mic, Ilinca Manolache. Rodica Negrea vorbea într-un interviu despre calităţile pe care le avea omul şi actorul Dinu Manolache: „Ne-am cunoscut în facultate, ne-am iubit, ne-am luat, am fost fericiţi. Ilinca este cel mai frumos dar de la Dumnezeu. A moştenit foarte multe de la tatăl ei. Cel mai frumos lucru pe care Ilinca îl are de la Dinu este felul în care trăieşte bucuria, bunătatea, râsul. Mă bucur că lumea o iubeşte aşa cum l-a iubit şi pe Dinu. A fost atât de bun şi de frumos, chiar şi în momentele în care vorbea despre sfârşitul pe care îl simţea. A plecat atât de repede dintre noi… Pe scenă am evitat să fim împreună, eram diferiţi ca stil. Am jucat împreună în „Nişte ţărani“, de Dinu Săraru, şi în „Scaunele“, de Eugène Ionesco. Ca tipologie eram foarte diferiţi, de aceea când lucram cu el ieşeau scântei. Dar aşa scoteam la iveală acea căldură care dă viaţă situaţiei. Aveam moduri total diferite de abordare şi de energie. El era la şcoala lui Octavian Cotescu, format într-un realism imediat. Mai târziu am „furat“ de la el asta. Eu aveam şcoala Olgăi Tudorache, care înseamnă enorm, dacă ştii să o faci bine. Dinu a fost pentru mine o mare sursă de inspiraţie. Chiar dacă atunci când era încă în viaţă nu am înţeles câte am de învăţat de la el, după ce Dinu nu a mai fost, de multe ori m-am raportat la el… Deseori m-am surprins analizând replici sau situaţii, aşa cum mă gândeam că ar fi făcut Dinu.”

Iubitorii teatrului şi filmului românesc îşi aduc aminte cu plăcere de actorul Dinu Manolache trecut la cele veşnice la 3 septembrie 1998 la Bucureşti, după o lungă suferinţă (cancer), fiind îngropat la Cimitirul Bellu Ortodox, pe Aleea Artiştilor, la vârsta de doar 43 de ani, având o carieră frumoasă, şi multe roluri de neuitat.

Surse:

http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/dinu-manolache/

https://www.cinemagia.ro/actori/dinu-manolache-14748/

http://biografii.famouswhy.ro/dinu_manolache/

https://adevarul.ro/cultura/teatru/interviu-actrita-rodica-negrea-cand-lucram-dinu-manolache-ieseau-scantei-1_5374ffdf0d133766a8af80c3/index.html

http://www.rador.ro/2018/09/03/portret-20-de-ani-de-la-moartea-actorului-di nu-manolache/

$$$

 S-a întâmplat în 3 septembrie…

- Ziua Armatei Naţionale a Republicii Moldova

- 1189: Richard I al Angliei (Richard „Inimă de Leu") este încoronat la Westminster    

- 1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546); fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; autoritar faţă de marea boierime, Petru Rareş a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia 

- 1658: A murit Oliver Crowell, om politic, adversar al regalitatii; în 1649, la 19 mai, a instaurat republica (Commonwealth), iar în 1654 a instaurat un regim dictatorial („protectoratul”), devenind „Lord Protector” (al Angliei, al Scotiei si Irlandei) (n. 25.04.1599); a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei  

- 1695: S-a născut Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian (m. 1764)

- 1730: A murit Nicolae Mavrocordat, domnitorul Ţării Româneşti, răpus de o epidemie de ciumă izbucnită în Bucureşti; a fost înhumat în ctitoria sa, Mănăstirea Vacareşti; boierii aleg ca domn al Ţării Româneşti pe Constantin Mavrocordat, fiul principelui decedat (3/14).    

- 1739: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

-1783: Formal, prin semnarea Tratatului de la Paris, ia sfârşit Războiul american de independenţă, războiul dintre Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 si ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revolutionar American între Regatul Unit al Marii Britanii si Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franta si Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles.

- 1810: S-a născut pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane; personajele predilecte ale picturilor sale au fost indienii din vestul continentului american. Paul Kane (d.20 februarie 1871) a fost un pictor canadian, cunoscut pentru picturile sale cu băștinași canadieni si din alte părti ale Americii de Nord. Artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto si se antrena copiind marii maestri europeni în călătorii prin Europa. A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei - în 1845 si în perioada 1846-1848, realizand peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

- 1814: S-a născut matematicianul britanic James Joseph Sylvester; în 1850 a introdus termenul de matrice; stabilit o perioadă în SUA, a fondat, în 1878, „American Journal of Mathematics", prima revistă dedicată matematicii din Statele Unite (m. 1897)

- 1856: S-a născut Louis Salliven, arhitect american, autorul zgârie-norilor.Louis Henri Sullivan, adesea doar Louis Sullivan (d.14 aprilie 1924) a fost un arhitect american, denumit „părintele arhitecturii moderniste". Sullivan, care este considerat de mulţi specialişti şi arhitecţi ca fiind creatorul zgârie-norilor moderni, a fost un arhitect care a exercitat o puternică influenţă asupra arhitecturii şi arhitecţilor, critic al „Şcolii din Chicago" (în original, Chicago School of Architecture) si mentor al lui Frank Lloyd Wright.

- 1859: S-a născut Jean Jaurès, om politic şi istoric francez, întemeietorul ziarului „L` Humanité” (m. 31.07.1914)

- 1860: A murit anatomistul german Martin Heinrich Rathke; este primul care a explicat structura embrionului (1839); unul dintre fondatorii embriologiei moderne (n. 1793)

- 1867: S-a născut Vintilă I. C. Bratianu, om politic si economist, fiul lui I. C. Bratianu, membru de onoare al Academiei Române; a fost primar al Bucurestiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (m. 22.12.1930) 

- 1868: S-a aprobat Regulamentul Societăţii Academice Române, care cuprindea reglementari referitoare la perioada de tinere a şedinţelor (între 1 august si 15 septembrie), la sistemul de votare, precum si la înfiinţarea „Analelor Societăţii Academice Române” (3/15-5/17.09)

- 1869: S-a născut Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 13.12.1930)

- 1875: S-a născut Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile, fondatorul cunoscutei firme care-i poartă numele (m. 1951). 

- 1876, 3/16: S-a născut Constantin K. Kiriţescu, istoric (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră; autor de manuale) şi publicist (m. 1965) 

- 1877: A murit Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (n. 1797) 

- 1883: A murit Ivan Turgheniev, romancier şi dramaturg rus („Prima iubire”, „Visul”, „ O lună la ţară”) (n.09.11.1818)

- 1887: A murit Timotei Cipariu, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (n. 1805). A fost primul care a aplicat, în lingvistica românească, metoda de cercetare comparativ-istorică si a elaborat o primă lucrare de sistematizare a cunostinţelor de gramatică de până la el.

- 1900: S-a născut dirijorul olandez Eduard van Beinum (m. 1959)

- 1900: Apare primul număr al cotidianului londonez „Daily Expresss"

- 1901: S-a născut Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 1973) 

- 1905: S-a născut Carl David Anderson, fizician american, descoperitorul pozitronului, laureat al Premiului Nobel (d. 1991) 

-1907:S-a născut scriitorul Pavel Dan. Pavel Dan (n. în satul Clapa, comuna Tritenii de Jos, judeţul Cluj - d. 2 august 1937, la Cluj-Napoca). Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viaţa aspră a ţăranului român transilvan. Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obţine premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. După decesul său, i se publică colecţia de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. Este unul din reprezentanţii cei mai importanţi ai ardelenismului literar românesc.

- 1912: S-a născut Vasile Dobrian, grafician şi poet. Vasile Dobrian (n. Sibiu - d. 1999, București) a fost un pictor, desenator, grafician si poet român de avangardă. A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947. Între anii1949-1956 a fost profesor si director al Institutului de Arte Plastice din Iasi. Opera sa artistică cuprinde lucrări de grafică, pictură, desen, colaj si fotografie.   

- 1918: S-a născut Ada Zevin, pictoriță româncă de etnie evreiască. Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. Chişinău - d. 23 septembrie 2005) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine. A făcut parte din generaţia pictorilor formaţi în cadrul şcolii de pictură românesti (absolventă a Academiei de Belle Arte din București). Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictură franceză şi cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne şi cu cele specifice creaţiei populare.

- 1919: S-a născut Ovidiu Drîmba, istoric literar, comparatist şi traducător (a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli); format în ambianţa de emulaţie a Cercului Literar de la Sibiu. Unele surse dau ca dată a naşterii 2 septembrie 1919. Ovidiu Drîmba (n. Marginea-Bihor) este un istoric literar român, profesor universitar. Activitatea sa cuprinde lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii si civilizației“, „Pagini despre cultura europeană“, „Studii si eseuri de literatură universală“). A fost unul dintre asistenții filosofului si poetului Lucian Blaga de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj. Profesorul Ovidiu Drîmba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector si sef al Catedrei de limba si literatura română modernă de la Universitatea din Torino si apoi la Universitatea Catolică din Milano.  

- 1926: S-a născut actriţa greacă de film Irene Papas („Tunurile din Navarone”, „Zorba grecul”, „Troienele”). Irene Lelekou, cunoscuta ca Irene Papas, a fost distribuită in mai mult de 70 de roluri în mai mult de 50 ani de carieră. S-a născut in Chilimodion, Corint, Grecia. Și-a început cariera cinematógrafică în ţara sa şi a devenit faimoasă aici. Descoperită de marele regizor american de origine greacă Elia Kazan, fara indoiala ca si-a dobandit faima internationala dupa ce a jucat in filme alaturi de actori de excepţie.

- 1927: Premiera piesei „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu, montată de Compania Bulandra-Maximilian-Manolescu-Storin, în regia lui V. Maximilian; din distribuţie faceau parte: Sorana Topa, V. Maximilian, Gh.Storin 

- 1928: Descoperirea penicilinei.Sir Alexander Fleming a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum.

- 1928: S-a născut Ion Druţă, scriitor şi publicist din R. Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990)

- 1935: S-a născut Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (m. 1993)

- 1936: S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Marina Voica 

- 1937: S-a născut cântăreţa de muzică populară Maria Ciobanu 

 - 1939: Al doilea război mondial: Marea Britanie si Franta declară război Germaniei.

- 1940: La Cluj a avut loc o mare demonstraţie de protest împotriva Dictatului de la Viena (31.08-3.09.1940

- 1940: Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, a declarat în Camera Comunelor: „Camera a aflat desigur ca România a suferit de curând o grava mutilare teritoriala… Dar noi nu avem deloc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul razboiului, în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin buna înţelegere între părţile interesate”, refuzând, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România 

- 1941: Hitleriştii au folosit pentru prima dată gazul „Cyklon B'' pentru uciderea deţinuţilor din lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau

- 1942: S-a născut Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 

- 1943: Victor Daimaca, astronom român descoperă cometa „Daimaca”, doar cu ajutorul unui binoclu ce marea de 15 ori, omologată de Uniunea Astronomica Internationala.

 - 1948: A murit Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918); unul dintre creatorii Micii Înţelegeri (1920-1921); împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste; alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (n.28.III.1884) 

- 1950: A murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1872)

- 1953: A intrat în vigoare Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Convenţia a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950; la 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

- 1965: S-a născut actorul de film american Charlie Sheen

- 1971: A murit naturalistul Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; membru post-mortem al Academiei Române din 1990. Alexandru Borza (n. 21 mai 1887, Alba Iulia; d. Cluj) a fost preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului si botanist, întemietorul geobotanicii în România.

Opere:

Alexandru Borza - Flora si vegetația Văii Sebeșului (Editura Academiei, Bucuresti, 1959);

Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, București, 1965);

Alexandru Borza - Dictionar etnobotanic (Editura Academiei, București, 1968);

Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, București, 1987).

- 1972: A murit Anişoara Odeanu, prozatoare şi poetă (n. 1912). Unele surse dau ca dată a morţii 1 septembrie 1972. Anişoara Odeanu (pseudonim al Doinei Stella Graţiana Peteanu; 28 mai 1912, Pădureni, judeţul Timiş – d.Lugoj, judeţul Timiş) este o poetă, prozatoare şi ziaristă. Este fiica Vioricăi (născută Bujigan) şi a lui Aurel Peteanu, profesor de română şi latină, publicist, animator cultural, în perioada interbelică, al Lugojului. Odeanu face cursul primar şi pe cel secundar în oraşul natal şi în Timişoara şi îşi ia licenţa în drept la Universitatea din Bucureşti (1936), după ce urmase şi Facultatea de Litere, fără să o încheie. A studiat, în 1930 şi 1931, la Dijon şi Grenoble.

Opera sa literară cuprinde:

 • Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934;

• Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971;

• Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939;

• Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942;

• Moartea în cetate, Bucureşti, 1943;

• Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943;

• Sub lumina verii, Bucureşti, 1967;

• Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969;

• Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969;

• Legile jocului, Bucureşti, 1972;

• Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973;

• Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975;

• Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983;

• Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

- 1973: S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană

- 1974: A murit Constantin Palade, compozitor şi dirijor de cor (n. 1915)

- 1976: Sonda cosmică americană „Viking 2'' a atins solul planetei Marte; experienţele realizate cu ajutorul celor două staţii - Viking 1 şi Viking 2 - ce au făcut parte din proiectul american „Viking” şi au avut ca scop explorarea Planetei Marte, au condus la părerea ca nu exista compuşi organici pe Planeta Roşie. Pe data de 9 august s-a plasat pe orbita Planetei Marte iar pe data de 3 septembrie modulul de aterizare a ajuns pe solul marţian   

- 1991: A murit actriţa Elvira Godeanu. Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 Bucuresti) a fost o cunoscută actriţă română de teatru şi film formată la generaţia de aur a marilor artişti interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât şi din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor şi arhitect din perioada interbelică.

- 1991: A murit regizorul american de film Frank Capra (n. 1897, la Palermo/Italia). A primit Premiul Oscar pentru filmele „S-a întâmplat într -o noapte”, „Extravagantul Mr. Deeds”) (n. 18.05.1897)

- 1992: A fost adoptată Convenţia privind interzicerea armelor chimice, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva (a intrat în vigoare la 29.IV.1997; România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995) 

- 1998: A murit actorul Dinu Manolache (n. 1955).

- 1998: Guvernul României a adoptat hotarârea prin care s-a înfiinţat Institutul Limbii Române, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul va promova cunoaşterea limbii române şi va sprijini persoanele care o învaţă… 

- 2005: A murit matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (n. 1933)

- 2009: A murit compozitorul Grigore Nica (n. 1936)

- 2012: A murit actorul american Michael (Clarke) Duncan (n.10.XII.1957)

-2012: A murit liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un a devărat imperiu financiar (n.25.II.1920, pe teritoriul actual al Coreei de Nord)

$$$

 Un elefant se întâlnește cu un boa pentru prima dată.

Intrigat, îl întreabă:

- Ești o creatură ciudată ...cum faci să te miști? N-ai picioare.

- Ei bine, e simplu, mă târăsc…

- Oh, Ok!

Elefantul dă să plece, dar intrigat se întoarce și întreabă iar :

- Scuză-mă, dar cum faci să te reproduci? N-ai deloc testicule.

- Ești chiar glumeț! Depun ouă și nu am nevoie de ..

- Ah ... Ok!

Elefantul vrea să plece dar se întoarce din nou, se așează în fața șarpelui Boa și spune :

- Îmi pare rău că te deranjez din nou ... Dar cum faci să te hrănești? Nu ai mâini.

- Devii plictisitor! Mă înfășor în jurul mâncării. Deschid larg gura mea foarte mare și înghit prada direct. 

- Ok, zice elefantul, dacă am înțeles bine...

Te târâi

N-ai testicule

Ai o gură mare.

Din întâmplare, faci  cumva politică ?

$&&

 „Momeala” vrăjmașului – când ajungem să pierdem dragostea crezând că apărăm adevărul

Uneori ne imaginăm că ispita trebuie să vină întotdeauna zgomotos, sub forma unui păcat mare, evident, pe care îl putem recunoaște imediat și de care știm că trebuie să ne ferim, însă cele mai primejdioase încercări pot veni tocmai prin lucrurile mărunte, printr-un cuvânt care ne-a deranjat, printr-o observație pe care nu am putut să o trecem cu vederea, prin dorința de a demonstra că noi avem dreptate sau prin judecarea celui de lângă noi.

Vrăjmașul nu trebuie întotdeauna să-l convingă pe omul credincios să renunțe la Dumnezeu. Uneori îi este suficient să-l facă să se certe cu fratele său în numele lui Dumnezeu.

Aici se ascunde una dintre cele mai subtile capcane ale vieții duhovnicești.

Omul poate continua să meargă la biserică, să postească, să se roage, să citească, să vorbească despre credință și chiar să creadă cu sinceritate că apără adevărul, dar, încetul cu încetul, în inima lui să se strecoare mânia, orgoliul și dorința de a-l pune pe celălalt la punct. Și atunci apare întrebarea pe care fiecare dintre noi ar trebui să avem curajul să ne-o punem: dacă pentru a apăra adevărul am pierdut dragostea, ce anume am apărat de fapt?

De aici pot începe certurile pentru lucruri care, privite de la distanță, par aproape neînsemnate: cine a făcut un anumit gest în timpul rugăciunii, cine a cântat într-un anumit fel la strană, cum s-a îmbrăcat cineva când a venit la biserică, ce a spus un preot, cum s-a organizat o slujbă sau o procesiune, cine respectă „mai corect” o anumită rânduială.

Lucrul mic devine mare pentru că în spatele lui se așază mândria.

Și atunci nu mai discutăm pentru a înțelege, ci pentru a învinge. Nu mai ascultăm, ci așteptăm momentul în care putem răspunde. Nu mai încercăm să-l câștigăm pe fratele nostru prin dragoste, ci încercăm să demonstrăm că el greșește și noi avem dreptate.

Aceasta este „momeala”.

Vrăjmașul aruncă un lucru neînsemnat între doi oameni și așteaptă. Unul răspunde. Celălalt se simte atacat. Primul ridică tonul. Al doilea răspunde și mai apăsat. Se spun cuvinte care nu mai pot fi luate înapoi, iar după puțin timp nimeni nu-și mai amintește de la ce a început totul.

Rămâne doar rana.

Iar lucrul acesta se poate întâmpla oriunde: între soți, între părinți și copii, între prieteni, între vecini și, poate cel mai dureros, chiar între oameni care mărturisesc aceeași credință și se roagă aceluiași Dumnezeu.

Există însă un semn simplu după care ne putem cerceta sufletul. Dacă presupusa noastră „râvnă pentru adevăr” ne lasă plini de ură, tulburare, dispreț și dorință de răzbunare, atunci trebuie să ne întrebăm cu seriozitate ce se întâmplă în inima noastră.

Adevărul nu are nevoie de ura noastră pentru a rămâne adevăr.

Uneori cea mai grea biruință nu este să-i răspunzi celui care te-a provocat, ci să taci.

Să închizi telefonul fără să scrii acel comentariu.

Să nu răspunzi imediat cuvântului care te-a rănit.

Să spui în taină:

„Doamne, luminează-mă să nu mușc momeala.”

Nu orice luptă trebuie purtată și nu orice provocare merită un răspuns. Uneori omul care tace nu este cel care a pierdut disputa, ci singurul care a înțeles ce era cu adevărat în joc.

Pentru că poți câștiga o ceartă și pierde un om.

Poți demonstra că ai dreptate și pierde pacea.

Poți avea ultimul cuvânt și, totuși, să rămâi cu sufletul tulburat.

Într-o lume în care oamenii sunt împinși atât de ușor unii împotriva altora, poate că una dintre cele mai mari forme de rezistență creștină rămâne tocmai aceasta: să nu permitem nimănui să ne învețe să urâm.

Să păstrăm adevărul fără cruzime, credința fără mândrie, râvna fără mânie și, mai presus de toate, dragostea.

Pentru că porunca lui Hristos nu a fost: „Dovediți tuturor că aveți dreptate”, ci:

„Să vă iubiți unii pe alții.”

Iar uneori cea mai mare victorie asupra vrăjmașului se petrece fără ca nimeni să o vadă: în clipa în care ai fi putut răni și ai ales să ierți, ai fi putut judeca și ai ales să te rogi, ai fi putut răspunde și ai ales pacea.

Câte dintre certurile noastre ar mai exista astăzi dacă, înainte de a răspunde, ne-am întreba: „Apăr adevărul sau îmi apăr orgoliul?”

#Credință #Ortodoxie #ViațăDuhovnicească #IubireaAproapelui #Smerenie #Rugăciune #Pace #Iertare #LuptaD uhovnicească #GândPentruSuflet

&&&

 Crăciunul în care am aflat că eram săraci

Nu voi uita niciodată Crăciunul din acel an. Aveam paisprezece ani, Maria, sora mea, avea șaisprezece, iar Jeni nu împlinise încă optsprezece. Eram doar noi trei și mama, pentru că tata murise cu cinci ani înainte, într-un accident la mină, lăsând în urmă o casă în care banii erau puțini, dar în care, până atunci, nimeni nu se gândise vreodată că ar fi sărac.

Cu o lună înainte de Crăciun, preotul bisericii noastre a anunțat că se va face o colectă specială pentru cea mai săracă familie din comunitate. Ne-a îndemnat pe fiecare să economisim cât putem timp de o lună, iar banii urmau să fie oferiți familiei pe care cei din comitet o considerau cea mai lipsită de ajutor.

În seara aceea, mama ne-a strâns pe toate în jurul mesei și ne-a întrebat ce am putea face.

Planul ei a fost simplu: timp de o lună să mâncăm aproape numai cartofi. În felul acesta puteam economisi trei sute de lei. Dacă nu mai aprindeam becul seara și stăteam împreună pe întuneric, mai puteam strânge încă o sută.

Maria și cu mine am început să facem curățenie prin casele unor oameni mai înstăriți, iar Jeni confecționa felicitări și încerca să le vândă.

Serile acelea, petrecute aproape în întuneric, au devenit pentru noi cele mai frumoase seri ale lunii. Vorbeam despre familia necunoscută care urma să primească banii și ne imaginam chipurile lor atunci când aveau să afle că cineva se gândise la ei.

Nu ne plângeam că mâncam mereu cartofi. Nu ne deranja că stingeam lumina. Fiecare bănuț pus deoparte ne făcea să ne simțim mai bogate.

Cu o zi înainte de Crăciun, eu și Maria am mers la magazin și am schimbat banii în bancnote noi, pentru că așa învățaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu: ce este mai frumos și mai bun.

Când ne-am întors acasă, aveam opt sute de lei.

Opt bancnote de câte o sută.

Niciodată nu mai avuseserăm în mâini atât de mulți bani.

Nu ne păsa că nu aveam haine noi pentru Crăciun, că pantofii erau uzați sau că masa noastră nu urma să fie una bogată. Eram atât de fericite, încât în noaptea aceea aproape că nu am dormit, așteptând dimineața.

În ziua de Crăciun ploua torențial.

Nu aveam umbrelă, iar biserica era la aproape doi kilometri de casă, dar nimic nu ne-ar fi putut opri. Jeni avea găuri în pantofi și își pusese hârtie înăuntru ca să nu-i fie frig, însă după câteva minute de mers prin ploaie hârtia s-a udat, iar picioarele ei erau leoarcă.

Când am ajuns la biserică, rochiile noastre erau umede, pantofii murdari, iar câteva fete din cor au râs de hainele noastre vechi.

Dar nu ne-a păsat.

Noi aveam banii în mâini.

În ochii noștri, eram bogate.

Când a venit momentul colectei, mama a pus cinci sute de lei, iar noi trei am pus fiecare câte o bancnotă de o sută.

Pe drumul spre casă cântam.

La prânz, mama ne-a pregătit o adevărată sărbătoare: cumpărase zece ouă, le fiersese și le-am mâncat alături de cartofi prăjiți. Pentru noi era un ospăț. Era Crăciunul, eram împreună și eram fericite.

Pe la ora trei după-amiaza, cineva a bătut la ușă.

Era preotul.

A chemat-o pe mama afară și i-a spus câteva cuvinte, apoi i-a întins un plic.

Când mama a intrat din nou în casă, era albă la față.

Ținea plicul strâns în mână și nu spunea nimic.

Am întrebat-o ce se întâmplase, însă aproape o jumătate de oră nu a fost în stare să-l deschidă.

În cele din urmă a desfăcut plicul.

Înăuntru erau opt bancnote de câte o sută de lei și patruzeci de bancnote de câte zece lei.

În total, o mie două sute de lei.

Nimeni nu a spus nimic.

Ne uitam toate spre podea.

Cu doar câteva ore înainte ne simțiserăm cele mai bogate fete din lume pentru că reușiserăm să dăm opt sute de lei unei familii sărace.

Acum înțelegeam.

Familia aceea eram noi.

Pentru prima dată în viață, cineva ne spusese, fără să folosească vreun cuvânt, că eram sărace.

Până atunci nu ne gândiserăm niciodată astfel la noi.

Aveam cartofi de mâncare și ni se părea că suntem norocoase, pentru că alții poate nu aveau nici atât. Aveam o mamă extraordinară și știam că există copii care nu mai aveau mamă. Eram trei surori și ne aveam una pe alta, în timp ce alte case erau tăcute și goale.

Știam că nu avem lucrurile pe care le aveau alții, dar niciodată nu ne consideraserăm sărace.

Până în acel Crăciun.

Săptămâna următoare, în casa noastră s-a vorbit foarte puțin. Rușinea se așezase peste noi ca o pătură grea. Nu mai voiam să mergem la biserică, pentru că acum știam cum ne priveau ceilalți.

Mama însă nu ne-a lăsat să rămânem acasă.

La un moment dat ne-a întrebat:

— Ce facem cu cei 1.200 de lei?

Niciuna dintre noi nu știa ce să răspundă.

Nu știam ce fac oamenii săraci cu banii, pentru simplul motiv că, până atunci, nu știuserăm că și noi eram printre ei.

Și poate cea mai dureroasă ironie a acelui Crăciun a rămas aceasta: aproximativ optzeci de oameni strânseseră 1.200 de lei pentru cea mai săracă familie din biserică, iar dintre acei bani, 800 fuseseră dăruiți chiar de familia pe care ei o consideraseră cea mai săracă.

Uneori sărăcia nu se măsoară prin ceea ce ai în casă, ci prin felul în care te privește lumea, iar bogăția adevărată poate locui tocmai acolo unde nimeni nu se gândește să o caute.

Tu ce crezi: cine era, de fapt, cel mai bogat în povestea aceasta?

#Crăciun #PovesteDeSuflet #Generozitate #Bunătate #Familie #Credință #Dăru ire #LecțieDeViață #PildePentruSuflet #VictorPustan

&&&

 Țăranul, copilul și un bine care s-a întors peste ani

De mai bine de un secol circulă o poveste frumoasă despre două familii ale căror destine s-ar fi întâlnit într-un mod atât de neașteptat, încât întâmplarea a ajuns să fie povestită din generație în generație ca o lecție despre bunătate, recunoștință și felul misterios în care binele făcut unui om poate ajunge, uneori, mult mai departe decât ne-am fi putut imagina.

Legenda spune că, într-o zi, într-o regiune rurală a Scoției, un fermier se întorcea de la muncă atunci când auzi un strigăt disperat venind din apropierea unei mlaștini.

Lăsă totul și alergă spre locul de unde venea vocea.

În noroi se zbătea un băiat.

Copilul se afunda tot mai mult și, cu fiecare încercare de a se elibera, părea că mlaștina îl trage și mai adânc, însă fermierul nu stătu nicio clipă pe gânduri, găsi o creangă suficient de puternică, se apropie cât putu de mult și, după câteva clipe de luptă, reuși să-l tragă la mal.

Băiatul era ud, murdar și îngrozit, dar trăia.

— Vino cu mine acasă, îi spuse fermierul. Trebuie să te încălzești.

Copilul îi mulțumi, însă îi explică faptul că tatăl său îl aștepta și că trebuia să se întoarcă.

Apoi plecă.

Pentru fermier, povestea se terminase acolo.

Salvase un copil pentru că un copil avea nevoie de ajutor, nu pentru bani, răsplată sau recunoștință.

Numai că, în dimineața următoare, în fața casei sale modeste se opri o trăsură elegantă.

Din ea coborî un gentleman bogat.

— Dumneata ești omul care ieri mi-a salvat fiul?

— Da, domnule.

Bărbatul îi întinse o recompensă, dar fermierul refuză.

— Nu pot primi bani pentru asta. Am făcut ceea ce trebuia să fac.

Gentlemanul insistă.

Fermierul refuză din nou.

În timp ce cei doi vorbeau, din casă apăru un băiat.

— Este fiul dumitale? întrebă străinul.

Fermierul îl privi și zâmbi.

— Da. Este băiatul meu.

Atunci gentlemanul îi făcu o propunere neașteptată.

— Dacă nu-mi permiți să te răsplătesc pentru ceea ce ai făcut pentru copilul meu, lasă-mă să fac ceva pentru copilul tău. Vreau să-i plătesc studiile și să-i ofer șansa la educația pe care aș oferi-o propriului meu fiu.

Fermierul ar fi acceptat.

Iar copilul său ar fi plecat la studii.

Anii ar fi trecut, iar acel băiat scoțian ar fi devenit unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință ai secolului XX:

Alexander Fleming.

Omul care, în 1928, a descoperit penicilina și a deschis drumul unei revoluții medicale care avea să salveze nenumărate vieți.

Dar legenda nu se termină aici.

Ea spune că băiatul scos cândva din mlaștină era nimeni altul decât Winston Churchill, iar când, peste decenii, acesta s-ar fi îmbolnăvit grav de pneumonie, medicamentul descoperit de fiul fermierului i-ar fi salvat din nou viața.

Astfel, într-o extraordinară închidere a cercului, tatăl l-ar fi salvat pe Churchill din mlaștină, iar fiul l-ar fi salvat, peste ani, prin medicină.

Este o poveste aproape perfectă.

Atât de perfectă, încât milioane de oameni au crezut că trebuie să fie adevărată.

Numai că documentele istorice nu confirmă această întâlnire.

Nu există dovezi că tatăl lui Alexander Fleming l-ar fi salvat vreodată pe Winston Churchill dintr-o mlaștină și nici că familia Churchill ar fi plătit educația viitorului savant. Iar atunci când Churchill s-a îmbolnăvit grav de pneumonie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatările istorice indică tratamentul cu sulfamide, nu acea spectaculoasă salvare prin penicilina lui Fleming despre care vorbește legenda.

Și totuși, poate că tocmai aici povestea devine interesantă.

Nu pentru că ar trebui să confundăm legenda cu istoria, ci pentru că oamenii au continuat să o spună timp de generații datorită adevărului simplu pe care îl ascunde în spatele unei întâmplări inventate:

binele făcut fără să aștepți răsplată poate merge mai departe decât vei putea vedea vreodată.

Poate nu se va întoarce mâine.

Poate nu se va întoarce de la omul pe care l-ai ajutat.

Poate nici măcar nu vei afla vreodată ce a produs gestul tău.

Dar un copil ajutat astăzi poate deveni omul care va ajuta alți o mie de oameni mâine, un cuvânt bun poate opri pe cineva dintr-o hotărâre greșită, iar o mână întinsă într-o zi poate schimba un drum pe care noi nu vom ajunge niciodată să-l vedem până la capăt.

De aceea, povestea fermierului, a lui Fleming și a lui Churchill nu trebuie spusă ca un fapt istoric.

Trebuie spusă pentru ceea ce este:

o legendă frumoasă despre puterea binelui.

Pentru că nu avem nevoie să inventăm istoria pentru a crede în bunătate.

Este suficient să o practicăm.

Dacă ai ști că un singur gest făcut astăzi ar putea schimba viața unui om peste douăzeci de ani, cui ai întinde mâna?

#AlexanderFleming #WinstonCh urchill #PovestiCuTalC #LectiiDeViata #Bunatate #Omenie #Istorie #PovestiCareInspira #UnGestDeBunatate

$$$

 Emma „Grandma” Gatewood – bunica ce a cucerit munții cu o pereche de teniși

În anul 1955, pe potecile lungi și adesea nemiloase ale Appalachian Trail, drumeții întâlneau din când în când o femeie în vârstă, îmbrăcată simplu, cu teniși din pânză în picioare, un băț în mână și un sac din denim cusut chiar de ea aruncat peste umăr, iar cei care o priveau pentru prima dată probabil că nu și-ar fi imaginat că această femeie de 67 de ani urma să intre în istorie.

Numele ei era Emma Rowena Gatewood, dar lumea avea să o cunoască drept „Grandma Gatewood”.

Emma se născuse la 25 octombrie 1887, în Guyan Township, Ohio, într-o familie modestă, iar copilăria ei nu fusese una în care oamenii să vorbească despre aventuri, libertate sau împlinirea visurilor, ci despre muncă, supraviețuire și responsabilități.

La numai douăzeci de ani s-a căsătorit cu Perry Clayton Gatewood.

Avea să nască și să crească unsprezece copii.

Dincolo de imaginea unei familii numeroase se ascundea însă o viață grea, pentru că mariajul ei a fost marcat de violență și abuz, iar Emma a suportat ani întregi o existență în care libertatea părea un lux imposibil.

Într-o epocă în care divorțul era încă privit cu suspiciune, mai ales într-o comunitate rurală conservatoare, Emma a găsit în cele din urmă puterea să plece.

Poate că atunci a început, fără să știe, adevărata ei călătorie.

Ani mai târziu, după ce copiii crescuseră și viața îi lăsase pentru prima dată ceva ce semăna cu timp pentru ea însăși, Emma a citit într-o revistă despre Appalachian Trail, uriașul traseu care străbate munții din estul Statelor Unite, din Georgia până în Maine.

Pentru cei mai mulți oameni ar fi rămas doar un articol interesant.

Pentru Emma a devenit o provocare.

Nu avea echipament sofisticat.

Nu avea bocanci profesionali, cort modern, haine tehnice sau rucsacuri performante.

Avea însă ceva ce nu putea fi cumpărat din niciun magazin: încăpățânarea unui om care trecuse deja prin lucruri mult mai grele decât un munte.

În 1955, la 67 de ani, a pornit la drum.

Echipamentul ei părea aproape neverosimil pentru standardele de astăzi: un sac simplu din denim, confecționat chiar de ea, o bucată de plastic folosită drept adăpost, un băț și teniși din pânză.

Atât.

Pe traseu a întâlnit ploi, căldură, frig, poteci acoperite de noroi, animale sălbatice și zile în care singurătatea devenea aproape la fel de grea precum distanța.

Uneori dormea afară.

Alteori primea adăpost sau mâncare de la oameni întâlniți pe drum.

Dar continua să meargă.

Pas după pas.

Zi după zi.

În spatele ei nu se afla doar o femeie care străbătea un traseu.

Se afla o mamă a unsprezece copii care supraviețuise unei căsnicii grele, unei vieți de muncă și unei epoci în care femeilor li se spunea adesea ce nu pot face.

După 146 de zile, Emma a ajuns la capăt.

Femeia pe care cineva ar fi putut-o considera prea bătrână pentru asemenea aventuri devenise prima femeie cunoscută care străbătuse singură, într-o singură călătorie, întregul Appalachian Trail.

Presa a descoperit-o.

Au apărut articole.

Fotografiile ei au început să circule.

Și numele „Grandma Gatewood” a devenit cunoscut în America.

Dar Emma nu era femeia care să considere că un lucru imposibil trebuie făcut o singură dată.

S-a întors.

În 1960, la 72 de ani, a parcurs din nou traseul.

Mai târziu avea să îl finalizeze pentru a treia oară, devenind prima persoană cunoscută care a reușit această performanță de trei ori.

Și nici atunci nu s-a oprit.

La o vârstă la care mulți oameni consideră că marile aventuri aparțin trecutului, Emma continua să meargă kilometru după kilometru, demonstrând că trupul poate îmbătrâni, dar curajul nu are neapărat aceeași vârstă.

Minimalismul ei a devenit aproape legendar.

Într-o vreme în care industria echipamentelor de drumeție avea să se dezvolte spectaculos, Grandma Gatewood demonstra că uneori oamenii cară cu ei mult mai multe lucruri decât au nevoie.

Ea purta puțin.

Dar mergea departe.

Foarte departe.

Povestea ei a ajuns în ziare și emisiuni de televiziune, iar femeia simplă din Ohio a devenit, fără să-și fi propus, o inspirație pentru generații întregi de drumeți.

A murit la 4 iunie 1973, la vârsta de 85 de ani.

Dar traseele au continuat să-i poarte numele.

În Ohio există astăzi un traseu memorial dedicat ei, iar povestea sa a fost readusă în atenția publicului și prin biografia „Grandma Gatewood’s Walk”, scrisă de jurnalistul Ben Montgomery.

Dincolo de recorduri însă, poate că partea cea mai puternică a poveștii Emmei Gatewood nu se află în numărul kilometrilor parcurși.

Se află în ceea ce făcuse înainte.

O femeie care trăise zeci de ani într-o viață grea a descoperit, la o vârstă la care societatea îi sugera probabil să se retragă, că mai exista un drum pe care nimeni nu-l putea parcurge în locul ei.

Și a plecat.

Nu pentru a demonstra că era mai puternică decât muntele.

Poate doar pentru a descoperi cât de puternică devenise ea însăși.

Uneori viața nu începe atunci când suntem tineri.

Uneori începe când avem curajul să ieșim din locul în care am rămas prea mult timp și să facem primul pas spre ceva ce ceilalți consideră imposibil.

Emma Gatewood avea 67 de ani când a făcut acel pas.

Și apoi a continuat să meargă.

Tu ai avea curajul să începi cea mai mare aventură a vieții tale la 67 de ani, atunci când ceilalți ți-ar spune că este deja prea târziu?

#EmmaGatewood #GrandmaGatewood #FemeiCareAuFăcutIstorie #AppalachianTrail #Curaj #Perseverență #PovesteAdev ărată #NiciodatăPreaTârziu #LecțieDeViață #PutereaUneiFemei