$$$

 În școlile din Japonia, prânzul nu este privit doar ca o simplă pauză de masă, ci ca o parte importantă din educația copiilor. Elevii primesc, de obicei, aceeași mâncare, pregătită proaspăt și echilibrat, cu ingrediente locale și porții gândite pentru vârsta lor. Masa devine astfel un moment în care copiii învață nu doar să se hrănească, ci și să respecte mâncarea, oamenii și comunitatea.

În multe școli japoneze, prânzul este servit într-un mod foarte organizat. Copiii nu aleargă spre automate și nu aleg produse la întâmplare, ci participă la un ritual simplu și ordonat. Unii elevi ajută la distribuirea porțiilor, poartă halate sau șorțuri, împart farfuriile și se asigură că fiecare coleg primește masa. Așa învață responsabilitatea prin gesturi mici, repetate zi de zi.

Meniurile sunt gândite pentru a fi cât mai echilibrate. O masă poate include orez, supă, pește, legume, fructe, lapte sau alte alimente simple, hrănitoare și potrivite pentru creștere. Ideea nu este ca prânzul să fie spectaculos, ci sănătos, curat și variat. Copiii se obișnuiesc de mici cu gusturi naturale și cu porții corecte, fără excese inutile.

Partea frumoasă este că prânzul îi învață și recunoștința. Înainte sau după masă, elevii pot rosti formule de mulțumire, arătând respect pentru cei care au cultivat, gătit și servit mâncarea. Astfel, o farfurie nu mai este doar ceva consumat rapid, ci rezultatul muncii multor oameni. Copiii înțeleg că hrana merită apreciată, nu risipită.

Acest sistem ajută și la formarea unei relații mai bune cu mâncarea. Când toți copiii mănâncă împreună aceeași masă, diferențele sociale se simt mai puțin, iar prânzul devine un moment de comunitate. Nu contează cine are pachet mai scump sau cine cumpără ceva mai atractiv; toți împart aceeași experiență, în același ritm, la aceeași masă.

De aceea, prânzul școlar din Japonia este mai mult decât o simplă tradiție practică. Este o lecție despre disciplină, sănătate, respect și grijă pentru ceilalți. Într-o masă servită la școală se ascunde o idee profundă: educația nu se face doar prin manuale, ci și prin felul în care copiii învață să mănânce, să mulțumească și să nu uite valoarea lucrurilor simple.

Curiozități  și Mistere

$$$

 La mulți ani, Leo! 

  ~ 24 iunie 1987~

Azi, Lionel Messi cel mai mare fotbalist din istorie, împlinește 39 de ani.

Începuturile

S-a născut într-o familie muncitorească din Rosario, Argentina. La 5 ani juca fotbal antrenat de propriul tată.   Și-a primit numele după Lionel Richie — cântărețul preferat al mamei sale.  

La 10 ani i s-a diagnosticat un deficit de hormon de creștere. Barcelona i-a acoperit tratamentul costisitor ca parte din transferul său în Spania.  

Contractul pe șervețel

Primul contract cu Barcelona a fost semnat pe un șervețel. În 2024, acel șervețel s-a vândut la licitație pentru aproape 1 milion de dolari.  

Cariera în cifre

916 goluri, 8 Baloane de Aur, 414 pase decisive — cel mai mare număr din istoria fotbalului, 46 de trofee câștigate în total.  

La Mondialul 2026, a marcat primul hat-trick al carierei la o Cupă Mondială și a devenit cel mai bun marcator din istoria turneului — 18 goluri, record absolut.  

Curiozități 

● Când arată cu degetul spre cer după un gol, îi aduce omagiu bunicii sale.  

● Postarea cu Cupa Mondială 2022 — cea mai apreciată din istoria Instagram, cu peste 74 de milioane de like-uri, depășind recordul unui... ou.  

● Debutul internațional s-a terminat cu roșu, la un minut după ce a intrat pe teren.  

La 39 de ani, Lionel Messi joacă încă la cel mai înalt nivel, la un Campionat Mondial, bătând recorduri pe care le credea de neatins. O poveste care nu s-a terminat.

RESPECT!

CU LTURA CURIOZITATI GANDURI

$$$

 Memorie Artistică

AIMÉE IACOBESCU

Aimée Iacobescu (nume complet Gabriela-Aimée Iacobescu) s-a născut pe 23 iunie 1946 în satul Unguriu, județul Buzău (în acte figura 1 iulie), ca fiică a colonelului farmacist și medic militar Constantin Iacobescu și a Stelei (născută Mihai Dumitru), absolventă de desen și scenografie. A venit pe lume împreună cu fratele ei geamăn, Dorel, care a devenit și el actor.

A absolvit Liceul Gheorghe Lazăr din București și, în 1968, secția de Actorie a IATC-ului (astăzi UNATC). Debutul pe scenă l-a făcut încă din liceu, remarcată de regizorul Sică Alexandrescu, care i-a dat un rol la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, instituție căreia i-a rămas fidelă timp de patru decenii.

Pe marele ecran a debutat în anii '60 și a devenit iconică în rolul Domniței Ralu din seria Haiducii, alături de apariții memorabile în filme precum Zestrea domniței Ralu, Săptămâna nebunilor sau Osânda (rolul Magdei, preferatul ei, sub regia lui Sergiu Nicolaescu). A colaborat cu regizori ca Dinu Cocea și a jucat în peste 15 producții cinematografice și TV. În 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

Viața personală a rămas discretă. Nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. A iubit o singură dată profund, dar relația nu s-a concretizat. A fost o femeie independentă, dedicată carierei, descrisă adesea ca o „divă de porțelan” – elegantă, rezervată, dar cu o forță interioară remarcabilă. Tatăl ei, medic militar, o avertiza încă din tinerețe că „vei muri de foame cu meseria asta de actriță”, un avertisment care s-a dovedit premonitoriu la finalul vieții.

După retragere, Aimée Iacobescu a trăit o perioadă extrem de dificilă. Diagnosticată cu cancer la sân, a dus o luptă lungă și costisitoare cu boala. Pensia și indemnizația de actor nu acopereau tratamentele, așa că a cerut ajutor UNITER-ului încă din 2013 pentru indemnizația de merit. Răspunsul primit – să mai aștepte câțiva ani – a fost perceput ca jignitor, mai ales având recomandări de la personalități de marcă. Singură și umilită, a vorbit deschis despre teama de a „muri de foame cu meseria asta”. A murit pe 27 martie 2018, la 71 de ani, la Spitalul Elias din București, chiar de Ziua Mondială a Teatrului, și a fost înmormântată la Cimitirul Ghencea.

Aimée Iacobescu rămâne o figură emblematică a cinematografiei românești – talentată, frumoasă și dedicată, a cărei ultimă parte a vieții a evidențiat contrastul dur dintre gloria artistică și vulnerabilitatea umană. O poveste fascinantă, dar și tristă, despre o artistă care a dat mult publicului, dar a primit prea puțin înapoi la final.Respect!

CULTURA CURIO ZITATI GANDURI

&&&

 Miliardarul care voia să moară falit a reușit de fapt. A donat 8 miliarde de dolari în secret, în timp ce lumea l-a ignorat.

Chuck Feeney avea 50 de ani când a decis să nu mai dețină nimic.

Era anul 1982. Feeney era deja unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă. Fusese co-fondator al Duty Free Shoppers, imperiul magazinelor din aeroporturi care vindeau lux călătorilor. Avea case în New York, Londra, Paris și o flotă de mașini de lux.

Apoi, într-o dimineață, și-a transferat întreaga participație la companie - miliarde de dolari - către fundația sa, Atlantic Philanthropies.

În secret.

Fără comunicat de presă. Fără nume pe clădiri. A inclus chiar și o clauză în contract: dacă cineva dezvăluia că era donatorul, finanțarea se oprea.

Chuck Feeney s-a născut în timpul Marii Depresiuni, într-un cartier muncitoresc din New Jersey. Mama sa era asistentă medicală care își ajuta vecinii fără să ceară nimic. Tatăl său era agent de asigurări. Feeney a învățat devreme valoarea banilor: dădea zăpada și vindea felicitări din ușă în ușă.

După ce a terminat Armata și a terminat facultatea, a avut o viziune: să vândă băuturi alcoolice și țigări duty-free soldaților americani din Europa. De acolo s-a născut Duty Free. Succesul a fost copleșitor. Banii veneau mai repede decât îi putea cheltui.

Toată lumea îi spunea:

„Economisește-i. Devino cel mai bogat dintre toți.”

„Pune-ți numele peste tot.”

„Bucură-te de lux; l-ai meritat.”

Nu a ascultat.

Iată ce știa Feeney, dar alți miliardari nu știau: a da bani când ești mort este lipsit de sens. Trebuie să-i dai cât ești în viață pentru a vedea impactul și a corecta greșelile. El numea asta „A da în viață”.

Timp de 15 ani, a călătorit prin lume la clasa economică, cu un ceas Casio de 15 dolari la încheietura mâinii și documentele într-o pungă de plastic. A finanțat pacea în Irlanda de Nord, a modernizat sistemul de sănătate din Vietnam și a donat aproape un miliard de dolari Universității Cornell.

Dar nimeni nu știa că era el.

Adevărul a ieșit la iveală abia în 1997, în timpul unei vânzări de companii. Lumea a fost șocată. Bill Gates și Warren Buffett l-au numit eroul lor și inspirația pentru Giving Pledge.

Feeney nu s-a oprit până la ultimul bănuț. În 2020, la 89 de ani, și-a închis oficial fundația. Își atinsese obiectivul: donase totul. 8 miliarde de dolari.

Astăzi, Chuck Feeney locuiește cu soția sa într-un apartament modest închiriat în San Francisco. Nu deține mașină. Nu deține o vilă. Este singurul miliardar din istorie care a devenit intenționat „fost miliardar”.

Totul pentru că un om de afaceri din New Jersey a înțeles că nu banii îți dau valoare, ci modul în care îi folosești. A transformat acumularea în generozitate și anonimatul în putere revoluționară.

Ce acumulezi de teamă că nu vei avea niciodată suficient? Ce impact ai putea avea astăzi în loc să aștepți un mâine negarantat?

Feeney a construit un imperiu global doar pentru a-l renunța. Și-a asumat riscuri în afaceri și le-a folosit pentru a vindeca boli și a construi școli. A dovedit că a muri bogat este un eșec, în timp ce a muri falit după ce ai schimbat lumea este succesul suprem.

Nu mai aștepta până când vei avea „destul” ca să începi să fii generos. Începe să gândești ca Chuck Feeney. Găsește-ți cauza. Muncește din greu. Rămâi umil.

Pentru că adevărata bogăție nu este ceea ce păstrezi în bancă, ci ceea ce lași în  inimile altora.

Nu renunța.  

Romondonews24

$$$

 La mulți ani, 

TANIA FILIP! 

-24 iunie 1959-

Azi împlinește 67 de ani una dintre cele mai elegante și complete artiste ale scenei românești.

Începuturile

Înainte de a fi actriță, Tania Filip a studiat pianul la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti" și a frecventat cursurile de balet la Palatul Pionierilor — o formare artistică completă, rară chiar și pentru lumea teatrului.  

A absolvit IATC-ul în 1982, în clasa marilor profesori Amza Pellea și Ion Cojar.  La doar 19 ani debuta pe scena Teatrului Național București — cu rolul Leana din Hagi Tudose — și câștiga imediat Premiul pentru debut.

Cariera

A jucat pe scenele Teatrului de Stat din Oradea, Teatrului Național din Craiova și Teatrului Nottara din București.  

Pe marele ecran, a făcut parte din seria iubită a „Ardelenilor" — Profetul, aurul și ardelenii, Artista, dolarii și ardelenii, Pruncul, petrolul și ardelenii — și a jucat în filme precum Întunecare și Grăbește-te încet.  

🎓 În 1993 a obținut o bursă Fulbright și a studiat la unele dintre cele mai prestigioase instituții de teatru din lume — Lee Strasberg Theatre Institute, Actors Studio și Stella Adler Conservatory, toate în New York.  

📚 A publicat volumul Perenitatea lui Stanislavski (2002), lucrare de referință în pedagogia teatrală românească, iar teza sa de doctorat a fost distinsă cu magna cum laude.  

🏆 Spectacolul de teatru TV Visul unei nopți de iarnă, în care a jucat, a câștigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru TV în 2017.  

🌍 A participat la turnee artistice pe trei continente — SUA, Venezuela, Marea Britanie, Germania, Franța, Irlanda, Canada și Belgia.  

Pianistă, balerină, actriță, doctoriță în arte și profesoară universitară — Tania Filip este dovada că arta adevărată nu se rezumă niciodată la un singur rol.

Respect!

CULTURA  CURIOZITATI GANDURI

$$$

 La multi ani, 

DOREL VISAN!

~Un om care a trăit viața cu toată forța și înțelepciunea ei~

Născut pe 25 iunie 1937 în satul Tăușeni, Cluj, a pornit ca profesor de educație fizică la țară, a jucat teatru de amatori și a ajuns să absolve IATC-ul în 1965. Apoi a devenit stâlpul Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj, unde a interpretat zeci de roluri mari – de la clasici ca Shakespeare și Molière, până la personaje românești memorabile.

Pe ecran l-am văzut în filme ca Iacob, Senatorul melcilor, Prea târziu, Occident sau Despre oameni și melci – cu o prezență solidă, autentică, de om al pământului care știe ce înseamnă destinul, umilința și demnitatea. A fost nominalizat la premiile europene și a primit Ordinul Serviciul Credincios.

Dincolo de scenă, e poet (a publicat volume de versuri), apicultor pasionat, gospodar la țară, bucătar priceput și un adept al echilibrului interior. Vorbește despre bioenergie, masaje terapeutice și puterea naturii ca pe niște lucruri simple, firești – secretele lui pentru a rămâne vital și clar la minte chiar și la 89 de ani. Iubește vinul bun, viața la sat și familia.

Un ardelean adevărat: direct, profund, cu umor și o înțelepciune câștigată din experiență. Un om care nu s-a prefăcut niciodată.

Dorel Vișan a fost căsătorit cu MARIA VIȘAN, iar relația cu soția sa a fost una profundă și discretă. Din păcate, soția sa a decedat, iar actorul a vorbit cu reținere, dar și cu durere sinceră despre acest moment. Pierderea ei a lăsat un gol profund, dar și o amintire de neșters

Are un singur fiu, ADRIAN VIȘAN, care a ales o altă cale – medicina.

La mulți ani, Maestre! Sănătate și bucurie multă în continuare. 

RESPECT!

CULTURA CUR IOZITATI GANDURI

&&&

 Când președintele Statelor Unite o atacă public, ea răspunde cu un gol în finala Cupei Mondiale. Dar lupta abia începe...

Pe un teren de fotbal ud de ploaie, în Le Havre, Franța, o femeie cu părul roz spune o frază care va zgudui America. "Nu am de gând să calc în Casa Albă."

În acel moment, Megan Rapinoe nu știe încă ce furtună va declanșa. Nu știe că președintele Statelor Unite va scrie despre ea pe Twitter de mai multe ori. Nu știe că Fox News va difuza segmente întregi cerând eliminarea ei din echipă. Nu știe că fanii își vor arde tricourile cu numărul 15 în parcări, postând videoclipurile pe internet. Nu știe că va primi amenințări cu moartea.

Dar știe un lucru: nu va tăcea.

Megan s-a născut în 1985, într-un orășel conservator din California. La cinci ani, mingea era deja prelungirea piciorului ei. La șaisprezece ani, într-o comunitate rurală unde diversitatea era un cuvânt străin, ea și-a asumat public orientarea sexuală. A pierdut prieteni. S-a confruntat cu discriminare. A continuat să joace.

Pentru că fotbalul era singurul loc unde lumea avea sens.

A ajuns la Universitatea din Portland, a condus echipa către campionatul NCAA, iar în 2006, la doar 21 de ani, a fost convocată la Echipa Națională a Statelor Unite. Până în 2011, era deja campioană mondială. În 2012, aur olimpic. Rapidă, talentată, decisivă în momentele cheie.

Dar și incomodă. Pentru că Megan Rapinoe nu știe să tacă.

În 2016, a îngenuncheat în timpul imnului național, alăturându-i-se lui Colin Kaepernick într-un gest de protest împotriva injustiției rasiale. Federația a schimbat regulile, făcând obligatorie poziția în picioare. Ea s-a conformat. Dar nu a tăcut.

Pentru că, în timp ce bărbații din echipa națională primeau salarii uriașe pentru performanțe modeste, femeile câștigau totul - Cupe Mondiale, medalii olimpice, audiențe record - și erau plătite mai puțin. Mult mai puțin.

În 2016, cinci jucătoare au depus o plângere pentru discriminare salarială. Federația a răspuns că femeile nu merită salarii egale. Le-au numit lacome.

În 2019, întreaga echipă a dat în judecată federația. Megan a devenit fața acestei lupte.

Apoi a venit Cupa Mondială din Franța. Iunie 2019. Megan a marcat împotriva Spaniei, împotriva Franței, împotriva Angliei. Fiecare sărbătoare era mai măreață, mai sfidătoare - brațele larg deschise, capul pe spate, privirea pierdută în cer. Știa că președintele o urmărea. Și continua să marcheze.

Pe 7 iulie 2019, în finala împotriva Olandei, în minutul șaizeci, mingea a ajuns la punctul cu var. Megan a luat o adâncă respirație. A privit poarta. A simțit greutatea a șase ani de lupte, a amenințărilor, a tricourilor arse, a comentariilor care spuneau că este o rușine pentru țara ei.

A lovit mingea.

Gol.

SUA a câștigat cu 2-0. Megan a primit Gheata de Aur pentru cel mai bun marcator și Balonul de Aur pentru cea mai bună jucătoare a turneului - la 34 de ani, cea mai în vârstă jucătoare care a câștigat vreodată ambele premii.

Parada din New York a adunat un milion de oameni care îi scandau numele. Reporterii au întrebat-o: "Acum veți merge la Casa Albă?" Megan a râs și a spus: "Rămân la ceea ce am spus."

Atacurile au continuat luni de zile. A fost numită neamericană, divizatoare, o distragere a atenției. Sponsorii au părăsit-o. Amenințările au continuat. Dar ceva se întâmpla în același timp: fete tinere îi purtau tricoul, părinții își numeau fiicele Megan, iar vocea ei devenea un ecou în întreaga lume.

Și apoi, în februarie 2022, după șase ani de luptă prin procese și bătălii publice, Federația Americană de Fotbal a cedat. 24 de milioane de dolari în restanțe salariale. Salarii egale. Tratament egal. Bonusuri egale.

Dar aceasta nu este doar o poveste despre fotbal. Este povestea unei femei care a refuzat să tacă. Care a fost numită dușman al națiunii pentru că și-a spus părerea, dar care a continuat să joace, să marcheze și să lupte. Care a demonstrat că poți fi cel mai bun din lume și totuși ți se spune să taci - și că poți alege să nu asculți.

Megan Rapinoe s-a retras în 2023, la 38 de ani, cu două Cupe Mondiale, aur olimpic, Balon de Aur și Medalia Prezidențială pentru Libertate. Tricoul pe care fanii l-au ars în parcări se află acum în Sala Națională a Famei Fotbalului.

Dar ceea ce a lăsat în urmă nu sunt doar trofee. Este o moștenire de curaj.

Pentru că ea a arătat lumii că adevărata măreție nu se măsoară doar în goluri marcate, ci în capacitatea de a inspira schimbare. Că atunci când ți se spune să taci și să joci, poți alege să vorbești și să lupți. Și că uneori, cel mai puternic răspuns la ură nu este furia, ci un gol în finala Cupei Mondiale.

Și totuși, această poveste este departe de a se fi încheiat. Pentru că lupta pentru egalitate continuă, iar exemplul ei trăiește în fiecare fată care își leagă ghetele și visează să devină campioană. În fiecare voce care refuză să fie redusă la tăcere. În fiecare om care înțelege că a fi excelent înseamnă mai mult decât a câștiga - înseamnă a lupt a pentru ceea ce este drept.

Ecouri din trecut