&&&

 S-a întâmplat în 25 iunie…

- 1441: Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova; în Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522

- 1767: A murit Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist german (n. 1681) - 1795: S-a înfiinţat „Biroul de longitudini", cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei şi aplicaţiile acesteia în navigaţie, geografie şi geodezie.

- 1822: A murit E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (n. 1776) 

- 1852: S-a născut Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al modern-style-ului, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe; principalele sale creaţii se găsesc la Barcelona (m. 1926) 

- 1860: S-a născut compozitorul francez Gustave Charpentier (m. 1956)

- 1894: S-a născut (la Sibiu) Hermann Oberth, fizician, matematician şi inventator german din România; considerat unul dintre fondatorii astronauticii moderne; în 1938 s-a stabilit la Viena şi, ulterior, în Germania; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1989, la Feucht, Germania).

- 1901: A murit Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general român (n. 1841).

- 1903: S-a născut scriitorul englez George Orwell (m. 1950)

- 1907: S-a născut Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Johannes Hans Daniel Jensen (n. 25 iunie 1907 - d. 11 februarie 1973) a fost un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963.

- 1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc" al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.

- 1911: S-a născut biochimistul american William Howard Stein; împreună cu Stanford Moore şi Christian B. Anfinsen, a obţinut Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, pentru studiile despre compoziţia şi funcţionarea enzimei pancreatice (m. 1980) 

- 1913: S-a născut poetul francez Aimé Césaire (m. 2008). Unele surse dau ca dată a naşterii 26 iunie 1913

- 1923: S-a înfiinţat Clubul Rapid Bucureşti (atunci CFR Bucureşti)

- 1923: S-a născut Sam Francis, pictor american (d. 1994)

- 1924: S-a născut regizorul american de film Sidney Lumet (m. 2011)

- 1925: S-a născut pictorul Paul Gherasim. Paul Gherasim (n. Boteşti, Suceava) este un pictor român. A studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar pictura cu Jean Alexandru Steriade, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, între anii 1943-1947. Din anul 1946 a participat la principalele expoziţii oficiale. Prima expoziţie personală a avut loc în 1966 la Galeria Galateea. În 1985, Paul Gherasim întemeiază Grupul Prolog, împreună cu Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv şi Constantin Flondor.

 1926: S-a născut scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann; opera scriitoarei (lirică, teatru radiofonic şi proză) este marcată de dorinţa de evadare dintr-o existenţă adversă şi năzuinţa către o existenţă plenară („Timpul amânat", „Bunul Dumnezeu din Manhattan", „Malina") (m. 1973)

- 1928: S-a născut istoricul Şerban Papacostea; lucrări privind istoria Evului Mediu în România; membru corespondent al Academiei Române din 1990 

- 1931: S-a născut mezzo-soprana Iulia Buciuceanu 

- 1937: S-a născut actorul Dorel Vişan. Unele surse dau ca dată a naşterii 23 iunie 1937

- 1950: Începe Războiul Coreei, prin invadarea Coreei de Sud de către trupe nord-coreene (încheiat prin semnarea, la Panmunjon - 27.VII.1953, a armistiţiului dintre R. P. D. Coreeană şi Coreea de Sud) (25 iunie 1950 - 27 iulie 1953)

- 1950: S-a născut Doru Stănculescu, interpret pop-rock şi compozitor 

- 1952: S-a născut ziaristul Octavian Ştireanu 

- 1955: A fost înfiinţată, la Bucureşti, Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională

- 1957: A fost adoptată Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate (România a ratificat-o prin Decretul 213/1957); a intrat în vigoare la 17.I.1959; ea a înlocuit Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (intrată în vigoare la 1.V.1932) 

- 1963: S-a născut George Michael, cântăreţ britanic de origine greacă (numele real: Giorgios Kyriacos Panayiotou)

- 1982: A murit actorul Nicolae Gărdescu (n. 1903) 

- 1983: A murit compozitorul argentinian Alberto Ginastera (n. 1916) 

- 1984, 25/26: A murit Michel Foucault, istoric şi filosof francez; a cercetat modul în care ştiinţa şi raţiunea au fost folosite în diverse domenii ca instrumente ale puterii (n. 1926)

-1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a Casei Republicii şi a Bulevardului „Victoria Socialismului" din Bucureşti

- 1988: A murit Şerban Cioculescu, critic şi istoric literar; membru titular al Academiei Române din 1974. Şerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, Bucureşti - d. Bucureşti) a fost un caragialeolog, critic şi istoric literar român, profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. Urmează liceul la Turnu Severin, obţine licenţa în literatura franceză la Universitatea din Bucureşti (1923); între 1926 - 1928, studii de filologie romanică la Paris. Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găeşti; obţine doctoratul în 1945 cu o teză despre Dimitrie Anghel. Membru al Academiei Române din 1974.  Debutează în 1923 la Facla literară, scrie cronici literare la Adevărul, Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Viaţa, Curentul literar, Ecoul, România liberă, Ramuri.Debut editorial în 1935, cu Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol; se consacră studierii vieţii şi operei lui I.L. Caragiale. Istoric şi critic literar, bibliofil şi editor, Şerban Cioculescu şi-a orientat scrisul în spiritul filologiei şi al erudiţiei clasice.

Opera:

Studii monografice.Sinteze

Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol (1935)

Viaţa lui Ion Luca Caragiale (1940)

Aspecte lirice contemporane (1942)

Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946), ediţie revăzută (1971)

Dimitrie Anghel. Viaţa şi opera (1945)

Documente inedite (1964)

Ion Luca Caragiale (1967)

Aspecte literare contemporane (1972)

Caragialiana (1974)

Argheziana (1985)

Eminesciana (1985) 

Împreună cu colegii săi de generaţie Tudor Vianu şi Vladimir Streinu, scrie şi editează volumul întâi din Istoria literaturii române moderne (1944).Proiectul a fost, din păcate, abandonat.

 Publicistica literară:

Varietăţi critice (1966)

Medalioane franceze (1971)

Amintiri (1973)

Prozatori români (1977)

Poeţi români (1982)

Itinerar critic, vol. I-V, (1973-1989)

Dialoguri literare (1987)

- 1988: A murit Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1909, la Budapesta) 

- 1992, 25-26: A fost lansat procesul cunoscut drept Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN); şefii de stat şi de guvern din 11 ţări din zona Mării Negre (inclusiv România) au semnat, la Istanbul, „Declaraţia Reuniunii la nivel înalt privind Cooperarea Economică a Mării Negre" şi „Declaraţia de la Bosfor" 

- 1995: A murit fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi amândoi cu Premiul Nobel pentru fizică pe 1951 (n. 1903) 

- 1997: A murit oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso" (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice (Lumea tăcerii", „Aventurile navei Calypso"); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1910) - 15 ani 

- 1998: Reinstituirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11 din 25 iunie 1998, a Ordinului Steaua României, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

- 2009: A murit actriţa Farrah Fawcett. Mary Farrah Leni Fawcett (n. 2 februarie 1947) a fost o actriţă americană. A devenit cunoscută prin filmul serial Îngerii lui Charlie (1976).A fost şi un sex-simbol, coafura ei fiind copiată de milioane de femei.

 - 2009: A murit cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop" (n. 1958) 

- 2010: A murit artistul Wu Guanzhong,  considerat părintele picturii chineze contemporane (n. 1919)

&&&

 "Niccolò Paganini nu a fost un simplu muzician; a fost o anomalie a naturii, un mister care sfida știința și un om blestemat de Biserica Catolică. Imaginați-vă un violonist atât de uimitor de rapid și precis încât publicul din anii 1800 jura că a văzut silueta lui Lucifer însuși ghidându-și arcușul pe scenă. Degetele sale, cu o elasticitate monstruoasă, aproape extraterestră, datorată sindromului Marfan, se întindeau în moduri anatomic imposibile. Nu cânta la vioară; o poseda. Rupea trei corzi în mijlocul concertului și continua să cânte melodii perfecte pe o singură coardă, provocând leșinuri în masă și atacuri de panică în rândul publicului, care fugea din teatru crezând că este martor la un ritual satanic. Figura sa palidă, privirea sa goală și ținuta sa neagră și sumbră nu au făcut nimic pentru a potoli zvonurile: mitul conform căruia și-ar fi vândut sufletul în schimbul virtuozității sale s-a răspândit ca focul în toată Europa.

Dar adevărata oroare a început când muzica sa a amuțit. În mai 1840, consumat de un caz brutal de cancer laringian, Paganini zăcea pe moarte la Nisa. Când preotul local a intrat în camera lui pentru a-i administra ultimele sacramente, muzicianul, convins că nu va muri în noaptea aceea, l-a respins cu un gest. A fost cea mai mare greșeală a sa. A murit câteva ore mai târziu, mut și fără să-și mărturisească păcatele. Pentru Biserică, această moarte fără sacramente, împreună cu legenda presupusului său pact cu diavolul, a fost scuza perfectă pentru a impune o pedeapsă fără precedent: i s-a refuzat dreptul de a fi înmormântat în pământ consacrat. Ceea ce a urmat a fost o călătorie macabră care a durat treizeci și șase de ani. Trupul său îmbălsămat a devenit o marfă blestemată pe care nimeni nu a vrut să o accepte.

Sicriul a zăcut abandonat luni de zile în pivnița umedă a casei în care a murit. Confruntat cu duhoarea și protestele, a fost mutat în secret într-o colonie de leproși și, mai târziu, ascuns lângă o fabrică de ulei de măsline sub lumina rece a lunii. Fanatici religioși au urmărit sicriul, forțându-l pe fiul său, Achille, să-l exhumeze iar și iar în miez de noapte pentru a-l ascunde pe plaje izolate sau pe proprietăți private. Geniul lui Paganini îl condamnase să fie o fantomă neliniștită. Achille a cheltuit o avere imensă, a tras sforile politice și a implorat milă timp de decenii, până când, în 1876, Papa a cedat în cele din urmă. Verdictul satanic a fost anulat, iar rămășițele Violonistului Diavolului au găsit pacea veșnică în Parma. 

Trupul său și-a încetat pelerinajul, dar legenda sa nemuritoare continuă să sfideze limitele realității... "

Sursa: Curiozități ș i glume

&&&

 

O generație de aur a cinematografiei franceze – portrete dintr-o fotografie istorică (1965)

Realizată pe platforma celebrului Eiffel Tower din Paris, fotografia din 1965 reunește unele dintre cele mai strălucitoare figuri ale cinematografiei europene. Imaginea surprinde actori care au definit stiluri diferite – de la comedie și aventură până la dramă și film de autor. Fiecare dintre ei a avut un rol important în evoluția filmului francez și internațional.

♦️ Claudia Cardinale

Actriță de origine italiană, Claudia Cardinale era deja una dintre cele mai admirate vedete europene în anii ’60. Celebră pentru frumusețea sa mediteraneană și pentru rolurile intense, a jucat în filme importante precum „The Leopard” și „Once Upon a Time in the West”. Prezența ei în cinematografia franceză a consolidat statutul internațional al filmului european.

♦️ Jean-Paul Belmondo

Un simbol al noii generații de actori francezi, Belmondo a devenit celebru datorită mișcării Nouvelle Vague. Carisma, naturalețea și energia sa l-au transformat într-un idol al publicului. Filmele sale de acțiune și aventură din anii ’60 și ’70 l-au consacrat ca unul dintre cei mai populari actori ai epocii.

♦️ Mylène Demongeot

Actriță franceză cu o eleganță discretă, Mylène Demongeot a fost foarte apreciată pentru rolurile sale din filmele de aventuri și comedie. Publicul o asociază adesea cu seria „Fantômas”, unde a jucat alături de Louis de Funès și Jean Marais.

♦️ Jean Marais

Actor carismatic și colaborator apropiat al regizorului Jean Cocteau, Jean Marais a devenit celebru prin roluri romantice și aventuroase. A interpretat personaje memorabile în filme fantastice și de capă și spadă, fiind considerat unul dintre cei mai eleganți actori ai cinematografiei franceze.

♦️ Jane Birkin

La momentul fotografiei era încă la începutul carierei, dar avea să devină rapid un simbol cultural al Franței. Actriță și cântăreață, Jane Birkin a devenit celebră atât pentru filmele sale, cât și pentru colaborarea artistică și personală cu Serge Gainsbourg.

♦️ Louis de Funès

Unul dintre cei mai mari actori de comedie din istoria filmului francez. Stilul său inconfundabil – expresivitatea facială, energia și ritmul comic – a cucerit milioane de spectatori. Filme precum seria „Jandarmul din Saint-Tropez” sau „Fantômas” l-au transformat într-o legendă.

♦️ Mireille Darc

Actriță elegantă și rafinată, Mireille Darc a devenit celebră în special în comediile și filmele polițiste ale anilor ’60 și ’70. A fost adesea asociată cu Alain Delon, atât pe ecran, cât și în viața personală, formând unul dintre cele mai cunoscute cupluri ale cinematografiei franceze.

♦️ Bourvil

Cunoscut pentru talentul său comic și sensibilitatea interpretării, Bourvil a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori francezi. A jucat atât în comedii, cât și în filme dramatice, iar colaborările sale cu Louis de Funès au devenit clasice ale cinematografiei europene.

♦️ Romy Schneider

Actriță de origine austriacă, Romy Schneider a devenit celebră inițial prin rolul împărătesei Sissi. Ulterior, în cinematografia franceză, a demonstrat o mare profunzime dramatică și a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale.

♦️ Alain Delon

Unul dintre cele mai mari staruri ale cinematografiei europene. Alain Delon era cunoscut pentru frumusețea sa rece și pentru rolurile intense din filme polițiste și dramatice. Colaborările cu regizori precum Luchino Visconti sau Jean-Pierre Melville l-au transformat într-o figură emblematică a filmului european.

O fotografie care simbolizează o epocă.

Această imagine realizată pe Turnul Eiffel nu reprezintă doar o întâlnire între vedete, ci un simbol al unei perioade în care cinematografia franceză era la apogeu. Actorii din fotografie au influențat generații de cineaști și au contribuit la consolidarea prestigiului filmului european pe scena mondială.

Privită astăzi, fotografia rămâne o mărturie a unei epoci de aur – un moment rar în care atât de multe legende ale marelui ecran au fost surprinse în același cadru.

 Sursa: Internet, 

&&&

 "Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină ? 

Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.

Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană.

De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viață, integralele sau limitele este un nonsens. 

Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită. 

Altminteri, devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați.

Veți spune că toate astea le face acum computerul. 

Fals !

Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om.

La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost. 

Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare.

Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar. 

Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal !

Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii. 

Altminteri, vom distruge, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor."

✍️ Ioan-Aurel Pop, 

Președintele  Academiei Române

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1815: La această dată, armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena. Sfânta Elena este o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii care face parte ca teritoriu dependent din Teritoriile britanice de peste mări. Insula a fost descoperită de portughezul João da Nova pe data de 21 mai 1502. În amintirea acestei zile, insula a primit numele împărătesei Elena, sărbătorită în calendarul romano-catolic pe 21 mai. Insula a devenit faimoasă ca loc de exil pentru împăratul francez Napoleon Bonaparte între1815 şi moartea sa în 1821. Napoleon Bonaparte a stat în localitatea Longwood, unde se găseşte şi casa-muzeu. Domeniul în care Napoleon a rezidat între 1815-1821 este proprietate a guvernului francez din 1858.

Napoleon Bonaparte (sau Buonaparte, cum era, de fapt, numele şi originea sa italiană, din Corsica) a fost una dintre cele mai importante figuri istorice europene, comandat militar asemuit de istorici cu Alexandru Macedon. Napoleon Bonaparte s-a născut într-o mică familie de aristocraţi italieni, iar limba sa maternă era un dialect corsican. El şi-a început cariera militară în perioada în care Franţa era regat. În 1789, când a izbucnit Revoluţia Franceză, Napoleon Bonaparte era deja ofiţer de patru ani. În tumultul revoluţiei, el a avansat rapid în ierarhia militară. Prima sa victorie majoră a fost asediul Toulonului, care i-a adus gradul de general. De aici încolo, Napoleon a devenit una dintre cele mai marcate figuri ale vieţii publice franceze. A devenit membru al Directoratului care conducea Franţa şi a condus mai multe campanii militare. În 1799, Napoleon Bonaparte a dat o lovitură de stat: a răsturnat Directoratul şi a devenit Prim Consul al Franţei, până în 1804, când s-a proclamat împărat.

Domnia lui Napoleon I a fost marcată de războaie, dar şi de o activitate febrilă, pe plan intern. El a promulgat un cod civil care formează baza dreptului civil din statele latine din Europa de astăzi. Împăratul francez a suferit, însă, o înfrângere categorică, în 1812, în campania din Rusia. Înfrângerea sa i-a adus prăbuşirea. Napoleon I a fost exilat, mai întâi pe insula Elba, de unde a reuşit să evadeze şi să revină pe tronul Franţei, pe care l-a ocupat pentru încă o sută de zile.

Înfrângerea decisivă i-a fost administrată la Waterloo, de ducele de Wellington, care comanda o coaliţie formată, în principal, din britanici, ruşi, prusaci şi austrieci. Aşa a ajuns Napoleon I să fie exilat pe un colţ de stâncă, scăldat de valurile Atlanticului: insula Sfânta Elena, aflată sub control britanic. Napoleon a încercat, de mai multe ori, să se împace cu duşmanii săi, britanicii, însă în zadar. În timpul exilului său din insula Sfânta Elena, Napoleon făcea chiar eforturi susţinute să înveţe limba engleză. Pe această insula, Napoleon Bonaparte şi-a petrecut ultimele zile ale vieţii.

Cauza morţii sale a stârnit numeroase controverse. Unii susţin că ar fi murit din cauza unui cancer la stomac, iar alţii spun că ar fi fost otrăvit cu arsenic. Chiar şi după moarte, Napoleon a rămas un simbol pentru mulţi dintre francezi, iar simpatia de care se bucura figura împăratului printre veteranii campaniilor sale l-a ajutat pe nepotul său să devină preşedinte al Franţei, apoi împărat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Surse:

https://www.history.com/topics/france/napoleon

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/acum-200-de-ani-napoleon-e-exilat-pe-insula-elba

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927

https://www.rfi.ro/politica-97021-pagina-de-istorie-ultimul-exil-al-lui-napoleon-i-cum-ajuns-imparatul-pe-insula-sfanta

https://www.descopera.ro/istorie/15567378-napoleon-bonaparte-imparatul-vulcanic-si-tiran-geniul-militar-sotia-adulterina-exilul-si-otrava-din-par

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-i nsula-elba/

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1913: În această zi, a plecat în eternitate brașoveanul Şt. O. Iosif, poet, prozator, dramaturg şi eseist. Ştefan Octavian Iosif (n. 11 octombrie 1875, Braşov – d. Bucureşti) a fost poet, prozator, publicist, dramaturg, traducător şi ctitor de reviste. Era fiul Paraschivei (născută Mihălţeanu) şi al lui Ştefan Iosif, profesor de „elină” şi germană.

Frecventează doi ani liceul cu limba de predare maghiară la Sibiu (1889-1901), reluându-şi studiile la Turnu Măgurele, unde se mutase tatăl său, şi la liceele „Gheorghe Lazăr” şi „Matei Basarab” din Bucureşti. Se înscrie în 1895 la secţia de filosofie a Universităţii din capitală, fără să frecventeze, şi reia, între anii 1902 şi 1905, cu intermitenţe, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. E corector la „Epoca” (1897), custode la Muzeul Aman (numit de Spiru Haret) şi la Biblioteca Fundaţiei Universitare „Carol I” (timp de 13 ani).

Este unul dintre fondatorii revistei „Floare albastră” (1898-1899); face parte din colegiul de redacţie al „Luceafărului”, apoi din comitetul de conducere al revistei „Sămănătorul”, al cărei redactor este de asemenea. A debutat, sprijinit de C.D. Fortunescu, în mai 1892, cu poezia Izvorul, în „Revista şcoalei” de la Craiova şi, editorial, cu volumul de traduceri Apostolul şi alte poezii de Al. Petofi (1896). Între anii 1899 şi 1901 călătoreşte în Franţa şi Germania, pe spezele librarului Virgil Cioflec. A colaborat şi la „Viaţa”, „Viaţa românească”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Cumpăna” etc.

Concomitent cu Octavian Goga, Sextil Puşcariu consemna „iluzia tainică” a lui Iosif „de a fi un discipol al lui Coşbuc şi un continuator al lui”. Însă cei doi poeţi erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coşbuc emană tărie interioară, în timp ce Iosif, fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului şi însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraş, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită / Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de simplitate: „O, drăgălaşă muză populară / în ochii tăi e cer senin de vară / Şi fermecata mea copilărie / Mi-o readuci de tine-ademenită...” (Când seara-n ceasuri de singurătate).

Evocator elegiac al lăutarilor şi cântăreţ al pribegilor, Iosif e un precursor al lui Octavian Goga, superficial însă, lipsit de freamătul dinamic al acestuia. Chemarea din 1901 lansată în „Sămănătorul” viza alienarea, decadentismul cu „vânturi rele”.În fapt, sensibilitatea rănită a poetului nu rezistă eforturilor, el nefiind o fire voluntară. Urmează inevitabil evaziunea în natură şi istorie.Repudiind forfota Parisului (În atelier), transilvăneanul evocă „vremi patriarhale”. Trudit de mecanismul existenţei citadine, el se adresează orizontului: „O, natură, împrumută-mi / din odihna ta o clipă” (Rugă).Refractar „glasului urii”, „copil cuminte al naturii”, crede, împreună cu alţii, în forţa regeneratoare a pădurilor.

O improvizaţie satirică, Simbolism, din Caleidoscopul lui A. Mirea (I-II, 1908-1910), denotă o atitudine antisimbolistă; de amintit, totuşi, traducerile din Paul Verlaine (în colaborare cu Dimitrie Anghel), care îşi pun amprenta asupra romanticului de cultură germană. Din stampe vechi respiră discret o melancolie cu substrat romantico-simbolist. Bănci solitare şi flori ofilite (În parc), ziduri cenuşii şi ruine (Nurnberg), oraşul în negură albastră (Clopotele din Nurnberg) sunt tot atâtea pretexte de analogii simboliste. Când exprimă sentimente tandre, poetul dispune, dacă nu de strălucire metaforică, de o vădită sinceritate.Fraza simplă, aproape banală, păstrează în timbru frăgezimea emoţiei; liedul sentimental-ironic al lui Heine continuă monocord, în sens patetic.

Adresate Corinei (fiica ucisă de bombele unui zeppelin, în 1916), Cântec de leagăn şi Cântec sfânt ţin de un temperament cvasifeminin, repliindu-se asupră-şi la orice atingere. În posesia unei tehnici remarcabile, lui Iosif i se datorează excelente versiuni româneşti la Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, Cidul de Corneille, utilizate în teatre şi astăzi, la pastorala goetheană Dragoste cu toane, la Tannhauser de Wagner, precum şi la numeroase versuri selectate din Goethe, Schiller, Burger, Heine, Lenau, Unland, Holderlin, Carducci, Petofi, Lonfgelow, incluse în Tălmăciri (1909).Frapează adaptarea suplă la diverse tonalităţi, poetul situându-se printre cei mai buni traducători în româneşte.

În interpretarea baladelor Ucenicul vrăjitor şi Craiul ielelor de Goethe, Blestemul bardului de Uhland, Lenore de Burger, echivalenţele sunt admirabile. Cu Dimitrie Anghel mai traduce Poezii de Ibsen, poemul dramatic Camoens de Fr. Halm, romanul Strigoiu Carpaţilor de Alexandre Dumas-tatăl şi drama Gringoire a lui Theodore de Banville. Câteva traduceri din La Fontaine, în aceeaşi colaborare, au apărut postum. E greu de precizat în ce constă contribuţia lui Iosif la scrierile în colaborare cu Dimitrie Anghel (Legenda funigeilor, 1907, Cometa, 1908, Carmen saeculare, 1909, Cireşul lui Lucullus, 1910, Portrete, 1910), dar mai ales la Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, Iosif reprezintă, în cele din urmă, o conştiinţă patetică.Deşi minor, observa George Topârceanu, „era totuşi poet autentic şi asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnaţi...”.

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910, relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă cijnci decenii. Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/147-stefan-octavian-iosif-1875-1913

https://www.artline.ro/Stefan-Octavian-Iosif-20584-1-n.html

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_stefan_octavian_iosif.htm

http://www.autorii.com/scriitori/stefan-octavian-iosif/index.php

http://www.viatasiopera.ro/iosif-stefan/biografie.html

https://crispedia.ro/stefan -octavian-iosif/

$&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1949: La această dată, s-a născut Meryl Streep, actriţă. Mary Louise Streep, cunoscută sub numele Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film.Nominalizată pentru un număr record de 21 Academy Awards, actrița a fost recompensată de trei ori cu prestigioasa statuetă (în 1979, pentru rolul Johanna Kramer din filmul Kramer contra Kramer, în 1982, pentru rolul Sofiei din filmul Alegerea Sofiei și în 2011 pentru rolul Margaret Thatcher din filmul The Iron Lady).

Meryl Streep a fost nominalizată de 31 de ori Golden Globe, câștigând opt - mai multe nominalizări și câștiguri decât orice alt actor sau actriță din întreaga istorie a premiului. Streep a fost recompensată cu primirea a trei Primetime Emmy Awards, respectiv nominalizată de 15 ori pentru Premiul BAFTA și de 17 ori pentru Screen Actors Guild Awards, câștigând fiecare de două ori. 

Adesea descrisă ca fiind „cea mai bună actriță a generației sale” ("the best actress of her generation"), Meryl Streep este de asemenea recunoscută pentru versatilitatea sa interpretativă de tip „cameleonic” și, în particular pentru adaptarea și credibilitatea cu care folosește diferite accente ale diferitelor limbi native ale personajelor interpretate.

S-a născut în Summit, New Jersey, S.U.A. Mama sa, Mary Wolf, a fost editor, artist, iar tatăl său, Harry William Streep, un farmacist dedicat. Mai are doi frați, Dana și Harry. Meryl Streep are strămoși germani, suedezi și britanici.A crescut în Bernardsville, New Jersey și a studiat la Liceul Bernards. A terminat Colegiul de Artă Dramatică în 1971, unde a absolvit cum laude. S-a mutat mai târziu la Yale School of Drama. Aici a interpretat numeroase roluri de compoziție, de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, în scaunul cu rotile. Încă de pe atunci, profesorii săi au apreciat că „este destinată să fie cea mai bună". Streep și-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville, iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season. În același an 1977, ea a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave. Meryl Streep este una dintre cele mai educate vedete de la Hollywood: are masteratul în Fine Arts, obținut la presigioasa Universitate Yale School of Drama, în 1975.

În ciuda calității de superstar, Meryl Streep a reușit să ducă o viață personală liniștită. Actrița a avut o relație de trei ani cu actorul John Cazale, înainte ca acesta să moară de cancer la plămâni în 1978. Streep a mărturisit că niciodată nu a trecut peste moartea iubitului ei de atunci și că a suferit enorm. După doar șase luni de la moartea lui Cazale, Streep s-a căsătorit cu un alt bărbat – sculptorul Don Gummer. Împreună au patru copii – un băiat muzician, Wolfe Gummer și trei fiice, dintre care două actrițe și un model. Cu un record de 21 de nominalizări la Oscar, dintre care trei câștigate, Meryl Streep nu poate fi numită altfel decât o legendă a cinematografiei mondiale. În vârstă de 69 de ani, actriță a bifat o carieră de peste 50 de ani în lumea filmului, fiind și în prezent la fel de ofertată cu roluri ca în anii ’80 sau ’90. Meryl Streep joacă la fel de bine și rolurile de mamă și soție: e căsătorită de 40 de ani cu același bărbat și are patru copii –  trei fete și un băiat. Una dintre fiicele sale, Mamie Gummer, este și ea actriță și îi seamănă perfect. 

Viața lui Meryl Streep se contopește cu istoria Hollywoodului din ultimii 50 de ani. Pe lângă cele trei Oscăruri câștigate pentru prestația sa din „Kramer vs. Kramer”, „Sophie’s Choice” și „The Iron Lady”, Meryl Streep a mai fost recompensată cu opt Globuri de Aur și cu trei Premii Emmy.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/meryl-streep-2611/

https://www.biography.com/actor/meryl-streep

https://biografieonline.it/biografia-meryl-streep

https://books.google.ro/books?id=89W0QMDjA7gC&pg=PA71&redir_esc=y#v=twopage&q&f=false

https://www.ro.biography.name/actori/109-sua/619-meryl- streep-1949