&&&

 "Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină ? 

Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.

Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană.

De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viață, integralele sau limitele este un nonsens. 

Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită. 

Altminteri, devin problematice chiar măsurarea unui teren, exprimarea unui procentaj, regula de trei simplă sau transformarea hectarelor în kilometri pătrați.

Veți spune că toate astea le face acum computerul. 

Fals !

Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om.

La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost. 

Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare.

Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar. 

Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal !

Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii. 

Altminteri, vom distruge, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor."

✍️ Ioan-Aurel Pop, 

Președintele  Academiei Române

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1815: La această dată, armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena. Sfânta Elena este o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii care face parte ca teritoriu dependent din Teritoriile britanice de peste mări. Insula a fost descoperită de portughezul João da Nova pe data de 21 mai 1502. În amintirea acestei zile, insula a primit numele împărătesei Elena, sărbătorită în calendarul romano-catolic pe 21 mai. Insula a devenit faimoasă ca loc de exil pentru împăratul francez Napoleon Bonaparte între1815 şi moartea sa în 1821. Napoleon Bonaparte a stat în localitatea Longwood, unde se găseşte şi casa-muzeu. Domeniul în care Napoleon a rezidat între 1815-1821 este proprietate a guvernului francez din 1858.

Napoleon Bonaparte (sau Buonaparte, cum era, de fapt, numele şi originea sa italiană, din Corsica) a fost una dintre cele mai importante figuri istorice europene, comandat militar asemuit de istorici cu Alexandru Macedon. Napoleon Bonaparte s-a născut într-o mică familie de aristocraţi italieni, iar limba sa maternă era un dialect corsican. El şi-a început cariera militară în perioada în care Franţa era regat. În 1789, când a izbucnit Revoluţia Franceză, Napoleon Bonaparte era deja ofiţer de patru ani. În tumultul revoluţiei, el a avansat rapid în ierarhia militară. Prima sa victorie majoră a fost asediul Toulonului, care i-a adus gradul de general. De aici încolo, Napoleon a devenit una dintre cele mai marcate figuri ale vieţii publice franceze. A devenit membru al Directoratului care conducea Franţa şi a condus mai multe campanii militare. În 1799, Napoleon Bonaparte a dat o lovitură de stat: a răsturnat Directoratul şi a devenit Prim Consul al Franţei, până în 1804, când s-a proclamat împărat.

Domnia lui Napoleon I a fost marcată de războaie, dar şi de o activitate febrilă, pe plan intern. El a promulgat un cod civil care formează baza dreptului civil din statele latine din Europa de astăzi. Împăratul francez a suferit, însă, o înfrângere categorică, în 1812, în campania din Rusia. Înfrângerea sa i-a adus prăbuşirea. Napoleon I a fost exilat, mai întâi pe insula Elba, de unde a reuşit să evadeze şi să revină pe tronul Franţei, pe care l-a ocupat pentru încă o sută de zile.

Înfrângerea decisivă i-a fost administrată la Waterloo, de ducele de Wellington, care comanda o coaliţie formată, în principal, din britanici, ruşi, prusaci şi austrieci. Aşa a ajuns Napoleon I să fie exilat pe un colţ de stâncă, scăldat de valurile Atlanticului: insula Sfânta Elena, aflată sub control britanic. Napoleon a încercat, de mai multe ori, să se împace cu duşmanii săi, britanicii, însă în zadar. În timpul exilului său din insula Sfânta Elena, Napoleon făcea chiar eforturi susţinute să înveţe limba engleză. Pe această insula, Napoleon Bonaparte şi-a petrecut ultimele zile ale vieţii.

Cauza morţii sale a stârnit numeroase controverse. Unii susţin că ar fi murit din cauza unui cancer la stomac, iar alţii spun că ar fi fost otrăvit cu arsenic. Chiar şi după moarte, Napoleon a rămas un simbol pentru mulţi dintre francezi, iar simpatia de care se bucura figura împăratului printre veteranii campaniilor sale l-a ajutat pe nepotul său să devină preşedinte al Franţei, apoi împărat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Surse:

https://www.history.com/topics/france/napoleon

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/acum-200-de-ani-napoleon-e-exilat-pe-insula-elba

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927

https://www.rfi.ro/politica-97021-pagina-de-istorie-ultimul-exil-al-lui-napoleon-i-cum-ajuns-imparatul-pe-insula-sfanta

https://www.descopera.ro/istorie/15567378-napoleon-bonaparte-imparatul-vulcanic-si-tiran-geniul-militar-sotia-adulterina-exilul-si-otrava-din-par

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-i nsula-elba/

&&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1913: În această zi, a plecat în eternitate brașoveanul Şt. O. Iosif, poet, prozator, dramaturg şi eseist. Ştefan Octavian Iosif (n. 11 octombrie 1875, Braşov – d. Bucureşti) a fost poet, prozator, publicist, dramaturg, traducător şi ctitor de reviste. Era fiul Paraschivei (născută Mihălţeanu) şi al lui Ştefan Iosif, profesor de „elină” şi germană.

Frecventează doi ani liceul cu limba de predare maghiară la Sibiu (1889-1901), reluându-şi studiile la Turnu Măgurele, unde se mutase tatăl său, şi la liceele „Gheorghe Lazăr” şi „Matei Basarab” din Bucureşti. Se înscrie în 1895 la secţia de filosofie a Universităţii din capitală, fără să frecventeze, şi reia, între anii 1902 şi 1905, cu intermitenţe, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. E corector la „Epoca” (1897), custode la Muzeul Aman (numit de Spiru Haret) şi la Biblioteca Fundaţiei Universitare „Carol I” (timp de 13 ani).

Este unul dintre fondatorii revistei „Floare albastră” (1898-1899); face parte din colegiul de redacţie al „Luceafărului”, apoi din comitetul de conducere al revistei „Sămănătorul”, al cărei redactor este de asemenea. A debutat, sprijinit de C.D. Fortunescu, în mai 1892, cu poezia Izvorul, în „Revista şcoalei” de la Craiova şi, editorial, cu volumul de traduceri Apostolul şi alte poezii de Al. Petofi (1896). Între anii 1899 şi 1901 călătoreşte în Franţa şi Germania, pe spezele librarului Virgil Cioflec. A colaborat şi la „Viaţa”, „Viaţa românească”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Cumpăna” etc.

Concomitent cu Octavian Goga, Sextil Puşcariu consemna „iluzia tainică” a lui Iosif „de a fi un discipol al lui Coşbuc şi un continuator al lui”. Însă cei doi poeţi erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coşbuc emană tărie interioară, în timp ce Iosif, fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului şi însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraş, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită / Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de simplitate: „O, drăgălaşă muză populară / în ochii tăi e cer senin de vară / Şi fermecata mea copilărie / Mi-o readuci de tine-ademenită...” (Când seara-n ceasuri de singurătate).

Evocator elegiac al lăutarilor şi cântăreţ al pribegilor, Iosif e un precursor al lui Octavian Goga, superficial însă, lipsit de freamătul dinamic al acestuia. Chemarea din 1901 lansată în „Sămănătorul” viza alienarea, decadentismul cu „vânturi rele”.În fapt, sensibilitatea rănită a poetului nu rezistă eforturilor, el nefiind o fire voluntară. Urmează inevitabil evaziunea în natură şi istorie.Repudiind forfota Parisului (În atelier), transilvăneanul evocă „vremi patriarhale”. Trudit de mecanismul existenţei citadine, el se adresează orizontului: „O, natură, împrumută-mi / din odihna ta o clipă” (Rugă).Refractar „glasului urii”, „copil cuminte al naturii”, crede, împreună cu alţii, în forţa regeneratoare a pădurilor.

O improvizaţie satirică, Simbolism, din Caleidoscopul lui A. Mirea (I-II, 1908-1910), denotă o atitudine antisimbolistă; de amintit, totuşi, traducerile din Paul Verlaine (în colaborare cu Dimitrie Anghel), care îşi pun amprenta asupra romanticului de cultură germană. Din stampe vechi respiră discret o melancolie cu substrat romantico-simbolist. Bănci solitare şi flori ofilite (În parc), ziduri cenuşii şi ruine (Nurnberg), oraşul în negură albastră (Clopotele din Nurnberg) sunt tot atâtea pretexte de analogii simboliste. Când exprimă sentimente tandre, poetul dispune, dacă nu de strălucire metaforică, de o vădită sinceritate.Fraza simplă, aproape banală, păstrează în timbru frăgezimea emoţiei; liedul sentimental-ironic al lui Heine continuă monocord, în sens patetic.

Adresate Corinei (fiica ucisă de bombele unui zeppelin, în 1916), Cântec de leagăn şi Cântec sfânt ţin de un temperament cvasifeminin, repliindu-se asupră-şi la orice atingere. În posesia unei tehnici remarcabile, lui Iosif i se datorează excelente versiuni româneşti la Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, Cidul de Corneille, utilizate în teatre şi astăzi, la pastorala goetheană Dragoste cu toane, la Tannhauser de Wagner, precum şi la numeroase versuri selectate din Goethe, Schiller, Burger, Heine, Lenau, Unland, Holderlin, Carducci, Petofi, Lonfgelow, incluse în Tălmăciri (1909).Frapează adaptarea suplă la diverse tonalităţi, poetul situându-se printre cei mai buni traducători în româneşte.

În interpretarea baladelor Ucenicul vrăjitor şi Craiul ielelor de Goethe, Blestemul bardului de Uhland, Lenore de Burger, echivalenţele sunt admirabile. Cu Dimitrie Anghel mai traduce Poezii de Ibsen, poemul dramatic Camoens de Fr. Halm, romanul Strigoiu Carpaţilor de Alexandre Dumas-tatăl şi drama Gringoire a lui Theodore de Banville. Câteva traduceri din La Fontaine, în aceeaşi colaborare, au apărut postum. E greu de precizat în ce constă contribuţia lui Iosif la scrierile în colaborare cu Dimitrie Anghel (Legenda funigeilor, 1907, Cometa, 1908, Carmen saeculare, 1909, Cireşul lui Lucullus, 1910, Portrete, 1910), dar mai ales la Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, Iosif reprezintă, în cele din urmă, o conştiinţă patetică.Deşi minor, observa George Topârceanu, „era totuşi poet autentic şi asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnaţi...”.

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910, relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă cijnci decenii. Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/147-stefan-octavian-iosif-1875-1913

https://www.artline.ro/Stefan-Octavian-Iosif-20584-1-n.html

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_stefan_octavian_iosif.htm

http://www.autorii.com/scriitori/stefan-octavian-iosif/index.php

http://www.viatasiopera.ro/iosif-stefan/biografie.html

https://crispedia.ro/stefan -octavian-iosif/

$&&

 S-a întâmplat în 22 iunie1949: La această dată, s-a născut Meryl Streep, actriţă. Mary Louise Streep, cunoscută sub numele Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film.Nominalizată pentru un număr record de 21 Academy Awards, actrița a fost recompensată de trei ori cu prestigioasa statuetă (în 1979, pentru rolul Johanna Kramer din filmul Kramer contra Kramer, în 1982, pentru rolul Sofiei din filmul Alegerea Sofiei și în 2011 pentru rolul Margaret Thatcher din filmul The Iron Lady).

Meryl Streep a fost nominalizată de 31 de ori Golden Globe, câștigând opt - mai multe nominalizări și câștiguri decât orice alt actor sau actriță din întreaga istorie a premiului. Streep a fost recompensată cu primirea a trei Primetime Emmy Awards, respectiv nominalizată de 15 ori pentru Premiul BAFTA și de 17 ori pentru Screen Actors Guild Awards, câștigând fiecare de două ori. 

Adesea descrisă ca fiind „cea mai bună actriță a generației sale” ("the best actress of her generation"), Meryl Streep este de asemenea recunoscută pentru versatilitatea sa interpretativă de tip „cameleonic” și, în particular pentru adaptarea și credibilitatea cu care folosește diferite accente ale diferitelor limbi native ale personajelor interpretate.

S-a născut în Summit, New Jersey, S.U.A. Mama sa, Mary Wolf, a fost editor, artist, iar tatăl său, Harry William Streep, un farmacist dedicat. Mai are doi frați, Dana și Harry. Meryl Streep are strămoși germani, suedezi și britanici.A crescut în Bernardsville, New Jersey și a studiat la Liceul Bernards. A terminat Colegiul de Artă Dramatică în 1971, unde a absolvit cum laude. S-a mutat mai târziu la Yale School of Drama. Aici a interpretat numeroase roluri de compoziție, de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, în scaunul cu rotile. Încă de pe atunci, profesorii săi au apreciat că „este destinată să fie cea mai bună". Streep și-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville, iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season. În același an 1977, ea a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave. Meryl Streep este una dintre cele mai educate vedete de la Hollywood: are masteratul în Fine Arts, obținut la presigioasa Universitate Yale School of Drama, în 1975.

În ciuda calității de superstar, Meryl Streep a reușit să ducă o viață personală liniștită. Actrița a avut o relație de trei ani cu actorul John Cazale, înainte ca acesta să moară de cancer la plămâni în 1978. Streep a mărturisit că niciodată nu a trecut peste moartea iubitului ei de atunci și că a suferit enorm. După doar șase luni de la moartea lui Cazale, Streep s-a căsătorit cu un alt bărbat – sculptorul Don Gummer. Împreună au patru copii – un băiat muzician, Wolfe Gummer și trei fiice, dintre care două actrițe și un model. Cu un record de 21 de nominalizări la Oscar, dintre care trei câștigate, Meryl Streep nu poate fi numită altfel decât o legendă a cinematografiei mondiale. În vârstă de 69 de ani, actriță a bifat o carieră de peste 50 de ani în lumea filmului, fiind și în prezent la fel de ofertată cu roluri ca în anii ’80 sau ’90. Meryl Streep joacă la fel de bine și rolurile de mamă și soție: e căsătorită de 40 de ani cu același bărbat și are patru copii –  trei fete și un băiat. Una dintre fiicele sale, Mamie Gummer, este și ea actriță și îi seamănă perfect. 

Viața lui Meryl Streep se contopește cu istoria Hollywoodului din ultimii 50 de ani. Pe lângă cele trei Oscăruri câștigate pentru prestația sa din „Kramer vs. Kramer”, „Sophie’s Choice” și „The Iron Lady”, Meryl Streep a mai fost recompensată cu opt Globuri de Aur și cu trei Premii Emmy.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/meryl-streep-2611/

https://www.biography.com/actor/meryl-streep

https://biografieonline.it/biografia-meryl-streep

https://books.google.ro/books?id=89W0QMDjA7gC&pg=PA71&redir_esc=y#v=twopage&q&f=false

https://www.ro.biography.name/actori/109-sua/619-meryl- streep-1949

$$$

 S-a întâmplat în 22 iunie…

- 972: Inaugurarea uneia dintre cele mai mari moschei musulmane din lume, Al-Azhar, la Cairo, în Egipt.

- 1498: Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate aşezările şi cetăţile din Galiţia, până aproape de Cracovia.

- 1675: Crearea Observatorului Regal din Greenwich – Marea Britanie.Prin acest loc trece meridianul 0.Greenwich fost înscris în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. După cum se ştie, longitudinea se determină calculând distanţa spre est sau vest de la primul meridian (zero), sau de la meridianul Greenwich.Dar de ce şi de cand s-a decis sa se adopte ca meridian 0, meridianul Greenwich? Decizia a fost luată în octombrie 1884 în timpul Conferinţei Internaţionale a Meridianelor, organizată la Washington de preşedintele Statelor Unite, Chester Arthur.Au luat parte la aceasta conferinţă reprezentanţii a 25 de naţiuni.Conferinţa a fost necesară pentru a se ajunge la o conventie , acceptată universal, care să pună capăt diferitelor standarde utilizate în lume pentru cartografie şi pentru navigaţie.De fapt, până în 1884, erau utilizate în funcţie de ţări, diferite meridiane fundamentale:  meridianul de Fier( insulele Canare), acela de la Paris, acela de la Greenwich, din Monte Mario de la Roma, Pisa, Copenhaga, Ierusalim, San Petersburg şi Filadelphia.Aşa s-a decis că primul meridian să fie aceala care trecea prin  Observatorul Greenwich, care se găseste la periferia Londrei. Motivul pentru care a fost ales Greenwich a fost şi acela de a da o recunoştinţă a funcţiei istorice pentru care a fost creat în 1675 observatorul: adica să rezolve problema determinării longitudinii pe mare.

- 1757: S-a născut George Vancouver (1757-1798), navigator şi ofiţer britanic, care a avut un rol important în expediţiile de cercetare a coastei nord-americane la Pacific de la California, Oregon, Washington şi British Columbia până la Alaska. El a explorat şi coasta de sud-vest australiană. Numele lui îl poartă oraşul canadian Vancouver ca şi insula Vancouver.

- 1767: S-a născut Wilhelm von Humboldt, filolog, lingvist, filosof, scriitor şi om politic german; întemeietorul Universităţii din Berlin (1810); adept al unificării Germaniei şi al unor reforme liberale (m. 1835) 

- 1805: S-a născut Giuseppe Mazzini, om politic italian, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a poporului italian (Risorgimento - în traducere „Renaşterea Italiei”); rol însemnat în Revoluţia de la 1848-1849 din Italia (m. 1872)

-1815: Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei(1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena.Sfânta Elena este o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii. Face parte ca teritoriu dependent din Teritoriile britanice de peste mări.Insula a fost descoperită de portughezul João da Nova pe data de 21 mai 1502. În amintirea acestei zile, insula a primit numele împărătesei Elena, sărbătorită în calendarul romano-catolic pe 21 mai.Insula a devenit faimoasă ca loc de exil pentru imparatul francez Napoleon Bonaparte între1815 şi moartea sa în 1821.Napoleon Bonaparte a stat în localitatea Longwood, unde se găseşte şi casa-muzeu. Domeniul în care Napoleon a rezidat între 1815-1821 este proprietare a guvernului francez, din 1858.

- 1864: S-a născut Hermann Minkowski, matematician german de origine lituaniană; contribuţii importante în domeniul teoriei numerelor (a dezvoltat teoria geometrică a numerelor), al fizicii matematice şi al teoriei relativităţii (m. 1909)

- 1874: S-a născut Constantin Orghidan, inginer şi pasionat colecţionar (monede, sigilii, obiecte arheologice ş.a, pe care le-a donat Academiei Române) (m. 1944). 

-1887: S-a născut Sir Julian (Sorell) Huxley, biolog (a influenţat dezvoltarea embriologiei moderne) şi filosof englez; primul director al UNESCO(1946-1948) (m. 1975) 

- 1898: S-a născut scriitorul german Erich Maria Remarque.)Erich Maria Remarque (născut Erich Paul Remark; n. Osnabrück, Germania - d. 25 septembrie 1970, Locarno,Elveţia) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea.

- 1902: S-a născut matematicianul Alexandru Ghica, fondator al şcolii române de analiză funcţională; membru titular al Academiei Române din 1963. Alexandru Ghika (n. Bucureşti - m. 11 aprilie 1964, Bucureşti), a fost un academician, matematician şi pedagog român, fondatorul şcolii româneşti de analiză funcţională. Cât timp a durat Academia de Ştiinţe din România, Ghika a fost membru corespondent al acesteia (din 1935), iar mai târziu, în 1938 a fost ales membru titular. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948 şi membru titular din 1963.  A introdus în învăţământul românesc studiul analizei funcţionale - disciplină până atunci nouă pe plan mondial. A introdus, în această specialitate, o serie de noţiuni noi, aşa cum ar fi puncte periferice şi puncte interstiţiale, preluate apoi în tratate din întreaga lume.

- 1906: S-a născut Billy Wilder (Samuel Wilder), regizor american, laureat a şase premii Oscar, considerat un maestru al comediei americane.Billy Wilder a semnat regia unor filme precum Şapte ani de căsnicie, în care apare celebra scenă cu Marilyn Monroe în rochie albă, deasupra unei guri de metrou,Unora le place jazzul, Sunset Boulevard, filmul care l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari regizori de la Hollywood.Născut în Sucha, Austro-Ungaria (în prezent Sucha, Polonia) a sosit la Hollywood în 1933.Primul succes semnificativ în America a fost în 1939 cu Ninotchka (Greta Garbo).

 - 1910: S-a născut inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic - Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume - Z3 (m. 1995)

- 1913: A murit Şt. O. Iosif, poet, prozator, dramaturg şi eseist (n. 1875).

- 1936: S-a născut actorul american de film Kris Kristofferson

- 1940: Este creat Partidul Naţiunii, partid unic, totalitar, care a înlocuit partidul Frontul Renaşterii Naţionale, sub conducerea supremă a regelui; reprezintă o încercare de ultimă oră a lui Carol al II-lea de a se alinia, pe plan intern, la noua balanţă de forţe de pe continent, înclinând în favoarea Reichului (dizolvat la 11 septembrie acelaşi an) . La 16.XII.1938 se înfiinţase, prin Decret-lege, Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid "de masă" din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea; şeful suprem al FRN era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea paramilitară „Straja ţării"

- 1941: Al Doilea Război Mondial:

- Sovieticii încep execuţii în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuţiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruţaţi. Trei mii dintre prizonieri erau ucrainieni.

- Germania începe Operaţiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS, fără declaraţie de război. Declaraţia lui Winston Churchill cu privire la sprijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei (printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al Rusiei din 13.VII.1992, această dată este marcată ca Zi în memoria apărătorilor patriei)

- 1941: România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS; Ion Antonescu ordonă armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică 

- 1944: S-a născut actorul austriac de film Klaus Maria Brandauer

-1949: S-a născut Meryl Streep, actriţă americană de film. Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriţă Meryl Streep (n. 22 iunie 1949) este o actriţă americană, laureată a premiului Academy Award.A lucrat în teatru, televiziune şi film. Streep şi-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season.În acelaşi an 1977 a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda şi Vanessa Redgrave.

- 1950: S-a născut Adrian Năstase, om politic social-democrat; fost prim-ministru al României (2000-2004); preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (din februarie 2008); preşedinte al PSD (iunie 2001 - aprilie 2005); preşedinte executiv al PSD (aprilie 2005 - ianuarie 2006); preşedinte al Camerei Deputaţilor (1992-1996; decembrie 2004 - martie 2006) 

- 1952: S-a născut violonistul de origine română Sherban Lupu, stabilit în SUA 

- 1953: S-a născut cântăreaţa/actriţa americană Cyndi Lauper (Cynthia Ann Stephanie Cyndi Lauper), laureată a Premiului Grammy şi Premiului Emmy.

- 1961: S-a născut Jimmy Sommerville, vocalist şi compozitor britanic

- 1961: Premiera filmului „Tunurile din Navarone” 

- 1963: A murit cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase (n. 1913). Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din mai toate regiunile României. Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universităţii populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumeşte Pasărea măiastră.

- 1964: S-a născut Dan Brown, romancier american; cunoscut mai ales datorită best-seller-ului „Codul lui Da Vinci".Editura RAO este iniţiatoarea „Fenomenului Dan Brown” în România şi a publicat seria completă de romane aparţinând autorului: „Codul lui Da Vinci”, „Fortăreaţa digitală”, „Îngeri şi demoni”, „Conspiraţia” , „Simbolul pierdut” .

- 1965: A murit David O. Selznick, producător american de film (n. 1902).Este cunoscut ca fiind producătorul celebrului film Gone With The Wind (Pe aripile vântului), care i-a adus premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film. Nu numai că Pe aripile vântului are cele mai bune încasări ale tuturor timpurilor (raportat la banii de astăzi) dar a câştigat încă şapte premii Oscar şi două premii speciale. Selznick va intra în istorie câştigând Oscarul de două ori consecutiv pentru Cel Mai Bun Film (Pe aripile vantului (1939) şi Rebecca (1940)).

- 1966: S-a născut regizorul şi scenaristul Alexandru Solomon

- 1969: A murit Judy Garland, actriţă americană (n. 1922)

-1971:A murit botanistul George Bujorean; unul dintre fondatorii ecologiei experimentale româneşti (n. 1893)

- 1974: A murit Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (n. 1892)

- 1975: A murit artista decoratoare Mimi Podeanu (n. 1927)

- 1984: A murit regizorul britanic de film Joseph Losey (n. 1909)

- 1987: A murit Fred Astaire actor de film, dansator şi coregraf american (n. 10 mai 1899, Omaha, Nebraska – d. Los Angeles, California), după numele lui de botez Frederick Austerlitz.

- 1989: A murit tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (n. 1910)

- 1990: A murit Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908). Ilia Mihailovici Frank  a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958 împreună cu Pavel Alexeevici Cerenkov şi Igor Tamm, tot din Uniunea Sovietică. Meritul lui Frank a constat în explicarea fenomenului de radiaţie Cerenkov.

- 1992: A apărut, sub conducerea redacţională a publicistului Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului „Evenimentul zilei" 

- 1992: A murit Virgil Gheorghiu, scriitor francez de origine română; după 23 august 1944 pleacă în Occident; în 1946 începe studii de teologie la Heidelberg/RFG; în 1948 se stabileşte la Paris, unde va deveni, în 1963, preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris (n. 1916) - 20 de ani

- 1995: România a depus, în cadrul unei ceremonii la Paris, cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană; demersul a fost precedat de o întâlnire a întregului spectru politic românesc, care a semnat, cu o zi în urmă, „Declaraţia de la Snagov" (la 1.II.1995 a intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană, Acord semnat la 1.II.1993). La 25.IV.2005 a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru cele două ţări; de la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV 2005); în prezent numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27

- 2002: A murit scriitoarea americană Ann Landers (n. 1918) 

- 2008: A murit scriitorul elveţian de limbă germană Gerhard Meier; a înce put să scrie la vârsta de 54 de ani (n. 1917)

&&&

 S-a întâmplat în 23 iunie1834: În această zi, s-a născut Alexandru Odobescu, prozator, eseist, istoric al artelor şi culturii, om politic, membru titular al Societăţii Academice Române din 1870. Unele surse dau ca dată a naşterii 23 ianuarie 1834, iar altele 23 iunie…

Alexandru Odobescu (n. Bucureşti - d. 10 noiembrie 1895, Bucureşti) a fost un scriitor, arheolog şi om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), şi profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) şi a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu ţara, istoria şi datinile românilor,1861; Răsunete ale Pindului în Carpaţi). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeţii Văcăreşti, Mişcarea literară din Ţara Românească în sec. XVIII). Autorul unor romane istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) şi volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).Format la şcoala clasicismului francez şi la aceea a antichităţii, om de gust şi de ştiinţă, fondator al arheologiei la noi şi istoric, scrie o proză admirabilă în eleganţă şi puritate. 

A priceput, ca şi Junimea, că literatura adevărată trebuie să exprime sufletul poporului român aşa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept cuvânt, Maiorescu, care-l stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor. Nuvelele sale istorice - Mihnea cel Rău, Doamna Chiajna şi mai ales spiritualul Fals tratat de vânătoare (Pseudokynegetikos), în care se vede imensa lui erudiţie, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc - au încântat generaţiile trecute şi prezente. Pseudokynegetikos, despre care George Călinescu afirma că este un text în care autorul „bate câmpii cu graţie“, închide în el consideraţii estetice şi descrierea a trei opere de artă cu subiecte cinegetice, un basm (Povestea lui Făt Frumos împărat cu noroc la vânat) şi chiar şi un fragment autobiografic în care autorul povesteşte o vânătoare de dropii în Bărăgan.

Alexandru Odobescu s-a născut la București. Era al doilea copil al lui Ioan Odobescu, generalul de la 1848 care s-a împotrivit mișcării revoluționare, și al Ecaterinei Caracaș, fiica doctorului în medicină Constantin Caracaș.Educația și-a început-o în casa părintească, fiind elevul institutorului Bârzotescu. În 1848, Alexandru Odobescu devine elev al Colegiului Sf. Sava, în urma unui examen dat cu Petrache Poenaru, urmașul lui Gheorghe Lazăr. Aici i-a avut colegi pe Theodor Aman, viitorul mare pictor, și pe Alexandru Sihleanu, poetul „liră de argint”, așa cum l-a caracterizat Eminescu în Epigonii. Din această perioadă datează prima sa încercare literară: Mihai Viteazul, înfățișare dramatică în trei părți.

În 1850 merge la studii în Franța, la College de France din Paris, unde îi are ca profesori, printre alții, pe cunoscuții istorici Jules Michelet și pe Edgar Quinet, susținători ai cauzei naționale a românilor din Principatele Dunărene. În timpul studiilor de la Paris a aderat la Societatea Studenților Români.Împreună cu alți studenți români de la Paris, la 14 februarie 1851 înființează Junimea Românească, societate politică și culturală a studenților români din Franța. Odobescu se află în preajma revoluționarilor români exilați (Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, I. Voinescu II, Gheorghe Magheru). El ține în cercul acestora conferința Viitorul artelor în România, al cărei text apare postum, în 1907, și în care spune:„E un adevăr recunoscut acuma că artele sunt expresia simțirilor unui popor întreg și că numai în acest caz sunt ele întemeiate cu putere...” Tot în acea perioadă, Alexandru Odobescu (împreună cu Gheorghe Crețeanu și Dimitrie Florescu) face parte din comitetul de redacție al revistei Junimea română, care apărea la Paris. 

Odobescu studiază atât arheologia (făcând cunoștință cu câțiva promotori ai acesteia în Franța: François Guizot, Louis Vitet, Prosper Mérimée), cât și literatura greacă și latină. Astfel, el traduce: treisprezece poezii ale lui Horațiu, primul cânt al Iliadei, primul cânt al Odiseei și primul cânt al Georgicelor lui Virgiliu.Tot atunci el scrie poema Oda României, apărută însă abia la 1855 în revista România literară a lui Vasile Alecsandri. La 13 decembrie 1853 Alexandru Odobescu își susține bacalaureatul în litere. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere de la Sorbona, pe care nu o termină însă, neprezentându-se la examenul de licență. Întorcându-se în țară, în 1855, Alexandru Odobescu începe o carieră de funcționar public: este numit șef de masă la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de Apel București și funcționar la Ministerul Cultelor.Tot în 1855, în revista România literară a lui Vasile Alecsandri i se tipărește Oda României și Întoarcerea în țară pe Dunăre.

Alexandru Odobescu publică nuvelă istorică Mihnea Vodă cel Rău în revista Românul; în același an (1857) nuvela apare și în volum separat: Scene istorice din cronicile Țării Românești - Mihnea-Vodă cel rău (1508-1510).În 1858 se căsătorește cu Alexandra (Sașa) Prijbeanu, fiica naturală a Ruxandrei Băleanu și a contelui rus Pavel Kiseleff. Odobescu publică în Revista Carpaților (1860) o nouă nuvelă istorică, sau scenă istorică cum o numea el, Doamna Chiajna. În același an nuvela apare și în volumul: Scene istorice din cronicile românești: Mihea Vodă cel Rău; Doamna Chiajna,Tot în Revista română publică în 1862 Psaltirea diaconului Coresi (note) și Câteva ore la Snagov (o călătorie arheologică).În același an (1862), domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Odobescu director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. În 1863 devine ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, apoi ministru ad-interim, la Ministerul Treburilor Străine.

Alexandru Odobescu organizează în 1867 pavilionul românesc din cadrul Expoziției universale de la Paris, la care a fost expus și tezaurul de la Pietroasa.După o călătorie la Sankt Petersburg scrie, împreună cu Petre S. Aurelian eseul Notice sur la Roùmanie (1868). În 1869, împreună cu V.A. Urechia, participă la Congresul internațional de antropologie și arheologie istorică de la Copenhaga, unde susține lucrarea Antichitățile preistorice ale României.La 10 septembrie 1870 Alexandru Odobescu este ales membru al Societății Academice Române (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al. Papiu Ilarian. Ține la Ateneul Român conferința Artele din România în periodul preistoric (1872). 

În 1873, Alexandru Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critică Dicționarul limbii române al lui August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”.În același an îi apare eseuul Pseudo-Kinegeticos, iar în povestirile Jupân Rănică Vulpoiul și Tigrul păcălit. În 1877, apare, sub îngrijirea lui Alexandru Odobescu, volumul Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea lui Odobescu, între 1861-1863 în Revista Română).Scrie Curs de arheologie.Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această știință, volum încununat de Academia Română cu „Premiul Năsturel-Herescu”. Un an mai târziu îi apare cartea Moții și curcanii, conținând două conferințe ținute la Ateneul Român.

În 1879, Alexandru Odobescu este ales secretar general al Academiei Române. În 1880, el se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație.Publică în 1887 volumul Zece basme mitologice (prelucrate după „Tales of Ancient Greece” de G.W. Cox). În 1889 Academia Română îi acordă „Premiul Năsturel-Herescu” pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885-1888: Scrieri Literare și Istorice (care îi apăruse în 1888, în trei volume).Apare la Paris (1889) Le Trésor de Pétrossa („Tezaurul de la Pietroasa”), amplă monografie de arheologie istorică în limba franceză.În 1891 Alexandru Odobescu devine directorul Școlii Normale Superioare, calitate în care publică manuale școlare, printre care și unul de gramatică.Alexandru Odobescu a murit la 10 noiembrie 1895, sinucigându-se în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public. 

Nuvelele sale istorice - Mihnea cel Rău, Doamna Chiajna - și mai ales spiritualul Pseudokynegeticos („Fals tratat de vânătoare”), în care se vede imensa lui erudiție, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc, au încântat generațiile trecute și prezente.

Alexandru Odobescu este unul din întemeietorii arheologiei în România. El este autorul unui tratat de istorie a arheologiei („Istoria arheologiei”) publicat în 1877. La sfârșitul secolului al XIX-lea a publicat în Franța monumentala sa monografie arheologică dedicată tezaurului de la Pietroasa, care fusese descoperit în anul 1837: Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique.

Surse:

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Semne, București, 2008

Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_alexandru_odobescu.htm

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/de-ce-s-a-sinucis-alexandru-odobescu

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/un-diletant-superior-al-i-odobescu-de-antonio-patras-8200863/

https://adevarul.ro/cultura/istorie/vietile-scriitorilor-romani--s-a-sinucis-alexandru-odobescu-1_50b9fd047c42d5a663ae3175/index.html

https://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-114-ani-moartea-lui-alexandru-odobescu-10-11-2009

https://www.artline.ro/Alexandru-Odo bescu-29916-1-n.html

&&&

 S-a întâmplat în 23 iunie 1897: În această zi, s-a născut actorul Alexandru Giugaru (d. 1986).  Unul dintre cei mai mari actori de comedie, Alexandru Giugaru s-a născut la Huşi, judeţul Vaslui. A urmat cursurile Liceului Cuza Vodă din oraşul natal şi apoi în 1926 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti.

A desfăşurat o prodigioasă activitate teatrală pe scena Teatrului Naţional Bucureşti şi a interpretat o serie de personaje comice, adesea cu o notă grotesc-caricaturală, multe dintre acestea din repertoriul caragialian. Printre piesele în care a smuls ropote de aplauze pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti s-au numărat „O noapte furtunoasă" (1942) regia Jean Georgescu, „O scrisoare pierdută" (1953) regia Sică Alexandrescu şi Victor Iliu şi „D'ale carnavalului" (1958) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, în care i-a avut parteneri de scenă pe Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu.

Cu „Revizorul'' de Gogol, el a mers în turneu la Moscova, cu „Bădăranii'' de Carlo Goldoni - în turneu la Veneţia. Unul din multele sale roluri memorabile a fost cel din piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea'', interpretată în travesti alături de Grigore Vasiliu Birlic. S-a remarcat şi în piesa de teatru „Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu, în „Take, Ianke şi Cadâr'' regizată de Ion Finteşteanu, „Nevestele vesele din Windsor''. Vocea sa inconfundabilă şi jocul extrem de natural l-au recomandat şi pentru roluri în filme. Prima peliculă în care a apărut a fost „Legenda celor două cruci" (1925), în regia lui Ghiţă Popescu şi a lui Eftimie Vasilescu. A mai jucat în filme precum „Păcală şi Tândală la Bucureşti" (1925) în regia lui Aurel Petrescu, „Venea o moară pe Siret" (1929) regia Martin Berger, „Directorul nostru" (1955) regia Jean Georgescu, „Popescu 10 în control" (1955) regia Traian Fericeanu, „Două lozuri" (1957) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, „Telegrame" (1959) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, „Bădăranii" (1960) regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, „Post-restant" (1961) regia Gheorghe Vitanidis, „Doi băieţi ca pâinea caldă" (1962) regia Andrei Călăraşu, „Mofturi 1900" (1964) regia Jean Georgescu, „Haiducii" (1965) regia Dinu Cocea, „Corigenţa domnului profesor" (1966) regia Haralambie Boroş, „Răpirea fecioarelor" (1967) regia lui Dinu Cocea.

În anul 1964, a obţinut titlul de 'Actor emerit' şi 'Premiul de Stat'. A fost căsătorit şi a avut doi copii. A murit la Bucureşti, la 15 martie 1986.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alexandru-giugaru-3646/

http://www.dozadebine.ro/alexandru-giugaru-un-genial-actor-de-comedie/

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/interviuri/alexandrina-giugaru-tata-a-avut-noua-neveste-598716.html

http://www.vremeanoua.ro/genialul-alexandru-giugaru-drumul-catre-celebritate-a-inceput-de -la-husi