$&&

S-a întâmplat în 6 mai 1937: La această dată, aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey, SUA. Victime, 36 de pasageri şi membri ai echipajului. LZ 129 Hindenburg (Deutsches Luftschiff Zeppelin #129; înregistrare: D-LZ 129) a fost un dirijabil german de mari dimensiuni destinat transportului comercial de pasageri. A fost liderul clasei Hindenburg, clasa cu cel mai lung tip de dirijabile (245 metri) dintre aparatele de zbor de toate tipurile și cel mai mare dirijabil prin volumul său (200.000 m³).

Proiectat și construit de compania Zeppelin (Luftschiffbau Zeppelin GmbH) pe malul lacului Bodensee din Friedrichshafen, dirijabilul a fost operațional din martie 1936 timp de 14 luni, până la distrugerea sa accidentală, din 6 mai 1937, la sfârșitul primei curse nord atlantice din cel de-al doilea sezon de activitate. 36 de persoane au murit în incendiul declanșat în momentul aterizării la Lakehurst Naval Air Station din Manchester Township, New Jersey. Zeppelinul Hindenburg a fost numit după numele general feldmareșalului Paul von Hindenburg (1847–1934), președinte al Germaniei (1925–1934).

După primul zbor cu destinația America de Sud, din 1937, efectuat la sfârșitul lunii martie, Hindenburg decolează din Frankfurt cu destinația Lakehurst în seara zilei de 3 mai, prima cursă Europa - Statele Unite din acel an. Deși vânturi puternice au încetinit traversarea, zborul a continuat în forma misiunii de rutină pe măsură ce se apropia de punctul terminus trei zile mai târziu. Aterizarea lui Hindenburg din ziua de 6 mai a fost amânată timp câteva ore pentru a evita o linie de furtuni care afectau regiunea și traversau pe deasupra orașului Lakehurst. În jurul orei 19:00, dirijabilul a fost autorizat să încerce aterizarea, Hindenburg începând manevrele de la altitudinea de 200 m cu capitanul Max Pruss la cârmă. În jurul orei 19:25, Hindenburg lansează două linii de ancorare conform procedurilor, urmând a fi prinse de troliuri și tras către sol; personalul de la sol a prins cele două cabluri lansate de la tribordul si babordul dirijabilului dar a apucat să fixeze de troliu doar cablul de la babord când Hindenburg a fost cuprins brusc de flăcări și a căzut la pământ în numai 37 de secunde. Din cei 36 de pasageri și 61 de membri ai echipajului, 13 pasageri și 22 de membri ai echipajului au murit, acestora adăugându-se un membru al personalului de la sol, un total de 36 de persoane pierzîndu-și viața în accident.

Localizarea inițială a focului, sursa aprinderii precum și sursa care a alimentat inițial focul rămân subiecte controversate. Cauza accidentului nu a fost determinată niciodată deși multe ipoteze au fost propuse, de la cele privind scurgerile de hidrogen (care devine inflamabil în amestec cu aerul) până la materialele utilizate la construcția lui Hindenburg, de genul nitratului de celuloză și azotatului de aluminiu despre care unii experți susțin că sunt extrem de inflamabile.Toate aceste teorii sunt extrem de controversate, mare parte a necunoscutelor constituind-o propagarea foarte rapidă a incendiului, în 37 de secunde practic Hindeburg a devenit cenușă. Osatura din duraluminiu a lui Hindenburg a fost recuperată și trimisă în Germania unde a fost reciclată și utilizată apoi la construcția avioanelor militare pentru Luftwaffe, la fel ca și structurile zeppelinelor LZ 127 Graf Zeppelin și LZ 130 Graf Zeppelin II, casate în 1940.

Surse:

Botting, Douglas. Dr. Eckener's Dream Machine: The Great Zeppelin and the Dawn of Air Travel. New York: Henry Holt & Co., 2001

Hindenburg's Fiery Secret (DVD). Washington, D.C.: National Geographic Video, 2000.

Provan, John. LZ-127 "Graf Zeppelin": The story of an Airship, vol. 1 & vol. 2 (Amazon Kindle ebook). Pueblo, Colorado: Luftschiff Zeppelin Collection, 2011.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/dirijabilul-hindenburg-istoria-unei-tragedii

https://www.airships.net/hindenburg/disaster/

https://www.history.com/news/the-hindenburg-disaster-9-surprising-facts

https://stirileprotv.ro/special/misterul-dezastrului-de-la-b-hindenburg-b-rezolvat-dupa-76-de-ani-ce-i-a-ucis-pe-cei-35-de-pa sageri.html

$$$

 S-a întâmplat în 6 mai1961: În această zi, a murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1936. Lucian Blaga (n. 9 mai1895, Lancrăm, lângă Sebeş, comitatul Sibiu - d. Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român. Personalitate impunătoare şi polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoţi, fiul lui Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga). Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Primele clase le-a urmat la Sebeş, la şcoala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Încă de pe băncile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller. A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. În anul 1911, călătoreşte în Italia, unde îşi petrece timpul în librării, căutând cărţi de filosofie, şi vizitând vestigiile istorice ale acestei ţări.

A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul. Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în acelaşi an la Cartea Românească, în Bucureşti), precum şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”.Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922).I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauţeană Die Brucke (1922) (Podul).În 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa şi Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile Gândirea,  Adevărul literar şi artistic şi Cuvântul. După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940–1946). 

Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulat Elogiul satului românesc. În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an.A funcţionat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu. În anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile ţării noastre din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. 

A fost ataşat şi consilier de presă la Varşovia, Praga şi Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939). Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf.Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-şef (1951–1954) şi director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga.A tradus poeţi germani clasici şi moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. 

Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. 

A trecut la cele veşnice pe 6 mai 1961, in Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naştere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm. În anul 1956, Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărţi despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediţia din 1962 îngrijită de George Ivaşcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparţine lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoţionant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.

Surse:

Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Bucureşti, Editura Albatros, 2000

Ion Bălu, Viața lui Lucian Blaga, Fundația Culturală Libra, 4 volume, 1995-1999

Corin Braga, Lucian Blaga. Geneza lumilor posibile, Iași, Institutul European, 1998

https://www.crestinortodox.ro/interviuri/lucian-blaga-omul-profesorul-filosoful-poetul-70559.html

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/104-lucian-blaga-1985-1961

http://www.autorii.com/scriitori/lucian-blaga/lucian-blaga-opera-date-b iografice.php

$$$

 S-a întâmplat în 6 mai1962: În această zi, a murit Maria Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat (născută la 21 iunie 1894, București - decedată la București). Ea a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981. 

Maria Virginia Andreescu, căsătorită Haret, prima femeie arhitect – inspector general în lume, nepoata pictorului Ioan Andreescu, şi-a început profesiunea în 1919, în arta de a construi şi a cuceri spaţiul, care-i dă arhitectului înalte satisfacţii, nebănuite de cei din afara breslei. Maria Virginia Andreescu a rămas orfană de mamă la vârsta de nouă ani și s-a ocupat de cei trei frați și de gospodărie. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură. Virginia îşi afirma personalitatea încă de la examenele de liceu, iar la Şcoala Superioară de Arhitectură proiectele ei erau premiate în numeroase rânduri de Consiliul profesoral. 

În 6 iulie 1919, proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice. După diplomă, Virginia se mai perfecționează doi ani în Italia. Reîntoarsă în ţară în 1922, debutează la Casa Şcoalelor căreia îi rămâne credincioasă 25 de ani. Proiectele proprii devin „proiecte tip” pentru toată ţara, de la şcoli mici la cele mai complexe licee, fiind mâna dreaptă a arhitectului I. Pompilian. Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației nationale, de unde s-a pensionat în 1947. În perioada interbelică, ea a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Pentru activitatea sa a primit de-a lungul vieții nenumărate premii care i-au confirmat valoarea. A colaborat cu arh. Nicolae Ghica Budeşti la cele patru volume din „Evoluţia Arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”. Redactează Istoricul Teatrului Naţional din Bucureşti in 1939. Jocurile vieţii şi neaşteptatul au făcut ca în, datorită profesiei, să găsească în colaborarea cu inginerul Haret, fiul lui Spiru Haret, vicepreşedintele Societăţii Edilitatea, o înţelegere profundă şi o prietenie care a condus la căsătorie. Colaborarea cu soţul său s-a răsfrânt asupra întregii vieţi, ajutând-o să-şi exercite activitatea extraordinar de bogată.

Activitatea ei este uluitoare, căci pe lângă cele 150 de clădiri proiectate şi  executate  colaborează la revistele de arhitectură şi inginerie, e membră în consilii profesorale, activează la cele două societăți de arhitectură, la cea a Politehnicii, la Urbanism, fiind şi profesoară. Printre cele mai importante realizări ale sale se numără o serie de blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat), pavilionul adminstrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București, imobilul fostei Societăți „Tinerimea Română”, Liceul „Dimitrie Cantemir” din București, Facultatea de Medicină – Centrul de cercetări antropologice, Biserica Ghencea – Calea 13 Septembrie, Casa Haret, Şcoala normală de fete – Bârlad, Liceul model de fete – Focşani.

Activitatea ei se curmă brusc după 40 de ani de intensă activitate. Soarta îi zdrobeşte elanurile spre frumos.Talentul şi munca ei intensivă rămân un exemplu de viață dedicată artei, în înalta profesiune a arhitecturii. A decedat la 6 mai 1962 la Bucureşti şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu Ortodox fig. 73, alături de soţul ei. Maria Virginia Andreescu Haret stă alături de femeile românce care au îmbogățit lumea în care au activat.

Surse:

-George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012

-http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/virginia-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-romania-i-de-emanuel-badescu-galerie-foto-11129062

-http://www.cunoastelumea.ro/romance-frumoase-si-faimoase-v-prima-femeie-arhitect-din-lumemaria-virginia-andreescu-haret/

-http://jurnalspiritual.eu/maria-virginia-haret-andreescu-prima-femeie-architect- din-lume/

$$$

 S-a întâmplat în 6 mai1990: La această dată, avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – „Podul de Flori” de peste Prut. „Podul de Flori” este denumirea generică a acțiunilor care s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor 1990 respectiv 1991, si mai apoi in 2015. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.

Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni.„Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povestește ministrul Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu. După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

Al doilea Pod de Flori s-a desfășurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România. Al treilea Pod de Flori a fost organizat de către Platforma Unionistă Acţiunea 2012 și Mișcarea Civică Tinerii Moldovei în data de 11 Iulie 2015. Motivul organizării acestui pod de flori a fost de a-i întâmpina pe cei 1000 de locuitori din Moldova, ce au pornit în marş din Chişinău spre Bucureşti, pentru a cere Unirea Republicii Moldova cu România. Astfel, începând cu orele 10:00, aceştia au trecut pe jos podul de cale ferata, fiind întâmpinaţi de locuitorii din România.

Al patrulea Pod de Flori sau „Deschiderea anului centenar la Prut” a fost organizat de către ALIANȚA PENTRU CENTENAR pe data de 31 decembrie 2017. Aproape o mie de persoane s-au adunat la ora 14:00 în fața primăriei Fălciu din județul Vaslui de unde au pornit în marș pe străzile comunei purtând un tricolor lung de 100 de m. Marșul a fost organizat în două etape:

- pe traseul Primăria Fălciu – Monumentul Ostașilor Români, monument dedicat soldaților Armatei Române căzuți în lupta pentru eliberarea Basarabiei, unde aici manifestanții au cântat, au ținut mai multe prelegeri și s-au rugat pentru neamul românesc.

- pe traseul Monumentul Ostașilor Români – Podul feroviar Fălciu, pod feroviar ce leagă România de vechea provincie românească, Basarabia.

Odată ajuns la Prut, tricolorul lung de o sută de metri a fost trecut este râu, acesta fiind ținut atât de manifestanții din stânga Prutului, cât și de cei din dreapta lui, legând ambele maluri. Manifestanții de pe ambele maluri au cântat într-un glas imnul României „Deșteaptă-te, Române” și au scandat „Jos hotarul de la Prut”, „Basarabia e România”, „Unire”, „Același sânge, aceeași țară, români am fost cu toți odinioară” după care au dat drumul tricolorului în apă, lăsându-l liber, în Prut…Oare cât va mai dura până nu va mai fi nevoie de poduri de flori?...Întrebarea este retorică.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/podul-de-flori--un-milion-de-oameni-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului-au-trecut-frontiera-care-i-a-despartit-o-jumatate-de-secol_815895.html#view

http://www.ziare.com/social/romani/sa-ne-amintim-podul-de-flori-1039016

https://www.timpul.md/articol/podul-de-flori-10337.html

https://www.unitischimbam.ro/podul-de-flori-de-peste-prut- 6-mai-1990/

$$$

 S-a întâmplat în 6 mai1992: În această zi, a murit Marlene Dietrich, actriţă americană de film de origine germană. Nãscută pe 27 decembrie 1901 la Schöneberg, în Germania, Marlene Dietrich (Maria Magdalene Dietrich) se va impune ca o imagine emblematicã la Hollywood, parcurgând o lungã viaţă în cinematografie. De la cântăreaţă de cabaret la actriţă în filmele germane, Marlene Dietrich şi-a explorat toate laturile talentului său, jucând, până la sfârşitul carierei sale în peste 50 de filme.

Actrița și cântăreața Maria Magdalena Dietrich (Marlene Dietrich) a fost un monstru sacru al cinematografului inter și postbelic, chintesență a glamour-ului hollywoodian, întruchipare desăvârșită a femeii fatale cu privirea filtrată, vocea voalată și mișcări de felină, potrivit volumului „Dicționar de cinema” (1997).A urmat studiile unei școli particulare din orașul Weimar, apoi ale Liceului „Augusta Victoria” din Berlin, pe care l-a absolvit în 1918. În paralel, a studiat vioara la Conservatorul din Berlin, după care și-a continuat studiile muzicale în orașul Weimar până în 1921. După intrarea în trupa de teatru condusă de Max Reinhardt, în anul 1922, a jucat în filme germane. În 1924, s-a căsătorit cu Rudolf Sieber, cu care a avut o fiică, Maria. Pentru scurt timp, a părăsit scena, iar în 1926 a revenit jucând în spectacolul „Lou”.

Rolul care a lansat-o a fost cel din filmul regizat de Josef von Sternberg, „Îngerul albastru”, o adaptare după romanul scriitorului german Heinrich Mann. Filmul o va propulsa nu numai ca actriţă, ci şi ca o voce deosebită, marcându-i definitiv traseul cinematografic. Pe tot parcursul carierei sale, va fi identificată cu acest rol, spre mâhnirea actriţei. Fiind conştient de talentul nativ al actriţei, regizorul Josef von Sternberg va continua să o promoveze şi peste Ocean, unde Marlene obţinuse un contract din partea companiei Paramount. Prin urmare, Marlene se va stabili în Beverly Hills, unde va trăi o viaţă retrasă, lăsându-şi soţul, Rudolf Sieber şi fiica, Maria, în Berlin. În America, va juca între anii 1930 şi 1935 în şase filme regizate de către Josef von Sternberg: „Morroco”, „Dishonoured”, „Shanghai Express”, „Blonde Venus”, „The Scarlet Empress” şi „The Devil is a Woman”, impresionând publicul american atât prin frumuseţea sa, exotică, misterioasă, cât şi prin vocea sa.

Opiniile sale politice au determinat-o pe Marlene Dietrich să combată ferm nazismul, declarând în numeroase interviuri faptul că a refuzat să se întoarcă în Germania tocmai din cauza noului regim politic. Va renunţa la cetăţenia germană şi va susţine moral soldaţii care luptau pe fronturile din Africa, Franţa şi Italia. Eforturile sale vor fi răsplătite cu medalii oferite de guvernele american, israelian şi francez. În 1945 va reveni la New York însă succesul său va scădea dramatic. Hollywood-ul îi va întoarce spatele, iar Marlene se va simţi nevoită să-şi reinventeze cariera, organizând recitaluri în întreaga lume.În 1953, în cariera sa de actriță s-a produs o cotitură odată cu prestația muzicală, pe care a avut-o pe scena hotelului „Sahara” din Las Vegas.În 1954, i-a cucerit pe londonezi la celebra „Café de Paris”. În următorii ani, a început să apară pe marile scene din toată lumea. În anul 1960, a întreprins multe turnee, interpretând în cluburi de noapte cântece foarte populare, precum „Falling in Love Again”. În 1960, a cântat pentru prima oară în Germania, iar în 1964, a fost primită în Rusia cu mare entuziasm. În 1965 a cântat pe scena Festivalului de la Edinburgh. Între anii 1967-1968, s-a bucurat de mari succese pe Broadway. În 1968 a fost invitată într-un turneu în Australia. A revenit pe marele ecran, jucând în peliculele „Witness for the Prosecution” (1957), „Judgment at Nuremberg” (1961).

Ghinioanele o vor însoţi la sfârşitul carierei, actriţa fracturându-şi de câteva ori picioarele. Nenumăratele sale accidente o vor împiedica să participe la funeraliile soţului său, Rudolf Sieber cu care avusese un mariaj de aproape o jumătate de secol. În ciuda lungii sale căsnicii, cei doi trăiseră mai mult separaţi, actriţa având numeroase relaţii cu bărbaţi celebri ai acelor timpuri. În 1975, la Sydney a suferit o fractură cervicală care i-a pus capăt carierei scenice. Ulterior, a mai apărut într-un rol episodic în „Just a Gigolo” (1978), filmul lui David Hemmings, însă o nouă fractură la picior, în 1979, a determinat-o să se retragă definitiv din viața publică. În ultimii ani, a locuit la Paris. A murit la 6 mai 1992.

Retrasă, de o frumuseţe misterioasă, despre această veritabilă femme fatalle s-a spus că ar fi fost bisexuală (vestimentaţia sa cu puternice influenţe masculine fiind un motiv) şi alcoolică, niciunul dintre aceste zvonuri nefiind însă confirmat de către actriţă. Din contră, Marlene a depus nenumărate plângeri în justiţie, devenind o adevărată procesomană. În urma ei rămân talentul său incontestabil, nerecompensat însă cu niciun premiu Oscar, ambiţia şi inteligenţa sa. De-a lungul carierei a fost distinsă și nominalizată cu o serie de premii între care: nominalizare în 1931 la Premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal pentru pelicula „Morocco”; nominalizare în 1958 la Premiul Golden Globe pentru cea mai bună actriță la categoria dramă pentru pelicula „Witness for the Prosecution”; în 1962 premiul David di Donatello pentru rolul din filmul „Judgment at Nuremberg”. A mai fost distinsă cu Medalia Libertății (1947), Legiunea de Onoare în grad de cavaler (1950), Knight of the Order of Leopold (1965), Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (1971), Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (1983).

Surse:

https://marlene.com/

Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009

https://www.womenshistory.org/education-resources/biographies/marlene-dietrich

https://www.biography.com/actor/marlene-dietrich

https://www.britannica.com/biography/Marlene-Dietrich

https://www.cinemagia.ro/actori/marlene-dietrich-4386/

https://okmagazine.ro/actrita-germana-marlene-dietrich-legenda-unei-sexualitati-parfum-mas cul/a18258825

$$$

 S-a întâmplat în 6 mai…

- 1600, 6/16: Mihai Viteazul intra în Moldova cu oști, l-a alungat pe Ieremia Movilă şi a ocupat Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei Țări Române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599.

– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez (iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul) (n. 1585)

- 1639: A fost încheiată construcţia Bisericii „Trei Ierarhi" din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir şi Vasile Lupu

- 1658:Târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab, actuala Catedrală patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, sfinţeau cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care va deveni în 1668 Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală patriarhală

– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747)

– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794)

- 1791: Prin decretul purtând această dată, Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu

- 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) compozitorul Isidor Vorobchievici (m. 1903)

-1840:A fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black”

- 1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani sunt înfrânte decisiv de către armata revoluţionară a lui Avram Iancu

-1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m.1939) 

– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)

- 1861: S-a nãscut Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1913 (m. 1941)

- 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817) 

- 1868: S-a născut scriitorul polonez Wladislaw Stanislaw Reymond; Premiul Nobel pentru literatură pe 1924 (1925) 

– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural). La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale; pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie

– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)

- 1871: S-a născut compozitorul Grigore Teodosiu (m. 1941)

-1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1935)

- 1872: Înfiinţarea Agenţiei Diplomatice Române la Berlin

- 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke" (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis)

- 1885: A fost emis un decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol recunoştea Biserica Regatului României ca autocefală

- 1888: Victor Babeş a efectuat primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti, înfiinţat în 1887, al treilea din lume la acea dată (6/18)

– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, estetician, eseist, memorialist, poet, publicist şi profesor; este printre primii autori români care alcătuieşte o lucrare de filosofie şi sociologie a dreptului; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972) 

- 1889: Turnul Eiffel a fost deschis oficial pentru publicul vizitator. Inaugurat la 31 martie 1889, ca arc de intrare la Expoziția Universală (Exposition Universelle), organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revoluția Franceză, Turnul Eiffel și-a atras la început critici din partea unor artiști și intelectuali francezi din pricina designului. Construcția este cea mai înaltă structură din Paris, măsurând 324 m, fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice din lume. Ridicarea turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză și definind un moment al erei industriale.Proiectul Turnului Eiffel, aparținând antreprenorului Gustave Eiffel, inginerilor Maurice Koechlin și Emile Nouguier și arhitectului Stephen Sauvestre, a fost câștigător dintr-o listă de 107 proiecte. Din 1980, monumentul a fost renovat, restaurat și readaptat pentru publicul tot mai numeros.Turnul Eiffel a primit în anul 2010 vizitatorul cu numărul 250.000.000.Are trei nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Din 24 iunie 1964, Turnul Eiffel a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO

- 1891: Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devine prima farmacistă din România

- 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană, idol al cinematografului „mut" (m.23.VIII.1926). 

– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973) – 120 de ani

- 1899, 6/18: A început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată din iniţiativa Rusiei. A fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii. Au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia. Din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve (6/18)

- 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957) 

- 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)

- 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

- 1908: S-a nãscut Ion Vlasiu, sculptor, pictor, romancier şi poet (m. 1997). 

– 1908: S-a născut istoricul Mihai Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

- 1915: S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist şi actor american de teatru si film (m.10.X.1985). 

- 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz" (n. 1856)

- 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988)

- 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006) 

- 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în legislaturile 1996-2000 şi 2000-2004

- 1937: Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey.Victime, 36 de pasageri şi membri ai echipajului.

- 1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei

- 1941: S-a nãscut poetul Paul Tutungiu 

- 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell 

- 1943: S-a nãscut criticul literar Laurenţiu Ulici, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România între anii 1995 şi 2000 (m. 2000) 

- 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874)

- 1947: S-a nãscut Titus Andrei, realizator român de emisiuni de radio 

- 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1911 (n. 1862)

– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997- iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu

- 1954: Atletul britanic Roger Banister a devenit primul om din lume care a alergat o milă (1.601 metri) în mai puţin de patru minute

- 1961: S-a născut actorul american George Clooney 

- 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895)

– 1962: A murit Virginia Maria Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica „Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat (n. 1894)

– 1978: A murit Ştefan Peterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906)

- 1982: A murit baritonul Alexandru Alger (n. 1898) 

- 1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner). Cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch. Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989. În 1999 a fost declarată, la Viena, „Sportiva secolului XX”. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO

- 1990: Prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – „Podul de flori” de peste Prut. 

- 1991: A murit Virgil Calotescu, regizor român (n. 1928)

- 1992: A murit Marlène Dietrich, actriţă americană de film de origine germană (n. 1901) 

- 1994: A murit Moses Rosen, şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 - mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România" (1956); a desfăşurat activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române (n. 1912)

- 1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experţi ca „lucrarea secolului". Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 si 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline

- 1997: Inaugurarea, în incinta Muzeului Tehnicii „Dimitrie Leonida" din Bucureşti, a postului de televiziune Discovery Chanell, care este recepţionat prin reţeaua de cablu din România 

- 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925) 

- 2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima staţie de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Staţia Park Pobedi (Piaţa Victoriei) este construită la 90 de metri sub pământ

- 2009: A murit pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă (n. 1928)

– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924)

– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în  mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919)

$$$

 Viața la 1900. Familia românească tradiţională

 

Întemeierea unei familii începe odată cu căsătoria. Românii erau familişti convinşi.Căsătoria se încheia, de regulă, în cadrul aceluiaşi grup social, definit prin avere (dotă sau zestre), statut moral, studii. Ofiţerii nu se puteau căsători decât cu fete înstărite; un ordin al ministrului de Război din 1927 stabilea că ofiţerii (de la sublocotenent la maior) se puteau căsători numai cu fete ca aveau o dotă de peste un milion de lei.Legea pentru căsătoria militarilor, din 9 aprilie 1931, prevedea că militarii se puteau căsători numai cu consimţământul scris dat de autoritatea militară superioară, după ce au împlinit 25 de ani; pentru obţinerea acestuia, ofiţerii urmau să justifice vârsta pe care o aveau, dota miresei şi averea personală (de cel puţin 40.000 lei anual în cazul ofiţerilor superiori şi generalilor, de 6 000 lei anual al viitoarelor soţii de militari cu grade inferioare). Se adăugau garanţiile de moralitate şi onorabilitate pe care mireasa trebuia să le probeze; certificatul de onorabilitate era dat de cinci capi de familie din localitatea de domiciliu a miresei, iar onorabilitatea acesteia trebuia confirmată de primar şi de şeful poliţiei locale; de asemenea, părinţii miresei erau datori să prezinte un certificat de onorabilitate. Restricţii existau şi pentru preoţii ortodocşi, care aveau nevoie de aprobarea episcopiei pentru a se căsători (tot cu fete de familie bună şi onorabilă).

De regulă, fetele de la ţară se căsătoreau la 14–15 ani; acelaşi obicei era şi în mahalalele oraşelor. În familiile burgheze, fetele se căsătoreau după terminarea pensionului (17–18 ani) sau a facultăţii (21–22 ani). Băieţii de la ţară se căsătoreau înainte de a pleca să-şi satisfacă stagiul militar (21 ani), astfel că la “liberare” aveau deja 1–2 copii. Mai întâi se întâlneau părinţii, care stabileau zestrea pentru viitorii soţi, apoi urma logodna, care dura 1–2 luni. Dacă acordul era deplin, tinerii se cununau civil, apoi religios. Nunta era un adevărat spectacol. La ţară şi în mahalaua oraşelor, aceasta dura trei zile, în timp ce în “lumea bună” se încheia într-o singură zi.

Darul de nuntă îi ajuta pe tinerii căsătoriţi în viaţa de familie. La ţară, darul consta din cereale (grâu, porumb), vite (cai, viţei, oi), păsări (găini, raţe) etc. Mireasa venea cu “lada de zestre”, unde avea plapumă, perine, cuverturi etc. De regulă, mirele avea casa “ridicată”, pe care urma să o termine împreună cu tânăra soţie; ei erau ajutaţi de rudele apropiate şi de vecini. La oraş, darul de nuntă consta în bani, mobilier, veselă, obiecte de artă etc.

Familia românească tradiţională era de tip lăstar: pe măsură ce feciorii creşteau şi le venea vremea căsătoriei, ei plecau din casa părintească; pe cel proaspăt căsătorit, tatăl îl înzestra cu un lot de pământ şi, împreună cu ceilalţi membri ai familiei, îl ajuta să-şi construiască o casă nouă. În casa bătrânească rămânea cel mai mic dintre feciori, care o moştenea, cu obligaţia de a-i întreţine pe părinţi până la moarte şi de a le face apoi slujbele bisericeşti şi pomenile, potrivit tradiţiei din localitatea respectivă.

Natalitatea în România era extrem de ridicată, mai ales în mediul rural. Dar şi mortalitatea, mai ales cea infantilă, făcea adevărate ravagii. În sate, femeile năşteau “câţi copii dădea Dumnezeu”; ele nu cunoşteau anticoncepţionalele, iar întreruperea de sarcină era considerată un mare păcat. Asistenţa la naştere era asigurată de moaşa comunei, de regulă o femeie mai în vârstă, fără pregătire medicală.Copiii de la ţară creşteau “singuri”, neexistând o preocupare specială pentru educaţia lor. În timpul muncilor agricole, copilul mai mic de un an era luat pe câmp, unde mama îi dădea să sugă de trei-patru ori pe zi. Cei de 2–5 ani erau lăsaţi acasă, în grija fraţilor sau surorilor mai mari.

În oraş, femeile de bună condiţie năşteau la spital, sub supravegherea medicului. Cele de la mahala erau asistate de moaşe improvizate. Ponderea cea mai mare o aveau naşterile cu moaşă diplomată, în timp ce naşterile fără asistenţă (ale femeilor din mahala) erau aproape egale cu cele din mediul rural. Botezul era un eveniment, atât la ţară, cât şi la oraş. De regulă, copilul era botezat de naşii care i-au cununat părinţii. Ceremonia se desfăşura la biserică, după care urma masa acasă sau la un local public, cu participarea rudelor apropiate.

[www.ioanscurtu.ro/satul-romanesc-in-perioada-interbelica/](https://www.ioanscurtu.ro/satul-romanesc-in-perioada -interbelica/)