$$$

 S-a întâmplat în 27 aprilie1882: În această zi, s-a născut mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); a depus eforturi pentru înfiinţarea „Revistei teologice" (1907) şi a unui seminar pentru preoţi (1926), pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române (d. 1955).

Nicolae Bălan s-a născut în Blăjenii de Sus, judeţul Bistriţa-Năsăud, în familie de preot.A absolvit Gimnaziul la Năsăud, apoi a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1900-1904); şi-a luat doctoratul în teologie în 1905. A făcut studii de specializare la Facultăţile de Teologie protestantă şi catolică din Breslau (1905).În 1905 a fost numit profesor provizoriu, iar în 1909 definitiv, la catedra de Dogmatică, Apologetică şi Morală a Institutului teologico-pedagogic din Sibiu (până în 1920). A fost membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului şi în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, fondator şi redactor al „Revistei Teologice" din Sibiu (1907-1916); în 1918, a redactat „Gazeta Poporului", tot la Sibiu. 

A fost hirotonit preot în 1919, iar la 14 februarie 1920, a fost ales mitropolit al Ardealului, păstorind până la moarte; membru de onoare al Academiei Române (1920), membru în Comitetul central al ASTREI, senator de drept.Aflat în scaunul mitropolitan de la Sibiu, a luptat pentru acceptarea principiilor Statutului Organic al lui Andrei Şaguna în Legea şi Statutul de Organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, apărând autonomia bisericii.Pe tărâm cultural-teologic, a ridicat Institutul Teologic din Sibiu la rangul de Academie (1921), cu drept de-a elibera diplome de licenţă; a îndrumat activitatea şcolilor secundare aflate până în 1948 sub egida Bisericii, a înfiinţat o Şcoală normală de fete, Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Dimitrie Cunţan" şi un internat, toate în Sibiu.A trimis numeroşi tineri teologi la studii de specializare în străinătate, care au devenit, mai târziu, profesori la catedrele Academiei.

A îndrumat activitatea periodicelor bisericeşti de la Sibiu: „Telegraful Român", „Revista Teologică" şi „Lumina Satelor" şi a pus bazele unor colecţii.A rectitorit mănăstirea brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, a ridicat schitul şi căminul de la Păltiniş, paraclisul şi biblioteca Academiei teologice „Andreiene".În eparhie, s-au construit, în cursul păstoriei sale, peste 150 de biserici şi case parohiale. Mitropolitul Nicolae Bălan a fost al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. A început lucrările de refacere a bisericii în vara anului 1926. Atunci s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părţile ce lipseau şi s-a ridicat acoperişul. Sfinţirea bisericii şi a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea hramul mănăstirii. A participat la Congresul ecumenist de la Stockholm din 1925 şi la Conferinţa ecumenismului practic de la Berna din 1926; a condus un pelerinaj la Locurile Sfinte în 1925.

A fost unul dintre marii luptători pentru înfăptuirea unităţii româneşti. În toamna anului 1918, Consiliul Naţional Român din Transilvania l-a trimis la Iaşi, pentru a lua legătura cu Guvernul României, în vederea înfăptuirii unităţii statale. De la Iaşi, a trimis o scrisoare lui Vasile Goldiş, cu îndemnul de a convoca o mare adunare naţională a tuturor românilor, care să proclame unirea Transilvaniei cu România. Prin discursurile rostite în Senatul ţării: în 1923, la discutarea noii Constituţii, în 1928, la dezbaterea Legii Cultelor, în 1929, cu prilejul ratificării Concordatului, mitropolitul Nicolae Bălan a apărat autonomia Bisericii. A militat, toată viaţa, pentru refacerea unităţii bisericeşti a românilor, atât prin scris, cât şi prin cuvânt.A publicat sute de studii, articole, predici, pastorale, discursuri parlamentare, recenzii etc. Între acestea, „Problema bisericească în timpul de azi" (Sibiu, 1905),„Chestiunea bisericească din România şi autonomia Bisericii noastre" (Sibiu, 1910), „Biserica neamului şi drepturile ei" (Discurs în Senat, Sibiu, 1928) ş.a.

Mitropolitul Nicolae Bălan a trecut la cele veşnice la 6 august 1955, la Sibiu, şi a fost înmormântat în pronaosul bisericii Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.În septembrie 2014, un bust al mitropolitului Nicolae Bălan a fost dezvelit în satul său natal, Blăjenii de Sus, judeţul Bistriţa Năsăud. Bustul mitropolitului Nicolae Bălan, realizat de sculptorul Mircea Mocanu, se află în curtea actualei case parohiale, construită pe fostul amplasament al casei sale părinteşti.

Surse:

Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

https://www.crestinortodox.ro/parinti/nicolae-balan-mitropolitul-ardealului-141569.html

http://ziarullumina.ro/mitropolitul-nicolae-balan-o-constiinta-un-crez-un-apostol-104603.html

https://www.revistateologica.ro/wp-content/uploads/2018/05/5- argatu.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 27 aprilie1940: În această zi, a fost înfiinţat la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oswiecim, la vest de Cracovia) cel mai mare lagăr de exterminare nazist. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Auschwitz a fost lagărul de concentrare în care sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de ucidere în masă. Organizator al genocidului a fost colonelul Adolf Eichmann, cel care a condus „soluţia finală" - adică acţiunea de exterminare a mai multor milioane de evrei. După încheierea războiului, Eichmann s-a ascuns în Argentina. Capturat în cele din urmă de către agenţii serviciului secret israelian Mossad, care i-au dat de urmă în 1960 la Buenos Aires, fostul militar a fost judecat pentru crime de război în cadrul unui proces organizat în Israel (1961).Desigur, Eichmann a încercat să reducă importanţa rolului său în sâvărşirea Holocaustului. Mai mult, el însuşi s-a considerat o victimă: „În fond, am fost o unealtă la îndemâna puterii şi a unui destin de neînţeles", a încercat Eichmann să se disculpe în faţa completului de judecată.Găsit vinovat şi condamnat la moarte, Eichmann a fost executat în 1962.

După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste.Lagărul de concentrare Auschwitz, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, a fost înfiinţat în 1940. Prima menţiune a fondării unui lagăr la Brzezinka, un sat din apropiere de Auschwitz, este conectată cu prima inspecţie făcută de Heinrich Himmler la Auschwitz, pe 1 martie 1941.Fostul comandant de la Auschwitz, Rudolf Höss, a consemnat în autobiografia sa că Himmler a dat o serie de decrete în timpul vizitei sale, vizând extinderea lagărului. Una dintre directivele date de Himmler era şi crearea unui „lagăr pentru 100.000 de prizonieri de război”.Heinrich Himmler, şeful SS, a ordonat înfiinţarea aici a primului lagăr de concentrare la 27 aprilie 1940, iar primul transport de prizonieri politici polonezi a sosit la 14 iunie.Pe durata întregii sale existenţe, Auschwitz I a fost rezervat prizonierilor politici, în principal polonezi şi germani. În octombrie 1941 au început lucrările la Auschwitz II, sau Birkenau, situat în afara perimetrului satului Brzezinka, din apropiere. Mai târziu, aici SS a construit un uriaş complex de lagăre de concentrare şi de exterminare, care includea cca 300 de barăci pentru deţinuţii din lagăr: patru mari, aşa-numite Badeanstalten (săli de baie), în care prizonierii erau ucişi prin gazare; Leichenkeller (pivniţe pentru cadavre), în care erau depozitate cadavrele celor gazaţi; şi Einascherungsofen (cuptoare pentru arderea cadavrelor). 

Un alt lagăr de concentrare (Buna-Monowitz) aproape de satul Dwory, denumit mai târziu Auschwitz III, a devenit în mai 1942 un lagăr de muncă forţată care furniza forţă de muncă pentru uzinele chimice şi de fabricare a cauciucului sintetic din apropiere ale concernului IG Farben. În plus, Auschwitz devenise centrul unui complex de 45 de lagăre de concentrare mici din regiune, în majoritatea acestora fiind deţinuţi prizonierii obligaţi la muncă forţată, ca sclavi.În cea mai mare parte a perioadei dintre anii 1940 şi 1945, comandantul lagărelor de concentrare centrale de la Auschwitz a fost Rudolf Franz Höss.În septembrie 1941, comandantul SS, Rudolf Höss, a dat ordin de folosire a gazului toxic Zyklon B pentru a-i ucide pe deţinuţi. Utilizat iniţial la dezinfectare, Zyklon B avea capacitatea de a ucide în câteva minute. Începând din 1942, naziştii au început să deporteze la Auschwitz evrei din toată Europa.

Anul următor a fost şi mai crunt: în 1943 a început exterminarea în masă a evreilor, a membrilor grupurilor etnice sinti şi roma sau a deţinuţilor din alte grupuri vânate de nazişti.Aceştia erau ucişi în camere de gazare.Urma li se pierdea definitiv în crematorii uriaşe. Dar nu toate victimele au sfârşit în camerele de gazare. Oamenii erau „selectaţi" - cum se spunea în jargonul naziştilor - la rampa de descărcare. Medicii SS decideau cine trăieşte şi cine moare.Un asemenea medic a fost şi Josef Mengele, cunoscut şi ca „îngerul morţii de la Auschwitz". Pe lângă activitatea de triere a deţinuţilor, Mengele a făcut şi experimente pe oameni - inclusiv pe copii. După război şi el a fugit în Argentina. Apoi s-a îndreptat către Paraguay şi Brazilia, unde se bănuieşte că ar fi murit, în 1978. Anita Lasker a povestit la BBC cum doctorul Mengele ducea femei în aşa-numitul „Bloc 10", unde făcea diverse experimente pe ele„Unele erau sterilizate, altele supuse la teste.Se făceau experimente pe fraţi gemeni.

Cine avea o constituţie robustă era trimis la muncă silnică.Lucrau, de exemplu, pentru concernul chimic IG Farben care, în 1941, deschisese propria uzină pentru deţinuţi în Auschwitz-Monowitz. Munceau în condiţii grele, fără hrană suficientă şi fără îngrijire medicală. După câteva luni, unii mureau din cauza frigului, a malnutriţiei sau în accidente de muncă. Cel care nu mai avea putere de muncă era trimis în lagărul de concentrare. Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii, SS-ul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii către vest. De exemplu, Charlotte Grunow şi Anita Lasker au fost duse în Saxonia Inferioară, de unde au fost eliberate de către soldaţii britanici.Deţinuţii rămaşi în tabăra de la Auschwitz puteau auzi focurile artileriei sovietice.Totuşi, naziştii urmăreau să împiedice Armata Roşie să elibereze lagărul. Oamenii au fost încolonaţi şi obligaţi să pornească la drum. Zi şi noapte. Cel care rămânea în urmă era ucis pe loc. 56000 de deţinuţi au luat parte la „marşul morţii".Pentru aproape 15000 dintre ei a fost ultimul drum.Cadavrele rămâneau aliniate la marginea drumului.

Holocaustul, pe care Eichmann l-a numit la proces „un destin de neînţeles", a însemnat moartea a circa şase milioane de oameni. Cei mai mulţi, cca. 5,6 milioane, au fost evrei. Circa o jumătate de milion se estimează că au fost sinti şi rromi. Vânaţi au mai fost homosexualii, persoanele cu handicap şi adepţii sectei „Martorii lui Iehova". Ucişi au fost 1,5 milioane de copii. Începând din 1966, în Germania, 27 ianuarie a fost stabilită ziua în care sunt comemorate oficial victimele regimului nazist.

Surse:

https://www.britannica.com/place/Auschwitz

https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/auschwitz

https://www.dw.com/ro/27-ianuarie-sf%C3%A2r%C5%9Fitul-ororilor-de-la-auschwitz/a-16538048

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lagarul-auschwitz-birkenau-infernul-pe-pamant

https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/06/27/auschwitz-istoria-celui-mai-mare-lagar-de-concentrare-si-de-exterminare-din-germa nia-nazista/

$$$

 S-a întâmplat în 27 aprilie 1965: În această zi, s-a născut Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov.

Andrei Bodiu s-a născut pe 27 aprilie 1965 în Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). A fost decan și prof. universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și redactor-șef al revistei Interval. Membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și Uniunii Scriitorilor din România. 

Și-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Brașov, grup format în anii '80 împreună cu poeții Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea și fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respirație, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea. Poetul Andrei Bodiu, profesor universitar, critic literar şi fost decan al Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania" din Braşov, a murit fulgerător, la doar 49 de ani, în urma unui infarct.Poetul braşovean se afla în Oradea, la o acţiune a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), iar la un moment dat i s-a făcut rău. Scriitorul Andrei Bodiu ne-a părăsit fulgerător, la mai puţin de un an de la dispariţia prietenului, mentorului şi colegului său, Alexandru Muşina. 

Pe lângă agenda încărcată de evenimente la care urma să colaboreze, au rămas în urma sa tristeţea, nedumerirea şi durerea celor care i-au stat alături, zi de zi. Filologia braşoveană, cultura română au pierdut pe unul dintre cei mai activi şi mai eficienţi artizani de proiecteacademice şi literare. Andrei Bodiu a construit o serie de evenimente care merită să-i poarte numele:Maratonul de poezie braşovean, Maratonul European de Poezie (în cadrul manifestărilor Sibiu-Capitală culturală europeană, în octombrie 2007), Maratonul European de Poezie la feminin (Braşov, 2013), Colocviul Naţional Universitar de Literatură Română. 

A studiat la Timişoara, unde şi-a luat şi doctoratul cu teza Poezia generaţiei opt zeci. A fost redactor-şef al revistei „Interval”, între anii 1997 şi 2004. A fost profesor universitar la Universitatea „Transilvania” din Braşov, fiind decan al Facultăţii de Litere de la această universitate în două mandate, ales apoi, în 2012, vicepreşedinte al Senatului Universităţii „Transilvania”, membru al Consiliului ARACIS. Mereu energic, zâmbitor, eficient, profesionist, garanta succesul oricărei activităţi în care se implica. Ceea ce poetul mărturisise în ultimul lui volum de versuri publicat (Oameni obosiţi) în vârtejul vieţii sale dăruite binelui cetăţii, omul nu lăsa să se ghicească. Un spirit tânăr, tonic, optimist,care însufleţea orice adunare, transformând întâlnirile culturale înadevărate sărbători. A fost un exemplu de onestitate, farmec, elocvenţă şi civilitate. Zâmbetul lui a rămas în inimile tuturor celor care au avut norocul să-l cunoască. Are o stea pe „Aleea cu Stele” din preajma Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului! Fie-i ţărâna uşoară!.

Volume de poezie:

Cursa de 24 ore (Editura Marineasa, 1994);

Poezii patriotice (Editura Marineasa, 1995);

Studii pe viață și pe moarte (Editura Paralela 45, 2000);

Oameni obosiți (Editura Paralela 45, 2008)[2][3][4]

Firul alb (Editura Tracus Arte, 2014)

Studii critice

Direcția 80 în poezia română (Editura Paralela 45, 2000);

Șapte teme ale romanului postpașoptist (Editura Paralela 45, 2002);

George Coșbuc, micromonografie (Editura Aula, 2002);

Mircea Cărtărescu, micromonografie (Editura Aula,. 2003).

Romane:

Bulevardul Eroilor, (Editura Paralela 45, 2004).

Memorialistică:

China, jurnal în doi timpi (Editura Tracus Arte, 2013).

Antologii:

Antologia poeziei generației 80, îngrijită de Alexandru Mușina (Editura Vlasie, 1993),

Sfâșierea lui Morfeu (antologie a generației 90), alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (1994),

Romanian Poets of the 80s and 90s (Editura Paralela 45, 1999)

în secțiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (Editura Paralela 45, 1998).

Este prezent cu grupaje de poezii traduse în limba engleză în antologia Vilenica 89, publicată în Slovenia și într-o antologie de poezie publicată în Italia.

Surse:

Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii '80-'90. Dicționar bio-bibliografic, vol. I, A-F, Pitești, Editura Paralela 45, 2000

http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2014/06/ASTRA-8-p.2-6.pdf

https://www.lapunkt.ro/2014/04/aminitiri-cu-andrei-bodiu/

https://www.observatorcultural.ro/tag/andrei-bodiu/

https://www.litero-mania.com/andrei-bodiu-si-poezia-cotidianului/

https://romanialibera.ro/cultura/carte/po etul-andrei-bodiu-a-murit-331268

$$$

 S-a întâmplat în 27 aprilie…

– Ziua Drapelului Naţional al Republicii Moldova, instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010; tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ

- 1521: A murit Fernando (Fernao) de Magellan, navigator şi explorator portughez.

- 1667: Poetul John Milton, sărac şi orb, este nevoit să vândă drepturile de autor pentru poemul Paradisul pierdut. Suma primită: 10£. John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.Poemul a apărut în 1668 în zece cărţi; a doua ediţie, în care Milton reorganiza cele zece cărţi iniţiale în doisprezece, a apărut în 1674. 

- 1791: S-a născut Samuel Morse, inventator american, care a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (1840) şi alfabetul ce-i poartă numele, folosit şi în prezent. 

- 1812: S-a născut compozitorul german Friedrich von Flotow (m. 1883) 

- 1820: S-a născut Herbert Spencer, filosof englez. Herbert Spencer (D. 8 decembrie 1903) a fost un faimos sociolog, psiholog şi gânditor britanic.În 1855, Spencer a scris „Principiile psihologiei" în care a explorat o teorie a minţii ca o parte biologică a corpului.

- 1865: În SUA, nava cu aburi SS Sultana, purtând 2.300 de pasageri a explodat și s-a scufundat în apropiere de oraşul american Memphis, omorând 1.700 de oameni, fiind considerat unul dintre cele mai mari dezastre navale din istoria SUA

- 1867: Premiera, la Teatrul Liric din Paris, a operei „Romeo şi Julieta" de Charles Gounod; libretul, semnat de J. Barbier şi M. Carré, este inspirat de tragedia omonimă a lui William Shakespeare 

– 1867: S-a născut Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Paris (1887) şi prima femeie din lume Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” (1890); a militat intens pentru dreptul femeilor la educaţie, la drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor, renunţând să pledeze în meseria pentru care a studiat (m. 1935)

- 1868: S-a născut Ioan Athanasiu, fiziolog şi medic veterinar, unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1911 (m. 1926)

- 1872: A murit Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, traducător, lingvist, publicist şi om politic; primul preşedinte al Academiei Române (1867-1870); animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste; unul dintre iniţiatorii (1827) Societăţii Literare şi ai Societăţii Filarmonice (1833); întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul românesc" (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară, „Muzeu naţional" (1836), „Curier de ambe sexe" (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare; ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti a avut o atitudine moderată (n. 1802) .

- 1882: S-a născut mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); a depus eforturi pentru înfiinţarea „Revistei teologice" (1907) şi a unui seminar pentru preoţi (1926), pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române (m. 1955) 

- 1882: A murit Ralph Waldo Emerson, eseist, poet şi publicist american; cel mai de seamă reprezentant al transcendentalismului (curent filosofic iniţiat de acesta în anul 1836, caracterizat prin religiozitate panteistă şi spirit umanitar) (n. 1803) 

-1883: Papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică „Praecipuum munus”, ridica Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie cu reşedinţa la Bucureşti şi-l numea ca prim titular pe Episcopul Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor, care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei.Arhiepiscopului Paoli i se datorează deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan şi construirea Catedralei Sfântul losif din Bucureşti. El a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, în anul 1881. La 8 decembrie 1984, Mons.Robu a fost consacrat Episcop la Roma, în Capela Paulină din Vatican, de E.S. Card. Agostino Casaroli, iar în 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Instalarea solemnă în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti a avut loc în ziua de 29 aprilie 1990, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegat al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea

- 1886: S-a născut Radu I. Vlădescu, profesor universitar, cunoscut medic şi biochimist, membru titular al Academiei Române din 1955 şi al academiilor de medicină şi medicină veterinară din Paris (m. 1963)

– 1897, 27.IV/10.V: S-a născut George Baron Löwendal, pictor, grafician, pedagog şi om de teatru român de origine danezo-norvegiană; supranumit „pictorul Bucovinei” şi „pictorul ţăranului român”; unul din pionierii artei scenografice din România; a avut un rol decisiv în înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (inaugurat ca secţie a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928); de asemenea şi-a înscris numele şi printre fondatorii Muzeului Satului (1928), Uniunii Prietenilor Artei (1931), primei Şcoli de arte plastice pentru copii din România (1938), a primei Academii libere de Arte Plastice din România (1938), Uniunii Artiştilor Plastici (1945), precum şi ai Fondului Plastic din România (1945) (m. 1964)

- 1900: S-a născut creatorul american de desene animate Walter Lantz 

- 1906: S-a născut juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

- 1908: S-a născut actorul Toma Dimitriu (m. 1984)

- 1915: A murit Alexandr Scriabin, compozitor şi pianist rus (n. 1872)Alexandr Scriabin (6 ianuarie 1872 - 27 aprilie 1915, cunoscut şi ca Skriabin, Skryabin şi Scriabine) a fost un compozitor şi pianist rus.A fost influeţat de muzica lui Chopin. Poate fi considerat un compozitor simbolist.A influenţat muzica lui Serghei Prokofiev şi Igor Stravinski. Asocia fiecărei note o culoare.

- 1931: S-a născut violonistul rus Igor Oistrakh

- 1931: George Enescu a terminat orchestraţia operei „Oedip”, creaţie pe care a dedicat–o Mariei Rosetti–Tescanu 

- 1932: S-a născut actriţa franceză de film Anouk Aimée (pseudonimul artistic al lui Françoise Sorya Dreyfus)  

- 1936: S-a născut profesorul universitar de filosofie Gheorghe Cazan (m. 2009)

– 1938: A murit Edmund Husserl, filosof austriac, considerat părintele fenomenologiei (n. 1859)

- 1940: A fost înfiinţat la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oswiecim, la vest de Cracovia) cel mai mare lagăr de exterminare nazist; primul transport de prizonieri politici polonezi a fost adus la 14.VI.1940; din 1942 a devenit centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume; supravieţuitorii au fost eliberaţi de soldaţii sovietici la 27.I.1945

- 1942: A murit pianistul german Emil von Sauer (n. 1862) 

- 1948: Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat sub acuzaţie falsă de complot, împreună cu Lena Constante, Elena Pătrăşcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner .Împreună cu Emil Bodnăraş, este reprezentantul PCR la negocierile secrete cu PNL şi PNŢ, purtate cu scopul de a răsturna regimul lui Ion Antonescu.După lovitura de stat controlată de regele Mihai, din 23 august 1944, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu. Este unul din reprezentanţii României la semnarea armistiţiului cu URSS, la 12 septembrie 1944, şi la Tratatele de pace de la Paris, 1947.În 1946, la Cluj, la un miting ţinut în faţa studenţilor grevişti, îşi începe discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Va fi acuzat de naţionalism burghez şi arestat de proprii colegi de partid (PCR) în 1948, după care este condamnat la moarte şi executat în aprilie 1954. A fost reabilitat post-mortem în anul 1968, din ordinul liderului PCR Nicolae Ceauşescu.

- 1950: A murit Haimovici Bonciu, poet şi prozator (n. 1893)

– 1965: S-a născut Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (m. 2014)

- 1968: S-a născut Cristian Mungiu, regizor de film, scenarist şi producător; autor al filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", distins, în anul 2007, cu Marele Premiu al Festivalului de la Cannes ("Palme d'Or") şi cu Marele Premiu al Academiei Europene de Film

- 1977: A murit Camil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (n. 1902) 

- 1979: A murit matematicianul Gheorghe Vrânceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1900)

- 1992: A murit Olivier Messiaen, compozitor, organist şi pedagog francez (n. 1908) 

- 1993: Inaugurarea oficială a activităţii Consulatului onorific al României la Anvers (Belgia), prima instituţie de acest fel deschisă de România într-o ţară europeană după cel de-al doilea război mondial

- 1994: Au avut loc primele alegeri multirasiale din Africa de Sud 

- 1999: A murit pictorul şi profesorul Dan Bimbea (n. 1941)

- 2000: A murit Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (n. 1921) 

- 2002: A murit Ruth Handler, femeie de afaceri americană, care a inventat, în anul 1959, celebra păpuşă Barbie (n. 1916) 

- 2002: A murit scriitorul american George Alec Effinger (n. 1947) 

- 2005: Cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, a efectuat primul său zbor care a durat 3 ore și 45 de minute de pe aeroportul din Toulouse, Franța. Primul zbor comercial A380 a avut loc pe 25 octombrie 2007, Singapore Airlines fiind clientul de lansare. Emirates este cel mai mare client de A380 pe plan mondial, în timp ce Air France a fost primul operator european. În prezent 9 companii aeriene operează cu A380-800 zboruri comerciale, un „super jumbo” aterizând sau decolând de pe aeroporturile lumii la fiecare 6 minute. Airbus a primit, până în martie 2013, 262 de comenzi pentru A380 și a livrat 101 unități

- 2007: A murit Mstislav Rostropovici, violoncelist, compozitor şi pedagog rus (n. 1927) 

- 2012: Cabinetul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis, ca urmare a adoptării, de către Parlament, a moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi PNL şi intitulate „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”. Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, a fost desemnat, de preşedintele Traian Băsescu, candidat la funcţia de prim-ministru, fiind numit prim-ministru la 7 mai 2012

– 2014: A murit Vujadin Boškov, fost fotbalist și antrenor de fotbal sârb (n. 1931)

- 2014: Foştii Suverani Pontifi Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) şi Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) au fost declaraţi sfinţi de Papa Francisc, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrată în Piaţa Sf. Petru din Vatican. Aceasta a fost prima canonizare a unor papi din anul 1954. La ceremonie a participat şi Papa emerit Benedict al XVI-lea

– 2014: A murit George Astaloş, poet, dramaturg şi p rozator, stabilit la Paris, din 1971 (n. 1933)

$$$

 S-a întâmplat în 28 aprilie 1859: În această zi, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian. Biroul de statistică despre care amintesc aici este precursorul viitorului Institut Central de Statistică. Institutul Central de Statistică este denumirea organului central de statistică al României între anii 1934 și 1951.Trebuie subliniat faptul că nu există nici un fel de hiatus între fondarea la 28 aprilie 1859, prin decret domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a primei forme organizate de studii statistice de stat, Serviciului statistic central din Țara Românească, și actualul Institut Național de Statistică, fondat în 2001, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului României 75/2001. Institutul Central de Statistică este doar una din denumirile și stările intermediare ale acestui proces continuu de statistică organizată de stat în România.

Anul 1853 poate fi considerat ca anul de naștere al statisticii internaționale întrucât Primul Congres Internațional de Statistică a avut loc în Belgia, fiind organizat de Adolphe Quetelet (cu sprinjinul lui Porter și Senior din Anglia și Engel din Rusia).Precursorii statisticii în România, precum și primii ce au predat statistica au fost Ion Ionescu de la Brad și Dionisie Pop Marțian, care au intrat în contact cu știința statisticii pe vremea când studiau în străinătate. Participarea lui Dionisie Pop Marțian la Congresul Internațional de Statistică de la Viena, din 1857, a fost făcută din proprie inițiativă, neavând nici un sprijin oficial. Deși a participat ca un simplu spectator, Pop Marțian a intrat în contact cu diferite personalități ale lumii statisticii, trăgând o serie de învățăminte ce urmau a-i folosi mai târziu. Prima încercare de creare a unui Biroul de Statistică în arealul României de azi a fost făcută la 15 noiembrie 1857 în Țara Românească. Această încercare a eșuat din lipsă de fonduri. Odată cu înfăptuirea Unirii Principatelor române la 24 aprilie 1859, Consiliul Administrativ al Principatelor aproba proiectul de lege pentru înfințarea unui Birou de Statistică, precum și întocmirea unor statistici ale țării. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Dionisie Pop Marțian ca șef al acestui Birou. Astfel, Decretul domnesc nr. 117 din 28 aprilie 1859 poate fi socotit ca data înființării oficiale a Serviciului statistic central din Țara Românească, devenit ulterior nucleul Serviciului Român de Statistică.

După ce proaspătul numit director al Biroului de statistică, Pop Marțian, prezintă domnitorului Alexandru Ioan Cuza un „Proiect pentru instituirea unui Oficiu central de statistică administrativă", iar în 5 iunie 1859 prezintă o expunere de motive în fața camerei elective având același subiect, Adunarea electivă dezbate proiectul pe 1 iulie și îl aprobă, pe 3 iulie 1859. La 12 iulie, domnitorul Cuza confirmă amendarea legii prin Hotărârea domnească nr. 276 consființind nașterea Oficiului Central Statistic din Țara Românească.Pe baza referatului prezentat domnitorului de Lascăr Catargiu, la 1 iulie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza dă decretul de înfințare a Direcției de Statistică a Moldovei. Simultan, domnitorul semnează un decret prin care Ion Ionescu de la Brad este numit director al Direcției de Statistică a Moldovei.

Surse:

http://www.revistadestatistica.ro/old/istoric.html

http://www.revistadestatistica.ro/wp-content/uploads/2014/02/RRS_7_2012_A6_ro.pdf

http://www.insse.ro/cms/ro/content/prezentare-generală

https://www.bnr.ro/150-de-ani-de-statistica-in-Romania-moderna-4333-Mobi le.aspx

$$$

 S-a întâmplat în 28 aprilie1887, 28 aprilie/ 10 mai: În această zi, apărea Legea pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş. Institutul „Victor Babeş”, care poartă numele fondatorului său, prof. dr. Victor Babeş, a fost înfiinţat prin legea nr.1197 publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 28 aprilie 1887 şi este cel mai vechi institut ştiinţific medical din România.

Conceput iniţial ca o şcoală practică superioară pentru toţi cei din domeniul sanitar, a devenit un institut medical complex asemenea Institutului Pasteur din Paris, având secţii de anatomie patologică, bacteriologie, vaccinare antirabică, patologie veterinară, serologie şi chimie. În timp, o parte din aceste domenii au fost preluate de alte aşezăminte care au apărut ulterior, având ca model Institutul „Victor Babeş” şi anume: Institutul Cantacuzino, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Institutul de Virusologie, Institutul Pasteur. Datorită importanţei contribuţiilor aduse la promovarea ştiinţelor medicale în domenii complexe ca anatomia patologică, bacteriologia, virusologia, imunologia, igiena, patologia comparată şi chiar istoria medicinei, renumele „Institutului de Patologie şi Bacteriologie” condus de dr. Victor Babeş a depăşit în scurt timp graniţele ţării. De asemenea, în ţară el a fost capabil să satisfacă unele din necesităţile medicale stringente ale epocii: combaterea turbării, profilaxia bolilor contagioase, asigurarea metodelor de control şi testare spre a se furniza cea mai curată apă potabilă pentru locuitorii Bucureştilor, prevenirea şi tratarea unor boli ale animalelor. 

Ca director al Institutului, prof. dr. Victor Babeş a abordat unele din problemele medico-sociale ale acelor vremuri cum ar fi problema pelagrei, precum şi formularea unor soluţii realiste privind organizarea medicală a ţării preconizând organizarea unui Minister al Sănătăţii. Dincolo de renumele internaţional al Institutului, poate cea mai importantă contribuţie o reprezintă formarea unui şir de specialişti şi profesori care devin fondatori de discipline medicale înţara noastră sau şefi de şcoli medicale. Întreaga istorie a Institutului este strâns legată de activitatea, profesionalismul şi întreaga personalitate a fondatorului lui, prof. dr. Victor Babeş.

Născut la 28 iulie 1854, îşi face studiile medicale la Facultăţile din Budapesta şi Viena (1871–1878). În 1878, şi-a luat doctoratul în medicină la Viena, iar în 1885 este numit profesor extraordinar de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta.A lucrat în perioada 1882–1886 cu unii dintre cei mai mari specialişti ai epocii respective: O. Bollinger şi H. W. Ziemsen (München), J. Arnold (Heidelberg), F. Recklinghausen şi W. Waldeyer (Strasbourg), A. V. Cornil şi L. Pasteur (Paris), R. Virchow şi R. Koch (Berlin). Victor Babeş a fost apreciat de însuşi Pasteur ca unul dintre cei mai competenţi specialişti în problema turbării, atât datorită studiilor sale referitoare la anatomia patologică a acestei boli, cât şi graţie perfecţionărilor pe care le-a adus tehnicilor de vaccinare antirabică. Împreună cu savantul francez André-Victor Cornil, Babeş a publicat, în 1885, la Paris, primul tratat complet de bacteriologie din lume. După mai multe specializări în câteva capitale vest-europene, s-a reîntors la Bucureşti, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, ca profesor de anatomie patologică şi bacteriologie, la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1887–1926). Este numit prin decret regal în 1887, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În acelaşi an, Parlamentul a votat  legea prin care autoriza Guvernul să creeze un Institut de Bacteriologie şi Patologie sub conducerea sa.În 1893 devine membru activ al Academiei Române, iar în 1900 înfiinţează la Bucureşti Societatea Anatomică care a dat un puternic impuls studiilor anatomo-clinice din ţara noastră. În 1913 contribuie la combaterea epidemiei de holeră din Bulgaria, preparând un vaccin antiholeric. 

În perioada 1916–1918 îşi continuă activitatea de preparare a produselor biologice necesare populaţiei române sub ocupaţie. În 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, nou înfiinţată. Paralel cu toată această activitate manifestă şi intense preocupări publicistice, prin publicarea de articole, monografii, tratate în care apar rezultatele tuturor cercetărilor şi descoperirilor sale. Actualmente aceste lucrări împreună cu alte publicaţii despre opera sa se află la biblioteca Institutului Victor Babeş. Bacteriolog şi anatomopatolog, precursor al imunologiei moderne (considerat părintele seroterapiei), a fost considerat „al doilea rabiolog din lume” (după Louis Pasteur). A pus bazele experimentale şi clinice ale seroterapiei şi a introdus vaccinarea antirabică în ţara noastră la numai trei ani după iniţierea acesteia de către L. Pasteur. A fost primul care a demonstrat legătura firească între microbiologie şi anatomie patologică, intuind legătura organică dintre manifestările de boală (simptome şi semne), alterarea funcţiilor şi leziunile care se constituie la diverse trepte de organizare.

Dintre elevii remarcabili ai lui Victor Babeş: Ghe. Marinescu, Vasile Sion, Mihail Manicatide, Constantin Levaditi, Constantin Bacaloglu, Teodor Mironescu, Titu Vasiliu, Aurel A. Babeş, Dumitru Marinescu-Slatina, Elena Puşcariu Densusianu (prima femeie profesor universitar din Romania), Elena Proca,Aurel Stamatiade, Lucreţia Moscuna-Sion, Alexandru Tălăsescu. Dintre şefii de secţie care au lucrat şi colaborat direct cu Victor Babeş menţionăm: Constantin Starcovici, Emil Puşcariu, Ghe. Proca, Victor Oprescu, Paul Rigler, V. Buşilă, Emil Pop, Sever Bobeş, Aurel Babeş, Gh. Lupu, Emil Crăciun, C. Ionescu-Mihăeşti. După sosirea lui Victor Babeş la Bucureşti, denumirea aşezământului devine Institutul de Patologie şi Bacteriologie, funcţionând sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii Publice până la 2 martie 1925, când, printr-o nouă lege primeşte titlul de Institutul „Dr. Victor Babeş”.

La institutul care şi astăzi îi poartă numele, Babeş a lucrat aproape 40 de ani, realizând descoperiri de importanţă universală şi creând o şcoală naţională de anatomie şi bacteriologie. Activitatea prodigioasă a Institutului a fost continuată de o serie de iluştri specialişti ai medicinii româneşti, care au fost directori ai Institutului: Ghe. Proca, C. Bacaloglu, Ghe. Lupu, E. Crăciun, I. Moraru. La rândul lor, aceştia au format alţi specialişti,cercetători, profesori care au continuat şi extins activitatea începută de înaintaşii lor. Dintre aceştia: A. Ursu, C. Păunescu, V. Roşca, A. Mureşeanu, G. Pambuccian, E. Teodorescu, St. Niculescu, V. Săhleanu, A. Eskenasy, E. Mestes, C. Taşcă, F. Pascu, C. Pantelie, M. J. Cernat, S.Constantinescu, P. G. Nicolescu, G. Filipescu, D. Laky, M. Zaharia, G. Rotaru, C. Rişcuţia ş.a. 

Toate aceste personalităţi au contribuit la creşterea continua a prestigiului Institutului „Victor Babeş” care a devenit de-a lungul anilor o unitate-etalon de cercetare medicală fundamentală şi aplicată. Ca urmare a recunoaşterii importanţei sale, începând cu anul 1999 institutul devine Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”. Ca urmare a recunoaşterii importanţei Institutului, începând cu anul 1999, în baza Hotărârii de Guvern nr. 984 din 24 noiembrie, acesta devine Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”. 

Surse:

Ştefan Bălan, Nicolae Şt. Mihăilescu, „Istoria Ştiinţei şi Tehnicii în România

– date cronologice”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1985

Mihai Popescu, Virgil Spulber, „Descoperiri Ştiinţifice – Legendă şi Adevăr”,

Editura Albatros, Bucureşti, 1987

Priminescu, Ruxandra Melania – Evoluţia activităţii institutelor de cercetare, reflectată în documentele fondului arhivistic naţional, Revista NOEMA, volumul VIII, Editura I.C.I., 2009

http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2009_f_02.pdf

https://www.academia.edu/10031009/Virusologie_bacteriologi e_parazitologie

&&&

 S-a întâmplat în 28 aprilie1893: În această zi, a murit omul politic Emanoil Pache Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor. Bucureştiul a avut zeci de primari de-a lungul vremii, însă nu mulţi au fost cei care au reuşit să intre în istorie cu realizări notabile. Pache Protopopescu a fost omul care a făcut cele mai notabile schimbări din Capitală, rămânând în cărţile de istorie ca fiind edilul ce a inovat oraşul. 

Primarul Bucureştiului în anii 1888 şi 1891, Emanoil Pache Protopopescu a reuşit să fie cunoscut ca unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi primari ai Bucureştiului. Aflat doar pentru trei ani în fruntea Capitalei, între aprilie 1888 şi decembrie 1891, bărbatul a lăsat în urmă multe proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit şi care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni primari din istoria oraşului. Acesta s-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu“ l-a căpătat ca urmare a faptului că tatăl său slujea ca protopop la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, potrivit istoricului Dan Falcan. De asemenea, spune istoricul, prenumele „Pache“ vine de la modul în care l-au strigat pe fostul edil colegii de şcoală. Emanoil Pache Protopopescu a urmat Facultatea de Drept, dar s-a şcolit şi la Paris unde în 1870 şi-a luat doctoratul, iar până să devină primar al Capitalei, a fost prefect al poliţiei, avocat, profesor la şcoala de comerţ şi deputat din partea liberalilor.Timp de nouă ani (1879–1888), el a fost profesor de drept la Școala Comercială (care se numește astăzi Școala Superioară Comercială „N. Krețulescu”) din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. Activitatea edilitară nu l-a îndepărtat de Școala Comercială, el având o contribuție esențială la ridicarea edificiului instituției.

În mai 1876 este numit prefect al poliției capitalei. Pache Protopopescu debutează la prefectura poliției cu oarecari măsuri organizatoare. Între altele ia măsuri contra prostituției și obligă ca femeile înregistrate să circule pe stradă cu un semn distinctiv, o lentă (panglică lată) în eșarfă. Iar toate casele de toleranță să aibă la intrare un număr mare, lesne de văzut de departe, și un felinar roșu. Pe vremuri s-au făcut multe zeflemele asupra acestor inovații care, de altfel, nu s-au putut împământeni. În anul 1888, prin decret regal, Pache Protopopescu este desemnat de Consiliul Municipal, aşa cum era la vremea aceea nefiind ales de locuitori, primar al Bucureştiului. În doar trei ani, edilul a reuşit să introducă telefonul public, să extindă iluminatul electric până în Piaţa Teatrului Naţional, să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie. Acesta a trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf.Elefterie şi până la Mihai Bravu. 

După ce Emanoil Pache Protopopescu a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu care „nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor”. Câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele.Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc. Pache Protopopescu a reușit să finalizeze în anul 1890 prelungirea fostului bulevard al Orizontului (bulevard al cărui nume a fost schimbat în „Pache Protopopescu” la ordinul unui alt edil al capitalei, Nicolae Filipescu). 

În scurtul său mandat, Emanoil Pache Protopopescu a acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889 inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”. Printre principalele planuri de modernizare ale Capitalei s-a aflat și transportul în comun, căruia primarul i-a acordat o atenție deosebită. S-a lucrat intens la acea vreme pentru extinderea rețelei de tramvai, dar și pentru impunerea unor reguli civilizate de transport. Emanoil Pache Protopopescu a murit la vârsta de doar 48 de ani, din cauza unei pietre la ficat „care a rupt vezica fierei și a căzut în pântece unde a făcut puroi”. Este înmormântat în Cimitirul Bellu.

Surse:

Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. 1, Ed. Eminescu, 1987

https://adevarul.ro/news/bucuresti/primari-legenda-capitalei-trei--gospodari-schimbat-fata-micului-paris-pake-dobrescu-delavrancea-1_511d1b7c344a7821183ddcf0/index.html

https://adevarul.ro/news/bucuresti/pache-protopopescu-primarul-schimbat-radical-bucurestiului-trei-ani-1_54ca1982448e03c0fd12047f/in dex.html