$$$

 MIHAI EMINESCU - ROMÂNII, POPOR PRIMITOR ȘI TOLERANT

Constatam mai înainte de toate ca româniinu sunt nicairi colonisti, venituri, oamenii nimanui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populatie nepomenit de veche, mai veche decât toti conlocuitorii lor. Caci daca astazi se mai iveste câte un neamt singular care cauta sa ne aduca de preste Dunare, nu mai întrebam ce zice un asemenea om, ci ce voieste el. Nici mai este astazi cestiunea originei noastre, abstragând de la împrejurarea ca o asemenea interesanta cestiune nu este de nici o importanta. Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români si punctum.

Nimeni n-are sa ne-nvete ce-am fost sau ce-am trebui sa fim; voim sa fim ceea ce suntem - români. A mai discuta asupra acestui punct sau a crede ca frica de rusi ne-ar ademeni sa ne facem nemti sau vice-versa sau, cum cred ungurii, ca de frica acestor doi ne-am putea gasi flatati sa ne contopim cu natia maghiara, toate acestea sunt iluzii de scoala; limba si nationalitatea româneasca vor pieri deodata cu românul material, cu stingerea prin moarte si fara urmasi a noastra, nu prin desnationalizare si renegatiune.

A persecuta nationalitatea noastra nu însemneaza însa a o stinge, ci numai a ne vexa si a ne învenina împotriva persecutorilor. S-apoi ni se pare ca nici un neam de pe fata pamântului nu are mai mult drept sa ceara respectarea sa decât tocmai românul, pentru ca nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Singure tarile românesti sunt acelea în care din vremi stravechi fiecare au avut voie sa se închine la orice d-zeu au vroit si sa vorbeasca ce limba i-au placut. Nu se va gasi o tara în care sa nu se fi încercat de a face prozeliti din conlocuitorii de alta lege ori de alta limba; hughenotii în Franta, maurii în Spania, polonii fata cu rutenii, ungurii cu românii - toti au încercat a câstiga pentru cercul lor de idei populatiile conlocuitoare si aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveste c-un stoicism neschimbat biserica catolica, atât de veche în Moldova, si nu i-a venit în minte sa sileasca pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia si traiesc nesuparati în cultul lor pe pamântul românesc, apoi armenii, calvinii, protestantii, evreii, toti sunt fata si pot spune daca guvernele românesti au oprit vro biserica sau vro scoala armeneasca, protestanta sau evreiasca. Nici una.

Ni se pare deci ca pe pamânturile noastre stramosesti, pe care nimene nu le stapâneste jure belli, am avea dreptul sa cerem sa ni se respecte limba si biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.

(Curierul de Iasi, noiembrie 1876, reprodus din volumul Tudor Nedelcea, Eminescu istoricul, Fundatia "Scrisul Românesc", 1998)

Sursa: 

Magazin istoric

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie1836: În această zi, s-a născut Bogdan Petriceicu Haşdeu, spirit enciclopedic al culturii române, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române. Bogdan Petriceicu Hasdeu (născut Tadeu Hasdeu, d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor şi filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti. Unele surse dau data naşterii la 26 februarie. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile.

S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist, şi a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofiţer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ţinut pentru a scăpa de împilarea şi deznaţionalizarea forţată practicată de administraţia de ocupaţie. Ruşii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităţilor române, i-au anulat dreptul de moştenire pe care-l avea asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară. La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După şapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iaşi, ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume.În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicaţii, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc. Între 17 mai 1876 şi 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din Bucureşti, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” şi „Cuvente den bătrâni”, atât din arhivele româneşti, cât mai ales din cele străine privitoare la români. În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca recunoaştere a spiritului său enciclopedist.

Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti. A tipărit o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi a limbii române.Hasdeu a cochetat şi cu politica.Partizan al lui Kogălniceanu, a susţinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susţinut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeaşi linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic şi fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă şi perenă. Dintre lucrările istorice se disting: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României şi Istoria critică.Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni şi Etymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea, Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881. Lucrările beletristice ale lui Hasdeu, între care drama Răzvan şi Vidra, dau impresia unei originalităţi a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiţia sa profundă şi imaginaţia vastă.A scris nuvele, poezii, piese de teatru.

Surse:

Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.

http://www.autorii.com/scriitori/bogdan-petriceicu-hasdeu/index.php

https://foaienationala.ro/bphasdeu.html

http://www.istoria.md/articol/24/Bogdan_Petriceicu_Ha%C5%9Fdeu

http://jurnaluldedrajna.ro/bogdan-petriceicu-hasdeu-scriitor-filolog-academician-enciclopedist-jurist-lingvist-folclorist-publicist-om-politic/

http://www.rador.ro/2018/02/26/portret-bogdan-petriceicu-hasdeu-unul-dintre-cele-mai-uluitoare-genii-pe-care-le-a-zamislit-neamul-romanesc-si-marea-sa-tragedie/

https://radioromaniacultural.ro/portret-bogdan-petriceicu-hasdeu-unul-dintre-cele-mai-uluitoare-genii-pe-care-le-a-zamislit-neamul-romanesc-si-marea-sa-tragedie/

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie1906: În această zi, s-a născut matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii româneşti de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru al Academiei Române. Tiberiu Popoviciu (n. Arad - d. 29 octombrie 1975, Cluj-Napoca) a fost un matematician, profesor universitar, membru titular al Academiei Române. A absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, cu un doctorat susţinut la Paris(1933), apoi a fost cadru didactic la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti şi Iaşi. 

În 1946 a fost numit profesor la Universitatea din Cluj (catedra de analiză matematică), întemeind aici – în 1957 – Institutul de calcul al Academiei Române (filiala Cluj), fiind totodată decan între 1950-1953.Prin stăruinţele lui, în 1959 se va relua publicarea revistei „Mathematica”. În anul 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei, iar din 1963 devine membru titular. rin lucrările sale, prin lecţiile şi seminariile ştiinţifice pe care le-a condus, a creat o Şcoală românească de Analiză numerică.A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului.Teza sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Paul Montel, la Paris, conţine bazele Teoriei Funcţiilor Convexe de Ordin Superior. Noţiunea de funcţie convexă de ordin superior, apare în teoria lui Tiberiu Popoviciu, ca rezultat al studierii comportării faţă de o clasă specială de funcţii, cea a polinoamelor de un grad dat. 

Şcoala întemeiată de Tiberiu Popoviciu a devenit cunoscută şi dincolo de hotarele României, nu numai prin numeroasele lucrări publicate de el şi de elevii săi şi prin cele 6 colocvii şi două seminarii cu participare internaţională organizate între anii 1957-1975 în cadrul Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române al cărui fondator a fost. De numele lui Tiberiu Popoviciu se leagă prima monografie de teoria convexităţii, cunoscuta carte „Les Fonctions Convexes”. Deosebit de valoroase pentru învăţământul românesc au fost: cartea de Analiză Numerică şi cursurile de Analiză Reală, de Matematici Superioare, de Algebră şi de Analiză Matematică scrise de Tiberiu Popoviciu.Cea mai lungă perioadă din activitatea sa didactică şi de cercetare, Tiberiu Popoviciu a petrecut-o la Cluj. Aici s-a ocupat de creşterea, din rândul tineretulu, a unor valoroşi cercetători, un rol important jucându-l „Seminarul de Teoria Aproximării cu aplicaţii la Analiza Numerică”, înfiinţat de el, în 1946, anul venirii sale la Cluj.Institutul de Calcul din Cluj–Napoca a luat fiinţă în 1957, în baza Hotărârii Sesiunii Generale a Academiei, ca urmare a demersurilor făcute de Tiberiu Popoviciu, pe care l-a avut ca director până la desfiinţare, în 1975, prin decretul care punea capăt activităţii celor trei institute de matematică din ţară ale Academiei.

Activitatea sa la Institutul de Calcul a avut o puternică influenţă şi asupra muncii didactice. Acest lucru s-a concretizat prin predarea primelor cursuri de Limbaje de programare şi Maşini de Calcul din ţară. În discuţii, în cercurile de prieteni s-a impus întotdeauna prin vastele sale cunoştinţe, din domenii foarte diverse.Un aport deosebit de important în dezvoltarea matematicii clujene l-au avut seminariile de cercetare ale Institutului, seminarii care şi-au continuat activitatea şi după desfiinţarea Institutului. Altă realizare remarcabilă a lui Tiberiu Popoviciu a fost reactivarea în 1958 a revistei „Mathematica” şi înfiinţarea în 1972 a revistei „Revue d’analyse numerique et la Theorie de L’approximation”.

A înfiinţat, în 1967, „Seminarul Itinerant de ecuaţii funcţionale” transformat apoi în „Seminarul Itinerant de ecuaţii funcţionale, aproximare şi convexitate” ale cărui sesiuni anuale se desfăşoară şi astăzi.A organizat în calitatea sa de preşedinte al filialei din Cluj a Societăţii de Ştiinţe Matematice, consfătuiri cu profesorii de liceu, în mai multe oraşe din Transilvania (Braşov, Cluj, Arad, Satu-Mare), pentru introducerea elementelor de tehnică de calcul în învăţământul preuniversitar. A fost un matematician activ şi creator până la brusca sa dispariţie, în 1975, la nici jumătate de an de la desfiinţarea Institutului pe care l-a creat şi condus.

Surse:

George St. Andonie, Istoria matematicii în România, Volumul 2, Ed. Știintifică, București 1968

http://www.infomate.ro/revista/ineq.pdf

https://ictp.acad.ro/history/1975%20-%20Caius%20Iacob%20-%20GM%20-%20Acad.%20Prof.%20Tiberiu%20Popoviciu%20(1906-1975).pdf

http://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-tiberiu-popoviciu/

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie1949: La această dată, s-a născut, la Paris, Maria Elena Bjornson, considerată printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii din teatrul mondial. Ea a fost pe jumătate româncă, mama ei fiind Mia Prodan din Cluj, cu studii la Sorbona. Tatăl ei a fost un om de afaceri norvegian, Bjørn Bjørnson, al cărui bunic era dramaturgul câştigător al Premiului Nobel pentru literatură, Bjørnstjerne Bjørnson. A făcut scenografia pentru musicalul Fantoma de la Operă, în regia lui Andrew Lloyd Weber pentru care a obţinut, în 1988, două premii Tony, pentru costume şi decoruri. A urmat cursurile la Glen Byam Shaw School, apoi la Central School of Art Design, unde l-a avut profesor pe scenograful Ralph Koltai. 

Şi-a început cariera în 1970, la „Citizens Theatre “ din Glasgow, a mai lucrat pentru „Scottish Opera” şi pentru Wexford Festival, iar recunoaşterea ei a venit odată cu spectacolul „The Tempest”, pus în scenă la „Royal Shakespeare Company”, în 1983.Succesul l-a cunoscut odată cu punerea în scenă a spectacolului „Fantoma de la Operă”, consideratcel mai grandios musical al lumii, pentru care a primit premiul Tony și premiul Drama Awards, pentru elementele senzaționale folosite în spectacol: candelabrul care cade, scările care se schimbă și gondola subterană, toate reprezentând și astăzi repere în lumea scenografiei. Alte producții semnate de Maria Elena Viviane Eva Bjørnson: Aspects of Love, Follies, The Cherry Orchard, Measure for Measure, The Blue Angel, Camille, Hamlet, The Tempest, A Midsummer Night’s Dream, The Way of the World, Plenty, Phèdre, Britannicus, The Lulu Plays, Creditors, Cat on a Hot Tin Roof, The Lonely Road și The Cherry Orchard.A lucrat pentru teatre precum: The Royal Opera House, La Scala, Bastille Opera, Teatro Verdi Maggio Musicale Florence, Teatro Carlo Felice, Batignano, Glyndebourne, Geneva, English National Opera, Netherlands Opera, Opera North, Welsh National Opera and Scottish Opera.Maria a mai primit Medalia de aur la Quadreniala de scenografie din Praga, în 1975, şi Premiul Franco Abbiato, în 1999. Creaţia ei pentru „Fantoma de la operă” a devenit reper în domeniu şi a restabilit standardele din scenografie.După succesul spectacolului „Fantoma de la operă”, află ca tatăl ei a murit, lăsându-i moștenire averea: două fabrici, una de perne și saltele și alta de flori de mătase, o fermă de vulpi și mai multe case de vacanță pe coasta Norvegiei. 

Deși a cunoscut și sărăcia și bogăția, o mare parte din banii moșteniți, dar și din cei câștigați de ea, i-a donat unor asociații caritabile din România, susținând în carieră studenții la design. Apoi a inființat Asociația scenariștilor și autorilor români și a susținut proiecte de terapie prin vorbire în Sri Lanka. Maria a fost director de cursuri (design de teatru) la Școala Centrală de Artă și Design. A murit la Londra, la 13 decembrie 2002. Avea doar 53 de ani. Înainte de deces, Maria pregătea producţiile „Il Trovatore”, pentru Opera din Paris, „Les Troyens”, pentru Opera Metropolitană, şi „The Little Prince”, pentru Houston Grand Opera, toate trei avându-l ca regizor pe Francesca Zambello.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Maria-Bjornson

https://mariabjornson.com/about_maria.html

http://www.tribuna.ro/stiri/tribuna-femeilor/si-teatrul-mondial-sarbatoreste-azi-prin-maria-elena-bjornson-104088.html

https://www.thetimes.co.uk/article/maria-bjornson-3dgnlc927xs

https://identitatea.ro/maria-elena-viviane-eva-bjornson-prima-scenografa-celebrului-musical-fantoma-opera/

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie1968: La această dată, România a renunţat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni şi raioane şi a reînfiinţat unitatea administrativ-teritorială tradiţională: judeţul. Marea Adunare Naţională adoptă „Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România“, rămasă în vigoare, chiar dacă modificată de amendamente, până astăzi. Legea nr.2/1968 a cunoscut aproximativ 200 de modificări, aproape toate după 1989. Reforma comunistă modifica precedentul mod de organizare ce avea ca sursă de inspiraţie unităţile administrativ-teritoriale existente pe teritoriul URSS: regiuni şi raioane. 

În urma revenirii la organizarea tradiţională, România cuprindea 39 de judeţe, 2.706 comune, 47 de municipii şi 189 oraşe. Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanţării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naţionaliste ale regimului de la Bucureşti. Însă dincolo de aceste considerente, putem identifica un substrat politic, şi anume înlocuirea celor numiţi în funcţii în timpul perioadei dejiste, aspect definitoriu pentru primii ani ai regimului Ceauşescu. Reorganizarea administrativă a României, decisă în 1968, a fost rezultatul a doi ani de studiu. Cel puţin aşa susţineau liderii comunişti în documentele oficiale ale vremii. În organizarea judeţelor şi municipiilor s-a ţinut seama de condiţiile economice, social-politice şi geografice existente, de componenta naţională a populaţiei şi legăturile culturale tradiţionale, precum şi de perspectivele de dezvoltare ale diferitelor zone şi localităţi.

Propunerile Comisiei centrale de partid şi de stat cu privire la organizarea judeţelor şi municipiilor, document emis în 14 ianuarie 1968, arată că la pregătirea reorganizării României în 35 de judeţe (la acel moment) au participat economişti, geografi, istorici, geologi, etnografi, sociologi, lingvişti.Documentul care a stat la baza redefinirii teritoriale, intitulat „Principiile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale“, a fost adoptat în cadrul Plenarei CC al PCR din 14 ianuarie 1968. Proiectul, având ca principală caracteristică centralizarea puterii, presupunea, printre altele, apropierea conducerii centrale de unităţile administrativ-teritoriale de bază, întărirea comunelor ca unităţi administrative puternice sau stimularea participării maselor la activitatea de stat şi obştească.

Ce va fi în viitor? Nu știu, dar e clar că e nevoie de o schimbare...

Surse:

https://lege5.ro/Gratuit/he2daojs/legea-nr-2-1968-privind-organizarea-administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania

https://www.uoradea.ro/display8107

https://prezi.com/u2f44_2jjscb/reforma-administrativa-din-1968/

https://adevarul.ro/cultura/istorie/16-februarie-1968-controversele-ultimei-reorganizari-administrativ-teritoriale-1_511f9c0300f5182b856a90cc/index.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/16-februarie-1968-controversele-ultimei-reorganizari-administrativ-teritoriale

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie 2005: În această zi, a intrat în vigoare „Protocolul de la Kyoto" privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a gazelor cu efect de seră, semnat la 11.XII.1997, la Conferinţa de la Kyoto/Japonia (este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice). Interesul pentru încălzirea glo­bală se află în atenţia liderilor lumii de mai multe decenii, dar abia în 1997, reprezentanţi din 160 de ţări stabileau, în Japonia, reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră ale ma­rilor poluatori. Interesul pentru încălzirea globală se află în atenţia liderilor lumii de mai multe decenii, dar abia în 1997, reprezentanţi din 160 de ţări stabileau, în Japonia, reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră ale ma­rilor poluatori. Acordul negociat în decembrie 1997, la Kyoto, între liderii politici ai 160 de ţări prevede ca ţările industrializate să-şi reducă emisiile cu 5,2% în perioada 2008-2012, faţă de nivelul pe care îl aveau în 1990. 

Ţările bogate nu s-au înghesuit să ratifice acest tratat.În 2001, 41 de ţări au ratificat documentul, iar trei ani mai târziu numărul acestora ajunsese deja la 127, între care China, India, Rusia, România şi toţi ceilalţi membri actuali ai Uniunii Europene.În noiembrie 2007, 175 de ţări au aprobat implementarea protocolului. Unui număr de 36 de poluatori – între care Uniunea Europeană în ansamblul ei – li se cere să reducă emisiile la nivelurile stipulate, în tratat, pentru fiecare parte. Alte 137 de ţări în curs de dezvoltare (între care Brazilia, India şi China), care au ratificat Protocolul, nu au obligaţia reducerii emisiilor – ele trebuie numai să le monitorizeze şi să le raporteze.Obiectivele Protocolului de la Kyoto au fost de la bun început considerate deosebit de ambiţioase – reducerea emisiilor de CO2 şi a altor gaze cu efect de seră sau angajarea ţărilor semnatare la comerţul cu emisii. 

Obiectivele au fost atât de ambiţioase, încât au dus la blocarea, pentru aproape un deceniu, a aplicării acordului. Abia în 2004 condiţia primordială prin care se putea pune în aplicare protocolul – ratificarea de către 55 de state care produc 55% din emisiile globale de CO2 – a fost îndeplinită. În 2004, Rusia a fost cea de-a 141-a ţară care a aprobat Protocolul de la Kyoto. Din nou Rusia a luat-o înaintea Statelor Unite, care, deşi sunt cele mai mari poluatoare din lume, au tot ezitat să ratifice Protocolul.D eşi este ratificat de o majoritate covârşitoare şi a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, protocolul nu poate funcţiona cu motoarele la maximum pentru că unele ţări au refuzat să-l aprobe (SUA şi Australia, care sunt responsabile pentru aproximativ un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră de pe Planetă) sau nu pot ţine pur şi simplu pasul cu obligaţiile asumate (China şi India, care au creşteri economice continue şi rapide). Chiar dacă aceste state au anunţat că vor lua măsuri unilaterale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, criticile şi presiunile venite din partea grupărilor ecologiste din întreaga lume continuă să fie numeroase. În ceea ce priveşte Statele Unite, refuzul Washingtonului de a ratifica Protocolul de la Kyoto este justificat prin pierderi economice. Autorităţile americane au invocat în repetate rânduri studiile experţilor care susţin inutilitatea măsurilor impuse la Kyoto, în cadrul acordului semnat sub auspiciile Convenţiei ONU pentru Schimbări Climatice.

Surse:

http://www.societal.ro/ro/comunitate/articole/protocolul-de-la-kyoto-%E2%80%93-un-nou-termen:-2020-685.html

https://polifilosofie.files.wordpress.com/2008/10/c3aencalzirea-globala-si-protocolul-de-la-kyoto-text-seminar-iii.pdf

http://www.mmediu.ro/categorie/acordul-de-la-paris/178

https://www.dcnews.ro/protocolul-de-la-kyoto-prelungit-pana-in-2020_259252.html

https://www.green-report.ro/romania-respecta-continuare-protocolul-de-la-kyoto/

$$$

 S-a întâmplat în 16 februarie 2007: La această dată, a murit Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (n. 29 aprilie 1927 în Focşani). 

Deşi nu a fost un diplomat de carieră, Virgil Cândea poate fi considerat pe drept cuvânt un „ambasador al culturii” româneşti. Această calitate de excepţie a sa se sprijină pe deschiderile, punţile de legătură pe care le-a creat pentru cunoaşterea şi aprecierea spiritualităţii româneşti pe cele mai variate meridiane. În acelaşi timp, Virgil Cândea este de considerat un „descoperitor” de texte, dar şi de argumente istorice pe care le-a pus în circulaţie în perspectivă universală.

A făcut studii liceale în Bucureşti (1938-1945), superioare la Facultăţile de Drept (1945-1949), Filosofie (1946-1950) şi Teologie (1951-1955) din Bucureşti, la care a obţinut licenţa; doctoratul în Filozofie (1970).A fost bibliograf principal, apoi şef ai Secţiei de documentare la Biblioteca Academiei Române (1950-1961), director al Secretariatului Asociaţiei Internaţionale de Studii sud-est europene (1963-1968), cercetător ştiinţific principal la Institutul de Studii sud-est europene (1968-1972), secretar al Asociaţiei „România” (1972-1990).A fost lector, apoi profesor de Istoria relaţiilor internaţionale la Facultatea de Drept (1963-1966), profesor de Istoria culturii si Artă religioasă la Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu” (1980-1982), un timp la Facultatea de Teologie (din 1993), toate în Bucureşti; profesor invitat la diferite instituţii universitare din străinătate (Napoli, Geneva, Strasbourg, Roma, Beirut). Membru corespondent (1992), apoi titular (1993) şi vicepreşedinte (1998-2002) al Academiei Române; secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii sud-est europene, membru în Uniunea Scriitorilor din România, redactor al unor reviste de specialitate sau membru în comitetele lor de redacţie.A fost membru mirean în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi în Adunarea Naţională Bisericească (1990-2006). 

A participat la numeroase congrese şi reuniuni internaţionale de studii istorice, de studii sud-est europene, de artă religioasă sau de istoria culturii; a organizat expoziţii internaţionale de icoane (Beirut, Paris); a îngrijit publicarea, în ediţii critice, a operei lui Dimitrie Cantemir (inclusiv Divanul în 1969 şi Sistemul religiei mahomedane, cu traducere şi studiu introductiv), Alexandru Odobescu, Dante Alighieri.A publicat numeroase lucrări privitoare la istoria spiritualităţii româneşti, cultura românească medievală, arta şi cultura postbizantină, relaţiile culturale şi spirituale ale românilor cu Orientul creştin (greci şi arabi), opera unor umanişti şi iluminişti români.

Lucrări:

Muntele Athos. Prezenţe romaneşti (1979, cu versiuni în limbile franceză, engleză şi germană); Prezenţe culturale româneşti – Istanbul. Ierusalim, Păros, Patmos, Sinai, Alep (1982, cu versiuni în aceleaşi limbi); Prezenţe culturale româneşti – Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia (1984, cu versiune franceză). A murit la 16 februarie 2007 în Bucureşti.

Surse:

https://biblacad.ro/publicatii_proprii/IVPopescu.pdf

http://ziarullumina.ro/portret-de-academician-crestin-virgil-candea-88779.html

http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/AnuarBaritHistorica2007/NECROLOAGE%20ORDONATE.pdf

https://acum.tv/articol/7572/

https://www.crestinortodox.ro/religie/virgil-candea-120614.html 

http://ziarullumina.ro/doi-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-lui-virgil-candea-48043.html