$$$

 S-a întâmplat în 11 februarie 1847: În această zi, s-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison. Thomas Alva Edison, celebru inventator și antreprenor, s-a născut la în orășelul Milan, statul Ohio, SUA, fiind ultimul din cei șapte copii ai familiei. Când Thomas Edison avea șapte ani, părinții săi s-au stabilit aproape de Port Huron, la 60 de mile distanță de Detroit, unde tatăl său, Samuel Edison Jr. găsise de lucru. Tot aici Thomas Edison începe să meargă la școală, dar o abandonează după numai câteva luni. Mama sa îl va învăța în continuare să citească și să scrie. Avid de cunoaștere, citește foarte mult, fiind preocupat îndeosebi de domeniul electricității, de mecanică și chimie. Autodidact, având o memorie deosebită, avea să dobândească treptat o vastă cultură.

În acele vremuri, SUA cunoașteau o perioadă de expansiune economică, iar căile ferate erau în plină dezvoltare. Ca orice copil, Edison este atras de magia trenului și, după instalarea unei noi linii de la Port Huron la Detroit, începe, la vârsta de 12 ani, să vândă ziare în tren. La vârsta de 16 ani își alege meseria de telegrafist, pe care o învață de la un prieten. Timp de câțiva ani lucrează ca telegrafist în mai multe orașe (în 1865, în Memphis, apoi la Louisville, iar în 1867 la Boston). Pasionat în continuare de diverse experimente, investește banii câștigați în cărți, baterii, diverse substanțe și aparate.Primele lui invenții au fost legate de telegrafie, domeniu în care experimentează, începând din 1869, într-un laborator. O invenție importantă a fost un sistem de printare a mesajelor primite prin telegraf. Acest sistem este realizat, pus în practică și apoi vândut, constituind prima afacere reușită a tânărului inventator. Preocupat permanent de îmbunătățirea transmisiilor, inventează sistemul telegrafic duplex prin care se transmit simultan, pe același fir, două mesaje în sensuri contrare.

Thomas Edison a avut mai multe laboratoare. Astfel, într-o primă perioadă a lucrat la Newark, în special în domeniul telegrafiei și al transmisiei automate, pentru ca începând din 1876 să se mute la Menlo Park, New Jersey, unde aveau să se realizeze unele dintre cele mai mari invenții ale secolului. Un alt laborator conceput de Edison a fost amplasat la Glenmont, aici existând mai multe ateliere, iar un etaj era destinat studiului fotografiei și fonografiei, potrivit volumului amintit.Invenția care i-a adus lui Edison celebritatea mondială a fost fonograful (1877). La experimentele și probele pentru fonograf Edison a lucrat împreună cu Charles Butchelor, care rămâne principalul său partener pentru multe alte invenții. Între invențiile de marcă ale lui Edison se numără lampa electrică cu incandescență (1878), la realizarea căreia Thomas Edison a lucrat cu un nou colaborator, Francis Upton. Până la ei mai avuseseră loc experimente pentru realizarea unor lămpi cu electrozi, dar fie costurile erau mari, fie durata de viață a lămpilor era mult prea scurtă. Edison și Upton au pornit experimentele stabilind ca soluții un sistem de reglare a curentului care să-l întrerupă când electrozii ajungeau la o mare incandescență și începeau să se topească, precum și utilizarea unui glob de sticlă vacuumat în care să stea electrozii pentru a limita oxidarea și arderea.

După aproximativ un an de la realizarea becului, în 1879, Edison a realizat un experiment-invenție în împrejurimile laboratorului său de la Menlo Park, anume realizarea unui sistem de distribuție a energiei electrice și testarea lui.Experimentul s-a realizat cu 400 de lămpi și o stație de generare cu 11 dinamuri, potrivit sursei amintită mai sus.A avut, de asemenea, invenții în domeniul telefoniei (a încercat o perfecționare a telefonului lui Alexander Graham Bell) și al cinematografiei (kinetoscopul). Edison a inventat și bateriile alcaline și, de asemenea, a descoperit emisia de electroni de către metalele incandescente (1884). Prin laboratorul său de cercetare aplicativă a instituționalizat experimentarea ca metodă la scară industrială.Thomas Alva Edison, cel care spunea că „geniul este unu la sută inspirație și 99 la sută transpirație”, este deținătorul a peste o mie de brevete de invenții. În caietele sale au rămas o serie de idei și soluții care nu au mai ajuns să fie finalizate.În 1881 i-a fost decernată Legiunea de Onoare din partea Franței.

Thomas Edison a murit la 18 octombrie 1931, la West Orange, New Jersey. Cunoscutul industriaș Henry Ford, care a fost un prieten apropiat al lui Edison, s-a îngrijit, după moartea acestuia, de deschiderea unui muzeu, la Dearborn, Michigan, care adăpostește numeroase dintre realizările celebrului inventator.

Surse:

https://www.loc.gov/collections/edison-company-motion-pictures-and-sound-recordings/articles-and-essays/biography/life-of-thomas-alva-edison/

https://edison.rutgers.edu/biogrphy.htm

https://www.britannica.com/biography/Thomas-Edison

https://radioromaniacultural.ro/documentar-170-de-ani-de-la-nasterea-inventatorului-thomas-alva-edison/

$$$

 S-a întâmplat în 11 februarie1866, 11/23: La această dată, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), a fost silit să abdice, ca urmare a complotului organizat de conservatori şi liberalii radicali, fiind exilat. Cuza a pierdut din popularitatea căpătată prin înfăptuirea Unirii pentru că nu a reuşit să păstreze un echilibru cu contemporanii săi. Alexandru Ioan Cuza ajunsese să creadă că că el a făcut Unirea, ceea ce era greşit, el a fost produsul Unirii. Elita politică românească a făcut-o, iar el a fost ales să o simbolizeze. Ajunsese să se creadă de neînlocuit şi să nu mai ţină cont de părerile celor din jurul său şi tocmai de aceea a fost rejectat.Principala greşeală a lui Cuza a fost aceea că s-a certat cu cei care l-au adus la putere. El a intrat în conflict cu elita vremii, începând cu Mihail Kogălniceanu, cu care fusese în relaţii foarte bune. A dizolvat Adunarea Legiuitoare şi a început să lase impresia că vrea să instaureze o dinastie proprie. Căpătase tendinţe uşor dictatoriale şi acesta a fost, se pare, motivul principal pentru care a fost împins să abdice, dar e posibil, totodată, să fie şi o victimă a intereselor pe care le-a atins prin reformele sale

În noaptea de 10/11 februarie a anului 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forţat să abdice şi să părăsească imediat ţara, de către membrii „Coaliţiei potrivnice”, sau “monstruoasa coaliţie”, creată la sfârşitul anului 1862 special pentru răsturnarea domnitorului şi aducerea la tron a unui principe străin. Ca să îndepărteze orice bănuială asupra evenimentelor ce urmau a avea loc, în casa lui C. A. Rosetti a fost organizată o recepţie la care a fost chemat şi prefectul poliţiei capitalei, Alexandru Beldiman, acesta fiind antrenat într-un joc de cărţi şi lăsat să câştige, pentru a nu părăsi astfel petrecerea.După miezul nopţii, trupe din Regimentul 7 de linie şi două baterii de artilerie s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni. Aici, garda comandată de maiorul Lecca, i-a întâmpinat. Un grup de civili şi ofiţeri au pătruns în clădire şi au mers în camera unde dormea Alexandru Cuza. Acesta a fost ameninţat cu pistoalele şi pus să semneze actul de abdicare, pe spatele unui complotist, căpitanul Pilat. Cât despre următoarele griji ale organizatorilor loviturii de stat, ele au fost în ordine: punerea sub pază strictă a lui Alexandru I. Cuza şi ridicarea arhivei personale a acestuia.

După semnarea renunţării la tron, Cuza a fost îmbrăcat în haine civile şi scos din palat către ora 5 dimineaţa. El a trecut printre două rânduri de soldaţi, întorşi cu spatele, pentru a nu-l vedea pe fostul domnitor.A fost o măsură de precauţie luată de complotişti, stopând astfel o eventuală reacţie a ostaşilor. Suit într-o trăsură, Alexandru I. Cuza a fost condus la casa unui apropiat a lui C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan.Doamnei Elena Cuza i s-a permis să rămână în palat, însă aceasta a preferat ca până la plecarea din ţară să stea în casa soţilor Davila. Locotenenţa Domnească ce s-a instituit după îndepărtarea lui Alexandru I. Cuza de la tronul ţării, a fost alcătuită din Lascăr Catargiu (reprezentantul Moldovei şi al conservatorilor), Nicolae Golescu (reprezentantul Ţării Româneşti şi al liberalilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul Armatei). În aceeaşi zi de 11 februarie 1866, la orele 13.00, Camera şi Senatul au fost convocate de către Locotenenţa Domnească într-o şedinţă extraordinară, în care a fost prezentat actul abdicării. La propunerea lui Ion Ghica, preşedintele Consiliului de Miniştri, a fost proclamat ca domn al României contele Filip de Flandra (ce aparţinea familiei de Orlèans, fratele regelui Leopold al II lea al Belgiei). S-a depus jurământul de credinţă faţă de noul domnitor şi a fost mai apoi numită o delegaţie care să se deplaseze în Belgia pentru a-i oferi tronul. Însă pe 14/26 februarie consulul belgian la Bucureşti a fost înştiinţat că „Alteţa Sa Regală crede că nu poate primi chemarea aşa de măgulitoare a poporului român, pentru care Alteţa Sa Regală este, cu toate acestea, recunoscătoare, şi de care şi regele este foarte mult mişcat.” 

În data de 13/25 februarie 1866,Cuza a fost readus la Cotroceni. De aici el a scris o scrisoare pe care a expediat-o generalului Nicolae Golescu, din care reiese că a primit acceptul de a putea călători liber către graniţă, atâta timp cât nu face nici un gest în a-şi recupera tronul. Însoţit de comisari numiţi în acest scop de către Locotenenţa Domnească şi escortat de un detaşament de cavalerie, Alexandru I. Cuza a mers către graniţă, iar mai apoi s-a îndreptat spre Braşov. Astfel, domnitorul care în decembrie 1861 vestea oficial naţiunii că „alesul Vostru vă dă azi o singură Românie”, a părăsit definitiv teritoriul patriei. Înainte de a pleca de la Cotroceni, el s-a adresat Locotenenţei Domneşti şi guvernului cu următoarele cuvinte: „Să dea Dumnezeu să îi meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine.” Şi a încheiat: „Să trăiască România!”.Odată cu semnarea actului de abdicare, Alexandru I. Cuza a refuzat orice fel de ajutor (atât intern cât şi extern), legat de redobândirea tronului, retrăgându-se cu discreţie de la conducerea ţării în fruntea căreia s-a aflat vreme de şapte ani, timp în care a contribuind la accelerarea societăţii româneşti printr-un program de reforme fără egal până atunci. Drept pentru care se poate spune că „Nu greşelele lui l-au răsturnat – după cum afirma Mihail Kogălniceanu – ci faptele lui cele mari. […] şi cât va avea ţara aceasta o istorie […] cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.”  

Primul membru al Locotenenţei, colonelul Nicolae Haralambie, fusese omul numărul doi în regimul Cuza, după premierul Mihail Kogălniceanu. Generalul Haralambie a fost cel care a organizat practic lovitura de stat. În afară de Mihail Kogălniceanu, toţi ceilalţi lideri ai vieţii politice româneşti, atâta cât exista ea, au fost împotriva lui Cuza. Această „monstruoasă coaliţie”, ca să folosim termenul de atunci, îi adună, de fapt, pe toţi cei care contează în această societate românească aflată la începutul drumului ei către Europa. Al doilea, generalul Nicolae Golescu, liberal, muntean, dintr-o familie boierească mai nouă, fusese premier și apoi ministru de interne și de război sub Cuza. Nicolae Golescu este unul dintre cei patru fraţi paşoptişti, este unul dintre fiii lui Dinicu Golescu, boierul călător. Alături de fratele său, Ştefan, Nicolae Golescu îşi petrecuse exilul post-revoluţie paşoptistă la Paris. 

În acei ani, bucăţi mari din moşia familiei, care se întindea în zona actualei Gări de Nord din Bucureşti, au fost vândute pentru susţinerea acţiunilor de sprijin în favoarea Principatelor. Cel de-al treilea membru al Locotenenţei Domneşti, era moldovean. Marele boier Lascăr Catargiu care se va afirma mai ales după venirea în ţară a lui Carol I. Lascăr Catargiu făcea parte dintr-o veche familie aristocratică a boierimii moldoveneşti, o familie veche, înstărită. El personal s-a dovedit a fi atât în poziţia de prim-ministru al României, cât şi în poziţia foarte importantă de preşedinte al Partidului Conservator un personaj moderat, un personaj care a încercat să adune lângă el toate forţele conservatoare, să tempereze excesele altor lideri şi a fost foarte apreciat de Carol I care nu a ezitat să se bazeze pe el ori de câte ori conjunctura a cerut-o.Este unul dintre întemeietorii României moderne care a meritat din plin recunoştinţa generaţiilor care au urmat. 

Istoricul Florin Constantiniu scria;„În timp ce uneltirile ruseşti pregăteau «dezunirea» principatelor, forţele din interior şi oştile domnului, se aliau în ceea ce s-a numit «monstruoasa coaliţie»: radicalii îşi dădeau mâna cu conservatorii pentru a-l răsturna pe Cuza. Primii îi reproşau moderaţia, ceilalţi un pretins revoluţionarism. Se născuse o solidaritate temporară între adversari, ce avea să fie fatală domnului Unirii”, Este confirmat şi faptul că mai toţi oponenţii lui Cuza făceau parte din loja „Steaua Dunării“, transformată mai apoi în „Înţelepţii din Heliopolis”. Nu există însă certitudini documentate privind implicarea direct a masoneriei în abdicarea lui Cuza. O idee vehiculată în epocă şi preluată ulterior de unii istorici, este dorinţa reală a lui Cuza de a abidica, dorinţă susţinută de argumentul conform căruia el şi-a făcut datoria către ţară iar următorul pas logic este aducerea unui prinţ străin. Ion Bălăceanu relatează episodul scrisorii trimise de Cuza împăratului Napoleon al III-lea, la data de 19 septembrie 1865. Cuza declara în acestă scrisoare că singurul mijloc de a restabili înţelegerea între partidele gata să se sfâşie între ele şi să scape România de marasmul care o ameninţa îl constituia aducerea uni principe ereditar străin. Domnitorul îl ruga pe Napoleon să desemneze acest principe, adăugând că era gata să-l proclame înainte de a abdica el însuşi.

În iunie 1865, Ion. C. Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Grigorie Brâncoveanu, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Ghica, Anastasie Panu și Gheorghe Știrbei au semnat un act prin care se obligau ca „la caz de vacanță a tronului să susținem prin toate mijloacele alegerea unui principe străin, dintr-una din familiile domnitoare din Occident. Astfel dar, ne legăm pe onoare să votăm principe străin și să stăruim în acest vot până îl vom dobândi”. Ion C. Brătianu și Ion Ghica au plecat în vestul Europei cu scopul de a sonda terenul pentru un eventual candidat. Ei au avut discuții cu împăratul Napoleon al II-lea, care era considerat principalul protector al României. Pe 5 decembrie, în mesajul de deschidere a corpurilor legiuitoare, domnitorul afirma că nu era împotriva rezoluțiilor Adunărilor ad-hoc, adică aducerea unui principe străin pe tronul României.„Eu voiesc să fie bine știut că niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite consolidarea edificiului politic la a cărui așezare am fost fericit a contribui. În Alexandru Ioan I, domn al românilor, românii vor găsi totdeauna pe colonelul Cuza, pe acel colonel Cuza care a proclamat în Adunarea ad-hoc și camera electivă a Moldovei marile principii ale regenerației României și care, fiind domn al Moldovei declara oficialmente Înaltelor Puteri Garante, când primea coroana Valahiei, că el primește această îndoită alegere că expresiunea neîndoielnică și statornică a voinței naționale pentru Unire- însă numai ca depozit sacru”.Prin această declarație Cuza însuși pregătea evenimentele din februarie anul următor.

Abdicarea lui Cuza ar fi putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că, după înlăturarea acestuia, populaţia satelor era neliniştită şi temătoare că reforma agrară va fi anulată. Poarta Otomană a mobilizat forţe importante la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta, doar pe timpul domniei lui Cuza. Pe 3 aprilie 1866 a avut loc la Iaşi o demonstraţie separatistă, care cerea anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească. In acea zi, o duminica, mulţimea adunată pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind „Jos Unirea!”, „Jos prinţul străin!”, „Trăiască Moldova”! Mişcarea a fost lichidată fără menajamente de forţele de ordine.Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devină ireversibil.Imaginea lui Cuza de simbol al Unirii este una corectă. Cuza a făcut multe lucruri pozitive şi după aceea, chiar dacă metodele folosite de el sunt discutabile.Faptul că el a pierdut ulterior din popularitate se datorează şi faptului că ţara era în criză economică iar soldele militarilor erau neplătite. El a avut certe puseuri dictatoriale, dar a fost forţat de condiţiile obiective ale acelor vremuri să recurgă la ele. Marile Puteri au impus, prin Convenţia de la Paris, un sistem electoral foarte restrictiv şi el era nevoit să schimbe acest lucru ca să îşi poată înfăptui reformele. A realizat o serie de reforme solide, dar greşeala lui este că a încercat să le facă de unul singur, fără a mai păstra legătura cu elita politică a vremii. Probabil una dintre marile lui greșeli...Alexandru Ioan Cuza a murit la Heidelberg (Germania), la data de 15 mai 1873

Surse:

Constantin C. Giurescu – Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2000

Berindei, Dan (coord.), Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1861), Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1989

Ciupală, Alin, Istoria modernă a românilor. Organizarea statului şi a sistemului instituţional, Bucureşti, Editura Tritonic, 2009

Ivănescu, Dumitru, Alexandru Ioan Cuza în conștiința posterității, Iași, Editura Junimea, 2001

Slăvescu, Victor, Finanţele României sub Cuza Vodă, vol. I-II-III, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric”, 2003

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/02/23/23-februarie-1866-alexandru-ioan-cuza-este-silit-sa-abdice/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lucruri-necunoscute-din-culisele-abdicarii-lui-cuza

https://adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-abdicarea-alexandru-ioan-cuza-complotul-monstruos-transformarea-voievodului-unirii-despot-1_5722159f5ab6550cb86cfede/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 11 februarie 1880: În această zi, s-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla.

Fiu al lui Ștefan și al Anicăi Muntean, s-a născut la Teiuș, județul Alba. După școala elementară din satul natal, a urmat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1899. A fost trimis ca seminarist al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș la Seminarul central din Budapesta (1899-1904), apoi a obținut o bursă de studii la Institutul Augustineum din Viena (1904-1906), unde a luat doctoratul în teologie în 1906.A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj, unde a îndeplinit apoi diverse funcții în școlile confesionale de băieți și în Curia arhieparhială. S-a făcut cunoscut ca publicist în jurnalele Bisericii locale. În 1909 a fost numit ca preot al credincioșilor greco-catolici din București, iar în 1911, după terminarea construcției primei biserici greco-catolice din București, Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe str. Polonă, a fost numit protopop greco-catolic de București.În 1920 a devenit canonic al Capitlului de la Blaj.În 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie.În 1929 a fost numit membru al Comisiei pontificale însărcinate cu redactarea dreptului canonic al Bisericilor Orientale.A publicat lucrări de teologie și a tradus în română Noul Testament.În 1936 a fost consacrat episcop de Lugoj.

A fost arestat la 29.10.1948, odată cu ceilalți episcopi români uniți, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită.În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, în conformitate cu planul sovietic de „lichidare” a Bisericii sale, a fost încarcerat în închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet, între 1950 și 1954. După așa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, cei trei episcopi greco-catolici supraviețuitori ai Sighetului, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan și PS Alexandru Rusu, au fost plasați în „domiciliu obligatoriu” . De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioșii greco-catolici să-și declare public apartenența confesională și a susținut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate. Începând din august 1956, a fost izolat de ceilalți episcopi și plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viață. Până în ultima clipă, a fost supus la nenumărate presiuni pentru a renega comuniunea cu urmașul lui Petru, Papa Romei, și credința catolică.

La 7 iulie1959, el și-a pierdut de două ori cunoștința. A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat; acest lucru i-a grăbit moartea, survenită la 4 august1959.A fost înmormântat sub controlul Securității la Cimitirul Bellu din București. În așteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate la 8 octombrie 2013, fiind depozitate în Catedrala din Lugoj.

Surse:

https://episcopiabucuresti.ro/episcopii-martiri/ioan-balan/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/episcopul-ioan-balan-unul-dintre-primii-preoti-ai-greco-catolicilor-din-bucuresti

https://papafrancisclablaj.ro/episcopii-greco-catolici-martiri/episcop-ioan-balan/

http://www.bru.ro/lugoj/lista-episcopilor/ps-ioan-balan/

$$$

 S-a întâmplat în 11 februarie1918,11/24: La această dată, plenipotenţiarii Puterilor Centrale au impus prim-ministrului României, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni economice. În perioada 5/18 - 11/24 februarie 1918 generalul Alexandru Averescu a luat primele contacte la Buftea cu August von Mackensen, şi apoi cu Ottokar von Czernin şi Richard von Kuhlmann, înţelegând termenii duri în care se desfăşoară negocierile, condiţia începerii tratativelor fiind cedarea Dobrogei.Evoluția evenimentelor internaționale din perioada ianuarie-martie 1918 a fost una defavorabilă pentru statul român.La 28 ianuarie/9 februarie 1918 a intrat în vigoare tratatul de pace dintre Puterile Centrale și Ucraina. La 18 februarie/3 martie 1918 a fost semnat tratatul de pace dintre Republica Sovietică Federativă Rusă pe de o parte și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman, pe de altă parte.În acest context, România s-a găsit complet încercuită de Puterile Centrale. 

Schimbarea raportului de forțe de pe frontul românesc, produsă ca urmare a retragerii trupelor ruse l-a determinat pe generalul feldmareșalul von Mackensen, comandantul forțelor germane, să ceară renegocierea Armistițiului de la Focșani, la sfârșitul lunii ianuarie 1918. Somați de către germani, românii au trimis o primă delegație care să solicite o scurtă perioadă de acomodare pentru noul guvern. S-a mai stabilit că tratativele aveau să înceapă la 9 februarie.În Memoriile sale, generalul Averescu menționează o primă și interesantă întâlnire, desfășurată la Buftea pe 5 februarie, cu mareșalul Mackensen.Faimosul mareșal îi transmite neoficial condițiile pe care „generoasa” Germanie le oferă României învinse: cedarea Dobrogei, precum și concesiuni teritoriale către Bulgaria și Austro-Ungaria. Schimbarea dinastiei este deja hotărâtă de la Berlin de către împărat, care nu-l mai dorește pe regele Ferdinand la cârma țării, iar lucrul acesta are și acordul oamenilor politici de la București, al așa-numiților germanofili.

Cele două părți au reluat tratativele în primele zile ale lunii februarie, tot la Focșani. După câteva zile de discuții, partea germană a întrerupt negocierile și a cerut României să încheie o pace separată. În acest context, premierul român Ion I.C. Brătianu le-a trimis reprezentanților diplomatici din țările aliate o telegramî în care spunea vă, în lipsa sprijinului rușilor, România nu avea de ales, era obligată să încheie o pace separată cu Puterile Centrale. Pe 27 ianuarie/9 februarie, la două zile după ce a trimis această telegramă, Ion I.C. Brătianu a demisionat. Generalul Alexandru Averescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern, care a început negocierile pentru semnarea unui tratat de pace. La 10/23 februarie, miniștrii de externe ai Imperiului German - Richard von Kühlmann și Imperiului Austro-Ungar – Ottokar Czernin au sosit la București în vederea începerii tratativelor de pace. Decise să-și valorifice avantajele politico-strategice în Europa de Est, Puterile Centrale au hotărît să scoată România definitiv din luptă. La 23 ianuarie/5 februarie 1918, acestea au trimis guvernului român o notă ultimativă, amenințând că vor relua acțiunile militare împotriva României, dacă nu se vor iniția imeidiat negocieri diplomatice în vederea încheierii păcii.

La 17 februarie/2 martie 1918 Puterile Centrale au denunțat armistițiul cu România, amenințând-o cu ocuparea. În urma întrevederii dintre regele Ferdinand și contele Czernin care a avut loc la 14/27 februarie 1918, în gara Răcăciuni, Czernin l-a informat pe regele Ferdinand că are 48 de ore la dispoziție pentru da un răspuns la solicitările Puterilor Centrale, care, dacă era pozitiv, dădea speranțe României la o pace onorabilă; în caz contrar, ea putându-se aștepta la ce era mai rău.Regele Ferdinand a revenit foarte afectat de la această întâlnire, realizând că practic nu mai există scăpare de la încheierea unei păci separate cu Puterile Centrale.Acesta a considerat că trebuia să-și focalizeze eforturile asupra identificării celei mai bune formule politice pentru aceasta, cât și pentru salvarea armatei, în sensul evitării desființării și dezarmării sale. În același timp, în zilele de 15/28 februarie și 16 februarie/1 martie au avut loc dezbateri intense în cadrul guvernului, pozițiile membrilor acestuia oscilând de la demisie până la asumarea deschisă a unei alianțe cu Puterile Centrale împotriva Antantei (Matei B. Cantacuzino și Constantin Garoflid.Averescu a refuzat ideea demisiei guvernului, cu argumentul că „nu avea cine să ne înlocuiască” și, într-o ultimă încercare de a câștiga timp a trimis reprezentanților Puterilor Centrale la data de 16 februarie/1 martie ora 13.30, o telegramă pe care mâna sa dreaptă, ministrul justiției Constantin Argetoianu a considerat-o drept „depeșă compromițătoare”. 

Ca și în cazul altui tratat controversat încheiat de Alexandru Averescu în aceeași perioadă - Acordul Averescu-Racovski, transmiterea acestei telegrame a scos din nou la iveală naivitatea politică și lipsa abilităților diplomatice ale acestuia, „el trăind sub obsesiunea că relațiile sale personale cu Mackensen pot influența hotărârile Germaniei”. Argetoianu și-a prezentat demisia lui Averescu, în cadrul unei discuții aprinse cu acesta în care i-a reproșat concesiile făcute Puterilor Centrale, ne-necesare și care șubrezeau poziția României în negocierile care aveau să urmeze.Ulterior Argetoianu a revenit asupra demisiei.Telegrama lui Averescu n-a produs efectul dorit, în sensul că nu numai nu a dus la câștigarea de timp pentru partea română, ci, prin atitudinea submisivă s-a constituit într-un imbold pentru Puterile Centrale, determinându-le ca în ziua următoare să ceară concesii suplimentare guvernului roman.Înainte de miezul nopții de 16/17 februarie, Puterile Centrale au răspuns telegramei prim-ministrului României o notă ultimativă, cu condiții ce trebuiau acceptate până la data de 17 februarie/2 martie 1918, ora 12.00. 

După primirea notei ultimative, Averescu a decis să meargă la rege „pentru ca fiecare să-și ia părticica lui de răspundere”, cerându-i convocarea unui Consiliu de Coroană, pentru a doua zi. Urmarea imediată a Consiliului de Coroană din 17-19 februarie 1918 a fost reprezentată de acceptarea în bloc a condițiilor Puterilor Centrale și de trimiterea unor plenipotențiari la Buftea, unde, la 20 februarie/5 martie 1918 avea să fie semnat Tratatul preliminar de pace, precum și prelungirea armistițiului cu 14 zile. Tratatul preliminar a prevăzut cedarea Dobrogei, rectificări de frontieră spre Austro-Ungaria, impunerea unor obligații economice oneroase României, demobilizarea a cel puțin opt divizii, asigurarea accesului trupelor Puterilor Centrale spre sudul Ucrainei, plecarea misiunilor aliate, precum și altele. O altă consecință importantă a fost reprezentată de plecarea misiunilor militare aliate, care a atras un val de ostilitate împotriva guvernului Averescu, ca urmare a unor incidente produse la plecarea Misiunii Militare Franceze.

Cea mai importantă acțiune politică a fost reprezentată de înlocuirea guvernului Averescu cu guvernul condus de Alexandru Marghiloman, la 5/18 martie 1918, care avea însărcinarea să încheie tratatul de pace cu Puterile Centrale. În mersul istoriei există momente în care personalitățile lumii politice sunt puse în situații dificile, iar acest fapt a fost exprimat, într-o formulare, e drept caustică, de către Nicolae Titulescu, care a spus că a fi politician sau diplomat înseamnă că ești pregătit să înghiți în fiecare dimi­neață o broască râioasă la micul dejun. Desigur, sensul figurat al parabolei este acela de a face față unor situații delicate, adesea neplăcute, care implică daune de imagine pentru omul politic. Alexandru Averescu, figură proeminentă, aproape legendară, a Marelui Război, s-a văzut pus, în scurta-i perioadă de conducător al Guvernului Regatului României, în greaua postură de negociator al păcii. În toată această tevatură, generalul și-a îndeplinit, în definitiv, misiunea de a tergiversa negocierile cu Puterile Centrale.Plecarea sa din fruntea guvernului a fost rezultatul aceleiași stratageme, dar și al unui calcul politic al adversarilor săi, care au dorit să-l compromită definitiv. Nu au ajuns însă la rezultatul așteptat.În schimb, pentru mai toți oamenii politici ai epocii, spusele lui Titulescu, menționate anterior, s-au dovedit valabile. 

Tratatul de la București a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României.

Surse:

***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989

Argetoianu, Constantin, Memorii, vol. IV-V, Editura Humanitas, București, 1994-1995

Dabija, Gheorghe (general), Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. IV, Tipografia „Lupta” N. Stroilă, București, 1936

Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Maria, Regina României, Jurnal de război.1918, Editura Humanitas, București, 2016

Mamina, Ion, Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, București, 1997

Otu, Petre, Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, ediția a 2-a, Editura Militară, București, 2009

Scurtu, Ioan; Alexandrescu Ion; Bulei Ion; Mamina, Ion, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Torrey, Glenn E., General Henri Berthelot and Romania.Mémoires et Correspondance 1916-1919, Columbia University Presss, New York, 1987, ISBN 0-88033-115-1

https://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/routreat.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/02/20/1918-anul-marii-uniri-pacea-preliminara-de-la-buftea--58215

$_$$

 S-a întâmplat în 11 februarie 2013: În această zi, a murit filosoful Mihail-Radu Solcan. Mihail-Radu Solcan (n. 19 noiembrie 1953) a fost un filosof român, profesor de filosofie la Facultatea de Filosofie la Universitatea din București. Mihail-Radu Solcan s-a născut în 1953, la Suceava. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1976, devenind doctor al acesteia în 1993. De-a lungul activităţii sale, a fost profesor de liceu, redactor şi editor al editurii Humanitas. Din 1993 a predat la Facultatea de Filosofie, parcurgând toate treptele carierei universitare până la poziţia de profesor universitar şi conducător de doctorat. După 1989, Mihail-Radu Solcan a contribuit în mod determinant la constituirea filosofiei politice şi morale, filosofiei minţii şi filosofiei tehnologiei ca domenii academice şi de cercetare în cultura noastră. 

Contribuțiile sale în filosofia ştiinţei, îndeosebi în filosofia ştiinţelor umaniste şi sociale, rămân repere pentru toți cei interesați. Spirit umanist, poliglot, cunoscător fin şi apropiat al celor mai diverse domenii ale culturii, Mihail – Radu Solcan a fost, în acelaşi timp, un promotor al ştiinţei şi tehnologiei informatice, contribuind cu modestie şi generozitate la dezvoltarea mediului educațional online şi a accesului liber la cunoaştere. Profesorul Solcan a fost iubit şi apreciat de studenţii săi, cărora li s-a dedicat cu abnegaţie. Opera sa filosofică este constituită din lucrări reprezentative precum Logica modernă aplicată în filosofie şi ştiințele sociale (1987), Arta răului cel mai mic (1998), Introducere în filosofia minţii din perspectiva ştiinţei cogniţiei (2000), Freedom, Minds, and Institutions (2003), Instituţii politice şi economice (2003), Eseul filosofic (2004) şi Filosofia ştiințelor umane: o introducere (2012). 

A publicat numeroase articole în reviste româneşti şi străine, a tradus şi editat opere fundamentale ale filosofiei, antologii, a coordonat proiecte de cercetare, a fost profesor invitat în Statele Unite şi Marea Britanie. Din 1993 a predat la Facultatea de Filosofie din București. Fiind o fire profund analitică, angajările sau opţiunile sale intelectuale erau dublate de un fin spirit critic şi, totodată, de o sensibilitate şi un discernământ deosebit pentru analiza presupoziţiilor tacite specifice diverselor contexte culturale – urmare, totodată, a pasiunii sale pentru istorie, cultură şi limbi. Ca atare, probleme precum legătura dintre liberalismul economic şi cel politic, transbordabilitatea liberalismului în diverse contexte culturale, în special în context cultural românesc, compatibilitatea sau incompatibilitatea liberalismului economic cu gândirea de tip conservator au fost printre chestiunile care l-au preocupat şi despre care profesorul Solcan a scris.În luna decembrie 2019, i-a fost lansată o carte apărută la Editura ART: „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013”. Selecția, introducerea și notele sunt ale lui Mircea Flonta și Constantin Vică, doi oameni care au dorit să pună în valoare câteva gânduri ale unui om de excepţie, din păcate mai puţin cunoscut publicului larg. Nu în cele din urmă, aș menționa că a fost și îndrumătorul de doctorat al fiului meu...

Surse:

http://filosofie.unibuc.ro/2015/10/13/aparitia-volumului-filosofia-stiintelor-umane-in-memoriam-mihail-radu-solcan/

https://www.lapunkt.ro/2013/02/a-merge-linistit-catre-propria-moarte-in-memoriam-mihail-radu-solcan/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=a-merge-linistit-catre-propria-moarte-in-memoriam-mihail-radu-solcan

http://blogs.ub-filosofie.ro/filosofie/2013/02/12/mihail-radu-solcan-19-11-1953-11-02-2013/

http://www.ub-filosofie.ro/~solcan/

https://mises.ro/1024/in-memoriam-mihail-radu-solcan

$$$

 S-a întâmplat în 11 februarie...

– „Ziua Mondială a Bolnavului”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, şi celebrată în fiecare an la 11 februarie, dată care coincide cu prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes; în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor boli, chemându-i să lupte împotriva maladiilor ce-i afectează

– „Ziua Europeană a Numărului Unic 112”; numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 – 2005.Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene

– „Ziua Internațională a Femeilor din Domeniul Ştiinței”; Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie în vederea stabilirii unei zile internaţionale dedicată recunoaşterii rolului crucial al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei

– 731: A murit Papa Grigore al II-lea

– 824: A murit Papa Pascal I

–1466: S-a născut Elisabeta de York, soția regelui Henric al VII-lea al Angliei (d. 1503)

–1535: S-a născut Papa Grigore al XIV-lea (d. 1591)

– 1650: A încetat din viaţă filosoful francez René Descartes („Discurs asupra metodei”, „Meditaţii metafizice”) (n. 31 martie 1596)

–1745: S-a născut Tadataka Inō, cartograf japonez (d. 1818)

–1776: S-a născut Ioannis Kapodistrias, primul șef de stat al Greciei (d. 1831)

–1799: A murit naturalistul italian Lazzaro Spallanzani, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale; cercetările sale în domeniul dezvoltării vieţii microscopice în medii de cultură lichide au deschis drumul pentru cercetările lui Louis Pasteur (n. 1729). 

– 1800: S-a născut chimistul britanic William Talbot, unul dintre pionierii fotografiei (m. 1877)

– 1806: A murit compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (n. 1754)

– 1809: Robert Fulton a brevetat invenţia sa privind vaporul cu aburi

– 1829: A murit scriitorul rus Aleksandr S. Griboiedov (n. 1795)

– 1847: S-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison (m. 18 octombrie 1931); a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York). În timpul administraţiei Carter această zi a fost proclamată "Ziua inventatorului american"

–1841: S-a născut Ioan Caragiani, folclorist şi traducător; s-a ocupat de folclorul, limba şi istoria aromânilor; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1921)

– 1847,11/23: Adunarea Obştească din Ţara Românească vota, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, legea prin care erau eliberaţi din robie, fără nicio despăgubire, toţi „ţiganii” Mitropoliei, episcopiilor, mănăstirilor şi metocurilor bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public 

– 1861: În zilele de 11 şi 12 februarie, s-a desfăşurat conferinţa de la Alba-Iulia cu participarea reprezentanţilor tuturor „naţiunilor” şi a confesiunilor din ţară, la care delegaţii maghiari au cerut introducerea prevederilor Legii electorale a Ungariei de la 1848, cu scopul lichidării autonomiei Transilvaniei şi încorporarea acesteia la Ungaria. Delegaţii români s-au opus, însă, adoptării vreunei hotărâri prin care Transilvania să se reîntoarcă la starea din 1848

– 1863: S-a născut tenorul Ioan Băjenaru (m. 1921) 

–1866,11/23: Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), a fost silit să abdice, ca urmare a complotului organizat de conservatori şi liberalii radicali, fiind exilat. Alexandru Ioan Cuza a murit la Heidelberg (Germania), la data de 15 mai 1873 

–1868: A murit fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (n. 1819) 

– 1880: Grecia a recunoscut oficial independenţa României

–1880: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla (m. 1959)

– 1881: S-a născut Carlo Carrà, unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea (m. 1966)

– 1882: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (m. 1932)

– 1886: A murit vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (n. 1812)

– 1888: S-a născut medicul neurolog Nicolae Ionescu-Şişeşti, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai profesorului Gheorghe Marinescu şi continuator al acestuia în activitatea didactică şi ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1954) 

– 1899: S-a născut Vasile Ijac, compozitor, dirijor, profesor şi critic muzical (m. 1976)

– 1900: S-a născut filosoful german Hans-Georg Gadamer; considerat cel mai important hermeneut al secolului al XX-lea; preocupat de reabilitarea „filosofiei practice” (m. 2002)

– 1903: S-a născut medicul veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) 

– 1908: S-a născut Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (m. 1999)

– 1911: S-a născut Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (m. 2005)

– 1914: S-a născut Paul Alexandru Georgescu, comparatist, critic şi istoric literar, traducător; doctor în filologie hispanică, a scris mai multe volume despre literatura hispano-americană 

- 1918,11/24: Plenipotenţiarii Puterilor Centrale au impus prim ministrului, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni economice 

– 1921: S-a născut Ion I. Inculeţ, inginer şi profesor canadian de origine română; stabilit în Canada din 1946; preocupările ştiinţifice şi profesionale s-au axat pe domeniul electricităţii statice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2011)

– 1922: S-a născut Tudor Jarda, compozitor, dirijor, etnomuzicolog şi pedagog (m. 2007)

- 1926: Se înfiinţa Fundaţia „Regele Ferdinand I”, având menirea de a sprijini cultura românească. Legea pentru înfiinţarea Fundaţiei avea două articole, primul dintre ele fiind: „Cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani a Majestăţei Sale Regelui Ferdinand I şi ca semn de dragoste şi recunoştinţă faţă de înfăptuitorul unităţii naţionale a Românilor, se înfiinţează un aşezământ în scop cultural, civil şi militar, care va fi persoană juridică de drept public, cu denumirea «Fundaţiunea Regele Ferdinand I» şi care se va administra potrivit unui statut orânduit de Majestatea Sa Regele Ferdinand I”

– 1926: S-a născut actriţa Elena Sereda (m. 2010)

–1926: S-a născut Leslie Nielsen, actor de film canadian (m. 2010)

–1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2006)

–1927: S-a născut matematicianul Dimitrie D. Stancu, unul dintre pionierii învăţământului informatic clujean; contribuţii de seamă în domeniile analizei numerice şi teoriei aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2014)

–1929: S-a născut Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (m. 2009)

–1929: S-a născut Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (m. 1994)

–1929: S-a constituit Statul Vatican, pe baza Acordurilor de la Laterano (revizuite la 18.II.1984). Au fost semnate (de Benito Mussolini şi cardinalul Pietro Gasparri) trei documente: un tratat prin care statul italian recunoştea Sfântului Scaun proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană asupra unui cartier din nord-vestul Romei (unde s-a ridicat Stato della Città del Vaticano), un concordat ce regla raporturile statului italian cu Biserica Catolică şi o convenţie financiară

– 1932: S-a născut fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus la o nouă direcţie în fizica nucleară (teoria microscopică a dezintegrării alfa); membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998).

–1932: Inaugurarea noului studio de concerte al Radiodifuziunii Române (construit de arhitectul George Matei Cantacuzino şi inginerul Liviu Ciuley)

– 1933: A încetat din viaţă episcopul şi istoricul sas din România, Friedrich Teutsch, membru de onoare al Academiei Române (n. 16 septembrie 1852)

– 1936: S-a născut actorul de film şi regizorul american Burt Reynolds

– 1939: A murit Franz Schmidt, compozitor, dirijor şi pianist austriac (n. 1874)

– 1942: Întâlnirea mareşalului Ion Antonescu cu Hitler la Cartierul General al acestuia din Prusia orientală. Conducătorului român i s-au dat asigurari că Germania nu va permite Ungariei şi Bulgariei să atace România şi i s-a cerut sporirea contribuţiei de război

– 1945: S-a încheiat conferinţa de la Ialta

–1948: A încetat din viaţă regizorul rus S.M. Eisenstein („Crucişătorul Potemkin", „Ivan cel Groaznic") (n. 23 ianuarie 1898)

- 1953: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române

– 1963: A murit Niculae M. Popescu, preot, profesor şi istoric; contribuţii referitoare la istoria Bisericii Ortodoxe şi a culturii medievale româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1939-1943) (n. 1881) 

– 1969: S-a născut actriţa americană de origine greacă Jennifer Aniston (pe numele său adevărat Jennifer Joanna Anastassakis)

– 1970: Japonia a lansat primul satelit, Ohsumi

– 1971: A fost semnat Tratatul cu privire la interzicerea amplasării armelor nucleare şi a altor arme cu distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul acestora.

– 1973: A murit Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963 (n. 1907)

–1975: Partidul Conservator britanic a ales-o ca preşedintă pe Margaret Thatcher, ea devenind prima femeie britanică lider de partid politic

–1979: S-a format Republica Islamică Iran, condusă de Ayatollahul Khomeini. aprobată o lună mai târziu, printr-un referendum universal. Ayatollahul Khomeini s-a impus ca lider incontestabil, guvernarea mullahului continuând până la sfârşitul secolului Primele demonstraţii majore împotriva regimului lui Mohammad Rezā Shāh Pahlavī au început în ianuarie 1978. În acest context, la jumătatea lunii ianuarie 1979, Shāh a părăsit Iranul, iar puterea a fost preluată două săptămâni mai târziu de Ayatollahul Khomeiny. Regimul regal s-a prăbuşit la scurt timp, pe 11 februarie, iar după un referendum naţional Iranul a votat să devină Republică Islamică la 1 aprilie 1979. Mai târziu a fost aprobată o constituţie teocratică prin care Khomeiny a devenit Liderul Suprem al ţării în decembrie 1979

– 1981: A murit Gabriel Drăgan, prozator şi poet (n. 1904)

– 1987: A murit Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

– 1991: A murit actorul Vasile Niţulescu (n. 1925)

– 2000: A încetat din viaţă regizorul Roger Vadim („Şi Dumnezeu a creat femeia”, „Legături primejdioase”) (n. 1928)

– 2000: A murit aviatoarea franceză Jacqueline Auriol; în anii ′50 ai secolului XX, în epoca de pionierat a avioanelor cu reacţie, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi de încercare (n. 1917)

– 2011: Cel de-al patrulea preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, aflat la putere din 14 octombrie 1981, şi-a anunţat demisia, ca urmare a revoltei populare începute la 25 ianuarie. Hosni Mubarak a fost condamnat pe 2 iunie 2012 la închisoare pe viaţă, ca şi ministrul său de interne, Habib el-Adli, pentru moartea unui mare număr de manifestanţi în timpul revoltei din 2011, însă în ianuarie 2013 o Curte de Apel a anulat decizia de condamnare la închisoare pe viaţă ţi a hotărât rejudecarea procesului

– 2012: A murit Whitney Houston, cântăreaţă, manechin, actriţă şi producătoare americancă. Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (n. 1963)

– 2013: Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu data de 28 februarie,motivând că "nu mai are forţă" să conducă din cauza „vârstei avansate". A fost cel de-al 265-lea Papă din istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea. Noul său titlu este acela de „Papă emerit”, succesorul său fiind Papa Francisc (Jorge Mario Bergolio), ales la data de 13 martie 2013

– 2013: A murit filosoful Mihail-Radu Solcan (n.1953)

– 1993: A murit Ludovic Paceag, compozitor 

– 2015: A murit artista plastică şi profesoara Adriana Oancea Şuteu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii artistice timişorene (n. 1942)

– 2015: A murit jurnalistul american Bob Simon, cunoscut corespondent de război al postului de televiziune CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy (n. 1941)

– 2017: A murit pictorul Constantin Daradici (n. 1948)

$$$

 În august 1987, zvonurile au început să se strecoare prin Milfield Hollow ca o boală lentă. Cineva văzuse lumini aprinse noaptea târziu la Cedar Ridge. Altul jurase că auzise cântări ciudate, rostite într-o limbă veche, purtate de vânt dinspre munte. Iar apoi a apărut vestea care a înghețat sângele comunității: Marcus și Evangelene urmau să fie căsătoriți.

Nu a existat invitație. Nu a existat ceremonie publică. Doar o adunare restrânsă, în interiorul uneia dintre cabanele Thornwick, cu ferestrele acoperite și ușile păzite. Pastorul local refuzase să oficieze. Medicii amenințaseră că vor raporta cazul. Autoritățile… nu au venit niciodată. În Milfield Hollow, muntele avea propriile reguli, iar Thornwickii se asiguraseră de-a lungul generațiilor că nimeni nu le va contesta.

Medicii care au aflat ulterior au fost îngroziți. Consangvinizarea, spusese unul dintre ei, nu este doar un risc — este o condamnare amânată. Malformații, boli genetice, colaps al descendenței. „Dacă vor avea copii,” spusese un altul, „va fi un miracol dacă vor supraviețui.”

Cornelius Thornwick a râs.

Pentru el, medicina modernă era o aroganță. Familia lui supraviețuise peste un secol în izolare. „Sângele nostru este curat,” spusese el. „Este ales.” Ce nu știa nimeni din sat era cât de mult se repetase acest tipar în trecut. Căsătorii între veri. Între frați vitregi. Linii de sânge închise ca niște cercuri care nu se mai deschideau niciodată. Fiecare generație mai izolată. Mai rigidă. Mai fragilă.

La început, Evangelene a dispărut din ochii comunității. Nu mai era văzută coborând în sat. Nu mai mergea la pârâu. Nu mai cânta. Când cineva o zărea, părea palidă, retrasă, cu o privire care nu mai aparținea unui copil. Marcus, în schimb, devenise mai dur. Mai autoritar. Umbla prin vale ca un om care nu se teme de nimic.

Apoi au început schimbările.

Animalele de la Cedar Ridge au fost primele. Câinii urlau fără motiv. Caii refuzau să se apropie de cabane. Păsările evitau zona. Un vânător a spus că a găsit un cerb mort, fără semne de luptă, cu ochii larg deschiși, ca și cum ar fi murit de spaimă.

În octombrie, Evangelene a început să țipe noaptea.

Nu erau coșmaruri obișnuite. Țipetele erau lungi, rupte, încărcate de panică pură. Uneori se auzeau cuvinte. Alteori, sunete care nu semănau cu nimic omenesc. Miriam spunea că fata era bolnavă. Cornelius spunea că este o „trecere”. Marcus nu spunea nimic — doar stătea lângă ușă, ascultând.

Pe 13 noiembrie, la ora 3:17 dimineața, ceva s-a rupt.

Când vecinii au îndrăznit, în sfârșit, să se apropie de proprietate, au găsit liniște. O liniște prea adâncă. Prea grea. Cabana principală era deschisă. În interior, urme de luptă. Mobilier răsturnat. Pereți zgâriați. Și pete întunecate pe podea, pe care nimeni nu a vrut să le numească.

Evangelene nu a mai fost văzută niciodată.

Marcus a dispărut la rândul lui, la câteva zile după. Cornelius a fost găsit mort luni mai târziu, în pădure, cu fața îndreptată spre munte. Oficial, cauza morții a fost „expunerea”. Neoficial, oamenii spuneau că ochii lui erau larg deschiși, plini de o groază pe care nimeni nu i-o mai văzuse vreodată.

Dosarul a fost închis. Fără anchetă serioasă. Fără explicații. Milfield Hollow a revenit la tăcerea sa obișnuită.

Dar cei care au trăit acolo știu că unele linii de sânge nu dispar. Ele se ascund. Așteaptă. Și uneori… se întorc.

„Nimic nu s-a terminat. Partea a III-a vine.”