$$$

 11 februarie 1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu.

Paul Cernovodeanu (11 februarie 1927, București – 6 septembrie 2006) a fost un istoric și genealogist român specializat în istoria medie și modernă, care a deținut demnitatea de membru de onoare al Academiei Române din 1999. A fost unul dintre membrii fondatori ai Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași.

BIOGRAFIE

Paul Cernovodeanu s-a născut la 11 februarie 1927 la București. A absolvit Școala Superioară de Arhivistică în 1948 și și-a luat licența în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie din București în 1950. În facultate l-a avut drept profesor pe Gheorghe Brătianu, care l-a remarcat în cadrul seminarului de istorie universală, iar coleg de generație i-a fost Șerban Papacostea.

Începând cu 1948 a fost cercetător la Institutul de istorie al Academiei Republicii Populare Române, până când a fost epurat din motive politice în 1952. A fost angajat în 1956 ca muzeograf la Muzeul de istorie al orașului București.

În 1970 a obținut doctoratul cu teza Relațiile Angliei cu Țările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada 1660-1714. A activat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997.

A fost coordonator și autor al volumului VI din Istoria Românilor, apărut la Editura Enciclopedică, sub egida Academiei Române. A fost co-autor al volumului Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Volumul 4: (1841-1846), apărut în 2007 la Editura Academiei Române.

Paul Cernovodeanu a adus o contribuție însemnată la baza de informație privitoare la politica externă a lui Constantin Brâncoveanu, prin publicarea în Revista Arhivelor a unui număr de scrisori inedite ale domnului din arhive din România, Polonia și Ungaria.

Acesta a fost un medievist care a studiat documentele externe care fac referire la Principatele Române, în special a documentelor realizate de către călătorii străini care au ajuns în Țările Române. În același timp, Paul Cernovodeanu a mai studiat istoria culturii românești din secolele XVII-XVIII. Un alt domeniu de cercetare pentru istoric a fost politica externă a Țărilor Române, axându-se pe comerțul extern în timpul secolelor XVII-XIX. Pe lângă aceste domenii de cercetare, istoricul a adus contribuții importante în domeniul științelor auxiliare ale istoriei (genealogia, diplomatica, heraldica etc.).

Paul Cernovodeanu a murit la 6 septembrie 2006.

OPERE

- Cernovodeanu, Paul (1961), Răscoala seimenilor și dorobanților din București din 1655, București

- Cernovodeanu, Paul (1986), Relațiile comerciale româno-engleze în contextul politicii orientale a Marii Britanii: 1803 - 1878, Cluj-Napoca: Editura Dacia

- Cernovodeanu, Paul; Constantiniu, Florin (1989), Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România

- Cernovodeanu, Paul (1997), În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), București: Editura Silex

- Cernovodeanu, Paul (1997), Spicuiri de istorie românească, Aalborg: Editura Dorul

- Cernovodeanu Paul, Societatea feudală românească văzută de călători străini: (secolele XV-XVIII), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1973.

- Cernovodeanu Paul, Mihai Viteazul: culegere de studii, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975.

- Cernovodeanu Paul, Basarabia: drama unei provincii istorice românești în context politic internațional (1806-1920), București, Editura Albatros, 1993.

- Cernovodeanu Paul, Rapoarte consulare și diplomatice engleze privind Principatele Dunărene: 1800-1812, Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2007.

$$$

 11 februarie 1927: S-a născut matematicianul Dimitrie D. Stancu.

Dimitrie D. Stancu (11 februarie 1927, Călacea, Orțișoara, Timiș – 17 aprilie 2014, Cluj-Napoca) a fost un matematician român, recunoscut pe plan internațional, cu rezultate remarcabile în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, membru de onoare al Academiei Române.

A fost cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai (Facultatea de Matematică și Informatică), numit preparator în anul 1951 (încă înainte de absolvire), până la pensionare (în 1997); a activat și în continuare, ca profesor consultant.

A fost cercetător științific (cu cumul) la Institutul de Calcul “Tiberiu Popoviciu” (Academia Română) între anii 1951-1961, rămânând apoi un fidel colaborator al acestui Institut.

Este un exponent de seamă al Școlii Clujene de Analiză Numerică și Teoria Aproximării, școală fondată de către eminentul matematician Tiberiu Popoviciu la Institutul de Calcul, în 1951. In jurul nucleului de la acest Institut s-au grupat și format matematicieni în domeniu și la celelalte instituții din Cluj-Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Pentru rezultatele remarcabile obținute atât ca cercetător, cât și ca dascăl, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității de Nord din Baia Mare (în prezent Centrul Universitar Nord al Universității Tehnice Cluj).

A fǎcut parte din comitetul de redacție al revistei italiene Calcolo, publicată de cunoscuta editură Springer-Verlag. Mulți ani a fost redactor șef al Revue d’Analyse Numérique et de Théorie de l’Approximation , revistă care este editată la Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu” sub egida Academiei Române.

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA

Profesorul Dimitrie D. Stancu s-a născut în comuna Călacea, județul Timiș, și a rămas orfan de mic copil. Tatăl său, muncitor necalificat la Fabrica de zahăr din Arad, a decedat de timpuriu și mama sa nu a avut posibilitatea să-l întrețină, angajându-l ca păstor la un cioban dintr-o comună apropiată. Fratele său mai mare, care lucra în Arad, l-a luat și l-a dus la Orfelinatul „Regina Maria” din Arad.

Aici a început cursurile școlii primare, avându-l ca învățător chiar pe directorul orfelinatului, preotul Matei Domocoș. S-a mutat apoi la Sânnicolaul Mic, unde a finalizat cursurile primare, absolvind clasele a treia și a patra.

S-a înscris apoi la Gimnaziul Teoretic din Aradul Nou. Fiind un elev strălucit, a fost remarcat de profesoara de matematică Hortensia Roșcău, care l-a ajutat ca în vara în care a urmat primilor trei ani de gimnaziu să absolve și clasa a patra, pentru ca în toamnă să se înscrie la liceu.

A urmat cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad, unde profesorul de matematică și directorul liceului, Ascaniu Crișan, l-a remarcat și l-a încurajat, astfel încât matematica a devenit materia preferată pentru elevul D.D. Stancu. In paranteză menționăm faptul că profesorul Ascaniu Crișan, care era vestit în Arad, a fost și profesorul viitorilor academicieni Tiberiu Popoviciu și Caius Iacob.

În anul 1947, D.D. Stancu a fost admis, în mod strălucit, ca student la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității „Victor Babeș” din Cluj.

Cadrele didactice de la facultate l-au remarcat imediat și, ca urmare a rezultatelor strălucite, în anul III a fost numit preparator. A îndeplinit această funcție până la absolvire, când a fost repartizat ca asistent la Catedra de analiză matematică, condusă de acad. Tiberiu Popoviciu. S-a înscris imediat la doctorat, sub conducerea reputatului academician, și a obținut titlul de doctor în anul 1956. Din comisia de doctorat, înafara conducătorului științific, au mai făcut parte profesorii Miron Nicolescu, Adolf Haimovici și Dumitru V. Ionescu.

A parcurs pe rând gradele profesionale universitare, iar în anul 1968 a devenit profesor universitar titular.

În decursul activității didactice a condus seminarii și a predat cursuri de aritmetică și teoria numerelor, analiză numerică și teoria aproximării, probabilități și statistică, analiză matematică, informatică, etc.

De asemenea, începând cu anul 1968 a condus numeroși doctoranzi din țară și străinătate, unii dintre aceștia fiind azi recunoscuți prin rezultatele remarcabile obținute în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, în care au fost inițiați de către profesorul D.D. Stancu.

În anul universitar 1961-1962 a beneficiat din partea Ministerului Învățământului de un stagiu de specializare în Statele Unite ale Americii, la Wisconsin University. Aici a avut parte de condiții remarcabile de cercetare și a elaborat o serie de lucrări pe care le-a comunicat în cadrul unor manifestări științifice organizate deAmerican Mathematical Society, în New York, Milwaukee și Chicago.

După ce s-a întors în țară, la sfârșitul anului 1962, a fost numit prodecan al Facultății de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai” și șef al Catedrei de calcul numeric și statistic.

În decursul anilor a fost invitat să țină conferințe la universități din SUA, Italia, Germania, Polonia, Anglia, Ungaria și Cehia. În anul 2000 a fost invitat și a participat cu o expunere la conferința internațională „Trends in Approximation Theory”, Nashville, SUA. Cu acest prilej a mai fost solicitat să țină conferințe și la universitățile: University of South Carolina, Ohio State University, Vanderbilt University și Pace University.

Contribuțiile profesorului D.D. Stancu în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării s-au materializat în publicarea a peste 130 de articole, în reviste de prestigiu din țară și străinătate. Rezultatele remarcabile obținute de către profesorul D.D. Stancu sunt reflectate în literatura matematică și prin faptul că peste 70 de articole ale unor matematicieni din întreaga lume conțin chiar în titlu numele profesorului; așadar operatorii Stancu de aproximare sunt consacrați în literatura de specialitate. De asemenea, a publicat și a coordonat mai multe volume de analiză numerică și teoria aproximării.

În anul 1997 a fost pensionat, dar a continuat să conducă programe de doctorat în calitate de profesor emerit consultant.

Pe parcursul întregii sale activități a fost și a rămas un colaborator fidel al Institutului de Calcul „Tiberiu Popoviciu”, și aceasta nu numai prin faptul că este redactorul șef al revistei Revue d’Analyse Numérique et de Théorie de l’Approximation, ci și prin contribuția domniei sale la formarea tinerilor cercetători, pe care i-a îndrumat în pregătirea tezelor de doctorat în calitate de coordonator științific.

DOMENIILE DE CERCETARE

Domeniile de cercetare predilecte ale profesorului D.D. Stancu sunt legate de teoria interpolării, derivarea și integrarea numerică, polinoame ortogonale, funcții spline, aproximarea funcțiilor cu ajutorul operatorilor liniari și pozitivi construiți prin metode probabiliste și combinatorice, etc.

Contribuțiile de seamă în domeniile analizei numerice și teoriei aproximării ale profesorului D.D. Stancu au determinat Academia Română să-l aleagă în anul 1999 membru de onoare.

LISTA LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE

In memoriam professor Dimitire D. Stancu, honorary member of the Romanian Academy, Rev. Anal. Numér. Théor. Approx., Vol 43, No 2 (2014).

FAMILIA

Soția profesorului Dimitrie D. Stancu, precum și ambele sale fiice au activat, respectiv  activează, tot în domeniul matematicii, ca profesoare.

$$_

 11 februarie 1929 – S-a născut prozatorul Traian Filip.

Traian Filip (11 februarie 1929, Lugoj – 1993, Italia) a fost un prozator. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1950–1954). În paralel a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Colaboreaza la Romania literara, Tribuna, Cronica, Luceafarul, Romania libera, Scinteia etc. Debut editorial cu romanul Amar (1963). Alte romane: Desen dupa natura (1966), Dansul focului (I-II, 1968), Pavilionul (I-III, 1969-l972), Crivatul bate napraznic (1974), Calvp-so (1977), Subconstientul Venetiei (1984).

Autor al unor volum de proza scurta (Paiata cu palarii si tromboane, 1971), reportaje (Diluviul sau apele lui Saturn, in colab., 1971; Orase cu geometria variabila, 1972; Spre Kiliman-djaro, 1976) si publicistica (Falsificatorii de imagini, 1979). Traduce din A. t'Serstevens si P. Gimferrer.

Romanul Amar (1963) este un jurnal de razboi fabricat dupa reteta epocii: dragostea si constiinta muncitoreasca in lupta cu „banditii de la cirma tarii". Seria evenimentelor eroice se incheie la 8 aprilie 1944, cind armata sovietica elibereaza oraselul de provincie Malureni „de toate negrele poveri ale trecutului". Urmeaza doua „colectii de confesiuni" (Marian Popa"): Desen dupa natura (1966) si Dansul focului (I-II, 1968). Ultima dezvolta ipoteza iubirii ca autosugestie si a structurii de grup ca joc al imaginatiei.

Altfel spus, carteae un experiment ce pune fata in fata personaje din diferite generatii spre a demonstra ca sentimentele sint rodul unor iluzii si substanta unor vise. Biografia arhitectului Andrei Petringenaru, obsedat de aparenta ideala a persoanei sale, e un pretext de studiu sociometric („fuziunea laturii individuale cu cea colectiva") si de vagi sugestii privind ipostazele adevarului, dilemele virstei sau legile comuniunii intime. in capitolul final (Turnul de echilibru), armonia logica dintre existenta sociala si cea afectiva e sustinuta cu citate din Pascal, Helvetius, Francis Bacon, Spinoza, Lucian Blaga si Mircea Eliade. Pavilionul (I-III, 1969-l972) este tot o radiosco-pie a relatiilor umane („civilizatia raportului intre oameni"), vazute prin conditia cuplului supus imprejurarilor istorice si mediului politic.

Autorul insceneaza drame fictive pentru a le comenta moral pe cele reale (postbelice), abandonind progresiv observatia in favoarea divagatiei eseistice pe tema libertatii, a idealului si a cunoasterii ca problema deschisa si perspectiva transcendentala. Dupa doua volume de reportaje propagandistice (Diluviul sau apele lui Saturn, in colab., 1971; Orase cu geometria variabila, 1972), Traian Filip scrie romanul conditiei umane, Crivatul bate napraznic (1974), in marturisita competitie cu Andre Malraux, pentru ilustrarea unei convingeri de adolescent: binele nu poate fi inteles decit „in contextul raului".

Datat „l-25 aprilie 1949", prin urmare gindit cu peste un sfert de secol in urma, romanul opune, maniheist, suferintei (razboi, seceta) mitologia santierului ca mijloc de exorcizare a memoriei. Alcatuirile sentimentale din Calypso (1977) ou aceeasi sursa documentara.

Publicistica din Falsificatorii de imagini(1979) abordeaza problemele teoretice ale criticii literare de pe pozitia partizana, polemica si exclusiva a gruparilor de la revistele Saptamina si Luceafarul. „Falsificatorii" sint Al. Paleologu („spirit labil si fragil"), V. Cristea („sclav al curiozitatilor minore si benigne'), G. Dimisianusi, in general, „echipa" de la Romania literara. Volumul e prefatat de Mario Ruffini.

OPERA:

- Amar, roman, Bucuresti, 1963;

- Pamintul otelului, reportaje, Bucuresti, 1964;

- Desen dupa natura, roman, Bucuresti, 1966;

- Dansulfoculuil-H, roman, Bucuresti, l968;

- Pavilionul,l Vintul din fata soarelui, II Patima noptii, III in singuratatea femei-lor, roman. Bucuresti, 1969-l972: Paiata cu palarii si tromboane, schite, pref. de P. Comarnescu, Bucuresti, 1971;

- Diluviul sau apele lui Saturn, reportaje, in colab. cu V. Nicorovici, Bucuresti, 197);

- Orase cu geometria variabila, reportaje. Bucuresti, 1972;

- Crivatul bate napramic, roman, Bucuresti, 1974;

- Spre Kilimandjaro, reportaj, Cluj-Napoca, 1976;

- Calypso, roman, Bucuresti, 1977;

- Falsificatorii de imagini, publicistica, pref. de M. Ruffini, Roma, 1979;

- Subconstientul Venetiei, roman, Bucuresti, . Traduceri: Cartea lui Marco Polo sau Descoperirea lumii. Text integral, rescris in franceza moderna si comentai de A. t'Serstevens, in romaneste de - si Gh. Edmond Gussi, Bucuresti, 1972;

- P. Gimferrer, Fortuny, cuvfnt inainte de ~, Bucuresti, 1988.

$$$

 11 februarie 1932: S-a născut Aureliu Emil Săndulescu, fizician și om politic român.

Aureliu Emil Săndulescu (11 februarie 1932, București – 21 aprilie 2019) a fost un fizician și om politic român, membru titular al Academiei Române - Secția de științe fizice. A candidat și a fost ales deputat în legislatura 1996-2000, în județul Bistrița-Năsăud, pe listele partidului PNȚCD.

FORMAREA PROFESIONALĂ

A absolvit Liceul Mihai Eminescu din București (1951), după care a terminat Facultatea de Fizică a Universității din București în anul 1955 și a obținut doctoratul în fizică cu acad. prof. Șerban Țițeica, cu teza „Teoria microscopică a dezintegrării alfa” (1962).

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ

Imediat după absolvirea facultății a fost repartizat la Secția de Fizică Teoretică a Institutului de Fizică Atomică din București. Aici și-a desfășurat activitatea în calitate de fizician (1955-1960), cercetător științific (1960-1962), cercetător științific principal (1962-1970), șef secție (1970-1974), cercetător științific principal (1974-1983).

În 1964 a susținut cursuri la Universitatea din Helsinki iar în 1966 la Universitatea din Mainz, RFG, unde a primit titlul universitar honourable Habilitation, primul pas într-o carieră universitară în Germania, care i-a permis să devină Privat-Dozent (1968). Ulterior (1968-1969) a fost invitat la celebrul Institut Niels Bohr din Copenhaga, Danemarca. Periodic a mai fost invitat să conferențieze în Germania, la Institutul Politehnic din Darmstadt și la Universitatea din Frankfurt pe Main.

Activitatea sa științifică s-a concentrat asupra fizicii nucleare teoretice.

În 1974 a fost numit directorul adjunct al Laboratorului Reacții Nucleare al Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, din Uniunea Sovietică, până în anul 1977, iar în perioada 1983-1986 a fost vice-directorul Institutului. Aici a condus cercetări experimentale care au avut ca rezultat descoperirea unei noi dezintegrări exotice în care se emit nuclee de Neon 24. În aceeași perioadă a dezvoltat, împreună cu Horia Scutaru, prof. Aurelian Isar, Eliade Ștefănescu și Werner Scheid (Giessen), Teoria sistemelor cuantice deschise aplicată la reacții nucleare.

A pus în evidență un al patrulea tip de radioactivitate naturală, după celelalte trei anterior cunoscute: alfa, beta și gama: radioactivitatea cluster sau de nuclei mari atomici.

În timpul vizitei la Universitatea din Frankfurt a dezvoltat o noua Teorie a fragmentarii pentru producerea nucleelor supra-grele. Aceasta a condus efectiv la producerea în laborator a unor astfel de nuclee.

A fundamentat Teoria microscopică a dezintegrării alfa, recunoscută în mediile științifice internaționale.

A dezvoltat (1977) teoria dezintegrărilor exotice a nucleelor mai grele decât plumbul și a făcut predicția, confirmată în mod strălucit în 1983, a noilor moduri de radioactivitate.

A publicat peste 350 de articole în publicații internaționale de prestigiu.

AFILIERI

- 1991 - membru corespondent al Academiei Române;

- 12 martie 1992 - membru titular al Academiei Române;

- 1994-1998 - Vice-președinte al Academiei Române;

- Președinte al Secției de științe matematice a Academiei Oamenilor de Știință din România;

- 1992 - Președinte al Societății Române de Fizică;

- 1970 - Membru al Societății Europene de Fizică (European Physical Society);

- 1993-1998 - Președinte al Consiliului Științific al Institutului de Fizică Atomică;

- 2003 - Doctor honoris causa, Joint Institute of Nuclear Physics Dubna, Rusia;

- Membru fondator al Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA);

- 1998-2000 - Membru în Parlamentul României - deputat în circumscripția electorală nr.6 Bistrița Năsăud, pe listele CDR;

- membru în Comitetul de redacție al revistei Studii și cercetări de fizică;

- membru în Comitetul de redacție al revistei Revue roumaine de physique;

- editor-șef al revistei Romanian Journal of Physics.

PREMII

- Premiul Academiei Române (1996) pentru fundamentarea teoriei microscopice a dezintegrării alfa;

- Premiul Institutului din Dubna (1987) pentru descoperirea unei noi dezintegrări exotice în care se emit nuclee de Neon 24;

DISTINCȚII PRIMITE

- Ordinul național "Serviciul Credincios" în grad de Comandor, 18 decembrie 2000.

- Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, 1 decembrie 2017

LUCRĂRI PUBLICATE

CĂRȚI

- Elemente de teoria nucleului, 1966.

LUCRĂRI

Cluster-Decay Trajectory Arhivat în 21 februarie 2017, la Wayback Machine., Mihail Mirea, Aureliu Săndulescu, Doru-Sabin Delion, Proceedings of the Romanian Academy, Series A, Vol.12, Number 3/2011, pp. 203–208, Editura Academiei Române.

$$$

 11 februarie 1945 – S-a născut sculptorul Constantin G. Grangure.

Constantin G. Grangure (11 februarie 1945, Lugoj Timiș) este un sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, promoția 1967, apoi studii independente de artă și studii de psihologia artei cu prof. dr. Eduard Pamfil. Sculptorul timișorean are o bogată activitate internațională. Este cunoscut și apreciat în Europa prin expoziții și prin sculpturile monumentale în aer liber din Franța, Germania și Olanda. Este prezent în câteva colecții particulare și în SUA, are lucrări în colecții private și de stat din țară și străinătate: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Congo, Danemarca, Egipt, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Rusia, Suedia, SUA, Ungaria, Venezuela.

“Angajat în experienţa directă a fenomenelor, Constantin Grangure studiază devenirea formelor; el gândeşte şi modelează în mod liber, eliminând canoanele clasice, după regulile şi direcţiile spontane, caracteristice sensibilităţii şi inteligenţei sale proprii. … Meritul indiscutabil al artistului este talentul lui de a ne aduce momentul originar, cel care permite fiinţei conştiente să împartă lumea în forme şi spaţii, în mişcare şi în viaţă, în conţinut şi în înveliş, găsind o punte între formele de tip organic şi în cristale, conform unor legi geometrice de sinteză.” Ivonne Nicolescu

$$$

 11 februarie 1961: S-a născut compozitorul George Balint.

George Balint (11 februarie 1961- 30 august 2019) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român.

BIOGRAFIE

Nascut in 11 februarie 1961 la Targoviste, George Balint a studiat compozitia la Conservatorul Bucurestean, la clasa prof. Stefan Niculescu fiindu-i student lui Iosif Conta in dirijat. Membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din 1987 muzicianul a fost director artistic al Operei Nationale Bucuresti intre 1997 si 2000, devenind dirijor permanent al Teatrului National. George Balint a colaborat cu Rafiodifuziunea Romana intre 2000 si 2002 , realizand emisiunea "Compozitori Romani de la A la Z" la Radio Romania Cultural.

În plan didactic, a fost conferențiar la departamentul Arte al Universității din Pitești și profesor asociat la Universitatea de Muzică din București. A publicat articole de eseistică și muzicologie, fiind totodată editorialistul revistei Actualitatea Muzicală a UCMR, unde a fost redactor șef. A scris două volume de eseistică: Opera Sonoră – niveluri în perspectivă oblică și Privirea estetică – încercare în contemplarea muzicii.

Compozitor polivalent George Balint a primit recunoasterea Compozitorilor prin nu mai putin de 4 premii . El a fost inmormantat la Cimitirul Bellu .

$$$

 11 februarie 1946 – S-a născut pictorul Andrei Șchiopu.

Andrei Șchiopu (11 februarie 1946, Arad) este un pictor, scenograf, membru Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Desen a Institutului pedagogic din Cluj-Napoca (1968), cu profesorul Paul Sima. Expune frecvent în sinteze plastice județene și republicane, fiind prezent în edițiile 1978 și 1979 ale Festivalului Național Voronețiana, Suceava, precum și în expoziții cu caracter internațional: Berlin, Moscova, Amsterdam, Essen, Stockholm, Chișinău, Kiev etc. A organizat expoziții personale în Germania, Italia, Belgia. Pictor-scenograf al Operei Române din Cluj-Napoca, a realizat decoruri și costume pentru peste 60 spectacole, printre care: Carmen, Voievodul țiganilor, Liliacul, Vânzătorul de păsări, Bărbierul din Sevilla, Secretul lui Don Giovanni, Traviata, Cavalleria rusticana, Madama Butterfly, Cosi fan tutte, iar spectacolul de varietăți Viața ca la piață, la Teatrul Dramatic din Baia Mare a fost premiat într-un context național. Are lucrări în colecții de stat și muzeale din țară și în colecții particulare din România, Italia, Germania, Austria, Suedia, SUA, Canada, Franța, Spania, Portugalia, Ungaria, Grecia, Israel etc.