£££

 S-a întâmplat în 26 decembrie1942: În această zi, a decedat Frederic Storck, sculptor român de origine germană. Frederic Storck (Fritz, n. 10 ianuarie 1872, București– d. București) a fost fiul sculptorului Karl Storck. Era fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München. A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică.

A executat, într-o viziune clasică și cu un accentuat simț pentru rolul detaliului, portrete remarcabile (Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Anastase Simu, regele Carol I al României, Regina Elisabeta, Friedrich von Schiller, Johann Wolfgang von Goethe, Alfonso Castaldi, Florica Condrus, Spiru Haret etc.) și sculpturi alegorice („Adevărul”, pentru Palatul de Justiție din București, „Industria”, „Agricultura” pentru Palatul Administrativ din Galați, în 1907[9], ale căror originale puteau fi văzute de bucureșteni în rotonda Ateneului Român în acel an). Din păcate, la renovarea Palatului Prefecturii din Galați, în perioada 2003-2005, statuile „Industria" și „Agricultura", sculptate în marmură de Carrara, instalate pe fațada clădirii, au fost vopsite cu vinarom, în dezacord cu orice principiu de restaurare a unei opere de artă.

În ultima perioadă, sculpturile sale sunt realizate în forme concentrate și puternic stilizate („Adolescența”, „Portret de femeie”).Alte lucrări remarcabile ale sale sunt:

- Statuia lui Mihai Eminescu, realizată de sculptor în 1911, este prezentă astăzi în Parcul Central al municipiului Galați. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraș, pentru că în cadrul subscripției publice organizate la inițiativa ziaristului C. Botez gălățenii au donat 12.500 lei. Inaugurarea monumentului a avut loc la 16 octombrie 1911.

- Statuia doctorului Constantin Codrescu, care a fost ridicată în anul 1903 de Fundația Spitalului „Elena Beldiman" și este amplasată în incinta Spitalului Municipal de Adulți Bârlad. Cioplită în marmură albă, statuia îl reprezintă pe doctor în picioare cu o carte în mâna stângă, actul de fondare a clădirii spitalului în mâna dreaptă și câteva din publicațiile sale pe postament. Soclul, de asemenea din marmură, este decorat în relief cu panouri realizate din cununi de lauri.

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 47 era înscris sculptorul Frederic Storck cu propunerea „ofițer al Coroanei”. Casa lui Frederic Storck, construită după planurile soției sale Cecilia Cuțescu-Storck și împodobită cu picturi murale, a devenit muzeu în 1951 (Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck). Acest muzeu include operele celor trei sculptori din famila Storck, precum și opere ale pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. În ansamblul muzeului se află de asemenea colecții de mobilier de artă, de sculptură în lemn și piatră din secolele XVI-XVII, medalii, monede, icoane vechi românești, ceramică populară etc. În muzeu sunt expuse și o varietate de portrete, nuduri, capete de expresie în bronz și marmură, medalii, plachete și piese cu valoare numismatică aparținând lui Frederic Storck.

Surse:

http://www.sculpture.ro/fisa.php?id=802

https://www.genesis.ro/ro/revista-didactica-genesis/carol-si-frederic-storck-intre-spiritul-clasic-si-orientarile-moderne-ale-sculpturii-romanesti

https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-storck.html

https://www.europeana.eu/portal/ro/explore/people/111608-karl-storck.html

££3

 S-a întâmplat în 26 decembrie1962: La această dată, a murit Radu Stanca poet, dramaturg şi regizor. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat fiinţă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiţia literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. Membrii lui au fost denumiţi ulterior de criticii şi istoricii literari membrii generaţiei pierdute. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ştefan Augustin Doinaş, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ş.a. În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecţia baladei (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social.A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947. 

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/142-radu-stanca-1920-1962

http://www.autorii.com/scriitori/radu-stanca/index.php

https://coltulcultural.wordpress.com/2015/04/25/radu-stanca-putina-biografie-multa-poezie/

http://www.poezie.ro/index.php/author/0002202/Radu_Stanca

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A234 88/pdf

£££

 S-a întâmplat în 26 decembrie1997: În această zi, a murit regizorul de film Mircea Veroiu. Regizorul, scenaristul și actorul Mircea Veroiu s-a născut la 29 aprilie 1941, în Târgu Jiu. Tatăl său a murit in cel de-al doilea război mondial şi a fost crescut de mama sa, artistul plastic Livia Veroiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în 1970, după ce urmase Institutul de Educație Fizica şi Sport.

Primele filme regizate de el au fost scurt-metrajele Cercul (1968) şi Preludiu (1969). Se distingea în 1970 la realizarea documentarului despre inundațiile din acel an, Apa ca un bivol negru, în colaborare cu Youssouff Aidaby, Andrei Catalin Băleanu, Stere Gulea, Pierre Bokor, Iosif Demian, Roxana Pana şi Dan Piţa. Regiza în 1973 filmul Șapte zile şi în anul următor era apreciat pentru regizarea, alături de Dan Pița a filmului Nunta de piatră, ecranizare a povestirilor lui Ion Agârbiceanu. A continuat cu Hyperion (1975), Miniá (1977), Duhul Aurului (1977), Dincolo de pod (1977), Intre oglinzi paralele (1978), Profetul, aurul şi Ardelenii (1979), Artista, dolarii şi Ardelenii (1981), Sfârşitul noptii (1982), Aşteptând un tren (1982), Semnul şarpelui (1984), Adela (1985), Să mori rănit din dragoste de viaţă (1985), Umbra soarelui (1986).

A fost căsătorit cu actriţa Elena Albu, cu care a plecat în Franța unde nu a fost primit, trecând apoi în Italia si revenind după 1989 în Romania.Mircea Veroiu a fost premiat de ACIN pentru filmele regizate şi a obținut premiul Festivalului de la San Remo pentru Adela. Criticii italieni l-au numit Il Visconti romeno. A fost căsătorit cu scriitoarea Silvia Kerim, de care a divorțat şi care, în anul 2009, a publicat în memoria lui cartea Mircea Veroiu – Ultima vară a tinereții. În 1986 a emigrat in Franța Şi s-a stabilit la Paris împreună cu a doua soție, actrița Elena Albu. După 1990 a revenit În România. A regizat Somnul insulei in 1994, pentru care a primit premiul Festivalului de la Arcachon (Franța), Craii de Curtea Veche (1995), At the Orient's Gate (1995), Femeia în roșu (1997).

A scris scenarii de film, a jucat ca actor în câteva filme, cel mai cunoscut este rolul legionarului din Actorul și sălbaticii, regizat de Manole Marcus, cel din urmă a fost serialul TV Vertiges. Mircea Veroiu a murit la 26 decembrie 1997, in București.

Filmografie:

Ca regizor:

Ceasul (1970) – filmul de absolvire a IATC

Apa ca un bivol negru (1971)

Nunta de piatră (1972) – în colaborare cu Dan Pița

Șapte zile (1973)

Duhul aurului (1974)

Hyperion (1975)

Dincolo de pod (1975)

Între oglinzi paralele (1978)

Artista, dolarii și ardelenii (1980)

Semnul Șarpelui (1981)

Așteptând un tren (1982)

Sfârșitul nopții (1982)

Să mori rănit din dragoste de viață (1984)

Adela (1984)

Umbrele soarelui (1988)

Somnul insulei (1994)

Craii de Curtea Veche (1995)

Scrisorile prietenului (1996)

Femeia în roșu (1997)

Scenarist

Nunta de piatră (1972) - segmentul „Fefeleaga”

Dincolo de pod (1975)

Adela (1984)

Somnul insulei (1994) - în colaborare cu Bujor Nedelcovici

Femeia în roșu (1997)

Actor

Puterea si adevarul (1972)

Conspiratia (1973)

Actorul și sălbaticii (1975)

Oaspeți de seară (1976)

Rîul care urcă muntele (1977)

Vooruzhyon i ochen opasen aka Înarmat și foarte periculos (1978)

Rug și flacără (1979)

Falansterul (1979)

Stefan Luchian (1981)

Trenul de aur (1986)

Premii obținute:

ACIN pentru Apa ca un bivol negru (1971)

ACIN pentru Nunta de piatră (1972)

ACIN pentru Duhul aurului (1974)

Bergamo pentru Duhul aurului (1974)

ACIN pentru Dincolo de pod (1976)

ACIN pentru Sfîrșitul nopții (1983)

Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru Să mori rănit din dragoste de viață (1984)[3]

San Remo pentru Adela (1985)

Archachon pentru Somnul insulei (1994)

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/mircea-veroiu-1681/

http://aarc.ro/articol/mircea-veroiu-deasupra-propriei-filmografii

https://www.ziarulmetropolis.ro/redescoperirea-lui-mircea-veroiu/

https://dilemaveche.ro/sectiune/dilematici-de-pretutindeni-va-ascultam/articol/mircea-veroiu-acest-visconti-roman

http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~mircea-veroiu-i-testamentul-sau-cinematografic~180

£££

 S-a întâmplat în 26 decembrie…

- 1716: S-a născut poetul preromantic englez Thomas Gray (m. 1771) 

- 1771: A murit filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (n. 1715) 

- 1848: Premiera, la Iaşi, a primei operete româneşti, feeria „Baba Hârca", de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo (care a interpretat rolul titular)

- 1883: S-a născut pictorul francez Maurice Utrillo (m. 1955), pictor citadin ce a imortalizat scene din cartierele Parisului, оn special din Montmartre

- 1890: A murit arheologul german Heinrich Schliemann; încercând să identifice locuri evocate de epopeile homerice, a organizat pe cheltuiala proprie mari săpături la Troia, Micene şi Tirint (n. 1822)

- 1891: S-a născut scriitorul american Henry Miller (m. 1980)

- 1924: S-a născut muzicologul Jean (Ion) Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (m. 2008)

- 1904: S-a născut Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (m. 1980, la Paris)

- 1909: A murit Frederic Remington, pictor, ilustrator şi sculptor american, specializat în scene din Vestul american (n. 1861)

- 1914: S-a născut actorul şi producătorul american de film Richard Widmark (m. 2008)

- 1926: S-a născut Jancsi Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz român de naţionalitate maghiară; primul muzician care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; stabilit după 1969 în SUA 

- 1927: S-a născut tenorul Ion Stoian (m. 2000)

- 1931: A murit Melvil Dewey, bibliotecar şi bibliograf american; inventatorul (1874) clasificării zecimale (utilizate şi în prezent în bibliotecile din întreaga lume) şi fondatorul (1883) primei şcoli de bibliotecari (n. 1851) 

- 1935: S-a născut mezzo-soprana Viorica Cortez, stabilită, din 1970, la Paris

- 1940: S-a născut Ronald Herberman, biolog şi medic american; a descoperit celulele NK (celulele natural ucigaşe), care asigură apărarea imună a organismelor împotriva bolii neoplazice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992)

- 1940: S-a născut Vintilă Ivănceanu, poet, prozator şi dramaturg; este aşezat de critica literară în cadrul celui de-al treilea val al avangardismului românesc (care a fost posibil în perioada „liberalizării" de după 1965), alături de Sebastian Reichmann, Valeriu Oişteanu sau Virgil Mazilescu; a emigrat în Austria, la începutul anilor ’70 ai secolului XX (m. 2008)

- 1942: A murit Frederic Storck, sculptor român de origine germană (n. 1872)

- 1962: A murit Radu Stanca poet, dramaturg şi regizor (n. 1920)

- 1966: A murit Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române (1943) (n. 1876)

- 1977: A murit Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1896)

- 1997: A murit regizorul de film Mircea Veroiu (n.1941)

- 2000: A murit actorul de film american Jason Robards (n. 1922)

- 2004: Devastatorul seism cu magnitudinea de peste 9,1 grade pe scara Richter produs în largul insulei indoneziene Sumatra ce a generat valuri seismice uriaşe, de şase metri (tsunami), care au afectat peste zece ţări din Oceanul Indian şi care s-au soldat cu 232.000 de morţi sau daţi dispăruţi

- 2009: A murit chimistul Ioan Silaghi Dumitrescu; în cercetările sale a abordat domenii cum sunt: chimia computaţională, modelarea moleculară, spectroscopia moleculară ş.a.; membru corespondent al Academiei Române (n. 1950)

- 2010: A murit Teena Marie, cântăreaţă şi compozitoare americană de muzică R&B (n. 1956)

£££

 CIM SE POATE EVITA CACOFONIA. EXPRESIA „CA ȘI”

Cacofonia (cuvânt provenit din limba greacă – „kako” – „urat” și „phone” – „sunet”) înseamnă orice îmbinare de sunete care produce un efect auditiv neplăcut sau care generează asociații nedorite. În general, persoanele care sunt preocupate de folosirea nuanțată, corectă și îngrijită a limbii încearcă să evite repetarea, la mică distanță, a unor sunete sau silabe care au consecințe eufonice supărătoare.

Nu numai întâlnirea unor silabe din cuvinte diferite, care ar putea trimite la sensuri „urâte” – ca, când, ca, ce („Dacă cade guvernul…”, „mi-a spus că comisia va lucra la noi”, „Autorul explică că…” etc. – intră în categoria cacofoniilor, dar și secvențe „supărătoare” de felul „se dusese seara aceea…”, „i-a spus fratelui lui”, „se întreba despre ce cerințe era vorba…” etc.

Evitarea cacofoniei: strategii eficace

-Conștientizează sunetele: Fii atent la sunetele cuvintelor pe care le folosești, mai ales în proximitatea unora de altele. Cacofonia apare adesea când două cuvinte cu sunete similare sunt prea apropiate.

-Folosește sinonime: Dacă detectezi o cacofonie, caută sinonime pentru cuvintele problematice. Aceasta este o metodă simplă, dar eficientă, de a evita repetițiile neplăcute la auz.o construcție care a proliferat în limbajul actual și care constituie o greșeală evidentă

-Reformulează propoziția: Uneori, cea mai bună soluție este să schimbi structura propoziției. Acest lucru poate elimina cacofonia fără a compromite mesajul sau sensul textului.

Din dorința de a evita cacofonia, mulți vorbitori apelează la: folosirea adverbului ca însoțit de și, în construcții logic imposibile, cu sensul „în calitate de”, în formulări de tipul „Ca si coleg, îți recomand să muncești mai mult” (ca însemnând, în acest context, „în calitate de”, fiind, prin urmare, incompatibil cu și).

Mass-media abundă de astfel de greșeli:

Greșit: Ca si parlamentar, am luat o serie de măsuri…”

Corect: „Ca parlamentar”/„În calitate de parlamentar”)

Gresit: Ca si industrie, există în zonă un combinat…”

Corect: „Ca industrie…”/„În ce privește industria…”)

Greșit „Ca si exponate, muzeul deține…”

Corect: „Ca exponate…”/„În privința exponatelor…”) etc.

Utilizarea structurii „ca și” (cu înțelesul „la fel ca”), pentru a evita o cacofonie, este o greșeală gravă de exprimare, cu atât mai mult cu cât pare să fi cucerit „vaste teritorii”.

Există numeroase alte mijloace prin care se poate elimina o cacofonie. Exemple:

Substituția prin sinonime

-Modificarea ordinii cuvintelor: în loc de „Dacă cade la examen…”, se poate spune „Dacă nu va reuși la examen…”; ;

-ntroducerea unor cuvinte care nu modifică sensul enunțului: în loc de „Mi-a spus că comisia se va reuni mâine”, cacofonia se poate evita schimbând topica – „Mi-a spus că mâine se va reuni comisia”; I;

-În loc de „Cântă ca canarul…”, se poate spune „Cântă ca un canar…”;

O altă construcție greșită, provocată tot de dorința de evitare a cacofoniei, și care nu trebuie folosită, este introducerea cuvântului „virgulă” între silabele cu sonorități „urâte”. Auzim, frecvent, în jurul nostru, formulări de felul „Ca virgulă cadou, i-am luat o jucărie”, ceea ce nu se încadrează în nicio structură logică, firească fiind modificarea enunțului – “I-am oferit cadou o jucărie”/”I-am luat drept cadou o jucărie” etc.

În legătură cu ultima variantă – „drept cadou” – se va avea în vedere și un alt aspect, acela că niciodată „ca” și „drept” nu se vor utiliza împreună, în structuri similare celei menționate anterior, deoarece construcția ar fi pleonastică; nu se poate spune „ca drept recompensă”, „ca drept mulțumire”, ci „ca recompensă” sau „drept recompensă”, „ca/drept mulțumire”, corectă fiind prezența unui singur element introductiv, fie numai ca, fie numai drept.

Există și cacofonii admise în limba română – biserica catolică, Ion Luca Caragiale, Banca Comercială etc. – adică structuri consacrate, care nu admit modificări, dar, în toate celelalte situații, datoria noastră de vorbitori de limba română este să întreținem prospețimea mesajului lingvistic, fiind și acesta o parte semnificativă din personalitatea noastră.

£££

 Ultimii șapte dolari

Există un frig pe care nu-l cunoaște decât un tată cu buzunarele goale. Nu vine de la vânt sau de la zăpadă, ci se așază adânc în piept atunci când chiria bate la ușă, cămara e goală, iar acasă plânge un copil.

În iarna anului 1937, acest frig îl însoțea zi de zi pe un tânăr necunoscut din Detroit, un artist fără succes pe nume Danny Thomas.

Nu era celebru. Nu era bogat. Era doar un bărbat cu o soție însărcinată, un copil mic și un vis care părea să se stingă sub greutatea Marii Crize Economice. Încerca să facă oamenii să râdă la radio, în timp ce viața lui se prăbușea în tăcere. Laughter wasn’t paying the bills, iar foamea nu ascultă de glume.

Într-o după-amiază aspră, și-a băgat mâna în buzunar și a simțit tot ce mai avea pe lume: șapte dolari. Erau banii pentru mâncare, pentru câteva zile de căldură, pentru supraviețuire. Ultima plasă de siguranță.

A intrat într-o biserică, nu pentru soluții, ci pentru liniște. Acolo s-a oprit în fața statuii Sfântului Iuda Tadeu, patronul cauzelor pierdute. I s-a părut locul potrivit pentru cineva care simțea că nu mai are ieșire.

Rațiunea îi spunea să păstreze banii. Instinctul îi spunea să cumpere pâine.

Dar, în acea tăcere, a făcut un gest care sfida logica: a pus cei șapte dolari în cutia de donații.

A îngenuncheat și nu a cerut bani, nici minuni rapide. A cerut doar un drum.

„Arată-mi calea mea în viață”, s-a rugat. „Și îți voi construi un sanctuar.”

A doua zi, telefonul a sunat. Un mic rol într-o reclamă radio. Plata: 75 de dolari. De zece ori mai mult decât dăruise. Nu era o avere, dar era un semn.

De acolo, viața lui Danny Thomas a început să se schimbe. A ajuns celebru, iubit, bogat. A umplut casele oamenilor cu râs. Dar nu a uitat niciodată frigul din Detroit, banca de lemn, sunetul ultimilor bani căzând în cutie. Și nu a uitat promisiunea.

Când a putut, nu a construit o statuie, nici o capelă rece de piatră. A construit un loc viu: Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude, un refugiu pentru cei mai bolnavi copii, unde nimeni nu plătește vreodată pentru tratament, hrană sau cazare.

Un loc unde speranța nu costă nimic.

Când s-a deschis spitalul, șansele de supraviețuire pentru leucemia infantilă erau de 4%. Astăzi sunt peste 90%, în mare parte datorită cercetărilor de acolo. Mii de copii trăiesc pentru că un om flămând a ales să creadă.

Danny Thomas este îngropat chiar pe terenul spitalului, în inima promisiunii pe care a respectat-o. În fiecare zi, părinți și copii trec pe lângă mormântul lui, ținându-se de mână, cu vieți salvate.

Aceasta nu este o poveste despre bani. Este o poveste despre curajul de a dărui atunci când nu mai ai nimic. Despre speranță ca faptă, nu ca sentiment.

Morala:

Adevărata măsură a unui om nu este ce oferă din prisos, ci ce este dispus să dăruiască atunci când el însuși are nevoie. Speranța începe adesea exact acolo unde logica spune că totul s-a terminat.

#DannyThomas #StJude #PovestiCareInspira #Credinta #Speranta #Generozitate #UltimiiSapteDolari

££_

 Inima de aur și fiica nedorită

În anul 1626, Maria Eleonora de Brandenburg, regina Suediei, a adus pe lume un copil după ani întregi de sarcini pierdute și așteptări chinuitoare. Întregul regat aștepta cu sufletul la gură vestea decisivă: se născuse, în sfârșit, un moștenitor de sex masculin .

Răspunsul a fost nu. Se născuse o fată.

Maria Eleonora a privit copilul și, potrivit cronicilor, l-a numit „un monstru”. A refuzat să o țină în brațe, a refuzat să o alăpteze, a refuzat să o accepte. Acea fetiță, care avea să intre în istorie sub numele de regina Christina a Suediei, a fost, din prima clipă, o dezamăgire vie.

Pentru Maria Eleonora, valoarea unei regine era simplă și crudă: să nască un fiu. În secolul al XVII-lea, o femeie pe tron nu era văzută ca persoană, ci ca instrument dinastic. După mai multe pierderi de sarcină, presiunea curții și șoaptele despre „eșecul” ei au devenit insuportabile. Nașterea Christinei nu a fost o salvare, ci confirmarea, în ochii ei, a propriei inutilități.

Singura lumină din viața Mariei Eleonora era soțul ei, Gustav Adolf, regele Suediei, un conducător carismatic și un mare strateg militar. Îl iubea profund, poate disperat. Când acesta a murit în bătălia de la Lützen, în 1632, ceva s-a rupt definitiv în ea.

A refuzat să-l lase să fie înmormântat. A păstrat trupul neîngropat luni de zile. Iar apoi a ordonat ca inima lui să fie scoasă, așezată într-o casetă de aur și atârnată deasupra patului ei. Ani la rând, a dormit sub acea inimă, ca și cum apropierea fizică de moarte l-ar fi putut aduce înapoi.

Curtea a fost îngrozită. Nobilii au decis că regina-mamă nu mai este stabilă psihic. Între timp, fiica ei, Christina, devenise regină la doar șase ani. Maria Eleonora a fost declarată incapabilă să o crească și a fost îndepărtată complet din viața copilului, apoi exilată.

Christina a crescut fără mamă, dar cu o educație excepțională. A fost formată ca un prinț, nu ca o prințesă. A devenit una dintre cele mai strălucite și neconvenționale figuri ale Europei: erudită, independentă, refuzând căsătoria, abdicând de bunăvoie de la tron și trăind după propriile reguli.

Maria Eleonora, femeia care o respinsese pentru că nu era băiat, a murit izolată, purtând până la capăt povara unei lumi care i-a spus că nu valorează nimic fără un fiu.

Aceasta nu este doar o poveste despre o mamă crudă. Este povestea unui sistem care a distrus femei spunându-le că existența lor are un singur scop. Maria Eleonora nu și-a urât fiica pentru ceea ce era, ci pentru ceea ce ea însăși nu fusese lăsată să fie.

Morala:

Când o societate reduce valoarea unei femei la capacitatea de a naște un fiu, produce nu doar mame rănite, ci și traume care se transmit din generație în generație.

#Istorie #FemeiÎnIstorie #ReginaChristina #MariaEleonora #Patriarhat #MemorieIstorică