£££

 Când Hollywood a numit-o otravă

„Ești otravă”, i-a spus cineva, aplecându-se spre ea ca și cum vorbele ar fi trebuit să doară. „Otravă pentru box-office.”

Hollywood, 1938.

Coridoarele studiourilor miroseau a țigări și a podele ceruite, iar râsetele care se strecurau din spatele ușilor închise nu erau pentru ea, însă Katharine Hepburn a mers mai departe, cu bărbia ridicată, cu umerii drepți și cu pasul acela hotărât, de fată din New England, ca o provocare aruncată lumii.

Înainte să fie numită „otrava Hollywoodului”, fusese o copilă din Hartford, născută în 1907 într-o familie care nu se temea de idei mari, cu un tată medic și o mamă activistă pentru dreptul femeilor la vot, iar acolo a învățat devreme că viața nu cere permisiune și nici nu oferă scuze.

La Bryn Mawr College a făcut sport, și-a tuns părul scurt și a înțeles ce înseamnă să fii privită insistent doar pentru că refuzi să fii decorativă, iar când a ales scena, a ales și greutatea ei, pentru că Broadway nu mângâie, ci miroase a praf, transpirație și eșecuri repetate.

A fost respinsă, criticată, ridiculizată, dar nu s-a îndulcit, nu s-a micșorat, nu s-a modelat pe placul nimănui, iar în 1932 a intrat în film ca o rafală rece printr-o ușă deschisă, în A Bill of Divorcement, cu o voce ascuțită și o prezență care tăia aerul, câștigând un an mai târziu Oscarul pentru Morning Glory.

Hollywood a iubit-o brusc, dar doar cât timp a crezut că o poate controla, iar când ea a refuzat să fie deținută, purtând pantaloni într-o lume a rochiilor, vorbind fără scuze și jucând femei dificile, sistemul a întors armele, iar câteva eșecuri comerciale au fost suficiente pentru ca industria să o eticheteze și să aștepte să dispară.

Dar Katharine Hepburn nu s-a retras, ci s-a întors acolo unde nimic nu te protejează, pe scenă, în The Philadelphia Story, unde nu doar a jucat un rol, ci și-a rescris propria poveste, având curajul rar de a cumpăra drepturile piesei și de a dicta condițiile revenirii sale, într-o lume dominată de bărbați convinși că femeile trebuie doar să asculte.

Filmul din 1940, The Philadelphia Story, cu Cary Grant și James Stewart, a fost revenirea care a mușcat, iar orașul care o numise otravă a început brusc să caute antidotul, pentru că Hollywood pedepsește pe cei care sunt înaintea lui până când descoperă că poate profita de ei.

În anii care au urmat, Hepburn a construit un nou tip de eroină, inteligentă fără să fie obligată să fie docilă, romantică fără să se dizolve, puternică fără să fie pedepsită, iar în Woman of the Year l-a întâlnit pe Spencer Tracy, formând un duo legendar, intens și complicat, trăit mai mult în tăcere decât în lumina reflectoarelor.

Când vârsta a devenit o amenințare, a transformat-o în forță, jucând femei cu cicatrici, opinii și autoritate, câștigând Oscaruri pentru Guess Who’s Coming to Dinner, The Lion in Winter și On Golden Pond, ajungând la patru statuete nu din noroc, ci din încăpățânarea de a nu dispărea.

Când a murit, în 2003, lumea nu a pierdut doar o actriță, ci un model de viață, pentru că ea a dovedit că o femeie poate fi autorul propriei cariere chiar și într-un sistem construit să o reducă, făcând puterea atractivă fără a o îndulci și independența demnă de ecran.

Morală:

Nu aștepta aprobarea nimănui ca să fii cine ești, pentru că adevărata libertate începe în clipa în care treci drept prin verdictele altora.

#KatharineHepburn

#curaj

#independenta

#femeiputernice

#Hollywood

#demnitate

#povestire

£££

 -- Stau cam mult pe telefon, ieri mi-a venit raportul pe ultima săptămână: nu mai puțin de 35 de ore...

-- Eu 31! anunță triumfător, din prima bancă, Daniel.

-- E bine, mai puțin decât mine.

-- 31 de ore ieri și azi, explică Dani și îmi arată, ca să mă conving, ecranul ce indică 16 ore în ziua de luni și 15 ore marți cu ecranul pornit, 

-- Dar când ai avut timp să stai atâta pe telefon?!... mă minunez eu.

-- Păi, de când mă scol, de pe la 7, până spre miezul nopții, când mă pun la somn.

Deși este abia clasa a Vl-a, Daniel poartă deja ochelari cu lentilă cât fundul sticlei de șampanie. Faptul că stă în prima bancă îl face să treacă neobservat de profesor, care scurtează clasa, dar îl scapă din vedere tocmai pe cel de sub nas.

-- De Crăciun, vreau să stau o zi întreagă pe telefon: 24 de ore! deconspiră băiatul planul de sărbători.

£££

 Clasa politică are tot mai mulți corigenți și repetenți. Impostori, plagiatori, agramați sunt chemați să administreze jumătate din lefurile românilor, oprite prin taxe și impozite.

Cu tot mai multe diplome și tot mai puțină carte, aleșii n-ar putea fi aleși decât de cetățeni fără școală...

Pentru a stopa exilul medicilor, salariile din sănătate au crescut exponențial, procurorii, judecătorii au lefuri și pensii speciale, polițiștii câștigă de mult mai mult decât profesorii. Statul român este dispus să ofere salarii decente în orice domeniu. Dar nu în Educație! 

Dascălii nu trebuie să câștige bine niciodată! Pentru că ar intra în învățământ cei mai buni absolvenți, care ar gândi critic și i-ar învăța și pe alții să gândească cu capul lor. Or, deschiderea minților oamenilor ar fi cea mai mare catastrofă pentru clasa politică, plină de impostori, plagiatori, agramați...

Aleșii nu pot fi aleși decât de inși fără carte. Educația rămâne prioritate națională la tăieri!

£££

 Am tăiat bursele elevilor și studenților, ca să n-aibă grija banilor și să se poată concentra pe studiu.

Am comasat școli, pentru ca elevii să fie colegi cu rudele de până la gradul IV.

Am adus 2 bănci în plus în clase, pentru o socializare mai bună în timpul orelor.

Deși, după 30 de ani, am adăugat 2 ore la norma didactică, unii profesori predau acum mai puțin, fiindcă au rămas cu normă incompletă.

Am făcut cadou profesorilor cu peste 25 de ani vechime și gradul l didactic 4 ore de predare în regim de voluntariat.

Am ridicat bariera specializării, dascălii având șansa de a preda orice materie își doresc.

Am redus plata la plata cu ora la 45%: 22 de lei, cât un muncitor necalificat și mai puțin decât un deținut, care are 27 de lei.

Am făcut din profesori singura categorie de bugetari care au primit vouchere de vacanță după vacanță.

Pe mai bine de 14.000 de cadre didactice le-am eliberat (din funcție).

Marți, 23 Decembrie, sărbătorim un an de mandat, un an de reforme cum nu s-au mai văzut în Educație, un an de economie la buget printr-o manifestație de amploare pe Arena Națională, precum cele de 23 august!

Dacă aveți un imn de cântat sau de recitat o poezie, vă invit să vă bucurați împreună cu mine: școala românească e pe mâini bune!

Cele mai importante reforme abia urmează!

£££

 – Domnule Caragiale, se apropie cu paşi repezi Revelionul. Ce este pentru dvs. trecerea dintre ani?

– O noapte furtunoasă.

– Reporterii noştri v-au surprins într-un supermarket. Ce aţi cumpărat?

– D-ale carnavalului.

– Mai exact?

– Pastramă trufanda.

– Unde va avea loc petrecerea?

– La conac.

– Care?

– La hanul lui Mânjoală.

– Ce invitaţi aveți?

– D-l Goe, Mitică, Bubico, Moftangii, Moşii, Lache şi Mache, Arendaşul român, Kir Ianulea, Un pedagog de şcoală nouă, Intelectualii...

– Așa mulți?

– Lanțul slăbiciunilor...

£££

 – Domnule Eminescu, ce veți face în noaptea dintre ani?

– Somnul dulce!

– Dar nimeni nu doarme...

– Dorm și florile-n grădină!

– Chiar nu aveți niciun plan?

– Să-mi fie somnul lin!

– Se poate dormi printre-atâtea șampanii, petarde, artificii?

– Dormi în pace!...

– Aveți invitați la eveniment?...

– L-am chemat în somn pe Kama.

– ?!...

– Kamadeva, zeul indic.

– Interesant... Și, cum veți sărbători?...

– Ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă!

– Și ce vede?

– Trece lebăda pe ape.

    Între trestii să se culce...

– Un mesaj de final de an?...

– Fie-ţi îngerii aproape, 

    Somnul dulce!

££3

 Doctorul care a scăpat omenirea de variola - O pledoarie istorică în favoarea vaccinării

Edward Jenner, un doctor din Gloucestershire, Anglia, este cel care a introdus vaccinul împotriva variolei, boala care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor. La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară, tânărul Edward observă că mulgătoarele de la ferme care se îmbolnăveau de vaccină (Variolae vaccinae, variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană).

Jenner își continuă studiile medicale la Londra, sub îndrumarea profesorului John Hunter. Se pare că i-a vorbit profesorului despre observațiile sale, iar acesta i-ar fi replicat: Nu te gândi, Jenner, încearcă!

După terminarea studiilor, se reîntoarce în Berkeley pentru a practica medicina. În luna mai a anului 1796, la o fermă din împrejurimi izbucnește o epidemie de vaccină, variola vacilor. Și Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea.

Pe 14 mai 1796, el face două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James Phipps, fiul grădinarului său, peste care aplică secreția colectată dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp.

Pentru a verifica eficiența procedurii, șase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, dar Phipps nu face boala.

Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv pe fiul său, obținând același efect. Întocmește un raport, pe care îl tritrimite la Royal Society. Raportul este respins, deoarece argumentația era considerată insuficientă.

După multe experimente, Jenner își completează lucrarea și o publică singur, sub titlul “Anchetă asupra cauzelor și efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de variola vacilor”.

Jenner a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca – vacă), iar vaccinarea era procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii rămânea necunoscută.

Cu toate acestea, vaccinarea a întâmpinat o serie de dificultăți la începutul secolului XIX, din cauza transmiterii sifilisului, ca urmare a vaccinării prin metoda braț-la-braț. În 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului, care înlătură pericolul contagiunii inter-umane cu alte boli. Această tehnică înlocuiește treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.

Abia în a doua jumătate a secolului XIX, fenomenul a căpătat o explicație științifică. În 1857, Louis Pasteur demonstrează că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute și studiate. El formulează teoria germenilor patogeni în anul 1864.

În 1876, Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului (Bacillus anthracis) și, în 1881, agentul TBC (Mycobacterium tuberculosis).

În 1880, Pasteur dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp. După câteva probe reușite pentru prevenirea holerei, antraxului și erizipelului porcin, în 1881, Pasteur, împreună cu Emile Roux, reușesc să prepare primul vaccin împotriva antraxului și, în 1885, primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific.

În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanțe externe.

Numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. În 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane.

În același an Organizația Mondială a Sănătații a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la variolă. În 1977, boala a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat nici un caz, fiind singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din  mediul natural.