$$$

 30 noiembrie 2008: S-a stins din viață scriitorul Artur Silvestri.

Artur Silvestri (19 martie 1953, Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman - 30 noiembrie 2008) (pseudonimul lui Gabriel Tîrnăcop) a fost un scriitor român.

Personalitate complexă și contradictorie, Artur Silvestri a fost și promotor cultural, editor, întemeietor de organizații culturale și cetățenești și fondatorul unor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar.

A fost căsătorit cu Mariana Brăescu, de asemenea scriitoare și dramaturg.

În Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, Artur Silvestri este numit ca unul dintre acei "scriitori, critici literari, artiști plastici, compozitori și sociologi" care "au susținut poziții autarhice și profund antiliberale, xenofobe și antiintelectuale".

FAMILIA ȘI EDUCAȚIA

Artur Silvestri s-a născut în anul 1953 la Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Într-un articol online a spus că unii îl consideră "un personaj excentric, naiv și idealist".

STUDII, DEBUTUL LITERAR

Artur Silvestri a studiat filologia la Universitatea din București, dupa examenul de licență în filologie făcându-și stagiatura ca profesor de limba franceză la Liceul din Buftea. Debutează în anul 1972 în critica literară, în presa vremii deținând rubrici de comentariu de carte. În 1975 devine cronicar literar permanent la revista "Luceafărul" dar visul de a lucra din plin în presa literară nu s-a putut realiza decât în 1981, când după o specializare în istoria culturii a devenit redactor al revistei "Luceafărul", una dintre publicațiile culturale importante ale vremii.

CONSACRAREA, ADERENȚA LA ANUMITE IDEI ȘI CURENTE LITERARE

Cronicar literar la Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984; organul de dezinformare al Securității către țările francofone), Romanian News (1981-1984; organul de dezinformare al Securității către țările anglofone).

Adoptă încă de la început, ideea culturală de “protocronism”, inițiază alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu cercetări (după 1984) privind “Literatura proto-română”. Descoperă în studiile sale pe scriitorul proto-român Martin de Bracara (sec. VI e.n.). Investighează opera literară, în limba greacă, a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV). Citește jurnalul inedit al scriitorului francez, de origine română, Pius Servien (1979), pe care-l va edita parțial mai târziu. Intră într-un cerc de intelectuali cu care împărtășește aceleași idei: arheologul Dinu Adameșteanu (Italia), pictorul George Demetrescu Mirea (Franța), arhitectul Constantin Joja, etnologul Romulus Vulcănescu, istoricul culturii Edgar Papu, slavistul Ion C. Chițimia.

Acțiunea sa culturală devine deja proeminentă în acei ani. La revista “Luceafărul” inițiază proiectul “Noii geografii literare” în vederea stimulării creației locale și regionale, respingând centralizarea culturală. Efectele acestei idei au fost puternice și durabile și s-au resimțit ulterior întrucât au creat o ipoteză de mediu cultural ideal, sustrasă gândirii monopoliste prin înlăturarea acelei presiuni cu caracter de dogmă denumită astăzi “corectitudine politică”. Ca rezultat, ”Noua geografie a literaturii” s-a putut fructifica prin apariția hotărâtă a mai multor grupări și publicații regionale având idei și inițiative doctrinare cu conținut specific. Scriitorul a păstrat această concepție până astăzi, îndemnând creația să se manifeste potrivit cu materia proprie a fiecărui creator. În calitate de reprezentant și în bună măsură ideolog, concepția ilustra practic în veacul trecut curentul literar denumit “luceferism”, o combinație de tradiție autohtonă, etnologie și spiritualitate deopotrivă creștină și arhaică.

Multe din noțiunile doctrinare care definesc această orientare “indigenistă” anunță o creație ce recuperează etape și straturi de tradiție rămase încă neexprimate complet; definește “orto-geneza” literaturii române în maniera unei directive interioare, cu caracter endogen și entelehial; descrie “universalitatea de esență” care ar însemna creație cu valoare universală indiferentă la difuziunea imperială, care se produce prin acculturație; încurajează creația de idei literare noi și specifice, urmând pe George Călinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, “apostoli” ai originismului literar românesc.

AMPRENTA IDEILOR ORIGINISMULUI ASUPRA OPEREI SCRIITORULUI

Ideea “originismului”, care s-a configurat la Artur Silvestri în perioada consacrării ca scriitor, a căpătat un cuprins teoretic în anul 2005, odată cu apariția celor două cărți ale sale “Pentagramma” și “Semne și peceți. Șapte lecții despre originism”. În aceste lucrări, modul de a înțelege cultura și universul valorilor devine treptat o varietate a răspunsului ortodox deși autorul susține că reprezintă spiritul getic anterior creștinismului, scriitorul însuși afirmând că “este ortodox fiindca este get”. Această înțelegere a lumii în cicluri lungi și prin procese modelatoare enigmatice, la limita supra-sensibilului, autorul o întărește doctrinar prin alte cărți pătrunzătoare în idee cum ar fi “Genius Loci. Fabula Căii Singuratice”(2006) precum și “Arhetipul Călugărilor Sciți”(2005), un breviar de istorie culturală autohtonistă.

COLABORĂRI ÎN DEZVOLTAREA IDEILOR ORIGINISTE

În 1987, la sugestia lui Nestor Vornicescu, scriitorul a reușit să adune mai mulți savanți de prestigiu în cadrul "Grupului pentru istorie alternativă", un colectiv independent de cercetători ai istoriei vechi, din care făceau parte I.C. Chițimia, Pandele Olteanu, Virgiliu Ștefănescu – Drăgănești, Paul Tonciulescu, David Popescu și alții, elaborând o lucrare monumentală “Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, lucrare rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, “Biblia goților” și alfabetele necunoscute din România. În aceiași perioadă, în sprijinirea cercetării “Codex Rohonczi” s-a implicat cercetătoarea Viorica Enăchiuc, care va edita abia după aproape douăzeci de ani de la inițiere rezultatele cercetării sale.

ÎNCERCĂRI DE CONTINUITATE ÎN PERIOADA TRANZIȚIEI, RETRAGEREA TEMPORARĂ DIN VIAȚA LITERARĂ

Artur Silvestri, creator de tematică și de directivă culturală, inițiază după 1989 o serie de publicații culturale conducând în anii 1990-1991 publicațiile "Națiunea", "Dacia literară" și "Mileniul III". Incompatibile cu perioada convulsivă când acestea au apărut, alte încercări de lansări de reviste precum “Lumina Creștină” (1991) , intitulată “primul magazin bisericesc pe înțelesul tuturor”.

REVENIREA ÎN VIAȚA PUBLICĂ

Artur Silvestri revine la suprafața vieții publice în anul 2002, ca promotor de proiecte culturale, sociale și ecologice, puternic impregnate de un caracter spiritualist și atașat "tradiției". Artur Silvestri a lansat, de asemenea, mai multe programe culturale, dintre care “Document de epocă” (prin care se încurajează redactările de memorii scriitoricești și publicarea de manuscrise inedite) și “Modele și exemple” (al cărui scop este de a susține cercetările de istoriografie locale) sunt cele mai penetrante. Concretizat în toamna anului 2005, marele proiect “Cuvinte pentru urmași. Modele și exemple pentru Omul Român” s-a transformat dintr-o inițiativă de “depoziție de cărturar”, care cuprinde șaptezeci și doi de “Oameni Mari” ai vremii noastre, într-o Predanie secretă, care așa cum susține autorul, desemnează și explică “România tainică”. Ca o continuare, scriitorul începe ciclul monumental “Mărturisirea de credință literară. Scrisul ca religie la români în preajma anului 2000”, primul volum apărând în primăvara anului 2006.

Lucrează la resuscitarea celebrelor publicații culturale "Columna lui Traian" (fondator: Bogdan Petriceicu Hașdeu), "Arhiva românească" (fondator: Mihail Kogălniceanu), "L’Etoile du Danube" (fondator Mihail Kogălniceanu) și "Sinteza". Relansează în format electronic a publicațiile "Semănătorul" și "Neamul Românesc”. Fondează editurile “Editura Carpathia Press & Production", ”Editura Intermundus” și ”Editura Kogaion Editions”.

DIN OPERA LITERARĂ A SCRIITORULUI

- SEMNE ȘI PECEȚI. Șapte lecții despre “originism”

- ARHETIPUL “CĂLUGĂRILOR SCIȚI”. Eseuri despre “Bizanțul paralel”

- NU SUNTEM SINGURI!. Șapte convorbiri de azi și două de altădată înregistrate de Ilie Purcaru, Elisabeta Iosif, Radu Căjvăneanu, Veronica Balaj, Elvira Irșal, Anca Bărbulescu, Vasile Tomoiaga, Carmen Marinescu, Cristina Stuparu

- MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Povestiri reale și imaginare din Lumea-de-Nicăieri - vol. I

- MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Ofrandă aproape fără grai - vol. II

- MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. Tablou imaginar de familie - vol. III

- MODELUL “OMULUI MARE”. Zece “Convorbiri de amurg” cu ANTONIE PLĂMĂDEALĂ urmate de “Douăzeci și opt de scrisori de altădată”

- VREMEA SENIORILOR. Scrisori de altădată de la ierarhi și cărturari bisericești - vol. I

- ”BIZANȚ ÎNAINTE DE BIZANȚ”. Mitropolitul Nestor Vornicescu și ideea de “literatură străromână”

- MODELUL ȘI MEMORIA. Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie

- RADIOGRAFIA “SPIRITULUI CREOL”. Cazul Miron Radu Paraschiveascu

- REVOLTA “FONDULUI NECONSUMAT”. “Cazul Zaharia Stancu”

- INTERMUNDII. Vise despre forme și culori

- ARHEOLOGIA UNEI ORE. 1886, de Sfinții Voievozi * Eminescu la Mănăstirea Neamț

- SECRETUL “RUGULUI APRINS”. Pornind de la câteva documente despre Mitropolitul Tit Simedrea

- ATHANOR. Cărți ce puteau să nu fie - vol. I

- OPERA NON GRATA. Eseuri despre „geografia jafului“, ocupație și „neo-migratori“

- MODELUL OMULUI MARE - Zece „Convorbiri de amurg“ cu Antonie Plămădeală urmate de „Douăzeci și opt de scrisori de altădată“ • Modelul și memoria – Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie (ediția a II-a)

- ORFEUL PERPETUU. Trei eseuri de „istorie apocrifă a literaturilor“

Athanor. Din „Caietul Bunului Grădinar“, vol. II

- APOCALYPSIS CUM FIGURIS. Șapte nuvele fantastice și un epilog

- PERPETUUM MOBILE. Piese improvizate pentru violoncel și oboi

- EXERCIȚII DE EXORCISM SOCIAL. “Hazard dirijat, lichidatorism și vremea Ducăi-Vodă”

- APOGEUL DERUTEI. Zece eseuri despre Vremea ne-așezată

- DECENIUL STRANIU. Orașe variabile, sanctuare și mituri imobiliare

- EFECTUL “THALES DIN MILET”. Eseu despre manipulatorii de bani

- ROMÂNIA ÎN ANUL 2010. O prognoză de piață imobiliară

- APOLOGIA HAZARDULUI. “Mic îndreptar anual de plasamente” și câteva “Scene cu neo-migratori”

- MEGAPOLIS VALAH. O sută de principii doctrinare

- SFÂRȘITUL ILUZIEI - O prognoză imobiliară: România în primul an european.

- ROMÂNIA IMOBILIARĂ - Neo-babelism, lux de Dâmbovița, „des-proprietărire“

- LOC ȘI PERSOANĂ - „Eseuri despre geografia tainică“

- PROSTOLOGHIKON - Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar

CĂRȚI TRADUSE ÎN ALTE LIMBI

Artur Silvestri și-a tradus și publicat la Editura Kogaion Editions (editură proprie) unele studii, apărute, atât înainte de 1989 cât și după aceea, în limbi străine.

- “Arhetipul Călugărilor Sciți”, tradus în germană 

- “Pentagramma. Introducere la un originism literar” a apărut în franceză 

- “Pastor Magnus. Restituirea arhivelor ignorate” apărut în engleză 

- “Apocalypsis cum figuris”, a apărut în franceză, italiană 

- “Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel și pian” a apărut în franceză 

ACTIVITATEA FILANTROPICĂ DE NATURĂ CULTURALĂ

În calitate de președinte al ARP - Asociația Română pentru Patrimoniu, a donat mii de cărți proprii către biblioteci județene, comunale și mănăstirești; a înzestrat unele mânăstiri noi cu cărți de cult. A inițiat, alături de Mariana Brăescu, Asociația “Biblioteci pentru Sate” (2003), care a colectat și a donat peste 24.000 de volume și peste 250.000 de publicații către sute de biblioteci sătești, parohiale și mănăstirești.

Împreună cu Mariana Brăescu susține "Premiile de excelență ale Patrimoniului Românesc", acțiune aflată la a IV-a editie și care a scos din uitare personalităti autentice ale culturii românesti de azi, cărturari și savanți ignorați sau marginalizați.

Creează cea mai vastă rețea românească de reviste online care a atras prozatori, eseiști, critici literari, dramaturgi, istorici, poeți și jurnaliști din țară și de pe toate meridianele lumii. Titlurile celor mai importante articole din cele peste 110 situri proprii sau asociate ARP - Asociația Română pentru Patrimoniu vizând cultura, literatura, istoria și artele, apărând în buletinul "Analize și fapte". O parte din aceste situri sunt adevărate biblioteci virtuale de unde cititorii pot downloada opere ale scriitorilor contemporani. Pentru debut în literatură și scrieri noi, inedite, Artur Silvestri pune la dispoziția scriitorilor situl Editura Semănătorul - Editura online resuscitând după un secol curentul numit semănătorism creat de George Coșbuc, Alexandru Vlahuță și Nicolae Iorga.

Fondează “Asociația Scriitorilor Creștini din România” (2006)

Creează “Fondul Documentar – Artur Silvestri” la Biblioteca Județeană din Giurgiu cuprinzând peste 500 de manuscrise inedite, provenind de la scriitori români.

Inițiază “Fondul Național de Memorialistică(2006).

Fondează, în 2005, “Grupul pentru cercetarea istoriei străvechi Nestor Vornicescu”.

În toamna anului 2005, din initiațiva scriitorului Artur Silvestri, Editura Kogaion Editions a fost fondată de către Asociația Română pentru Patrimoniu în colaborare cu Asociația Scriitorilor Creștini din Romania.

Inițiază programul Scriitori romani contemporani.

Inițiază colecția editorială monumentală “Fontes Historiae Litterarum Daco-Romaniae”, prin traducerea în română a principalilor scriitori “proto-români”.

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL IMOBILIAR

A participat la fondarea principalelor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar. În 1996, a inițiat în cadrul Asociației Naționale a Societăților Imobiliare, prima licențiere și atestare profesională în acest sector.

Este președinte al Uniunii Patronale Imobiliare, încă de la înființare (1997)

În 2003, este ales și președinte al Federației Asociațiilor Imobiliare din România (FAIR)

A inițiat constituirea ARCI (Asociația Română a Consultanților Imobiliari), în vederea recunoașterii acestei profesiuni în România (2004).

În anul 2000, a inițiat și organizat acțiunea de contestare publică a OG 3/2000, situându-se în fruntea opozanților, după 3 ani Ordonanța Guvernamentală fiind abrogată.

A fost Director General al grupului S.G.A. Romania - Institutul de Consultanță Imobiliară.

OPINII POZITIVE DESPRE OPERĂ

Opiniile pozitive despre operă au fost colectate într-un volum colectiv, "Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare" unde și-au adus contribuția scriitori și critici literari, precum și personalități din lumea clerului: PS Vincențiu Grifoni, pr. prof. dr. Alexandru Stănciunescu-Bârda, Ion Marin Almăjan, Ioan Miclău, Al Florin Țene, Viorel Roman, Dan Brudașcu, Gheorghe Șeitan, Cezarina Adamescu și alții. Soția, Mariana Brăescu Silvestri va mai tipări astfel de opinii în colecția "Pro memoria". Editura folosită fiind "Editura Carpathia" înființată de Artur Silvestri.

CRITICI ADUSE LUI ARTUR SILVESTRI

Opinii mai puțin flatante despre Artur Silvestri le au criticul literar Dan Culcer si Florin Iaru.

DECESUL

Artur Silvestri a decedat în zorii zilei de Sfântul Andrei, duminică, 30 noiembrie 2008. Numeroase mărturii privind activitatea scriitorului Artur Silvestri, sunt adunate într-un volum recent apărut "In memoriam Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare", Editura Carpathia, 2009, ISBN 978-973-7609-44-1. În acest volum, semnează nu mai puțin de 61 scriitori, clerici, alți oameni de cultură.

$$$

 30 noiembrie 2011 – A încetat din viață Radu Lupan.

Radu Lupan (Raymond Leibovici; 23 martie 1920, Galați – 30 noiembrie, 2011) a fost un eseist și traducător, anglist de marcă; lector la Catedra de Limba și Literatura Engleză a Universității din București; redactor-șef la redacția publicațiilor pentru străinătate și la Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Fiul lui Iosef Lupan, functionar, si al Estetei (n. Vigder).

Licentiat in litere si filoso-fie al Univ. din Bucuresti. Redactor la revista Contemporanul; lector la Catedra de Lb. si Literatura Engleza a Univ. din Bucuresti; redactor-sef la redactia publicatiilor pentru strainatate si la Editura de Stat pentru Literatura si Arta; sefde sectie la Uniunea Scriitorilor (1959-l983).

A predat la Univ. din Huli (Marea Britante) si a conferentiat in Anglia, Germania si SUA.

Debuteaza cu proza originala, traduce de poezie si art. de critica literara in pagina literara a ziarului Ecoul (1943). Autor al monografiilor O. B. Slutw(1958). Hemingway, scriitorul (1966), al romanului Razboiul ascuns (1961), al volum de versuri Ca si cum (1980), al volum de eseuri literare Text si context (MI. 1983-l988) si al multor traduce din limba engleza si germana. A semnat si cu pseudonimul Radu Lilian.

Publicind, la inceputul carierei sale scriitoricesti, brosuri pe teme politice, Radu Lupan isi descopera relativ repede vocatia de traducator si eseist pe teme de literatura universala, in special engleza si americana. incercarea de a deveni prozator, facuta in 1961 cu Razboiul ascuns, ramine singulara.

De asemenea, desi scrie versuri de timpuriu, va publica primul volum de poezii originale. Ca si cum, abia in . Adevarata masura a capacitatii sale o da in traduceri, in eseuri (Text si context. I-II, 1983-l988) si in cele doua studii monografice, inchinate lui G. B. Shaw (1958) si E. Hemingway (Hemingway. scriitorul. 1966) - acesta din urma spri-jinindu-se pe o cunoastere in amanunt a operei romancierului american, din care Radu Lupan a tradus doua romane si multe nuvele. Monografia reuseste sa desprinda opera de interpretarile deformatoare influentate de legenda creata in timpul vietii lui Hemingvvay.definindu-i exact substratul de idei si atitudini, pronuntind argumentate judecati de ordin valoric privitoare la romane si nuvele si plasind opera in perspectiva necesara pentru intelegerea ei corecta in raport cu marile realizari ale prozei acestui secol. Amplul demers critic este insotit de in-teresante consideratii ce tin de domeniul sociologiei literare sau al psihologiei succesului. Severitatea aratata de Radu Lupan fata de proza lui He-mingway, oarecum surprinzatoare la data aparitiei monografiei, a fost confirmata ulterior de revenirile recente ale criticii americane. in 1983 Radu Lupan publica o cuprinzatoare selectie din Corespondenta lui James Joyce si primul dintre cele doua volume de eseuri cu titlul general Text si context (al doilea. Moderni si postmodenii, apare in 1988).

Textele din cele doua volume abordeaza, dintr-o perspectiva socioculturala larga, variate teme si probleme ale literaturilor americana si britanica, tonul devenind uneori confesiv si marturisind, indirect, trainicia unor mari iubiri intelectuale, in special pentru Joyce si corifeii Generatiei pierdute. Citeva texte abordeaza aspecte ale confluentelor culturale (traducerea poeziei, elemente de limba romana in opera lui Joyce etc), altele se deplaseaza spre memorialistica, relatind intilnirile personale ale autorului cu unii prozatori americani sau calatoriile „de suflet" in lumea ce a servit de referent pentru tinutul Yoknapatawpha al lui Faulkner. in domeniul traducerilor se cuvin mentionate intreprinderi-le de mai mare dificultate sau anvergura, cum ar li talmacirea unor romane de Faulkner sau a masivei trilogii a lui John Dos Passos, S.U.A.

OPERA:

G. B. Show, Bucuresti, 1958;

Razboiul ascuns, roman. Bucuresti, 1961;

Hemingway, scriitorul. Bucuresti. 1966;

Ca si cum, versuri. Bucuresti, 1980;

Text si context, I, Bucuresti, 1983: Text si context, II, Moderni si postmoderni. Bucuresti. . Traduceri: K. Chandar, Flacara si floarea. Bucuresti, 1953;

G. Greene, Americanul linistit. Bucuresti. 1958;

idem. Omul nostru din Havanii. Bucuresti, 1960(ed.II, 1961);

E. Hemingway,/W/o arme. A avea si a nu avea. Bucuresti. 1961;

idem, Cistigatorul nu ia nimic. Bucuresti, 1964;

Fr. Dtir-renmatt, Pana de automobil. Bucuresti, 1964;

R. Aldington, Moartea unui erou. Bucuresti. 1964;

W. Faulkner, Ursul, Bucuresti, 1964;

J. Dos Passos, S.U.A.. Bucuresti, 1968;

S. Maugham. Valul pictat. Bucuresti. 1972;

W. Faulkner, Lumina de august, Bucuresti. 1973;

J. Updike, Muzee si femei. Bucuresti, 1980;

J. Joyce, Corespondenta. Bucuresti, 1983.

$$$

 1 decembrie 1691: S-a stins din viață Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea.

Miron Costin (30 martie 1633 – decembrie 1691) a fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean.

BIOGRAFIE

Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Iancu Costin (cf. Vita Constantini Cantemyrii ar fi avut origini sârbești) și al Saftei, fiica lui Ionașco Coarteș. Iancu Costin a fost postelnic al doilea sub Radu Mihnea și hatman sub domnitorii Alexandru Iliaș și Moise Movilă; totodată a fost un apropiat al domnului Miron Barnovschi, care era rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1633, din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Iancu Costin a fost eliberat din închisoare ca să înmormânteze trupul decapitat și a fost ispravnic pentru averea lăsată de Barnovschi.

Deținea moșii în Polonia (în apropiere de Bar), unde a rămas din 1634 până la moartea sa în 1691. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

Fostul hatman ia în arendă, în 1634, moșia Nowosilka Nowa, aproape de localitatea Bar din Polonia. În anul 1638, Dieta polonă acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin - bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza Pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că venise și familia Costineștilor. În anul 1647, tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la cetatea Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.

În 1650 moare Iancu Costin.

Miron Costin s-a căsătorit cu Ileana Movilă (1633-1691), nepoată a domnitorului Simion Movilă.

Ca nobil polon, în 1651, Miron este înrolat în armată, în oastea regelui Ioan Cazimir, și luptă împotriva cazacilor lui Bogdan Hmelnițki, răsculați contra polonilor, și a aliaților tătari ai acestora, la Beresteciko, lângă cetatea Camenița, unde se retrăseseră elevii colegiului de la Bar.

În 1653, către sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron și frații săi revin în Moldova. Își începe ucenicia de viitor demnitar pe lângă vistiernicul Iordache Cantacuzino, pe care îl va elogia în Letopisețul său, arătând: „Toma vornicul și Iordache visternicul, care capete de-abea de au avut cândva această țară sau de va mai avea”. Acum primește și prima misiune diplomatică, fiind trimis la starostele Cameniței să obțină ajutor împotriva lui Gheorghe Ștefan, care amenință tronul șubrezit al lui Vasile Lupu. Noul domnitor Gheorghe Ștefan îl numește sluger (boier care se ocupa de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii), 1658 și îl trimite în misiune diplomatică în Țara Românească, spre a negocia un pact antiotoman cu vodă Constantin Șerban Basarab. Urcă rapid scara ierarhică, devenind paharnic, apoi pârcălab de Hotin (1660-1664) și participă în 1659 la campania împotriva lui Rakoczi în Transilvania.

În 1661, domnitorul Istratie Dabija îl trimite în solie la Ioan Cazimir, regele Poloniei. În 1663 trece cu oastea lui Dabija vodă prin Muntenia spre a lua parte la războiul turco-austriac și vede ruinele podului lui Traian.

I se acordă, 1664, titlul de mare comis, în 1667, Iliaș Alexandru vodă îl înalță la rangul de vornic al Țării de Sus, iar doi ani mai târziu, Gheorghe Duca vodă îl numește mare vornic al Țării de Jos, rang acordat și lui Grigore Ureche.

Este trimis, 1671, de domnul Ștefan Petriceicu în solie la hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei), cu care Costin avea strânse relații.

În 1672 este perioada în care compune poemul filosofic Viiața lumii. Are loc vestita întâlnire cu marele vizir Ahmed Köpröli care, după cucerirea Cameniței, îl întreabă pe marele vornic dacă moldovenilor „Pare-le lor bine că au luat împărăția cetății Camenița, au ba?” Patriotul Miron Costin răspunde lapidar, dar clar, cum consemnează Neculce: „Suntem noi moldovenii bucuroși să să lățască în toate părțile cât de mult, iar peste țara noastră nu ne pare bine să să lățască.” Îl convinge pe vizir să renunțe la intenția de a ierna oastea otomană în Moldova, „că-i țara săracă”. Începe traducerea scrierii Origines et occasus Transsylvanorum (Lyon, 1667) a lui Laurențiu Toppeltin de Mediaș.

În Psaltirea pre versuri tocmită (1673) a lui Dosoftei îi sunt tipărite versurile despre originea românilor și Apostroful.

Când Ioan al III-lea Sobieski este ales rege (1674), Dumitrașcu Cantacuzino, domnul Moldovei, îl face mare logofăt. Este trimis în misiune diplomatică la Constantinopol, apoi în Polonia. În vremea domniei lui Antonie Ruset-vodă, logofătul îl întâmpină pe Ioan Gninski, marele sol polon care îndeplinise misiuni diplomatice în Franța, în Danemarca și în Rusia, aflat în drum spre Poartă, pentru ratificarea păcii de la Zurawno. Cu acest prilej se pare că i-a înmânat Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei (Cronica polonă), dedicată prietenului său Marcu Matezynski. Scrisă în polonă sub formă de epistolă, încearcă demonstrarea romanității poporului nostru și a latinității limbii, având drept scop, nemărturisit direct, să-i determine pe polonezi să ne ajute spre a ne elibera din jugul otoman. Oferă astfel creștinității, înaintea Descrierii Moldovei a lui Cantemir, posibilitatea să afle date despre istoria, geografia și organizarea politică a românilor.

Scrie „Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace ...” (1675), mult mai analitic decât acela al lui Ureche, pe care îl continuă. Lucrarea se remarcă prin simțul de observație bine dezvoltat, preferința pentru anecdotă, gradarea intensității acțiunii, toate acestea contribuind la o varietate stilistică pregnantă.

Miron Costin îi cere, în 1680, lui Sobieski să se ridice la luptă împotriva turcilor. La izbucnirea războiului între creștini și turci, cu prilejul asediului Vienei din 1683, logofătul se află în tabăra otomană, dar se bucură de victoria lui Sobieski, văzând în aceasta începutul declinului Imperiului Otoman. La întoarcerea de la Viena, Duca vodă și boierii săi sunt luați prizonieri de leși, dar cărturarul se bucură de protecția regelui care îi pune la dispoziție unul dintre castelele sale de lângă orașul Stryi, unde Miron Costin rămâne aproape doi ani și desfășoară o activitate cărturărească. În 1684, boierii pribegiți în Polonia îi cer regelui Sobieski, printr-un memoriu redactat de diplomatul Costin să elibereze Moldova de sub turci și să le garanteze drepturi similare celor ale șleahticilor, limitând despotismul domnilor moldavi. Tot din acest an datează „Istoria în versuri polone despre Țara Moldovei și Munteniei (Poema polonă)”, amplă scriere având 750 de versuri pe care o dedică binefăcătorului său, regele Sobieski - Ioan al III-lea. Este o operă artistică, având drept model poemele poloneze ale vremii, și drept scop obținerea sprijinului în luptă împotriva turcilor. Dă explicații cu parfum de legendă stemelor, recurge la ficțiune, îmbină narațiunea cu descrierea - de o mare frumusețe - a minunatului pământ românesc, dintr-o perspectivă aeriană parcă, anticipându-l pe Nicolae Bălcescu, istoricul ce ne-a oferit fascinanta imagine a Ardealului. Fratele său Velicico, revenit mai devreme în Moldova, îi transmite, în 1685, invitația domnului Constantin Cantemir de a se întoarce în țară. Știindu-l prieten cu polonezii, vodă îl numește staroste de Putna, cât mai departe de granița Crăiei. Este în foarte bune relații cu bătrânul oștean neștiutor de carte, ajuns conducător al țării prin voia boierilor.

În 1686 are loc o nouă luptă cu turcii a lui Sobieski, moldovenii aflându-se în tabăra otomană. Acum are loc confruntarea regelui Poloniei cu plăieșii de la cetatea Neamțu, descrisă de Negruzzi în schița sa istorică "Sobieski și românii". Din această perioadă datează capodopera sa, „De neamul moldovenilor”.

Relațiile cu influențabilul domn Constantin Cantemir se deteriorează. Marele cărturar cade victimă, în 1691, intrigilor celor care-l manevrau pe vodă și sfârșește sub securea călăului în apropiere de Roman, fără a se putea dezvinovăți. Evenimentul este relatat diferit în Vita Constantini Cantemyrii, Dimitrie Cantemir luând apărarea părintelui său și acuzându-i pe Costinești de complot. Mai obiectivul Ion Neculce: "Dece Cantemir-vodă, cum au înțeles acel sfat, din Ilie Frige-vacă, a boierilor, au și răpedzit într-o noapte boierinași d-è lui și slujitori, să-i prindză pe toți pe aciie. Dece unii au scăpat în Țara Muntenească, iar pe carei i-au prinsu i-au adus la Ieși. Și pe Velicico vornicul, după ce l-au adus la Ieși, era zavistie mai mare despre Cupărești, împungându-să cu horba mai denainte vremi. Și avè și sâială de dânsul, căce era mai om decât toți. Atunce în grabă Cantemir-vodă: "De vreme că te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzește de-l omoară, că d-è scapă viu, mâne, poimâne el ne omoară pe toți." Și el încă îndat-au ascultat și l-au scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porțâi. Pentru bineli ce-au dat știre Velicico lui Iordachi visternicul, de-au fugit când vrè să-l omoare Cantemir-vodă, acum i-au mulțămit și Iordachi visternicul într-acest chip, ca un grec. Și aflară c-ai omorât pe Velicico, triimite de prinde și pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău și de tine și de noi. Deci Cantemir-vodă nu ș-au socotitu viiața lui, că era trecut cu bătrânețeli, om de 70 de ai, de numai cât nu-i sosâsă ceasul și lui, ce s-au potrivit neprietinilor și nu ș-au cruțat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-acolo, de la casa lui de la Bărboși, de l-au dus păn-în Roman, și i-au tăiat capul. Și când l-au găsit Macrei acolo la Bărboși, atunce-i murisă și giupâneasa. Și nemic nu știè ceilalți boieri de sfat. Că el pornisă atunce pe un ficior a lui, pe Neculaiu, să iè fata Ducăi-vodă de Țarigrad și să gătasă și cu celalalt să iè fata lui Cantemir-vodă să s-încuscredze, și nici cu gândul nu gândiè că i-a vini o furtună ca acie. Dzisu-i-au slujitorii, cându l-au găsit la Bărboși, să fugă, că nu-i departe, în Neamțu, iar el n-au priimitu, știindu-să drept. Gândiè că l-or duce la leș și s-a îndrepta, iar după ce i-au vinit Macrei, și viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduid ș-au pus de l-au tăiat în Roman. Și mult s-au rugat lui Macrei să-i ducă păn-în Ieși, iar Macrei, ca un om rău și de nemic, nu i-au fostu milă de sufletul stăpânu-său și s-au grăbit de l-au omorât. Că de l-ar hi dus în Ieși, poate s-ar hi îndreptat și n-ar hi perit. Că multe slugi să tâmplă la domni vrednice, de nu se grăbescu și ferescu pe stăpâni de păcat, și pe urmă cad la laudă și despre stăpân, și despre oameni, și despre Dumnedzău. Iar acesta, ca un varvar, nefiind de neam, n-au socotitu. Cantemir-vodă dup-aceea mult să căiè ce-au făcut și de multe ori plângè între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an nice Cantemir-vodă ș-au murit."

OPERA

- Viața Lumii - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la cititor prezintă scopul lucrării: de a arăta în românește ce este stihul. Opera pune în circulație mai multe motive: timpul trecător și ireversibil, viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă. Unele versuri au avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în aproape toate compunerile lirice ale vremii: „A lumii cînt cu jale cumplită viața/ Cu griji și primejdii cum este și ața/ Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-nșelătoare.” Finalul operei este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare a omului este credința în Dumnezeu.

- Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul - continuă cronica lui Ureche din 1594 până în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. La elaborarea Letopisețului, Miron Costin s-a folosit pe larg de o serie de lucrări ale istoricilor transilvăneni și polonezi: Laurențiu Toppeltin, „Despre originea și căderea transilvănenilor”, episcopul de Przemysl Paul Piasecki, autorul cronicii Chronika gestorum in Europa singularium, precum și scriitorii poloni Gvagnin-Paszkowski, Otwinowski și Twardowski (cf. N. Iorga, op. cit. p. 320). Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat în 56 de copii manuscrise. N. Manolescu, în Istoria critică à literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei:

•caracter mai modern decît al cronicii lui Ureche: explică fenomenele istorice din punct de vedere economic, politic și social;

•folosirea frecventă a dialogului: opera e plină de conversații fermecătoare și de replici extraordinare. Vasile Lupu, informat despre trădarea unui boier, exclamă: „În zadaru această slujbă acum; să-mi hie spus acestea pînă era în Iași logofătul.”;

•aplecarea spre culisele istoriei: comunică, atunci cînd știe, bîrfele și stratagemele diplomatice, anticipîndu-l pe Neculce prin portretele precise. Ștefan Tomșa al II-lea este un domnitor crud care ține pe lîngă el un călău „pierzător de oameni”, credulitatea lui Vasile Lupu apare în antiteză cu ipocrizia sfetnicului său Gheorghe Ștefan etc;

•stilistica frazei: fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la sfîrșit, după model latin.

De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor - lucrare neterminată, păstrată în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii Ardelene. Predoslovia enumeră scopurile lucrării: a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, care toți un neam și odată descălecați sîntu”; b) conștientizarea valorii documentului scris, care rămîne mărturie peste veacuri: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești, scrisoarea…”. Românii trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte țări știindu începuturile sale”; c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai cronicii lui Ureche, ca Simion Dascălul („om cu multă neștiință și minte puțină”) și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia; d) refacerea istoriei Moldovei de la primul descălecat, completînd astfel cronica lui Ureche; e) elogiul scriiturii și al lecturii: „… căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților”. Opera propriu-zisă este alcătuită din șapte capitole: I. Prezentarea geografică și etnografică à Italiei; II. Formarea Imperiului Roman; III. Înfățișarea Daciei; IV. Cucerirea și colonizarea Daciei de către Traian; V. Mărturii arheologice despre originea poporului român; VI. Mărturii filologice și etnografice; VII. Încercarea de a completa răstimpul dintre colonizarea Daciei și întemeierea Moldovei.

A mai scris și două cronici în limba polonă:

- Cronica țărilor Moldovei și Munteniei

- Istoria în versuri polone despre Moldova și Țara Românească (Poema polonă), 1684.

POSTERITATEA LUI MIRON COSTIN

Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar.

Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului deschizător de drumuri în literatura română.

$$$

 1 decembrie 1844: S-a născut preotul Alexiu Berinde.

Alexiu Berinde (1 decembrie 1844, Boinești – 26 decembrie 1923, Seini, județul Satu Mare) a fost un preot protopop, memorandist, politician și arhitect român, membru al mișcării unioniste.

BIOGRAFIE

Preotul Alexiu Berinde s-a născut în data de 1 decembrie 1844, la Boinești, localitate din Țara Oașului, în Principatul Transilvaniei, Imperiul Austriac (astăzi în județul Satu Mare, România).

DECESUL

Alexiu Berinde a decedat în data de 26 decembrie 1923, la vârsta de 79 de ani. A fost înmormântat în cimitirul vechi din Seini, de pe strada Băii. La mormânt, a fost ridicat un obelisc din marmură neagră, înalt de cinci metri. În data de 13 iunie 1938, "Astra" sătmăreană, a ținut adunarea generală la Seini, ocazie cu care s-a făcut un pelerinaj la mormântul lui Alexiu Berinde, unde s-au depus coroane de flori, în semn de recunoștință veșnică Eroilor Neamului Românesc.

$$$

 1 decembrie 1869: S-a născut actorul Iancu Brezeanu.

Ion Iancu Brezeanu (1 decembrie 1869 – 17 martie 1940) a fost un actor român, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa. Jocul său îmbina comicul cu nuanțe tragice. A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din „O noapte furtunoasă” și Cetățeanul turmentat din „O scrisoare pierdută”). Brezeanu a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

BIOGRAFIE

A decedat în 1940 și a fost înmormântat în Cimitirul „Sf. Vineri” din București.

$$$

 1 decembrie 1875 – Ion Creangă a publicat povestea Capra cu trei iezi în Convorbiri literare.

„Capra cu trei iezi” este o poveste-basm scrisă de Ion Creangă și publicată pentru prima dată în revista Convorbiri literare la data de 1 decembrie 1875.

Povestea este culeasă din folclorul european și bazată pe basmul Fraților Grimm Lupul și cei șapte iezi, publicat ca parte dintr-o serie de basme în 1812-1815.

Povestea ilustrează drama unei mame a căror copii au fost prăpădiți de un lup, primit în casă de cei mai mari și mai neascultători dintre copii. Singurul ied care a supraviețuit este cel mai tânăr și cel mai ascultător, care apoi o ajută pe mama sa să-și planifice răzbunarea asupra prădătorului, ducând la un deznodământ în care lupul este păcălit, ars de viu și ucis cu pietre.

Inclusă în abecedare, povestea lui Creangă s-a menținut ca una dintre cele mai cunoscute lucrări din literatura română pentru copii. Capra cu trei iezi a fost și subiectul mai multor adaptări de operă, teatru și film, atât în România, cât și în Republica Moldova.

COMENTARII LITERARE

„Analizînd Capra cu trei iezi, descoperim procedeele lui La Fontaine. Animalele sînt văzute omenește. Observația e secundară, fiindcă atît cît vorbește capra ca mamă nu e de ajuns, cu tot pitorescul, spre a crea o dramă a maternității. Avem înainte-ne o comedie în care tot meșteșugul este sublinierea analogiei dintre lumea animală și cea umană. Animalele sînt niște simboluri-caricaturi, niște „maschere". Capra cea cu multe ugere și cu glas behăitor este o caricatură oferită chiar de natură a mamei, iar lupul cu ochi turburi și dinți ascuțiți este simbolizarea omului fără scruprul. Ca simplă transcriere a limbajului unei țărănci supărate, văităturile caprei sînt de oarecare coloare, ca manifestare a unui animal ele sînt bufone. Behăitura caprei răsună laolaltă cu jelania țărăncii, dînd un spectacol caricatural:

«– Ei las', că l-oiu învăța eu! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de casa mea? Și pe voi să vă puie la pastramă? Nici o faptă fără plată... Ticălosul și mangositul! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ți-ai pus boii în plug? Apoi, ține minte că ai să-i scoți fără coarne!

– Of, mămucă, of! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu! Că știi că este o vorbă: “Nici pe dracul să-l vezi, da' nici cruce să-ți faci!”

– Ba nu, dragul mamei! “Că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul.” Ș-apoi ține tu minte, copile, ce-ți spun eu: că de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi las'!...»

Capra a devenit o mască de comedie figurînd femeia vorbăreață și văietăreață. Mijlocul de caracterizare este desfășurarea dramatică. În narațiune, Creangă joacă pe rînd toate personagiile, căci poveștile sînt aproape în totalitatea lor vorbite. Mai niciodată scriitorul nu se pierde in descripții.”

—George Călinescu

FILM

În 1968 povestea a fost transpusă într-un scurtmetraj de animație realizat de Anton Mater.

În 2019 scurtmetrajul Capra cu trei iezi, în regia lui Victor Canache, avându-i ca protagoniști pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi, își are premiera în cadrul Festivalului internațional de film Transilvania. Ulterior, Canache, Morgenstern și Bodochi au luat parte și la un lung-metraj cu același nume carea a apărut în 2022.

$$$

 1 decembrie 1880 – S-a născut matematiciana Vera Myller.

Vera Lebedev (1 decembrie 1880, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – 12 decembrie 1970, Iași) a fost o matematiciană, prima femeie profesor universitar din România. Născută în familia de medici Evghenii și Olga Lebedev, a urmat cursurile liceale la Novgorod, apoi Școala Superioară de Femei „Bestujev” din St. Petersburg, secția de Științe fizico-chimice, unde a obținut licența în Științe fizice și matematice în 1902. La Göttingen, unde se afla pentru specializare, l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Alexandru Myller și a susținut în 1906 doctoratul în Matematică cu profesorul David Hilbert.

Teza sa, Teoria ecuațiilor integrale folosită la câteva dezvoltări în serie, cuprindea primul exemplu cunoscut de ecuație integrală singulară. După ce a fost asistent universitar la catedra de Introducere în Analiză la Universitatea din St. Petersburg, în 1907, și-a urmat soțul la Iași, unde a lucrat la Universitate până la pensionare, în 1948. Aici a devenit Doctor Docent în Analiză matematică (1910) și a întemeiat, împreună cu soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă cu opere fundamentale în domeniul matematic, punând bazele unei puternice școli în acest oraș. În timp ce soțul ei se ocupa în special de geometrie, Vera Myller s-a orientat spre algebră. La 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând Algebra superioară și Teoria funcțiilor la Universitatea din Iași.