3$$

 Dacă mă-ntrebi cine sunt, îți spun doar că sunt vie,

Un suflet prins între tăceri și visuri de hârtie.

Am zile în care strălucesc, dar și nopți în care plâng,

Și port în mine adevăruri pe care nu le strig.

Dacă mă-ntrebi cine sunt, sunt doar un visător,

Ce-a învățat că uneori iubirea lasă dor.

Dar încă sper, și-n ochii mei e focul ce nu moare,

Chiar dacă vântul vieții bate prin razele de soare.

Dacă mă-ntrebi cine sunt, îți spun că sunt putere,

Că mă ridic din fiecare rană și durere.

Că-n fiecare pas ce-l fac, las urme de lumină,

Și nu mă las înfrântă, nici de nor, nici de rutină.

Dacă mă-ntrebi cine sunt, îți spun că sunt doar eu,

Cu lacrimi, râs și îndoieli, dar cu un suflet greu.

Și chiar de viața m-a rănit, chiar de-am pierdut povești,

Eu merg pe drum, cu fruntea sus—cu gesturi vii, omenești.

Cine sunt azi

Roxana Licu

_$$

 În onoarea iubirii

Versuri :Frusina Agheană

În onoarea iubirii,

simt muzica nevăzută în ritmul inimii,

ce în complicitate cu dragostea... 

sufletul, îmi dansează pe ritm de simfonie!

În fiecare noapte, te ascund în visul meu,

în fiecare secundă, minut, îmi doresc să fii cu mine,

Conexiunea iubirii noastre o simt în inimă

și-n sunetul muzicii venit din cer...

Pe aripile vântului călătoresc în timp, 

să pășesc în raiul tău divin, sufletul să-ți găsesc... 

Dragostea mea crește pe zi ce trece...

dorul, dorul vibrează-n sufletul meu!

Ești unic, ești special...

Suntem complici în iubirea eternă,

Dragostea :muzica nevăzută a inimii

În pași de simfonie ne-a unit!

Enigmatic îmi este gândul

în fiecare noapte cu lună,

Privesc stelele să te zăresc

Când luna își pune voalul de argint!

În onoarea iubirii,

simt muzica nevăzută în ritmul inimii

și te scriu vibrând , în cartea vieții mele,

să las o urmă de neșters... a numelui tău!

26.02.2025

$$$

 IARNA DIN CARE NU VOM MAI IEȘI 

ADRIAN PĂUNESCU .

   Aproape ne consideram eterni

și ne obișnuisem să fim vii,

ieșisem plictisiți din multe ierni

din iarna asta nu vom mai ieși.

  S-a petrecut un fapt deosebit,

ceva între eroare și păcat,

căderea de pe muchia de cuțit,

intrarea în haloul vinovat.

  Și, brusc, simțim că suntem muritori,

în viforul ce-n oase ne-a pătruns,

și triști ne prăbușim, de sărbători,

răpuși de întrebări fără răspuns.

  Noi străbăteam ninsorile în trap

și traversam ghețarii în galop,

acum ne este frigul handicap,

ca simpli circumstanțiali de scop.

  Nu ne putem dezamăgi în sus,

nu ne putem înmormânta în jos,

soluții pentru bucurie nu-s,

în gândul obsesiv și dureros.

  Nici nu credeam că nu suntem eterni,

am luat în glumă fiecare zi,

am traversat în fugă multe ierni,

din iarna asta nu vom mai ieși.

  Îngheață pasu-n talpă și-n genunchi,

privirile se sting încet în ger,

un trăsnet se apropie de trunchi

și vom cădea cu fața către cer.

  Și, dacă moartea noastră e în toi,

să nu ne aruncați în vreun mormânt,

păstrați-ne pe-aicea, printre voi,

ca oameni de zăpadă pe pământ.

$$$

 DE DRAGOSTE, DE PRIMĂVARĂ

Adrian PĂUNESCU 

Vine primăvara iarăşi peste noi,

Vine de departe, vine de aproape,

Oameni de zăpadă pleacă înapoi,

Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.

Trec peste câmpie carele de flori,

Urcă înspre munte verguri de lumină,

Ne simţim deodată iar nemuritori,

Poate orice boală peste noi să vină.

Se aude plânsul mamelor din veac,

Se aude brațul bărbătesc de tată

Care dă cu barda iarăşi pe arac

Ca să fie vița lumii luminată.

Primăvara cade peste noi adânc,

N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge,

Mugurii pe ramuri au născut şi plâng,

Un cocor deasupra revenirii plânge.

Iarăși florărese, fac măcel curat,

Ghioceii, lumii dându-i de vânzare,

Ceasurile-n turnuri s-au iluminat,

Bate câte-un clopot, un bătrân mai moare.

Eu de mine însumi ce mai pot să spun,

Te iubesc ca-n clipa întâlnirii noastre

Cu banalitatea lucrului cel bun

Care mișcă inimi și îngheață astre.

Stau de gardă lumii, creierului ei,

N-am, se vede, dreptul să îl las să moară

Chiar iubindu-ți ochii, sfânto-ntre femei,

Restul e tăcere, restu-i primăvară.

###

 15 LUCRURI DESPRE LEONARDO DA VINCI.

1. A avut darul scrierii speculare, un mod de a scrie în care toate literele sunt inversate pentru a „ascunde” mesajul astfel încât să poată fi citit doar cu ajutorul unei oglinzi.

2. Numele său „Da Vinci” se referă la orașul în care s-a născut: Vinci, un oraș italian din provincia Toscana.

3. A învățat să citească și să scrie la vârsta de 5 ani, era un copil foarte inteligent și încăpățânat.

4. A creat tehnica „Sfumato” (Sfumato în italiană), care constă în crearea umbrelor cu linii foarte atente și mici pentru a da profunzime. Umbrele sale sunt atât de subtile încât par aproape ca fumul.

5. Majoritatea picturilor sale erau incomplete. Leonardo era un om cu multe proiecte și multiple idei de dezvoltat, iar atunci când se plictisea de un tablou îl lăsa pe jumătate terminat. Multe dintre lucrările sale au rămas ca schițe.

6. În copilărie, avea un umor foarte macabru. Odată a fost pedepsit de tatăl său pentru că a făcut un gargui hidos dintr-un buștean din curtea sa

7. A studiat corpurile animalelor și, inspirat de acestea, a creat arme de război. De exemplu, a fost primul care a creat o schiță a unui tanc de război și a fost inspirat de carapacea unei broaște țestoase.

8. Leonardo picta rar cu modele, dar atunci când o făcea, angaja muzicieni care să cânte în timp ce el picta, astfel încât modelele să fie relaxate.

9. Era un mare iubitor de animale (în special de cai, pe care îi găsea fascinanți). Petrecea ore întregi disecând carcase pentru a le studia structurile osoase și musculare.

10. A studiat cu deosebită atenție păsările, în special liliecii și bufnițele. Pe baza lor, a realizat schițe de avioane, elicoptere și planoare.

11. S-a dedicat analizei mișcării apei râurilor, cu scopul de a crea curenți care să fie distribuiți prin orașe (conducte).

12. Se plimba singur prin păduri și munți analizând florile și copacii, Leonardo credea că întregul pământ era acoperit de mare, deoarece în munți găsea în mod inexplicabil scoici și melci de mare.

13. A lucrat în bucătărie cu prietenul său Sandro Botticelli. Îi plăcea să experimenteze cu diferite rețete, pe lângă gătit a creat și furculița.

14. Leonardo dădea cursuri de artă, dar discipolii săi erau aleși de el. Aceștia se remarcau întotdeauna prin faptul că erau bărbați frumoși, ceea ce încuraja zvonurile despre posibila sa homosexualitate.

15. El a fost primul care a explicat de ce cerul este albastru (din cauza modului în care razele soarelui interacționează cu gazele din atmosferă).

$$$

 Garoafe roșii  

        Claudia Millian Minulescu

Garoafe roșii, crenelate -

Amfore cu parfum de mosc,

Pecetii de rubin și sânge -

Eu vă iubesc și vă cunosc,

Prin voi, garoafelor bizare,

În funduri roșii de corolă,

Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară

Otrăvitoarea ei fiolă...

Eu vă iubesc și vă cunosc

De mult tulburătorul mosc...

În roșu-apusului de soare

Voi puneți pete de culoare,

Voi înfloriți în fundul mării

În lungi ciorchine de mărgean

Și pe obrajii de ftizie

Muriți în fiecare an...

Vă poartă-actrițele pe gură

Și hetairele pe sâni,

Vă leagănă pe coif cocoșii,

Și-n răni v-au încrustat strămoșii,

Iar eu vă port pe veci în minte,

Vă port în păr și pe vestminte,

Pe perne de atlaz brodate...

Garoafe roșii, crenelate!

Eu vă iubesc și vă cunosc

De mult tulburătorul mosc!

Prin voi, garoafelor bizare,

În funduri roșii de corolă,

Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară

Otrăvitoarea ei fiolă...

Prin voi am plâns întâia dată -

Obsesie însângerată!

_$_

 Rătăcitor 

  Adrian Păunescu 

Și rătăcesc, din nou, fără speranță,

de nu ar fi acasă steaua ta,

iubirea mea, alerg din casă-n casă,

probabil, lângă una, voi cădea.

Era atâta toamnă pretutindeni,

c-aș fi putut, bătrân, să mă retrag

și să adorm păzit atent de tine

și să-nțeleg că încă-ți mai sunt drag.

Dar, hăituit de propria-mi simțire

și de senzația că sunt bătrân,

nu mai ajung, iubita mea, acasă,

să-mi sprijin moartea pe un stog de fân.

Și te iubesc, aproape fără șansă,

și toamna face zdrențe osul meu,

prin ceața, care nu se mai sfârșește,

înaintez spre risipire, greu.

Pustiul vârstei, tragică ruină,

mă izgonește dintre înțelepți

și nu știu unde merg, în orice clipă,

și nu știu dacă tu mă mai aștepți.

Voiam să-ți spun atât, în toiul nopții,

orice s-ar întâmpla nedeslușit,

să știi că-n rătăciri mi-ai fost criteriul,

să știi că, în dezastru, te-am iubit.

E toamnă cât războaiele și vine

un ultim cataclism pe continent,

și te iubesc, sub prăbușirea vârstei,

și toamna-și strigă semnul iminent.

Sunt casele gătite pentru toamnă,

așa cum nu e casa mea și-a ta,

eu rătăcesc, mereu, din poartă-n poartă,

probabil, lângă una, voi cădea.

1 octombrie 1995,

Paris 

( din volumul "Infracțiunea de a fi" - 1996)