duminică, 11 august 2024

***

 "Ca să mă ridic, a trebuit să cad... și a trebuit să învăț cum să mă ridic, fără să aștept ajutorul altora!

Ca să am, a trebuit să daruiesc… și pentru asta, am învățat că nu toți merită să primească!

Ca să zâmbesc, am învățat mai întâi să plâng și să valorific fiecare lacrimă vărsată!

Ca să iubesc, am învățat mai întâi cum să sufăr, iar apoi... apoi am uitat să mai învăț ceva...

Iar acum, știu că viața este o continuă lecție și sunt examene la care oricât de pregătit te simți, rămâi repetent și le repeți la nesfârșit! 

Viața este o carte și în fiecare zi, se întoarce o nouă filă..."


Seara linistita, pe maine!   ☂️📖☔️

***

 10   AUGUST  -  ZIUA  INTERNAŢIOANALĂ  A LENEVIEI  -  ÎN  CALENDARUL ZILELOR INTERNAŢIONALE  AMUZANTE -


 În prima lege a mecanicii, Newton afirmă că un obiect în mişcare tinde să rămână în mişcare şi un obiect în repaus tinde să rămână în repaus…până când acționează forțele asupra lor. Această lege se aplică şi la oameni, astfel încât mai ales astăzi lenevia poate deveni o ispită pentru toţi!

Dar ce ne facem cu proverbele românești, atât de pline de înţelepciune şi de avertismente împotriva unei conduite leneşe:

„Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare”.

„Leneșul fuge când e vorba de muncă, dar vine cel dintâi când e vorba de mâncare”.

„Leneșul mai mult aleargă”.

„Lenea caută de lucru, dar nu dorește să-l găsească”.

„Cu leneșul nu duci casă, că lui de lucru nu-i pasă”.

„Lenea slujeste omul ca omida pomul”.

Însăși Biblia îl trimite pe leneș la furnică, să învețe de la ea cum să devină harnic.

Dar, nu-i așa, un pic de lene nu a omorât pe nimeni, nu încurajăm lenevia dar orice motiv e bun pentru sărbătoare, să sărbătorim așadar!

O zi reconfortantă tuturor, weeke nd savuros !

***

 Celei care minte - Ion Minulescu


Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată,

Am să te iert -

E vechi păcatul

Și nu ești prima vinovată!...


În cinstea ta,

Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,

Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,

În pat ți-am presărat garoafe

Și maci -

Tot flori însângerate -

Și cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,

Iar în covorul din perete ca și-ntr-o glastră am înfipt

Trei ramuri verzi de lămâiță

Și-un ram uscat de-Eucalipt.


Dar iată,

Bate miezul nopții...

E ora când amanții,-alt'dată,

Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...

Deci vino,

Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș părul,

Înfinge-ți în priviri Minciuna

Și-n caldul buzei Adevărul

Și spune-mi:

Dintre câți avură norocul să te aibă-așa

Câți au murit

Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?...


Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată.

Am să te iert -

E vechi păcatul

Și nu ești prima vinovată!...


Deci nu-ți cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ți cer să-mi spui

Nimic din tot ce-ai spus la alții,

Ci tot ce n-ai spus nimănui.

Și nu-ți cer patima nebună și fără de sfârșit,

Nu-ți cer

Nimic din ce poetul palid

Cerșește-n veci de veci, stingher,

Voi doar să-mi schimbi de poți o clipă

Din șirul clipelor la fel,

Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,

În păr să-mi împletești cununa de laur verde

Și în priviri

Să-mi împietrești pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.

Și-așa tăcuți -

Ca două umbre, trântiți pe maldărul de flori -

Să-ncepem slujba-n miez de noapte

Și mâine s-o sfârșim în zori!


„Celei care minte” este o poezie scrisă de Ion Minulescu și publicată pentru întâia oară în anul 1907, în revista „Convorbiri critice”. Ulterior, opera a fost inclusă în volumul „Romanțe pentru mai târziu”, apărut în anul 1908.

Textul aduce în prim-plan starea de resemnare a eului liric în momentul în care află că a fost mințit și amăgit de către ființa dragă. Conștient de finalul poveștii de dragoste, eul liric se bucură de clipele petrecute alături de iubită, fiind capabil să-i ierte acesteia infidelitatea.

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant import ant al simbolismului românesc.

  Pagina- Simțire românească

**

 PROF.UNIV.DR.ALEXANDRU  VLAD  CIUREA


"Recomand tuturor să scrie cât mai mult de mână. Din păcate, tot mai mulți folosesc astăzi computerul, pentru că este mai rapid. Dar caligrafia este foarte importantă. Pentru că mii și mii de celule nervoase lucrează la acțiunea de scriere.


Practic, participă tot creierul: emisfera dreaptă este cea artistică, a creativității, iar cea stângă a execuției. Când scriem, punem pe hârtie un gând, apoi îl formulăm cât mai succint. Este extraordinar cum tot creierul lucrează: mișcăm mâna, folosim ochii, degetele, ne concentrăm. Ca o locomotivă care se pune în mișcare. Este un proces complicat, care duce la dezvoltarea creierului.


Scrisul este parte a terapiei de recuperare pentru pacienții care au suferit accident vascular cerebral sau traumatism cranio cerebral. Pentru că scrisul creează legături, sinapse, iar celulele se activează.


Și mai e ceva: scriind, îți vin idei, rezolvi probleme, te organizezi. Este o bună metodă de a preveni teribila boală Alzheimer.


Puțini știu, de exemplu, că doamna doctor Ana Aslan, supranumită “femeia care a învins bătrânețea”, a scris și a primit 130.000 de scrisori de-a lungul timpului, din peste o sută de țări. Coresponda fie cu pacienți, fie cu colegi medici. Extraordinar!


Cititul, de asemenea, este obligatoriu. Vă mărturisesc că profesorul meu, Constantin Arseni, ne spunea mereu să citim, să citim. Și o făcea în stilul lui: 

“Dacă un doctor nu pune mâna pe o carte timp de câteva luni, poate să se ducă 

cioban la o i!”


Sănătate!

***

 O  CARTE  PE  ZI  -  “BEL-AMI”-   DE  GUY  DE MAUPASSANT


Guy de Maupassant este unul dintre cei mai importanți  scriitori francezi ai sec. XIX. Acuzat pentru scrierile sale și neînțeles de societatea acelor timpuri, a reușit să scrie romane care astăzi au ajuns să ocupe un loc de referință în literatura universală.

Romanul „Bel Ami” este, de fapt, o descriere exactă a societății corupte și pline de vicii, iar în vizorul principal este Georges Duroy – un tânăr ambițios, arivist și îndrăzneț, care tocmai s-a întors de la armată din Africa de Sud și este în căutarea unei vieți ușoare în cea mai boemă capitală – Paris.

Istoria sa se axează pe legăturile amoroase, escrocheriile financiare și jocurile politice în care acesta s-a implicat cu scopul de a dobândi o avere cât mai mare și pentru a-și atinge cele mai meschine scopuri. 

Cu ajutorul camaradului său din Algeria, Charles Forestier, Georges Duroy devine jurnalist la ziarul “La Vie Française”, iar în scurt timp ajunge să-i cucerească inima soției propriului său prieten.

Planurile lui Georges Duroy se extind, însă, și mai mult. Ajunge să fie o persoană notorie în cercurile aristocratice pariziene și reușește să obțină o avere enormă, care, de altfel, a căpătat-o prin aceleași înșelăciuni și escrocherii.

De ce am afirmat că romanul e actual? 

Pentru că reflectă viciile, problemele și valorile eronate, atât de prezente și în societatea contemporană.

Vă îndemn să lecturați acest roman, nu doar pentru că e una dintre capodoperele literaturii franceze și unul din cele mai citite romane ale tuturor timpurilor, ci și pentru mesajul profund pe care îl oferă cititorilor. 

Cartea ne îndeamnă să cugetăm la sensul vieții, la timpul pe care îl pierdem în căutarea banilor lăsând să treacă pe alături lucrurile importante.


Poetul răspunse:


- Eu așa văd întotdeauna, copilul meu, și dumneata vei vedea tot așa în câțiva ani. Viața e un deal. Când îl sui, îi privești creștetul și te simți fericit; dar, odată ajuns sus, zărești deodată coborâșul și sfârșitul, care e moartea. La urcat mergi încet, la coborât repede. La vârsta dumitale omul e vesel. Nădăjduiești atâtea lucruri, care de altminteri nu se îndeplinesc niciodată. La vârsta mea, nu mai aștepți nimic… decât moartea…”


 Lectură plăcută!

***

 ,,Când cineva te atacă înseamnă că se simte amenințat de tine (de ceea ce spui sau faci).

 Când cineva te bârfește înseamnă că se simte inferior în fața ta și vrea să te discrediteze.

 Când cineva te invidiază înseamnă ca își dorește ceea ce ai tu.

 Când cineva te urăște înseamnă că percepe că i-ai luat ceva important sau că i-ai făcut ceva ce l-a lezat.

 Toată negativitatea care vine înspre tine de la un om pornește din fragilitatea sa interioară, din frustrările sau neîmplinirile sale.

 Un om conștient de puterea sa interioară nu este agresiv, nu bârfește, nu invidiază și nici nu urăște.

 Un om puternic este asertiv, își stabilește limite și granite clare de interacțiune cu ceilalți, nu ia la modul personal cuvintele și comportamentele disfuncționale ale altor oameni, nu invidiază pe nimeni pentru că știe că doar de el depinde cât și ce are, și nici nu urăște deoarece este constient de faptul că responsabilitatea asupra vieții lui îi aparține pe de-a-ntregul - chiar și atunci când pierde ceva sau a permis cuiva să-i facă rău.

 Alege-ți luptele cu înțelepciune!”


                                           * Ursula  Sanders *

***

 MEMORIE  CULTURALA -  PANAIT  ISTRATI


Panait Istrati, scriitorul nomad ce-a vrut să se sinucidă din dragoste de viață numele la naștere, Gherasim Istrate, s-a nascut la data de 10 august 1884, Brăila, România (d. 16 aprilie 1935, București, România) a fost un scriitor român de limbă română și franceză. 

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gheoghios Valsamis, grec din Cefalonia.

A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea. 

Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. 

O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. 

În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. 

Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: “Mântuitorul”, “Calul lui Bălan”, “Familia noastră”, “1 Mai.”

Colaborează și la alte ziare: Viața socială, “Dimineața”, “Adevărul” etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. 

Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. 

Povestirea “Chira Chiralina”, a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. 

A publicat apoi romanele: “Ciulinii Bărăganului, “Les Récits d'Adrien Zograff” (“Poveștile lui Adrian Zograffi”). 

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul “Rampa” din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

“Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis “Kyra Kyralina”1/cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".

Pamfil Șeicaru îl numește pe Istrati “biet poet al șezuturilor deflorate”, datorită includerii unui personaj homosexual în “Chira Chiralina”.

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). 

În Rusia îl întâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său “Zorba Grecul” și în “Raport către El Greco”). 

În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. 

Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul “The Confession of a Loser”) în care denunță abuzurile regimului comunist. 

Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. 

Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. 

Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. 

Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. 

Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. 

Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

În jurul anului 1935, când s-a realizat o statistică, s-a stabilit că Istrati era deja tradus în 27 de limbi, ceea ce demonstrează că Panait Istrati nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria în limba franceză.

Printre temele predilecte ale creației sale literare se află fascinația pentru Orient, care pentru Istrati este o sursă de cunoaștere și autocunoaștere, de elinerare și lumină, doar rareori privit ca un spațiu oprimant.

O altă caracteristică a scrierilor sale este tenta autobiografică, exprimată ca tentativa unei alte existențe sau ca renaștere a individului. 

De asemenea, vagabondajul sau nomadismul este o temă majoră la Istrati, pentru care noțiunea de vagabondaj corespunde naturii sale extrovertite, impulsive și pasionale.


Citate Panait Istrati:

* Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile... să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp... şi apoi să râzi!

* Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte ci vegetează.

* Trebuie să existe suflete de sărbătoare pe care Dumnezeu le trimite printre oameni în zilele mari ale veşniciei Lui.

*Fericiţi cei a căror inimă cunoaşte pasiunea prieteniei. Numai ea ştie să ne facă singurătatea mai puţin ucigătoare şi viaţa suportabilă.

*Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare... Cu câtă înverşunare ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată... Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare...

* Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatră şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încâlzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, so ri ori pietre, suntem cu toţii fără rost.”

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...