3 noiembrie - „Ziua vânătorilor de munte" din Armata României. La mulți ani tuturor vânătorilor de munte, activi, în rezervă sau în retragere!
Se împlinesc azi 110 ani de la înființarea trupelor de vânători de munte din Armata României. La 3 noiembrie1916, prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori era transformată în Corpul Vânătorilor de Munte.
Spaţiul montan a ridicat întotdeauna probleme greu de rezolvat în faţa oamenilor, în general, şi, cu atât mai mult, în faţa forţelor destinate să ducă acţiuni de luptă în astfel de condiţii. Asprimea regiunilor, intemperiilor, densitatea redusă a căilor de comunicaţii, greutăţile în aprovizionare şi distanţele mari între localităţi constituie obstacole importante în faţa desfăşurării acţiunilor militare de către grupările de forţe ce acţionează în spaţiul montan, limitând libertatea de manevră a forţelor, supunându-le la eforturi deosebite, şi reclamând, totodată, mult curaj, pricepere, pregătire specifică de înaltă calitate şi mult profesionalism.
Mediul alpin impune, dintotdeauna, o anumită „dimensionare” a concepţiei privind întrebuinţarea forţelor şi în special a mijloacelor de luptă. Operaţiile desfăşurate în spaţiul montan şi adiacent acestuia sunt deosebit de grele şi complexe, necesitând din partea tuturor forţelor angajate ingeniozitate, mobilitate în acţiune şi gândire, flexibilitate, capacitate mare de manevră şi deprinderi de adaptare la condiţiile de teren şi climă. Este un lucru îndeobşte cunoscut şi unanim acceptat că un brand puternic supravieţuieşte nu, neapărat, prin numărarea anilor de istorie, ci prin adaptare continuă, inteligentă şi creatoare, la nevoile unui consumator care ar putea să pară capricios, dar care are, firesc, propriile nevoi.
Avem „brand”-uri care îşi merită cu prisosinţă şi „vârsta” şi performanţele obţinute de-a lungul timpului. Ca semn al adaptării continue de care vorbeam. Din păcate, am impresia că noi, ca societate în ansamblu, nu avem, în pofida istoriei noastre de care suntem mândri, mai puţin respect pentru trecut şi pentru ideea de brand pe care nu le putem pune pe toate pe seama regimului comunist De aceea cred că, la noi, se nasc greu brand-urile şi se menţin şi mai greu. Pentru că, din păcate, ne raportăm la o istorie imobilă, închistată şi lipsită de viaţă, fixată în tipare din care nu mai reuşim să ieşim şi nici să învăţăm ceva din lecţiile pe care ar putea să ni le ofere. Un brand de care Armata României se mândreşte l-ar putea constitui unele din trupele sale specializate în acţiuni militare în areal montan, vânătorii de munte. Observaţi că nu spun „trupe de elită” ci trupe specializate dintr-un singur motiv: pentru că acesta este adevărul! Ar mai fi unul, acela că şi modestia face parte din ethos-ul vânătorilor de munte...Est modus in rebus!
Unităţile şi marile unităţi de vânători de munte din Forţele Terestre ale Armatei României sunt trupe specializate pentru lupta în areal montan având în vedere că mediul geografic exercită o influenţă intrinsecă asupra istoriei popoarelor, aşa cum istoricul A. D. Xenopol sublinia: „Istoria unui popor este în mare măsură determinată de natura în sânul căreia este aşezat. De la această lege firească nu s-a putut sustrage nici poporul român; ba la dânsul înrăurirea naturei s-a arătat cu o putere deosebită”. În momentele de cumpănă ale istoriei, vânătorii de munte au constituit osatura morală a oştirii române, apărându-i onoarea prin fapte de arme de necontestat, demonstrând tuturor că sunt şi vor rămâne forţe de elită ale României. Poate în contradicţie cu ce am spus la început, acum folosesc sintagma „forţe de elită”...Şi asta pentru simplul fapt că au demonstrat, de-a lungul istoriei lor, începută la 3 noiembrie 1916, caracteristicile unei elite militare.
Indiferent de schimbările survenite de-a lungul timpului, vânătorii de munte au continuat să desfăşoare acelaşi activităţi de pregătire specifice vânătorilor de munte, la standarde ridicate, în încercarea lor de a deveni cei mai buni militari ai Armatei României. Cei ce se pregătesc la poalele Carpaţilor cunosc şi îndrăgesc meseria armelor, ştiu să înfrunte ploaia, viscolul şi gerul năprasnic îndeplinindu-şi misiunile încredinţate fără a da înapoi. Până în 1989, Armata României se baza pe efective de cca. 330.000 militari, într-o structură greoaie, lipsită de flexibilitate şi tributară avatarurilor apartenenţei la blocul socialist. Astăzi, după un parcurs marcat de schimbare, aceeaşi armată îşi îndeplineşte misiunile cu câteva zeci de mii de oameni. Parcursul societăţii româneşti după 1989 a presupus şi presupune, în continuare, acţiuni ferme pentru întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Astăzi, misiunea principală a armatei şi, implicit a unităţilor şi marilor unităţi de vânători de munte este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar si indivizibil,membru U.E. şi membru cu drepturi depline al NATO, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate.
Armata României este şi va rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale statului şi ale securitătii naţionale, în strânsă concordanţă cu calitatea României de membră a Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, vânătorii de munte ai Armatei României au fost şi vor rămâne piloni de sprijin de nelipsit în edificiul oştirii acestui neam. Trupele alpine capătă un rol crescând atât pentru armata română, cât şi pentru NATO. Perioada de după 1989 s-a constituit, odată cu transformările apărute în societatea românească, într-o etapă de căutări conceptuale şi organizatorice pentru a se stabili rolul armatei şi implicit al trupelor de vânători de munte în cadrul strategiei de securitate naţională. La cumpăna dintre milenii, peisajul geostrategic, unanim caracterizat de majoritatea analiştilor politici şi specialiştilor militari drept versatil, incert, complex şi ambiguu, a provocat, în majoritatea statelor, un laborios proces de revizuire şi adaptare a politicilor de apărare şi de reformulare a strategiilor de securitate naţională, a celor militare şi doctrinare.
În perioada de după1989, organizarea, subordonarea şi aria de responsabilitate a vânătorilor de munte – ca parte importantă a organismului militar românesc– au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării acestor trupe. Astfel, preocuparea de căpetenie a structurilor de comandă din cadrul marilor unităţi de vânători de munte a constat în anii ‘90 şi constă, în continuare, în organizarea cât mai judicioasă a procesului pregătirii pentru luptă, perfecţionarea procedeelor de acţiune specifice spaţiului montan, realizarea coeziunii pentru luptă în timp scurt la nivelul subunităţilor şi unităţilor, creşterea competenţei organizatorice şi de conducere a cadrelor din comandamente şi din statele majore pentru organizarea şi conducerea operaţiei, luptei şi pregătirii specifice în munţi.
Demersurile de ordin politico-militar şi doctrinar la nivel naţional nu au diminuat rolul şi locul trupelor specializate, apte să execute acţiuni militare în zone muntoase, nu au afectat modalităţile, căile şi procedeele de pregătire specifică a vânătorilor de munte pentru îndeplinirea misiunilor de bază ce le revin. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi de vânători de munte, necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă. Nu trebuie să uităm că preluarea conceptelor şi principiilor doctrinare ale NATO se realizează prin adaptarea lor la specificul propriu, plecând de la interesele fundamentale ale României. Aceste interese trebuie „acordate” cu vocaţia de libertate şi dezvoltare a poporului român, exprimând apartenenţa sa la spaţiul de civilizaţie europeană.
Nevoia de a menţine trupele de vânători de munte în Forţele Terestre după 1989 este relevată, punctual şi simplu în câteva idei uşor de „digerat” pentru oricine:
- Vânătorii de munte au tradiţie şi sunt profesionişti în ceea ce fac iar, din punct de vedere geografic, o treime din teritoriul naţional este muntos;
- Trupele de vânători de munte sunt proiectate ca trupe de infanterie uşoară, specializate în operaţii în areal montan şi apte pentru operaţii şi în alte zone sau medii de acţiune;
- Trupele de vânători de munte deţin un nivel înalt de instruire şi au deprinderi specifice în operaţii în areal montan precum şi în schi, alpinism şi operaţiuni în condiţii extreme de timp şi anotimp;
- Unităţile şi subunităţile de vânători de munte deţin un grad mai mare de autonomie în acţiune în comparaţie cu alt tip de trupe, aceasta fiind dată, în primul rând, de caracteristicile arealului montan şi de pregătirea pentru a face faţă provocărilor acestuia;
Nu în ultimul rând, vânătorilor de munte le place să creadă că moralul lor este mai ridicat comparativ cu al altora! Provocarea muntelui îi uneşte...Luând în discuţie istoria de dată mai recentă a vânătorilor de munte, a anilor ’90 şi după aceştia, transformările structurale generate de schimbarea la nivelul întregii armate române au generat şi reduceri cantitative ale dimensiunii trupelor V.M. La începutul anilor ’90 existau mai multe brigăzi V.M., intrate bine pe făgaşul unei existenţe normale pentru o armată de dimensiunea celei româneşti: Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Braşov, Brigada 4 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Curtea de Argeş, Brigada 1 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte înfiinţată în 1990 cu sediul comandamentului la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte înfiinţată în 1991, cu sediul comandamentului la Miercurea-Ciuc.
Şi a început diminuarea despre care spuneam anterior...În anul 1997 se desfiinţează: două batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte şi, ulterior, brigada în ansamblul ei, în anul 2000, comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001, Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006, Brigada 5 Vânători de Munte. Este de rermarcat aici faptul că unităţile acestor structuri care nu au fost desfiinţate au fost subordonate altor mari unităţi din Forţele Terestre, unele mari unităţi de V.M. iar altele de arme întrunite.
În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” cu al său comandament la Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” cu comandamentul localizat la Miercurea Ciuc. În acelaşi context al restructurării şi modernizării armatei s-a înscris şi Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, pregătirea şi specializarea cadrelor urmând a se efectua într-o singură instituţie unificată pentru toate specialităţile (infanterie, vânători de munte, paraşutişti, poliţie militară şi cercetare) la Făgăraş, vânătorii de munte rămânând pe mai departe la Predeal, unde funcţionează Baza de Instruire pentru Vânători de Munte.
Deschiderea României spre lumea civilizată după 1989 a avut efecte benefice şi asupra armatei, mai ales după semnarea Parteneriatului pentru Pace în 1994. Întâlnirea, la diverse şi numeroase activităţi comune de instruire, în ţară şi peste hotare, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Olanda, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Turcia, Iordania, Bulgaria, Ungaria şi multe, multe altele a fost primită în rândul vânătorilor de munte, pe parcursul anilor, cu un justificat interes. Nu e „de ici-colea” să te pregăteşti aproape de la egal la egal cu trupe sau structuri „supertitrate” de pe mapamond gen U.S. Army, Corpul puşcaşilor marini americani, „Beretele Verzi” şi „Navy Seal” americane, cu puşcaşii marini britanici şi cei olandezi din vestita Brigadă 3 Commando a Marii Britanii (cea care a dus greul luptelor din Falkland-ul anilor 80), cu forţele speciale greceşti, turceşti, iordaniene, cu „alpini” italieni, „gebirgsjager”-ii germani şi cei austrieci ori „chasseurs alpins” francezi, cu trupele de munte ale armatei chineze etc...Asta ca să pomenesc doar câteva structuri din armate străine NATO şi non-NATO cu care s-a lucrat foarte bine!
Ai noştri au apreciat, fără tăgadă, pragmatismul şi dotarea ireproşabilă a partenerilor de exerciţii comune (numărul acestor exerciţii majore de instruire comune depăşind cu mult numărul de vreo două sute) dar au constatat cu satisfacţie nedisimulată că pregătirea pentru luptă a militarilor noştri nu este cu nimic mai prejos decât cea a altora, mai ales a trupelor din NATO, la care ne-am raportat în aceşti ani. De remarcat este şi faptul că structurile de vânători de munte, în special Bg. 2 V. M., în cadrul diverselor activităţi de cooperare militară internaţională au primit, începând cu anul 1996, peste cinci sute de vizite ale unor delegaţii militare străine, majoritatea de la cel mai înalt nivel de reprezentare militară a statelor respective (miniştri ai apărării, şefii apărării, şefii categoriilor de forţe etc). Majoritatea activităţilor de pregătire comună au fost desfăşurate, mai ales, de către militarii şi subunităţile din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” (într-o proporţie de 3/4 din totalul activităţilor de acest tip desfăşurate de structurile V.M.) fapt ce a fost, în esenţă, benefic atât acestei mari unităţi cât şi celorlalte structuri V.M. mai ales datorită unui bagaj de lecţii învăţate deosebit de consistent care a fost extrem de util mai ales începând cu anul 2005, atunci când s-a considerat că este momentul ca vânătorii de munte să fie dislocaţi în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român.
Astfel, este notabilă participarea, cu succes, a unor plutoane, companii şi batalioane din Brigada 2 Vânători de Munte și Brigada 61 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor ROFND, UNAMI şi ISAF din teatrele de operaţii din Kossovo, Irak şi Afganistan. Trebuie să ne aducem aminte, dacă ne raportăm la participarea la misiunile executate în Afganistan, că preţul plătit de vânătorii de munte a fost destul de mare în ceea ce priveşte eroii căzuţi la datorie şi răniţii în acţiunile militare. Astfel, merită cu psisosinţă să-i amintesc şi pe cei căzuţi la datorie acolo, departe de ţară:
- din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”: Slt. (p.m.) MARCU AUREL în anul 2007 şi Slt.(p.m.) BĂDICEANU FLORIN în anul 2010;
- din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”:slt.(p.m.) ALEXANDRESCU DRAGOŞ în anul 2008;
- din Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”:slt.(p.m.) CHIRA CLAUDIU în anul 2009;
- din Batalionul de Sprijin Logistic al Bg. 2 V.M.:Slt.(p.m.) LEU VALERICĂ în anul 2010;
- din subunităţi de brigadă ale Bg. 2 V.M. :Slt.(p.m.) CARACUDĂ PAUL şi Slt.(p.m.) CIOBOTARU DAN în anul 2010;
- din Batalionul 265 P.M. dar participant la misiune cu B.21 V.M.:
Mr.(p.m.) UNGURAŞ VASILE în anul 2009
Menționez că am participat direct la toate activitățile de aducere acasă și organizare a funeraliilor celor opt camarazi căzuți departe de țară! Acestora li s-au mai adăugat şi câteva zeci de răniţi în acţiunile militare din Afganistan.
Evoluţia vânătorilor de munte a întâmpinat în această perioadă de după 1990 şi o serie de vicisitudini de ordin structural, logistic şi financiar, generate de condiţiile concrete ale evoluţiei şi transformărilor suferite de întreaga armată română. Nu întotdeauna structurile organizatorice au corespuns nevoilor reale de pregătire pentru operaţii şi luptă în munţi, suportul financiar şi material fiind şi el grevat de lipsurile de ordin structural şi funcţional ale economiei naţionale, care nu a reuşit întotdeauna să asigure un buget adecvat nevoilor de apărare.
Urmarea firească a fost desfiinţarea, aşa cum aminteam anterior, între anii 1998 şi 2006 a patru brigăzi de vânători de munte. Chiar dacă acum, vânătorii de munte sunt mai puţini ca număr şi structuri, nu înseamnă că rolul lor s-a redus ca importanţă, ci dimpotrivă. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi V.M., necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico-militar actual şi de perspectivă. Viitorul unităţilor si marilor unităţi de vânători de munte va fi determinat de tipul de acţiune militară în care se preconizează a fi angajate, dar un rol determinant îl va avea capacitatea de acţiune în acord cu noua configuraţie a câmpului de luptă. Caracteristicile acestuia nu vor avea un impact decisiv asupra filosofiei de comandă şi a doctrinei de instruire a unităţilor de vânatori de munte.
Susţin acest aspect, deoarece instruirea vânătorilor de munte pentru acţiunea în zona muntoasă pune accentul pe: configuratia neliniară si etajată (pe verticală) a câmpului de luptă, aplicarea concepţiei manevriere, caracterul descentralizat al execuţiei – accentul în actţunile în teren muntos cade pe lupta unităţilor şi subunităţilor, iar responsabilitatea este a comandanţilor de la niveluri mici care trebuie să fie capabili să acţioneze în absenţa ordinelor, pe spaţii mari si cu dificultăţi în utilizarea sistemului de comunicaţii. Aplicarea conceptului „ce să faci nu cum să faci“ este elementul de bază pentru conducerea acţiunilor în munte, comandanţii fiind pregătiţi să ia decizii pe baza unui risc calculat şi a unei aprecieri corecte a echilibrului între concentrarea forţelor, economia de efort şi securitatea forţelor. Flexibilitatea acţională, exprimată de capacitatea de asamblare rapidă a subunităţilor în formaţii mai mici în acord cu natura obiectivului, precum şi faptul că modificările în domeniul armamentului, echipamentului şi tehnologiilor nu au condus la o diminuare majoră a impactului semnificativ pe care îl au condiţiile severe de mediu asupra capabilităţilor unei unităţi, mențin actualitatea unităţilor de vânatori de munte ca trupe specializate în acţiunile montane. Vânătorii de munte constituie o componentă de bază a Forţelor Terestre.
Vânătorul de munte trebuie să fie pregătit în orice moment să execute deplasări în terenuri dificile, să escaladeze masive muntoase prin locuri greu accesibile, să desfăşoare acţiuni solicitante timp îndelungat, indiferent de anotimp sau de condiţiile meteorologice, exploatând resursele şi materialele din zonă în folosul acţiunii sale. Lupta în munţi este deosebit de grea şi complexă cerând din partea tuturor militarilor ingeniozitate, spirit manevrier, deprinderi de a se adapta la condiţiile grele de teren şi de climă, de a se căţăra, coborî şi traversa cu uşurinţă obstacolele întâlnite.
Muntele poate fi deseori ostil, având multe constrângeri şi limitări, în condiţii în care riscul nu poate fi în totalitate evaluat. Muntele nu poate fi învins decât de cei care îi cunosc tainele şi au mentalitate de învingători. Reputatul teoretician militar francez de la începutul veacului al XX-lea, Ferdinand Foch spunea că „...realitatea câmpului de bătălie este că pe el nu se studiază; se face ce se poate pentru a se aplica ce se ştie, dar pentru a putea face puţin, trebuie să se cunoască mult şi bine". Iar vânătorii de munte români cunosc multe şi bine! La ora acuală, trupele de V.M. pot executa misiuni de lungă durată, în condiţii dificile de climat şi stare a vremii, izolat, şi îndeplinesc principala misiune: apărarea Carpaţilor. Activităţile practice executate în teren, aprecierile primite cu ocazia diferitelor vizite ale delegaţiilor străine sau inspecţiilor structurilor abilitate, interesul NATO pentru trupele de V.M. relevă clar că renumele de trupe de elită, atribuit vânatorilor de munte, nu este un mit, ci o realitate. Luptătorii din marile unităţi si unităţi de vânători de munte simt şi trăiesc ca adevăraţi apărători ai crestelor alpine.
Pregătirea este primordială pentru atingerea standardelor de performanţă şi, implicit, a titlului de trupe de elită. Instructia alpină pe timp de vară şi de iarnă reprezintă principala disciplină de pregătire pentru atingerea standardelor necesare formării vânatorilor de munte. Alpinistul trebuie sa fie sănătos fizic şi psihic; la acesta, prudenţa şi îndrăzneala, curajul şi frica trebuie să fie într-un bun echilibru, combinate cu prezenţa de spirit. Acestea sunt câteva atribute ale unui vânător de munte. Alpinistul trebuie să fie tenace, să ştie sa domine pericolul, să fie într-o permanenta formă fizică pe care şi-o menţine prin antrenament. Totdeauna, traseul ales trebuie să fie sub limita posibilităţilor unui alpinist care trebuie să rişte în mod constient. Caracteristicile de bază ale vânătorilor de munte sunt: valoarea profesională, loialitatea, spiritul de echipă. Standardele lor sunt impuse de mediul în care acţionează. Este un mediu ostil, având multe constrângeri şi limitări, în care este nevoie de voinţă, inteligenţă, experienţă şi, nu în ultimul rând, de curaj în luarea deciziilor în condiţii in care riscul nu poate fi în totalitate evaluat.
Capacitatea acţională a unei structuri este exprimată de puterea de luptă deci de abilitatea de a-şi îndeplini misiunea, de a manevra într-un mediu ostil, în care, de regulă, tehnica sofisticată nu poate acţiona. Este punctul forte al unităţilor de vânători de munte, dar realizarea acestei capacităţi impune standarde foarte riguroase de instruire a comandamentelor şi unităţilor. Nu normele şi condiţiile impuse de regulamente îi fac pe vânători să fie cei mai buni, ci competiţia cu ei, cu muntele, curajul de a face ceva ce nu este la îndemâna oricui; în plus, este şi obligaţia de a păstra mitul creat de cei dinaintea lor. Diferenţa între cele doua concepţii este că, dacă te mulţumeşti să îndeplineşti doar normele impuse de regulament, ai să fii doar bun, nu cel mai bun....iar vânătorii de munte îşi doresc să fie cei mai buni şi să fie preţuiţi la justa lor valoare, acasă şi peste hotare.
Surse:
„Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2003 plus alte câteva lucrări din istoria V.M. la care am colaborat, articole în diverse reviste din ţară şi de peste hotare…Plus câteva decenii de viaţă petrecute în această mare unitate a Armatei României!
