Puterea de a spune NU

Imi place ceea ce fac in meseria pe care o practic. Poate ca tocmai de aceea inca de la inceput am incercat sa ma deprind cu tot ceea ce trebuia sa fac pentru ca treaba sa mearga bine. Munca nu este grea daca stii ce ai de facut, dar e migaloasa si impune multa responsabilitate si atentie.
Pentru ca vroiam sa invat sa ma descurc cat mai bine fara sa dau impresia ca am permanenta nevoie de ajutorul altcuiva, am incercat sa muncesc cat de mult era posibil, sa fac tot ceea ce era nevoie si sa nu refuz nimic. In cativa ani insa am simtit ca nu mai rezist fizic. Pur si simplu obosisem si simteam ca aveam din ce in ce mai putin timp pentru mine. Aveam senzatia ca, pe undeva, o parte din viata mi se fura incetul cu incetul. Dar inca nu aveam puterea de a spune NU! NU MAI POT! TREBUIE SA MA OPRESC PUTIN!
Aveam insa senzatia ca sunt luata de fraiera. Ca unii considerau ca trebuie sa muncesc cat mai mult, cat de mult posibil, si ca salariul pe care il luam era prea mare pentru ceea ce munceam. Mi se propuneau sarcini care nu prea aveau legatura cu fisa postului, cu ceea ce trebuia sa fac, cu ceea ce stiam deja sa fac. As fi putut sa invat lcruri noi, simteam ca aveam capacitatea intelectuala sa o fac, dar nu mai aveam nici timp si nici puterea fizica necesara pentru a realiza ce im doream.
Trebuia sa am puterea sa spun NU! Am incercat sa o fac si am si facut-o o data sau de doua ori. Dar eram singura care spusese , in mod justificat, NU! Si refuzul meu a fost interpretat gresit. Am avut senzatia ca, daca s-ar fi vrut, as fi putut sa fiu data afara si sa vina altcineva in locul meu. Stiam ca aceasta miscare era un abuz, dar am facut un pas inapoi. Nu puteam risca sa sufar consecintele. Stiam ca nu as fi fost chiar singura care as fi riscat sa ma impotrivesc unor actiuni nefavorabile indreptate impotriva mea, dar nu stiam ce sanse de reusita as fi avut, caci nu stiam cati si-ar fi spus raspicat parerea alaturi de mine.
Mai am speranta ca vor fi destui aceia care vor sppune NU unor situatii si actiuni nefavorabile si ca unele lucruri se vor putea indrepta. Dar va mai trece destul timp pana atunci...

(Super)blog

Sa nu mai spuna cineva ca nu as avea (inca!) minte si suflet de copil. Imi place joaca dar imi plac si competitiile. Acestea ma stimuleaza sa continui ce am inceput la un moment dat poate si pentru ca vreau sa fiu mai buna decat ceea ce fusesei pana in acel moment dat. Poate de aceea, inca de cand m-am conectat la internet, m-am bagat in diverse concursuri, mai ales in concursurile cu premii. Eram intotdeauna convinsa ca era si o farama de spirit de loterie in toate aceste concursuri. Spiritul de loterie era in proportie de 100% la concursurile in care potentialul castigator era desemnat prin tragere la sorti. Acolo sansele de a castiga premiul era extrem de mic, asa ca sperantele mele de a castiga acel premiu, oricat de tentant ar fi fost, chiar daca era un singur si simplu obiect, erau la fel de extrem de mici.
Nu o data am implicat unul dintre bloguri in diverse competitii. Modalitatea de concurs? Simplu: scrierea unui articol pe blog, pe o tema data (de pilda advertoriale) sau fara o tema anume, dar preferabil in acord cu specificul de activitate al celui care sponsoriza proba. Si aici exista o doza de risc. Probabilitatea de a castiga premiul era destul de redusa atunci cand depindeai de altii, de pild atunci cand departajarea se facea in functie de numarul de comentarii sau de aprecieri pe care articolul fiecarui competitor le primea de la cei care il citeau. Aici depinzi foarte mult de abilitatea pe care o ai de a-ti forma o comunitate de cititori ai blogului tau dispusi de a interactiona cu tine prin comentarii la tot ceea ce postezi pe blog.
Ceva sanse mai mari exista cand depinzi aproape exclusiv de tine, de calitatile tale de scriitor pe o dema libera sau pe o tema data, eventual si cu respectarea unor anumite cerinte tehnice. Dar nici aici nu poti fi sigur ca reusesti sa faci fata in proportie de 100% sa faci un articol perfect sau cat mai aproape de cerintele date pentru a putea castiga premiul dorit. Dupa ceva acumulare de experienta reusesti sa faci perfect partea ce tine mai mult sau mai putin de cerintele strict tehnice cerute, cum ar fi folosirea unor anumite cuvinte cheie, plasarea de link-uri la locul potrivit sau alaturarea de poze... etc, etc, etc... Numai ca exista si o anumita doza de subiectivism: partea care tine de estetic, de artistic... Aici depinde de inspiratia pe care o ai in acel moment si de indemanarea de care dai dovada in conceperea textului dar si de empatia care se realizeaza intre tine ca si competitor si juratul care iti puncteaza creatia ta de la acel moment. Uneori reusesti, alteori nu...
De ceva ani, nu multi, vreo 2-3, m-am bagat intr-o competitie de scris advertoriale pe blog. Adica articole cu caracter publicitar, pentru diferiti sponsori, pe diverse teme date, respectand specificul de activitate a sponsorului respectiv si respectand totodata anumite cerinte tehnice, cum ar fi folosirea unor anumite cuvinte cheie, plasarea de link-uri la locul potrivit sau alaturarea de poze... etc, etc, etc... De regula se organizeaza doua editii pe an: o editie de primavara/vara si o editie anuala, organizata undeva spre final de an. E o competitie destul de solicitanta pentru cei care vor sa se situeze printre finalisti la finalul competitiei, adica sa fi participat la toate probele. Si e un adevarat tur de forta sa participi la trei probe pe saptamana, separate de pauze de cate o zi si weekend-ul de rigoare, timp de peste o luna de zile... Se aduna astfel undeva in jur de 15-20 dearticole scrise cu foarte mare atentie. Este destul de greu sa te situezi printre castigatori, data fiind concurenta destul de mare, dar nu imposibil. Ceea ce se castiga cu adevarat este experienta intr-ale scrisului, obisnuinta de a fi aproape mereu suficient de inspirat incat sa iasa ceva multumitor, precum si faptul ca te promovezi excelent ca blogger.
Chiar acum este in plina desfasurare editia de primavara a unui concurs de (super)blogging. Deja scriu de trei saptamani pe blog (am pornit la scris de la inceputul lunii) si cred ca ma prinde si putin din inceputul lunii aprilie. Mai am ceva de munca pana se termina concursul si, credeti-ma, deja incep sa simt oboseala, dat fiind ca fac asta in afara orelor de program la servici. Nu sper sa castig vreo proba, desi nu e chiar imposibil, dar macar sa urc cat mai sus in clasament. Merit macar asta, nu-i asa???

Per(vers)

Per(vers)
Postat de Ioan Grigoraș în Iunie 17, 2015 la 1:00amVezi blog
- În noaptea asta cu luciri nebune,
Iubita mea, îți fac confesiune,
Declar solemn că trupul de sirenă
Se impregnează-n mintea erogenă

Purtându-mă prin fantezii bizare
Când te sărut pe vers, între picioare,
Apoi cuprins de-o dulce nebunie
Mă pierd cu totu-n tine, Poezie,

Căpșuna sânilor o mușc cu sete,
De două ori, adânc, vreau să mă-mbete
Și pot să mor strivit între petale
Ca victimă a frumuseții tale.

- Culegi nectarul nopţilor rebele,
Vulcani erup în sânge şi în piele,
Simţi între coapse lava, te incită
Şi gura ta flămândă mă recită

Ca pe-un poem fluid, apocaliptic,
Greu accesibil, versurile gliptic
Le şlefuieşti adânc pe sâni, pe spate,
Trăim extrem şi totuşi jumătate

Din pasiune încă n-am trăit-o,
Şopteşte-mi la ureche: Ştii, iubito,
Vreau totul! Şi-ţi promit că dimineaţă
Vom cere “bis” destinului o viaţă.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

*poezia cu numărul 700
semnată Ioan Grigoraș & Liliana Trif

No comment!!!

Anul trecut, inainte de alegerile locale, in plina campanie electorala, am preluat urmatoarea postare aparuta pe Facebook:

Vocea Romanului

31 mai la 21:58 ·

LAURENŢIU LEOREANU A CĂLCAT PE CADAVRE PENTRU A AJUNGE POLITICIAN SI APOI PRIMAR
<<<<<<<<<<<<<<DISTRUBUIE >>>>>>>>>>>>>
Dan Laurențiu Leoreanu (n. 5 august 1965, Roman) este un polician român, de profesie profesor de matematică, primar al municipiului Roman. A început politica la PSD unde a primit un loc călduţ la Colegiul Miron Costin apoi din cauza băuturii, un accident în zona centrală cu "maşina lui Ceauşescu" îl aduce în dizgraţia şefilor PSD.Cochetează pe ascuns cu Stolojan pentru a prelua în 2007 frâiele PLD Roman atrăgând cu el pe Oana Bulai, Aldo Pellegrinii (cumătru), Bogdan Corcodel (îi cără geanta).La centru în scurt timp PD şi PLD fuzionează iar la Roman Leoreanu se milogeşte de Pinalty să îl pună şef peste noul PDL Roman.Îl înlătură pe adevăratul lider de atunci Danaila - fost subprefect şi ajunge în scurt timp, săgeata lui Pinalty la Roman. Faptul că fostul PD era majoritar format din profesori romaşcani le-a fost greu să accepte un lider impus dar timpul l-a avantajat pe Leoreanu. Nu performeaza în fata USL -ului în 2012 , candidează din partea APEL la locale şi îi păcăleşte încă odată pe romaşcani, neavând vreun candidat puternic având şi presa locală în totalitate alături.La parlamentare o susţine pe Elena Udrea din partea ARD care pleaca in parlament de pe locul doi dupa ce o batuse clar USL-UL in fieful Leorean ,pentru că mai apoi împreună să treacă la Miscarea Populară până cand Elena ajunge la puşcărie. Leoreanu morcovit denunţa tot la DNA şi trece la PNL unde îl linseaza pe Cazan care era proaspăt ales copreşedinte PDL impunând la centru că vine in PNL doar dacă este lider local şi angajamentul ca va susţine PNL în toate comunele din Neamţ precum şi pe deputatul ieşean Mugur Cozmanciuc la funcţia de Preşedinte Consiliu Judeţean Neamţ.

Am preluat-o ca atare si am facut prostia s-o distribui mai departe. Marturisesc ca ceea ce scrie aici nu-mi apartine ca si concepere, e doar preluarea de la un alt utilizator de Facebook, si, vorba aceea :"Minciuna cumpar, minciuna vand!". Nu a trecut mult timp, poate cateva ore, si cineva a umblat la "sentiment", cum ca nu ar fi frumos sa spun asemenea gogomanii si neadevaruri despre o persoana care a lucrat multi ani cu mama in invatamant, drept urmare, ca o dovada de prea mult bun simt din partea mea am sters postarea distribuita in retea.
E adevarat, un asemenea text poate fi interpretat ca o denigrare a persoanei despre care se vorbeste. Poate fi foarte bine si corect un neadevar, ca atare cel care l-a adus la lumina poate suporta consecintele. Numai ca vreau sa fac inca o precizare: textul EXISTA ca atare in retea inainte ca eu sa-l fi distribuit. Asa cum a fost citit dupa ce eu il distribuisem deja tot asa ar fi putut sa fi fost citit si de pe contul de Facebook de pe care il preluasem. Cel care ar fi trebuit sa suporte mai intai de toate consecintele era tocmai cel care postase textul acesta inaintea mea. Si totusi...
 Vine ziua alegerilor. Nu se incheie votarea si apare in aceeasi retea de socializare urmatoarea stire dintr-o publicatie locala:

Marea familie romașcană se pregătește pentru încă patru ani de întuneric cu Leoreanu

În calitate de administrator a mai multor publicații din Neamț, Bacău și Harghita, am căderea să pot face comparații între modurile în care sunt conduse comunitățile de către primari și mai ales pot să îmi exprim o opinie avizată despre cum încearcă unii primari să își prostească alegătorii.
De departe, în topul meu cu primari care păcălesc eficient comunitatea, este Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman. Cu o presă aproape în genunchi, acest oraș este ținut în frâu de un primar care știe foarte bine tabla înmulțirii, adică împarte la cine trebuie și are cunoștințe avansate de mecanică, adică unge pe cine trebuie.
Deși nu prea ai unde să te distrezi, unde să mergi la un teatru sau la un eveniment cultural serios, unde să te plimbi în siguranță măcar cu o bicicletă, electoratul zice că e frumos cu actualul primar. Deși prețurile la utilități sunt ucigătoare, locurile de muncă plătite execrabil și resursele orașului manipulate de un grup restrâns de interese, electoratul zice că primarul face bine ce face. Deși nu se mai ridică niciun un lider, nicio somitate, nici măcar un mare talent și societatea este total plafonată, electoratul romașcan zice că e bine.
Ce a făcut acest primar cu media locală și nivelul la care a ridicat cultul personalității este ceva de studiat și de speriat în același timp. Mă uit la ce se întâmplă în Roman și fără nicio intenție de a jigni romașcani constat ca acest oraș a ajuns ca o comună de munte din Harghita, unde nimeni nu știe românește și nu poate urmări ce se întâmplă în restul țării iar faptul că le curge apa la robinet este o realizare atât de mare încât primarul de acolo rămâne primar pe viață.
Fără nicio discuție Leoreanu va rămâne primar încă un mandat deoarece romașcanii parcă au intrat cu totul în întuneric și se bucură de realizările absolut penibile ale acestui edil în comparație cu alții care au trecut pe la conducerea orașului.
Pentru a aprinde puțin lumina pentru romașcani le amintim că ultima administrație comunista a orașului a raportat în ultimul mandat, înainte de a veni revoluția, că au creat 3.000 locuri de muncă și au construit pentru noii angajați câteva zeci de blocuri. Tot ultima primărie comunistă din ’89 se laudă la Roman cu ZERO șomeri și exporturi lunare de câteva milioane de dolari.
Nu pot înțelege nici în ruptul capului cum un oraș poate vota un primar care a dovedit că nu poate să facă nici măcar 5% din ce făcea un primar în aceeași localitate acum 30 de ani, dar dacă romașcanii aleg să mai stea pe întuneric încă patru ani … e alegerea lor.
În final nu pot să remarc că din zecile de primării în care am călcat, cea de la Roman m-a speriat prin nivelul la care este ridicat cultul personalității pe culoarul ce duce la biroul primarului. Dacă romașcanii încă sunt în beznă și consideră că e normal așa ceva, pentru restul oamenilor vă prezentăm culoarul ce duce la biroul primarului Laurențiu Leoreanu … comuniștii erau mici copii …

.Textul il vazusem in dimineata din ziua alegerilor. Procesul de vot era in plina desfasurare si, in nici un caz, nimeni nu putea pune mana in foc ca va castiga unul sau altul dintre candidati, chiar daca dintre acestia putea fi favorit unul sau altul. Previziunea titlu insa s-a adeverit, caci cel care a castigat un nou mandat a fost tocmai primarul aflat pana atunci in functie. NOTA BENE: daca nu ma insel, articolul fusese scris si postat chiar cu cateva zile inainte pe site-ul din care se facuse distribuirea in reteaua de socializare. Iata textul original:

Marea familie romașcană se pregătește pentru încă patru ani de întuneric cu Leoreanu

Mai 26, 2016admin2

În calitate de administrator a mai multor publicații din Neamț, Bacău și Harghita, am căderea să pot face comparații între modurile în care sunt conduse comunitățile de către primari și mai ales pot să îmi exprim o opinie avizată despre cum încearcă unii primari să își prostească alegătorii.
De departe, în topul meu cu primari care păcălesc eficient comunitatea, este Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman. Cu o presă aproape în genunchi, acest oraș este ținut în frâu de un primar care știe foarte bine tabla înmulțirii, adică împarte la cine trebuie și are cunoștințe avansate de mecanică, adică unge pe cine trebuie.
Deși nu prea ai unde să te distrezi, unde să mergi la un teatru sau la un eveniment cultural serios, unde să te plimbi în siguranță măcar cu o bicicletă, electoratul zice că e frumos cu actualul primar. Deși prețurile la utilități sunt ucigătoare, locurile de muncă plătite execrabil și resursele orașului manipulate de un grup restrâns de interese, electoratul zice că primarul face bine ce face. Deși nu se mai ridică niciun un lider, nicio somitate, nici măcar un mare talent și societatea este total plafonată, electoratul romașcan zice că e bine.
Ce a făcut acest primar cu media locală și nivelul la care a ridicat cultul personalității este ceva de studiat și de speriat în același timp. Mă uit la ce se întâmplă în Roman și fără nicio intenție de a jigni romașcani constat ca acest oraș a ajuns ca o comună de munte din Harghita, unde nimeni nu știe românește și nu poate urmări ce se întâmplă în restul țării iar faptul că le curge apa la robinet este o realizare atât de mare încât primarul de acolo rămâne primar pe viață.
Fără nicio discuție Leoreanu va rămâne primar încă un mandat deoarece romașcanii parcă au intrat cu totul în întuneric și se bucură de realizările absolut penibile ale acestui edil în comparație cu alții care au trecut pe la conducerea orașului.
Pentru a aprinde puțin lumina pentru romașcani le amintim că ultima administrație comunista a orașului a raportat în ultimul mandat, înainte de a veni revoluția, că au creat 3.000 locuri de muncă și au construit pentru noii angajați câteva zeci de blocuri. Tot ultima primărie comunistă din ’89 se laudă la Roman cu ZERO șomeri și exporturi lunare de câteva milioane de dolari.
Nu pot înțelege nici în ruptul capului cum un oraș poate vota un primar care a dovedit că nu poate să facă nici măcar 5% din ce făcea un primar în aceeași localitate acum 30 de ani, dar dacă romașcanii aleg să mai stea pe întuneric încă patru ani … e alegerea lor.
În final nu pot să remarc că din zecile de primării în care am călcat, cea de la Roman m-a speriat prin nivelul la care este ridicat cultul personalității pe culoarul ce duce la biroul primarului. Dacă romașcanii încă sunt în beznă și consideră că e normal așa ceva, pentru restul oamenilor vă prezentăm culoarul ce duce la biroul primarului Laurențiu Leoreanu … comuniștii erau mici copii …

---

---

---

Dupa cum se vede, textul a aparut pe site in  data de 26 mai 2016, deci cu ceva zile bune inainte de data scrutinului. Se vede treaba ca, oricat de pornit ar fi fost autorul impotriva conducerii locale de atunci, a avut un fler desavarsit prevazand cine ar fi putut sa castige scrutinul. Sau a fost o simpla cointamplare, desi sansa aparitiei unei asemenea coiincidente este la fel ca sansa castigarii potului cel mare la loterie.
Asta e!!! Felicitari invingatorului, onoare invinsilor.
Si totusi nu s-a implinit total previziunea. Primarul ales nu a ramas patru ani la conducerea primariei. Iata evenimentele, asa cum au fost prezentate de acelasi site. Mai intai... Hotararea primarului de a candida pentru functia de deputat de Neamt:

Primarul de Roman, Laurențiu Leoreanu, candidează pentru că așa a fost sfătuit de slujitorul lui Dumnezeu… Bă, mă lași!?

Dec 07, 2016adminLike

Într-o scrisoare adresată cetățenilor din orașul Roman, actualul primar Laurențiu Leoreanu se scuză că renunță la calitatea de primar pentru cea de parmanetar, spunând că a luat această decizie după ce s-a consultat cu ”duhovnicul” său. Adică un preot i-a zis să se ducă în Parlament ca să facă bine enoriașilor. Chiar mă întrebam tot timpul cum de domnul primar de Roman, care exagerează cu cultul personalității, nu l-a băgat încă pe Dumnezeu în propaganda sa, dar iată că în sfârșit Dumnezeu îi îndrumă cariera politică prin slujitorul, recte duhovnicul primarului.

Nu știu care este coeficientul de inteligență al romașcanilor ca să se lase impresionați de astfel de scrisori, dar știu că Dumnezeu nu poate să aibă vreo treabă cu campaniile electorale din Neamț, niște activități politice necurate, care sunt eminamente perverse, înșelătoare, mincinoase și păcătoase.

Să induci subliminal ideea că te trimite în Parlamenul României însuși Dumnezeu prin vocea duhovnicului tău e deja prea mult, ca să nu mai vorbim de ipocrizia totală din partea unui liberal care susține prin doctrină statul laic să vorbească de duhovnici atunci când ia decizii politice.

I.R.

Vine si ziua scrutinului pentru alegerile parlamentare. Apare un nou articol:

Marea familie romașcană s-a întors cu spatele la Leoreanu

Dec 12, 2016admin1

Într-o mare criză de aroganță politică, primarul Laurențiu Leoreanu a crezut că romașcanii pun botul la infinit la vrăjeala lui de semizeu electoral. Rezultatul a fost pierderea jenantă a alegerilor la Roman, deși a avut de partea lui toate atuurile, începând de la presă până la oameni în secțiile de votare.
Nici nu mai intrăm în detalii să vă spunem unde a greșit Leoreanu, edilul care le știe pe toate pe acest pământ, ci doar vă spunem că dacă nu renunță la deputăție și să își vadă de primărie, cariera lui politică se va termina cu acest mandat deoarece trendul e clar iar la alegerile anticipate ce vor urma la primăria Romanului nu va mai lua PNL primar nici să stea în cap.
Acum vom vedea dacă lui Laurențiu Leoreanu i-a păsat vreodată cu adevărat de Roman deoarece în parlament nu se duce decât ca să-i fie lui bine, căci e clar că PNL nu intră la guvernare, deci vrăjelile cu mersul lui în parlament ca să fie la guvernare nu mai sunt valabile.
Dacă Laurențiu Leoreanu ține puțin la Roman și la ce a construit acolo până acum, va refuza funcția de deputat și va rămâne primar. Dacă nu, înseamnă că tot ce a spus el până acum au fost doar vorbe goale.

I.R.

Si totusi mai era o sansa: redistribuirea voturilor i-au asigurat totusi un loc in Camera Deputatilor. Se punea problema ce functie va alege: cea de deputat sau ramanerea la primarie. Oricum partidul pierduse ceva cam mult din increderea alegatorilor.

Voiau să conducă țara și nici nu erau în stare să își dea seama unde sunt din punct de vedere electoral

Dec 12, 2016adminLike

Atâta infatuare cât am văzut la liberalii din Neamț în aceasta campanie electorală nu am mai văzut la nici un alt partid politic niciodată. Țapu pe la Piatra-Neamt rupea sacoul de pe el cu anticipări de procente de 2-3 ori mai mari decât a obținut în realitate, iar Leoreanu la Roman spunea că va scrie istorie și se lăuda că va scoate de 3-4 ori mai mult decât a scos. Cozmanciuc, mare stareț la PNL Neamț, nici nu mai spunem ce avioane avea în cap.

Problema nu este că șefii liberali au bătut câmpii prin conferințele de presă, că așa e în campanie, ci că și-au demobilizat propriul partid și, mai mult de atât, nu au scos din buzunar câțiva bănuți să facă o cercetare sociologică la începutul campaniei să vadă pe unde stau ca să nu prindă fluturi toată campania.

Deci ce pretenții să avem ca liberalii din Neamț să ne reprezinte în Parlament și să facă ceva bun pentru noi dacă ei, sarmanii, nici pentru propriul lor partid nu sunt în stare să facă o previziune. Ce să nu mai vorbim la liberali de viziune politică, planuri de viitor, anticipări pentru linii de dezvoltare economică, poziționări de politici publice naționale și internaționale când ei, vai de steaua lor, nu pot anticipa ce li se întâmplă chiar lor și au ținut și crescut pe lângă ei doar nonvalori care stiu doar sa factureze fără sa tragă de mânecă pe cel care plătește atunci când greșește.

N-ai vazut așa atmosferă de degajare electorală cum a fost la PNL Neamț în această campanie. Ziceai că ori sunt fumați toți, ori au o combinație cu serviciile și primesc prin magie 40 de procente la urne. Atâta inconștiență nu poate fi decât rezultatul unei incompetențe, dublată de o infatuare gravă. Mai ales că PNL este singurul partid politic care are oameni pregătiți ce ar fi putut face o cercetare sociologică la un preț de cinci ori mai mic decât prețul pieței, ca să nu mai vorbim de încrederea într-o cercetare sociologică făcuta chiar din interiorul propriului partid.

Varză totală la PNL.

I.R.

Pana la urma alegerea dintre cele doua functii s-a facut:

Primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, a demisionat. Viceprimarul Lucian Micu a preluat atribuțiile de primar

Ian 03, 2017adminLike

Prefectura Neamț a constatat astăzi, 3 ianuarie 2017, încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu. Ordinul a fost trimis către Guvernul României care, de comun acord cu Autoritatea Electorală Permanentă, va hotărî data alegerilor anticipate pentru funcţia de primar. Conform legii, în acest caz, atribuțiile primarului sunt exercitate de drept de viceprimar. Astfel spus, atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimarul Lucian Micu, iar Consiliul Local va alege din rândul consilierilor un alt viceprimar.

„În calitate de primar interimar al Romanului, vreau să vă asigur că legea va fi respectată, proiectele de dezvoltare a municipiului vor continua și atenția mea și a echipei din Primăria Roman va fi îndreptată spre binele dumneavoastră, al romașcanilor. Am ajutat Romanul în calitate de viceprimar și sunt sigur că, în calitate de primar interimar, pot face și mai mult, pentru orașul nostru, pentru oameni.” a declarat Lucian Micu.

Vom vedea cum se vor desfasura evenimentele in continuare:
- vom vedea care va fi prestatia noilor alesi in parlamentul tarii
- vom vedea daca conducerea locala va ramane cea de acum, cu statut de provizorat, sau se vor desfasura noi alegeri locale anticipate...
 Pana atunci viata merge inainte. Si noi impreuna cu ea...

De ce ... blogging?

Cum am inceput nebunia asta cu scrisul pe blog? Pur si simplu dintr-o joaca.... Dintr-o trasnaie... Din nevoia puerila (atunci!) de a imita...
Sa facem o mica paranteza... Dupa cativa ani de munca, am constatat ca nevoia de a ma documenta profesional incepe sa imi depaseasca posibilitatile. Nu atat financiar... Posibilitatile financiare destul de reduse raportate la nevoia de informare vor ramane asa in veci si de-a pururi; desigur exagerez, desigur imi veti spune ca speranta trebuie sa moara ultima, dar sa fim realisti: speranta in posibilitati decente de informare pare sa fie cam slaba si perspectivele de remediere ale situatiei cam indepartate. Sa revenim... Nu numai ca trebuia sa ma pun la punct cu noutatile, dar trebuia sa demonstrez acest lucru celor care ma autorizau sa muncesc in domeniu. O varianta era nu numai pana atunci ci si pana acum si de acum inainte mult timp participarea la diferite manifestari stiintifice: cursuri, simpozioane, manifestari de specialitate, conferinte, congrese... Eficient sau mai putin eficient, asta e alta problema, dar destul de obositor si de epuizant din toate punctele de vedere. Plus ca oricat as fi evitat asta, se mai intampla sa lipsesc de la serviciu, iar treaba trebuia recuperata ulterior. Asa ca a aparut la orizont posibilitatea cursurilor la distanta, prin intermediul internetului. Multe dintre ele gratuite (nu ma costa decat internetul, energia electrica, uzura calculatorului, timpul si energia mea). Asa ca din bruma mea de resurse de atunci mi-am procurat un calculator si m-am conectat la internet. Si asa am ramas pana acum si, sper, si mult timp de acum inainte.
Dar oricat de multe cursuri de specialitate as fi facut pe internet, oricum nu mi-ar fi ocupat tot timpul si toate posibilitatile. Plus ca si aceste cursuri se ispraveau la un moment dat si pana la aparitia altora noi mai trecea ceva timp. Asa ca trebuia sa dau calculatorului conectat la internet si alta intrebuintare. Cum nu m-a adus mama pe lume direct pe calculator si pe internet, ceea ce stiam despre informatica era aproape egale cu zero, si acel zero inca taiat intr-o multime de bucati. Practic, cum m-am vazut cu calculatorul functional in fata, m-am simtit blocata si cu mainile legate. Dar am incercat sa depasesc momentul: am incercat sa imi cumpar carti ca sa incerc sa vad despre ce e vorba, am invatat din mers, am mai prins din zbor de la unul, de la altul. Si am lucrat singura, cu entuziasm si ceva ambitie...
La inceput, tot cu un entuziasm debordant de copil, am inceput sa imi fac "prieteni virtuali"... Din diferite retele de socializare pe care mai nimerisem ca din intamplare. Plus ca tot ca din intamplare nimerisem pe diverse site-uri, ca un soi de bloguri colective, pe care puteai sa postezi/publici diverse texte. Nu ma gandeam eu atunci ca as avea talent la scris, dar m-am bagat aproape orbeste, asa cum intram pe orice site pe care nimeream de aiurea. Si se pare ca, pe undeva, in subconstient a intrat ideea ca, daca ai ceva inclinatii intr-ale scrisului, poti publica pe internet asa cum ai publica intr-o revista sau ai prezenta intr-un cenaclu.
Ca sa revenim la prietenii virtuali... Intrasem in legatura cu un tip din Galati, putin mai mare decat mine, celibatar si el la momentul respectiv. S-a legat intre noi ceva pe moment, poate ca dorinta de a comunica fiecare cu altcineva. Si discutiile cu el m-au ajutat: mi s-au dezlegat degetele pentru calculator si internet, caci, orice imi spunea prindeam ca din zbor si, din cateva vorbe, reuseam sa fac cu mult mai mult si mai departe.
Intr-o zi, mi-a aratat blogul facut de el. Un blog facut pe platforma de fata, mai stangaci pentru inceput. Am inceput sa citesc si sa ii comentez postarile. Dupa ceva zile l-am intrebat cum de i-a venit ideea si cum de a reusit sa faca. A fost de ajuns sa imi dea cateva informatii disparate; pana a doua zi facusem si eu un blog similar. Cand i l-am aratat a doua zi a ramas uimit: "Cata rapiditate! Nu ma asteptam sa faci un blog propriu asa de repede!"
De atunci am evoluat incet dar sigur. Am facut, in timp, mai multe bloguri, tot mai complexe si mai diversificate. Multe dintre ele le-am sters intre timp. Nu dovedeam sa gasesc resurse si idei pentru toate, ca sa nu mai vorbim de timp. Au ramas cateva, legate de anumite pasiuni ale mele.
Amicul meu din Galati a disparut cu timpul in neantul internetului. Probabil ca in timp si-a construit o viata noua. Poate are deja o familie careia trebuie sa i se dedice. Dar a ramas ceva dupa experienta cu el in propria-mi viata: bloggingul, cu toata pasiunea pe care o presupune si o implica. Si pentru aceasta ii multumesc.
De ce blogging? Din mai multe motive. Poate pentru ca, uneori, simti nevoia sa iti asterni gandurile undeva. Si gandurile bune, si gandurile mai putin bune. Si bucuriile, si dezamagirile, si frustrarile. Poate ca uneori simti nevoia sa comunici cu altii: experiente, trairi, cunostinte. Poate ca uneori smti nevoia sa iti descarci sufletul si mintea de unele trairi care te apasa...
Dincolo de aceasta, daca iti descoperi un talent si o pasiune intr-ale scrisului, bloggingul iti da sentimentul si satisfactia ca ceea ce scrii nu e doar "literatura de sertar". Desigur, scrisul pe calculator nu iti da satisfactia scrisului de mana, dar poti sa structurezi altfel materialul scris. In plus, postand tot ceea ce scrii, textele scrise ajung rapid la cititori. In timp iti dezvolti abilitatile de comunicare. Iti inlaturi timiditatile si inhibitiile. Inveti rapid si sigur ceea ce poti scoate afara din sufletul tau si sa pui in fata lumii ca pe o carte deschisa. Inveti sa iti expui si sa iti impui propriile pareri celorlalti.
De ce blogging? Dintr-un infinit de motive. Fie si numai pentru odata ce te-ai apucat de blogging, acesta face parte din viata ta, cu bune si cu rele. Totul depinde cum stii sa iti gestionezi aceasta pasiune.

Despre mine

Daca ma intreba cineva, atunci cand eram mic copil, ce vreau sa fac cand voi fi mare, probabil ca spuneam: "doctorita de copii"... Desigur, poate ca nu puteam fi luata in serios. Copiii deseori isi schimba preferintele si dorintele. Si totusi...
Imi placeau multe lucruri. Imi placea sa citesc. Enorm. Am invatat sa citesc de pe la varsta de patru ani si ceva. Si de atunci am fost de neoprit intr-ale cititului. Mi-au placut stiintele naturii: biologia si geografia, apoi chimia... Am avut dexteritate la lucru manual... Cred ca si acum as fi crosetat, tricotat, brodat, daca timpul mi-ar fi permis-o...
Cert este ca am urmat facultatea de medicina generala. Cand am ajuns la studiul pediatriei, mi-am zis pentru inceput ca niciodata nu voi reusi sa practic aceasta ramura a medicinii. Ca nu voi reusi sa relationez cu copiii. Ca nu voi reusi sa invat cum se administreaza medicamentele in raport cu greutatea copiilor; plus ca nu voi reusi sa invat care medicamente se pot administra la copii si care nu....
Si totusi, cand m-am vazut "pe propriile picioare", a trebuit sa imi caut de lucru. Primul post convenabil care s-a ivit in orasul unde locuiam si unde ma nascusem, era un post de medic scolar. Deci am ajuns sa practic mederia de "doctorita de copii", pe care se pare ca o dorisem la inceput, dar de care ma ferisem la un moment dat.
Pasiuni? Inca imi place sa citesc. Si sunt de nedesprins de carti si de cititul lor ori de cate ori am ocazia. Intotdeauna am citit acasa, in mijloacele de transport, in parc, chiar la servici in minutele de pauza. Asta m-a ajutat enorm sa intru intr-o lume ferica, departe de lumea dezlantuita care ma inconjura mereu.
Inca imi plac jocurile logice, in speta rebusul si in proportie covarsitoare careurile clasice. Am invatat sa rezolv careuri inainte de a implini unsprezece ani si de atunci cred ca am "mazgalit" sute de mii de careuri, poate chiar milioane. Si nu ma opresc aici; am avut chiar tentative de a plasmui definitii, chiar daca inca nu am ajuns sa compun careuri.
Imi place muzica. Ascult muzica chiar si noaptea prin somn... Exagerez desigur.
Imi plac filmele. Filmele vechi. Uneori imi place sa vad un film vechi bun decat unul recent de mana a doua.
Imi plac oamenii si loialitatea lor, chiar daca aparent sunt o singuratica.
Imi plac multe... Chiar daca nu sunt constienta intotdeauna de tot ceea ce imi place... Sau nu...
Despre mine ce as mai putea sa spun? Va las pe voi sa descoperiti!

A fost odata...

A fost odata...
Asa incepe orice poveste. Fie ca este vorba de povestea vietii fiecaruia dintre noi sau de episoade disparate din viata.
Ne plac povestile, chiar daca nu recunoastem asta. Ne plac povestile pentru ca toti am fost odata copii. Vrem sau nu vrem, unii ramanem toata viata niste copii. Ne pastram acelasi suflet de copil, chiar daca trupul ce ne invesmanteaza sufletul aluneca incetul cu incetul spre imbatranire. Iar sufletul de copil ne ajuta sa imbatranim superb.
A fost odata...
Ne place sa spunem povesti, chiar daca ni le spunem noua insine. Si asta ne ajuta sa visam mai mult spre o lume superba in care supravietuim tuturor imtemperiilor vietii.
A fost odata....
Sa inceapa povestea!!!