marți, 5 mai 2026

&&&

 S-a întâmplat în 5 mai1909: În această zi, s-a născut Idel Ianchelevici, sculptor şi pictor franco-belgian. Idel Ianchelevici (n. Leova, azi Republica Moldova — d. 26 iunie, 1994, Maisons-Laffitte, Franţa) a fost un sculptor şi pictor franco-belgian de origine din Basarabia. Stabilit din 1928 în Belgia, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din anul1992. S-a născut într-o familie de ţărani evrei, destul de aproape de Galaţi, la Leova, în Basarabia, pe malul stâng al Prutului, în 1909, pe vremea când teritoriul respectiv făcea parte din România. Destinul l-a vânturat însă destul de departe de locurile natale, în Belgia, unde face Facultatea de Arte Frumoase la Liege, urmând ca apoi să primească cetăţenie belgiană. După război, se instalează în Franţa, lângă Paris, în oraşul Maisons Laffitte, unde i se creează un muzeu. La Maisons Laffitte se va stinge şi din viaţă, în iunie 1994. 

În Belgia, însă, se află majoritatea operelor sale monumentale, cum ar fi de pildă „Verbul”, situat în faţa Primăriei din oraşul Saint Nikolas, „Deţinutul Politic” - care străjuieşte vestigiile de tristă memorie ale lagărului de concentrare nazist de la Brendoenk, de lângă Bruxelles, „Apelul”, care se află la intrarea de pe autostradă în oraşul La Louvillière, oraş în centrul căruia se găseşte un important Muzeu Ianchelevici, „Plonjorul în apă” de la Liege, fără a mai vorbi de portretele regelui Baudouin şi al reginei Fabiola, portretele a numeroşi membri ai Academiei Regale a Belgiei, care toate se află la Bruxelles.În plus, oraşul valon La Louvière găzduieşte un alt muzeu ce îi poartă numele (cu peste 200 de sculpturi ale artistului şi 2.000 de desene). Creaţiile sale monumentale, răspândite în toate colţurile lumii, îl recomandă drept unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori figurativi ai secolului XX.

Cu toată recunoaşterea sa mondială, Idel Ianchelevici nu a uitat niciodată că este şi român. Dincolo de multiplele relaţii pe care le-a menţinut cu ţara natală, spre sfârşitul vieţii, face donaţii importante Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti şi Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi.

Surse:

http://jewishfed.ro/index.php/publicatii-mainmenu-123/88-articole-prezentari-de-carti-recenzii/365-centenar-idel-ianchelevici

https://www.famousbirthdays.com/people/idel-ianchelevici.html

https://www.lemill.be/nl/idel-ianchelevici

http://www.trm.md/ro/cultura/crea-iile-lui-idel-ianchelevici-vernisate-in-premiera-in-m oldova/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Jorge Luis Borges a susținut că grecii antici au fost primii care au crezut – ei ne-au dat poezie, știință și filozofie rațională – că toat...