Pildă motivațională: „Ramura care a înflorit în goliciune”
(o poveste în dialoguri, despre speranță, renaștere și frumusețea nevăzută )
Copacul bătrân stătea singur, pe marginea drumului, cu trunchiul crăpat și scoarța mușcată de ani. Era găunos, plin de goluri și noduri, iar oamenii din sat hotărâseră să-l taie. "E uscat, nu mai folosește nimănui", spuseseră. Dar nimeni nu știa ce se întâmpla în tăcerea ramurilor lui...
Ramura cea subțire:
— Tată... ne vor tăia. Am auzit securea. Mă tem.
Copacul:
— Știu, fiica mea... Dar nu uita, uneori, cel mai mare miracol se coace în cel mai pustiu lemn.
Vântul a trecut pe lângă ei, fluturându-le crenguțele.
Vântul:
— Vreți ajutorul meu? Pot purta polenul, pot aduce suflul vieții.
Ramura:
— Da, Vântule... suflă în mine curaj.
Ploaia, auzind chemarea, a coborât cu stropi calzi:
Ploaia:
— Pot uda rădăcinile, chiar și cele vechi și dureroase. Pot aduce seva înapoi.
Soarele, dintre nori, a zâmbit:
Soarele:
— Și eu vă voi lumina. Poate că nimeni nu mai crede în voi, dar eu văd viața ascunsă în lemnul strâmb.
Un roi de albine, plutind deasupra:
Albinele:
— Dacă vei înflori, vom veni. Vom dansa printre petale, și te vom lăuda în cântecul nostru.
O rândunică, din cuibul ei din apropiere:
Rândunica:
— Dacă vei rodi, îți vom aduce semințele în alte zări. Vei trăi și dincolo de rădăcinile tale.
Și atunci, în tăcerea serii, ramura cea subțire – care fusese mereu aproape de a se rupe – a simțit ceva străin: un mugure. Apoi altul. Și altul. A doua zi dimineață, când oamenii au venit cu securea, au văzut flori albe, parfumate și un început de fruct rotund, apărut miraculos din lemnul găunos.
Bătrânul satului:
— Nu-l tăiați. Cine înflorește după atâta uscăciune... ascunde un sens pe care niciun om nu-l poate înțelege.
🎐Morala:
Chiar și cea mai neînsemnată ramură poate da viață, dacă primește încredere, lumină și sprijin.
Nimic nu e cu adevărat pierdut… până când renunțăm să credem că poate renaște.
#DincoloDeLimite
#CufărulNicoletei
#ȘtiațiCă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu