&&&

 CE IMPOSTOR !

TUDOR ARGHEZI 

MOTTO:

„Mi-ai împuțit salteaua pe care te-am culcat, 

mi-ai murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. 

Picioarele tale se scăldau în Olt 

și miroseau până la Calafat, spurcat."

Te-am primit în casa noastră mare

Punte ți-am făcut de-a fost vreun hău,

Masa noastră plină cu mâncare

Te-a hrănit, cu tot, cu neamul tău;

Izgonit de vremurile triste

Din pământuri sterpe de noroc

Ai strâns lacrimi false în batiste

Și la vatra noastră ai luat loc;

Mai timid, întâi, ca o fecioară

Ce-și urmează propriul ideal,

Ai venit cu gând ascuns în Țară

Și te-ai pripășit, ieri, prin Ardeal;

Te-am crezut subțire și de viță

C-aveai rădăcini pe unde-ai fost,

Dar te-ai dat în stambă pe uliță

Te-ai trezit ca să ne iei la rost;

Glasul tău a prins puteri divine

Intuind într-un destin viclean;

Ne-ai luat păduri, pământ, jivine,

casele creșteau din an în an;

Îmbătat de vise și de ură,

Neștiind de niciun Dumnezeu,

Ți-ai făcut din eul tău armură:

„Tot să fie-al meu, numai al meu !”

Parvenit din funcții mai mărunte

Cu dovezi c-ai păcălit din plin,

Cocoțat acum, te vezi pe munte;

Responsabil de al nost' destin;

Te consideri un vătaf pe Țară

Noi, iobagii tăi, românii toți,

Ușurel, așa, ca într-o doară,

Umpli Țara de fanarioți;

Te prefaci un bun român în lume

Și, la Imn, mâna o duci la piept,

Păcăleala ta are un nume,

Nici mai mult, nici mai puțin: inept !

Te mândrești să-ți dea Țara Onorul

Și privești cu ochii la Drapel, 

Dar noi știm: te frige Tricolorul, 

Ani de zile ai fugit de el !

Ziua Țării n-ai serbat-o-n voie,

Nici acum, și nici în comunism,

Astăzi dai recepții de nevoie

Și tratezi poporul cu cinism !

Jocul tău e-o amintire tristă,

Punând Țara la mezat, în zori,

Cine nu te pupă nu există,

Toată Țara-i plină de-nchisori;

Mai tăcut ca rama din perete,

Te exprimi cu greu și agramat,

Dai, în schimb, cu sutele, decrete,

Ca s-arăți că ești primul în Stat;

Taci când alții spumegă și-njură

Și vor să ne spargă Țara iar,

Habar n-ai când inamicii fură

Piatra României de hotar !

Prea te-ai îngrășat la noi, baroane,

Și când mergi parcă visezi profund,

Ochii-n seu plutesc, două baloane,

Și îți crapă pantalonii-n fund;

De ce, Doamne, ne-ai lăsat din mână

Și ne-ai dat pe mâna unui om

Ce urăște nația română

Deși vrea să-i fie Țării Domn ?

Suntem noi mai răi ca alte nații ?

Nu ne-am închinat destul la sfinți ?

Ne-ai dat, Doamne, dor și incantații,

Dar ne-ai rupt, la suflet, de părinți;

I-am primit în sânul nostru, Doamne,

Să trăim cu pace-n armonii,

Și ne vând, la negru, pe trei poame,

Dusă-i lumea tristei Românii,

Dacă nu-i mai place iarba grasă

Și nici apa rece de izvor,

Cată-i, Doamne-n lume altă casă

Să scăpăm, Doamne, de impostor !

Să ne lase-n legea noastră clară,

Să trăim cum știm: cu drag și dor,

Doamne, fă minunea: să dispară

Acest jalnic chip de impostor !