$$$

 1944-1964. 

Drama generalilor români!

Alesandru DUTU 

General Gheorghe STAVRESCU (n. 8 martie 1888, Brăila – m. 10 ianuarie 1951, penitenciarul Aiud):

,,,Rămân același ostași cinstit de pe câmpul de luptă. Nu am dat niciodată și nu s-a găsit niciun ordin care să mă facă cel puțin să roșesc".

 

Activitatea din război.

♦ În 1941, în acțiunile duse pentru eliberarea părții centrale a Basarabiei a fost felicitat de generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, și de generalului Ion Antonescu. 

♦ În aprecierea generalului Nicolae Dăscălescu, generalul Gheorghe Stavrescu și-a comandat ,,cu multă pricepere" marea unitate și în luptele din Cotul Donului, unde a susținut efortul principal, neputând rezista inamicului ,,din lipsă de care de luptă și material anticar". 

♦ S-a afirmat și în fruntea Corpului 6 teritorial, în luptele duse în toamna anului 1944 pentru eliberarea părții de nord-vest a țării, în podișul transilvan, în zona Turda – Alba Iulia, precum și pe frontul din Cehoslovacia, în primăvara anului 1945, la comanda Corpului 6 armată.

♦ După război a comandat şi Armatei 4 (1 iunie – 8 septembrie 1945), după care a fost inspector al artileriei până la 9 august 1946 când a fost trecut în cadrul disponibil şi peste un an în rezervă. 

♦ A fost decorat cu ordinele „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1941 și 1945) şi „Crucea de Fier”, clasele a II-a și I (1941). 

Arestarea, judecarea și condamnarea. 

♦ A fost acuzat de masacrele săvârşite la Iași împotriva evreilor, în zilele de 29 şi 30 iunie 1941, în care fuseseră implicaţi şi militari din subordinea sa.

♦ Fără îndoială este faptul că, la sfârșitul lunii iunie 1941, la Iași avuseseră loc evenimente reprobabile (în urma cărora au fost ucişi evrei) în care fuseseră implicați și militari români. Problema care se punea, alături de aflarea și pedepsirea vinovaților, era aceea de a se stabili dacă generalul se afla sau nu printre ei.

♦ Primele anchete au fost făcute de Poliţia oraşului Iaşi, în baza denunțurilor unora dintre victime și a reclamațiilor rudelor celor decedați.

♦ Cercetarea a fost continuată de Tribunalul Poporului, care s-a desesizat de problemă, la 31 mai 1946, apreciind că faptele săvârșite la Iași nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea criminalilor de război și nici a celor vinovați de dezastrul țării, ele fiind de competența curților marțiale.

♦ Ca urmare, dosarul a fost trimis la Parchetul Curții Marțiale a Corpului 2 armată pentru ,,a desăvârși instrucțiunea și a sesiza instanța militară competentă". Primind dosarele (iunie 1946) și constatând că printre cei bănuiți se aflau și generali, acesta și-a declinat competența, în baza art. 127 din Codul Justiției Militare, în favoarea Curții Militare de Casare și Justiție. Între timp, dosarul generalului Gheorghe Stavrescu a fost consultat și la Președinția Consiliului de Miniștri, fiind apoi restituit. 

♦ Pentru analiza evenimentelor, în conformitate cu art. 16 din Codul Justiției Militare, generalul Mihail Racoviță a fost numit, prin Decizia ministerială nr. 904 din 22 iunie 1946, procuror militar special, asistat de colonelul magistrat Alexandru Teodor Burada, procuror general titular al Curții Militare de Casare și Justiție.  

 ♦ În urma cercetăţii efectuate, generalul Mihail Racoviță a apreciat că generalul Gheorghe Stavrescu a urmărit doar ,,menținerea ordinei", că nu i se poate imputa ceva care să ,,determine vreun fapt penal". A mai considerat că nu putea fi acuzat nici pentru uciderea evreilor la Stânca Roznovanu și la Mărculești, deoarece militarii implicați nu se aflau în acel moment sub comanda sa directă.

♦ Cercetările au fost terminate la 25 septembrie 1946 de Parchetul General al Curții Militare de Casare și Justiție, care a recomandat clasarea dosarului generalului Gheorghe Stavrescu și al celorlalți generali și ofițeri implicați (Dumitru Captaru, Constantin Chirilovici, Gheorghe Barozzi și Emanoil Leoveanu) în ceea ce privește evenimentele de la Iași din 29 iunie 1941, urmând ca pentru rest să se sesizeze Curtea marțială a Corpului 4 armată pentru ,,a desăvârși și soluționa această chestiune". Aceste concluzii și recomandări au fost aprobate de ministrul de Război, generalul Mihail Lascăr, la 25 noiembrie 1946.

♦ Considerând că judecarea celorlalți inculpați nu se putea face la Iași ,,fără ca ordinea și siguranța publică să nu fie periclitată" Curtea Militară de Casare și Justiție a decis (10 ianuarie 1947), în conformitate cu art. 401 din Codul Justiției Militare, continuarea cercetărilor de către Tribunalul Militar al Corpului 2 armată. 

♦ Reanalizând dosarul lui Gheorghe Stavrescu și invocând noi fapte pe care generalul le-ar fi săvârșit, generalul magistrat Dan Pascu, inspectorul Justiției Militare, a apreciat (13 iunie 1947) că erau întrunite ,,elementele delictului de favorizarea infractorilor" și a propus deschiderea acțiunii penale împotriva acestuia. 

♦ Deoarece Gheorghe Stavrescu nu a fost găsit la domiciliul său din Sibiu, comandantul Corpului 7 armată, generalul Romulus Dumitriu, a dispus (la 14 iunie 1947, orele 14.30) arestarea fiului, socrului, cumnatului și a unui bun prieten al generalului. A doua zi, generalul s-a prezentat, ,,de bună voie", fiind trimis la București, însoțit de doi ofițeri. Rudele și prietenul generalului au fost eliberați din ordinul ministrului de Război, generalul Mihail Lascăr. 

♦ În tot acest timp, generalul Gheorghe Stavrescu se considera nevinovat. ,,Domnule ministru – se adresa el, din închisoare, generalului Mihail Lascăr, ministru de Război, la 18 iunie 1947. Sunt nevinovat. Este o năpastă căzută pe capul meu, care-mi face viața să mi se pară coșmar. Nu ascund nimic în sufletul meu. Tot ce am făcut și tot ce știu am arătat cu toată sinceritatea în toate declarațiile mele, din care nu mi-am scos copii și totuși toate sunt la fel. Mă cunoașteți ca pe un gentlemen și om bun ca să puteți bănui că aș fi capabil de acuzațiunile odioase ce mi se aduc. Numai excesul de zel interesat al unui evreu de la Tribunalul Poporului a putut să-mi lege numele de masacre asupra populației evreiești pentru care, personal, am avut până acum char simpatie. Evreimea cinstită din Iași este indignată de campania ce se duce contra mea. Faptele mele din Iași, în ziua nefastă a masacrului, dovedesc nu numai că nu sunt vinovat de masacrele de la Iași, dar nici de una din represaliile care se zice că ar fi fost la Stânca Rosnovanu și Mărculești. A se admite contrariul, înseamnă a nu prinde nici o explicație: eliberarea convoaielor de evrei acuzați a fi tras în armată, trimiterea în judecată a criminalilor cu mențiunea – 24 ore – și toate măsurile luate, fără obligație din partea mea, pentru salvarea evreimii".

♦ Câteva zile mai târziu, la 22 iunie 1947, generalul Mihail Lascăr punea pe acest document următoarea rezoluție: ,,Nu eu sunt cel în drept să hotărăsc sau nu arestarea, ci organele legale. Cu sufletul îndurerat trebuie să mă plec în fața legii și voi fi cel mai fericit dacă, camaradul meu, generalul Stavrescu, va putea spulbera toate acuzațiile ce i se aduc". ,,Din nefericire – continua ministrul de Război – faptele constatate duc la alte concluzii și anume că s-au executat oameni în Iași, care era în zona domniei sale, și în alte părți de către Regimentul 6 vânători, care făcea parte din Divizia 14 (infanterie – n.n.)". 

♦ Cercetarea întreprinsă de Cabinetul Special de pe lângă Curtea Militară de Casare și Justiție Militară a ajuns la concluzii asemănătoare cu cele ale generalului Mihail Racoviță în 1946, consemnând din nou încercările generalului Gheorghe Stavrescu de a asigura liniștea în orașul Iași și a opri acțiunile antievreiști. În legătură cu execuțiile de la Stânca Roznovanu și de la Mărculești, sinteza întocmită de generalul aviator Emanoil Ionescu, judecătorul instructor special al cazului, a constat că ,,n-a existat din partea diviziei ordin scris sau verbal de execuție" și s-a pronunțat pentru ,,sesizarea Curții Criminale cu continuarea cercetărilor privitor pe generalul Stavrescu, în stare de libertate". 

♦ Recomandarea generalului Emanoil Ionescu de punere în libertate a generalului Gheorghe Stavrescu nu a fost luată în considerare. 

♦ Între timp, concomitent cu efectuarea noilor cercetări, generalul Gheorghe Stavrescu își susținea nevinovăția, precizând următoarele, la 22 martie 1948, în cererea de audiență solicitată ministrului de Război: ,,Rămân același ostași cinstit de pe câmpul de luptă. Nu am dat niciodată și nu s-a găsit niciun ordin care să mă facă cel puțin să roșesc. La Iași, fără a avea obligațiunea, după cum au dovedit toate cercetările, mi-am părăsit postul de comandă pe timpul luptelor și am venit la Iași și dat drumul la convoaie de evrei, chiar când mi s-a raportat că au fost găsiți cu arme. Iar în alte două excese atribuite unei companii, din cele peste 50 similare, nu puteam avea nici o cunoștință, mai ales că într-unul din aceste două cazuri, compania, cu regiment cu tot, lupta în comandament german. Comandantul diviziei nu poate fi responsabil de faptele a doi ofițeri dintr-o companie, când nu le-a ordonat și nici cel puțin nu le-a cunoscut". 

♦ După ce la 18 august 1947 a fost adoptată o nouă lege referitoare la urmărirea și sancționarea celor vinovați de crime de război, ori împotriva păcii sau umanității, judecătorul superior al Justiției Militare a precizat că cercetarea și judecarea acestor infracțiuni revenea Curții de Apel București, pe baza sesizării făcute prin Jurnal de către Consiliul de Miniștri și a propus ministrului de Război sesizarea acestuia. 

♦ În noul context politic intern de după 1948, Referatul special întocmit de Direcția Generală a Siguranței Statului releva (6 mai 1948) că din cercetările făcute de Parchetul General al Curții de Apel București, generalul Gheorghe Stavrescu s-a făcut vinovat de faptul că în timpul masacrelor de la Iași ,,n-a luat nicio măsură de ansamblu, cu caracter serios, spre a împiedica atrocitățile comise și împușcarea a mii de evrei", că ,,n-a dat nicio dispoziție pentru dezarmarea soldaților români, ce operau izolat, jefuind și împușcând pe evrei", că ,,n-a luat nicio măsură împotriva patrulelor care escortau evreii duși la Chestura din Iași", că nu a făcut nimic pentru a împiedica omorârea evreilor de la Mărculești. 

♦ La rându-i, Cabinetul criminalilor de război al Curții de Apel București a stabilit, prin Rechizitoriul nr. 20 din 28 mai 1948, că ,,există caz de urmărire", și a propus ca generalul Gheorghe Stavrescu, împreună cu alți 56 de inculpați, să fie trimiși în judecată. 

♦ Procesul a fost judecat de Curtea de Apel, în ședințele din zilele de 14 – 19, 22 și 23 iunie 1948, care l-a condamnat pe generalul Gheorghe Stavrescu, prin Decizia nr. 2 628, în ședința publică din 26 iunie, la muncă silnică pe viață și degradare civică pe 10 ani. Recursul a fost judecat și respins la 11 februarie 1949. 

♦ Cu sănătatea deja șubrezită, generalul Gheorghe Stavrescu a fost închis în penitenciarul Aiud, unde a decedat, la 10 ianuarie 1951, de TBC pulmonar și miocardită. 

Bibliografie: 

  Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944 – 1964), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 240-249.