$$$

 REGINA MARIA A ROMÂNIEI 

MARIA A ROMÂNIEI s-a născut la 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent, Marea Britanie și a murit la 18 iulie 1938, in castelul Pelișor, Sinaia, România.

 A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui, devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol II al României.

Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii.

Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru II al Rusiei.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la Eastwell Park, reședința familiei din comitatul Kent. S-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și începând din 1914, ca regină.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea obținerii ajutorului pentru realizarea statului național român.

Pe timpul războiului și-a acompaniat soțul în refugiu în Moldova și s-a implicat decisiv în organizarea și finanțarea spitalelor de campanie, în transporturile de medicamente și alimente, în colectarea donațiilor, activând totodată ca soră de caritate în spitalele militare, atrăgându-și admirația și respectul românilor și fiind denumită în popor „mama răniților”.

În perioada Conferinței de Pace de la Paris (1919), dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922), a participat la o adevărată ofensivă diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul britanic, cu președintele Statelor Unite ale Americii, cu prim-ministrul Franței sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.

După moartea regelui Ferdinand (iulie 1927) și venirea la putere a fiului său, Carol II (1930), acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran.

În ultimii doi ani de viață, bolnavă fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1938, murind la reședința sa de la Pelișor. 

În termenii medicali de azi, mai moderni, regina Maria a suferit și a murit în urma unei ciroze hepatice, postvirale, agravată de o insuficienţă cronică venoasă a membrelor inferioare, care a dus la imobilizarea în pat, iar ulterior la deplasarea doar în scaunul cu rotile.

În ultimele ei clipe alături de Regina Maria s-au aflat fiul ei Carol, fiica ei cea mare Elisabeta și nepotul ei, viitorul rege Mihai I.

Trupul reginei a fost depus inițial în holul castelului Pelișor, ulterior în holul castelului Peleș, înainte de a fi așezat pe un afet de tun, sicriul plecând spre gara Sinaia, apoi București și, în sfârșit, la Curtea de Argeș, unde se află necropola regala și unde regina Maria va fi înmormântată alături de soțul ei, regele Ferdinand, și de predecesorii lor, regele Carol I și regina Elisabeta.

A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să-i fie păstrată într-o raclă la capela „Stella Maris” a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii.

Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele ale Puterilor Centrale, în primul război mondial, dar și cea creată de propaganda insidioasă practicată de regimul comunist român.

Testamentul din jurnalul reginei:

„Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea sa te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (...) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.”

Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie:

„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”- Constantin Argetoianu „Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.”

Legătura reginei Maria cu armata a fost veche și durabilă; încă din 1895 a fost inclusă în efectivele Regimentului 4 roșiori, primind gradul de colonel, comandant onorific, iar unitatea a primit în 1915 titulatura Regimentul 4 de roșiori „Regina Maria”, militarii având la epoleți și coifură cifra regală a suveranei; în această calitate, regina a participat la numeroasele evenimente importante desfășurate în viața unității: serbări, parade, concursuri de echitație, purtând cu deosebită grație costumul militar specific cavaleriei.

Ca un omagiu postum, militarii Regimentului 4 de roșiori au fost cei care au însoțit sicriul reginei pe tot parcursul ceremoniilor funerare, organizate la Sinaia, București și Curtea de Argeș.

Regina Maria a primit de-a lungul vieții sale următoarele ordine naționale sau ale altor țări: marea cruce a ordinului „Coroana României”; colanul ordinului „Carol”; colanul ordinului „Ferdinand”; medalia „Virtutea militară”, ordinul „Regina Maria”, ordinul „Legiunea de onoare” (Franța); „Medalia militară” (Franța); ordinul „Coroana Italiei”; ordinul imperial al coroanei Indiei (Marea Britanie); ordinul „Crucea roșie regală” (Marea Britanie); ordinul imperial „Victoria și Albert” (Marea Britanie); ordinul „Sfântului Ioan” (Marea Britanie); ordinul „Vulturul alb” (Serbia); ordinul „Sfântul Sava” (Serbia); ordinul „Regina María Luisa” (Spania)