$$$

 Un vultur i-a dat unei femei sfaturi despre cum să-și crească cel mai bine copii...

— Ești bine, mamă umană? — întrebă vulturul.

Femeia, surprinsă, a privit vulturul în ochi.

— Mi-e frică, răspunse ea .... Copilul meu este pe cale să se nască și am atâtea îndoieli în privința creșterii... Vreau să-i dau tot ce este mai bun, vreau ca viața lui să fie ușoară și pașnică... Dar de unde voi ști dacă îl cresc în mod corect?

Vulturul a privit-o în tăcere, apoi a aterizat lângă ea.

„Să crești un copil nu este ușor”, a spus el. — Nu este vorba de a-i oferi o viață confortabilă...

De fapt, adesea este exact invers.

Când se nasc vulturii mei, cuibul este plin de pene și frunze moi: este un refugiu confortabil, unde se pot simți protejați. Dar când vine timpul să învețe să zboare, scot totul... Las doar crengile uscate si spinii.

Femeia se încruntă, confuză.

— Spinii? De ce să faci totul atât de dificil pentru ei?

— Pentru că disconfortul îi îndeamnă să se schimbe, răspunse vulturul.

Dacă, cuibul rămâne confortabil, nu se vor mișca niciodată. În schimb, enervarea îi obligă să caute un loc nou, să descopere puterea pe care o au înăuntru... Comoditatea nu îi învață nimic.

Femeia s-a gândit la asta, dar încă mai avea îndoieli.

— Și când cad? Ce faci?

,,Eu îi arunc în gol”, a spus vulturul cu o voce calmă... La început cad, vântul îi copleșește. Dar mă întind spre ei, îi apuc cu ghearele și îi ridic. Apoi ii lăs să plece din nou.

Repet acest gest de câteva ori, până prin putere în aripi. Și când în sfârșit reușesc să zboare, chiar ii lăs să plece. Nu mai intervin.

Femeia se uită la el, încă neîncrezătoare.

— Deci nu îi protejezi întotdeauna?

„Nu”, a răspuns vulturul hotărât. — Nu le hrănesc dependența...

Micuții mei trebuie să învețe să zboare singuri, să fie puternici, să supraviețuiască fără mine.

Dacă i-aș ține în cuib pentru totdeauna, nu ar ști să se descurce...Ar fi slăbi și orice încercare iar trânti la pământ... Treaba mea este să-i pregătesc pentru zbor, nu să-i rețin.

Femeia se uită în jos, mângâindu-și burta.

— Deci... ar trebui să-l las pe fiul meu să înfrunte niște dificultăți?

Vulturul dădu din cap.

— Nu e vorba de a-l face să sufere... Este vorba despre a-l învăța.

Și chiar dacă te doare, mamă umană, cel mai de preț lucru pe care-l poți oferi este puterea. Nu-l proteja de tot...Nu-l acoperi constant.

Lasă-l să înfrunte lumea. Fă-l să zboare.

Femeia dădu încet din cap, se uită la vultur cu recunoștință și îi zâmbi.

„Mulțumesc, Mamă Vultur”, șopti ea în timp ce se îndepărta.

Sfatul tău este un dar.

Și-a continuat călătoria, hotărâtă să devină mama de care avea nevoie fiul ei: Înțeleaptă, curajoasă, capabilă să-l lase să plece la momentul potrivit.

Dacă vrei ca, copilul tău să învețe să zboare sus... nu face totul pentru el.

Nu-l ține singur într-un cuib de confort.

Vulturii își împing puii din cuib, forțându-i să înfrunte spinii, pentru că știu că numai așa își vor descoperi aripile.

Nu-ți fie teamă să-i vezi căzând. La fel, ca vulturul, vei fi acolo pentru a-i ridica.

Dar nu le ține sub aripa ta pentru totdeauna.

Lasă-i să înfrunte vântul. Lasă-i să crească puternici.

Dragostea adevărată nu îi protejează de orice dificultate, ci îi pregătește pentru viață.

Chiar dacă înseamnă să îi lași să cadă.

Chiar dacă doare.

Lasă-i să-și găsească drumul.

Chiar și poticnirea, chiar și greșelile.

Așa îi înveți să zboare. Așa îi înveți să se descurce în viața.

Tu nu vei putea să fi întotdeauna lângă ei.