###

 ÎNVIEREA 

Mihai EMINESCU 

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

al morții rece spirit se strecură-n tăcere;

un singur glas îngână cuvintele de miere,

închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,

din cărți cu file unse norodul îl învață

că moartea e în luptă cu vecinica viață,

că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzică adâncă și plină de blândețe

pătrunde tânguioasă puternicile bolți:

„pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,

înveninând pre însuși izvorul de viețe.

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,

ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,

în pâlcuri sunătoare de plânsete duioase

a noastre rugi, Părinte, organelor se smulg."

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială

și negrul întuneric se sperie de șoapte...

douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...

deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

colo-n altar se uită și preoți și popor,

cum din mormânt răsare Christos învingător,

iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări și laude-nălțăm

Noi, Ție Unuia,

primindu-L cu psalme și ramuri,

plecați-vă, neamuri,

cântând Aleluia!

Christos au înviat din morți,

cu cetele sfinte,

cu moartea pre moarte călcând-o,

lumina ducând-o

celor din morminte!"