De la prieteni

ELEVUL TRIST (Poveste adevărată)😥🌹

În timp ce se afla în fața copiilor din clasa a 5-a, Doamna Moșteanu, în  prima zi de școală le-a spus un neadevăr, majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubește pe toți la fel de mult.

Totuși , acest lucru nu era posibil deoarece în primul rând , cufundat în banca sa, era băiețelul numit Gheorghe A. Doamna Moșteanu îl urmarise pe Gheorghe în anul precedent și observase că acesta nu se juca cu ceilalți copii, hainele sale erau neîngrijite și era murdar mai tot timpul. Și Gheorghe putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Moșteanu îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros și rosu, un X mare și îngroșat și să îi dea nota 4. La școala la care preda doamna Moșteanu, trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Gheorghe îl lăsase intenționat la urmă .

Totusi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese: “face temele cu grijă , este manierat și este o plăcere să fi în preajma lui.

Profesoara din clasa a 2-a scrisese: "Gheorghe este un elev excelent, apreciat de colegii săi , dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boala incurabilă , iar viața de acasă trebuie să fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese: "Moartea mamei sale l-a afectat mult. Se străduiește foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează , iar climatul de acasă îl va afecta în curând , dacă nu se va schimba ceva". 

Profesoara dintr-a 4-a a scris: "Gheorghe este retras și nu mai este interesat de școală. Nu are mulți prieteni și uneori adoarme în timpul orei" .

De-acum, doamna Moșteanu înțelesese problema și i-a fost rușine de ce făcuse. S-a simtit și mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase și împachetate în hârtie stralucitoare mai puțin Gheorghe.

Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obișnuită de culoare maro. Doamnei Moșteanu i-a fost greu să îl deschida în fața celorlalți. Unii dintre elevi au inceput sa râdă când a descoperit o brățară căreia îi lipseau unele pietre și o sticluță de parfum pe trei sferturi goală . Ea i-a certat când a observat că brățara era drăguță și parfumul mirosea frumos. Gheorghe A. a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune : "Doamna Moșteanu, astăzi miroși exact ca și mama".

După ce copiii au plecat, doamna Moșteanu a plâns timp de aproape o oră . În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea și aritmetica și a început să îi învețe altfel pe elevi. Doamna Moșteanu i-a acordat o atenție deosebită lui Gheorghe. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să își revină . Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacționa mai bine. Până la sfârșitul anului, Gheorghe ajunsese cel mai isteț elev din casa și , în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toți la fel, a devenit alintatul său.

Un an mai târziu , a găsit o scrisoare de la Gheorghe în care ii spunea că e cea mai buna profesoară pe care o avusese vreodată .

Au mai trecut încă șapte ani până a mai primit un semn de la Gheorghe.

Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă , și că ea rămăsese cea mai bună profesoară pentru el. 

Cinci ani mai târziu , a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina în curând și facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Moșteanu că fusese cea mai bună profesoară .

Apoi au mai trecut încă cinci ani și a mai venit o scrisoare, cu același mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Ing. Gheorghe A. 

Apoi o noua scrisoare în care o anunța că se va căsători . Îi spunea că tatăl său a murit cu câțiva ani în urma și o întreba daca ar vrea să participe la nunta și să stea în locul în care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles că a acceptat. Și a purtat brățara căreia îi lipseau unele pietre si a folosit același parfum pe care îl primise demult de la Gheorghe.

S-au îmbrățișat , iar Gheorghe i-a soptit la ureche.. "Multumesc pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot însemna ceva."

Doamna Moșteanu i-a șoptit cu lacrimi în ochi "Gheorghe, ai inteles greșit . Tu esti cel care m-a învățat că pot schimba ceva. Nu am stiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."

MORALA: Nu poți niciodată să știi cum poți influenta viața altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ține seama de acest lucru în aventura ta prin viață și încearcă să schimbi în bine ceva în viața celorlalți cu care te intersectezi. 

Și nu uita:

Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și-ntinde o mână pentru a o ajuta să se ridice!

Persoanele nu sunt imaginare!

Poemul vacii

 Poemul vacii

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toţi voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă ,ca o fată,

Cu avere şi trusou,

Îi respinge îngâmfată :

“Cum să mă mărit c-un bou ?”

“E un cal prin curti vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur- sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul,

După tratative scurte,

S-a căsătorit cu calul.

“Ah, ce şansă pe mireasă !”

Comenta în pom o cioară,

“El – aristocrat de rasă.

Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !

Vaca se certă cu calul,

Pân’ departe-n deal la vie,

S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa,

Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,

Că jucând pe îndrăgostita,

Calul, furios, îi trase ,

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are,

Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, işi zise,

Îl dau dracului de cal.

Şi-ntr-o seara părăsise,

Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,

De necazuri şi nevoi,

Vaca noastră, resemnată,

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,

Că s-a dus prin văi ecoul,

“Ce pereche potrivită !

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.

El cu munca , ea tapaj.

Este, fără vorbă multă,

Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,

un măgar) , c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte,

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e , că-n căsnicie,

Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,

Şi precum am prins de ştire,

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,

Nu e nici un lucru nou,

Pentru orisicare vacă,

Soţul ideal e-un BOU …

Autor Necunoscut

Cursul de filosofie

 CURSUL DE FILOZOFIE...

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.

Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

– Esti crestin, nu-i asa, fiule?

– Da dle, spune studentul.

– Deci crezi in Dumnezeu?

– Cu siguranta.

– Dumnezeu e bun?

– Desigur, Dumnezeu e bun.

– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

– Da.

– Tu esti bun sau rau?

– Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator.

– Aha! Biblia!

Se gandeste putin.

– Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

– Da, dle. As incerca.

– Deci esti bun.

– N-as spune asta.

– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

– El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

– Nu poti raspunde, nu-i asa?

El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

– Pai, da, spune studentul.

– Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare:

– Nu.

– De unde vine Satana?

Studentul ezita.

– De la Dumnezeu.

– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

– Da, dle.

– Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

– Da.

– Deci cine a creat raul?

Profesorul a continuat.

– Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

– Da.

– Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

– Cine le-a creat?

Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.

– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Hristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

– Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit.

– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt. a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?

– Nu, dle. Nu L-am vazut.

– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?

– Nu, dle, nu l-am auzit.

– L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

– Nu, dle, ma tem ca nu.

– Si totusi crezi in el?

– Da.

– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

– Dle profesor, exista caldura?

– Da.

– Si exista frig?

– Da, fiule, exista si frig.

– Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit „frig”. Putem ajunge pana la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut, -273,15 grade C, inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

– Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?

– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

– Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

– Gresite? Poti explica in ce fel?

– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.

Studentul se uita in jurul sau, in clasa.

– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?

Clasa izbucneste in ras.

– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.

In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…

– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.

– Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde:

– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

– Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat…

PS: Studentul era Albert Einstein.

Creativitate & spirit competitiv, în tandem

 Am pornit în primăvara acestui an în competiţia superbloggerilor cu entuyiasm. Ceva mai mult ca de obicei, deşi eram conştientă că drumul era greu. Chiar foarte greu. Dar aveam motivele mele să îmi doresc enorm de mult de la această competiţie, chiar dacă nu câştigam decât statutul de finalist. Ceea ce s-a și întâmplat până la urmă. Dar entuziasmul mi-a fost amputat, așa cum a fost amputată și competiția brusc și pe neașteptate din cauza unei pandemii pornită vălătug de pe meleaguri îndepărtate spre meleaguri și mai îndepărtate, pandemie care a anulat sau, în cel mai bun caz, amânat multe dintre evenimentele despre care ar fi urmat să scriu. Dar amărăciunea mi-a fost îndulcită oarecum de consolarea că am avut ceva mai pușin de muncă dar și de speranța că într-o ediție viitoare îmi voi lua revanșa. Dacă nu acum, va fi în primăvara următoare... Sper din toată înima să fie așa.

Mă înscriu în ediția de față ca și încălzire. Si antrenament pentru edițiile care vor veni. Măcar să nu-mi ies din mâna scrisului pe blog. Și voi continua antrenamentul citind foarte mult, pentru a-mi forța mintea să se joace cu cuvintelem înlănțuite în fraze, plus scriind cât se poate de mult.

Abia aștept probele. Sper să fie suficient de multe, de variate și de „pe gustul meu”. Și chiar dacă nu vor fi chiar așa, vor fi oricum tratate ca pe provocări. Ne recitim curând, dragi colegi superbloggeri!!!