vineri, 31 iulie 2020

De la prieteni

Post cu folos duhovnicesc!Iertați și Dumnezeu să vă ierte!

Cuvinte despre post

N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai. (Sf. Vasile cel Mare)

Posteşte pentru că ai greşit; posteşte ca să nu mai păcătuieşti; posteşte ca să câştigi tot binele; posteşte ca să nu pierzi nimic din ceea ce tu ai reuşit să câştigi. 
Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult este necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană. 
Dacă Cel ce a dat Legea a postit, care dintre cei ce păzesc Legea nu trebuie să postească? 
Postești? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un dușman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura și stomacul să postească, ci și ochii și urechile și picioarele și mâinile noastre, rămânând curate de răpire și de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseți straine, gura să postească de înjurături și de vorbe nerușinate.(Sf. Ioan Gură de Aur)

Să începem deci cu eforturi mici, ca să ajungem și la cele mari. Cu adevărat înțelept este cel care este atent la cele mici, pentru că, după aceea, va fi atent și la cele mari. Omul nu se poate desfăta în toate și totodată să creadă că va putea să biruiască ușor patimile sale. Taie câte puțin, ca să poți după aceea să tai mai mult. Mânâncă cu măsură și atunci vei reuși multe lucruri în virtute. Când omul nu are masură, devine mai rău decât animalele. Răbdând o amărăciune mică, prin lipsa unor mâncăruri gustoase, vei răbda în continuare și marile amărăciuni ale acestei vieți. (Sf. Isaac Sirul)

Harul te ajută să mănânci puțin, pe când dracul te împinge la îmbuibare și la îndulcire cu hrana. Trupul sătul te-mpiedică a te ruga curat și Duhul lui Dumnezeu nu vine într-un trup sătul. Totuși, trebuie să-ți cunoști măsura postului, ca să nu slăbești înainte de vreme, căci atunci nu-ți vei mai putea săvârși lucrarea. (Sf. Siluan Athonitul)

miercuri, 1 iulie 2020

De la prieteni

Buna dimineata🌹!
GLUMA ZILEI!😜

- Salut, Pizza Hut?
- Nu, Google Pizza.
- Ahh, îmi pare rău ... am sunat la un număr greșit ...
- Nu, ați sunat bine. Google a cumparat lanțul de pizzerii Pizza
Hut.
- Aa, ok ... atunci să vă spun ce vreau să comand ...
- Comanda obișnuită?
- Și de unde știi tu ce vreau eu să comand?
- Ținând cont de adresa dumneavoastră, numarul de telefon și ultimele 12 comenzi, acestea au fost Pizza Supremă.
- Da, așa e. Vreau o Pizza Supremă!
- Aș putea sugera o pizza fără sare, cu rucola, brocoli și roșii uscate?
- Nuu! Urăsc legumele.
- Dar nivelul dumneavoastră de colesterol este cam ridicat.
- De unde știi tu asta?
- Am verificat ultimele dumneavoastră rezultate de la testele de sânge efectuate la SINEVO și conform rezultatelor aveți colesterolul ridicat ...
- Gata! De ajuns! Vreau o pizza Supremă! Am medicamente
pentru colesterol ridicat!
- Ne pare rău dar conform bazei noastre de date, nu luați
medicamentele regulat. Ultima cutie de SORTIS cu 30 de tablete pe care ați cumpărat-o de la Farmaciile DONA a fost pe 2 ianuarie la ora 3:26 p.m.
- Am cumparat de la alta farmacie!
- Din extrasul de cont de la ING nu rezultă că ați cumpărat alt
medicament pentru colesterol de la altă farmacie.
- Am plătit cash, am și alte surse de venit!
- Din ultimele declarații de venit, nu rezultă acest lucru. Ne pare rău dar nu vrem să aveți probleme cu cei de la ANAF.
- Bine, nu mai vreau nimic!
- Domnule, noi doar încercam să vă ajutăm.
- Să mă ajutați? M-am săturat de Google, Facebook, Whats App sau Instagram! O să mă mut pe o insulă pustie, fără acces la internet, cablu sau telefonie!
- Am înțeles domnule, dar se pare ca pașaportul dumneavoastră a expirat acum 5 luni. 🤓🤓🤓

***

 Jane Fonda s-a născut pe 21 decembrie 1937 la New York, părinții ei fiind canadianca Frances Ford Seymour și actorul american Henry Fonda. ...