$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1716: La această dată, apărea lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi este însoţită de prima hartă a Moldovei. „Descriptio Moldaviae”, sau „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” sau, în română, „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”, este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Lucrarea are un adevărat caracter enciclopedic, conţinând descrieri pertinente şi cât se poate de complete de natură geografică, politică, administrativă, organizatorică, socială, lingvistică, etnografică a Moldovei aşa cum doar un nativ educat, care pe deasupra a fost şi domnitor al acestei ţări româneşti (în 1696 şi 1710 - 1711), poate să ştie. „Descriptio Moldaviae” cuprinde trei părţi. Prima parte este dedicată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor, aici fiind inserată şi prima hartă cunoscută a Moldovei, realizată de autor. De asemenea, acest capitol prezintă flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.

A doua parte a cărţii se referă la organizarea politică și administrativă a țării, conţinând detalii despre forma de stat, înscăunarea sau schimbarea domnilor, dar şi aspecte legate de obiceurile privind naşterea, logodna, nunta sau înmormântarea. Ultima parte a lucrării cuprinde referiri la cuvintele şi graiul moldovenesc, despre calităţi sau defecte caracteristice acestui neam.Cantemir face aici o descriere aprofundată a religiei molodvenilor, autenticitatea ordodoxiei de aici fiind susţinută cu admiraţie de autor: „Occidentul, şi nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credinţă, iar în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie“.

Primul manuscris al lucrării avea să fie definitivat la 2 martie 1716, şi putea fi expediat la Berlin, însă din diferite motive, încă neelucidate, Cantemir nu a timis manuscrisul, cu toate insistenţele celor din Academia berlineză. Problemele survenite în cadrul Academiei după decesul preşedintelui Leibniz, este posibil să-l fi determinat pe Cantemir să nu mai manifeste încredere în această instituţie sau este posibil să fi dorit publicarea ei înainte, după care să o expedieze.După moartea autorului, în anul 1723, manuscrisul a rămas în posesia fiului mai mic, Antioh, care fiind numit ambasador al Rusiei la Londra, a luat cu el manuscrisul cu intenţia de a-l publica în Occident. De aici traseul manuscrisului a fost un labirint. În anul 1744, după moartea la Paris a lui Antioh Cantemir, care fusese ambasador în Franţa, manuscrisul latin al „Descrierii” avea să fie vândut la o licitaţie contelui Thomson, ginerele marelui medic Boerhaave. La rândul său acesta moare, iar soţia sa cedează manuscrisul unui văr, Abraham Raas Boerhaave, profesor la Petersburg. Acesta îl dăruieşte, la rându-i, unui medic imperial, von Kruse, pentru ca în final să ajungă la consilierul imperial G. F. Müller din Petersburg. Acesta apreciază valoarea deosebită a acestui manuscris şi îl încredinţează unui specialist geograf, Anton Friedrich Büsching, care îl traduce în limba germană cu ajutorul lui Johann Ludwig Redslob din Berlin şi o publică, la 53 de ani distanţă de la definitivarea lucrării (1769 – 1770).

A urmat, în anul 1789, publicarea lucrării în limba rusă, şi în greacă, în anul 1819, iar în anul 1825, pe 19 august, este publicată, la Mănăstirea Neamţ, traducerea românească, sub titlul „Scrisoarea Moldovei“. A doua ediţie a lucrării apare la Iaşi în anul 1851, după traducerea lui Vasile Vârlav, sub îngrijirea lui Costache Negruzzi, la Tipografia francezo-română, iar ediţia a treia apare tot la Iaşi, în 28 noiembrie 1865, la Imprimeria A. Berman, fiind îngrijită de Teodor Boldur-Lăţescu, redactorul ziarului Moldova din Iaşi. În anul 1869, episcopul Melchisedec Ştefănescu comunică Societăţii Academice Române faptul că în biblioteca Academiei de teologie din Moscova se află manuscrisul latinesc al „Descrierii Moldovei”, iar guvernul rus împrumută manuscrisele lui Dimitrie Cantemir, în anul 1870. La două secole de la moartea lui D. Cantemir, George Pascu redactează a doua traducere din latină a lucrării pe care o publică la Bucureşti în anul 1923, iar a treia traducere din latină, independentă de celelalte, o realizează acad. Gh. Adamescu şi o publică în „Cartea românească”, în anul 1942.

Au urmat şi alte ediţii ale lui Petre Pandrea, cu o prefaţă de C. I. Gulian – în 1956, Constantin Măciucă (1961-1965-1967), iar la 300 de ani de la naşterea lui Cantemir, Academia Română a luat iniţiativa să editeze o lucrare bilingvă cu un comentariu istoric şi un studiu cartografic, care apare în anul 1973.„Descriptio Moldaviae” nu a fost însă singura lucrare importantă a lui Cantemir. Putem aminti aici „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea”, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în anul 1698, considerată prima lucrare filosofică românească, apoi lucrarea filosofică „Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700”, „Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705), considerată prima încercare de roman politico-social, „Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane”, redactată în latină între 1714 şi 1716 sau „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scrisă mai întâi în latină, dar tradusă apoi de autor în română (1719 – 1722).

Surse:

Dimitrie Cantemir, Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, ediție critică de Dan Slușanschi, Institutul cultural român, 2007, studiu introductiv de Valentina și Andrei Eșanu.

Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. Postfață și bibliografie de Magdalena Popescu. Editura Minerva, București -1973

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2652

http://epochtimes-romania.com/news/scrisa-acum-301-ani-descriptio-moldaviae-a-lui-cantemir-ne-pune-pe-ganduri-si-astazi---258286

https://radioromaniacultural.ro/documentar-descriptio-moldaviae-prima-enciclopedie-a-moldovei/

http://ziarullumina.ro/294-de-ani-de-la-descriptio-moldaviae-33042.html

$$$

 S-a întâmplat în 2 martie 1930: În această zi, a murit David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic. David Herbert Richards Lawrence (n. 11 septembrie 1885) a fost un scriitor englez. Opera sa este puternic influenţată de psihanaliza freudiană, care exprimă conflictul dintre instinct şi intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului şi reprimării senzualităţii naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură şi reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forţă sacră a vieţii, printre valorile esenţiale ale umanităţii.

David Herbert Lawrence s-a născut pe 11 septembrie 1885 în Eastwood, Nottinghamshire, în centrul Angliei. Era al patrulea copil al unui miner sarac și alcoolic. Mama lui D.H. Lawrence era o fostă învățătoare, cu o educație mult superioară celei a soțului sau. Copilăria lui Lawrence a fost dominată de sărăcie și de neînîelegerile dintre părinții săi. Primeşte o bursă la Nottingham High School şi lucrează ca funcţionar într-o fabrică de instrumente chirurgicale. După terminarea studiilor la Nottingham University, devine profesor la vârsta de 22 de ani. Mama lui Lawrence a murit în 1910, el ajutând-o să moara cu o supradoză de somnifer. În 1912, el a întâlnit-o pe Frieda von Richthofen, soția profesorului Ernest Weekly, de care s-a îndrăgostit. Frieda și-a părăsit soțul și cei trei copii și s-a stabilit împreună cu Lawrence în Bavaria. În timpul primului război mondial Lawrence și soția sa se găseau în imposibilitatea de a obține pașapoarte și erau ținta unei constante hărțuieli din partea autorităților. Au fost acuzați ca spioni germani și au fost scoși din Cornwall în 1917. Familiei Lawrence nu i s-a permis emigrarea pana în 1919, cand au început anii de călătorii.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Lawrence este Amantul Doamnei Chatterly, publicată pentru prima oară în Florența în 1928. Acesta prezintă povestea de dragoste dintre o femeie bogată, căsătorită, și un bărbat care lucrează pentru soțul său. Cartea a fost interzisă pentru o perioadă atat în UK cât și în USA fiind considerată pornografică. Printre celelalte romane ale lui Lawrence se numara Curcubeul și Femei îndrăgostite. D. H. Lawrence a murit la Vence, în Franţa, pe data de 2 martie 1930. Postum, a fost apreciat şi pentru picturile sale expresioniste, create în perioada anilor 20.

Romane:

1911: Păunul alb The White Peacock)

1913: Fii și îndrăgostiți (Sons and Lovers)

1915: Curcubeul (The Rainbow)

1921: Femei îndrăgostite (Women in Love)

1923: Cangurul (The Kangaroo)

1926: Șarpele cu pene (The Plumed Serpent)

1928: Amantul doamnei Chatterley (Lady Chatterley's Lover)

Nuvele și povestiri:

1914: Ofițerul prusac (The Prussian Officer)

1923: Buburuza (The Ladybird)

1928: Femeia care se îndepărta călare (The Woman Who Rode Away)

Poezie:

1913: Poeme de dragoste și altele (Love Poems and Others)

1917: Privește! am ajuns la capăt (Look! We Have Come Through)

1928: Poezii complete (The Collected Poems)

Eseuri:

1921: Psihanaliza și subconștientul (Psychoanalysis and the Unconscious)

1922: Fantezia inconștientului (Fantasia of the Unconscious)

1923: Studii despre literatura clasică americană (Studies in Classic American Literature)

Jurnale de călătorie:

1916: Crepuscul în Italia (Twilight in Italy)

1921: Marea și Sardinia (Sea and Sardinia)

Surse:

https://www.britannica.com/biography/D-H-Lawrence

https://www.biography.com/writer/dh-lawrence

http://kleberson.altervista.org/6.htm

https://www.nottingham.ac.uk/manuscriptsandspecialcollections/collectionsindepth/lawrence/biography.aspx

https://libermundi.livejournal.com/31086.html

$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1931: În această zi, s-a născut Mihail Gorbaciov, om politic sovietic. Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), între 1985 şi 1991, primul şi singurul preşedinte al Uniunii Sovietice (1990-1991), s-a născut la 2 martie 1931, în Privolnoye, regiunea Stavropol. Eforturile sale în vederea democratizării sistemul politic al URSS şi pentru descentralizarea economiei au dus la căderea comunismului şi destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. În parte, pentru faptul că acţiunile sale au dus la încheierea dominaţiei postbelice a Uniunii Sovietice în Europa de Est, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Născut într-o familie de ţărani ruşi, a intrat în Comsomol (organizaţia de tineret a PCUS) în 1946, şi a lucrat la o fermă de stat în Stavropol pentru următorii patru ani. În 1952 a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova şi a devenit membru al Partidului Comunist. A absolvit studiile de drept în 1955 şi a continuat să deţină posturi de conducere în Comsomol şi în cadrul organizaţiilor de partid din Stavropol, în 1970 devenind prim-secretar al comitetului regional de partid. Mihail Gorbaciov a fost numit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1971. A devenit membru supleant al Biroului Politic în 1979 şi membru cu drepturi depline în 1980. A datorat o mare parte din ascensiunea sa constantă lui Mihail Suslov, principalul ideolog al partidului.

Pe parcursul mandatului lui Iuri Andropov (1982-1984),ca secretar general al Partidului Comunist, Gorbaciov a devenit unul dintre membrii extrem de activi ai Biroului Politic. După dispariţia lui Andropov, Konstantin Cernenko a devenit secretar general al partidului, în februarie 1984, Gorbaciov fiind văzut ca un posibil succesor al acestuia. Cernenko a murit la 10 martie 1985, iar în ziua următoare Biroul Politic l-a ales în funcţia de secretar general al PCUS pe Mihail Gorbaciov. După introducerea rapidă a unui set de măsuri cu privire la consolidarea puterii personale în conducerea sovietică, a încercat o resuscitare a economiei sovietice care a avut o stagnare în timpul mandatului Leonid Brejnev (1964-1982). În acest scop, a avut în vedere modernizarea tehnologică rapidă şi creşterea productivităţii, potrivit sursei citate.

Atunci când s-a constatat că noile măsuri nu produc rezultate viabile, Gorbaciov a început în perioada 1987-1988 să iniţieze reforme mai profunde ale sistemului economic şi politic sovietic. În cadrul noii sale politici de glasnost („transparenţă"), a avut loc un dezgheţ cultural important, moştenirea regimului totalitar stalinist fiind în cele din urmă complet repudiat.În cadrul politicii de perestroika („reconstrucţie") a lui Gorbaciov, au fost întreprinse primele încercări de a democratiza sistemul politic sovietic. De asemenea, în cadrul perestroika, unele mecanisme limitate de piaţă liberă au început să fie introduse în economia sovietică. În octombrie 1988, Gorbaciov a fost ales în funcţia de preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (legislativul naţional),consolidându-şi astfel puterea. În 1988, Constituţia a fost modificată şi în conformitate cu noile prevederi a fost instituit un nou legislativ, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS şi Sovietul Suprem. În mai 1989 Gorbaciov a fost ales preşedinte al Sovietului Suprem. În perioada 1989-1990, Gorbaciov a fost iniţiatorul unei serii de evenimente la care au transformat ţesătura politică a Europei şi au marcat începutul sfârşitului Războiului Rece. De-a lungul anului 1989, el a profitat de fiecare ocazie pentru a-şi exprima sprijinul pentru comunişti reformişti din ţările blocului sovietic din Europa de Est. Când regimurile comuniste din aceste ţări s-au prăbuşit ca piesele de domino, Gorbaciov în mod tacit a încuviinţat căderea lor.

În urma alegerilor democratice, noi guverne au venit la putere în Germania de Est, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi la sfârşitul lui 1989, începutul lui 1990, Gorbaciov a fost de acord cu retragerea treptată a trupelor sovietice din aceste ţări. În 1990, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru realizările sale în cea ce priveşte relaţiile internaţionale. La 15 martie 1990, Mihail Gorbaciov a fost ales de către Congresul Deputaţilor Poporului preşedinte al Uniunii Sovietice. În acelaşi timp, Congresul, sub conducerea sa, a abolit monopolul garantat constituţional al Partidului Comunist în Uniunea Sovietică, deschizând astfel calea pentru legalizarea altor partide politice.

Politica de reforme a lui Gorbaciov a generat o escaladare a conflictelor naţionale şi mişcărilor separatiste, ţinute sub control prin prezenţa militară sovietică.Proclamarea independenţei Lituaniei, în martie 1990, a Letoniei şi Estoniei (mai 1990) au reprezentat cea mai grea încercare pentru liderul sovietic, care a condamnat public aceste acţiuni. La 19 august 1991, forţele ostile reformei au încercat o lovitură de stat. După trei zile, Mihail Gorbaciov a fost reinstalat la conducerea ţării, conducătorii puciului fiind arestaţi. La 24 august 1991, Gorbaciov a demisionat din funcţia de secretar general al PCUS. La 8 decembrie 1991, Rusia, Ucraina şi Belarus au pus bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI) la care ulterior, la Alma-Ata, au aderat alte opt republici foste sovietice. Odată cu formarea noii structuri, Uniunea Sovietică şi-a încetat existenţa la 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov dându-şi în aceeaşi zi demisia din funcţia de preşedinte al URSS.

În 1996, Gorbaciov a mai candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia, dar a obţinut numai 1% din voturile exprimate. La 26 noiembrie 2001, Gorbaciov a fondat Partidul Social Democrat, o uniune a diferitelor partide de orientare social-democrată din Rusia. A demisionat din funcţia de lider al partidului în mai 2004, după o neînţelegere cu conducerea partidului. În cursul activităţii sale politice, cât şi după retragere a publicat o serie de volume cum sunt: „Perestroika. A doua revoluţie rusă" (1987); „Poporul are nevoie de tot adevărul" (1990); „Lovitura de stat" (1991); „Destrămarea Uniunii Sovietice" (1992); „Convorbiri la vârf, protocoale secrete din timpul meu" (1993). Mihail Gorbaciov este, de asemenea, autorul a două cărţi de memorii, „Memorii" (1994) şi „Amintiri - Viaţa mea înainte şi după perestroika " (2013). În iunie 2004, Gorbaciov a reprezentat oficial Rusia la funeraliile de stat ale lui Ronald Reagan. În 2011, la împlinirea vârstei de 80 de ani, fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a fost decorat de preşedintele rus Dmitri Medvedev cu cel mai înalt ordin din Rusia. Decorarea sa a avut loc în condiţiile în care aproape jumătate dintre ruşi se declarau indiferenţi faţă de împlinirea vârstei de 80 de ani de către cel din urmă lider sovietic, Mihail Gorbaciov, potrivit unui sondaj publicat în preajma aniversării sale. Potrivit acestui studiu, o treime dintre persoanele chestionate i-au reproşat destrămarea URSS.

În perioada 13-14 aprilie 2010, Mihail Gorbaciov a efectuat o vizită în România. Fostul preşedinte sovietic a participat la un dejun privat cu foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Gorbaciov a mai vizitat România în perioada 25-27 mai 1987 şi în 7-8 iulie 1989

Surse:

http://www.writespirit.net/authors/mikhail-gorbachev/gorbachev-biography/

https://www.britannica.com/biography/Mikhail-Gorbachev

https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/special/gorbaciov-lider-suprem-in-democratia-sovietelor-508807.html

https://www.nobelprize.org/prizes/peace/1990/gorbachev/biographical/

http://biografii.famouswhy.ro/mihail_gorbaciov/

https://www.ro.biography.name/conducatori/95-rusia/302-mihail-gorbaciov-1931

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/03/02/documentar-mihail-sergheevici-gorbaciov-presedinte-al-urss-1990-1991-implineste-85-de-ani-07-22-44

$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1949: În această zi, a fost adoptată legea de expropriere a moşiilor mai mari de 50 de hectare şi a fermelor model. Sunt naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace. Strategia infiltrării partidului în societatea rurală s-a bazat pe „lichidarea moşierimii ca clasă” şi pe „îngrădirea” ţăranilor mijlocaşi, consideraţi agenţi ai capitalismului, care trebuie anihilaţi ca instrumente ale „luptei de clasă”.

„Lichidarea” moşierilor s-a desăvârşit printr-un „supliment” la reforma agrară din martie 1945, decretul nr.83/1949. Decretul din 2 martie 1949 a prevăzut naţionalizarea a ceea ce mai rămăsese din marea proprietate agrară (adică proprietăți mai mari de 50 de hectare). Acesta a reprezentat însă doar deschiderea procesului de colectivizare. A doua zi, 3 martie, începea Plenara CC al PMR, ale cărei „dezbateri” au durat trei zile. În şedinţa de deschidere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a anunţat marea reformă pe care o pregătea românilor Partidul: „transformarea socialistă a agriculturii”, prin înfiinţarea gospodăriilor agricole colective. Acestea ar fi urmat să se constituie la nivel local, prin „liberul consimţământ” al ţăranilor. În cuvântarea sa, Dej a menţionat şi componenta politică a colectivizării, res­pectiv „lupta de clasă” a ţăranilor săraci contra chiaburilor: „Ne sprijinim pe ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă şi ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii”.

Anunţul din „Scânteia” de a doua zi a luat prin surprindere populaţia. Până atunci, propaganda Partidului susţinea că România nu va imita modelul sovietic al colhozurilor. Colectivizarea fusese decisă în şedinţele Biroului Politic.Plenara CC al PMR a fost convocată pentru a aproba unanim decizia tovarăşilor din conducere. Nu s-au înregistrat opinii separate, ci doar aplauze şi laude la adresa „înnoirii” agriculturii. În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2.00, echipe de activişti şi securişti au scos din casele lor (rareori palate, de cele mai multe ori conace de ţară, semănând cu nişte locuinţe mai răsărite) peste 4375 de familii din mediul rural, totalizând peste 9250 de membri.

Locuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulţi erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localităţi cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor 60, fiind supravegheaţi de miliţie şi obligaţi să se prezinte la controale periodice. „Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localităţi li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas pe loc, mărind rândurile exilaţilor.Tuturor li s-a „legalizat” situaţia abia peste un an, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (nr. 1154 din 26 octombrie 1950) care instituia pedeapsa de „domiciliu forţat”.

Cu această acoperire, statul comunist şi-a pus în carantină o importantă parte a elitei economice, ai cărei componenţi au devenit nişte „paria”, împiedicaţi să-şi practice profesiunea şi să-şi termine studiile. Acţiunea a fost gestionată şi de Ceauşescu. El s-a aflat la cârma unei comisii speciale din Ministerul Agriculturii, înfiinţată la începutul anului 1949 pentru confiscarea proprietăţilor de 50 de hectare. Aceasta funcţiona sub supravegherea ministrului Vaida. La şedinţa Secretariatului CC al PMR din 21 februarie 1949, Vasile Vaida a raportat stadiul pregătirii măsurilor „din teren” a Decretului 82. Aşadar, membrii comisiei amintite a Ministerului Agriculturii au dat instrucţiuni clare tovarăşilor din teritoriu, până la nivel de comună, instruindu-i ce puteau lua la plecare foştii proprietari.În vederea aplicării Decretului 82, ţara a fost împărţită în 22 de centre. Fiecare avea o comisie provizorie de lucru, cu scopul de a începe imediat cultivarea pământurilor confiscate.Totul a fost pregătit în secret, iar în noaptea de 2 spre 3 martie 1949, după emiterea Decretului de către Prezidiul MAN, s-a trecut la treabă. Au fost confiscate proprietăţile de 50 de hectare, împreună cu inventarul viu şi instalaţiile agricole identificate. 

„Chiaburii”, împreună cu familiile lor, au fost dislocaţi din locurile de baştină. Adesea au fost transportaţi departe de casă, în zone pustii, cum ar fi câmpia Bărăganului. Locuinţele lor au fost confiscate de stat şi transformate, de cele mai multe ori, în sedii ale instituţiilor administraţiei locale: primării, sedii de miliţie, dispensare etc.Conform lui Gheorghe Apostol (Eu şi Gheorghiu-Dej, Regie proprie, 1998), în timpul „deschiaburirii” în judeţul Vrancea, Ceauşescu ar fi tras cu pistolul spre o mulţime revoltată, căreia nu putea să-i facă faţă. Scandalul ar fi fost atât de mare încât a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a linişti spiritele. Documentele de arhivă atestă astfel de momente, în care activiştii Partidului au fost încercuiţi de ţărani şi au scăpat cu greu de furia mulţimii.

Surse:

http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2001/Iancu%20-%20Colectivizare.htm

http://www.memorialsighet.ro/deportarile-din-23-martie-1949/

https://www.academia.edu/9477692/Augustin_%C5%A2%C4%83r%C4%83u_Noaptea_mo%C5%9Fierilor._Aplicarea_Decretului_83_1949_%C3%AEn_nord-vestul_Rom%C3%A2niei

http://www.rejournal.eu/sites/rejournal.versatech.ro/files/issues/2004-06-01/584/rej1112-vorovencii.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 2 martie1964: În această zi, a murit savantul academician Nicolae Vasilescu-Karpen. Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 28 noiembrie (s.v.)/10 decembrie 1870, Craiova - d. Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii, electrochimiei şi a ingineriei civile. A fost membru titular al Academiei Române. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. După aprecierea profesorului I. Solomon, preşedinte al Societăţii Franceze de Fizică - Vasilescu-Karpen „a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorită ei".

În 1891 a obţinut diploma de inginer în construcţii al Şcolii naţionale de poduri şi şosele din Bucureşti, ca şef de promoţie, iar în 1900 diploma de inginer electrician al Şcolii superioare de electricitate din Paris. Doi ani mai târziu a devenit licenţiat al Facultăţii de ştiinţe din Paris, în specialităţile fizică, me­canică şi matematică. În 1904, la Universitatea Sorbona din Paris, şi-a susţinut cu succes doctoratul în ştiinţe, în faţa profesorilor Gabriel Lipp­mann, Henri Poincaré şi Henri Moissan, cu teza „Recherches sur l'effet magnétique des corps electrisés en mouvement”. În 1941 a primit titlul de doctor honoris causa al Politehnicii din Bucureşti.

Între 1891 şi 1894, el a lucrat ca inginer la Ministerul lucrărilor publice. După absolvirea studiilor Şcolii superioare de electricitate din Paris, în 1901 a fost profesor de electrotehnică la Universitatea din Lille, Franţa. Între 1905 şi 1940, în calitate de profesor de electricitate si electrotermică, a predat la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti. În urma unui amplu studiu şi a unui proiect în acest sens, a obţinut aprobarea pentru transformarea Şcolii în Şcoală Politehnică. Timp de 20 de ani, de la înfiinţare şi până în 1940, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost rector al acestei instituţii universitare. Între 1904 şi 1938 a fost membru al Consiliului Tehnic Superior, iar o perioadă a îndeplinit şi funcţia de director (1909-1919) sau preşedinte (1928-1936) al acestui consiliu. Între 1906 şi 1907 a fost şef al Diviziei tehnice a P.T.T..

Pe plan ştiinţific, a realizat o serie de cercetări originale în domeniile elasticităţii, aero-dinamicii, termodinamicii, atomisticii, teoriei cinetice, electrostaticii, electro-magnetismului, electricităţii, fizico-chimiei, pilelor electrice şi electrochimiei. Prima realizare în acest sens, care a dus la elaborarea tezei de doctorat, a fost studierea efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare.Ca rezultat notabil al acestor studii, a reuşit să demonstreze faptul că mişcarea de translaţie a Pământului nu poate fi pusă în evidenţă prin măsurarea câmpului magnetic al corpurilor electrizate antrenate astfel în mişcare.În domeniul electro-magnetic, a stabilit relaţiile dintre energiile câmpurilor magnetice şi electrice şi tensiunea şi repulsia liniilor de forţă ale acestor câmpuri. A determinat rolul electronilor în transmisia energiei electrice prin fire, precum şi existenţa electronilor liberi sau solvataţi în electroliţi.

A studiat distribuţia liniilor de inducţie magnetică şi cauza reacţiei magnetice a indusului maşinilor dinamo. A conceput şi realizat practic pilele K, care îşi iau energia necesară funcţionării exclusiv din căldura mediului ambiant. A proiectat centrale electrice şi reţele de electrificare pentru oraşele Câmpina şi Constanţa. Nicolae Vasilescu-Karpen a activat şi în domeniul telecomunicaţiilor. În 1909 a propus în premieră, într-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. Până în 1914 a fost una dintre cele mai avizate personalităţi ştiinţifice din lume în domeniul transmisiei multiplexată, la înaltă frecvenţă, a semnalelor prin cablu, oferind soluţii teoretice şi tehnologice competitive. În 1914 a construit postul T.F.F. de la Băneasa. În domeniul construcţiilor, a realizat studii privind aderenţa fieru­lui la beton în betonul armat, publicând rezultatele în 1915 şi în 1946. De asemenea, a studiat presiunea internă a lichidelor şi mecanismul pre­siunii osmotice. În 1913 a fost preocupat în cercetare şi de mecanismul zborului păsărilor pe vânt variabil.

Surse:

Dinculescu, Constantin, Nicolae Vasilescu-Karpen, în „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Antoniu, I., N. Vasilescu-Karpen şi învăţământul tehnic superior, în „Analele Academiei R.S.R.”, 1970

https://www.icr.ro/pagini/nicolae-vasilescu-karpen

https://www.gds.ro/Local/2009-11-28/Nicolae+Vasilescu-Karpen%2C+craioveanul+care+a+condus++20+de+ani+Politehnica+din+Bucuresti+/

http://www.ctcnvk.ro/prezentare/nicolae-vasilescu-karpen.html

X#№#$$$

 S-a întâmplat în 2 martie…

- 1716: Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir,Descriptio Moldaviae, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin.

- 1729: A murit Francesco Bianchini, filosof şi om de ştiinţă italian (n. 1662)

– 1817: S-a născut Arany Jấnos, poet, prozator, jurnalist, traducător şi profesor ungar (m. 1882)

- 1820: S-a născut scriitorul olandez Multatuli, cunoscut prin romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar" (m. 1887). Multatuli, termen latin care înseamnă „am îndurat multe,” este pseudonimul lui Eduard Douwes Dekker (d. 19 februarie 1887), scriitor olandez. Este autorul romanului Max Havelaar în Indiile Olandeze, în care satirizează abuzurile administraţiei coloniale olandeze din Indonezia, roman bazat pe propria experienţă.

– 1824: S-a născut compozitorul ceh Bedřich Smetana (m. 1884)

- 1870: A apărut, la Bucureşti, revista Columna lui Traian, condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu

- 1899: S-a născut Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (m. 1948)

- 1900: S-a născut compozitorul Nicolae Lungu (m. 1993)

- 1901: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990) 

- 1901: S-a născut inginerul Tudor Tănăsescu; lui i se datorează închegarea unui învăţământ politehnic pentru radiotelecomunicaţii, dezvoltarea radiodifuziunii, începuturile industriei române de electronică ş.a.; membru corespondent al Academiei Române (m. 1961) 

- 1905: S-a născut Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică (m. 1975).

- 1905: S-a născut Mircea Mancaş, estetician şi critic literar; cadru didactic la Institutele de Artă din Iaşi şi, apoi, din Cluj, a fost preocupat de problemele istorice şi teoretice ale teatrului românesc (m. 1995)

- 1907:La Viena, a avut loc premiera operetei „Farmecul unui vals” de Oscar Straus

- 1915: A murit fiziologul francez Charles Jacques Bouchard; de numele său se leagă descoperirea cauzei insuficienţei musculaturii stomacului („boala lui Bouchard"); în 1870 a elaborat o nouă metodă de dozare a globulelor în sânge, iar în 1884 a introdus tratamentul antiseptic al maladiilor infecţioase; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1837)

- 1919: A avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste. S-a creat Internaţionala a III-a Comunistă

- 1925: S-a născut dirijorul Edgar Cosma (m. 2006)

- 1929: S-a născut pictorul Constantin Blendea (m. 2012.

- 1930: A murit David Herbert Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic. David Herbert Richards Lawrence (n. 11 septembrie 1885) a fost un scriitor englez.Opera sa este puternic influenţată de psihanaliza freudiană, care exprimă conflictul dintre instinct şi intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului şi reprimării senzualităţii naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură şi reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forţă sacră a vieţii, printre valorile esenţiale ale umanităţii.

- 1931: S-a născut Mihail Gorbaciov, om politic sovietic; secretar general al PCUS (1985-1991); preşedinte al Sovietului Suprem al URSS (1988-1991); preşedinte al URSS (1990-1991); în plan intern, a iniţiat o politică de radicală reformare a societăţii sovietice (glasnost şi perestroika), iar pe plan extern a contribuit la încheierea „războiului rece" şi a netezit drumul spre reunificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est; Premiul Nobel pentru pace pe 1990                    

- 1932: S-a născut Dumitru Chesa, actor român

- 1932: S-a născut scriitorul Petre Ghelmez. Petre Ghelmez (d. 9 martie 2001)) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist, editor.Urmează şcoala primară în comuna natală, liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, Facultatea de română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din Bucureşti şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, al cărei licenţiat este, din 1959.După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul „Scânteia tineretului", redactor-şef adjunct la revistele pentru copii „Luminiţa", „Arici-Pogonici", „Cutezătorii", apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-şef al revistei Tribuna României (1974-1990) şi director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărţire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinaţii, în colecţia Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viaţa românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum şi la radio şi televiziune.

- 1936: A murit Prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha, sora reginei Maria a României.Prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha (n.25 noiembrie 1876), a fost membru al familiei regale britanice, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Victoria a deţinut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) şi Mare Ducesă Victoria Feodorovna a Rusiei.Victoria a scandalizat famiile regale ale Europei cu divorţul său şi recăsătoria de la începutul secolului XX.

– 1939: A murit egiptologul englez Howard Carter; a făcut săpături în Egipt, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului, în amonte de Luxor, unde au fost săpate în stâncă mormintele principalilor faraoni din dinastiile 11-19); la 26.XI.1922 a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon (1333-1325 î.H) (n. 1873)  

-1940: S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvistă, eseistă şi traducătoare; în 1980 a emigrat în SUA

- 1940: A murit Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (n. 1833)

- 1941: În urma rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, organizează un plebiscit cu privire la politica internă. 90% dintre votanţi s-au pronunţat pentru politica guvernului Antonescu şi împotriva legionarilor (2 martie-5 martie 1941)

- 1942: S-a născut John Irving, romancier britanic

- 1945: A murit Emily Carr, pictoriţă şi scriitoare canadiană; a reflectat în multe dintre lucrările sale viaţa şi ritualurile indienilor americani (n. 1871)

– 1946: S-a născut medicul şi profesorul austriac Felix Unger, unul dintre cei mai importanţi specialişti de inimă din lume; preşedinte al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria) şi director al Institutului Cardiac European şi al Institutului European al Sănătăţii; a efectuat prima operaţie de transplant de inimă artificială din Europa, în anul 1986. În anul 1990 a înfiinţat, împreună cu Cardinalul König şi prof. Lobkowicz, Academia Europeană de Ştiinţe şi Arte, care astăzi numără peste 1500 de oameni de ştiinţă şi artă, printre care numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel

- 1949: România comunistă: A fost adoptată legea de expropriere a moşiilor mai mari de 50 de ha

- 1957: S-a născut Călin Angelescu, poet român stabilit în Olanda în 1991 (m. 2002)

- 1958: Sir Vivian Ernest Fuchs (1908-1999), geolog şi explorator britanic, a terminat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, cu autoşenilele, trecând prin Polul Sud (începută la 24.X.1957)

- 1958: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Târgu Mureş îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara)

- 1962: S-a născut Jon Bon Jovi (pe numele adevărat John Francis Bongiovi), compozitor, cântăreţ rock şi actor american    

- 1966: S-a născut actriţa Emilia Popescu .

- 1964: A murit Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român (n. 1870).

–1968: A murit, în Marea Britanie, Grigore Nandriş, filolog, lingvist şi memorialist, profesor la universităţile din Cernăuţi, Bucureşti, Londra şi Oxford (n. 1895)

- 1969: Primul zbor al supersonicului franco-britanic de călători, Concorde 001, care va depăşi viteza sunetului la 1 octombrie 1969

- 1972: S-a constituit Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti

– 1972: A murit soprana germană de coloratură Erna Sack (n. 1898)

- 1973: Începutul retragerii trupelor americane din Vietnam (proces ce va dura până în 29 martie 1973), ca urmare a tratatului încheiat la Paris, ce încheia războiul din Vietnam (1957-1973)

- 1985: A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române (n. 1907)

– 1989: Braşoveanul Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, la această dată, în semn de protest faţă de regimul comunist; a fost declarat erou martir în iunie 1997 (n. 1942)

- 1990: A fost înfiinţat Muzeul Aviaţiei, ca instituţie de sine stătătoare, la iniţiativa conducerii Forţelor Aeriene. Ideea înfiinţării unui muzeu cu specific aviatic în România a fost exprimată de Nicolae Iorga, dar demersuri concrete, desfăşurate de Liga Naţională Aeronautică, au apărut după Primul Război Mondial. Asociaţia a reuşit să adune material suficient pentru un muzeu, material în principal capturat de armata română din timpul ostilităţilor militare. După evenimentele din decembrie 1989 ideea înfiinţării unui muzeu aviatic a fost readusă în discuţie. În cele din urmă, la 2 martie 1990, muzeul a fost înfiinţat prin HG. nr. 197, iar 3 ani mai târziu, a fost dat în folosinţă. La început muzeul a fucţionat în câteva corturi de campanie şi era amplasat pe aerodromul militar de la Otopeni, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior muzeul primeşte din partea Comandamentului Aviaţiei Militare un sediu aflat în apropierea Aeroportului Internaţional Băneasa. Începând din 2 martie 2000 muzeul este mutat într-un spaţiu situat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Otopeni. Muzeul a fost inaugurat la 18 martie 2006 în actualul spaţiu de pe Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2

- 1991: A murit Serge Gainsbourg, poet, cantautor, actor şi regizor francez (n. 1928) 

- 1992: Republica Moldova a devenit membru al ONU, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223. Imediat după aderarea Republicii Moldova la ONU, mai multe din aceste agenţii, fonduri şi programe şi-au deschis, cu acordul Guvernului RM, oficii în ţară în vederea susţinerii activităţilor de promovare a democraţiei, bunei guvernări, prosperităţii, drepturilor omului şi consolidarea unui stat de drept modern şi European

- 1998: A murit Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina (1948-1955) (n. 1914)

- 2007: A murit scriitorul francez de origine rusă, Henri Troyat (n. 1911)

– 2008: A murit Jules Perahim, pictor şi grafician român, stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (n. 1914). Unele surse dau ca dată a morţii 5 martie 2008

–2013: A murit omul de radio, ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu; din 1966 a fost reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii; dintre cele mai cunoscute emisiuni de radio au fost „Logicon” (concurs de teste, probleme şi jocuri logice) şi „Exploratorii lumii de mâine”, singurul şi cel mai longeviv program SF din estul Europei (n. 1942, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 2017: A murit József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (n. 1935)

– 2018: A murit cântăreața de muzică populară Maria Tudor (n. 1947)

– 2018: A murit dirijorul și regizorul muzical spaniol Jesus Lopez Cobos (n. 1940)

$$$

 Lacrima pe care doar iubirea o poate șterge

Într-un sat așezat între dealuri blânde și grădini cu meri bătrâni, trăia o femeie care își purta durerea ca pe o haină nevăzută, dar grea, o mamă care își pierduse fiul cu ani în urmă și pentru care timpul nu adusese uitare, ci doar o tăcere mai adâncă, în care fiecare amintire răsuna mai limpede decât orice glas viu.

Zilele ei curgeau simple, cu treburi mărunte și gesturi învățate din obișnuință, însă serile aveau o altă greutate, căci atunci, când satul se cufunda în liniște și doar vântul mai atingea ferestrele, dorul își făcea loc fără să ceară voie, iar lacrimile îi alunecau pe obraji ca o rugăciune nerostită, repetată iar și iar în fața unei absențe care nu putea fi umplută.

Într-o noapte, obosită de atâta plâns și de atâta tăcere, a adormit cu fruntea sprijinită de marginea patului, iar somnul a purtat-o într-un loc unde lumina era blândă și aerul avea căldura primăverilor de demult, iar acolo, în pragul casei ei, a zărit un copil cu ochi strălucitori, privind-o cu aceeași curăție cu care o privise cândva, înainte ca lumea să-l ia prea devreme.

Copilul s-a apropiat fără teamă, ținând în mână un prosop mic, alb, și cu un gest simplu, firesc, s-a întins spre fața ei, ștergându-i lacrimile cu o grijă care nu părea învățată, ci știută dintr-o legătură mai veche decât cuvintele, iar glasul lui, limpede și cald, i-a șoptit că nu este singură, că prezența nu se măsoară în pași sau în umbre, ci în iubirea care nu se rupe nici când trupurile dispar.

Când s-a trezit, dimineața pătrundea sfioasă prin perdele, iar lacrimile încă îi umezeau obrajii, însă în inima ei nu mai era aceeași neliniște sfâșietoare, ci o pace adâncă, ca o apă liniștită după furtună, și pentru prima dată după mulți ani, a înțeles că iubirea nu este legată de timp, nici de spațiu, nici de distanțe pe care nu le putem străbate, ci rămâne vie în fiecare bătaie a inimii care a cunoscut-o.

Din acea zi, serile nu au mai fost la fel, pentru că deși dorul nu a dispărut, el nu a mai fost doar durere, ci și amintire luminoasă, iar lacrimile, atunci când veneau, nu mai erau semn al pierderii, ci al unei legături care continua, nevăzută, dar neclintită, dincolo de orice hotar al acestei lumi.

 Iubirea adevărată nu se stinge odată cu plecarea celor dragi, ci rămâne o punte tainică între lumi, aducând liniște acolo unde părea că va fi doar dor.

#IubireFaraSfarsit #DorSiLumina #LegaturiEterne