$$&

 30 aprilie - „Ziua Cooperării Civili-Militari” din Armata României. La mulți ani tuturor foștilor mei camarazi care au activat în acest domeniu al activității militare! 

La această dată, a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (acronim de la Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente. CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii dar și pe timpul altor tipuri de acțiuni militare, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate. Am fost, o bună parte din viața mea de militar, parte a acestui concept de CIMIC, activând mulți ani în acest domeniu care are multe „umbre” și necunoscute și la ora actuală pentru mulți decidenți și membri activi ai organismului militar! Și am avut și privilegiul de a lucra în acest domeniu într-un teatru de operații extrem de dificil la acea vreme (nu că azi ar prea multă liniștite pe acolo...) în care am folosit pentru proiectele CIMIC cei mai mulți bani (americani, nu românești, desigur!) pe care i-a folosit vreodată vreun specialist CIMIC român în vreun teatru de operații! Știu, sună a laudă de sine, dar e un adevăr! Vorbesc despre gestionarea mai multor milioane de dolari americani. Nu contează câte, dar cine trebuie să știe, știe!

În teatrele de operaţii funcţionează, de principiu, diverse organizaţii civile, cu scopul de a ajuta populaţia din această zonă. Pentru a coordona activitatea din aceste zone, NATO a iniţiat şi a aprobat crearea unei structuri multinaţionale responsabile de cooperarea civil-militară, cu misiuni în cadrul Operaţiilor Colective de Apărare (Collective Defence Operations) şi în cadrul Operaţiilor de Răspuns la Crize (Crisis Response Operations), pentru asigurarea păcii şi a securităţii internaţionale.

În organismul militar românesc există structuri de CIMIC la diverse eșaloane, dar principala structură de acest tip este Batalionul 1 CIMIC „General de corp de armată Ștefan Holban” din cadrul Brigăzii 1 Sprijin Manevră „Argedava”. Specialiștii CIMIC din Armata României au fost constant implicați în sprijinul comunităților din teatrele de operații în care trupele noastre au fost dislocate, ajutând la consolidarea încrederii dintre forțele armate române și populația locală. Acest lucru a fost vizibil în mod deosebit în misiuni din Irak, Afganistan, Bosnia și Kosovo, dar și în celelalte teatre de operații. La nivel NATO, în anul 2006, a fost creat Grupul Multinaţional CIMIC, constituit din reprezentanţi ai armatelor din opt state membre NATO. Preşedinţia grupului este asigurată de fiecare stat, prin rotaţie la doi ani. În perioada februarie 2012-februarie 2014, preşedinţia a fost asigurată de România.

Concepția acțiunilor de cooperare civili militari româneşti, pe teritoriul național sau în afara granițelor țării, se desfășoară în concordanță cu misiunea CIMIC, care constă în crearea şi în susţinerea condiţiilor care trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor din cadrul misiunii generale, precum şi cu principiile generale CIMIC, definite în Doctrina CIMIC NATO. Aceasta presupune activități în sprijinul acțiunilor militare prin stabilirea și prin menținerea contactelor cu actorii civili, la nivel corespunzător, pe timpul pregătirii și desfășurării operațiilor, şi în intervențiile pentru întrajutorarea populației și a instituțiilor publice locale și centrale, executate pentru asigurarea ordinii de drept, după încheierea conflictelor, având misiunea de normalizare a situației în aceste zone. 

Structurile de cooperare civili-militari desfăşoară misiuni în timp de pace, la criză (în țară și peste granițele statului), în situaţii de război şi în perioada postconflict. În situaţii de criză, structurile CIMIC sprijină autorităţile centrale sau locale, pentru diminuarea afecțiunilor populației, prin realizarea demersului de cooperare civili-militari în vederea aranjării și îndrumării întrevederilor cu instituțiile publice locale și cu autoritățile prezente în zonă. 

Pe timp de război, sarcinile structurilor de cooperare civili-militari se concretizează prin: 

- asigurarea măsurilor necesare în cadrul Centrului naţional militar de comandă și în cadrul comandamentelor operaţionale, pentru realizarea și menţinerea relaţiilor de cooperare dintre forţele luptătoare și autorităţile civile cu celelalte organizaţii civile participante la realizarea stabilităţii şi normalizării situaţiei în zona de operaţii;

- asigurarea asistenţei negocierilor, acordurilor şi înţelegerilor dintre părţile beligerante; sprijinirea autorităţilor civile în acordarea asistenţei umanitare: transport, hrană, cazare, asistenţă medicală etc;

- participarea la elaborarea documentelor, ordinelor, dispoziţiunilor și cererilor privind cooperarea dintre forţele militare şi autorităţile civile; identificarea necesităţilor de protecţie a obiectivelor culturale şi a bunurilor materiale ale populaţiei civile;

- recunoaşterea şi desemnarea zonelor cu posibilităţi de adăpostire, de hrănire și de cazare; participarea la acţiuni privind controlul populaţiei și al resurselor; sprijinirea acţiunilor antiteroriste.

Misiunile structurilor CIMIC în perioada postconflict rezidă, în principal, în sprijinirea autorităţilor civile prin:

- acordarea de asistenţă în domeniile în care acestea nu sunt în măsură să-şi exercite responsabilităţile; 

- participarea la refacerea infrastructurii, prin proiecte CIMIC;

- participarea la acţiuni de mediere și de negociere;

- sprijinirea acţiunilor de repatriere, de revenire și de integrare a populaţiei în localităţile de reşedinţă;

 -coordonarea planurilor de transfer al responsabilităţilor şi al funcţiunilor către autorităţile civile.

Și ar mai fi mult mai multe de spus, dar azi mă opresc aici...

Surse:

https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Despre_noi/Calendar_militar.pdf

https://lege5.ro/RedirectGratuit?ContFreemium=1&MesajDepasireAccesari=1&returnUrl=%2FApp%2FDocument%2Fgezdamjugi%2Fart-102-cooperarea-civili-militari-cimic-regulament&customMessage=HTTP%20request%20quota%20exceeded%21%20maximum%20admitted%205%20per%20Day

https://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/cs02-19.pdf

https://agerpres.ro/documentare/2024/04/25/30-aprilie---ziua-cooperarii-civili-militari--1288304

https://www.juridice.ro/577886/ziua-cooperarii-civili-militari.html

https://www.radiooltenia.ro/30-aprilie-ziua-cooperarii-civili-militari/

https://agerpres.ro/documentare/2020/04/28/ziua-cooperari i-civili-militari--495443

$$$

 S-a întâmplat în 30 aprilie…

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere al infanteriei române prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti”)  

– „Ziua Cooperării Civili-Militari”;  la această dată a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente; CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate

- „Ziua logisticii militare” 

- „Ziua naţională a transplantului”; în România se sărbătoreşte începând cu anul 2005, urmând modelul european

- 313: Împăratul roman Licinius unifică Imperiul Roman de Răsărit sub comanda sa.

-1542: A fost ucis Pierre Terrail, senior de Bayard (n.cca. 1474), cavaler francez.Supranumit „Cavalerul fără frică şi fără prihană”. S-a remarcat în campaniile din timpul războaielor franco-spaniole pentru supremaţia în Italia.

- 1638: A fost ctitorită de către domnitorul Vasile Lupu şi familia sa Biserica Sf. Atanasie din Copou, str. Podgoriilor, nr.1. Acest sfânt lăcaş este cunoscut şi ca „Biserica dintre vii”.Biserica a fost apoi înnoită şi înfrumuseţată de către Constantin Duca Vodă la 1702, iar în 1809 a fost refăcută de Serafim, egumenul mănăstirii Trei Ierarhi. Pictura interioară datează din 1850. Astăzi biserica este inclusă în perimetrul Grădinii Botanice din Copou. Are hramul Sf. Atanasie.

 -1777:S-a născut, în Braunschweig, Carl Friedrich Gauss (m.1855), matematician, fizician şi astronom german. A adus contribuţii fundamentale în matematică: teoria numerelor, geometrie, algebră, analiză matematică. A inventat magnetometrul (1832) şi, împreună cu W. E. Weber, primul telegraf electromagnetic utilizabil (1833).A descoperit, prin calcul, asteroizii Ceres, Pallas, Vesta, Iunona. 

- 1789: Pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

- 1792: A murit John Montague, conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718).Contele de Sandwich a deţinut mult timp funcţia de „prim lord al Amiralităţii”, cea mai înaltă funcţie militară din Regatul Unit al Marii Britanii. Lui i se atribuie, ca să spunem aşa, „inventarea” sandviciului, pe la 1762.Cartofor înrăit, acesta nu se lasă dus de la masa de joc nici pentru a mânca.Aşa stând lucrurile, a pretins a se găsi o modalitate de a-i fi servită hrana chiar la masa de joc, ajungându-se la celebrele preparate care-i poartă numele. El a cerut ca pâinea cu brânză şi carne să îi fie aduse la masa unde juca jocuri de societate. El a pus ingredientele între feliile de pâine, pe care le ţinea într-o mână, în timp ce în cealaltă avea cărţile de joc.Ceilalţi jucători au cerut „la fel ca Sandwich”. 

- 1828: S-a născut, la Arpătac, jud. Covasna, Dimitire Cioflec (m.1891), folclorist şi pedagog român. Între anii 1855-1858 a cules poezii populare din satul natal şi din Satulung, jud. Braşov, publicate postum sub titlul Poezii populare culese de Dimitrie Cioflec (1965-1967). Este prima culegere de poezie populară din Ţara Bârsei. 

- 1831:  S-a deschis cursul de Muzică vocală de la „Trei Ierarhi” din Iaşi, condus de profesorul Paulicek. Elevii acestei şcoli vor trece apoi la Conservatorul Filarmonic-Dramatic care va lua fiinţă în 1836 în capitala Moldovei. 

- 1844:  Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi Rosetti, născută Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat să primească ţiganii robi trecuţi în lista dotală a soţiei, fiind astfel primii care au acceptat hotărârea Adunarii Obşteşti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a ţiganilor.

- 1857: Se introduce, la Bucureşti, iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel.

- 1857: S-a născut Eugen Bleuler, psihiatru elveţian. Paul Eugen Bleuler, cunoscut mai ales ca Eugen Bleuler, (d. 9 februarie 1940) a fost un psihiatru elveţian cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale semnificative la înţelegerea şi explicarea bolilor mentale, respectiv la identificarea şi denominarea schizofreniei. 

- 1858: S-a născut medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933)

- 1860, 30.IV / 12.V: Începe guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu (până la 17/29.IV.1861)

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

- 1870: S-a născut, la Komarom, Franz Lehar (m.1948), compozitor austriac de origine ungară. Unul dintre cei mai de seamă compozitori în domeniul operetei (Văduva veselă; Dragoste de ţigan; Ţara surâsului ş.a.). A introdus în operetă elemente de folclor şi a dezvoltat rolul orchestrei.A creat o serie de valsuri deosebit de cunoscute.

- 1881, 30.IV / 12.V: Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotărăşte unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă; Conferinţa îl însărcinează pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică 

- 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet. Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradiţiilor marilor maeştri, creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura şi s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale..

- 1893: S-a născut Joachim von Ribbentrop, diplomat nazist (d. 1946).Joachim von Ribbentrop (n. Wesel, Niederrhein – d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un diplomat şi politician german, membru proeminent al partidului nazist, care în perioada 1938–1945 a îndeplinit funcţia de ministru de externe al Germaniei; la procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte şi executat pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

- 1895: A încetat din viaţă, la Wiesbaden, Gustav Freytag (n.1816), scriitor şi publicist german. A scris romane realiste influenţate de Ch. Dickens (Credit şi debit, 1854) sau inspirate din istoria unor vechi familii germane (ciclul Străbunii, 1873-1881).A publicat lucrări de teatrologie (Tehnica drame, 1863) sau de istoria culturii (Imagini din trecutul german, 1859-1867).

- 1896, 30.IV / 12.V: Apare Legea învăţământului primar şi normal-primar (Legea Poni) şi se înfiinţează „Casa şcoalelor", instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) 

- 1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul" din Bucureşti. Sub pseudonimul Mihai din Paşcani, viitorul romancier publica schiţa umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnişoara Mxxxx Falticeni".

- 1901: S-a născut Simon Kuznets, economist evreu-american de origine ucraineana, laureat Nobel.Simon Kuznets (d. 8 iulie 1985) a fost un economist evreu-american din Belarus. El a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Economie în 1971 pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice. Kuznets s-a născut în oraşul bielorus Pinsk, pe atunci în Imperiul Rus, dar s-a mutat în Statele Unite ale Americii în 1922, unde a studiat la Universitatea Columbia. Cea mai importantă carte a lui Kuznets a fost Venitul naţional şi compoziţia sa, 1919-1938, publicată în 1941.

- 1902: S-a născut Theodore Schultz, economist american,laureat Nobel.Theodore William Schultz (d. 26 februarie 1998) a fost un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1979).

- 1902: La Opera Comică din Paris a avut loc premiera operei Pelléas şi Mélisande de Claude Debussy, după drama scriitorului belgian Maurice Maeterlinck. 

- 1906: S-a născut, la Bucureşti, Luki Galaction-Passarelli, pictoriţă, prozatoare şi eseistă română. Fiica scriitorului Gala Galaction. În 1934 s-a stabilit prin căsătorie în Italia. Ca pictor, a excelat în arta portretului şi în peisagistică: Gala Galaction; N. N. Tonitza; Ion Ţuculescu; Virginia Zeani; La mia casa; Dal mio mondo ş.a.A publicat nuvele (Sevastia Dumbravă, 1949), romane (Sultana, 1954; Aurul şarpelui, 1979). 

- 1906: S-a născut, la Târgovişte, Matei Alexandrescu (m.1979), poet român. A debutat cu placheta În insula unde-nfloresc coralii (1931), cuprinzând versuri de manieră simbolistă, după care a publicat: Leagăn de îngeri (1935), Jocul cuvintelor (1939), Vămile văzduhului (1942), Catarg (1973) culegere retrospectivă.

- 1907: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Frédéric Damé (n.1849), publicist, scriitor şi istoric francez stabilit în România (1872). La Bucureşti, a fondat şi a condus mai multe ziare, printre care „La Roumanie” (1877).Autor al Istoriei contimporane a României. 1822-1900 (1900),al unui Dicţionar român-francez (1893-1900) şi al altor lucrări consacrate terminologiei populare româneşti. 

- 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române (n.25.X.1858)

- 1915: A decedat, la Bucureşti, Grigore Romniceanu (n.1845), medic român.Membru corespondent al Academiei Române (1890). Are contribuţii în domeniul grefelor dermoepidermice, al aparatelor pentru fracturi etc. 

- 1923: S-a stins din viaţă, la Paris, Louis-Paul-Marie  Léger (n.1843), lingvist şi istoric francez. Membru de onoare străin al Academiei Române (1894). Specialist în slavistică, a elaborat o serie de lucrări în acest domeniu: Noi studii slave (1880), Lumea slavă în sec. 19 (1885), Literatura rusă (1892) etc.

– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator şi caricaturist; autor de filme de animaţie, care a reuşit să dobândească o faimă mondială (m. 1989) Unele surse dau naşterea la 1.V.1923

- 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004) 

- 1933: A murit Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (n. 1876); A scris poeme simboliste (Inimă nemărginită, 1901), romane (Noua speranţă, 1903), memorialistică (Cartea vieţii mele, 1932).

- 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ american, actor de film şi producător

- 1937: S-a născut Francisc Bartok, pictor român 

- 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (m.13.X.2012) 

- 1941: A murit regizorul american de film Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1869) 

- 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române (m. 1993)

- 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf"), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (n. 1889)

- 1945: A murit Eva Braun, fotograf german, soţia lui Adolf Hitler. Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. Berlin) a fost timp de 14 ani amanta şi în ultimele 36 de ore din viaţă, soţia lui Adolf Hitler. Decentă şi bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunţat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viaţă – căsătorie, copii, propria casă, mândria şi aprobarea părinţilor.Datele rămase despre această femeie sunt foarte puţine. Acoliţii lui Hitler nu i-au acordat vreo importanţă, iar nevestele naziştilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului. În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deşi a fost amanta lui pentru 14 ani, puţină lume i-a cunoscut numele sau înfăţişarea, führerul reuşind atât de bine să o ţină departe de ochiul publicului încât a trăit şi a murit anonimă.

- 1946: S-a născut Carl XVI Gustaf al Suediei (pe numele său complet Carl Gustaf Folke Hubertus); deţine această funcţie din 15 septembrie 1973 

- 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor" (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie; după 1990 a revenit în România, unde a realizat diverse proiecte

- 1948: A IX-a Conferinţă panamericană de la Bogota hotărăşte crearea Organizaţiei Statelor Americane - OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889)

- 1954: S-a născut regizoarea şi scenarista neo-zeelandeză de film Jane Campion

- 1966: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Gheorghe Bezviconi (n.1910), istoric român. Studiile lui de genealogie a boierimii moldovene şi de relaţii româno-ruse sunt de cel mai mare interes: Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (2 vol., 1940-1943), Cărturari basarabeni (1940), Profiluri de ieri şi de azi (1943), Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse (1962) şi altele. 

- 1966: S-a stins din viaţă, la Bucureşti, Nicolae Ghe. Lupu (n.1884), medic român. Membru titular al Academiei Române (1948).A lucrat ca profesor de clinică medicală şi anatomie patologică la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1931-1965). A fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai orientării anatomo-clinice în ştiinţa medicală românească.Este considerat creatorul şcolii româneşti de hematologie.

- 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940, ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927-1931; membru corespondent al Academiei Române (n. 1883, la Cubolta, azi R. Moldova)

- 1983: A murit muzicianul american Muddy Waters (n. 1915)

-1983: A murit George Balanchine (pe numele adevărat: Gheorghi Balancivadze), balerin şi coregraf american de origine georgiană; s-a numărat printre fondatorii Şcolii americane de balet (1934); animator al New York City Ballet (n. 1904)

- 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

- 1992: Prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27-29.III.1992) este înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (în iulie 1993 va deveni Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR)

- 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933)

- 2003: A murit Alexandru Pintescu, scriitor şi traducător (n. 1947)

- 2006: Are loc, la Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan

- 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924) 

- 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n.21.VII.1947)

- 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911)

- 2011: A murit dr. Ronald „Ron" D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund" (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957)

- 2013: Regina Beatrix a Olandei (n. 1938) a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinţ de Orania a urcat pe tronul Ţărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939)

– 2017: A muri t artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (n. 1942)

Siguranța începe cu ce alegi

 

Copil fiind, am fost cumva „pacientul de serviciu”. De la naștere am avut ceva probleme de sănătate, din fericire nu prea grave și care, tocmai de aceea, din fericire s-au rezolvat destul de rapid și suficient de bine cât să duc o viață (cvasi)normală. Și culmea a fost că nu am prins frică de personalul medical ci dimpotrivă am vrut să fiu la un moment dat de partea cealaltă a baricadei, adică să fiu, așa cum spuneam, „doctoriță de copii”, cu alte cuvinte să ajut la rândul meu pe alți copii cu probleme de sănătate așa cum alții m-au ajutat pe mine.

Anii au trecut și când a venit vremea să-mi croiesc drumul în viață am revenit la dorința din copilărie: să devin medic. M-a ajutat și faptul că îmi plăceau biologia și chimia, materii pe care le-am învățat relativ ușor, așa că am reușit să intru la facultatea de medicină generală, o facultate grea, dar pe placul meu.

La facultate m-am străduit să învăț cât de mult posibil. În primul rând să asimilez cât mai multe informații dar și să-mi formez caracterul și să învăț să adopt atitudinea potrivită în orice situație.

Unul dintre lucrurile pe care a trebuit să-l învăț, atât eu cât și toți colegii mei, este acela de a oferi ajutorul necesar în orice situație și în orice moment, oricui ar avea nevoie de el, dar pe de altă parte să reușesc să fiu și eu mereu în siguranță, pentru a nu-mi pune viața, sănătatea și integritatea corporală în pericol, tocmai pentru a-i ajuta cât mai eficient pe ceilalți aflați în nevoie de a fi ajutați.

O metodă eficientă de a te menține în siguranță în meseria de medic este respectarea normelor de igienă și de protecție împotriva oricărui agent infecțios, fie el virus, bacterie, fungi sau paraziți. Asta înseamnă, pentru protecția personalului medical și a pacienților, folosirea de consumabile medicale de unică folosință furnizate de firme profesionale cum ar fi Medicale-Shop.ro, fie că este vorba de costume și, în general, echipament medical adesea de unică folosință, fie că este vorba de cearceafuri sau huse sau oricare tip de materiale de acoperire a suprafețelor, având și rol de protecție.

Nu este întotdeauna nevoie de produse foarte sofisticate. Adesea respectarea normelor de igienă este asigurată și ajutată de produse extrem de simple care asigură atât igiena și protecția în general cât și confortul absolut necesar atât personalului medical cât și pacienților. Este vorba, pe lângă produsele de dezinfecție și chiar sterilizare, de modalități de protecție: echipament de protecție (costume, halate, încălțăminte, mănuși) sau produse de acoperire a suprafețelor: cearceafuri, huse, câmpuri sterile. Toate de unică folosință.

Cu siguranță protecția este mult mai eficientă cu ajutorul echipamentelor de unică folosință. După utilizare acestea sunt distruse și odată cu acestea sunt distruși și agenții potențial infecțioși care nu mai ajung să invadeze alte suprafețe și organismul personalului medical și al pacienților. Și adesea este și mai puțin costisitor, căci nu se mai consumă alte materiale pentru spălarea și dezinfectarea diverselor materiale și suprafețe, și nu numai materiale ci și apă și energie, fie ea electricitate sau gaze naturale. Și în plus se economisește și timp, totul fiind cu mult mai simplu și rapid.

În plus, Medicale-Shop.ro oferă și alte avantaje: oferirea de produse și servicii de calitate, produse direct de la producători specializați, adesea cu un cost mai mic și oferite direct celor care au nevoie de astfel de produse. Toate aceste avantaje au fost obținute după ani de experiență și cu multă responsabilitate. Tocmai de aceea această firmă poate fi din start furnizorul de produse de unică folosință oricărei unități care oferă servicii medicale tuturor pacienților.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2026

$$$

 Domnul care-și certa gândurile

În satul Prăjitura Mare, unde timpul nu se grăbea niciodată și fiecare zi avea loc pentru povești, pentru bârfe și pentru mici nebunii acceptate cu un zâmbet, trăia domnul Mardocheu Tărtăcuță, un om aparent obișnuit, dacă nu te uitai prea atent, dar complet neobișnuit dacă apucai să-l asculți măcar cinci minute.

Pentru că Mardocheu nu vorbea singur… el dezbătea. Și nu oricum, ci cu o seriozitate demnă de parlament, doar că parlamentul era în capul lui, iar membrii erau gândurile, fiecare cu opinia lui, fiecare cu nervii lui, fiecare convins că are dreptate.

Diminețile începeau mereu la fel, cu o ședință generală în fața oglinzii, unde Mardocheu își punea pălăria, o scotea, o punea la loc și apoi începea:

— „Astăzi ieșim, da?”

— „Ieșim, că nu ești copac!”, răspundea un gând grăbit.

— „Nu ieșim, că iar uiți de ce ai ieșit!”, replica altul, mai calculat.

Și așa treceau minutele, uneori chiar orele, până când decizia era luată nu prin logică, ci prin oboseală, pentru că gândurile nu cedau ușor, iar Mardocheu era, în mod clar, un moderator fără autoritate.

Pe stradă, spectacolul continua, pentru că fiecare pas era însoțit de comentarii, critici și uneori chiar jigniri interioare:

— „Unde mergem?”

— „Nu știm, dar mergem hotărât!”

— „Bravo, exact ca viața ta!”

Vecinii îl priveau ca pe un serial în direct, mai ales Rozalina, care nu rata niciun episod și care, sprijinită de gard, analiza situația cu un aer grav, de parcă studia un fenomen rar.

— „Ăsta nu-i nebun, e prea organizat pentru asta…” spunea ea.

— „Are echipă, femeie…” răspundea soțul, uitându-se lung.

Într-o zi, Mardocheu a decis că situația scapă de sub control și, cu un aer solemn, s-a dus la primărie, convins că problemele serioase cer soluții oficiale.

— „Dom’ primar, trebuie făcut ceva! Nu mai pot! Gândurile mele nu respectă programul, nu se supun și nici nu ascultă de mine!”

Primarul l-a privit câteva secunde, încercând să decidă dacă râde sau completează un formular.

— „Și ce propuneți?”

— „Să le mutăm într-un consiliu! Să voteze! Cine câștigă, conduce ziua!”

Nu s-a rezolvat nimic, dar Mardocheu a plecat mulțumit că a spus ce avea de spus, pentru că uneori nu soluția contează, ci faptul că ai avut cui să te plângi.

A încercat și yoga, dar după câteva minute a început să contrazică și vocea calmă din telefon, ceea ce a dus la o concluzie simplă: liniștea nu era pentru el.

Așa că s-a întors la stilul lui, și-a acceptat „echipa” și chiar a început să profite de ea, scriind o carte în care fiecare gând avea dreptul la replică, iar cititorii nu știau dacă să râdă sau să se regăsească, pentru că, în adâncul sufletului, fiecare om are măcar două voci care nu sunt niciodată de acord.

Și poate că Mardocheu nu era atât de diferit pe cât credeau vecinii, ci doar mai sincer, mai vocal, mai dispus să spună cu glas tare ceea ce alții ascund în liniște.

Pentru că, până la urmă, nu faptul că avem gânduri ne încurcă…

ci faptul că nu știm niciodată pe care să-l ascultăm.

#satulincap #ga nduri #umor #viata #poveste

$$$

 Orașul care a ales tăcerea

În nopțile grele ale anului 1943, când frica avea pași de soldat și întunericul părea să ascundă mai mult decât putea duce orice suflet, Don Aldo Brunacci pedala singur între Assisi și Perugia, cu inima bătând nu de oboseală, ci de conștiința clară că fiecare drum putea fi ultimul, pentru că în reverenda lui nu purta doar hârtii, ci identități noi, vieți întregi rescrise în grabă, speranțe fragile ascunse între fibrele unui material care, dacă ar fi fost cercetat, ar fi devenit dovada unei crime ce se pedepsea cu moartea.

Totul începuse într-un moment în care lumea părea să se rupă în două, când Italia cedase și ocupația germană adusese cu ea vânătoarea tăcută, metodică, a celor considerați nedoriți, iar într-un oraș care nu mai cunoscuse evrei de sute de ani, liniștea devenise cel mai bun adăpost, pentru că nimeni nu s-ar fi gândit că, în spatele zidurilor de mănăstiri și conventuri, se ascund vieți salvate de oameni care nu aveau arme, ci doar credință și curaj.

Giuseppe Placido Nicolini nu a ridicat vocea și nu a făcut declarații, dar a luat o decizie care avea să transforme un oraș întreg într-o rețea de salvare, chemându-l pe Brunacci și spunându-i, fără dramatism, că trebuie să ajute, dar în tăcere, pentru că uneori binele nu are nevoie de aplauze, ci de discreție, iar ceea ce a urmat a fost o încălcare a regulilor vechi de secole, uși deschise unde nu fusese voie niciodată, oameni ascunși acolo unde nimeni nu avea voie să intre, identități inventate și învățate pe de rost ca niște rugăciuni de supraviețuire.

În acea perioadă, marea luptă nu era vizibilă, nu avea fronturi clare, ci se purta în gesturi mici, în nopți fără somn, în drumuri făcute pe ascuns, în ziduri false construite la lumina lumânării, în respirații ținute atunci când pașii se apropiau prea mult de ușă, iar ceea ce este poate cel mai greu de înțeles astăzi nu este doar curajul acestor oameni, ci faptul că un oraș întreg a ales să nu spună nimic, să nu trădeze, să nu întrebe prea mult, ca și cum fiecare locuitor ar fi știut că există momente în care tăcerea nu este complicitate, ci salvare.

Când Valentin Müller a ajuns acolo, purtând uniforma unui regim care cerea supunere, dar și credința unui om crescut în alte valori, a ales să nu distrugă, să nu denunțe, ci să protejeze, iar decizia lui, tăcută și ea, a adăugat încă o verigă într-un lanț de alegeri care nu ar fi trebuit să existe, dar care au făcut diferența între viață și dispariție.

Iar când Brunacci a fost prins, când întrebările au devenit directe și pericolul nu mai putea fi ocolit, a rămas la fel ca înainte, fără să dea nume, fără să cedeze, pentru că uneori adevărata rezistență nu înseamnă să lupți, ci să nu spui nimic atunci când tăcerea salvează pe alții.

După război, nu a cerut recunoaștere, nu a schimbat nimic din viața lui, s-a întors la altar, la cuvinte simple și la o existență care nu trăda nimic din ceea ce făcuse, ca și cum totul fusese doar ceea ce trebuia făcut, nu ceva extraordinar, deși în spatele acestei modestii rămâne adevărul greu de ignorat că, într-o lume în care mulți au ales să privească în altă parte, un oraș întreg a ales să protejeze, iar aproximativ 300 de oameni au continuat să trăiască datorită unor decizii luate în liniște.

Și poate că asta rămâne cel mai puternic lucru din această poveste, nu doar curajul unui om sau al câtorva, ci felul în care, atunci când a fost nevoie, oameni diferiți au ales același lucru fără să fie obligați, fără să fie văzuți, fără să fie siguri că vor supraviețui alegerii lor.

Pentru că uneori istoria nu este scrisă de cei care strigă, ci de cei care tac și fac ceea ce trebuie.

Tu ai avea curajul să alegi binele, chiar dacă nimeni nu ar ști niciodată?

#DonAldoBrunacci #Assisi #curaj #istorie #uma nitate #tacere

&&&

 Omul care a ales să nu trădeze

Într-o dimineață aparent obișnuită din Viena anului 1944, după ce a terminat slujba, un preot tânăr, liniștit și aproape invizibil pentru ochii grăbiți ai lumii, pășește în sacristie fără să știe că acei pași îl duc direct spre finalul vieții sale, pentru că acolo îl așteaptă trei oameni care nu au venit pentru rugăciune, ci pentru adevăruri pe care el le ascunsese prea bine, iar în acel moment nu mai era doar un preot, ci un om care purtase ani de zile o luptă tăcută, în umbra unui regim care nu ierta.

Heinrich Maier nu avea nimic din imaginea clasică a unui erou, nu avea armă, nu avea uniformă și nici instruire militară, dar avea ceva mult mai periculos pentru un regim construit pe frică și control, avea convingerea că ceea ce vede este greșit și că tăcerea ar fi o formă de complicitate, iar din acel moment în care a ales să nu fie indiferent, viața lui a devenit o linie subțire între credință și risc, între ceea ce era corect și ceea ce era sigur.

Folosindu-se de relațiile pe care le construise de-a lungul anilor, de oamenii în care avea încredere și de accesul indirect la informații pe care puțini îl aveau, a reușit să creeze o rețea care, fără zgomot și fără recunoaștere, a trimis către Aliați unele dintre cele mai importante secrete ale războiului, contribuind la oprirea unor arme devastatoare și la dezvăluirea unor realități pe care lumea încă refuza să le accepte, iar toate acestea au fost făcute nu pentru glorie, ci pentru că el credea că adevărul trebuie spus, chiar și atunci când costul este viața.

Când a fost prins, nu a fugit și nu a încercat să negocieze, iar în lunile de tortură care au urmat nu a cedat ceea ce conta cu adevărat, păstrând în tăcere numele celor care luptaseră alături de el, alegând să ducă povara singur, într-o lume în care trădarea ar fi fost cea mai ușoară cale de a supraviețui, dar nu și cea mai demnă.

Sfârșitul a venit aproape de finalul războiului, într-un moment în care libertatea era deja aproape, dar nu suficient de aproape pentru a-l salva, iar cu ultimele cuvinte rostite înainte de moarte, a lăsat în urmă nu doar o viață sacrificată, ci un exemplu de curaj care nu se bazează pe putere sau recunoaștere, ci pe alegerea de a rămâne fidel propriilor valori până la capăt.

Și totuși, după ce totul s-a încheiat, lumea nu a știut cum să-l păstreze în memorie, pentru că existența lui contrazicea povești mai convenabile, iar uneori adevărul incomod este mai ușor de uitat decât de acceptat.

Poate că nu toți eroii sunt cei despre care se scrie în cărți sau se fac filme, ci cei care, în liniște, aleg să nu trădeze nici măcar atunci când întreaga lor viață depinde de asta.

Tu ai avea puterea să taci, știind că adevărul tău te-ar putea costa totul?

#curaj #istorie #sacrificiu #adevăr # eroinevăzuți

$$$

 „Ultima scrisoare de pe Ada Kaleh”

Pe malul Dunării, acolo unde valurile poartă amintirile vremurilor de demult, exista cândva o insulă fermecătoare, Ada Kaleh, locuită de oameni cu suflet cald și priviri adânci ca marea. Acolo, printre străduțe înguste, parfum de trandafiri și sunet de nai, trăia o bătrână pe nume Elif, cunoscută ca „păstrătoarea poveștilor”.

Elif avea peste nouăzeci de ani și locuia într-o căsuță albă, cu obloane albastre și un mic chioșc în grădină unde își bea ceaiul în fiecare dimineață. Când era tânără, fusese croitoreasă, dar mai presus de toate, fusese iubită. Iubită de un bărbat pe nume Dorian, un ofițer român care ajunsese pe insulă în 1940. Se cunoscuseră într-o seară de mai, când ea cânta la un mic festival local. El purta uniforma impecabilă și un zâmbet timid. A fost de-ajuns o privire.

Se iubeau în tăcere, ca în poeziile vechi. Se plimbau seara pe chei, își scriau scrisori parfumate cu iasomie, și visau la o viață împreună. Dar vremurile nu aveau răbdare cu visele. A venit războiul. Dorian a fost trimis pe front. Într-o dimineață, i-a lăsat Elifiei o scrisoare, o promisiune și un inel cu piatră albastră, spunând: „Revin, îți jur pe Dunăre.”

N-a mai venit. Ani de-a rândul, Elif i-a scris scrisori pe care le punea în sticle și le arunca în apă, sperând că într-o zi, una dintre ele îl va găsi. Oamenii o credeau nebună. Dar ea zâmbea și le spunea: „Dragostea nu moare. Se odihnește puțin.”

În 1970, când s-a anunțat că insula va fi scufundată pentru construcția barajului de la Porțile de Fier, Elif a refuzat să plece. A spus că inima ei aparține acelui petic de pământ și că acolo își va aștepta iubirea până la capăt.

Cu o zi înainte ca insula să fie evacuată definitiv, o echipă de arheologi a găsit pe fundul unui vechi puț o cutie metalică. În ea era o scrisoare semnată de Dorian. Fusese rănit grav și capturat. Scrisese scrisoarea cu ultimele puteri și o încredințase unui camarad: „Dacă ajungi vreodată pe Ada Kaleh, dă-i asta Elifiei. Spune-i că am iubit-o până la ultima bătaie de inimă.”

Scrisoarea nu ajunsese niciodată. Dar soarta, în bunătatea ei târzie, o adusese înapoi.

Elif a citit scrisoarea în genunchi, cu mâinile tremurânde și ochii plini de lacrimi. A doua zi, în zori, a fost ultima persoană care a părăsit insula. A trăit apoi într-un sat vecin, într-o căsuță simplă, cu o singură fotografie înrămată: ea și Dorian, într-o seară de mai.

În fiecare an, pe 3 mai, îmbrăcată în alb, mergea la malul Dunării și arunca o scrisoare în apă. Ultima, înainte de a pleca dintre cei vii, avea doar câteva cuvinte:

„Te-am iubit mai mult decât viața. Acum vin.”

 Dragostea adevărată nu are nevoie de timp sau de loc. Se naște în tăcere, trăiește în speranță și durează o eternitate.

#AdaKaleh #PoveștiDeDor #ScrisoareDeDragoste #TimpulNuUită #DragosteVeșnică